"Stay in the bigger awareness -- don't keep going back to the person. Instantly you'll see that you are always here."-Mooji

Adrian Păunescu:

Iubito, pe prispă ţi-am pus O floare din lumea de sus, O floare din insula Marte, O floare a căilor moarte. Ea are petalele lungi, Suflând ai să poţi să le smulgi, Iubito, eu flori nu prea ştiu, Sunt un grădinar damblagiu. Nu ştiu – trandafir, liliac Pe toate ca tine le fac, Pe toate le-aduc la un fel Lalea, trandafir, ghiocel. O floare a vieţii vecine Şi care miroase a tine. Iubito, pe prispă tu ai O floare din insula Rai. Iubito, pe prispă ţi-am pus O floare din lumea de sus, O floare din insula Marte, O floare a căilor moarte. Ea are petalele lungi, Suflând ai să poţi să le smulgi, Iubito, eu flori nu prea ştiu, Sunt un grădinar damblagiu. Nu ştiu – trandafir, liliac Pe toate ca tine le fac, Pe toate le-aduc la un fel Lalea, trandafir, ghiocel. O floare a vieţii vecine Şi care miroase a tine. Iubito, pe prispă tu ai O floare din insula Rai.

Am gasit o frumoasa Poveste a Povestitorului: felicitari celei care a scris-o

Am fost odata, iaca, si eu pe lumea asta. Visam sa fiu una si alta, sa fac una si alta... Ooo, visam... De copil imi croiam sfarsituri diferite la povestile si filmele care nu aveau ceea ce mai incoa' am aflat ca se zice "happy end". Ca si cum povestile s-ar sfarsi vreodata... Pana si cea mai "simpla" poveste zice "si or mai petrece inca si astazi"... "traind si nemurind"... (asta, cu nemurirea – vezi ca e un verb, mai draga! infinitivul lung de la "a nemuri" - e alta poveste) Si m-am tot urcat si coborat eu prin lumea asta si prin altele, incercand si eu sa aflu ce-i cu mine. Nu, la inceput n-a fost de fapt asa. Incercam sa fac ce s-ar fi cuvenit sa fac, dupa cum "e legea firii". Dar vezi ca firea - tot verb, mai draga, infinitivul lung de la "a fi" , adeca de la "ocupatia" noastra de baza (paradoxal, nu? ), nu era sa fiu asta sau aia dupa cum zic unii si altii. Asa ca mi-am luat de cateva ori cate o lume in cap si am pornit unde vedeam cu ochii... De cateva ori de la inceput, "de la zero". Ca acum, de pilda... Si uite ca intr-o buna zi m-am trezit... M-am trezit, adica, si mi s-a luat un val de pe ochi. (Nu zic ca vad perfect acum, dar ceva ceva tot s-a facut...) M-am vazut pe mine in feluri nemaivazute pana atunci. Si am inceput sa inteleg asta, cu "da-te la o parte si lasa sa faca pe Cel care face". Eh, grea trebusoara! Dar izvorul Iubirii a udat bruma asta de intelegere si a iesit timid, incretita si rasucita de efort, o micuta si firava plantuta. Care a inceput sa creasca, mai udata, mai neudata... Of, de fapt chiar a fost udata cu lacrimi multe, daca ma uit bine in urma. Ca nu pricepeam yo de ce sunt purtata inspre cate ceva, de ce fugeam de altceva... Iarba asta a crescut, alimentata si de focul pasiunii, care crestea si crestea. Udata cu apa si foc, draga de ea... Si s-a facut maaare, mare, ca si vrejul de fasole fermecata. Si a ajuns... unde, Doamne? in Lumea de Sus. Tocmai acolo a ajuns, unind Cerul si Pamantul... Aducand Cerul pe Pamant... Aducand inSpir(it)ul in biata cana de lut vorbitoare... Si asa a aparut acea zi din viata mea cand m-am asezat frumusel jos, langa micuta flacara a lumanarii si am chemat Povestea. Si am lasat-o sa iasa si sa faca ce vrea, cum vrea ea. Si oamenii din jur au tresarit, caci au simtit... Oooo, daaa, AU SIMTIT! Au dat de miezul ala fierbinte si gros si puternic si bun, care ne hraneste pe toti. Forta Vietii, Seva, Apa Vie, Focul... fiecare cum a simtit el acolo, in trupusorul lui.

