luni, 24 mai 2010

M-avânt în acţiune cu doruri omeneşti...

Lumina Ta adu-mi-o din sferele cereşti,
În lumea zămislită din gândul Tău curat
Să fiu înţelepciunea şi braţul Tău armat!

Întreaga-mi bucurie Ţi-o dărui, Domnul meu!
Iar grija şi mândria le-ntorc spre Dumnezeu.

Indiferent de roade, eu fapta Ţi-o închin.
Ai grijă Tu de restul... Îţi mulţumesc! Amin.

Sfântul Bonaventura (1221-1274)

spune: "Nimic nu-i este omului mai plăcut decît să înţeleagă ceea ce iubeşte."
Cât ar fi de util ca şi astăzi să se redescopere frumuseţea, valoarea Creaţiei în lumina bunătăţii şi frumuseţii divine. În Cristos universul însuşi, notează Sfântul Bonaventura, poate să redevină glas ce vorbeşte despre Dumnezeu şi ne face să-i căutăm prezenţa, ne îndeamnă să-i dăm cinste şi să-l preamărim în toate lucrurile”.
„A spera înseamnă a zbura”, spune Bonaventura. „Cine speră trebuie să-şi ridice capul îndreptându-şi spre înalt gândurile, spre înălţimea existenţei noastre, adică spre Dumnezeu”. Acest pasaj dintr-o predică de Advent a „Doctorului serafic”, ales de teologul Ratzinger pentru a sublinia - cum a făcut ca Papă în enciclica „Spe salvi” - necesitatea unei „speranţe demne de încredere”:
După Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.

Unu cu unu-11 oct

O nouă noapte era aşternută peste oraş.

Linişte în sufletul ei, iubirea regăsindu-se în simţirea sa. Nu avea de unde să ştie

că nu peste puţin timp se va găsi în natură, în locul care îi dă viaţă, care

o face să fie unificată cu ea, în care priveşte şi simte o adiere ce o face să

plutească uşor, plăpând în unduirea lacului, în salcia întrebătoare de ce atât

de multă frumuseţe o înconjoară, zâmbind doar şi fiind alături de sărbătoarea

naturii nopţii.

În mâna ei se găsea o castană, o castană care se găsea cândva într-un loc al său,

acum fiind în palma Ei, dându-i din mirifica atingere a nopţii. În faţa Ei, lacul-

oglindirea jocurilor de lumini ducând-o într-o lume a visării realităţii cu ochii

deschişi. Era Ea, înconjurată de ce este mai divin, mai armonios în viaţa

noastră...natura..., lumina ei făcând-o să fie creativă, să trăiască eternitatea

prezentului.

Alături era o fiinţă străină, devenindu-i într-un timp atât de scurt o fiinţă interesantă,

având asemănări în viaţă, poate trea multe pentru Ea, Putea afirma doar..ce sincronicitate.

Avea să descopere alături de El un loc al Lui, simţit de Ea atât de aproape la

primii paşi în acea cameră, un loc vizualizat imaginar, nu foarte bine conturat,

acum văzându-l în realitate.

O casă simplă, un hol care ducea în camera misterioasă pentru Ea, atât de cunoscută

Lui.

Privea înălţimea ei, o bibliotecă, biroul care parcă o aştepta să se aşeze să

înceapa povestea...,povestea care de fiecare dată descopera alte mistere...

Povestea noptii, acum, a Ei, a ceea ce i-a fost dăruit într-o seară de octombrie...

Seara,.. în care muzica a izvorât din cântecul iubirii creatoare de lumini...

Lumini albe, într-o încăpere albă...Albul chipurilor care trăiesc odată cu noi!
Apocalipsa se termina cu viziunea unei cetati celeste, Noul Ierusalim, ai carei pereti, temelii, porti sunt descrise de Sfântul Ioan Teologul
Prin acet oras curge un fluviu: limpede ca un cristal, care iesea din Tronul lui Dumnezeu si al Mielului.
În mijlocul orasului si pe cele doua maluri ale fluviului era Arborele Vietii ce producea de douasprezece ori fructe, dând fructul sau în fiecare luna si ale carui frunze serveau la tamaduirea popoarelor." Cum se facea ca arborele se gasea pe ambele maluri ale fluviului?
Daca am întelege lucrurile literar, aceasta descriere nu are nici un sens.
În realitate, acest arbore deasupra unui fluviu e un simbol; exista în noi, si fluviul, de asemenea, trece prin noi.
Pentru ca orasul suntem noi; si în centrul acestui oras - în plexul solar - curge un fluviu cu un arbore al vietii pe malurile sale.
Plexul solar reprezinta arborele pe cele doua maluri ale fluviului, dar de asemenea si fluviul însusi, aceasta forta, aceasta vitalitate care circula prin el
. Si unde sunt radacinile acestui arbore?
Acestea sunt cele douasprezece perechi de nervi si de ganglioni dorsali: douasprezece ramuri care produc douasprezece fructe pe an.
Aceste douasprezece fructe sunt legate de cele douasprezece semne ale zodiacului.
Sa vedem acum proprietatile acestor fructe.
Primul fruct, (Berbecul) face omul activ, dinamic si decis.
Al doilea (Taurul), da o mare sensibilitate, multa gentilete si bunatate.
Al treilea (Gemenii), împinge la studiu, incita la a se interesa de tot si de a calatori.
Al patrulea (Cancer), da o mare mediumitate pentru a capta undele si prezentele cele mai subtile.
Al cincilea (Leul), inspira o mare noblete si curajul necesar pentru a-i ajuta si a-i salva pe altii.
Al saselea (Fecioara), purifica si curata.
Al saptelea (Balanta), da posibilitatea de a se uni la o cauza divina si de a stabili în sine echilibrul cosmic.
Al optulea (Scorpionul), lumineaza asupra mortii si vietii de apoi.
Al noualea (Sagetatorul), da gustul întrebarilor filozofice si religioase.
Al zecelea (Capricornul) inspira putere, autoritate pentru a domina pe altii si pe sine însusi.
Al unsprezecelea (Varsatorul), da sensul universalitatii, fraternitatii între natiuni.
Al doisprezecelea (Pestii), împinge la sacrificiu, la a suporta suferinta si chiar la a vedea partea buna si a se veseli. Iata calitatile fructelor acestui arbore al vietii, care nu e altul decât Arborele Sefirotic de care vorbeste Kabbala, cu sefiroturile: Keter, Hokmah, Binah, Hesed, Gebourah, Tipheret, Netzach, Hod, Iesod, Malkout.
Kether e samânta care contine toate posibilitatile arborelui;
Hokmah, e sâmburele care care se divizeaza pentru a lasa sa iasa mica planta:
Binah; Hesed, este trunchiul;
Gebourah, ramurile;
Tripheret, mugurii;
Netzach, frunzele;
Hod, florile;
Iesod, fructul;
Si Malkout, samânta, care, plantata în pamânt, va da un nou arbore.



