Ea, Bucuria, alerga din patru zari de lume
să-mi zamisleasca trupu-anume.
Luminile cerului au sarutat-o, sarutat-o, zi de zi,
pana cand ea, Bucuria, se trezi.
Florile grabitelor veri suspinau in rasufletul ei
si soaptele vanturilor si clipocitul apelor
frematau si susurau in miscarile ei.
Patima culorilor crescand invapaiate
in nori si-n paduri zvacneau in inima ei,
iar cantecul mut al lucrurilor toate
prin mangaierea lor ii netezira
trasaturile abia conturate.
Ea, Bucuria, imi este mireasa,
ea si-a aprins lampa-i frumoasa
la mine in casa.
