Înţelepţii nu compătimesc nici vii, nici morţii.
Cel ce vede inacţiune în acţiune şi acţiune în inacţiune, este inteligent printre oameni.
Înţelepciunea divină pare nebunie în ochii oamenilor, iar înţelepciunea oamenilor este nebunie în perspectiva lui Dumnezeu.
sâmbătă, 13 martie 2010
Upanishande
Dupa felul in care cineva actioneaza si se comporta, asa va deveni.Cel ce cauta bine devine bun. Cel ce cauta raul va deveni rau. Devi virtuos prin actiuni virtuoase si rau prin actiuni negative.
«Nimeni sa nu incerce sa afle ce este vorbirea, ci sa-l cunoasca pe cel care vorbeste [...] Nimeni sa nu incerce sa afle ce este actiunea, ci sa cunoasca agentul [...] Nimeni sa nu incerce sa afle ce este mintea, ci sa cunoasca ganditorul» - Kaushitaki Upanishad, cap. III, 8.
«Sunt precum un anotimp, fiul anotimpurilor, nascut din pantecul spatiului nesfarsit, din lumina. Lumina, originea timpului, care este trecutul, care este prezentul, care este toate fiintele vii si toate elementele, este Sinele. Tu esti Sinele. Ceea ce tu esti, acela sunt eu!» - Kaushitaki Upanishad, cap. I, 6
«Infinitul (bhuman) este fericire. Nu exista fericire in ceva finit. Doar infinitatea este fericire, beatitudine. Aceasta infinitate, insa, trebuie sa ne dorim sa o intelegem» - Chandogya Upanishad, VII, 23.
« Acolo unde cineva nu vede nimic altceva, nu aude nimic altceva, nu intelege nimic altceva, acesta este infinitul! Acolo unde cineva vede altceva, aude altceva sau intelege altceva, acela este finitul! Infinitul este nemuritor, finitul este muritor.
- Domnule, pe ce se sprijina infinitul?
- In propria-i slava – sau nici chiar in slava. In lume se spune ca vacile si caii, elefantii si aurul, sclavii, sotiile, campiile si casele sunt slava. Nu ma refer la aceasta slava, pentru ca in acel caz, fiinta cuiva se sprijina pe altceva. Infinitul nu se poate sprijini pe nimic altceva decat pe sine insusi» - Chandogya Upanishad, VII, 24.
«Infinitul, intr-adevar, este dedesubt, deasupra, in spate, inainte, in dreapta si in stanga – El este, intr-adevar, toate acestea.
Acum urmeaza descrierea infinitului ca Eu: Eu sunt dedesubt, eu sunt deasupra, eu sunt in spate, inainte, in dreapta si in stanga – Eu sunt toate acestea.
Acum urmeaza descrierea infinitului ca Sine: Sinele este dedesubt, deasupra, in spate, inainte, in dreapta si in stanga – Sinele este toate acestea.
Cel ce vede, gandeste si intelege acest lucru, se desfata in Sine, petrece in Sine, este una cu Sinele si fericit in Sine – el devine stapan; este liber sa se miste ca domn si stapan in toate lumile. Dar cei ce gandesc diferit, traiesc in lumi pieritoare si au alte fiinte drept stapani si nu au libertate de miscare» - Chandogya Upanishad, cap. VII, 25.
« Cele trei grupuri de progenituri ale lui Prajapati (Domnul fapturilor), devas-ii (zeii – echivalentul ingerilor din crestinism), oamenii si asuras-ii (demonii) au locuit ca studenti ai Vedelor impreuna cu Tatal lor, Prajapati. Dupa ce si-au terminat studiul, devas-ii i-au spus lui Prajapati: “Da-ne o invatatura, Doamne!” El le-a spus silaba “da”. Apoi i-a intrebat: “Intelegeti?” Ei I-au raspuns: “Da, am inteles. Ne-ai spus ‘damyata’ (Fiti infranati!)”. “Da”, a spus El, “ati inteles”.
