vineri, 30 septembrie 2011
joi, 29 septembrie 2011
Doamne Tata Ceresc, iti multumesc plina de umilinta pentru frumusetea acestei dimineti incepute in zorii zilei, pline de Har, Lumina, Iubire si mangaiere.
Am atins iubirea, minunata poezie a inimii mele.
Am privit in privire, Chipul lui Iisus.
Am trait starea de a fi unitara cu inima Tatalui Ceresc.
Imbratisarea inimii mi-a atins inima de Dor Ceresc.
Am simtit prezenta Duhului Sfant in a mea faptura.
Tacerea inimii mi-a vorbit de ceea
ce inseamna a fi in unificare cu vocea inimii chiristice.
Am zburat catre Tine, si m-ai primit cu multa mangaiere.
Am simtit puterea Duhului Sfant in templul fiintei mele.
Cerurile s-au deschis sa primeasca rugaciunea diminetii.
Ma simteam atinsa de tot ce este mai curat, mai sfant, mai datator de Smerenie.
Ma simteam ca pasesc pe drumul Luminii,
iar muzica Corurilor angelice
imi lasa in Suflet sentimentul nemuririi.
In Suflet canta muzica Ingerilor,
In Suflet vibra Intregul Univers ..ma simteam protejata, ocrotita, daruindu-mi-se Lumina peste intreaga faptura,
Ca mai apoi sa simt ca exist in Cel care m-a creat “dupa chipul si asemanarea Sa”.
O, Tu, Tata Ceresc,
Ma plec plina de umilinta pentru beatifica dimineata daruita.
Ma plec plina de dor si multumire, pentru ceea ce mi-ai daruit,
Minunate Iubit al inimii mele.
Te iubesc, Dumnezeul Intregului si te PreaMaresc!
Amin

miercuri, 28 septembrie 2011
duminică, 25 septembrie 2011
sâmbătă, 24 septembrie 2011
vineri, 23 septembrie 2011
Imi aduc-aminte in zorii diminetii,
de diminetile in cand ma trezeam si erai langa mine.
Iubesc sa-ti ating chipul si sa-ti privesc
profunzimea ochilor ..locul care ma duce in inima Tatalui Ceresc!
Iubesc sa-ti ating minunatele maini, chipul.
Iubesc sa te imbratisez si sa simt imbratisarea Eternitatii.
Iubesc sa-ti daruiesc ceea ce este mai frumos in mine.
Sa pasim in prezentul timpului,
incununati de Dorul de a redeveni Intregul iubirii divine.
Iubesc sa-ti simt fericirea inimii, plenitudinea fiintei tale.
Iubesc sa-ti ascult intelepciunea inimii.
Iubesc sa calatorim impreuna, si dincolo de acest Univers.
Iubesc sa iti simt prezenta in secundele vietii mele.
Iubesc sa ma bucur de raportarea in cursul zilei la a ta faptura.
Iubesc sa cred in aceasta iubire, pe care o voi purta si in lumea de dincolo.
Iubesc sa simt ca suntem Unul ..Este asemeni contemplarii Cerului senin,
In care mintea s-a dizolvat in inima si s-a inaltat in Lumina si Fericire.
Iubesc ceea ce esti. Iubesc ca iti astern gandurile daruite de El, pentru tine.
Iubesc culoarea inimii tale din aceasta dimineata.

marți, 20 septembrie 2011
vineri, 16 septembrie 2011
" Târziu de tot Te-am iubit, O, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta." (Sfântul Augustin)
Cred in frumusete si daruire.
Cred in bunatate si smerenie.
Cred in rabdare si devotiune.
Cred in cautarea si gasirea de raspunsuri divin inspirate.
Cred in misterul clipei divine.
Cred in dorul iubirii chiristice.
Cred in imbratisarea Mainii Tatalui Ceresc.
Cred in pacea privirii indreptate catre Cer.
Cred in Vocea Lui, rasunand in inima.
Cred in luminozitatea razelor de Soare,
care imi umplu sufletul de fericire.
Cred in joc si bucurie.
Cred ca fiece clipa Dumnezeu vorbeste direct inimii.
Iubesc ceea ce Dumnezeu a sadit in mine.
Cred in tine, Iubite Tata si-Ti multumesc pentru ca simt si cred!

joi, 15 septembrie 2011
Ce poate fi mai minunat decat
sa fii intr-u totul in inima Tatalui Ceresc.
Sa-i simti prezenta fiece clipa,
sa simti cum vibreaza in fiinta ta,
sa simti cum te atinge cand ti-e greu.
Sa simti cum iti vorbeste cand nu stii cui sa-i vorbesti.
Sa te asculte, cand cei din jur poate nu au timp pentru tine.
Sa-I simti misterul cu care te inconjoara.
Sa-I simti prezenta in scurgerea cuvintelor in fata unui calculator.
Sa-I simti imbratisarea, frumusetea cu care ne-a creat,
pe fiecare in parte, dupa perfectiunea Sa.
Ce Har sa fim copii Cerului si ai Pamantului.
Ce dar sa sarutam noaptea si sa le cantam Ingerilor!
Ce clipa plina de sensibilitate, mi-a cuprins fiinta.
Ce dor de Tine, Iubite Tata,
De al timpului cuprins in beatitudinea Universului,
imi vorbeste aici si acum.

