Pasiunea pentru armonie
Pe Tania Tita, protagonista interviului de astazi am cunoscut-o in timp
ce ma perfectionam in tainele scrisului. Am discutat, m-a sustinut si
mi-a oferit toata caldura ei.
In randurile urmatoare, o sa va surprinda cu aceeasi caldura si bunatate
pe care a emanat-o si cu mine. Intr-o lume a oamenilor distanti si
ambitiosi pana la singuratate, Tania are un zambet si un sfat pentru
fiecare suflet insetat de intrebari.
Ecaterina Virgolici: Tania, iti multumesc pentru acceptul tau.
Spune-mi te rog, cum ti-ai descoperit aceasta vocatie, de a vindeca
suflete?
Buna scumpa mea. Multumesc de aceasta frumoasa invitatie de a schimba cateva ganduri si cuvinte cu cititorii tai.
Hmmm…interesanta intrebare. In primul rand eu cred ca un suflet este
deja vindecat. Noi, oamenii credem ca avem nevoie de vindecare, dar de
fapt avem nevoie de adevarata recunoastere in Divinitate. Avem nevoie sa
ne reamintim Cine Suntem cu Adevarat. Sa ne cunoastem in totalitate, ca
un intreg. Sa nu mai reprimam Divinitatea din noi insine si nici
partile mai putin placute. Cand ne vom da sansa de a ne cunoaste cu
adevarat, atunci vindecarea se va petrece instantaneu, dandu-ne seama ca
am fost dintotdeauna completi si sanatosi si frumosi si minunati. Stiu,
e un subiect complex, care pune pe multa lume in deriva. Tocmai de
aceea prea putini isi ofera oportunitatea de a se descoperi cu adevarat,
dincolo de forme, roluri sociale si proiectii. E nevoie sa curaj sa-ti
dai sansa de a cunoaste pe deplin, de a-l descoperi pe Dumnezeu in tine
si de a-i da voie sa-si faca Lucrarea prin tine. Dar intotdeauna
scanteia apare cand suntem pregatiti. Cunoasterea apare cand suntem
pregatiti sa o accesam si sa o acceptam.
Ceea ce fac acum a venit natural. Nu stiu daca este vocatie, eu una am
incetat sa-mi mai etichetez viata si activitatea, lasandu-mi spatiul de a
ma manifesta asa cum simt de fiecare data. De a ma lasa surprinsa. De a
ma pune la dispozitia vietii, pentru a ma conduce acolo unde este
nevoie de mine. Da, a fost un proces lung pana aici. Cred ca mi-am trait
propria calatorie de regasire interioara si trezire spirituala si pe
masura ce am facut acest lucru, am impartasit mai departe cu ceilalti.
Cred ca asa am ajuns in acest punct. Si pe masura ce incepem sa
impartasim in afara acest lucru, recunoastem si alte suflete ce incep sa
simta si sa traiasca ca noi. Vibratiile ne atrag. O intalnire de
suflete care trebuie sa se petreaca se va petrece fara ca noi sa facem
absolut nimic pentru asta. Cred ca ceea ce traiesc eu acum, incepe sa
devina o realitate pentru foarte multi oameni. Incepem,usor, usor, sa
facem pasul catre Un Nou Pamant, catre adevarata Realitate. Ce
minunat!!! Incepem sa realizam ca de noi depinde sa traim Raiul pe
pamant si ca Imparatia Cerurilor exista deja in fiecare dintre noi. Este
o realitate sublima, unde singurul adevar care exista este Adevarul
Iubirii. Ce poate fi mai frumos de atat?
Nu te-a speriat niciodata ideea ca poti asimila si tu problemele oamenilor pe care ii asculti? Ca vor face parte din viata ta?
Cum sa ma mai sperie acest lucru? Nu, in niciun caz. Lumina este
tot ceea ce exista. Lumina nu se stinge cu intunericul, dar intunericul
dispare in prezenta luminii. Asa este cu toate acestea. Cand in inima
ta este trezita Constiinta Iubirii, a Adevarului Luminii, stii ca orice
altceva in afara de asta este doar o iluzie. Cand traiesti in Lumina,
stii ca esti Lumina. In prezenta Iubirii, totul se spulbera. Si am
invatat sa traiesc dupa acest Adevar, in conformitate cu Constiinta
Luminii. Cu toti oamenii cu care vorbesc, eu mai mult ascult. Sunt un
observator. Nu ma identific cu problema, pentru ca stiu ca ea nu exista
cu adevarat. Acel om traieste acea suferinta doar pentru ca nu este
constient de sursa ei, nu stie ce este dincolo de ea. De multe ori, se
face doar liniste, iar persoana respectiva realizeaza in liniste care
este adevarul. Eu nu sunt un maestru, un guru sau altceva. Sunt acolo
unde este nevoie de mine si atat. Si fac ce simt in acel moment. De
multe ori ascult, de multe ori ofer o imbratisare de la inima la inima.
De multe ori, il privesc pe acel om in ochi si ii ofer spatiul in care
sa se recunoasca, sa realizeze ce este dincolo de el si de noi. Doar
atat.
Si oricum, cu privire la intrebarea ta, daca ceva m-ar mai
atinge si pe mine, inseamna ca si eu mai am ceva de rezolvat cu mine.
Inseamna ca mai trebuie sa constientizez ceva, sa fac pace cu ceva din
interiorul meu. Ceea ce este perfect. Suntem cu totii mesageri divini
unul pentru altul. Din aceasta cauza ne reintalnim in aceasta viata. Nu e
nimeni superior, sau inferior. Fiecare ne facem rolul atunci cand este
nevoie de noi. Acum te pot ajuta eu pe tine, maine poate ma poti ajuta
tu pe mine. Suntem in acelasi timp invatatori si invatacei. Mie asta mi
se pare adevarata frumusete. Sa experimentezi ambele cadre.
Iar daca as mai experimenta frica, ceea ce de prea putine ori se mai intampla, imi pun imediat intrebarea: „Ce anume nu recunosc in totalitate despre mine?”, Pe cine inca n-am iertat cu adevarat?”, “Pe cine prejudec in aceasta situatie?”, “Care mi-e adevarul in care cred?”…si
imediat imi apare claritatea. Frica apare doar in momentul in care
suntem inconstienti cu privire la cine suntem cu adevarat. Cand in acel
loc sau in acel moment este o lipsa a constientizarii iubirii, care
exista in toti si in toate.
Faci lucruri si proiecte minunate. De unde iti iei energia pentru a fi mereu acolo pentru oameni?
Multumesc din suflet. Cred ca toata aceasta energie vine prin prisma
faptului ca fac totul cu imensa bucurie si placere. Si mai mult decat
atat: cu imensa incredere ca ceea ce fac e bine. Am invatat sa ma pun la
dispozitia Vietii si sa ma ghideze catre rolul pe care eu il am de
indeplinit pe acest Pamant. Si asa apar astfel de idei, vin ca un
raspuns, ca o ghidare divina a rolului meu aici.
Cand realizezi ca nu e niciodata vorba despre tine, ci e intotdeauna
vorba despre NOI, ca intreg, despre binele nostru comun, atunci traiesti
cea mai frumoasa realizare. Cand realizezi ca bucuria celui de langa
tine e bucuria ta. Cand realizezi ca A DA inseamna de fapt A PRIMI,
atunci te pui cu totul in bratele Divinitatii si ai incredere ca toata
viata ta va fi o inspiratie divina. Si, vei stii, de asemenea, ca vei
primi tot ceea ce ai nevoie pentru a-ti duce la bun sfarsit menirea ta
pe acest Pamant.
Nu-mi fac niciodata griji cu privire la nimic. Doar fac ce simt si stiu
ca asta ma va conduce catre Cel Mai Mare Bine. Am invatat insa sa-mi iau
zilnic cateva clipe de liniste profunda si de introspectie. In schimb,
traiesc din ce in ce mai mult in prezent si ma ocup de ceea ce este
acum, aici. Si in acelasi timp, ma bucur de ceea ce este acum, aici.
Nu ma mai ingreunez cu griji cu privire la ce voi face maine sau
poimaine, ci sunt cu totul aici, in acest moment. Aceasta abordare imi
ofera foarte multa claritate si liniste mentala si ma ajuta sa ma bucur
cu adevarat de viata. Sa observ tot ce se intampla in jurul meu. Sa
admir o floare, sa ma pierd in flacara unei lumanari, sa privesc pe geam
cum ninge. Sa realizez ca exist, ca respir, ca prin mine curge viata. E
un sentiment de nedescris. Ador viata, cu tot ceea ce inseamna ea.