Asta, asta e ceea ce incerc eu sa zic ca-i Povestea. Si Povestitorul. Ca si la Dansator si Cantaret... Fiecare – Cantaretul, Dansator, Povestitorul – chipuri ale Spiritului- vine si umple omul, care e un receptacul, un primitor . Acesta, daca sa goleste pe sine si se da la o parte, lasa sa vina in lume, curat, neatins, limpede, Spiritul... Inima. Sufletul Lumii. Sub felurite feluri: Cantec, Dans, Poveste... se tese vraja care ne aduce pe toti inapoi, in linistea inimii noastre. In Locul-unde-totul-e-posibil. Fantana din care tasnesc in lume toate: lucruri, fiinte, idei. Viziuni. Magie. Locul ala ca o maneca ce infasoara Mana Care A Scris. Locul baghetei fermecate. Locul unde ne putem aminti de "Indrazeste! Eu am indraznit si am cucerit lumea"... Ei, si iaca ca acum sunt aici, asezata pe marginea cercului, langa flacara micuta a lumanarii, ori din cand in cand langa focul din mijlocul cercului. Si in sfarsit, spun Povesti...

Elif Shafak - Cele patruzeci de legi ale iubirii:

Am tresarit cand am vazut-o. Am simtit iar vantul ala, aripa care venise si se retrasese. Am promis ca o citesc abia a doua zi. Au fost trei zile si trei nopti. Trei nopti in care nu am prea dormit. Eu, care pot sa dorm si facuta pachet, intr-o sacosa... Trei zile si trei nopti am delirat. De data asta, aripa nu s-a mai retras. Macinarea aia din ultimele luni pregatise terenul. Eram praf, cu inima deschisa, sub cer, plutind pe ape. Asa ca s-a revarsat cerul si a umplut cupa, atat cat a fost ea de larga atunci. Prima zi, am crezut ca mor. Intalnirea dintre Shams si Rumi... Traita de cateva ori, stiuta pana la durere. Daca pana acum ma infioram la poemele mistice, ajungand sa ma las doar putin in betia Iubirii, cam atat cat te pleci pe ghizdurile unei fantani, acum n-am mai putut. M-am tinut strans, cu mainile amandoua, acolo, pe margine... Mi-era frica. Mi-era frica de Nebunie. Nebunia Iubirii. Cea care face ca tot sa se schimbe, fara putinta de control. Fara sa mai stii de tine. Doar de Iubitul. Stiam insa ca o sa alunec. In carte era si fantana... Aia, intalnirea dintre Shams si Rumi... Am mai vazut-o. Am trait-o, si nu o data. Povestile cartii curg si de fapt sunt scoase din mine. Ele vin de departe, din adanc, stiute fir cu fir, picatura cu picatura, respir cu respir... Mi-a fost rau, prima zi. Sfasiere intre doua lumi. Una cu cifre care nu ma interesau catusi de putin, alta in care ascultand despre cifre, scriam pe caiet si tipam: SHAMS! SHAMS!SHAMS! Am umplut o pagina, cu ochii stransi. Lacrimile ar fi curs incontinuu, dar invatasem demult cum sa plang inauntru. Iubirea atinge si sparge pe dinauntru, face loc si te scoate din nuca. Oricat de mizerabil te-ai simti si ai fi, cand Ea vine in curgerea aia groasa si involburata, nu O poti opri. Am plans tot drumul pana acasa, nu conta ce vedeau oamenii din metrou, din autobuz, de pe strada.Ma regaseam iar cu Iubitul, asa cum n-a mai fost in viata asta, dar cum stiam din altele... M-am perpelit toata noaptea, vorbind cu Iubitul. Si soaptele Lui au fost mai vrajite ca niciodata, si lumea s- a invartit in nebunia aia tot timpl, si am fost iubita ca niciodata in viata asta. A doua zi, iar, in carte. Shams si Rumi, lumea din jurul lor, legile Iubirii, asa cum le povestea Shams. Lumea s-a colorat in nesfarsit aur si miere, zapada plina de curcubeu... Cifrele erau albastre, aerul zbura, il vedeam in fasii, oamenii pe care nu-i intelegeam nu mai