Aici, din nou, vedeti o aplicatie a legii:
ce e jos e ca ce e sus, si veti întelege de asemenea de ce Iisus a comparat Împaratia lui Dumnezeu (Malkout) cu grauntele de mustar, care e minuscul, dar devine un arbore mare, unde vin sa se adaposteasca pasarile cerului. Sfântul Ioan spunea ca frunzele arborelui vor servi la tamaduirea popoarelor.
Veti vedea, nu numai fructele arborelui fac miracole, dar si frunzele de asemenea, si chiar si radacinile.
Radacinile, înfipte în cele doua maluri ale fluviului vietii de care vorbeste Sfântul Ioan, sunt deci ansamblul nervilor si ganglionilor situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Coloana vertebrala leaga cerul si pamântul, cerul nostru si pamântul nostru.
Izvorul fluviului se afla pe culmea muntelui: "Fluviul, e spus, iese din Tronul Domnului".
Capul, e cerul si pântecul pamântul. Pe pamânt arde un foc care provoaca din timp în timp eruptii violente vulcanice. Ori, acest foc se gaseste, de asemenea, la baza coloanei vertebrale.
Acest foc subteran, legat de pântec si de sex, este forta Kundalini
. Pentru moment, coloana vertebrala nu are la oameni decât functie anatomica si fiziologica; puterea ei spirituala nu e trezita.
Numai Initiatii au reusit sa anime coloana lor vertebrala pentru o imensa munca spirituala si magica gratie trezirii fortei Kundalini.
Forta Kundalini doarme la baza maduvei spinarii, ea este mama care a creat universul, "cea mai puternica dintre forte" cum o numea Hermes Trismegistul.
O data trezita, ea se poate dirija în sus, sau în jos.
Daca ea se dirijeaza în sus, fiinta va beneficia de o mare dezvoltare spirituala, dar daca ea se dirijeaza în jos, aceasta poate sa antreneze rezultate foarte suparatoare. Acel care, fara a fi pur si stapân pe el, trezeste forta Kundalini, devine prada unei pasiuni sexuale dezlantuite, care-l antreneaza cu o viteza vertiginoasa spre abis, si unei ambitii nemasurate care îl face sa se opuna lumii întregi.
De aceea este de sfatuit discipolii sa nu fie tentati sa trezeasca forta Kundalini înainte de a fi lucrat asupra puritatii si smereniei.
Pentru ca aceasta forta, cea mai puternica dintre toate, poate la fel de bine sa distruga decât sa creeze.
În realitate, Kundalini poate fi trezita la mai multe nivele:
putem sa o trezim de sapte ori pentru ca ea doarme sapte somnuri, ea e ascunsa sub sapte învelisuri ale materiei.
Într-un anume fel, e usor sa trezesti Kundalini, dar unde si cum sa o dirijezi e mult mai dificil si e chiar esentialul.
Directia pe care o va lua Kundalini nu depinde de vointa omului, ci de calitatile si virtutile sale. Când sarpele Kundalini se trezeste, el se îndreapta spre partea care îi ofera hrana.
Daca partea inferioara îi ofera aceasta hrana, acolo se îndreapta, si totul e pierdut, e prapastia, adevarata prapastie
. În timp ce daca sarpele e atras de partea superioara, el se îndreapta în sus. Urcarea fortei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul maduvei spinarii.
De o parte si de alta a canalului Sushuma, cele doua canale Ida (polarizat negativ si legat la Luna) si Pingala (polarizat pozitiv si legat de Soare) se ridica într-o miscare de spirale întretaiate.
Curentul Ida ajunge la nara stânga si curentul Pingala la nara dreapta.
De aceea, exercitiile de respiratie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea fortei Kundalini.
Pentru ca, astupând nara dreapta, aspirati aer prin nara stânga, produceti astfel un curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traverseaza si centrul unde doarme Kundalini, centrul Muladhara, si produce vibratii usoare care tind sa o trezeasca un pic.
Astupând nara stânga, aspirati aer prin nara dreapta, curentul va trece prin canalul Pingala, si el, de asemenea, va da câteva impulsuri fortei Kundalini. Si asa mai departe...
Dar nu trebuie prelungite aceste exercitii.
Când eram în India, am auzit vorbindu-se de tot felul de metode pe care le foloseau yoghinii pentru trezirea Kundalini. Unele erau incredibile, pâna la introducerea unui fir de argint într-un loc pe care nu am sa-l numesc. Unii faceau toate nebuniile pentru trezirea acestei forte!
Cel mai bun sfat de dat Occidentalilor este de a nu fi tentati sa trezeasca Kundalini, ci de a trai o viata pura, în acord cu legile divine.
Ea se va trezi atunci când va veni momentul. Orice alt fel de a proceda e riscant, pentru ca aceasta forta e asemenea unui foc, care poate face ravagii distrugând unele organe ale corpului.
Când totul se desfasoara natural, fara socuri, omul se trezeste în armonie la constiinta lumii divine. Multi cred ca pentru a gasi spiritualitatea adevarata trebuie sa mearga în India, dar trebuie de asemenea sa stie ca învatamântul Fraternitatii Albe Universale, care e adevaratul învatamânt a lui Cristos, ne aduce o yoga moderna, adaptata Occidentalilor.
Înteleptii Indiei spun ca înainte de trezirea sarpelui Kundalini yoghinul trebuie sa-si elibereze canalul central, Sushuma
. Printr-o viata pura, prin exercitii potrivite, el curata acest canal.
Aceasta curatire e necesara pentru ca, odata cu trezirea sarpelui Kundalini, el începe sa activeze întreaga viata psihica a omului; este un foc asa de intens, care arde tot.
De aceea drumul sau trebuie sa fie eliberat de toate impuritatile si obstacolele, pentru ca el sa poata trece rapid, fara stricaciuni pentru om si sa atinga centrul coronal, chakra Sahasrara.
Si ce spune Iisus în Evanghelii?
"Straduiti-va sa intrati prin poarta strâmta", sau "Mai repede trece o camila prin urechile acului decât un bogat prin poarta Împaratiei Cerurilor".
Aceste doua fraze au o semnificatie foarte profunda:
ele arata ca într-adevar canalul central e asa de îngust, încât forta care aduce iluminarea nu poate sa treaca daca fiinta nu e pura.
Daca aveti prea multe lucruri în buzunare, nu puteti baga mâinile, trebuie sa va debarasati de toate acestea.
Yoghinii Indiei si evanghelistii spun aceleasi adevaruri. De unde vine obiceiul de a reprezenta îngerii cu aripi?
Ajunge sa vedem o pictura sau o sculptura care prezinta o fiinta înaripata pentru a sti ca este un înger.
De ce aceste aripi? Care e sensul lor?
Îngerii au cu adevarat aripi?
Nu, dar acest fel de a-i reprezenta provine dintr-o stiinta foarte veche privind fiinta umana si centrii sai subtili.
Marii Initiati ai trecutului stiau ca pe spate, la nivelul umerilor, fiinta umana poseda doi centri foarte puternici. Acesti centri situati în corpurile eteric si astral sunt capabili sa produca turbioane care permit celui care a stiut sa-i dezvolte a se deplasa în spatiu.
În traditia greaca, zeul Hermes e reprezentat cu aripi, dar la calcâie, pentru casi calcâiul poseda un centru foarte important care e de asemenea în legatura cu puterea de a se deplasa în spatiu. În realitate, acesti centri subtili sunt într-un mare numar în corpul nostru.
De exemplu, în timp ce contemplati rasaritul soarelui, absorbiti lumina sa printr-un centru care e situat deasupra splinei. Soarele ne trimite energia sa care soseste la noi sub forma de mici sfere luminoase.
Acest centru absoarbe deci lumina solara si o împarte în sapte culori ca cele ale prismei.
Apoi trimite aceste sapte raze în organism, repartizându-le astfel
: rosul si oranjul spre organele sexuale;
galbenul spre inima si plamâni,
verdele spre stomac, ficat, intestine, rinichi;
albastrul spre gât si nas;
violetul spre cap
Rosul poate reîmprospata si sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseste rosul si ea poate sa-si amelioreze starea concentrându-se pe aceasta culoare.
Functia fiziologica a splinei este, o stiti, de a forma globulele rosii ale sângelui. Nu e de mirare, deci, ca centrul eteric al vitalitatii e plasat chiar deasupra ei.
Pentru a capta particolele de vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineata sa va gânditi la acest centru pentru a-l activa, a-l face mai receptiv, si a absorbi astfel mai bine lumina soarelui pentru a ameliora sanatatea si vigoarea voastra. Prin observatie, disectie, cu ajutorul aparatelor din ce în ce mai perfectionate, anatomistii care studiaza de secole corpul uman au ajuns la o cunoastere foarte detaliata a structurii sale fizice; dar sunt departe de a gasi ceea ce au gasit Initiatii, care gratie clarviziunii lor si experientei lor spirituale au descoperit anatomia subtila a omului.
Si una din descoperirile cele mai impresionante este cea pe care au facut-o Initiatii Indiei privind sistemul celor sapte chakre.
De mai multe milenii, ei învata ca deasupra corpului fizic, în corpurile eteric si astral, omul poseda centrii subtili situati pe axa coloanei vertebrale.
Ei îi numesc acestri centri Chakre (în sanscrita înseamna "roata") sau lotusi.
De jos în sus acestia sunt:
- la baza coloanei vertebrale: Muladhara, lotusul cu patru petale.
- deasupra organelor genitale: Svadhishana, lotusul cu sase petale
- în regiunea buricului si al plexului solar: Manipura, lotusul cu zece petale
- în regiunea inimii: Anahata, lotusul cu doisprezece petale
- în partea din fata gâtului: Vishuda, lotusul cu saisprezece petale
- între cele doua sprâncene: Ajna, cu doua petale mari, divizate în 48 de petale fiecare: în total 96 petale
- în crestetul capului: Sahasrara, lotusul cu o mie de petale.
În realitate el are 960 petale, iar în mijloc are o corola de 12 petale, în total are 972 petale.