Care este cea mai multumire a ta? Faptul ca oamenii iti
multumesc? Ca se intorc acasa linistiti si mai putin impovarati de
frustrari?
Uuuiii…frumoasa intrebare. Cel mai frumos dar pe care ti-l poate oferi
cineva e bucuria si linistea din sufletul sau, ce rasare in urma unei
interactiuni cu tine. Ador recunosterea pe care o au oamenii in momentul
in care ne intalnim. Ne privim in ochi si stim Cine Suntem, si ne
imbratisam strans, si plangem si radem impreuna si ne spunem ca ne
iubim. E magic. Bucuria mea este bucuria pe care o resimt persoanele
dupa ce petrecem ceva timp impreuna. Acea sclipire din ochi, acea pace
din suflet. Hm..e minunat. Intotdeauna, dinainte sa realizez eu mai
multe lucruri sau sa percep ce este cu trezirea spirituala, am crezut
intr-o expresie: fie ca viata tuturor celor ce te cunosc sa fie mai
frumoasa dupa ce iti ajung in cale.
Mi-a ramas intiparita pe inima si sub deviza ei am trait, chiar fara
sa-mi dau seama. Deci, asta este cea mai mare multumire: pacea si
increderea dinauntrul inimilor celor ce imi ajung in cale. Si, nu
trebuie sa-mi multumeasca. Ne facem rolul perfect potrivit. Sa-mi
multumeasca ca Exist, asa cum si eu le multumesc lor. Ca realizam ca
suntem cu totii minunati si speciali si ca avem aceasta superba
oportunitate de a ne bucura impreuna de Existenta noastra pe acest
Pamant. Dar altfel de multumire, nu. Nu este necesara. Nu-si are rolul.
Propui femeilor sa isi regaseasca autenticitatea si puterea de a
merge mai departe. Care este as-ul tau din maneca, atunci iti cand
propui sa solutionezi probleme unor oameni?
Pfff…frumoase si interesante intrebari pui JTot ceea ce fac eu este sa
invat sa traiesc eu din ce in ce mai autentic, sa descopar in fiecare zi
Adevarul si Scanteia Divina dinauntrul inimii mele si sa o las sa-mi
modeleze si sa-mi infrumusete viata si existenta. Iar acest lucru il dau
mai departe cu aceeasi bucurie cu care imi este redata aceasta
autenticitate. Daca as putea oferi cuiva vreodata vreo sugestie este
aceea de a-si da sansa de a se cunoaste cu adevarat. De a-si oferi
timpul si oportunitatea de a privi inauntru, in altarul fiintei lor
interioare. Mi-am oferit eu mie aceasta sansa si stiu ce comori ascunde,
ce imense miracole si binecuvantari.
Primul lucru pe care i l-as spune cuiva este ca Dumnezeu o iubeste exact
asa cum este si ca nu trebuie sa fie altfel decat e, pentru a intra in
gratiile lui Dumnezeu. As indemna-o sa-si ofere iubire si intelegere,
cat mai multa iubire. Sa respire profund, sa se elibereze de greutatile
de pe suflet si doar sa primeasca Darul Iubirii in viata si in inima sa.
As primi-o la pieptul meu si i-as spune ca totul este perfect exact asa
cum este. Ca totul face parte din calatoria ei de trezire spirituala, de
intelegere si recunoastere a fiintei divine si sublime care este de
fapt. Toate aceste dureri si suferinte inca mai exista, pentru ca este
un proces de curatare, de detoxifiere, in care convingerile si trairile
Vechii EI incep sa piara, iar NOUA EA incepe sa rasara. E ca un ghiocel
primavara, care incearca sa-si faca locul printre imensitatea si
greutatea zapezii ce il acopera. Dar, totusi, soarele rasade, iar
ghiocelul ajunge sa se bucure de existenta lui in toata splendoarea sa.
Multa lume imi spune ca sunt balsam de suflet, probabil pentru ca
traiesc si eman iubire, si am multa rabdare si intelegere pentru
persoana din fata mea. Cred ca si caldura vocii mele inseamna mult.
Primesc multe cuvinte frumoase la adresa vocii mele, si probabil ca este
adevarat. Stiu cat de mult inseamna o voce calda si o inima plina de
iubire si asta vreau sa ofer si eu tuturor fiintelor ce imi ajung in
cale. Cum sa ma comport altfel, cand stiu cine sunt ele cu adevarat?
Suntem cu totii iubire, nascuti din iubire, pentru iubire. Asta e
realitatea in care eu cred si traiesc.
Ce vrei sa vada oamenii, si mai ales femeile in tine? Ce sa nu omita cand se gandesc la tine?
Hm…in niciun caz nu vreau sa vada in mine un idol sau un maestru. Sa se
vada pe ele insele, atat. Sa vada iubire si deplina acceptare si in asta
sa se recunoasca cu adevarat. Nimic mai mult. Nu sunt mai speciala ca
ele, nu stiu mai multe decat ele.
Chiar iti multumesc ca mi-ai pus aceasta intrebare, pentru ca prin tot
ce fac asta indemn pe toti oamenii sa cunoasca. Dumnezeu este in toti si
in toate. Toti suntem egali. E foarte important sa recunoastem acest
adevar. Sa ne iubim si sa ne apreciem existenta si rolul fiecaruia, dar
sa nu ne comparam unii cu altii. Sa nu ne facem idoli. Sa recunoastem
maretia din fiecare, in timp ce recunoastem maretia din noi insine.
Iti las aici un citat din cartea “Prietenie cu Dumnezeu”, a lui Neale Donald Walsch: “Sa
aveti acum o prietenie cu Dumnezeu si sa-I faceti si pe altii sa stie
ca, in cadrul prieteniei cu voi, si ei au o prietenie cu Dumnezeu,
pentru ca voi si Eu suntem Unul, si astfel, voi sunteti acel Dumnezeu cu
care ei vor sa se imprieteneasca.Si ei sunt Dumnezeul cu care voi vreti
sa va imprieteniti. Nu puteti trai experienta unei prietenii cu
Dumnezeu, daca nu aveti o prietenie unul cu celalalt, deoarece Eu sunt
celalalt. Nu exista celalalt, altul decat Mine. Cand veti sti acest
lucru, veti sti cel mai mare secret. Acum este momentul sa mergeti si sa
traiti acest secret. Traiti-l cu credinta, impartasiti-l cu speranta,
demonstrati-l cu iubire.”
Deci nu se poate pune problema de idoli, de maestri, de superioritate.
Toti suntem Unul si Unul suntem Toti. Ce salasluieste in mine
salasluieste in fiecare dintre noi. Va veni doar momentul potrivit
pentru fiecare sa realizeze si sa traiasca acest lucru, din adancul
inimii. Exista un timp potrivit pentru toate.
Spune-ne, 3 detalii de care trebuie sa tinem cont in viata pentru a ne fi mai usor sa mergem pe cararea fericirii?
Hm…vezi tu, eu nu cred in retete. Eu iti spun doar atat: fa liniste si
asculta. Asculta-ti inima si fa intotdeauna ceea ce simti, indiferent de
realitatea exterioara, indiferent daca cineva te intelege sau te
aproba. Si traieste numai prin Adevarul Iubirii si al generozitatii.
Invata sa daruiesti si sa iubesti neconditionat. Sa-ti lasi orgoliul
deoparte si sa te descoperi dincolo de ceea ce crezi despre tine. Daca
ar fi sa rezum: traieste in pace, iubire si daruire.
Tot ceea ce faci sa conduca la astea. In rest, tu iti gasesti modul in
care te simti cel mai bine. Tu stii ce rezoneaza cu sufletul tau. Tu
stii ce trebuie sa traiesti. Si daca nu stii, ti se va releva cand va fi
momentul.
Stiu ca pare greu de trait o astfel de lume, dar e mai usor decat pare. E
o calatorie destul de maricica pana in momentul in care realizam ca tot
ceea ce am crezut despre noi nu este adevarat. Dar, din momentul in
care ne deschidem catre cunoasterea adevarului despre Noi Insine si
despre Viata, atunci ne vom gasi cea mai mare bucurie si insemnatate
posibila. Si tot atunci vom cunoaste adevarata fericire, care se afla
intotdeauna inauntrul nostru si nu este niciodata influentata de
circumstantele exterioare. Cand traiesti prin prisma iubirii, ajungi
inevitabil sa descoperi aceasta fericire.
