A fi bolnav nu e ceva natural. Nu e firesc!

Ma uit in jurul meu in fiecare zi si sunt frapata de faptul ca ni se pare normal sa fim bolnavi. Ni se pare firesc sa fie spitalele pline in permanenta. Si cand devin prea pline, dam vina pe guvern pentru ca sunt prea putine spitale, in loc sa ne uitam la noi insine si sa ne intrebam “Dar cum ar fi sa nu mai trebuiasca sa ajung atat de des pe-acolo?”

Trebuie sa mentionez ca aici nu ma refer doar la Romania, si nu arat cu degetul pe nimeni in particular. E o stare la care a ajuns intreaga lume, si imi pare ca e cam momentul sa ne intrebam incontro ne indreptam. Dam din umeri cand statisticile ne arata ca principalele cauze ale mortalitatii in tarile “dezvoltate” sunt bolile cardiovasculare si cancerul. In Romania pe locul trei sunt problemele aparatului digestiv. Dam din umeri si ni se pare normal sa murim de hipertensiune arteriala, infarct, cancer pulmonar si ciroza. Si-asa, tot trebuie omul sa moara din ceva. Faptul ca modul in care noi ne alimentam si modul in care ne traim viata are un impact asupra acestor cauze ale mortii, asta nu mai conteaza. E vina guvernului ca nu poate sa ne trateze cum ar trebui, dar noi n-avem nici un fel de responsabilitate asupra prevenirii acestor boli ucigase.

(Disclamer: Nu pretind aici ca suntem raspunzatori si “vinovati” de toate bolile noastre, asa ca nu e nevoie sa se simta nimeni atacat. Nu ma refer la bolile “grele” , ci la faptul ca un numar covarsitor de boli ar putea fi prevenite daca noi ca indivizi am face alte alegeri. Ma refer la faptul ca nu e natural sa avem o viroza tot la doua saptamani, si sa fim pe antibiotice din doua in doua luni. Chiar nu e natural).

Se moare pe capete de cancer pulmonar, si noi dam in continuare din umeri. Faptul ca 85% din bolnavii de cancer pulmonar sunt fumatori ne lasa rece. Ne uitam in schimb la putinele cazuri de nefumatori care au murit de cancer pulmonar (ignorand faptul ca un fumator pasiv are si el 30% sanse sa se imbolnaveasca de acest tip de cancer), sau la cei care fumeaza de zeci de ani si nu dau semne cum ca ar muri in curand. Ne uitam la aceste putine cazuri, si ni se pare ok. Asta cu fumatul ucide, astea sunt basme.

Ne plangem mereu de conditiile execrabile din spitale, de spagile ce trebuiesc date, de faptul ca nu se gasesc medicamente, de faptul ca trebuie sa venim cu ele de-acasa. Dar ne punem vreodata problema, oare de ce am nevoie de aceste medicamente in primul rand?? Oare nu e mult mai usor sa previn decat sa tratez? Nu e mult mai ieftin sa previn decat sa tratez? Nu e mult mai benefic atat mie cat si economiei tarii asteia, sa previn in loc sa tratez? Nu ma simt eu mai bine despre mine si despre viata, nu sunt mai energetic, productiv si fericit atunci cand nu umblu prin spitale si farmacii?

Aud deja valurile de proteste ce ma lovesc drept intre ochi prin ecranul laptopului. “Tu crezi ca eu vreau sa umblu prin spitale? Tu crezi ca mie imi place sa fiu bolnav?”. Repet ca nu vorbesc despre toate bolile, si despre a nu merge la spital deloc, ci zic, haideti, oameni buni, sa vedem cum sa ajungem acolo doar cand e cu adevarat necesar. Si aici nu ma refer la a ne lasa pe ultimul moment, cand ajungem acolo sa ne tratam cu trei zile inainte sa murim, pentru ca pana atunci nu ne-a interesat deloc in ce stare se afla corpul nostru fizic (nu mai vorbesc de mental si emotional, care sunt principalale cauze pentru care ajungem in spital in primul rand). Un cancer depistat in fazele intiale nu va fi doar o povara financiara mult mai mica decat unul depistat in faze avansate, ci va avea chiar sanse sa ne paraseasca inainte de a ne duce in mormant.