Cele 12 petale din mijloc sunt galben aurii, cele 960 sunt violete, iar cele doua corole se învârt în sens invers.
Nu se pot gasi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru ca ei sunt situati în corpul eteric
. Organele corpului nostru sunt subordonate influentei lor. Acesti centri subtili sunt inactivi la aproape toti oamenii. Pentru a-i stimula, un yoghin trebuie sa-si trezeasca forta Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, si sa o faca sa urce strabatând chakrele unde ea declanseaza si elibereaza puterile pe care le contin.
Forta Kundalini e reprezentata ca un sarpe înfasurat de trei ori în jurul sau în interiorul unei figuri triunghiulare, în centrul ceakrei Muladhara. Când se trezeste, e ca o flama, un foc care începe sa urce în spirala în lungul coloanei vertebrale, si în urcare ea întâlneste si stimuleaza celelalte chakre.
Cu limba sa, spune traditia, sarpele Kundalini actioneaza asupra fiecarei chakre pentru a suda si a lega diferite elemente care îi permit sa se învârta.
O chakra e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o extrema finete si numai sarpele Kundalini poate regla aceste roti si a le pune în functiune.
În momentul când chakra începe sa se roteasca, se manifesta facultatile si puterile care sunt legate de ea.
Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numarul de petale, adica numarul si intensitatea vibratilor lor, divinitatile care locuiesc în ele, si mai ales prin virtutile si puterile pe care trezirea lor le confera omului:
Muladhara îi da energie vitala;
Svadhishana îi da forta creatoare;
Manipura îi da constiinta colectiva;
Anahata îi da iubirea universala;
Vishuda îi da întelepciune;
Ajna îi da clarviziune;
Sahasrara îi da atotputernicia si libertatea.



Se spune ca o divinitate sau Shakti locuieste în fiecare chakra.
Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini Shakti, Kakini Shakti, Shakini Shakti si Hakini Shakti.
Ajunsa la sfârsitul calatoriei sale, forta Kundalini atinge Shiva, principiul masculin.
Reunirea celor doua principii masculin si feminin, capul si coada sarpelui, se face într-o lumina orbitoare.
Din acel moment, yoghinul, ajuns pe culme, e liber de orice constrângere.
Hindusii dau chakrelor o reprezentare foarte detaliata.
Ar dura prea mult sa ne oprim asupra fiecareia, si ma voi opri numai asupra Chakrei inimii: Anahata
E foarte important pentru dezvoltarea voastra spirituala sa purtati în inima imaginea acestei chakre, care este centrul iubirii universale, pentru ca acesta reprezinta aceasta dragoste dezinteresata, atât de vasta, care trezeste în voi inteligenta adevarata, intuitia. Cât despre cele trei chakre ale capului, Initiatul le dezvolta în ultima faza a evolutiei sale, când totul în el este gata, si toata fiinta sa e dezvoltata armonios.
Daca vreti o imagine pentru a întelege mai bine aceste trei chakre, putem spune ca ele seamna cu acele aparate pe care le utilizeaza submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra apei; un radar, care informeaza despre prezenta altor vapoare din jur; si un radio, gratie caruia se pot capta si emite mesaje, apeluri...
Ei bine, fiinta umana e dotata cu aceleasi aparate, cu aceleasi antene.
Cele trei chakre ale capului sunt trei antene pe care plexul solar le poate utiliza ca si un submarin aflat sub apa.
"Dar, veti spune, de ce aceste antene sunt plasate pe cap?
De ce plexul solar nu e dotat el însusi cu ochi si urechi?"
El le are, dar pentru evolutia fiintei umane, Inteligenta cosmica a amplasat altele în creierul sau.
Acum, va pot da un exercitiu foarte simplu pentru a dezvolta chakra gâtului, Vishuda.
Puteti, din când în când, sa va planificati ca în timpul meditatiei sa nu faceti altceva decât sa ascultati numai, fara sa gânditi si sa încercati sa auziti vocea întelepciunii, vocea spiritelor luminoase.
Evident, primele zile, saptamâni, nu veti auzi poate nimic; dar daca perseverati în acest exercitiu, veti auzi vocea interioara, dulcea voce a lui Dumnezeu.
O numim uneori vocea linistii, atât e de fina si de subtila, dar în ziua când veti reusi sa o auziti, toata fiinta voastra se va cutremura nu sunt cuvinte pentru a exprima ceea ce este aceasta voce. Pentru a dezvolta Ajna chakra, va imaginati ca vedeti cu ochii interiori pamântul, cerul, spatiul, cu creaturile nenumarate care îl locuiesc, toate lumile vizibile si invizibile.
Le priviti asa, foarte simplu, cu multa dragoste, si deja sunteti pe cale sa treziti vederea voastra spirituala.
Pentru chakra crestetului capului, este de asemenea un exercitiu de facut, dar ar putea fi periculos pentru unii si o sa va vorbesc alta data despre el.
În timp ce primele doua sunt inofensive: faceti-le, puteti sa le practicati fara nici un pericol. Nimic rau nu vi se va întâmpla daca cautati sa auziti vocea divina.
Faceti ca si cum ati asculta cu amândoua urechile; dar în realitate, se trezeste o a treia ureche. Si e la fel daca încercati sa contemplati minunile lumii invizibile, un al treilea ochi se va deschide. Astfel, în fiecare zi, câte putin, veti parcurge un drum extraordinar care, daca stiti sa perseverati, va va conduce la iluminare.
În geneza se spune ca Adam si Eva traiau în gradina Edenului, unde, printre toate soiurile de arbori, cresteau Arborele Vietii si Arborele Cunoasterii Binelui si Raului.
Dumnezeu le-a interzis sa manânce din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. Dar iata ca sarpele a reusit sa o convinga pe Eva, care l-a convins pe Adam sa manânce din fructul interzis... Si cunoasteti continuarea.