Multe din postarile tale fac trimitere la Divinitate. Ce inseamna credinta pentru tine?
Hm..acest raspuns cred ca va produce reactii adverse JIn primul rand,
pentru mine credinta nu are nicio treaba cu religia. Sunt crestin –
ortodoxa ca si religie, insa adevarata mea religie este Iubirea. Nu mai
cred in separare. Nu cred in mai multe religii sau in mai multi
Dumnezei. Nu, religia si adevarul meu este iubirea, care topeste orice
granita, orice bariera, orice prejudecata si orice dogma.
Credinta, in schimb….(trebuie sa recunosc ca mi-am luat putin timp de liniste inainte sa raspund la aceasta intrebare)
… Vezi tu, pana acum, pentru mine credinta a fost ceva ce s-a simtit
profund, cu certitudine, nu am spus niciodata in cuvinte ce inseamna
pentru mine, pentru ca nu-mi gasesc adevaratele cuvinte care sa exprime
adevarul absolut din spatele intrebarii. Dar haide sa incercam: credinta
este recunoasterea prezentei lui Dumnezeu in interiorul tau si acolo
langa tine. E acea certitudine pe care o simti profund in tine cand
simti sa faci un lucru. E adevarul ca ceea ce simti e bine si indiferent
de cine crede in tine, tu ai credinta ca este ceea ce trebuie sa faci e
bine, desi habar n-ai de ce sau unde te va duce. E ceva ce simti cu
toata inima si asupra careia ai toata certitudinea ca esti sustinuta si
ghidata divin. Credinta e acel feeling pe care il am in momentul in care
simt ca ceea ce fac sau ceea ce spun e direct de la Dumnezeu. E
adevarul pe care il simt si nu poate fi contestat. E credinta in Ceea Ce
sunt cu Adevarat. In Dumnezeul din mine. In scanteia divina din mine. E
certitudinea ca SUNT parte din TOT ceea ce SUNT si ca nimic nu este
separat de mine. Stii, gandeste-te cat de natural rasare Soarele in
fiecare dimineata. E credinta si certitudinea faptului ca STII ca in
fiecare dimineata rasare Soarele. Asa e cu credinta…ESTE si nu poate fi
contestata. Nu poate fi indoielnica.
…e greu sa raspunzi la o astfel de intrebare. E greu sa pui pe hartie
simtamantul ce ti-l ofera credinta. Dar….sper ca ti-am raspuns cat de
cat la intrebare.
In final, ofera un sfat femeilor ce te urmaresc si mai ales care iti urmeaza cu incredere sfaturile?
Sugestia mea este una singura: uitati de orice sfat si priviti inauntrul vostru. E singurul loc in care va puteti regasi adevarul cu adevarat.
Iti multumesc din suflet! Multa bafta mai departe!
Iti multumesc si eu, scumpa mea. Intrebarile tale m-au provocat si iti
multumesc pentru asta. M-ai facut sa contemplez la niste lucruri din
interiorul meu carora nu le acordasem atata atentie inainte. Cred ca ai
fost un mesager divin pentru mine si iti multumesc pentru asta Te
iubesc si va iubesc pe toti. Suntem cu totii parte din acelasi Dumnezeu.
Namaste!
http://www.egirl.ro/relatii/auto-cunoastere/pasiunea-pentru-armonie-8582
miercuri, 23 ianuarie 2013
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
Faptul că eşti trist, că viaţa ta e un eşec, că au
existat oameni care te-au dezamăgit şi care te-au rănit, nu îţi dă dreptul să
fii rău... Nu îţi dă dreptul să otrăveşti suflete şi nici să arunci cu noroi în
oameni nevinovaţi. Devenind rău nu îţi vei uşura suferinţa, din contră, ţi-o
vei amplifica... şi vei deveni un om din ce în ce mai urât şi mai trist... iar
asta nu va atrage bine şi frumos în viaţa ta.
Toţi avem necazuri, toţi avem frustrări, toţi am fost
răniţi şi dezamăgiţi de oameni pe care i-am iubit... cum ar fi dacă toţi am
deveni răi şi ne-am răzbuna nereuşitele pe oamenii din jur?
Nu mă supăr pe oamenii care aruncă în mine cu noroi... și
nu îi urăsc. Doar îi compătimesc pentru neputința lor de a rămâne în picioare
atunci când viața îi pune la pământ... îi compătimesc pentru neputința de a-și
curăța sufletele, de a-și duce înfrângerile cu demnitate și de a-și depăși
problemele cu bunătate...
Un lucru e cert: un om bun nu se va schimba niciodată,
oricât l-ar încerca viața și oricât l-ar răni oamenii!
Pentru a cunoaşte oamenii din viaţa ta, poate că ar trebui uneori să le întorci spatele, ca să vezi cine va veni să afle motivul purtării tale şi cine se va dovedi nepăsător.
Poate că ar
trebui să pleci într-o zi ca să vezi cine va încerca să te oprească,
cine va veni după tine şi cine te va lăsa să pleci.
Poate că ar
trebui să le spui într-o zi adevăruri care nu plac auzului ca să vezi
cine va aprecia sinceritatea ta şi cine va pune orgoliul mai presus de
tine.
Poate că ar trebui să le spui un secret ca să vezi în cine poţi avea încredere şi cine te va trăda.
Poate că ar trebui să-i refuzi atunci când îţi cer ceva, ca să vezi cine ţi-a fost alături necondiționat şi cine din interes.
Poate că ar trebui să mai şi greşeşti uneori ca să vezi cine te va ierta, cine te va judeca şi cine va renunţa la tine.
Poate că ar trebui să arăţi într-o zi că nu mai ai nimic de oferit ca vezi cine îţi va rămâne alături şi cine va pleca.
Poate că ar trebui să apari într-o zi diferit ca să vezi cine te va accepta şi cine te va abandona.
Poate că ar trebui să-i uiţi pentru un timp, ca să vezi cine te va căuta şi cine te va uita…
Orice vizită
la țară mă remontează și îmi aduce aminte de partea frumoasă a lumii și
a oamenilor, de lucrurile cu adevărat importante și de valori care se
pierd...
Iubesc
oamenii de la sate și am pentru ei o stimă aparte, deși ei ne stimează
pe noi doar pentru că „avem carte”, considerându-se inferiori nouă. De
fapt, noi avem atât de multe de învățat de la țărani, de la oamenii
simpli de la sate... Îi stimez pentru hărnicia cu care muncesc neobosit,
pentru respectul pe care îl au față de pământ, față de tradiții și
pentru că îl iubesc pe Dumnezeu. Îi stimez pentru răbdare, pentru
înțelepciune și pentru generozitatea cu care îți oferă cea mai frumoasă
cameră și tot ce au mai bun... Îi stimez pentru că din toată sărăcia lor
hrănesc și un câine sau o pisică, pentru că își găsesc timp să
îngrijească o floare și pentru că își amintesc să facă și câte o pomană
pentru cei plecați...
Din orice
vizită pe care am făcut-o la țară am avut de învățat foarte multe, în
special că simplitatea înseamnă frumusețe și că bunătatea și frumusețea
sufletească nu sunt condiționate de bogăție, nici de a avea „carte”,
nici de a fi „cineva”...
Noi,
oamenii avem tendinţa să uităm gesturile frumoase şi faptele bune pe
care le-au făcut ceilalți pentru noi, dar în schimb ţinem minte orice
greşeală, oricât de mică. Acesta este unul dintre motivele pentru care
ne aruncăm reproşuri şi pentru care ne distanţăm unii de alții, ajungând
să nu ne mai iubim.
Poate că ar
trebui să avem mereu undeva la vedere ceva care ne amintească de
purtarea oamenilor din viaţa noastră... cum ar fi un borcan în care să
punem pentru fiecare gest frumos şi pentru fiecare fapta bună câte un
năsturel colorat. Iar în alt borcan, alocat pentru greșeli să punem câte
un bob de orez...
Poate că
astfel, ori de câte ori vom simţi nevoia să reproşăm și să ne distanțăm,
borcanele ne vor aduce aminte că greşelile sunt mai puţine şi mai
neînsemnate decât toate momentele frumoase dăruite.
Ar trebui să încercăm...
