De ce iubesc simplitatea ?
Pentru că ea mi-a învățat ființa să se roage fără cuvinte.

E o primăvară nouă .. și eu o sorb ca pe întâia primăvară.  

Nu mi-e dor de oraș, nu mi-e dor de aglomerație, nici de oameni ce se îmbulzesc, nici de asfalt, nici de magazinele în care totul e de-a gata.  

Mi-e atât de bine în simplitate. 

Nu aș lăsa-o pentru nimic din ce are pământul de oferit. Pare-se că m-am sălbăticit…și că acum orașul mi se pare doar o cușcă cu condiții pe care o credeam adevărata realizare.

Aici toate sunt surse de energie, de împrospătare, de renaștere, de vindecare.

Azi mi-am așezat chipul sub cer, să-l mângâie ploaia și mi-am deschis toate celule spre cântecul păsării ce se aude după ploaie. Am lăcrimat cu brațele sufletului întinse spre Cer. Viața poate deveni rugăciune!

Simplitatea cu toate ale ei, mi-e loc de întâlnire cu Dumnezeu.

Mâinile cu bătături, cu urme de pământ, cu fiori de apă rece…

Chipul cu urme de soare și ploaie și vânt…

Zgomotole blânde: de tractoare dezvelite, de căruțe trase de cai,… lătrat de câine, glas de miei, râsete de copii zugrăviți cu libertate, vocile vecinilor mei, acele nesfârșite ,,Bună-ziua!,,…

\Într-un ritm alert, încorsetată de complexe, ironizată, într-o competiție continuă, aruncată la pământ de temeri..credeam că așa e viața: grea, tristă, că trece fără să aibă răbdare cu mine. 

Am învățat lucruri inutile doar pentru a dovedi altora că pot, am luptat să ajung cineva, să am un loc de muncă bine plătit, să am haine frumoase  și să-mi dovedesc și mie că sunt cineva.

Acum m-am liniștit. Acum mă mulțumesc cu ce am și cu ce primesc de la Dumnezeu ca prin vis. 

Viața nu mai e o trudă. Acum munca se împletește cu realaxarea, nu ne mai grăbește nimeni, nu ne mai apasă povara unui program lung petrecut într-un birou.

Viața e simplă. De ce am crezut așa mult timp că e grea?

Dealurile, pădurile, ogorul arat și coșul cu semințe de toate soiurile ne vor da hrană ..pentru că avem un Dumnezeu bun! El a dat ploaia minunată azi, după ce am așezat în pământ semințe. Ploaia ce mi-a mângâiat chipul … Nu trebuie să stau într-un birou 8 sau 10 ore ca să am hrană. Dumnezeu e bun și ne-o dă ca în vis…în simplitate. 

Munca pâmăntului e o altă terapie…despre care mi-aș dori să scriu mai pe larg…

Urzici, ciuperci, leurdă, usturoi verde au răsărit pe lângă noi.

Salata, spanacul, ridichile, ceapa și alte răsaduri vor ieși și ele curând…Dumnezeu a dat ploaie azi…

A Lui să fie slava! Ce Dumnezeu minunat avem. Luxul și condițiile m-au ținut la distanță de Inima Lui. Întorși la simplitate suntem ca niște copii ce aleargă bucuroși în jurul Tatălui, într-un joc minunat…

Câteodată din neatenție ne împiedicăm și ne julim genunchii. Atunci ne ia Dumnezeu de mână și ne duce sub soare, ne unge cu alifie de gălbenele și adie cu un vânt peste răni.

Câteodată, de-atăta bucurie uităm să ne luăm jerseul și strănutăm sau facem febră. 

Atunci ne ,,aduce,, Dumnezeu un ceai de soc și ne spune că l-a creat pentru că știa că vom răci. 