Ei bine, acest Arbore al Cunoasterii Binelui si Raului nu e altul decât sistemul cheakrelor în lungul coloanei vertebrale, si sarpele care era la baza arborelui, înfasurat în jurul lui însusi, este forta Kundalini.
Sarpele i-a vorbit Evei, spunându-i: "Daca vei mânca din fructele acestui arbore (adica daca trezesti chakrele), vei deveni ca si Dumnezeu, vei avea omniscienta, clarviziune, puterea întreaga."
Evident, Eva a fost tentata si Adam la fel.
Ei da, dar era prematur, ei nu erau pregatiti sa suporte puterea acestor forte puse în actiune.
Ei ar fi trebuit sa continue sa manânce fructele Arborelui Vietii, adica de a absorbi energia plexului solar, care e în legatura cu cosmosul întreg.
Pentru ca, gratie acestei energii, nu ar fi cunoscut nici oboseala, nici suferinta, nici moartea.
Da, Arborele Vietii e plexul solar, în timp ce celalalt arbore, Arborele Cunoasterii Binelui si Raului, este coloana vertebrala.



Adam si Eva au fost prea grabiti sa-i manânce fructele, ar fi trebuit sa astepte pâna când Dumnezeu le-ar fi spus sa o faca, sa vina momentul.
Acum, acelasi lucru se petrece cu oamenii.
Cei care stiu sa se hraneasca cu plexul solar, care e legat de soare, ajung din nou sa manânce fructele Arborelui Vietii: ei absorb prana, elixirul vietii vesnice.
În timp ce aceia care vor sa manânce prematur fructele celuilalt arbore înainte de a se fi întarit suficient, se expun celor mai mari pericole.
Ei încearca sa trezeasca forta Kundalini, ei vorbesc cu sarpele, iar acesta îi împinge spre moarte. Da, moartea spirituala.
Trezirea chakrelor facuta de forta Kundalini trebuie sa se faca cu multa precautie.
V-am dat câteva metode simple pentru a lucra asupra chakrelor Vishuda si Ajna, si pot acum sa adaug o alta care e valabila pentru toate chakrele: cântecul.
Cântatul produce unde care fac sa vibreze centrii subtili ai omului.
Evident, nu e vorba a cânta orice si oricum.
Numai vibratiile produse prin cântece profunde, mistice, pe care le executati cu constiinta fortei spirituale care o reprezinta, pot începe trezirea acestor centri adormiti.
Cântatul e un act sacru, daca le cântati constienti, unele cântece vor trezi în coloana voastra vertebrala o forta vie; aceasta forta care se ridica soseste pâna la cap, pentru a iesi prin centrul superior.
Daca în timpul cântatului, simtiti un frison care va parcurge din picioare pâna în cap, în lumina si puritate, aceasta arata cum corpul vostru vibreaza o clipa în armonie cu universul.
Dar aceasta e o binecuvântare pe care poate nu o cunoasteti, înca, sau pe care n-ati experimentat-o decât fugitiv.
Când veti cunoaste cu adevarat aceasta senzatie în plenitudinea sa, veti întelege bogatia si puterea cântatului pentru dezvoltarea vietii spirituale. Exista un obicei milenar de a arde esente sau alte substante parfumate în temple si biserici. Fumul, care se ridica în spirale, e un simbol al urcarii fortei Kundalini prin chakre.
Cadelnita cu jaraticul reprezinta chakra Mulhadhara, si fumul reprezinta sarpele de foc, Kundalini
Acest simbol al cadelnitei arata ca trebuie sa aruncam anumite materii în camin, si sa alimentam, pentru ca forta sa se poata ridica.
Mentinând traditia de a arde esente în biserici, crestinismul a conservat ritualuri care i-au fost transmise dintr-un trecut îndepartat, chiar daca sensul lor s-a pierdut.
Daca aruncam o privire asupra altor traditii spirituale, vom gasi aceasta stiinta Kundalini sub o alta forma.
În traditia greaca, de exemplu, ea apare sub forma caduceului lui Hermes cu cei doi serpi împletiti în jurul baghetei centrale.
Cei doi serpi sunt Ida si Pingala, cei doi curenti care înconjoara canalul Sushuma si pe care yoghinii îi activeaza prin respiratie pentru a trezi forta Kundalini.
În traditia Kabbalistica, regasim aceeasi stiinta în Arborele Sefirotic cu cei doi stâlpi ai rigorii (pozitiv) si clementei (negativ) situati de o parte si de alta unui stâlp central sau al echilibrului.
Doi curenti coborând din sefirotul Kether trec prin Hokmak si Binah, se încruciseaza în Daath, trec prin Netzach si Hod si se încruciseaza în fine în Iesod care, simbolic, reprezinta organele genitale.



Daca mergeti în Tibet, veti vedea ca arhitectii tibetani au ascuns aceasta stiinta, Kundalini si chakrele, în felul de a construi edificii sacre pe care le numesc "stupas".
Peste tot, la intrarea sanctuarurilor, manastirilor, pe marginile drumurilor, vedem aceste constructii care au toate aceeasi structura: o baza în forma de cub, apoi o parte rotunda, sferica, apoi o parte conica, triunghiulara, deasupra careia se gaseste un element în arc de cerc ca o semiluna, iar pe el un ornament în forma de flama pe care poate fi comparat cu un deget ridicat, sau litera Iod a alfabetului ebraic.
Toata stiinta omului si universului este ascunsa în structura acestor edificii. Întradevar, cele cinci forme geometrice corespund, dupa traditia tibetana, celor cinci elemente:
cubul - pamântului,
sfera - apei,
conul - focului,
semicercul - aerului
si flama - eterului.
Cele cinci forme si cele cinci elemente corespund în om celor cinci chakre, pentru ca tibetanii au redus de doua ori doua chakre la una singura
Astfel, cubul reprezinta Muladhara si Svadhisthana reunite, pentru ca sunt ambele legate pamântului, materiei cele mai condensate.
Deasupra se afla chakra ombilicala Manipura, reprezentata de cerc; apoi Anahata, chakra inimii, reprezentata de triunghi
Mai sus, chakra gâtului, Vishuda, e figurata de luna, si ultimele doua chakre Ajna si Sahasrara sunt reunite de asemenea într-o singura figura, cea a flamei.