Probabil că fiecare om este părăsit la un moment dat de persoana iubită... Dar unii pur şi simplu nu ştiu să piardă. Nu pot accepta că nu mai sunt doriţi şi iubiţi, că nu mai au niciun rost în viaţa şi în sufletul celui care a ales să plece. Nu au tăria de a se resemna şi de a accepta ideea că oamenii sunt liberi să aleagă pe cine iubesc.
Iar atunci
când mai află şi că au fost înlocuiţi cu altcineva sunt răvăşiţi. Atât
de răvăşiţi încât devin nişte monştri dornici de răzbunare. Ajung să se
poarte nebuneşte, scoţând la iveală tot ceea ce este mai urât în
caracterul lor. Se umilesc implorând împăcarea şi caută cu disperare să
demonteze omul care le-a luat locul în sufletul celui care i-a
abandonat. Chiar dacă nu cunosc acest om, îl duşmănesc pentru că are
ceea ce ei au pierdut.
Cred că în
situaţiile acestea de criză mulţi oameni îşi arată caracterul
adevărat... Mulţi decad într-atât, încât îşi pierd orice urmă de
demnitate umană. Păcat că nu realizează că îşi fac foarte mult rău, că
îşi otrăvesc sufletul şi că se irosesc în zadar prelungindu-și agonia la
nesfârșit... Nu au tăria să încheie frumos relația și transformă totul
într-o amintire urâtă.
Oricât de
mult doare să fii abandonat şi respins, trebuie să ai puterea să
accepţi. Nu poţi obliga un om să te iubească, nu îl poţi ține cu forţa
lângă tine şi nici nu-i poţi impune cu cine să îşi împartă viaţa, după
ce drumurile voastre s-au separat.
Nicio
relaţie nu oferă garanţia că va dura toată viaţa. Oamenii se schimbă şi,
chiar dacă s-au iubit cândva şi au avut multe puncte în comun, pot
evolua diferit, ajungând într-o zi să fie ca doi străini.
Face parte
din luptele vieţii să pierzi... şi cred că numai oamenii cu adevărat
puternici ştiu să piardă cu demnitate. Aceştia îşi plâng durerea fără a
împovăra lumea cu suferinţa lor şi îşi poartă în continuare iubirea
pentru omul care a plecat, până ce rănile se închid.
Susţin cu
tărie că oamenii care au iubit cu adevărat nu sunt capabili să facă rău
și nu pot urî, nici măcar atunci când persoana cea mai dragă lor i-a
rănit…
Sunt de compătimit aceia care decad devenind nişte monştri, ajungând să transforme totul într-o vendetă ieftină şi patetică...
Noi doi n-am fost niciodată un întreg. Doar ne-am complăcut visând și făcând promisiuni pe care le-am uitat mult prea curând… Am simulat fericirea și iubirea și ne-am prefăcut că ne era bine. De fapt, amândoi aveam nevoie de niște vise care să ne alunge singurătatea și nu am aspirat niciodată la eternitatea iubirii. Ne-a fost bine pentru o vreme… ne-am amăgit preț de câteva luni, preț de un vis… apoi ne-am trezit amândoi în cea mai cumplită singurătate.
Nu am putut opri trecerea nemiloasă a timpului, iar el a
ucis orice fărâmă de vis, orice emoție, pentru că fără iubire nimic nu durează.
Cred în puterea complimentelor sincere!
Dar oamenii
au uitat să îşi mai facă din când în când câte un compliment. De multe
ori ne limităm la un zâmbet apreciativ şi nu ne exprimăm părerea. Dar
cât de bine este să primeşti un compliment! Eu, deși sunt un spirit
foarte critic, nu mă pot abține să nu reacționez la ceva frumos și le
fac complimente celor din jur.
Cuvintele
frumoase, atenţia şi aprecierile au o putere foarte mare asupra stării
noastre sufleteşti. Ne pot însenina ziua, ne pot da încredere în noi, ne
pot aminti că suntem frumoși şi că suntem deosebiți.
Primul
compliment pe care l-am făcut azi a fost pentru Dumnezeu. Da, lui
Dumnezeu! I-am spus aşa: “Doamne, eşti genial! Ce cer frumos şi ce
culori ai putut să ne oferi!”
Să aveți o zi frumoasă!
O femeie şi un bărbat care discută nu înseamnă că şi flirtează. Şi nu neapărat un bărbat care încearcă să se apropie de o femeie are interese meschine… Aşa cum, nu neapărat o femeie care este prietenoasă cu un bărbat, este disponibilă. Nu orice mesaj venit din partea cuiva are în spatele lui un scop propriu, oamenii mai simt nevoia și să se apropie, să își facă prieteni, să trimită un gând bun, să fie ascultați...
Cei căsătoriţi au şi ei dreptul să aibă prieteni şi nu neapărat îşi inseala jumătăţile inimilor dacă socializează cu alte persoane.
Şi aş putea continua cu exemple…
Poate că atunci când vom scăpa de aceste idei preconcepute vom relaţiona mai bine, fără teamă, cu inimile deschise şi cu lucrurile spuse pe nume.
Cei care te-au rănit în trecut, au sădit în sufletul tău teama de eşec… teama de dezamăgiri şi de abandon, de oameni care nu ştiu să iubească. Şi te-au făcut să îţi încătuşezi sufletul, să-l protejezi de aceia care doar cotropesc suflete şi care iau tot ce este mai frumos în ele, ca mai apoi să plece, lăsând în urma lor dureri, lacrimi şi întrebări fără răspuns.
Dar într-o zi, întâlneşti acea persoană diferită de toţi
cei care ţi-au înşelat aşteptările… O persoană capabilă să te iubească şi să
alunge toate fantomele trecutului care îţi bântuie sufletul pustiit. O persoană
care, cu o simplă mângâiere va descătuşa toate lanţurile cu care ai încercat să
îţi protejezi sufletul… O persoană menită să aducă în viața ta frumusețe și
bucurii. O persoană care îţi va reda încrederea şi care îţi va reaminti cine
eşti şi că meriţi să fii fericit şi iubit!
Chiar dacă am să cad, mă voi ridica. Şi o voi face ori de
câte ori va fi nevoie, pentru că am în mine puteri nebănuite.
Chiar dacă voi pierde, voi recâştiga. Probabil că pierdem
doar ceea ce nu trebuie să fie al nostru și pentru a dobândi ceva mai bun.
Chiar dacă uneori am să uit cine sunt, îmi voi reaminti.
Şi mă voi redescoperi ca om cu fiecare pierdere a sinelui. Dar niciodată nu-i
voi lăsa pe alţii să mă înveţe cine sunt.
Chiar dacă am să fiu părăsită, voi iubi. Nu mă voi teme
să îmi ofer din nou inima şi nu voi trăi cu teama că fiecare poveste de iubire
seamănă una cu cealaltă. Ştiu că există şi poveşti cu final fericit.
Chiar dacă am să fiu înșelată, eu voi ierta. Nu voi purta
în sufletul meu încărcătura greşelilor celorlalţi şi nici ură.
Chiar dacă voi fi mințită, voi crede. Pentru că nu toți
oamenii sunt la fel și pentru că nu toți au interese ascunse.
Chiar dacă am să fiu rănită, mă voi vindeca. Pentru că
vor veni oamenii potriviţi care să îmi ofere mângâiere.
Chiar dacă voi fi dezamăgită, voi uita. Nu voi căuta să
mă răzbun și nici nu voi permite nimănui să îmi ia bucuria de a trăi frumos.
A
Doar pentru că nu ai reuşit, nu înseamnă că nu eşti
capabil. Doar pentru că o persoană anume nu te-a preţuit, nu înseamnă că nu ai
valoare şi că nu există alte persoane care te vor iubi.
Dacă cineva te-a refuzat, dacă cineva te-a părăsit, sau
dacă te-a dezamăgit, nu înseamnă că tu eşti vinovat. Nu înseamnă că nu eşti
suficient de bun, de frumos, de valoros şi nu înseamnă că trebuie să te
desconsideri şi să îţi pierzi încrederea în tine. Pleacă de lângă noi doar
oamenii care nu sunt suficient de buni pentru noi, aceia nepotriviţi nouă,
aceia incapabili să ţină pasul cu noi...
Nu lăsa niciun eşec şi nicio deziluzie să îţi ia
încrederea în tine. Eşti o forţă, ai uitat?