contau, cei pe care ii intelegeam erau din ce in ce mai multi. M-am umplut de blandete. Mi s-au rupt zidurile inimii, coaja de nuca se topise demult... Am stat acolo unde urasem sa stau, ascultand ce urasem sa ascult, si totul era un cantec... SHAMS! SHAMS! Imi canta inima. Ma umpleam de bucuria regasirii cu aripa Iubirii, ma scufundam si ma inaltam de cateva ori pe secunda... De fapt timpul a disparut atunci, a ramas un fosnet dulce, o adiere, un sarut... I-am scris lui Elif Shafak, autoarea cartii. Nu stiam ce sa-i spun, a fost doar o multumire, asa cum facuse Ella catre Aziz... Nu conteaza daca vreodata va citi sau nu. Trebuia sa ii spun. Stiam ca oricum ea stie ce face asta, ce a pus ea acolo, in poveste. Nici ea nu e in afara Nebuniei Iubirii.N-are cum. A doua noapte de cantec si poezie... Toata noaptea m-ai tinut in brate, Iubite... Nesfarsita iti e Iubirea si multa mi-ar fi si mie, de-as putea s-o cuprind... Mi-e inca prea stramta cupa, sunt inca putina in fata Oceanului nesfarsit al Iubirii Tale... Mi-e plina rasuflarea de dulceata Ta, mierea Ta curge prin cuvintele mele, Desi sunt mai mult in tacere... N-as mai vorbi, n-as mai rasufla, de teama sa nu Te risipesc... Dar Tu esti peste tot si nu este loc in care sa nu curgi Tu... A treia zi, deja mai bine. Nu mai era nevoie sa incerc nimic. Blandetea se misca prin mine, eram ca si Tine, dulce... Am alunecat in fantana Iubirii, am alunecat... Si m-am scufundat aolo, ajungand in cer, fiind in ceruri... Valul Lunii m-a inconjurat, stelele-surioare au cantat ca si mine, argintiu si auriu, cantece de Iubire... Nebunesc este totul, pierdere si rapire, nu mai e jos si nici sus, doar Rasuflarea calda si dulce... Duminica de ieri am indraznit si am mers intre oameni, acolo unde cativa se intalneau sa impartaseasca din ceea ce au adunat in calatoriile lor. Urma sa povestesc si eu. Despre ce? Despre cine? Ce vorbe sa tina Asta? Ceea ce ma facuse sa plang tot drumul pana acolo, nevazand decat Soare? Ceea ce canta in mine? Si peste toate acele lururi serioase si grave si adevarate, m-am trezit ca as vrea sa le povestesc despre Nesfarsita Iubire. Care, asa cum se zice in carte, nu poate fi lamurita, poate fi doar traita. Dar care le lamureste pe toate. Si am spus cat am putut. Putin, adica. Mai mult au fost povestile si Cantecul. Ala care vine din launtrul in care nu mai salasluieste nimeni, doar sufla Iubirea. Cineva s-a incruntat. „- Nesfarsita Iubire?” Adica poti sa iubesti si un purice? - Si. As fi raspuns „si un paduche, si un vierme... si pe cel mai nenorocit crim...” Dar m-am oprit. Inca nu era timpul. Intram in Dulcea Blasfemie... Cineva m-a luat sa vorbim. Era o intepenire, o durere, o secatuire. - Ce sa fac? - Ce vrei? am zis - Nu stiu. Asta e, nu mai stiu ce vreau. - Stiu ca asta e cea mai grea intrebare. Bine. Ce nu mai vrei? - Asta si asta si asta... - Bine. Ce vrei in schimb? - Libertate. - Si cand ai avea-o, cum te-ai simti? - As fi eu. As fi cum vreau eu sa fiu. - Si cum ai vrea sa fii? - Iubita. - Asta e. Lasa pe ce nu mai vrei. Cufunda-te in schimb in Nesfarsita Iubire. O sa vezi... O sa vezi. Cand vine Ea.. Ochii i s-au topit in lacrimi. Fata i s-a schimbat, s-a indulcit, s-a aerisit... - Stiu. Cand vine Ea nu mai conteaza nimic. Deja simtise aripa. Nu i-am zis de frica de dinantea lasarii in fantana. Asta e pentru fiecare de trait. Nici de betie, nici de nebunie... Oricum, acestea nu se mai pot decat primi...