Dedicated to divine love.spiritual dimension.poetry.music divine ..

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Sunt întrebări la care nu am răspuns. Acum. Cândva voi avea cu siguranţă.
Sunt oameni despre care nu ştiu ce părere să-mi fac. Acum. Cândva îmi voi face. Mi-am spus că nu mă voi mai arunca orbeşte în relaţiile de iubire, de prietenie. Şi asta am să fac. Voi lăsa timpul să-şi facă treaba şi după voi lua decizii.
Şi nu voi mai fi eu cea care caută oamenii pentru a lega prietenii, iubiri ci îi voi lăsa pe ei să mă caute. Să mai vină şi ei, eu am făcut-o destul. Iar dacă nu vor veni, nu îmi va păr
ea rău. Voi considera că aşa a vrut viaţa şi îmi voi vedea de drum.
Dacă vreodată însă voi putea să ajut pe cineva cu o vorbă bună şi voi vedea că acel cineva are nevoie, o voi face. Voi ajuta cu tot sufletul şi fără să am vreo pretenţie. Pe oricine. Dar de acolo până la a numi acel om prieten, iubit mai e.
Şi nu-mi va părea rău nici dacă mâine se va purta ca şi cum nu m-ar cunoaşte. Inseamna ca nu s-a implicat deloc in a-mi descoperi fiinta, a asteptat sa primeasca neincetat.

 Aceasta este superficialitate si indiferenta, a fi disponibil doar pentru drumul tau, din cand in cand aducandu-si aminte ca mai exist ..Oare asta inseamna relatie, sub orice aspect ar fi ea?