Fiecare din cei cinci centri este sediul unui Dhyani-Buda sau Buda de meditatie. Acestia sunt, începând din centrul inferior: Amoghasiddhi, Ratnasambhava, Akshobhia, Amoghasiddhi si Vairocana.
Cele cinci Dhyani-Buda au fiecare calitatile, virtutile proprii.
Se mai numesc si Buda ai celor cinci întelepciuni, pentru ca fiecare virtute e considerata ca o întelepciune.
Cele cinci Dhyani-buda sunt venerate în Tibet, dar deasupra tuturor e venerat Buda Avalokiteshvar.
Dupa legenda, el e fiul lui Buda Amithabha, si a fost primul care a pronuntat pentru prima oara silabele sacre: OM MANI PADME HUM.
Legenda povesteste, de asemenea, ca într-o zi, pe când privea lumea oamenilor, în fata suferintelor si mizeriei lor, a simtit pentru ei o asa compasiune, încât capul sau s-a facut tandari.
Tatal sau, Buda Amithabha, i-a dat atunci zece capete plus al sau propriu, în timp ce din corpul lui Avalokiteshvar ieseau mii de brate.
Astfel, el e reprezentat cu unsprezece capete si mii de brate venind în ajutorul oamenilor.
Iata, în rezumat, cum tibetanii, care au primit aceeasi învatatura despre chakre ca si hindusii, au exprimat toata aceasta stiinta în structura edificilor lor sacre care reflecta structura fiintei umane si cea a universului. Trebuie sa pastram o parte din noi însine treaza, seara, înainte de a adormi, trebuie sa va gânditi sa lasati pe cineva sa vegheze asupra voastra în timpul somnului.
Iisus a spus: "Vegheati si rugati-va."
Multi au crezut ca e vorba de a veghea numai în planul fizic, atunci, cei saraci, ca sa poata aplica acest percept pe care nu l-au înteles bine, se trezeau în plina noapte, se extenuau, luptând împotriva somnului, si sfârseau stricând ritmurile naturale ale corpului lor.
Nu, în alt plan trebuie sa fiti treji; în timpul noptii trebuie sa dormiti, pentru a lasa celulele corpului sa se odihneasca, dar, în acelasi timp, trebuie sa vegheati în plan spiritual, adica sa va asociati cu cel ce vegheaza tot timpul, cu cel care nu doarme niciodata.



Absolut imobil si impasibil, exista în voi un Veghetor etern care vede tot, înregistreaza tot.
Locuinta sa este între cele doua sprâncene, în chakra Ajna.
De ce spun impasibil? Pentru ca, orice vi s-ar întâmpla, el nu face nimic pentru a va salva.
Daca sunteti obinuiti sa observati viata voastra interioara, veti simti ca în cele mai rele momente, cineva dinauntrul vostru observa totul, înregistreaza implacabil ceea ce se petrece, dar nu face nimic pentru a va ajuta; nu e rolul sau, si chiar si suferintele voastre îl fac sa surâda
. E inutil sa-l rugati; el priveste, observa, înregistreaza... si surâde.

Pentru a putea deveni vigilent, lucid, trebuie sa va concentrati din când în când asupra centrului Ajna dintre sprâncene, sa va identificati cu acest Veghetor etern.
Atunci, chiar si în somn, ramâneti treji: corpul vostru va dormi, dar spiritul vostru vigilent, treaz, va calatori, va întâlni alte fiinte si va studia minunatiile universului.



Putem compara chakra Ajna cu un ochi, cu o bula de cristal, cu o oglinda magica. Ea are o virtute pasiva, feminina: pe aceasta oglinda se reflecta toate evenimentele universului. Gratie ei, puteti vedea totul, dar nu puteti actiona cum vreti, nu vi se da posibilitatea.
Ea va da viziunea, primiti imagini, dar nu puteti schimba cursul evenimentelor sau fortelor.
Pentru aceasta, trebuie sa ajungeti la ultima chakra, Sahasrara, care este emisiva, dinamica, masculina, si care va da puterea de a actiona.
Când forta Kundalini atinge chakra Ajna, Initiatul are viziunea clara asupra lucrurilor, dar nu e atotputernic: ramâne înca vulnerabil, expus fortelor contrare, pendulând între bine si rau.
Iata de ce ea trebuie sa mearga pâna sus la Sahasrara. Când intram în templele hinduse, gasim aproape peste tot simbolul lingamului.
Lingamul nu e altceva decât o piatra orizontala pe care se ridica o piatra verticala. Piatra orizontala reprezinta principiul feminin, în timp ce piatra ridicata vertical reprezinta principiul masculin.
Toti adeptii, barbati, femei, baieti, fete se roaga si se înclina cu veneratie în fata acestui simbol pe care îl orneaza cu ghirlande de flori, pentru ca e reprezentarea generarii, a fertilitati oamenilor si a zeilor. Lingamul e un simbol de o mare profunzime.
El arata ca principiile masculin si feminin nu trebuie sa fie separate ci unite.
Ori, la oameni, ele sunt separate.
Barbatii, femeile nu stiu sa gaseasca celalalt principiu în ei însisi, de aceea îl cauta în exterior si se framânta pentru ca nu îl gasesc, sau daca îl gasesc, nu le aduce plenitudinea.
Barbatii si femeile nu pot gasi plenitudinea cautând în exterior, ci unind cele doua principii în ei însisi, fiind femeie si barbat în acelasi timp
. În acel moment, ei nu mai au nevoie de a se uni exterior cu o fiinta complementara, sunt completi: ei au întelepciunea, forta, puterea barbatului si au tandretea, delicatetea, puritatea, sensibilitatea femeii; sunt ei însisi simbolul lingamului, nu le lipseste nimic, totul li se supune, pentru ca stiu sa fie în acelasi timp emisivi si receptivi. Regasim aceasta polaritate, masculin si feminin, în chakrele Ajna si Sahasrara.
Piatra orizontala, principiul feminin, este chakra Ajna, chakra care receptioneaza, capteaza, care reflecta.

sâmbătă, 22 mai 2010

A trait pentru ploaie. Cunostea culorile, cantul si fiorul ploii. Statea la panda, urmarind venirea norilor si ura stralucirea soarelui. Colectiona in borcane, ca pe niste mostre de apa, orele ploii. O considera sfanta, miraculoasa, produs al cerului, o astepta. In visele catifelate, seceta ocupa locurile unde amintirea lasa urma de dragoste. Uneori, nostalgica, ii placea sa-si contopeasca tanguirea cu ploaia; iar in zorii care vesteau vara se amagea crezand ca roua este doar timiditatea ploii.

joi, 20 mai 2010

Sarada Devi

Mama Sfântă a Indiei

Sarada Devi poate fi numită Maica Teresa a zilelor noastre. A fost plină de compasiune şi iubire şi a trăit pentru a uşura suferinţa şi durerile celor din jur. Ducând o viaţă strictă şi plină de austeritate, ea a învăţat oamenii să iubească totul.

Din învăţăturile mamei sfinte:

“Sri Ramakrishna m-a lăsat în urma lui să manifest în lume aspectul de Mamă Divină.”
“Nu voi putea să întorc spatele nimănui care mi se adresează cu « Mamă ».”
“Dacă fiul meu se joacă în praf sau în noroi, eu sunt cea care trebuie să curăţ toată murdăria de pe corpul său şi să îl ţin în braţe.”
“Ţelul vieţii este realizarea stării de îndumnezeire şi de a rămâne absorbiţi în contemplarea Divinului.”
“Dumnezeu singur este real, şi orice altceva este fals.”
“Cum pot fi oamenii împărţiţi în caste? Copiii sunt toţi egali.”
“Omul ar trebui să îşi dorească doar lipsa de dorinţe, deoarece dorinţa însăşi este rădăcina tuturor suferinţelor. Dar te poţi ruga pentru dăruire şi detaşare. Acestea nu pot fi clasificate drept dorinţe.”
“Iubirea este forţa noastră. Prin iubire, familia Maestrului a căpătat formă.”
“Dacă doreşti pace, nu căuta greşelile celorlalţi. Caută mai bine greşelile tale. Învaţă să te comporţi astfel încât întreaga lume să fie a ta. Nimeni nu este străin, copilul meu. Întreaga lume îţi aparţine.”
“Scopul vieţii unui om este atins numai atunci când el poate oferi bucurie altcuiva.”

