“O
Doamne Dumnezeule, TATĂ CERESC, Tu eşti acum pentru mine invizibil,
impersonal, necunoscut şi misterios; eu cred însă, cu toată ardoarea
iubirii şi dăruirii mele către Tine, că Tu vei lua o formă şi Te vei
arăta pentru a Te manifesta în fiinţa mea.“
Atâta
vreme cât noi încă nu L-am convins pe Dumnezeu că nu mai avem nici o
altă dorinţă mai puternică decât aceasta în inima noastră, El nu ne va
răspunde. Privind aceasta cu înţelepciune, realizăm că este firesc să
fie aşa, căci, în fond, de ce ni s-ar revela nouă, în însăşi Fiinţa Sa
Supremă, Dumnezeu Tatăl, dacă noi nu dorim, de fapt, nimic altceva în
afara darurilor Sale ?
Dumnezeu Tatăl tânjeşte
cu multă răbdare după noi. El doreşte să revenim la El. Acesta este
dreptul nostru suprem prin naştere. Mai devreme sau mai târziu noi va
trebui să părăsim acest Pământ, căci, în realitate, nu este adevăratul
nostru cămin. Viaţa noastră pe Pământ nu este nimic altceva decât o
şcoală la care noi am fost trimişi de către Dumnezeu pentru a vedea dacă
dorim deşarta glorie terestră sau dacă am dobândit suficientă
înţelepciune pentru a spune :
“O
Doamne Dumnezeule, s-a sfârşit cu toate amăgirile mele de până acum. Nu
mai doresc să vorbesc cu nimeni altcineva în afară de tine. Ştiu acum că
Tu eşti singura mea comoară nepieritoare căci, chiar şi atunci când
întreaga lume va dispare, eu voi rămâne în veşnicie cu Tine.”
În
fond, Pământul nu este nimic altceva decât un loc în care noi ne
pregătim să devenim una cu Dumnezeu. El ne vorbeşte atunci când noi
acţionăm pentru El şi în numele Lui iar noi, plini de iubire, trebuie să
îi vorbim plini de iubire, în permanenţă. Ne putem adresa adesea lui
astfel:
“Doamne Dumnezeule, Te implor cu umilinţă, dăruieşte-mi Graţia Ta Supremă“.
Făcând aceasta, noi nu trebuie să considerăm niciodată tăcerea lui drept un răspuns definitiv.
Adeseori
Dumnezeu va începe prin a ne răspunde împlinind una dintre dorinţele
noastre, arătându-ne astfel că este atent la noi. Este însă cazul să
menţionăm încă odată că nu trebuie să ne limităm niciodată la darurile
sale. Trebuie să îi spunem, ferm şi continuu că nu vom fi niciodată
fericiţi până nu ne vom contopi definitiv cu el. În cele din urmă,
Dumnezeu Tatăl va începe prin a ne dărui un răspuns, care ne va oferi un
adevărat mesaj divin. Atunci s-ar putea să avem viziunea unui sfânt, a
unui înger sau s-ar putea să auzim, pur şi simplu, Vocea Sa Divină. Vom
şti atunci, în virtutea unui tainic sentiment inefabil, că suntem în
comuniune cu Dumnezeu. Tărâmul angelic uneşte supraformalul cu lumea
formelor. De aceea, în unele situaţii, Dumnezeu ne poate apărea şi sub
forma unuia din mesagerii Săi angelici dar, chiar şi în acest caz, noi
nu va trebui să uităm nici o clipă că, de fapt, vorbim cu Dumnezeu
Tatăl.
Pentru
a obţine acest dar suprem este necesar un efort constant, frenetic.
Nimeni nu ne poate explica teoretic şi nici nu ne va putea descrie cu
lux de amănunte această inefabilă stare de aspiraţie către Dumnezeu şi
nici ce produce în noi fiorul ei divin. Noi nu avem altceva de făcut
decât să o trezim şi să o amplificăm mereu şi mereu în noi înşine. În
ultimă instanţă, chiar şi această trezire şi amplificare spontană a
aspiraţiei către Dumnezeu nu este, la rândul ei, nimic altceva, decât
tot expresia graţiei lui Dumnezeu. Unul dintre proverbele indiene spune
că: “ Oricine poate duce un cal la adăpat, dar nimeni nu îl poate sili
să bea apă. Dacă totuşi calului îi este foarte sete, el va căuta singur
apa, cu cel mai mare zel din lume”. Tot astfel şi noi, când vom avea o
sete uriaşă de Dumnezeu şi nu vom mai acorda absolut deloc importanţă
celorlalte activităţi – lumeşti sau corporale – el va veni cu siguranţă
la noi. Atunci când noi îl vom chema în fiinţa noastră pe Dumnezeu, cu
toată ardoarea inimii noastre, fără să ne mai găsim fel de fel de scuze
pentru aceasta, el va veni.
Atunci când noi
realizăm tehnica de Laya Yoga cu mantra AUM şi punem totodată lui
Dumnezeu, din adâncul sufletului o întrebare, dacă am ajuns la o
comunicare divină autentică, vom constata cu uluire că acest sunet se
modulează în mod tainic, în fraze perfect inteligibile în limba română
care ne vor oferi instrucţiuni şi revelaţii precise.
De fapt, Tatăl Ceresc ne vorbeşte mereu spunându-ne :
“Cheamă-Mă
mereu, vorbeşte-Mi din profunzimea inimii Tale, din străfundurile
fiinţei tale, din sanctuarul sufletului tău, cu insistenţă şi hotărâre
ferm menţinută, continuă să mă cauţi, chiar dacă, deocamdată nu îţi voi
răspunde. Dacă nu vei înceta niciodată să-mi adresezi în inima Ta,
însetată de tainicul meu vid beatific, acest murmur: “O multiubitule Tată ceresc, care eşti atât de tăcut, te implor plin de umilinţă, vorbeşte-mi, atunci eu voi veni la tine, dacă îmi eşti suficient de dăruit. ”
Dacă
noi vom auzi, fie chiar şi o singură dată, răspunsul lui Dumnezeu, nu
ne vom mai simţi niciodată separaţi de El. Această supremă experienţă
divină va rămâne de-a pururi în noi. Dar această “prima oară“ este, la
început, mai greu de obţinut căci, de cele mai multe ori inima şi mintea
nu sunt uşor de convins să renunţe la tendinţele inferioare. Adeseori
noi ne mai îndoim încă şi suntem frământaţi şi tulburaţi de această
neîncredere din cauza impulsurilor noastre materialiste anterioare
(deoarece unele dintre acestea sunt adânc scufundate în subconştientul
nostru).