Citesc o carte plina de invataminte spirituale:

Fiecare din noi, la nasterea din izvorul divin, este prevazut cu o scanteie dumnezeiasca. Ceea ce inseamna ca purtam in noi o parte din acest izvor. Este tocmai acea parte in noi, care ne lasa sa stim ca suntem nemuritori. Multor oameni incepe sa le devina constient, ca acest corp material este doar casa, sau templul - sau cum spunem noi cu drag - reprezinta coconul in care locuim numai un anumit numar de ani, pana ce ne dedicam acelei transformari, care este denumita deces. Si deindata ce a intervenit moartea, iesim din cocon si ne miscam apoi liberi ca un fluture; pentru a alege o imagine a acelui limbaj simbolic pe care il folosim cand vorbim despre aceasta tema cu copiii bolnavi de moarte, precum si cu fratii si surorile lor.

Majoritatea oamenilor vad in conditiile lor grele de viata, in examinarile si in suferintele lor, in ororile si pierderile lor un blestem, o pedeapsa a lui Dumnezeu, ceva negativ. Daca am intelege ca nimic din ceea ce ne intampina nu este negativ, eu accentuez absolut nimic!, toate loviturile de destin, experientele dureroase, pierderile cele mai mari prin care trecem, chiar si toate cele despre care mai tarziu spunem: "daca as fi stiut dinainte, nu as fi crezut sa razbat", sunt cadouri. Noi putem compara destinul si suferinta noastra cu baterea fierului rosu. Astfel ne este acordata ocazia de a evolua sufleteste. Acesta este singurul motiv al existentei noastre terestre. Nu putem evolua sufleteste daca stam intr-o gradina cu flori minunate si lasam pe cineva sa ne serveasca mancarea pe o tava de argint. Insa evoluam daca suntem bolnavi, daca avem dureri, daca trebuie sa acceptam o pierdere dureroasa.Nu evoluam daca bagam capul in nisip, ci daca acceptam durerea si cautam s-o intelegem, nu ca pe un blestem sau pedeapsa, ci ca un cadou personal prin care sa indeplinim un scop anume.


Existenta omului pe aceasta planete dateaza de multe milioane de ani, in aceasta forma care include asemanarea cu Dumnezeu, existenta Lui este dovedita abia de cateva milioane de ani. zilnic mor oameni pe intregul pamant. si totusi in societatea noastra, care a ajuns atat de departe incat a trimis un om pe luna aducandu-l apoi sanatos inapoi, nu se intreprinde nici un fel de eforturi de a cerceta moartea, pentru a se obtine o definitie actuala si  cuprinzatoare a mortii omului. Nu este ciudat lucrul acesta?

 Ce este o nasa?
 Eu stiu ca tu esti ceva deosebit.
 Multe luni ai asteptat tu sosirea mea.
Tu ai fost de fata si m-ai vazut,
pe cand eram numai cateva minute.
Si tu mi-ai schimbat scutecele,
pe cand numaram doar cateva zile.
Tu ti-ai facut vise, in care ai vazut
cum va arata prima ta fina.
Trebuia sa fie ceva deosebit, ca sora ta.
Gandurile tale m-au insotit deja la scoala,
la universitate si la altarul de cununie.
Ce va iesi din mine? O onoare pentru acei
ce au avut voie sa ma aibe?

Dumnezeu insa a facut pentru mine alte planuri.
Eu sunt doar eu.
Niciodata nu s-a exprimat cineva,
ca eu as fi ceva valoros.
In capul meu ceva n-a functionat bine.
Eu voi ramane pentru totdeauna un copil
al lui Dumnezeu.
Eu sunt fericit. Eu ii iubesc pe toti,
si toti ma iubesc pe mine.
Eu pot scoate doar cateva cuvinte.
Eu insa pot sa ma fac inteles si inteleg
afectiune, caldura, mangaiere si dragoste.
In viata mea exista cativa oameni foarte deosebiti.
Cateodata stau si zambesc, iar alteori plang.
Eu as vrea sa stiu de ce?
Eu sunt fericit, unii oameni ma iubesc.
Eu nu pot sa fac cuiva rau. Eu pot doar sa iubesc.
Poate Dumnezeu necesita cativa copii,
care pur si simplu doar iubesc.

Iti aduci amint pe cand am fost botezata?
Tu m-ai tinut si ai sperat ca nu voi tipa
si ca nu ma vei lasa sa cad.
Insa a fost sa fie altfel,
a fost o zi foarte fericita.
Esti tu de aceea nasa mea?
Eu stiu, ru esti delicata, calda si ma saruti.
Totusi in ocgii tai se afla ceva foarte deosebit.
Eu vad in ei dragostea ta
si simt aceasta dragoste si la altii.
Eu trebuie sa fiu ceva deosebit,
de am voie sa posed atatea mame.
Eu in nici un caz nu voi avea
succes in ochii lumii.
Eu insa iti promit altceva,
ce pot doar cativa oameni.
Deoarece eu din toate nu cunosc decat
dragostea, nevinovatia si sa fiu buna,
draga nasa, noua ne va apartine vesnicia.