O copilărie mai puţin obişnuită

Mama cea Sfântă s-a născut la 22 decembrie 1853, într-un sat din vestul Bengalului, numit Jayrambati. Numele său era Thakurmani, dar a fost cunoscută mai târziu ca Saradamani. Primii ei ani au fost plini de simplitate, petrecuţi în rugăciune şi meditaţie. Născută într-o familie de oameni umili şi foarte credincioşi, ea a crescut ca o simplă fetiţă de la ţară, făcând doar puţină şcoală, deoarece avea foarte mult de lucru acasă şi la câmp.

Sarada a avut convingerea că destinul ei a fost de a servi omenirea. Copil fiind încă, şi-a ajutat mama să gătească şi a avut grijă de sora şi fratele ei mai mici. Într-un an, în anotimpul de seceriş, lanul de orez a fost distrus de lăcuste. A mers pe întregul câmp culegând boabele de orez rămase şi le-a oferit fermierilor ca hrană. Mulţi cerşetori au venit la casa ei, iar ea împreună cu tatăl său le oferea acestora orez fiert.

Încă de mică, Sarada a manifestat o reală aptitudine pentru meditaţie. De asemenea, în locul păpuşilor sau al altor jocuri şi jucării specifice copiilor de vârsta ei, fetiţa prefera reproducerile din argilă ale unor zeităţi, precum Lakshmi sau Kali, cărora obişnuia să le consacre cu mare seriozitate flori şi frunze.

Trimisă de Providenţa Divină

Conform obiceiului foarte răspândit pe atunci în India, Saradamani a fost logodită de când era încă un copil. Nu avea decât şase ani când părinţii săi au adus-o în faţa bărbatului care avea să îi fie soţ. Era Sri Ramakrishna, ce urma să împlinească nu peste mult timp 23 de ani. Trecând printr-o fază de “nebunie” divină, el era complet detaşat de mâncare, somn şi alte necesităţi fizice, fiind absorbit zi şi noapte în meditaţie şi rugăciune.

Pentru că cei din jur l-au catalogat drept nebun, rudele lui au propus să i se găsească o soţie, astfel încât să revină la starea mentală normală. Deoarece părinţii lui Ramakrishna erau săraci, singura mireasă posibilă era Sarada, care avea doar 6 ani. După încheierea ceremonialului de căsătorie, s-a întors la părinţii săi, fiind prea mică pentru a locui alături de soţ.

Următorii ani Sarada i-a petrecut la Jayrambati. Între timp, s-a răspândit zvonul că soţul ei a înnebunit, iar sătenii au început să o considere ca fiind soţia “nebunului”. S-a hotărât să viziteze Dakshineswar (unde Sri Ramakrishna se afla ca preot în templul lui Kali) pentru a vedea situaţia cu proprii ei ochi. Până în acel moment, Ramakrishna îşi dedicase întreaga viaţă căutării spirituale şi trăise ca un călugăr. Totuşi a primit-o pe Sarada cu multă dragoste, simţind că a fost adusă la el de Providenţa Divină.

După ce a ajutat-o să îşi revină de pe urma unei boli contactate în timpul călătoriei, Sri Ramakrishna a întrebat-o dacă a venit să îl îndemne către o existenţă lumească. Fără a ezita, ea îi răspunse: “Nu, sunt aici pentru a te ajuta să îţi atingi idealul ales”, care – după cum ea bine ştia – însemna drumul renunţării complete la toate legăturile lumeşti de dragul realizării lui Dumnezeu. De aceea, în loc să căute împlinirea conjugală, ea a devenit primul discipol al soţului său, care, la rândul lui, o adora ca fiind Shodashi (un aspect al Mamei Divine).

Privilegiul de a-l avea ca Maestru pe Ramakrishna

A fost alături de Ramakrishna şi de discipolii lui timp de mulţi ani. După ce acesta a murit, ea a continuat misiunea lui spirituală, fiind ghid celor care urmau cu sinceritate calea spirituală. Sarada Devi i-a fost lui Sri Ramakrishna prieten spiritual, soţie dăruită, discipol, iar relaţia dintre ei a fost întotdeauna castă.

Starea de fericire şi de pace interioară erau în permanenţă atât de profunde, încât nici un obstacol lumesc nu o putea afecta. Ea era întruchiparea purităţii. Nu a pierdut niciodată comuniunea cu Dumnezeu, pe care îl descria ca fiind în inima ei, deşi era implicată zi şi noapte în diverse activităţi.
Soţul ei a fost cel care a iniţiat-o în multe discipline spirituale, a învăţat-o să o adore pe Mama Divină Cosmică. Îl vedeau pe Dumnezeu în ei înşişi şi unul în celălalt. Sri Ramakrishna i-a acordat iniţierea în importante mantra-e şi a instruit-o să îi ghideze spiritual pe cei care îi căutau ajutorul. Sarada Devi se considera discipolul umil al Maestrului său, iar acest lucru reprezenta pentru ea privilegiul suprem şi fericirea cea mai înaltă pe care o putea trăi.

Imediat după moartea soţului ei, în 1886, Sri Sarada Devi a început un pelerinaj în nordul Indiei. Pentru un timp a locuit la Vrindavan, unde a atins cea mai înaltă stare de conştiinţă, numită Nirvikalpa Samadhi, şi atunci a început cu adevărat şi rolul său de guru.

Desăvârşirea spirituală cere umilinţă şi dăruire

La întoarcerea sa, Sri Sarada Devi a mers la Kamarpukur, unde a întâmpinat o intensă ostilitate din partea sătenilor. Fiindcă nu avea nici un ban, a fost nevoită să sape singură pământul pentru a putea cultiva câteva legume. Când discipolii lui Sri Ramakrishna au auzit despre situaţia dificilă în care se afla, au invitat-o la Calcutta. Acolo a devenit cunoscută ca Mama cea Sfântă şi a oferit multor oameni ghidare spirituală. S-a făcut remarcată prin tandreţea ei maternă şi prin ospitalitatea de care dădea dovadă, prin darul de a vindeca şi prin ajutorul permanent acordat discipolilor săi.

În 1909 Sri Sarada Devi s-a mutat în ceea ce este acum « Casa din Calcutta a Mamei cea Sfinte » şi a locuit acolo pentru următorii 11 ani, împreună cu alte câteva femei sfinte. Felul ei de a fi, natural şi spontan, făcea ca ceilalţi să o perceapă ca pe un copil, chiar dacă vârsta ei era destul de înaintată.
Învăţăturile spirituale ale acestei mari femei-profet sunt o fereastră spre frumuseţea sufletutui ei. “Precum norii sunt îndepărtaţi de vânt, aşa setea pentru plăcerile materiale va fi alungată prin rostirea numelui lui Dumnezeu”, spunea ea.

“Dacă vreţi pace mentală, nu căutaţi greşelile celorlalţi”

În 1919 Sarada Devi s-a îmbolnăvit de febră neagră şi, chiar dacă avea dureri mari, a continuat să îşi ajute discipolii. La vârsta de 67 de ani, se afla în pragul morţii. La începutul anului 1920, febra i s-a amplificat şi a fost mutată la Calcutta pentru tratament, unde mulţimi de oameni au venit pentru a-i primi binecuvântarea.

