Inelul

- Vin la dumneata, invatatorule, pentru ca ma simt atat de mic, nebagat in seama, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Toti imi spun ca nu fac nici cat o ceaaã degerata, ca sunt neindemanatic si batut in cap. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sã fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…
Apoi, dupa o micã pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa…incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur, ca unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Doar un mosneag ii dodoni sfãtos, explicandu-i cat de scump este un ban de aur si cã nu poate sã obtinã un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten ! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul !
Flacaul incaleca si pleca in goana…
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur ?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degrabã, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invãtat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…


Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Pablo Neruda

Sonetul XVII
Nu te iubesc chiar dacă
tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe
pe care focul o trimite.
Te iubesc cu o certitudine întunecată
căci lucrurile sunt create să fie iubite,
în secret, între umbră şi suflet.
Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte
care păstrează în sine lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
ce răsare din pământ
şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.
Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde
Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,
fără complexe sau mândrie;
Deci te iubesc pentru că ştiu,
că aceasta e singura cale:
Unde eu nu exist, nici tu,
atât de aproape, încât mâna ta
pe pieptul meu este mâna mea,
atât de aproape, încât ochii tăi închişi
mă adorm pe mine.

Poate că n-am trăit în propriul meu corp; poate că am trăit viaţa altora... Viaţa mea este o viaţă făcută din toate vieţile: vieţile poetului.
Te iubesc fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale...
Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii.
Numai răbdarea cuminte va ajuta să cucerim o fericire veşnică.
O iubire generoasă îşi are întotdeauna pregătit testamentul.

Oda frumoasei mele

Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.

Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
de împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.

Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.

Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?

Spontaneitatea este produsul unor lungi meditaţii.

MILAREPA (mi la ras pa, tib.). (1025-1135). Numele lui se traduce prin „Mila, Cel Înfăşurat în (Hainele de) Bumbac ale Asceţilor”.

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.
A venit timpul pentru ca acest corp vizibil, iluzoriu, formă emanată din Divinul Corp, să fie contopit în Tărâmul Luminii Spirituale.
Fie ca toţi cei care mi-au zărit chipul şi mi-au auzit vocea, şi toţi care istoria mi-au cunoscut-o şi au purtat-o în inima lor, şi toţi cei care mi-au auzit doar numele şi povestea, să mă întâlnească în Tărâmul Fericirii!

Cânt spiritual
Stăpâne, din Sfera solară a Graţiei Tale,
Luminoasele Raze de Lumină au strălucit,
Şi-au deschis larg petalele Lotusului Inimii mele,
Încât ea respiră parfumul născut din Cunoaştere,
Pentru care ţie-ţi voi fi mereu îndatorat.
Şi prin constantă veneraţie Te voi adora.
Binecuvântează-mă în eforturile mele,
Încât binele să revină fiecărei fiinţe,
Şi iartă vreun desfrâu al vorbelor mele.

Paramahansa Yogananda

Fragmente din cartea "Autobiografia unui yoghin":

Ceea ce marii înţelepţi ai Orientului au perceput ca fiind esenţial pentru salvarea fiinţei umane nu trebuie să fie ascuns Occidentului. Nici Occidentul şi nici Orientul nu vor putea înflori dacă nu practică împreună anumite forme ale disciplinei yoga, întrucât diferenţele dintre oamenii care trăiesc în aceste zone ale lumii se referă numai la experienţe exterioare, nu şi la esenţa lor sufletească.
---
Substanţa unui vis se materializează sub acţiunea subconştientului celui care visează. Când forţa de coeziune a emanaţiei subconştiente încetează să se manifeste, datorită instalării depline a stării de trezie, elementele care alcătuiau visul se destramă. Omul care închide ochii ca să doarmă declanşează interior mecanismele creării visului, vis pe care îl dematerializează apoi fără efort în momentul trezirii. El urmează astfel arhetipul Creatorului Divin. În acelaşi fel, atunci când acel om se va trezi la conştiinţa cosmică, el va dematerializa fără efort iluzia visului cosmic.
---
Prin iluzia care stăpâneşte această lume, tu te vezi pe tine ca o legătură de carne şi oase, în cazul cel mai bun ca un cuib de griji. Meditează fără încetare pentru a dobândi cât mai curând înţelegerea faptului că eşti Esenţa Infinită, eliberată de orice formă de suferinţă. Încetează să mai fii prizonierul corpului tău; folosind cheia secretă a ştiinţei Kriya, învaţă să evadezi în Spirit.”