Da, medicina alopata are rostul si meritul ei, dar a fost inventata pentru a ne sprijini, nu pentru a ne subjuga si a ne face dependenti de ea. Eu tot sper ca intr-o zi ne vom da seama de puterea noastra de alegere, si de iluzia dependentei de sistemele care ne conduc. Simtim nevoia sa importam (vezi ce inseamna deficitul comercial pentru economia unei tari) alimente si bauturi artificiale, care ne rod organele si viata pe interior. Simtim apoi nevoia sa ascultam la televizor cum diverse substante si vitamine (tot importate, evident) sunt absolut vitale pentru supravietuirea noastra. Iar apoi avem nevoie sa importam alte chimicale, ambalate sub forma de medicamente, care sa ne faca bine dupa ce primele chimicale, ambalate sub forma de alimente si bauturi, ne-au imbolnavit in primul rand. Si nu stam o secunda sa ne intrebam, “Dar stai putin, eu ce fac??” Ne lasam manipulati de corporatii care ne otravesc cu zambetul pe buze, iar apoi ne vand “solutia” pentru a ne insanatosi. Nu ar fi oare mai usor sa nu ne otravim in primul rand? In vreme ce industria producatoare de tigari, industria alimentara si cea farmaceutica prospera si imbogatesc un procent minuscul din populatia lumii, marile mase de oameni iti tarasc existenta de la o zi la alta, bolnavi, frustrati, plini de neajunsuri. Nu e oare momentul sa deschidem ochii si sa vedem ce se intampla?

In multe tari din Africa economia sufera fantastic din cauza tantarilor. Acesti tantari transmit boli ce omoara oameni, boli ce imobilizeaza forta de munca in spitale, boli ce le determina pe una din patru femei sa stea langa un pat de spital, in loc sa faca ceva productiv pentru familie, economie si tara. Boli ce le dau tuturor celor implicati o stare de oboseala fizica, mentala si emotionala, boli ce le produc suferinta, saracie si ii duc spre deznadejde.

Africanii au tantari. Noi in schimb avem tigari, avem alcool, avem carne de porc si zahar rafinat, avem Coca-Cola si alte licori colorate pline de chimicale, avem semipreparate, avem carne plina de antibiotice si legume pline de pesticide. Avem bani suficienti cat sa ne otravim cu toate acestea, avem uzine, centrale si masini ce ne polueaza aerul, avem conducatori cu un nivel al constiintei atat de scazut incat nu clipesc de doua ori inainte de a ne gauri muntii, taia padurile si sapa tunele pe sub campii, pentru a suge orice picatura de maduva din pamantul ce ne este casa si masa. Toate acestea ne omoara precum ii omoara tantarii pe Africani. Si ne omoara si economia. Spiritul. Speranta.

In anul 2012, locul intai in top importuri ale Romaniei era ocupat de titei (previzibil). Locul doi era ocupat de, surpriza, medicamente! Pe locul doi al importurilor pe anul 2012 sunt MEDICAMENTELE. Nici mai mult nici mai putin de 2 miliarde de euro. Asta inseamna cam 17o de milioane de euro pe luna cheltuiti pe medicamente importate, fara a lua in calcul cele produse in Romania. Ai zice ca noi folosim medicamentele de-a dreptul pe post de hrana.