Mesajul său final către o lume tulburată şi sfâşiată de ură, numai cu doi ani după încheierea primului război mondial, a fost rostit cu 5 zile înaintea morţii sale: “Dacă vreţi pace mentală, nu căutaţi greşelile celorlalţi. Căutaţi-le mai degrabă pe ale voastre. Nimeni nu este străin, copiii mei. Lumea întreagă vă aparţine.”

Marţi, 21 iulie 1920, la 1.30 noaptea, a respirat cu greu de câteva ori şi a intrat într-o stare profundă de samadhi (extaz divin) din care nu s-a mai întors niciodată la conştiinţa corpului fizic. Întregul corp, distrus de o lungă boală, s-a relaxat brusc şi a emanat o lumină celestă. Mulţi dintre discipolii ei au fost înşelaţi de această lumină crezând pentru un timp că Mama cea Sfântă încă era cu ei în această lume.

Întreaga sa viaţă, Sarada i-a privit pe toţi oamenii ca fiind proprii ei copii, chiar dacă erau hinduşi sau occidentali. A atras mulţi discipoli străini prin compasiunea sa, prin iubirea ce le manifesta permanent. A impulsionat discipolii lui Ramakrishna să ducă mesajul acestuia şi în ţările din care ei proveneau.

Trupul neînsufleţit al Sfintei, plin de ghirlande şi flori, a fost dus la Belur Math, peste Gange, şi ars pe un rug din lemn de santal. Pe acel loc a fost înălţat un templu alb, în memoria vieţii sale pline de puritate.

Un alt templu alb a fost ridicat în localitatea naşterii sale, la Jayrambati, în vârful căruia flutură un steag pe care este întipărit un singur cuvânt - “Ma”, amintind discipolilor ei, de aproape sau de departe, cuvintele sale: “Sunt mama celor slabi, precum sunt şi mama celor virtuoşi. Oricând te simţi pierdut, spune-ţi cu încredere: « Eu am o mamă. »”

Bhagavan Nityananda

Omul trebuie să caute calea cea mai scurtă şi mijloacele cele mai rapide pentru a se întoarce acasă - să transforme scânteia în flacără, să se contopească cu aceasta şi să se identifice cu marele foc care a aprins scânteia.”

“Conştiinţa deplinei egalităţi este cea mai înaltă realitate. Nityananda realizase această stare supremă. Era o fiinţă extraordinară, trăia extazul stării de Samadhi ca pe ceva firesc şi nici un moment nu-şi pierdea această stare.
Era îmbătat de iubire. Oriunde ar fi mers, păşea alături de Dumnezeu. Mişcările corpului său erau forma în care el Îl adora pe Dumnezeu. Somnul său era o divină stare de Samadhi. Era absorbit în Sine şi această absorbţie era o adoraţie a totului. Discipolii săi erau lipsiţi de orice teamă. A fost cu adevărat un maestru divin. El a trăit retras şi gloria sa a fost deosebită. Doar prin graţia sa, fără alte discipline dificile, această mare fiinţă şi-a transformat adepţii în yoghini şi mesageri ai iubirii. Sfatul său pentru bărbaţi şi femei era: Priveşte fiecare om ca pe Dumnezeu.”
Swami Muktananda

“O, Bhagavan Nityananda, Maestrul meu, tu ai trăit într-o mare austeritate. Erai mereu înconjurat de nenumărate obiecte, dar mâinile tale nu le atingeau şi privirea ta nu se oprea asupra lor. Ai trăit într-un loc izolat, în jungla spre care, pe atunci, nu exista nici o cale de acces. Acum locul a devenit un sanctuar; astfel este încununată o existenţă de siddha.

Cunoşteai trecutul, prezentul şi viitorul. Chiar dacă nu pronunţai decât un cuvânt, el nu era niciodată în zadar. Ai fost însăşi întruchiparea renunţării, tu cel cufundat permanent în plenitudinea extazului interior. Această trăire continuă a extazului lăuntric este starea firească a unui siddha.

Erai permanent absorbit în beatitudine. Însuşi numele tău era o beatitudine (Nityananda înseamnă beatitudine eternă). Când râdeai, bucuria şi extazul emanau din fiecare celulă a fiinţei tale, ca şi cum corpul tău s-ar fi dezagregat sub presiunea acelei bucurii nesfârşite. Totdeauna ai vorbit în aforisme. Chiar dacă nu rosteai decât un cuvânt foarte scurt, era la fel de semnificativ ca un lung discurs. Câteodată rămâneai tăcut două-trei zile la rând. Acesta este extraordinarul mod de a fi al siddha-şilor.

O, Nityananda, cel mai de seamă dintre avaduta-şi. Ochii tăi priveau în afară, dar privirea ta era orientată spre interior. Pleoapele tale erau pe jumătate lăsate, dar ochii tăi străluceau ca soarele de dimineaţă. Un surâs îţi juca mereu pe buze. Mâinile tale erau mari şi generoase.

Uneori când închideai ochii treceau o oră sau două până să-i redeschizi. Ca o consecinţă a stării naturale de siddha, rămâneai câteodată ore întregi cufundat în extazul propriului tău sine. Mii de persoane treceau să te vadă fără să facă vreun zgomot. Domnea o atmosferă de pace. Nu aveai nimic să le spui. Mulţumindu-se doar să te vadă, oamenii se simţeau consolaţi. Ai fost suveranul siddha-şilor.

O, Nityananda, aveai obiceiul să spui: “Sinele este Adevărul Suprem. Nu există nimic superior Sinelui. O, Sinele este în interior. Îndreptaţi-vă spre interior.” Aşa ne învăţai, folosind cuvinte puţine. Pentru tine, interiorul şi exteriorul erau la fel. În permanenţă tu te menţineai în interior. Ce mare siddha ai fost!

Cuvintele tale erau asemenea mantra-elor. Comportamentul tău întruchipa învăţătura yoghină. Locul în care trăiai era în permanenţă curat, iar aerul proaspăt, oricât de multe persoane treceau să te vadă.

În extaz, cel deplin realizat este una cu fericirea perfectă a Supremului Absolut. În apropierea sa, oamenii trăiesc spontan experienţa beatitudinii. O, Nityananda, mii de persoane au îngenunchiat tăcute în faţa ta şi fiecare a fost cuprinsă de beatitudine.
O, Gurudev, tu continui să acţionezi şi acum, deşi nu te mai manifeşti în corpul fizic.”

din „Maha Siddha Yoga - Secretele căii perfecţiunii” de Swami Muktananda

„Lasă-ţi mintea să fie ca un lotus care pluteşte pe apă, fără să fie legat de mâlul de dedesubt. În timp ce eşti angajat în acţiuni lumeşti, păstrează-ţi mintea neatinsă de dorinţe şi de tentaţii. Păstrează-ţi mintea detaşată şi credinţa în Dumnezeu ferm stabilită în lotusul inimii. Nu te lăsa niciodată tulburat de bucurie sau de tristeţe.”