Eşti bun şi frumos şi meriţi tot ce e mai bun şi mai
frumos! Trebuie doar să te ridici, să te scuturi de praful dezamăgirilor şi să
îţi urmezi visele...
Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi
sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că
sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni
care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni
care deşi te văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe
de tine…
Sunt oameni care, deși te mângâie și te îmbrățișează, nu
te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi
fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri…
http://www.irinab.com/p/ganduri.html
Nimeni nu știe câte lacrimi se pot ascunde după un zâmbet senin și cald, pentru că nimeni nu știe că de multe ori ai nevoie de o mască fericită pentru a îndrăzni să înfrunți lumea.
Nimeni nu-ți cunoaște suferința și nimeni nu are cum să ți-o înțeleagă cu adevărat, pentru că nimeni nu trăiește în locul tău.
Nimeni nu știe ce încărcătură grea poartă sufletul tău și de aceea orice nimeni te va împovăra fără milă cu greutăți nemeritate.
Nimeni nu știe că adormi nopțile chinuit de frământări și că ziua nu-i decât o prelungire a coșmarurilor de peste noapte.
Nimeni nu se bucură pentru fericirea ta așa cum te-ai aștepta, de aceea este mai bine să îți împarți fericirea cu cine nimeni nu știe, pentru că tot un alt nimeni te va invidia.
Nimeni nu știe că îți trebuie foarte puțin ca să fii fericit, pentru că orice nimeni trăiește cu impresia că ai aceleași așteptări și aceleași valori ca și el.
Nimeni nu își poate da cu părerea despre tine, pentru că nimeni nu te cunoaște cu adevărat și totuși orice nimeni trăiește cu impresia că știe destul despre tine încât să îți judece alegerile și rațiunile inimii .
Nimeni nu știe că tu pentru cineva anume insemni totul, pentru că unii știu doar cum e să fii nimeni.
Nimeni nu știe că între cât de mult poți și cât de mult vrei să arăți este o mare diferență.
Nimeni nu știe ce vrei tu de la tine și nici că ambițiile tale sunt diferite de ale altora.
Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea pretenția ca tu să pui nevoile sale pe primul loc.
Nimeni nu știe că doar un suflet curat te poate vedea curat, pentru că aceia care au noroi în suflete n-au cum să vadă limpede.
Nimeni nu știe că uneori ești înconjurat de mulți prieteni, dar că nimeni de acolo nu îți este prieten.
Nimeni nu știe că exiști, decât dacă provoci sau dacă ieși în evidență cu ceva și, că atunci când vei face o faptă bună nimeni nu va observa, dar când vei greși, o lume întreagă va fi cu ochii pe tine și te va arăta cu degetul.
Nimeni nu este perfect, dar orice nimeni trăiește cu impresia că este perfect.
Nimeni nu știe că pentru a-ți arăta sinceritatea sufletului ai nevoie tot de un suflet sincer, de aceea te va acuza de nesinceritate atunci când îți vei proteja secretele și fragilitatea sufletească.
Nimeni nu știe cât și cum iubești, pentru că nicio iubire nu seamănă una cu cealaltă și pentru că nu orice nimeni este capabil să iubească.
Nimeni nu îți înțelege nevoia de afecțiune și dorul de cineva, așa cum nu îți înțelege nici nevoia de singurătate și de izolare.
Nimeni nu știe că nu aștepți nimic de la nimeni, dar că totuși ai fi atât de fericit să primești măcar puțin din ceea ce meriți.
Nimeni nu știe că, deși păbușit la pământ, te poți ridica fără niciun ajutor, pentru că nimeni nu va sări să te ajute fără să ceri, iar alți nimeni se vor bucura văzându-te jos.
Nimeni nu știe că de multe ori o simplă privire îți poate ucide încrederea, că o mângâiere poate durea mai tare decât o lovitură, că niște simple cuvinte îți pot distruge iubirea, iar indiferența îți rănește ireparabil sufletul...
http://www.irinab.com
Totul Este Perfect… Asa Cum Este!
- “Nimic nu e intamplator… Totul se intampla pentru un motiv”.
De cate ori ati auzit aceasta fraza? Cu siguranta de foarte multe ori…
Cu totii o folosim foarte des, dar oare chiar o intelegem si o constientizam cu adevarat?
Mie mi-a luat foarte mult sa o inteleg
cu adevarat si sa accept ca intr-adevar totul se intampla cu un scop…
chiar daca atunci pe moment nu reuseam sa imi dau seama care ar putea fi
acel scop. Aveam momente cand ma intrebam de ce mi se intampla tocmai
mie cutare lucru si ma simteam nefericita si aveam impresia ca viata e
nedreapta. Eram atat de ocupata sa imi “plang de mila” si sa ma simt
nedreptatita, incat nu reuseam sa vad lucrurile bune care reieseau din
situatiile respective. Caci, niciodata, ceva nu se intampla degeaba,
fara un scop…
Imi amintesc de alte ocazii, in care,
lucrurile parca “se legau” atat de bine, ca nu imi venea sa cred… Si
atunci ma simteam norocoasa si privilegiata… Dar iar nu intelegeam ca
s-a intamplat asa, pentru ca asa trebuia sa se intample.
Noi traim cu impresia ca viata ni se
intampla, si ca nu avem nici un control asupra ei, ca unii se nasc
norocosi, in timp ce altii sunt ocoliti de noroc toata viata. Insa
adevarul este ca, toti avem parte de incercari, ca norocul sau
“nenorocul” nu ocoleste pe nineni, insa depinde de noi sa vedem mereu
partea buna din ele si sa ne dorim mereu sa evoluam si sa ne desavarsim,
in drumul nostru prin viata.
Universul este guvernat de niste legi,
pe care chiar daca le cunoastem sau nu, chiar daca le constientizam sau
nu, ele lucreaza intotdeauna cu cea mai mare precizie.
In momentul in care vom invata si vom
intelege aceste legi si vom inceta sa ne mai impotrivim lor, vom vedea
cum viata noastra se va schimba in mod spectaculos. Noi, vom deveni mai
buni, mai intelepti, mai evoluati.
Nu le-am inventat eu, nici macar nu le-a
inventat altcineva, mai intelept ca mine, ci ele au existat
dintotdeauna… Insa foarte putini au fost aceea care le-am inteles si
le-au constientizat.
Eu vreau acum sa le impart cu tine, caci
imi doresc ca si tu sa fii printre cei care le stiu, si care le vor
folosi in avantajul lor, si care vor intelege intotdeauna, indiferent de
situatie, ca tot ceea ce se intampla, este cel mai bun lucru care se poate intampla in acel moment.
4 LEGI SPIRITUALE DIN VECHIME
- Prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”.
Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in
viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se
afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile
de viata care apar si sa continuam drumul personal.
- A doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”.
Nimic, absolut nimic din ceea ce se
produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici
macar detaliul cel mai nesemnificativ)…Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….”
NU!!! Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt
perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …
- A treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”.
Totul incepe in momentul potrivit, nici
inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in
viata noastra, exact atunci apare (incepe);
- A patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”.
Daca ceva a luat sfarsit in viata
noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa
inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.
Cred ca nu este intamplator ca citesti
aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti
pregatita sa intelegi ca ,,nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…
Data viitoare, cand vei intampina o
dificultate, gandeste-te ca ai ceva de invatat din ea, si ca, daca esti
in acea situatie, este pentru ca a venit timpul sa evoluiezi. Esti
binecuvantata ca ai acea oportunitate, chiar daca, poate in acel moment
nu simti acel lucru.
Nu uita niciodata aceste legi spirituale… Te vor ajuta mereu in orice situatie din viata.
Cu drag,
Andreea Dumitru!
http://ghidultuturorfemeilor.ro/revistasufletulfemeii
Atinge echilibrul emotional in 3 pasi simpli!
Daca ti se intampla…
- … sa ai schimbari bruste de atitudine si sa oscilezi intre optimism si pesimism,
- … sa nu reusesti sa-ti pastrezi pe o perioada mai mare o stare pozitiva,
- … sa te intristezi din orice,
- … sa te simti a nimanui si fara importanta,
Atunci a venit timpul sa iei o decizie in cunostinta de cauza!
Despre ce este vorba?
Cel mai
probabil ca undeva in subconstientul tau ruleaza un film bazat pe o
experienta dureroasa, nevindecata si inca in actiune sub acoperire.