Ne dă apă de izvor și fructe pline de vitamine și ne spune: 

,,Copiii mei, de când vă așteptam să vă dăruiesc ce am creat pentru voi, pentru toate bolile voastre. Pe unde ați rătăcit? ,,

https://andreeastanciu.wordpress.com

E nevoie de atât de puțin pentru a fi fericit.
E nevoie de puțină iubire, de un strop de speranță,
de o bucățică de credință.
De un cuvânt plăcut, de un gest cald,
de o inimă curată.
De suflete pure, de gânduri optimiste, de vise mărețe.
De puțină culoare, de un zâmbet, de o melodie.
De două brațe puternice dar blânde în același timp.
De o vorbă șoptită la timpul potrivit.
De o mângâiere liniștitoare dar plină de profunzime.
De un sfat înțelept.
De vindecare.
De siguranță.
De sentimentul de a aparține cuiva.
De miracole.
De extraordinar.
De oameni.
De magie.
De tăcerea dintre cuvinte.
De plenitudinea din nou.
De gustul dimineților.
De parfumul serilor.
De liniștea din tine.
E nevoie de atât de puțin.
Și totuși cerem în fiecare zi tot mai mult, 
fără să realizăm că deja avem ceea ne trebuie.
Lupta pe care o dam cu incercarile de acum
ne pregateste pentru incercarile din viitor.

Pentru atingerea'ti fina, imbratisez fiinta.
Pentru sclipirea din privire, binecuvantez clipa.
Pentru rostirea'ti divina, mangai finetea.
Pentru Divinul din Tine, calatoresc in mine.
Pentru Lumina'ti blanda, ascult tacuta,
Dorul de Tine.

Pentru o clipa cu tine, m-adancesc in mine.
Pentru o calatorie cu tine, astept reintalnirea.
Pentru sarutul lin, m-abandonez in mine.
Pentru o iubire eterna, alaturi de Tine.

Multumesc, pentru ..
Tot si Toate din Tine.

Primavara

Astept primavara.
Nu am un anotimp preferat. Fiecare anotimp il gust din plin ca un fel de poezie scrisa cu multe culori si emotii de mana Creatorului.
Primavara e copilarie in suflet. E voie buna, miresme de nunta, limpezirea ochilor, incalzirea inimilor, imbarbatarea genunchilor istoviti, frunti descretite. Picaturi de cip-cirip, aritmii placute, haine imbracate si dezbracate in decurs de cateva minute, soare cu dinti, nori dansatori, inserari romantice, picioruse de domnisoare jucause, chitarist la colt de strada, dispozitii sus-jos, titirezi si licurici sau macar carabusi. Dar..ce-mi incanta cel mai mult inima acum e gandul la tolaneala pe iarba.
Undeva, departe de forfota lumeasca, unde doar gazele ciudate si imprevizibile, pasarile albastre pe care le poti vedea doar cu coada ochiului si soarele, imi sunt intimi. Tolaneala de primavara.
Prima intalnire cu iarba..ahhh, sunt ca un husky in zapada.
Pamantul inca-i umed, iarba e incalzita numa` bine de soricelul cu dinti, e multa tacere si cantare in acelasi timp, e emotie. Da, astept!
Astept atat de multe lucruri sa se intample.Parca timpul a murit de ceva timp..de cand am toata vesnicia in bratele blandului Pastor parca toate se intampla cum trebuie.
Nu-i graba, ah, nu-i graba in Hristos.
Nu alerg sa trec pe verde, nu alerg nici dupa autobus, nu alerg sa ajung la intalnirea cu x, nu ma grabesc sa-mi termin treburile si nici sa-mi fac altele, nu ma mai grabesc sa raspund la mailuri si nici la telefon, nu ma grabesc sa ajung in ziua de maine si nici sa ajung in primavara.
Nu ma grabesc sa spun ce-am in gand, nu ma grabesc sa iau decizii, nu ma grabesc sa traiesc si nici sa mor.
E un vesnic azi.
Dar nu un azi de genul “carpe diem”..”carpe diem” e pentru cei care nu mai au mult timp de trait sau care au zilele numarate. Eu nu le am. Ah, nu le am.
Cel ce numara zilele oamenilor este Cel care promite vesnicie celor care-L iubesc.
Astept cu rabdare orice-i de asteptat, dar traiesc ca si cum n-as astepta nimic, caci in azi e o Voce Blanda care-mi mangaie sufletul..si-mi e suficient.

 https://calatorinhar.wordpress.com