Pe langa faptul ca ajungem sa cheltuim atatia bani pe medicamente, nici nu punem la socoteala cati bani cheltuim pentru a ne aduce in starea in care trebuie sa avem nevoie de aceste medicamente. Continuam sa cumparam de la magazin legumele cele mai aratoase si scumpe (si totodata pline de pesticide). Continuam sa ne ducem copiii la McDonalds pentru Happy Mealul de duminica. Continuam sa mancam carne de porc de trei ori pe zi, cu toate ca este primul lucru ce se scoate din dieta atunci cand un bolnav este pus la regim (oare ne-am intrebat vreodata de ce??). Continuam sa fumam si sa bem Cola ca-i trendy, si apoi ne pompam cu paracetamol si antibiotice pentru ca suntem doborati de prima pala de vant.

Cheltuielile publice de sanatate provocate de bolile cardiovasculare au fost estimate la 196 miliarde de euro pe an pentru Uniunea Europeana, iar Romania e in top la numarul de bolnavi ce sufera de astfel de afectiuni (cu mentiunea ca la noi se cheltuiesc cei mai putini bani pentru preventie si tratare). Romania ocupa de altfel locul trei in LUME la decese in urma bolilor cardiovasculare (conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii). Tot OMS atentioneaza ca principala cauza a acestor afectiuni este un stil de viata nesanatos. Starea noastra precara de sanatate (ce se trage din stilul nostru de viata) ne afecteaza in mod direct economia, iar noi dam in continuare din umeri si spunem “Guvernul e de vina pentru conditiile mizere din spitale”. O fi, evident, si “contributia” guvernului, dar daca noi ne-am asuma responsabilitatea asupra propriei sanatati si vieti, cheltuielile cu sistemul de sanatate s-ar diminua vizibil, starea noastra de bine s-ar ameliora vizibil, iar noua ne-ar fi mult mai usor sa ne bucuram de vremea buna de afara, daca nu de altceva.

A fi bolnav nu e ceva natural. Nu e firesc! Spitalele exista pentru a ne sprijini atunci cand noi nu ne mai putem ajuta. Spitalele nu au fost create pentru ca noi sa devenim dependenti de ele. Suntem primii responsabili cu a ne ajuta pe noi insine, primii responsabili pentru sanatatea noastra, primii responsabili pentru a nu deveni o povara sistemului si semenilor nostri. A fi bolnav nu e ceva natural. Nu e firesc!

 http://www.iunia.ro/a-fi-bolnav-nu-e-ceva-natural-nu-e-firesc.html

mangaind Cerul noptii m-astern in Tine, Tata Ceresc, sa-mi alegi drumul vietii dorit de Tine..calatoria vietii iti apartine..ma vei purta in visarea noptii si ma voi trezi imbratisata in Pacea trimisa peste mine..
Eternitatea este insasi clipa abandonului de sine in Tine!
Asterne Eterna si Nemuritoarea'Ti Prezenta in noaptea Intregului Univers.
Invata-ne sa Te urmam neincetat si sa Te descoperim pretutindeni.

imbratisez noaptea cu dor de a privi stelele, de a respira aerul noptii, de a imbratisa Universul in mine si a-mi lua zborul spre Muntele Templului.
Cu dor de o Ea..din vremurile indepartate, cu dor de a se regasi si merge mai departe asa cum o data, atingea prin pasul ei soaptele, se bucura si traia clipa prezenta, plina de frumusetea ce o primea.

Cu dor de voi stele, paradisuri ale inimii mele ma inchin si va rog sa ma primiti iar in bratele voastre.
Acolo mi-e bine, ma simt protejata si ocrotita, simt ca sufletul este in Pace si Lumina.
Cu dor, gandul calator..
noapte buna, calatori ai noptii in Sfere Paradisiace

Swami Sivananda

A avut darul vindecării

Curând după moartea tatălui său a fost solicitat să lucreze ca medic în Malaiezia, aşa că a părăsit India în 1913: „Din fericire pentru mine – relatează el – domnul Robins chiar avea nevoie atunci de un asistent care să lucreze la acel spital. M-a întrebat dacă sunt în stare să conduc singur un spital şi i-am răspuns dintr-o răsuflare că nu unul, ci trei spitale pot duce în spate odată.”

