E nevoie de atât de puțin pentru a fi fericit.
E nevoie de puțină iubire, de un strop de speranță,
de o bucățică de credință.
De un cuvânt plăcut, de un gest cald,
de o inimă curată.
De suflete pure, de gânduri optimiste, de vise mărețe.
De puțină culoare, de un zâmbet, de o melodie.
De două brațe puternice dar blânde în același timp.
De o vorbă șoptită la timpul potrivit.
De o mângâiere liniștitoare dar plină de profunzime.
De un sfat înțelept.
De vindecare.
De siguranță.
De sentimentul de a aparține cuiva.
De miracole.
De extraordinar.
De oameni.
De magie.
De tăcerea dintre cuvinte.
De plenitudinea din nou.
De gustul dimineților.
De parfumul serilor.
De liniștea din tine.
E nevoie de atât de puțin.
Și totuși cerem în fiecare zi tot mai mult, 
fără să realizăm că deja avem ceea ne trebuie.
Lupta pe care o dam cu incercarile de acum
ne pregateste pentru incercarile din viitor.

Pentru atingerea'ti fina, imbratisez fiinta.
Pentru sclipirea din privire, binecuvantez clipa.
Pentru rostirea'ti divina, mangai finetea.
Pentru Divinul din Tine, calatoresc in mine.
Pentru Lumina'ti blanda, ascult tacuta,
Dorul de Tine.

Pentru o clipa cu tine, m-adancesc in mine.
Pentru o calatorie cu tine, astept reintalnirea.
Pentru sarutul lin, m-abandonez in mine.
Pentru o iubire eterna, alaturi de Tine.

Multumesc, pentru ..
Tot si Toate din Tine.

Primavara

Astept primavara.
Nu am un anotimp preferat. Fiecare anotimp il gust din plin ca un fel de poezie scrisa cu multe culori si emotii de mana Creatorului.
Primavara e copilarie in suflet. E voie buna, miresme de nunta, limpezirea ochilor, incalzirea inimilor, imbarbatarea genunchilor istoviti, frunti descretite. Picaturi de cip-cirip, aritmii placute, haine imbracate si dezbracate in decurs de cateva minute, soare cu dinti, nori dansatori, inserari romantice, picioruse de domnisoare jucause, chitarist la colt de strada, dispozitii sus-jos, titirezi si licurici sau macar carabusi. Dar..ce-mi incanta cel mai mult inima acum e gandul la tolaneala pe iarba.
Undeva, departe de forfota lumeasca, unde doar gazele ciudate si imprevizibile, pasarile albastre pe care le poti vedea doar cu coada ochiului si soarele, imi sunt intimi. Tolaneala de primavara.
Prima intalnire cu iarba..ahhh, sunt ca un husky in zapada.
Pamantul inca-i umed, iarba e incalzita numa` bine de soricelul cu dinti, e multa tacere si cantare in acelasi timp, e emotie. Da, astept!
Astept atat de multe lucruri sa se intample.Parca timpul a murit de ceva timp..de cand am toata vesnicia in bratele blandului Pastor parca toate se intampla cum trebuie.
Nu-i graba, ah, nu-i graba in Hristos.
Nu alerg sa trec pe verde, nu alerg nici dupa autobus, nu alerg sa ajung la intalnirea cu x, nu ma grabesc sa-mi termin treburile si nici sa-mi fac altele, nu ma mai grabesc sa raspund la mailuri si nici la telefon, nu ma grabesc sa ajung in ziua de maine si nici sa ajung in primavara.
Nu ma grabesc sa spun ce-am in gand, nu ma grabesc sa iau decizii, nu ma grabesc sa traiesc si nici sa mor.
E un vesnic azi.
Dar nu un azi de genul “carpe diem”..”carpe diem” e pentru cei care nu mai au mult timp de trait sau care au zilele numarate. Eu nu le am. Ah, nu le am.
Cel ce numara zilele oamenilor este Cel care promite vesnicie celor care-L iubesc.
Astept cu rabdare orice-i de asteptat, dar traiesc ca si cum n-as astepta nimic, caci in azi e o Voce Blanda care-mi mangaie sufletul..si-mi e suficient.

 https://calatorinhar.wordpress.com

Să lăsăm Primăvara să ne umple inima de veselie,
să alergăm neobosiți prin mușchii verzi ce stau întinși la nord, prin firele de iarbă ce cresc sub lumină, printre fluturi ce se nasc sub poala dealurilor, prin lumina…mereu prin LUMINĂ…
Iar de vom pierde urma Luminii să ne rugăm să o găsim din Nou.

Dacă ne-am elibera din robia DE A STRÂNGE, DE A DEVENI ..am fi atât de bucuroși.
Dacă ne-am retrage din competiții ..am fi atât de liberi.

 ,Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.,,

 https://andreeastanciu.wordpress.com

Being in Satsang,
you as ego are being scooped out 
from inside and 
replaced with emptiness. 
But it is not a dead emptiness. 
It is the living spirit of God. ~Mooji