Aimen Klimmeron

Fragment din cartea "Orasul incantarilor":

Am realizat că setea de iubire şi elanul spiritual sunt aceeaşi forţă, au aceeaşi natură, că fiecare suspin de voluptate este un pas spre Creator, că, în fiecare îmbraţişare, noi căutăm apropierea plină de dragoste a lui Dumnezeu. Am înţeles că orice căutare omenească e căutarea lui Dumnezeu... indiferent ce căutăm: bucurie, tovarăşi, bunăstare, putere, fericire.... Căci dorinţa de putere nu e altceva decât atracţia amintirii atotputerniciei Dumnezeieşti; căutarea bucuriei izvorăşte din aspiraţia inconştientă către nesfârşita fericire divină; setea de cunoaştere este chemarea omniscienţei divine, instinctul vieţii este manifestarea însăşi a existenţei divine eterne; instinctul căutării tovarăşului de viaţă este atracţia unităţii divine, iar dorinţa de libertate: chemarea libertăţii absolute a lui Dumnezeu sădită în noi...

Miguel Ruiz

Fragment din cartea "Arta de a iubi":

Fericirea se naste din iubire, iar iubirea se naste chiar din inima omului. Daca veti fi generos cu iubirea dumneavoastra, toata lumea se va grabi sa va raspunda cu aceeasi moneda. Cine este generos, nu poate fi singur. Cine este egoist, va fi intotdeauna singur, fara ca altcineva decat el insusi sa fie de vina. Generozitatea deschide toate portile; egoismul le inchide. Egoismul se naste din saracia inimii, din convingerea ca iubirea nu este suficienta pentru toti. Oamenii devin egoisti din convingerea gresita ca maine nu vor mai avea suficienta pizza ca sa manance. Cine intelege insa ca in inima lui exista o bucatarie magica va fi intotdeauna generos, iar iubirea lui va fi neconditionata.

Fragment din cartea "Vocea cunoasterii":
Arborele Cunoasterii reprezinta un simbol foarte puternic. Legenda spune ca oricine mananca din fructele sale va putea face diferenta dintre bine si rau, dintre adevar si minciuna, dintre ceea ce este frumos si ceea ce este urat. El acumuleaza toata aceasta cunoastere si incepe sa emita judecati. Ei bine, chiar acest lucru s-a intamplat cu oamenii acelor timpuri. Simbolismul marului este urmatorul: orice concept, orice minciuna, este precum un fruct care contine seminte. Daca plasam aceste seminte intr-un sol fertil, ele dau nastere unui alt copac. Acesta va face noi fructe, cu ajutorul carora cunoasterea se amplifica din ce in ce mai tare.
Orice om a ajuns astazi sa detina propriul sau Arbore al Cunoasterii, care nu este altceva decat propriul sau sistem de convingeri. Arborele Cunoasterii se refera la acea structura in care credem fara rezerve. Fiecare concept, fiecare opinie in care credem alcatuieste o ramura in acest copac, pana cand ne trezim in cap cu intregul Arbore al Cunoasterii. De indata ce acesta ajunge la maturitate in mintea noastra, noi auzim vocea puternica a ingerului cazut vorbind in interiorul nostru. Printul Minciunilor ajunge sa traiasca astfel in capul nostru. Toltecii afirma ca marul cu care s-au hranit primii oameni era putred: in el traia un Parazit. Mancand fructul, ei au asimilat inclusiv Parazitul, care a ajuns sa traiasca viata in locul lor. Marele Povestitor, Parazitul, se naste in mintea noastra si se hraneste cu credinta noastra, crescand din ce in ce mai mare.
Povestea lui Adam si a Evei explica felul in care umanitatea a cazut din visul raiului in cel al iadului. Asa se face ca am ajuns unde am ajuns. Legenda afirma ca oamenii nu au mancat decat o singura inghititura din acel mar, dar acest lucru nu este adevarat. Eu cred ca ei au mancat toate fructele copacului, dupa care s-au imbolnavit, caci se hranisera cu prea multe minciuni si otravuri emotionale. Oamenii au asimilat toate conceptele, toate opiniile si toate povestile pe care li le-a spus marele mincinos, fara sa-si dea seama ca acestea nu erau adevarate.
In acel moment, ochii lor spirituali s-au inchis, iar ei nu au mai putut vedea lumea prin ochii adevarului. Au inceput sa o perceapa intr-un mod diferit, care le-a schimbat complet viata. Cand Arborele Cunoasterii a prins radacini in mintea lor, ei nu au mai putut percepe altceva decat minciunile, respectiv cunoasterea. Au cazut astfel din Paradis, caci minciunile nu au ce cauta acolo. Caderea din Paradis nu inseamna altceva decat trecerea intr-un vis al minciunii. Este visul pe care il traim si astazi, deopotriva colectiv si individual, si are la baza numai minciuni.
Inainte ca oamenii sa manance fructul din Arborele Cunoasterii, ei traiau in adevar. Nu puteau rosti decat adevarul. Traiau in iubire, fara sa se teama. Dupa ce au mancat fructul respectiv, ei au cunoscut vinovatia si rusinea. Au inceput sa se judece pe ei insisi, considerand ca nu mai sunt suficient de buni. Din pacate, au inceput sa-i judece si pe cei din jur dupa aceleasi criterii. Odata cu judecatile de valoare a aparut polarizarea, separarea, dar si dorinta de a pedepsi si de a fi pedepsiti. Pentru prima oara in viata lor, ei nu s-au mai comportat cu bunatate unii fata de ceilalti. Nu au mai respectat si nu au mai indragit intreaga creatie a lui Dumnezeu. Au cunoscut suferinta si au inceput sa se invinovateasca singuri, dar si pe cei din jur, sfarsind prin a-l invinovati chiar pe Dumnezeu. Oamenii au inceput sa nu mai creada ca Dumnezeu reprezinta iubirea si dreptatea si au devenit convinsi ca acesta abia asteapta sa-i pedepseasca si sa le faca rau. Acest lucru nu era adevarat. Era o minciuna, dar oamenii au crezut in ea, separandu-se astfel de Dumnezeu.