Amabil, simpatic, plin de umor şi cu darul vorbirii, doctorul Kuppuswamy a tratat şi a rezolvat cu succes cazuri considerate incurabile. Indiferent din ce localitate erau pacienţii săi, toţi afirmau acelaşi lucru: că el primise de la Dumnezeu harul miraculos al vindecării, la care s-au adăugat blândeţea, charisma şi o personalitate impresionantă. Când avea situaţii grave veghea şi noaptea, iar în cazul săracilor, nu numai că nu le întorcea spatele, dar de multe ori le dădea bani pentru mâncare sau ca să-şi achite taxele de spitalizare. Inima sa a fost la fel de pură precum zăpezile Himalayei. Spiritul său de sacrificiu şi de renunţare l-au făcut să fie îndrăgit de toată lumea. Oamenii l-au numit cu drag „Sufletul Iubirii”.

A renăscut spiritual prin renunţare

După o activitate intensă, doctorul Kuppuswamy a renunţat – asemenea prinţului Siddartha – la lume, şi în 1923, a părăsit Malaiezia, pornind spre India. Sufletul său se purificase prin serviciul dezinteresat, profund altruist, în slujba oamenilor, precum şi prin practici spirituale.

Şi-a început pelerinajul la Madras. La Benares a avut viziunea (darshan) lui Visvanath. A vizitat marii maeştri şi templele. Momentul semnificativ pentru evoluţia sa spirituală este legat de data de 8 mai 1924, când a ajuns la Rishikesh, unde şi-a întâlnit Ghidul spiritual spiritual. Pe data de 1 iunie 1924 a fost iniţiat de către Paramahamsa Vishwananda Saraswati în ordinul sannyas-ilor, primind numele de Swami Sivananda Sarasvati. Swami Vishnudevanandaji Maharaj, conducătorul ashramului din Sri Kailas, a oficiat ceremoniile Viraja Homa, iar Swami Sivananda a rămas la Swargashram pentru a-şi realiza sadhana (practica spirituală).  

Medita 12 ore zilnic

Swami Sivananda a trăit pentru a servi umanitatea. L-a apărat de ploaie şi de vânt o colibă mică şi derăpănată, plină de scorpioni, departe de lume. Acolo a ţinut tapas-uri puternice, acolo a ascultat tăcerea şi a postit. Uneori postea zile întregi. Îşi făcea o rezervă de pâine în casă, şi asta era tot, pentru o săptămână, alături de apa Gangelui. În dimineţile friguroase de iarnă stătea în apa rece ca gheaţa a fluviului sacru şi îşi începea Japa, ieşind de acolo numai după ce apărea soarele. Petrecea zilnic mai mult de 12 ore în meditaţie. Cu tot tapasul său însă, Swamiji nu şi-a neglijat serviciul faţă de bolnavi. Vizita colibele sadhu-şilor, având la el medicamente, îi ajuta şi le spăla picioarele. Binecuvânta mâncarea în numele lor şi-i hrănea cu mâinile lui când ei se simţeau rău. Le aducea apă din Gange şi le făcea curat în colibe. A vindecat holera şi cazuri de varicelă. Atunci când era necesar, îi veghea pe bolnavi întreaga noapte, sau îi căra cu spinarea la spital. Cu banii pe care i-a economisit a înfiinţat un dispensar de caritate la Lakshmanjula, în 1927.

A călătorit în întreaga Indie şi a vizitat locuri importante de pelerinaj din sud, inclusiv Rameswaram. A ajuns în ashramul lui Sri Aurobindo şi la cunoscut pe Suddhananda Bharati Maharishi. La ashramul Ramana, el a avut viziunea (darshan) lui Sri Ramana Maharishi, chiar în ziua naşterii acestuia. A cântat Bhajanas şi a dansat până la extaz cu bhakta-şii din Ramana. Apoi a plecat într-o călătorie la Kailas-Manasrovar şi la Badri. Swamiji a avut întotdeauna la el hârtie şi condei, pentru a-şi nota revelaţiile şi modalităţile de lucru folositoare în practica spirituală, care au devenit în scurt timp adevărate învăţături.