Poate fi mai veche mai mai recenta, insa ea oricum exista si pana nu
duci acolo iertarea si acceptarea ta, ea va continua sa-ti dicteze
starile si emotiile.
Asa incat,
acum a venit timpul sa iei o decizie in acest sens: vrei sa continui cu
aceste stari schimbatoare sau vrei sa-ti gasesti echilibrul emotional?
Daca iei decizia sa continui la fel, atunci nu are sens sa mai citesti in continuare…
Daca insa
ai decis sa schimbi ceva in bine in viata ta si sa-ti implinesti
dorintele si nevoile cu o atitudine pozitiva, atunci iti recomand
urmatoarii 3 pasi simpli:
Pasul 1: Identifica exact realitatea ta!
Fie ca
este vorba de job, cariera, partener, relationarea cu copilul, a venit
timpul sa petreci 30 minute cu tine insati in fiecare zi pentru
urmatoarele 15 zile.
Si in
aceste 30 minute zilnice sa te observi si sa sesizezi ca un fin
observator al tau, momentele in care starea ta de spirit se schimba si
identifica acele butoane ascunse pe care le ai si declanseaza schimbarea
in interiorul tau.
Si noteaza-ti pe o coala de hartie raspunsul la intrebarile:
- care a fost momentul in care starea mea s-a schimbat in rau?
- ce este conectat cu acea experienta?
- ce gand mi-a trecut prin minte exact inainte ca starea mea sa se schimbe?
- ce frica ascunde in spate acest gand?
- ce cred eu ca se va intampla in momentul in care aceasta frica ar deveni realitatea mea?
Pasul 2: Identifica exact ceea ce-ti doresti sa obtii!
Daca ai
facut primul pas, inseamna ca ai descoperit unde te afli in acest
moment. Acum a venit momentul sa iei decizia de a schimba ceva si poti
incepe prin a-ti clarifica unde vrei sa ajungi.
Asa ca ia un pix si noteaza in fiecare zi, timp de 15 zile raspunsul la urmatoarele intrebari:
- ce stare imi doresc sa am in viata mea?
- cu ce emotii vreau sa-mi traiesc fiecare clipa?
- cum vreau sa reactionez la momentele neplacute pe care le intalnesc in calea mea?
- ce fel de persoana vreau sa fiu?
- ce ganduri vreau sa cultiv in fiecare zi in capul meu?
- cu ce vreau sa inlocuiesc frica…?
Pasul 3: Introdu in rutina ta zilnica un nou obicei benefic tie!
Dupa ce ai
descoperit problema/frica si ai clarificat ce iti doresti in loc si cu
ce ganduri, emotii si atitudine vrei sa-ti traiesti viata, a venit
momentul actiunii concrete pentru a obtine rezultatele palpabile si
durabile pe care ti le doresti.
Asadar, ia
o decizie prin care in urmatoarele 30 zile sa aplici cel putin un
obicei nou, un comportament prin care sa obtii ceea ce ti-ai dorit la
pasul 2.
Exemplu comportamente noi:
- cand ai un gand negru, sa spui stop si sa-l inlocuiesti cu un gand pozitiv
- sa
zambesti de cel putin 30 ori pe zi sau sa zambesti la toata lumea. Iata
un secret: cand zambesti, nu ai cum sa ai ganduri negre in cap in
acelasi timp…
- cand sesizezi ca esti trista, gandeste-te la ceva frumos, o amintire haioasa din viata ta sau dintr-un film
- sa te ingrijesti in fiecare zi ca sa te simti frumaosa
- sa daruiesti ceva in fiecare zi: un zambet, o vorba buna, o incurajare…
- in orice eveniment, sa te antrenezi in a gasi partea buna, partea plina a paharului
- sa
faci exercitii de imaginatie cu ganduri frumaose, sa-ti imaginezi
vacante, relatii, cariere, persoane asa cum tu ti le doresti
- sa cauti in fiecare om pe care il intalnesti cel putin 3 calitati, indiferent cat de antipatic iti este
-si tot asa…
Important
este ca pentru urmatoarele 30 zile sa pui lupa pe tine insati, sa te
observi si sa-ti notezi frecvent si consecvent ce observi si ce solutii
aplici.
Si sunt
sigura ca dupa cateva zile, viata ta se va schimba in bine intr-un mod
pe care acum nu ti-l poti imagina. Insa ai garantia mea!
Si
aminteste-ti ca eu iti sunt alaturi in aceasta calatorie… si ca tu
meriti sa fii fericita, iubita si sa ai viata pe care tu ti-o doresti!
Loredana Latis
http://ghidultuturorfemeilor.ro/revistasufletulfemeii
”Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.”- Glossa, M. Eminescu
''Decenţa este o haină elegantă care nu poate fi purtată de oricine...''(B. Marcovici)
De multe ori vizionand vre-un film romantic mi-am spus in gandul meu: oare de ce n-ar fi atat de frumoase povestile de dragoste si in realitate?
Dar stiti ceva, nu merita, viata bate filmul!
Poate viata nu e atmosfera de basm, poate barbatii in realitate nu sunt deloc romantici, gentili ,nu au aceiasi eleganta sau nu fac gesturi atat de marete pentru iubire, si poate nu intodeauna exista finalul fericit cum toti, se asteapta.... dar, viata e mult mai frumoasa, trebuie numai sa invatam s-o coloram alaturi de persoane care stiu sa foloseasca aceleasi nuante de culori...
Cum să se comporte bărbatul față de femeie
„Să-i spui c-o iubeşti, fără să te temi că vreodată se va răsfăţa sau se va folosi în chip rău de vorbele astea. Femeile necuviincioase, care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se resfeţe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că nu se va înfumura. Ci se va şi smeri. Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La Biserică să mergeţi amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii Apostioli Petru şi Pavel, care sunt mai presus de toţi împăraţii şi bogaţii, şi-au petrecut viaţa în foame şi în sete. Arată-i că niciun necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim lui Dumnezeu şi voii Sale.”
(Sf. Ioan Gura de Aur)
”Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui barbat, decat femeia de langa el.”- Sf.Ioan Gura de Aur
”Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam, nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti.
Cand nu-l ierti pe altul, tu nu-l amarasti atata pe el, pe cat te jignesti pe tine insuti...
Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate...”- Sf.Ioan Gura de Aur
In trecut spuneam despre unele persoane ca nu se potrivesc, ca nu pot deveni un singur trup, adica sa se casatoreasca si sa traiasca fericiti. Si cautam o gramada de argumente pentru a ma justifica. Mi-a fost de ajuns un caz, ca sa ma opresc pentru totdeauna din judecata semenilor si sa inteleg ca Dumnezeu este Cel care ne potriveste pe unul cu altul. Oameni pe care eu nu-i vedeam impreuna nici macar o zi, sunt fericiti impreuna de cativa ani buni.
Orice intalnire cu un semen trebuie vazuta ca un dar din partea lui Dumnezeu. Nu trebuie sa trecem niciodata nepasatori pe langa oamenii pe care ii intalnim. Si traind oamenii ca pe daruri din partea lui Dumnezeu, vom avea si sansa ca deodata sa simtim ca inima bate altfel in apropierea unei persoane. Nu putem explica misterul. Dar suntem datori sa luam act. Sa facem fapte care sa demonstreze ca iubim.
Sunt persoane care ne indeamna sa nu ne implicam intr-o relatie decat in momentul in care suntem siguri ca exista o potrivire sufleteasca intre noi. Dar oare in foc nu se poate indrepta orice fier, indiferent cat de stramb este? Am convingerea ca printr-o iubire curata, adica un adevarat foc, se poate indrepta si cel care iubeste patimas. Sunt persoane care si-au schimbat radical viata din momentul in care au fost chemate la o iubire curata. Dupa cum fierul stramb are nevoie de un foc puternic pentru a fi modelat, la fel de intens trebuie sa iubim si noi, daca dorim ca Dumnezeu sa indrepte prin noi cele nefiresti.
Daca ai primit raspuns la iubire, nu trebuie sa te mai gandesti ca poate exista in lume o persoana capabila sa te iubeasca mai mult decat o face cea din prezent. Exista un paradox. Ca ea sa ajunga sa te iubeasca mai mult, trebuie ca tu sa o iubesti mai mult. Mai bine zis pe masura ce creste iubirea ta fata de ea, creste si pretuirea ei fata de tine.