miercuri, 14 septembrie 2011
Ating noaptea cu a ta privire.
Cuprind tacerea cu a ta iubire.
Zbor in mine, cu gandul la Tine.
Ascult in mine, soapta cupinderii Cerului-nstelat.
Minunea noptii, imi asterne in Suflet,
contopirea cu inima Tatalui Ceresc!
Dorul de stelele marii,
ma poarta in rostirea Glasului Sfant!
Esti aici, cu mine, in stelele-nemuririi vesnice!
Cuprinzi in mine clipa-prezenta in versuri scrisa.
Ma plec plina de umilinta, de iubire, de dor,
in fata Maretiei Celui care Toate le-a creat.
Ii multumesc Lui pentru manifestarea delicata,
plina de mangaiere, de finete, de puritate,
de contopire cu Ceea ce este,
noaptea cuprinsa, simtita,
imbratisata de prezenta Duhului Sfant!

duminică, 11 septembrie 2011
sâmbătă, 10 septembrie 2011
vineri, 9 septembrie 2011
Aspir ca DUMNEZEU TATĂL să fie acum prezent în totalitate în universul meu lăuntric şi mă deschid în totalitate, implorându-L ca să se manifeste total prin mine, aici şi acum. ASPIR CA EL SĂ SE MANIFESTE ÎN ÎNTREGIME ÎN LOCUL MEU, INTENŢIONEZ SĂ SIMT ASTFEL PUNCTUL SĂU DE VEDERE INSPIRAT, PLIN DE BUN SIMŢ ŞI ÎNŢELEPCIUNE.
miercuri, 7 septembrie 2011
Culoarea diminetii imi vorbeste de tine.
de a ta atingere, de a ta imbratisare,
de a ta cuprindere a fiintei in mine!
In tacerea diminetii de septembrie te gasesc pe tine!
Tu, Cel care ai colorat in inima mea iubirea pura!
Tu, Cel care ai adus in mine fericirea!
Tu, Cel care mi-ai vorbit prin vocea Ingerilor.
Tu, Cel care mi-ai atins fiinta cu Lumina!
Tu, Cel ale carui imbratisarii au durat o vesnicie.
Tu, eternul iubirii inimii mele!
Tu, Cel care mi-ai mangaiat fiinta cu Cerul marii!
Tu, Cel care mi-ai vorbit de existenta mea in acest Univers!
Tu, Cel pe care l-am gasit in misterul de a fi,
Atunci si acolo, Acum si aici.
Tu, Cel pentru care cuvintele iau forma vietii divine,
mi-ai umplut sufletul de florile ancestrale ale Cerescului.
M-ai purtat pe-ale bratelor mangaieri.
Mi-ai aratat cine sunt, ce aleg, ce directie ia viata mea.
Mi-ai aratat drumul catre inima mea,
Locul unde regasirea privirior ne vorbeste
de Creatorul prin care existam, Tatal Ceresc!
Plina de iubire, de umilinta, de recunostinta,
iti multumesc pentru ce m-ai invatat, mi-ai aratat,
mi-ai revelat, mi-ai descris, ..iti multumesc pentru ce ai atins in mine.
Tu, calatorul dorului de Dumnezeu!

marți, 6 septembrie 2011
Re-intoarcerea in mine insami
cuprinsa fiind de dorul iubirii de mare.
Culegand in mine frumusetea timpului daruit de Divin.
Ating in mine, soapta pasilor pe nisip.
Privesc in mine, contemplatia stelelor marii.
Iubind Totul manifestarii, cuprinsa de dorul Vesniciei.
Parcurg in gand, timpul-calator al dorului de a Fi pretutindeni,
Vie, plina de umilinta, de bucuria simplitatii fiintei mele,
de incantarea de a trai constient clipa darului de a Exista,
in acest Univers, de a face parte din tabloul picaturilor clipelor,
fiecare in parte atingand si mai mult profunzimea a ceea ce suntem fiecare dintre noi.
Re-intoarcerea in mine, mai fina, mai delicata, mai plina de Dorul de Dumnezeu,
de re-intoarcea acasa, in inima Celui care m-a creat "dupa chipul si aseamanarea Sa".
Ce frumos este sa te re-intorci mai altfel decat altadata acasa!
Ce frumos ii este inimii sa zboare catre Inaltimea Cerescului!
Ce frumos ii este privirii sa iubeasca totul, sa imbratiseze totul,
sa multumeasca pentru Tot si Toate cate i-au fost daruite!
Ce frumos ii este fiintei, sa cante in inima Sa, misterul creatiei Sale!
Ce frumos ii este mainii, sa atinga in Dumnezeu!
Ce frumos ii este glasului, sa rosteasca Vocea Lui!
Ce frumos ii este atingerii, sa atinga cu Mangaierea Lui!
Ce frumos ii este sarutului, sa sarute cu sarutul Lui cel Sfant!
Ce frumos ii este soptirii, sa sopteasca in scoica nemurii!
Ce frumos ii este Celui care te cheama, sa-L urmezi,
sa-L simti mereu prezent in tine.
sa-L vorbesti cu Lumina, sa-L pregatesti cu Sfintenie,
sa-L asculti cu smerenie, sa-L cinsteti cu credinciosie.
Sa-L porti cu intreaga fiinta, sa stii ca prin El, Dumnezeu,
Totul este, Totul exista, Totul se schimba, se transforma, se contureaza,
se simte, El, Cel Vesnic, calatorul invizibil al inimii Tale,
ajutorul, nadejdea, speranta, increderea, armonia, Pacea, Beatitudinea,
muzica care iti incununeaza fiinta de imbratisarea Ingerilor, Arhanghelilor.
Ei, care te vegheaza, sunt alaturi de tine, te sustin, te protejeaza, te iubesc neconditionat si te roaga sa ii porti in tine, ca pe cea mai scumpa comoara a ta, aici pe Pamant.
Sa-L vorbim in coruri ingeresti, pe Cel care Totul a creat!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)