După ani de intensă şi neîntreruptă sadhana, el s-a bucurat de binecuvântarea stării de   NIRVIKALPA SAMADHI ajungând, astfel, la capătul călătoriei sale spirituale.  

A trezit sufletele oamenilor

După pelerinaj s-a întors la Rishikesh, iar în anul 1936 a pus bazele societăţii Viaţa Divină, pe malurile sfântului fluviu Gange. Societatea este astăzi centrul şi sediul unei organizaţii internaţionale, cu un număr mare de filiale atât în India cât şi în alte ţări, având ca principal obiectiv răspândirea cunoaşterii spirituale şi serviciul dezinteresat oferit umanităţii. Distribuirea gratuită a scrierilor spirituale i-a atras lui Sivananda un val constant de discipoli. Apariţia revistei lunare Viaţa Divină a început în septembrie 1938, în chiar ziua de naştere a lui Sivananda. Lumea se afla în pragul celui de-al doilea război mondial şi, pentru a emite un influx benefic de pace în întreaga lume, pentru a ajuta orientarea pozitivă a gândirii grav afectate a lumii el a iniţiat Akhana Mahamantra Kirtan, adică rostirea continuă a incantaţiei sfinte: Hare Rama Hare Rama / Rama Rama Hare Hare / Hare Krishna Hare Krishna /  Krishna Krishna Hare Hare timp de mai multe zile. Această acţiune spirituală a început pe 3 decembrie 1943 şi a continuat până la 31 decembrie 1943.

  Întrucât simţea nevoia să ajute oamenii cu preparate ayurvedice obţinute din plantele de pe Himalaya, a înfiinţat, în 1945, Farmacia ayurvedică Sivananda care a avut un impact foarte mare asupra populaţiei, ajungând în timp record să nu mai facă faţă cererilor sale. Micul dispensar al lui Swami Sivananda s-a dezvoltat lent şi a devenit un spital permanent. Spitalul Sivananda pentru afecţiuni oculare s-a deschis în decembrie 1957, având zece paturi şi extinzându-se apoi la treizeci. 

Swami Sivananda a întreprins o călătorie spirituală în 1950 prin întreaga Indie şi în Ceylon, pentru a-şi face cunoscut mesajul divin. El a trezit sufletele oamenilor faţă de o nouă viaţă, cu adevărat divină. Efectul a fost copleşitor. De atunci a venit neîncetat spre ashram un şuvoi de căutători spirituali şi de nenumărate scrisori de la aspiranţii din ţară, care îi cereau o mai mare răspândire a învăţăturii sale. În septembrie 1951 s-a înfiinţat Liga Editorială, ca modalitate puternică de transmitere în întreaga lume a învăţăturilor spirituale şi a scrierilor Învăţătorului spiritual, aspiranţii la calea spirituală simţind inclusiv nevoia cercetării întregii lui opere. Asta a favorizat apariţia Institutului de Cercetare a Literaturii lui Sivananda, în 1958, care, printre alte lucruri, a hotărât ca opera lui să fie tradusă şi publicată sistematic în toate dialectele Indiei, perfectând în 1959 câte un comitet regional pentru fiecare dintre ele.

Swami Sivananda şi-a răspândit mesajul divin despre altruism, meditaţie şi comuniune cu Divinul către toate părţile lumii, prin aproximativ 300 de cărţi, prin periodice şi prin scrisori. Discipolii săi devotaţi aparţin tuturor religiilor, cultelor şi sectelor lumii. 

 

Pe 14 iulie 1963, marele suflet Swami Sivanada a intrat în Mahasamadhi în coliba sa de pe malul Gangelui, la Sivanandanagar.