Noi nu vedem adevarul pentru ca suntem orbi. Ceea ce ne orbeste sunt acele false credinte pe care le avem in mintea noastra.
Cautam si cautam, dar totul se afla deja in noi.Nu exista un alt adevar care trebuie gasit.
Cine intelege insa ca in inima lui exista o bucatarie magica va fi intotdeauna generos, iar iubire lui va fi neconditionata.

Antoine de Saint-Exupery

În moartea unui om moare o lume necunoscută.
Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.
Graiul este izvor de neînţelegeri.
Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă.... Poate că îmi scriu chiar mie.
Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.
Florile sunt plăpânde. Şi neştiutoare. Se apără şi ele cum pot. Se cred nemaipomenite cu spinii lor.
Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.
Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi.
Accepţi să mori doar pentru ceea ce te face să trăieşti.
A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.
Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreaţa nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.
Nu poţi înfrumuseţa un templu dacă îl reclădeşti şi îl reclădeşti mereu.
Iubesc pentru că iubesc, nu există raţiune pentru a iubi.
Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. (Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte).
Marea greseala e sa nu-ti dai seama ca a primi este cu totul altceva decat a accepta.A primi inseamna in primul rand a darui,a te darui pe tine insuti.avar nu este acela care nu se ruineaza facand daruri,ci acela care nu-si daruieste lumina obrazului in schimbul ofrandei tale.Avar este pamantul care nu se infrumuseteaza acolo unde ti-ai aruncat semintele.
Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie.
Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.
Esenţa lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina.
Adevărul nu este ceea ce se demonstrează, este ceea ce simplifică.
Virtutea este perfecţiunea stării umane, iar nu absenţa defectelor.
Nu folosesc la nimic cerneala şi hârtia cărţii, ci înţelepciunea pe care ea o poartă.
Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra amănuntelor vulgare.
A iubi înseamnă a te naşte.
Fie că e vorba de o casă, fie de stele, fie de pustiu, ceea ce le dă frumuseţe rămâne nevăzut.
Nu-mi cere, deci, mie, conducător al unui imperiu, de a cuceri fericirea pentru tot poporul meu. Nu-mi cere mie, sculptor, să alerg după frumuseţe; m-aş opri în loc, neştiind încotro să alerg. Cere-mi doar să le clădesc un suflet în care un asemenea foc să poată arde.
A pregăti viitorul nu înseamnă decât a crea prezentul.
Eşecurile îi întăresc pe cei puternici.
Şi eu, în această dimineaţă, mi-am curăţat trandafirii.
Adevărul este ceea ce simplifică lumea, nu ceea ce creează haosul.
Şi am aflat că simţi credinţa doar atunci când o pierzi. Căci ea este pentru marinar semnificaţie a mării. Şi pentru soţ semnificaţie a iubirii. Dar sunt clipe în care marinarul se întreabă: "Pentru ce această mare?". Iar soţul:"La ce bun această iubire?". Nimic nu le lipseşte, decât nodul divin ce leagă lucrurile. Şi le lipseşte totul.
Nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni. Ai dori să fii; nu vei fi decât în eternitate, după ce vei fi fost plămădit şi vei fi devenit din actele tale, căci omul, vezi tu, se naşte greu.
Pentru a se împlini, omul trebuie sa creeze, nu sa repete.