Apoi oamenii i-au spus: “Da-ne o invatatura, Doamne!” El le-a spus aceeasi silaba “da”. Apoi le-a zis: “Intelegeti?” Ei au raspuns: “Da, intelegem. Ne-ai spus ‘datta’ (Daruiti!)”. “Da”, a spus El, “ati inteles”.
Apoi asuras-ii i-au spus: “Da-ne o invatatura, Doamne!” El le-a spus aceeasi silaba “da”. Apoi le-a zis: “Intelegeti?” Ei I-au raspuns: “Da, intelegem. Ne-ai spus ‘dayadham’ (Fiti milostivi!)”. “Da”, a spus, “ati inteles”.
Vocea divina a tunetului repeta la fel, “da, da, da”, adica: infranare, generozitate si mila. Astfel, fie ca aceasta treime sa va fie invatatura: infranarea, generozitatea si mila» - Brhadaranyaka Upanishad, cap. V, 2.
Chandogya Upanishad:
Există o lumină care străluceşte dincolo de toate lucrurile de pe pământ, dincolo de cel mai înalt dintre cerurile cele mai înalte. Aceasta este lumina care străluceşte în inima ta.
Doar în Infinit e conţinută bucuria: află natura Infinitului.
Veda:
Gândul este asemenea săgeţii aruncate din arc.
«Nimeni sa nu incerce sa afle ce este vorbirea, ci sa-l cunoasca pe cel care vorbeste [...] Nimeni sa nu incerce sa afle ce este actiunea, ci sa cunoasca agentul [...] Nimeni sa nu incerce sa afle ce este mintea, ci sa cunoasca ganditorul» - Kaushitaki Upanishad, cap. III, 8.
«Sunt precum un anotimp, fiul anotimpurilor, nascut din pantecul spatiului nesfarsit, din lumina. Lumina, originea timpului, care este trecutul, care este prezentul, care este toate fiintele vii si toate elementele, este Sinele. Tu esti Sinele. Ceea ce tu esti, acela sunt eu!» - Kaushitaki Upanishad, cap. I, 6
«Infinitul (bhuman) este fericire. Nu exista fericire in ceva finit. Doar infinitatea este fericire, beatitudine. Aceasta infinitate, insa, trebuie sa ne dorim sa o intelegem» - Chandogya Upanishad, VII, 23.
« Acolo unde cineva nu vede nimic altceva, nu aude nimic altceva, nu intelege nimic altceva, acesta este infinitul! Acolo unde cineva vede altceva, aude altceva sau intelege altceva, acela este finitul! Infinitul este nemuritor, finitul este muritor.
- Domnule, pe ce se sprijina infinitul?
- In propria-i slava – sau nici chiar in slava. In lume se spune ca vacile si caii, elefantii si aurul, sclavii, sotiile, campiile si casele sunt slava. Nu ma refer la aceasta slava, pentru ca in acel caz, fiinta cuiva se sprijina pe altceva. Infinitul nu se poate sprijini pe nimic altceva decat pe sine insusi» - Chandogya Upanishad, VII, 24.
«Infinitul, intr-adevar, este dedesubt, deasupra, in spate, inainte, in dreapta si in stanga – El este, intr-adevar, toate acestea.
Acum urmeaza descrierea infinitului ca Eu: Eu sunt dedesubt, eu sunt deasupra, eu sunt in spate, inainte, in dreapta si in stanga – Eu sunt toate acestea.
Acum urmeaza descrierea infinitului ca Sine: Sinele este dedesubt, deasupra, in spate, inainte, in dreapta si in stanga – Sinele este toate acestea.
Cel ce vede, gandeste si intelege acest lucru, se desfata in Sine, petrece in Sine, este una cu Sinele si fericit in Sine – el devine stapan; este liber sa se miste ca domn si stapan in toate lumile. Dar cei ce gandesc diferit, traiesc in lumi pieritoare si au alte fiinte drept stapani si nu au libertate de miscare» - Chandogya Upanishad, cap. VII, 25.