Aceasta este aceeasi mama, care cu cateva luni in urma era pregatita sa-si lase copilul sa se tarasca de bazniul de inot, in speratnta ca va cadea in el si se va ineca, in timp ce ea a avut ceva de lucru in bucatarie. Eu sper ca ati inteles schimbarea ce a avut loc in aceasta femeie.

Lucrul acesta se intampla cu toti cei ce au bunavointa sa priveasca lucrurile pe ambele fatete ale unei monede. Nimic nu are doar o singura fata, chiar si atunci cand cineva zace bolnav de moarte, are dureri mari si nimeni nu-i acorda atentie ca sa i se poata impartasi, chiar si atunci cand crede ca moartea il scoate din mijlocul vietii, fara ca s-o fi inceput cu adevarat, chiar si atunci sa priveasca a doua fateta a monedei.

                                                    Despre moarte si viata de dupa aceea -Dr. Elisabeth Kübler-Ross

O seara in care linistea sa fie cu voi..

Eckhart Tolle

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea.
Nu aranjându-ţi altfel circumstanţele vieţii îţi vei găsi liniştea, ci dându-ţi seama cine eşti la cel mai profund nivel.
Cea mai mare parte a suferinţei oamenilor este inutilă. Este creată chiar de dumneavoastră, atât timp cât viaţa vă este condusă de mintea care nu este supusă observării. Durerea pe care o creaţi acum este întotdeauna o formă de neacceptare, o formă de rezistenţă inconştientă faţă de ceea ce este.
Când sunteţi bolnavi, nivelul de energie este scăzut, astfel că inteligenţa organismului poate prelua controlul pentru a folosi restul energiei în vindecare, astfel că minţii (şi implicit gândurilor şi emoţiilor) nu le rămân prea multe resurse. Ego-ul consumă cantităţi considerabile de energie. Nu mai e nevoie să spun că acei oameni care experimentează o consolidare a ego-ului, în caz de boală, au nevoie de mult mai mult timp pentru vindecare. Unii nu mai apucă să se vindece, şi astfel, boala se cronicizează şi devine o componentă permanentă a falsului lor sentiment de sine.
Cuvântul "iluminare" evocă într-un fel ideea unei realizări supraomeneşti, iar sinele fals vrea să perpetueze această idee; dar aceasta este pur şi simplu starea dumneavoastră naturală, trăirea identităţii cu Fiinţa. Este o stare de conectare la ceva incomensurabil şi indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, sunteţi în esenţă dumneavoastră, dar care, cu toate acestea, vă depăşeşte cu mult. Ea înseamnă regăsirea naturii dumneavoastre adevărate, dincolo de nume şi de înfăţişare. Incapacitatea de a simţi această conectare dă naştere iluziei separării — separare de propria persoană şi de lumea care vă înconjoară. Atunci vă percepeţi, conştient sau inconştient, ca pe un fragment izolat. Apare frica, iar conflictul interior devine starea normală.
Fiţi cât se poate de conştienţi de faptul că momentul prezent este tot ce aveţi.
 În viaţa de zi cu zi, ai nevoie de trecut şi de viitor, dar identitatea ta nu trebuie să provină din ele.
 La început poate fi dureroasă trezirea şi realizarea bruscă a faptului că acea colectivitate cu care s-au identificat şi pentru care au muncit este de fapt nebună, în acest punct, unii adoptă cinismul sau amărăciunea şi de atunci încolo neagă orice valoare, orice merit. Aceasta înseamnă că îmbrăţişează rapid un alt sistem de credinţă, în chiar clipa în care cel anterior a fost recunoscut drept iluzoriu şi, în consecinţă, s-a prăbuşit. Ei n-au înfruntat moartea egoului lor, ci au alergat şi sau reincarnat într-unul nou.
 Fiecare dependenţă îşi are sursa în refuzul tău de a-ţi înfrunta durerea proprie. Fiecare dependenţă începe cu durere şi se termină cu durere. După ce euforia dependenţei trece, şi mai multă durere va ieşi la iveală, pentru că ea era deja ascunsă în interior. Fiecare dependent ajunge la un punct unde nu mai funcţionează pentru tine, şi atunci vei simţi şi mai multă durere decât ai simţit vreodată.
 Până şi Iluminarea poate deveni o iluzie, dacă o cauţi ca pe o stare viitoare.
 Sunteţi aici pentru a permite scopului divin al universului să se dezvăluie. Aceasta este dimensiunea reală a importanţei voastre.
 De mii şi mii de ani, am trăit identificându-ne cu mintea condiţionată, din care a rezultat un simţ limitat şi iluzoriu al sinelui, un eu infim, care se luptă în permanenţă, fiind veşnic temător, neliniştit şi în conflict cu el însuşi şi cu ceilalţi. Acum ne deschidem către starea naturală a sinelui nostru, unificat cu Prezenţa Divină – vastul tărâm al conştiinţei sau inteligenţa universală însăşi, în care mintea gânditoare este doar un mic aspect. Acesta este tărâmul păcii lăuntrice, din care iau naştere toate aspectele care fac ca viaţa să merite a fi trăită: creativitatea, pacea, vioiciunea, bucuria, iubirea.