A avea un prieten nu este ceva cu care oricine se poate lăuda.
A oferi cultură înseamnă a oferi setea. Restul va fi o consecinţă.
Dragostea - iluzia este să o întâlneşti, când de fapt ea se învaţă.
Eu sunt o mică lume şi spun că dacă-mi sunt stăpân, sunt şi stăpânul lumii!
Cel ce iubeşte doar apropierea dragostei nu va cunoaşte niciodată întâlnirea cu ea.
La ce bun agoniseala unei zile, dacă n-o foloseşti pentru a înveseli ziua următoare.
Ceea ce te salvează este să faci un pas. Încă un pas. Mereu să începi cu acelaşi pas.
Orice progres al omului constă în a descoperi, una după alta, că întrebările lui n-au sens.
Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.
Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.
Doar direcţia are un sens. Important este să mergi înspre, nu să ajungi, căci nu ajungi nicăieri, decât în moarte.
Omul cultivă o mie de trandafiri fără să găsească lucrul pe care îl caută, când de fapt l-ar putea găsi într-un singur trandafir.
Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate sa fie un om.
Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viaţa nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.
Un individ trebuie să se sacrifice pentru salvarea unei colectivităţi. Nu e vorba aici de o aritmetică stupidă. E vorba de respectarea omului ca individ.
E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă. E bine ca timpul să fie o construcţie.
Durerea unui singur ins face cât durerea lumii întregi, iar Dragostea pentru o singură femeie trage în balanţă mai mult decât Calea Lactee cu toate stelele ei.
Spiritul omului este asemenea unui urcuş în munţi: vezi culmea, ţi se pare că eşti pe cale să o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prăpăstii, alte povârnişuri.
Femeia este iubită aşa cum e iubită muzica, cum e iubit luxul. Este spirituală şi este dorită. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poartă în gând, nu interesează pe nimeni.
Îi numesc pleavă pe toţi cei ce trăiesc din gesturile altora şi asemenea cameleonului iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamaţiile şi se judecă în oglinda mulţimii.
Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai crunta suferinta. Caci, in ciuda parerii comune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul proprietatii, care este tocmai contrariul dragostei.
De milioane de ani florile fabrică spini şi de milioane de ani, totuşi, oile mănâncă florile. Oare nu-i ceva serios să cauţi să înţelegi de ce florile se ostenesc să mai fabrice spini care nu ajută niciodată la nimic?
Ucenicia dragostei nu o faci decât odihnindu-te de dragoste. Iar ucenicia priveliştii albastre a munţilor tăi nu o faci decât printre stâncile ce duc înspre creastă, iar ucenicia veşniciei n-o faci decât prin rugile fără răspuns.
Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: "Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?" Ei vă întreabă: "Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?" Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut.
Eu nu mănânc pâine. Grâul este inutil pentru mine. Câmpurile de grâu nu înseamnă nimic pentru mine. Şi asta e trist! Dar tu ai părul blond, aurit. Atunci când tu mă vei fi domesticit va fi minunat. Grâul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Şi îmi va plăcea zgomotul vântului prin grâu...
Omul este doar o reţea de relaţii şi numai acestea contează pentru el.