« Cele trei grupuri de progenituri ale lui Prajapati (Domnul fapturilor), devas-ii (zeii – echivalentul ingerilor din crestinism), oamenii si asuras-ii (demonii) au locuit ca studenti ai Vedelor impreuna cu Tatal lor, Prajapati. Dupa ce si-au terminat studiul, devas-ii i-au spus lui Prajapati: “Da-ne o invatatura, Doamne!” El le-a spus silaba “da”. Apoi i-a intrebat: “Intelegeti?” Ei I-au raspuns: “Da, am inteles. Ne-ai spus ‘damyata’ (Fiti infranati!)”. “Da”, a spus El, “ati inteles”.
Apoi oamenii i-au spus: “Da-ne o invatatura, Doamne!” El le-a spus aceeasi silaba “da”. Apoi le-a zis: “Intelegeti?” Ei au raspuns: “Da, intelegem. Ne-ai spus ‘datta’ (Daruiti!)”. “Da”, a spus El, “ati inteles”.
Apoi asuras-ii i-au spus: “Da-ne o invatatura, Doamne!” El le-a spus aceeasi silaba “da”. Apoi le-a zis: “Intelegeti?” Ei I-au raspuns: “Da, intelegem. Ne-ai spus ‘dayadham’ (Fiti milostivi!)”. “Da”, a spus, “ati inteles”.
Vocea divina a tunetului repeta la fel, “da, da, da”, adica: infranare, generozitate si mila. Astfel, fie ca aceasta treime sa va fie invatatura: infranarea, generozitatea si mila» - Brhadaranyaka Upanishad, cap. V, 2.
Chandogya Upanishad:
Există o lumină care străluceşte dincolo de toate lucrurile de pe pământ, dincolo de cel mai înalt dintre cerurile cele mai înalte. Aceasta este lumina care străluceşte în inima ta.
Doar în Infinit e conţinută bucuria: află natura Infinitului.
Veda:
Gândul este asemenea săgeţii aruncate din arc.
Inelul
- Vin la dumneata, invatatorule, pentru ca ma simt atat de mic, nebagat in seama, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Toti imi spun ca nu fac nici cat o ceaaã degerata, ca sunt neindemanatic si batut in cap. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sã fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…
Apoi, dupa o micã pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa…incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur, ca unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Doar un mosneag ii dodoni sfãtos, explicandu-i cat de scump este un ban de aur si cã nu poate sã obtinã un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten ! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul !
Flacaul incaleca si pleca in goana…
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur ?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degrabã, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invãtat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…
Apoi, dupa o micã pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa…incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur, ca unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Doar un mosneag ii dodoni sfãtos, explicandu-i cat de scump este un ban de aur si cã nu poate sã obtinã un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten ! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul !
Flacaul incaleca si pleca in goana…
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur ?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degrabã, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invãtat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.
Pablo Neruda
Sonetul XVII
Nu te iubesc chiar dacă
tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine întunecată
căci lucrurile sunt create să fie iubite,
în secret, între umbră şi suflet.
Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte
care păstrează în sine lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
ce răsare din pământ
şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde
Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,
fără complexe sau mândrie;
Deci te iubesc pentru că ştiu,
că aceasta e singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atât de aproape, încât mâna ta
pe pieptul meu este mâna mea,
atât de aproape, încât ochii tăi închişi
mă adorm pe mine.
Poate că n-am trăit în propriul meu corp; poate că am trăit viaţa altora... Viaţa mea este o viaţă făcută din toate vieţile: vieţile poetului.
Te iubesc fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale...
Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii.
Numai răbdarea cuminte va ajuta să cucerim o fericire veşnică.
O iubire generoasă îşi are întotdeauna pregătit testamentul.
Oda frumoasei mele
Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.
Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
de împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.
Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.
Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?
Spontaneitatea este produsul unor lungi meditaţii.
Nu te iubesc chiar dacă
tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine întunecată
căci lucrurile sunt create să fie iubite,
în secret, între umbră şi suflet.
Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte
care păstrează în sine lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
ce răsare din pământ
şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde
Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,
fără complexe sau mândrie;
Deci te iubesc pentru că ştiu,
că aceasta e singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atât de aproape, încât mâna ta
pe pieptul meu este mâna mea,
atât de aproape, încât ochii tăi închişi
mă adorm pe mine.
Poate că n-am trăit în propriul meu corp; poate că am trăit viaţa altora... Viaţa mea este o viaţă făcută din toate vieţile: vieţile poetului.
Te iubesc fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale...
Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii.
Numai răbdarea cuminte va ajuta să cucerim o fericire veşnică.
O iubire generoasă îşi are întotdeauna pregătit testamentul.
Oda frumoasei mele
Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.
Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
de împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.
Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.
Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?
Spontaneitatea este produsul unor lungi meditaţii.
MILAREPA (mi la ras pa, tib.). (1025-1135). Numele lui se traduce prin „Mila, Cel Înfăşurat în (Hainele de) Bumbac ale Asceţilor”.
Nu-mi mai este niciodată frică
De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.
A venit timpul pentru ca acest corp vizibil, iluzoriu, formă emanată din Divinul Corp, să fie contopit în Tărâmul Luminii Spirituale.
Fie ca toţi cei care mi-au zărit chipul şi mi-au auzit vocea, şi toţi care istoria mi-au cunoscut-o şi au purtat-o în inima lor, şi toţi cei care mi-au auzit doar numele şi povestea, să mă întâlnească în Tărâmul Fericirii!
Cânt spiritual
Stăpâne, din Sfera solară a Graţiei Tale,
Luminoasele Raze de Lumină au strălucit,
Şi-au deschis larg petalele Lotusului Inimii mele,
Încât ea respiră parfumul născut din Cunoaştere,
Pentru care ţie-ţi voi fi mereu îndatorat.
Şi prin constantă veneraţie Te voi adora.
Binecuvântează-mă în eforturile mele,
Încât binele să revină fiecărei fiinţe,
Şi iartă vreun desfrâu al vorbelor mele.
De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.
A venit timpul pentru ca acest corp vizibil, iluzoriu, formă emanată din Divinul Corp, să fie contopit în Tărâmul Luminii Spirituale.
Fie ca toţi cei care mi-au zărit chipul şi mi-au auzit vocea, şi toţi care istoria mi-au cunoscut-o şi au purtat-o în inima lor, şi toţi cei care mi-au auzit doar numele şi povestea, să mă întâlnească în Tărâmul Fericirii!
Cânt spiritual
Stăpâne, din Sfera solară a Graţiei Tale,
Luminoasele Raze de Lumină au strălucit,
Şi-au deschis larg petalele Lotusului Inimii mele,
Încât ea respiră parfumul născut din Cunoaştere,
Pentru care ţie-ţi voi fi mereu îndatorat.
Şi prin constantă veneraţie Te voi adora.
Binecuvântează-mă în eforturile mele,
Încât binele să revină fiecărei fiinţe,
Şi iartă vreun desfrâu al vorbelor mele.
Paramahansa Yogananda
Fragmente din cartea "Autobiografia unui yoghin":
Ceea ce marii înţelepţi ai Orientului au perceput ca fiind esenţial pentru salvarea fiinţei umane nu trebuie să fie ascuns Occidentului. Nici Occidentul şi nici Orientul nu vor putea înflori dacă nu practică împreună anumite forme ale disciplinei yoga, întrucât diferenţele dintre oamenii care trăiesc în aceste zone ale lumii se referă numai la experienţe exterioare, nu şi la esenţa lor sufletească.
---
Substanţa unui vis se materializează sub acţiunea subconştientului celui care visează. Când forţa de coeziune a emanaţiei subconştiente încetează să se manifeste, datorită instalării depline a stării de trezie, elementele care alcătuiau visul se destramă. Omul care închide ochii ca să doarmă declanşează interior mecanismele creării visului, vis pe care îl dematerializează apoi fără efort în momentul trezirii. El urmează astfel arhetipul Creatorului Divin. În acelaşi fel, atunci când acel om se va trezi la conştiinţa cosmică, el va dematerializa fără efort iluzia visului cosmic.