„Natura poate să se schimbe, soarele se poate opri din a-şi mai răspândi căldura, apa se poate opri din curgerea sa, noaptea poate deveni zi şi ziua noapte, dar, o dată ce tu ai primit graţia unui maestru, nu o vei pierde niciodată.” Cu aceste cuvinte descrie marele înţelept yoghin Swami Muktananda (cel mai important discipol al lui Nityananda) relaţia pe care a avut-o cu maestrul său spiritual, Bhagavan Sri Nityananda din Ganeshpuri, India. Nityananda a fost maestru desăvârşit, un siddha guru. „O dată cu realizarea supremă, unele fiinţe rămân în extaz. Ele trăiesc în lumea noastră, dar nu sunt interesate nici de locul, nici de situaţiile în care se află. Pentru astfel de fiinţe, lumea s-a transformat în paradis, deoarece o contemplă în lumina divină a conştiinţei. Ele au dobândit deplina libertate. Sunt cu totul cufundaţi în Divin în orice moment.” – afirma Swami Muktananda. Foarte puţin cunoscută, calea perfecţiunii (Siddha Yoga) necesită prezenţa unui siddha guru, o fiinţă realizată spiritual. Siddha Yoga este calea trezirii energiei interioare a discipolului în primul rând prin graţia maestrului.

Naşterea lui a rămas înconjurată de mister

Nityananda s-a născut la începutul secolului al XX-lea, în jurul anului 1896. Legenda spune că, într-o pădure din Ganeshpuri, într-o zi, doi corbi croncăneau foarte tare, atrăgând atenţia unei bătrâne aflată la strâns de lemne uscate. Bătrâna aparţinea castei inferioare a culegătorilor de lemne. Ea a urmat chemările păsărilor şi, nu mică i-a fost mirarea când, sub nişte vreascuri, într-un tufiş, a descoperit un bebeluş cu pielea de culoarea grâului copt, învelit cu grijă într-o pânză albă. Bătrâna avea deja o familie mare, dar şi-a adus aminte de o prietenă a sa care voia să adopte un copil pentru că nu putea rămâne însărcinată. Aşa că a luat cu grijă copilaşul şi l-a dus acasă. A doua zi dimineaţă a pornit spre satul unde trăia prietena ei, care a primit copilul cu mare bucurie, l-a adoptat şi l-a numit Ram. Mama adoptivă lucra ca îngrijitoare în casa lui Ishwar Iyer, un avocat respectat.

I s-a prezis o viaţă de învăţător spiritual

Ea a murit când copilul avea şase ani şi atunci Ishwar Iyer l-a luat în grijă pe micuţul Ram, faţă de care simţea, în mod inexplicabil, o atracţie mistică. Domnul Iyer era un călător pasionat şi Ram l-a însoţit în toate călătoriile sale.

Odată, ajungând la un templu al lui Krishna, Ram a făcut dovada unor cunoştinţe esoterice deosebite, ce l-au uimit pe Iyer. Un binecunoscut astrolog i-a spus că Ram era o fiinţă cu un înalt nivel spiritual şi că era o adevărată binecuvântare pentru avocat să-i fie tutore şi prieten. Pe când Ram avea zece ani, Iyer l-a dus în oraşul sfânt Benares. Pe drum băiatul i-a relatat anumite viziuni divine pe care le avusese. La un moment dat, în timpul călătoriei, el şi-a luat rămas bun de la tatăl său adoptiv, spunându-i că trebuie să-şi urmeze calea şi promiţându-i că-l va revedea. Unde s-a dus tânărul, nu ştie nimeni. Totuşi, se spune că ar fi călătorit prin regiunile nordice; alte surse afirmă că ar fi fost recunoscut ca un mare maestru pe calea Kundalini Yoga undeva prin Himalaya. După şase ani, Ram s-a întors acasă. Pentru că se gândise neîncetat la el, realizând că s-a întors, Iyer a fost cuprins de o imensă bucurie şi a început să repete extaziat “Nityananda, Nityananda!”- Beatitudine eternă! Şi acesta a devenit numele cel mai cunoscut al Maestrului.

La scurtă vreme de la întoarcerea lui Ram, domnul Iyer s-a îmbolnăvit foarte grav şi a murit, nu înainte însă de a primi binecuvântarea maestrului. În anii care au urmat, Nityananda a călătorit (se spune că a fost în Ceylon, Rangoon, Singapore, Burma) înainte de a se întoarce în sudul Indiei. A locuit câţiva ani în Kanara de Sud, apoi în Kangangad, Gokarn şi Vajreswari. Mai târziu s-a stabilit în Ganeshpuri. Viaţa sa a fost un lung şir de miracole. A construit spitale, ashram-uri (aşezăminte yoghine), temple, şosele, rezervoare de apă, a hrănit copii săraci, a vindecat orbi şi oameni aflaţi pe patul morţii, i-a înviat pe cei care meritau să mai trăiască. Dar cele mai mari minuni, le-a săvârşit în sufletele aspiranţilor sinceri.

A vindecat orbi şi a înviat morţi

Nityananda nu a lăsat nici o lucrare care să-i descrie învăţătura şi practica spirituală. Mai mult, el nu s-a referit niciodată la el însuşi folosind persoana întâi singular, ci spunând „acesta” sau „de aici”. A negat că ar fi avut un maestru încarnat sau că ar fi urmat o anumită linie spirituală. Nu a căutat să aibă discipoli şi nu a avut niciodată intenţia să cheme oamenii la el, cu toate că era căutat de foarte mulţi. Sfaturile pe care el le dădea difereau de la o persoană la alta; cu toate acestea el îi îndemna pe toţi să-şi păstreze mintea pură şi aspiraţia intensă către Dumnezeu. Misiunea lui, ocultată prin tăcerea sa, era să ofere alinare oamenilor suferinzi, indiferent dacă aceştia veneau sau nu la el, şi să reveleze niveluri înalte de conştiinţă celor care căutau adevăruri superioare. Graţia emana din fiinţa sa şi din tăcerea-i plină de compasiune. O singură privire a sa putea sfărâma mândria egoistă sau putea să redea speranţa şi aspiraţia adevăratului căutător spiritual. Unul dintre discipolii săi spunea: „Din momentul în care Nityananda şi-a revărsat graţia asupra noastră, nu ne-am mai simţit limitaţi de timp. Într-adevăr, forţa sa spirituală ne ajută să transcendem timpul. Trăim un continuu prezent extatic. Acesta ne transformă din ignoranţi în iluminaţi.”

A fost un mare maestru yoghin. Era prietenul oamenilor obişnuiţi, ghid al aspiranţilor la spiritualitate şi tovarăş fidel al discipolilor. Spunea că devoţiunea faţă de Dumnezeu nu exclude îndeplinirea responsabilităţilor sociale. De fapt, el cerea oamenilor să continue să trăiască în societate, spunând că munca bine făcută şi cu dăruire avea aceeaşi valoare ca şi realizarea unui ritual religios.

Măreţia sa rezidă în iniţierile autentice pe care le-a oferit oamenilor. În timp ce rămânea mereu în starea de extaz mistic, prezenţa sa divină se reflecta asupra celor din jurul său, care erau capabili să îi perceapă starea sa de conştiinţă.
În 25 iulie 1961, Nityananda a anunţat că în decurs de două săptămâni va părăsi planul fizic, intrând în Mahasamadhi . Implorat de unul dintre discipoli să-şi amâne părăsirea planului fizic, el a răspuns că ar face aceasta dacă ar fi rugat de cineva cu o devoţiune şi o dragoste plină de abnegaţie. „Dacă o astfel de fiinţă ar fi prezentă aici, ar fi posibil. Nici chiar Dumnezeu nu ar putea să plece dacă ar fi rugat astfel. Nu ar putea să rupă legătura unei iubiri pure. Poţi tu să-i oferi acestuia (se referea la sine însuşi) această devoţiune plină de dăruire?”.