Suntem diferiti, nu trebuie sa ne cautam pe noi insine in altii pentru a spune ca ne potrivim. Si nici nu trebuie sa incercam sa facem din cel de langa noi o copie a fiintei noastre. Mi-a placut tare mult ce a spus parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa: "Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt". Asta inseamna sa nu iesi in intampinarea celui pe care il iubesti decat iubind dumnezeieste si sa nu vezi in celalalt ceva finit. Prin Dumnezeu tot timpul vom descoperi in cel iubit mereu ceva nou care sa ne bucure. De aceea niciodata nu vom putea spune ca ne-am saturat sau plictisit de cel iubit. Prin ajutorul lui Dumnezeu reusim sa rodim daruri care in trecut zaceau in fiinta iubita fara ca aceasta sa stie ce poarta cu ea. Si ajutand-o sa descopere si sa inmulteasca darurile din ea, ne imbogatim si pe noi insine.
Sa invatam sa iubim inainte de toate pe celalalt si sa incetam sa ne mai iubim pe noi insine prin celalalt. Sa invatam sa ne daruim.
In iubire nu exista scuza pentru a nu te darui. Trebuie sa te daruiesti chiar si atunci cand te simti lipsit de putere, cand crezi ca vei sfarsi daca vei mai face un gest de iubire. Daca ai in tine permanent dorinta de face totul pentru cel iubit, Dumnezeu va veni si iti va da putere chiar atunci cand ajungi sa crezi ca nu mai poti face nimic.
Adrian Cocosila, (sursa:http://www.crestinortodox.ro/)
”Prin haina zdrenţuită,
Cele mai mici păcate se zăresc;
În vreme ce atlazul şi dantela
Şi blănurile scumpe ascund tot.
Când mişelia-şi pune-armuri de aur,
De ea se frânge-a judecăţii spadă;
Îmbrac-o-n strai sărman şi-o va străpunge
Cu paiul un pigmeu.”-W. Shakespeare
”A te învinge pe tine însuţi este prima şi cea mai frumoasă dintre toate victoriile...”
”Caracterul se faureste prin deprinderile marunte si simple ale vietii de toate zilele... este alcatuit din minte si din suflet. Asa se întâmpla ca el depinde de educatie si, prin urmare, poate fi îndreptat sau îmbunatatit.
Omul de caracter este nu numai coerent in purtarile lui, dar exprima individual umanitatea in acceptia ei cea mai nobila...”
“Nu as spune probabil tot ceea ce gandesc,dar cu siguranta as gandi tot ceea ce spun.”
“As da valoare lucrurilor ,nu pentru ceea ce ele reprezinta,ci mai curand pentru ceea ce semnifica.”
“As dormi putin,as visa mai mult,stiind ca pentru ficare minut in care inchidem ochii,pierdem saizeci de secunde de lumina.”
“As merge cand altii se opresc; m-as trezi cand altii adorm.”
“Daca Dumnezeu mi-ar face cadou inca putina viata m-as imbraca cu simplitate, m-as lungi pe burta pe pamant, lipindu-mi de el nu numai corpul ci si sufletul.”
“Le-as arata oamenilor cat de mult se insala gandindu-se ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca imbatranesc atunci cand inceteaza sa iubeasca .”
”Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.”
“Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine odata cu batranetea, ci mai curand odata cu uitarea.”
“Am invatat atatea de la voi, oameni…Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care urci.”
“Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange pentru prima data,in mana sa micuta,degetul tatalui sau,el il prinde in capcana pentru toata viata.”
“Am invatat ca un om nu are dreptul sa priveasca de sus pe un semen al sau, decat atunci cand trebuie sa il ajute sa se ridice.”
“Sunt atatea lucruri pe care le-am putut invata de la voi!Dar putine imi vor servi cu adevarat, pentru ca atunci cand ele vor fi fost aranjate in aceasta valiza,care este viata mea,din pacate eu voi fi pe cale sa mor.”
“Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.”
“Daca as sti ca astazi este ultima data cand te vad adormind,te-as strange tare in bratele mele si L-as ruga pe Dumnezeu sa iti pazeasca sufletul.”
“Daca as sti ca acestea sunt ultimele minute in care te vad ,ti-as spune “Te iubesc” si as ignora,rusinat,ca tu o stii deja.”
“Exista intotdeauna un ‘maine’ si viata ne da o alta oportunitate de a face lucrurile bine;dar daca ma insel si aceasta zi este singura care ne-a mai ramas, mi-ar place sa-ti spun cat te iubesc si ca nu te voi uita niciodata.”
“Ziua de maine nu este asigurata nimanui,tanar sau batran.Astazi ar putea fi ultima data cand ii vezi pe cei dragi.Nu mai astepta,actioneaza acum,pentru ca s-ar putea ca “maine” sa nu mai vina niciodata si cu siguranta,vei regreta ziua in care nu ti-ai facut timp pentru un suras,o imbratisare,un sarut si in care ai fost prea ocupat pentru a adresa celor dragi o ultima urare.”
“Pastreaza-i aproape de tine pe cei pe care ii iubesti; sopteste-le la ureche ca ai nevoie de ei; iubeste-i si poarta-le de grija;fa-ti timp sa le spui ‘te inteleg’, ‘iarta-ma’,’te rog’,’multumesc’ si toate celelalte cuvinte de dragoste pe care le cunosti.”
“Nimeni nu-si va aminti de tine pentru gandurile tale secrete.Cere-I lui Dumnezeu forta si intelepciunea sa le exprimi.”
“Demonstreaza prietenilor tai si fiintelor dragi cat de mult inseamna
pentru tine.”
(Gabriel Garcia Marquez)
Traim intr-o epoca in care nu e timp... nu e timp de privit, nu e timp de invatat nici de aprofundat, ne grabim prea mult, sarim peste multe etape importante iar mai apoi le regretam. Nu mai stim sa curtăm o femeie, nu stim sa respectam un barbat, nu mai vrem sa ascultam, sa ne purtam cu eleganța, sa cautam modele, sa privim in esenta, sau sa ne schimbam comportamentele, ne intragostim mult prea usor si renuntam la o iubire mult prea repede.
Dar...de cele mai multe ori nu e nevoie de mult ca sa ne schimbam viata la 360 de grade, o intamplare, o carte sau o singura persoana ne poate schimba viata pentru totdeauna, depinde doar de atitudinea si perceptia noastra...
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.”- Glossa, M. Eminescu
''Decenţa este o haină elegantă care nu poate fi purtată de oricine...''(B. Marcovici)
De multe ori vizionand vre-un film romantic mi-am spus in gandul meu: oare de ce n-ar fi atat de frumoase povestile de dragoste si in realitate?
Dar stiti ceva, nu merita, viata bate filmul!
Poate viata nu e atmosfera de basm, poate barbatii in realitate nu sunt deloc romantici, gentili ,nu au aceiasi eleganta sau nu fac gesturi atat de marete pentru iubire, si poate nu intodeauna exista finalul fericit cum toti, se asteapta.... dar, viata e mult mai frumoasa, trebuie numai sa invatam s-o coloram alaturi de persoane care stiu sa foloseasca aceleasi nuante de culori...
Cum să se comporte bărbatul față de femeie
„Să-i spui c-o iubeşti, fără să te temi că vreodată se va răsfăţa sau se va folosi în chip rău de vorbele astea. Femeile necuviincioase, care se duc cu unul şi cu altul, e firesc să se resfeţe la auzul unor asemenea cuvinte. O fată bună, însă, nu numai că nu se va înfumura. Ci se va şi smeri. Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi. S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia de dragul ei să-i iubeşti. Dacă face ceva bun s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La Biserică să mergeţi amândoi. Dacă se întâmplă să vă afle sărăcia adu-i aminte soţiei tale că Sfinţii Apostioli Petru şi Pavel, care sunt mai presus de toţi împăraţii şi bogaţii, şi-au petrecut viaţa în foame şi în sete. Arată-i că niciun necaz din viaţă nu este înfricoşător, fără doar să ne împotrivim lui Dumnezeu şi voii Sale.”
(Sf. Ioan Gura de Aur)
”Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui barbat, decat femeia de langa el.”- Sf.Ioan Gura de Aur
”Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam, nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti.
Cand nu-l ierti pe altul, tu nu-l amarasti atata pe el, pe cat te jignesti pe tine insuti...
Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate...”- Sf.Ioan Gura de Aur
In trecut spuneam despre unele persoane ca nu se potrivesc, ca nu pot deveni un singur trup, adica sa se casatoreasca si sa traiasca fericiti. Si cautam o gramada de argumente pentru a ma justifica. Mi-a fost de ajuns un caz, ca sa ma opresc pentru totdeauna din judecata semenilor si sa inteleg ca Dumnezeu este Cel care ne potriveste pe unul cu altul. Oameni pe care eu nu-i vedeam impreuna nici macar o zi, sunt fericiti impreuna de cativa ani buni.
Orice intalnire cu un semen trebuie vazuta ca un dar din partea lui Dumnezeu. Nu trebuie sa trecem niciodata nepasatori pe langa oamenii pe care ii intalnim. Si traind oamenii ca pe daruri din partea lui Dumnezeu, vom avea si sansa ca deodata sa simtim ca inima bate altfel in apropierea unei persoane. Nu putem explica misterul. Dar suntem datori sa luam act. Sa facem fapte care sa demonstreze ca iubim.
Sunt persoane care ne indeamna sa nu ne implicam intr-o relatie decat in momentul in care suntem siguri ca exista o potrivire sufleteasca intre noi. Dar oare in foc nu se poate indrepta orice fier, indiferent cat de stramb este? Am convingerea ca printr-o iubire curata, adica un adevarat foc, se poate indrepta si cel care iubeste patimas. Sunt persoane care si-au schimbat radical viata din momentul in care au fost chemate la o iubire curata. Dupa cum fierul stramb are nevoie de un foc puternic pentru a fi modelat, la fel de intens trebuie sa iubim si noi, daca dorim ca Dumnezeu sa indrepte prin noi cele nefiresti.
Daca ai primit raspuns la iubire, nu trebuie sa te mai gandesti ca poate exista in lume o persoana capabila sa te iubeasca mai mult decat o face cea din prezent. Exista un paradox. Ca ea sa ajunga sa te iubeasca mai mult, trebuie ca tu sa o iubesti mai mult. Mai bine zis pe masura ce creste iubirea ta fata de ea, creste si pretuirea ei fata de tine.
Suntem diferiti, nu trebuie sa ne cautam pe noi insine in altii pentru a spune ca ne potrivim. Si nici nu trebuie sa incercam sa facem din cel de langa noi o copie a fiintei noastre. Mi-a placut tare mult ce a spus parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa: "Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt". Asta inseamna sa nu iesi in intampinarea celui pe care il iubesti decat iubind dumnezeieste si sa nu vezi in celalalt ceva finit. Prin Dumnezeu tot timpul vom descoperi in cel iubit mereu ceva nou care sa ne bucure. De aceea niciodata nu vom putea spune ca ne-am saturat sau plictisit de cel iubit. Prin ajutorul lui Dumnezeu reusim sa rodim daruri care in trecut zaceau in fiinta iubita fara ca aceasta sa stie ce poarta cu ea. Si ajutand-o sa descopere si sa inmulteasca darurile din ea, ne imbogatim si pe noi insine.
Sa invatam sa iubim inainte de toate pe celalalt si sa incetam sa ne mai iubim pe noi insine prin celalalt. Sa invatam sa ne daruim.
In iubire nu exista scuza pentru a nu te darui. Trebuie sa te daruiesti chiar si atunci cand te simti lipsit de putere, cand crezi ca vei sfarsi daca vei mai face un gest de iubire. Daca ai in tine permanent dorinta de face totul pentru cel iubit, Dumnezeu va veni si iti va da putere chiar atunci cand ajungi sa crezi ca nu mai poti face nimic.
Adrian Cocosila, (sursa:http://www.crestinortodox.ro/)
”Prin haina zdrenţuită,
Cele mai mici păcate se zăresc;
În vreme ce atlazul şi dantela
Şi blănurile scumpe ascund tot.
Când mişelia-şi pune-armuri de aur,
De ea se frânge-a judecăţii spadă;
Îmbrac-o-n strai sărman şi-o va străpunge
Cu paiul un pigmeu.”-W. Shakespeare
”A te învinge pe tine însuţi este prima şi cea mai frumoasă dintre toate victoriile...”
”Caracterul se faureste prin deprinderile marunte si simple ale vietii de toate zilele... este alcatuit din minte si din suflet. Asa se întâmpla ca el depinde de educatie si, prin urmare, poate fi îndreptat sau îmbunatatit.
Omul de caracter este nu numai coerent in purtarile lui, dar exprima individual umanitatea in acceptia ei cea mai nobila...”
“Nu as spune probabil tot ceea ce gandesc,dar cu siguranta as gandi tot ceea ce spun.”
“As da valoare lucrurilor ,nu pentru ceea ce ele reprezinta,ci mai curand pentru ceea ce semnifica.”
“As dormi putin,as visa mai mult,stiind ca pentru ficare minut in care inchidem ochii,pierdem saizeci de secunde de lumina.”
“As merge cand altii se opresc; m-as trezi cand altii adorm.”
“Daca Dumnezeu mi-ar face cadou inca putina viata m-as imbraca cu simplitate, m-as lungi pe burta pe pamant, lipindu-mi de el nu numai corpul ci si sufletul.”
“Le-as arata oamenilor cat de mult se insala gandindu-se ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca imbatranesc atunci cand inceteaza sa iubeasca .”
”Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.”
“Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine odata cu batranetea, ci mai curand odata cu uitarea.”
“Am invatat atatea de la voi, oameni…Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care urci.”
“Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange pentru prima data,in mana sa micuta,degetul tatalui sau,el il prinde in capcana pentru toata viata.”
“Am invatat ca un om nu are dreptul sa priveasca de sus pe un semen al sau, decat atunci cand trebuie sa il ajute sa se ridice.”
“Sunt atatea lucruri pe care le-am putut invata de la voi!Dar putine imi vor servi cu adevarat, pentru ca atunci cand ele vor fi fost aranjate in aceasta valiza,care este viata mea,din pacate eu voi fi pe cale sa mor.”
“Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.”
“Daca as sti ca astazi este ultima data cand te vad adormind,te-as strange tare in bratele mele si L-as ruga pe Dumnezeu sa iti pazeasca sufletul.”
“Daca as sti ca acestea sunt ultimele minute in care te vad ,ti-as spune “Te iubesc” si as ignora,rusinat,ca tu o stii deja.”
“Exista intotdeauna un ‘maine’ si viata ne da o alta oportunitate de a face lucrurile bine;dar daca ma insel si aceasta zi este singura care ne-a mai ramas, mi-ar place sa-ti spun cat te iubesc si ca nu te voi uita niciodata.”
“Ziua de maine nu este asigurata nimanui,tanar sau batran.Astazi ar putea fi ultima data cand ii vezi pe cei dragi.Nu mai astepta,actioneaza acum,pentru ca s-ar putea ca “maine” sa nu mai vina niciodata si cu siguranta,vei regreta ziua in care nu ti-ai facut timp pentru un suras,o imbratisare,un sarut si in care ai fost prea ocupat pentru a adresa celor dragi o ultima urare.”
“Pastreaza-i aproape de tine pe cei pe care ii iubesti; sopteste-le la ureche ca ai nevoie de ei; iubeste-i si poarta-le de grija;fa-ti timp sa le spui ‘te inteleg’, ‘iarta-ma’,’te rog’,’multumesc’ si toate celelalte cuvinte de dragoste pe care le cunosti.”
“Nimeni nu-si va aminti de tine pentru gandurile tale secrete.Cere-I lui Dumnezeu forta si intelepciunea sa le exprimi.”
“Demonstreaza prietenilor tai si fiintelor dragi cat de mult inseamna
pentru tine.”
(Gabriel Garcia Marquez)
Traim intr-o epoca in care nu e timp... nu e timp de privit, nu e timp de invatat nici de aprofundat, ne grabim prea mult, sarim peste multe etape importante iar mai apoi le regretam. Nu mai stim sa curtăm o femeie, nu stim sa respectam un barbat, nu mai vrem sa ascultam, sa ne purtam cu eleganța, sa cautam modele, sa privim in esenta, sau sa ne schimbam comportamentele, ne intragostim mult prea usor si renuntam la o iubire mult prea repede.
Dar...de cele mai multe ori nu e nevoie de mult ca sa ne schimbam viata la 360 de grade, o intamplare, o carte sau o singura persoana ne poate schimba viata pentru totdeauna, depinde doar de atitudinea si perceptia noastra...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)