---
Prin iluzia care stăpâneşte această lume, tu te vezi pe tine ca o legătură de carne şi oase, în cazul cel mai bun ca un cuib de griji. Meditează fără încetare pentru a dobândi cât mai curând înţelegerea faptului că eşti Esenţa Infinită, eliberată de orice formă de suferinţă. Încetează să mai fii prizonierul corpului tău; folosind cheia secretă a ştiinţei Kriya, învaţă să evadezi în Spirit.”
Ceea ce marii înţelepţi ai Orientului au perceput ca fiind esenţial pentru salvarea fiinţei umane nu trebuie să fie ascuns Occidentului. Nici Occidentul şi nici Orientul nu vor putea înflori dacă nu practică împreună anumite forme ale disciplinei yoga, întrucât diferenţele dintre oamenii care trăiesc în aceste zone ale lumii se referă numai la experienţe exterioare, nu şi la esenţa lor sufletească.
---
Substanţa unui vis se materializează sub acţiunea subconştientului celui care visează. Când forţa de coeziune a emanaţiei subconştiente încetează să se manifeste, datorită instalării depline a stării de trezie, elementele care alcătuiau visul se destramă. Omul care închide ochii ca să doarmă declanşează interior mecanismele creării visului, vis pe care îl dematerializează apoi fără efort în momentul trezirii. El urmează astfel arhetipul Creatorului Divin. În acelaşi fel, atunci când acel om se va trezi la conştiinţa cosmică, el va dematerializa fără efort iluzia visului cosmic.
---
Prin iluzia care stăpâneşte această lume, tu te vezi pe tine ca o legătură de carne şi oase, în cazul cel mai bun ca un cuib de griji. Meditează fără încetare pentru a dobândi cât mai curând înţelegerea faptului că eşti Esenţa Infinită, eliberată de orice formă de suferinţă. Încetează să mai fii prizonierul corpului tău; folosind cheia secretă a ştiinţei Kriya, învaţă să evadezi în Spirit.”
Aimen Klimmeron
Fragment din cartea "Orasul incantarilor":
Am realizat că setea de iubire şi elanul spiritual sunt aceeaşi forţă, au aceeaşi natură, că fiecare suspin de voluptate este un pas spre Creator, că, în fiecare îmbraţişare, noi căutăm apropierea plină de dragoste a lui Dumnezeu. Am înţeles că orice căutare omenească e căutarea lui Dumnezeu... indiferent ce căutăm: bucurie, tovarăşi, bunăstare, putere, fericire.... Căci dorinţa de putere nu e altceva decât atracţia amintirii atotputerniciei Dumnezeieşti; căutarea bucuriei izvorăşte din aspiraţia inconştientă către nesfârşita fericire divină; setea de cunoaştere este chemarea omniscienţei divine, instinctul vieţii este manifestarea însăşi a existenţei divine eterne; instinctul căutării tovarăşului de viaţă este atracţia unităţii divine, iar dorinţa de libertate: chemarea libertăţii absolute a lui Dumnezeu sădită în noi...
Am realizat că setea de iubire şi elanul spiritual sunt aceeaşi forţă, au aceeaşi natură, că fiecare suspin de voluptate este un pas spre Creator, că, în fiecare îmbraţişare, noi căutăm apropierea plină de dragoste a lui Dumnezeu. Am înţeles că orice căutare omenească e căutarea lui Dumnezeu... indiferent ce căutăm: bucurie, tovarăşi, bunăstare, putere, fericire.... Căci dorinţa de putere nu e altceva decât atracţia amintirii atotputerniciei Dumnezeieşti; căutarea bucuriei izvorăşte din aspiraţia inconştientă către nesfârşita fericire divină; setea de cunoaştere este chemarea omniscienţei divine, instinctul vieţii este manifestarea însăşi a existenţei divine eterne; instinctul căutării tovarăşului de viaţă este atracţia unităţii divine, iar dorinţa de libertate: chemarea libertăţii absolute a lui Dumnezeu sădită în noi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)