Termenul sanscrit VAJRA înseamnă trăznet, fulger, dar are şi sensul de diamant. În contextul budismului tibetan, VAJRA (RDO-RJE, în tibetană) are în primul rând semnificaţia de diamant, fiind un simbol pentru ceea ce este indestructibil. VAJRA desemnează Realitatea Supremă Imuabilă, Vacuitatea inefabilă beatifică, natura esenţială a tot ce există, care este eternă, inalterabilă, nesupusă devenirii. În plus, claritatea şi transparenţa diamantului evocă puritatea perfectă a Vacuităţii Supreme (SHUNYA).
De asemenea, VAJRA desemnează un obiect ritualic având forma unui mic sceptru, având la mijloc o sferă şi patru spiţe rotunjite sub formă de semicerc de-a lungul axului, de o parte şi de alta a sferei (uneori este reprezentat având opt spiţe). El reprezintă principiul masculin (similar LINGAM-ului din tantrismul indian) şi simbolizează mijloacele adecvate (UPAYA) pentru atingerea eliberării spirituale. Aspectul complementar este GHANTA sau clopotul, care reprezintă principiul feminin (similar YONI-ului din tantrismul indian) şi simbolizează înţelepciunea (PRAJNA).
Cunoscută uneori şi sub numele de Calea Tantrică (TANTRAYANA) sau Calea MANTRA-ei Secrete (MANTRAYANA), VAJRAYANA (Vehiculul de Diamant) este o cale spirituală deosebit de eficientă, care poate conferi eliberarea spirituală într-o singură existenţă. Din acest motiv ea mai este numită şi Calea accelerată.
Elementul principal care diferenţiază VAJRAYANA de celelalte două căi ale budismului tibetan - HINAYANA („calea cea mică”) şi MAHAYANA („calea cea mare”) - este faptul că ea se bazează pe tehnici şi procedee tantrice.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale căii tantrice este cultivarea conştiinţei non-duale. Din această perspectivă, în practicile de adorare a diferitelor divinităţi şi în special a divinităţii personale (ISHTA DEVATA – divinitatea cu care yoghinul are cea mai mare afinitate), practici care ocupă un loc deosebit de important în budismul VAJRAYANA, aspirantul urmăreşte să se identifice plenar cu divinitatea adorată, ajungând să nu mai perceapă, în esenţă, nicio diferenţă între sine şi aceasta. Identificarea din ce în ce mai profundă generează un puternic proces de rezonanţă între aspirant şi divinitatea aleasă spre adorare, ceea ce trezeşte extrem de rapid în fiinţa aspirantului realitatea divină la care el se raportează.
Un binecunoscut principiu tantric afirmă că tot ceea ce se află în Tot se regăseşte şi în parte –
cu alte cuvinte, în microcosmosul fiecăruia dintre noi există toate
„seminţele”, focarele de rezonanţă, ale tuturor aspectelor din univers
(Macrocosmos). Urmărind să ne identificăm plenar conştiinţa individuală
cu un aspect al divinului, focarul corespondent ce există în noi se va
dinamiza prin rezonanţă, permiţându-ne să asimilăm în mod direct acea
energie specifică din Macrocosmos. Treptat, se vor trezi în fiinţa
aspirantului calităţile şi virtuţile divine corespondente, iar
conştiinţa sa se va eleva din ce în ce mai mult, ajungând să se
identifice plenar cu divinitatea adorată. Atunci pentru el dispare orice
urmă de dualitate, adoratorul, divinitatea adorată şi actul adorării
topindu-se într-o unică realitate extatică. Un alt element distinct al căii VAJRAYANA este acela că iniţierile în procedeele esoterice specifice ei sunt acordate de către un Ghid spiritual competent, într-un cadru special, doar fiinţelor care deţin anumite înzestrări speciale, ele nefiind accesibile oricui. Se spune că dacă HINAYANA reprezintă, analogic vorbind, mersul pe câmpie, iar MAHAYANA reprezintă urcuşul dealului, VAJRAYANA, supranumită şi „marea scurtătură”, reprezintă urcuşul abrupt al muntelui. Numai cei care nutresc o mare aspiraţie spirituală şi care sunt pregătiţi pentru a realiza un intens supra-efort spiritual sunt apţi pentru a fi iniţiaţi pe această cale, pe cât de fascinantă, pe atât de dificilă şi chiar primejdioasă numai pentru cei nepregătiţi şi care nu au un Ghid spiritual competent.
Relaţia aspirant-Ghid spiritual este un aspect extrem de important în VAJRAYANA. Pe alte căi spirituale mai lente, cum ar fi HINAYANA, de exemplu, aspirantul îşi poate întâlni Ghidul spiritual doar o singură dată în viaţă, primind de la acesta adeseori şi doar o singură iniţiere şi câteva sfaturi fundamentale. Aspirantul realizează tehnica respectivă pe baza acelor sfaturi pentru tot restul vieţii sale, nemaifiind necesară o nouă intervenţie exterioară a Ghidului spiritual, deoarece procesul de transformare este destul de lent. Aceasta se corelează şi cu înzestrările aspirantului. În schimb, pe VAJRAYANA, unde evoluţia spirituală se realizează foarte repede, este extrem de necesar ca relaţia aspirant-Ghid spiritual să fie foarte strânsă. Susţinerea şi sugestiile Ghidului spiritual sunt foarte importante, având în vedere succesiunea rapidă a diverselor stadii de evoluţie ale aspirantului şi capcanele ce apar pe cale. De exemplu, într-o anumită etapă numită „etapa de generare”, pentru a se putea identifica plenar cu o anumită realitate divină, aspirantul trebuie ca în prealabil să îşi transceandă ego-ul. Fără o puternică stare de devoţiune şi fără o încredere de nezdruncinat în Ghidul spiritual, transcenderea ego-ului este imposibilă. Datorită faptului că la început conştiinţa aspirantului este identificată cu conştiinţa ego-ului, transcenderea acestei conştiinţe efemere este privită în mod simbolic ca o moarte. Pentru a se putea trezi conştiinţa spirituală, trebuie ca mai întâi conştiinţa efemeră să dispară, iar acest lucru nu se produce chiar atât de uşor.
Modalităţile ingenioase şi foarte eficiente la care au apelat marii Ghizi spirituali ai căii VAJRAYANA pentru a-i ajuta pe aspiranţi în procesul de trezire spirituală şi de transcendere a condiţiei limitate (a egoului) au devenit celebre. Adeseori acţiunile lor au fost considerate de către cei ignoranţi şocante sau chiar au fost privite drept acte de nebunie, întocmai cum o intervenţie medicală radicală dar salvatoare poate fi privită ca un act de maximă cruzime şi barbarie de către cei care nu au nici o noţiune despre acel subiect. Acţiunile teribile, în forţă, ale Ghizilor spirituali pe Calea de Diamant sunt în realitate acte de graţie spirituală copleşitoare acordate aspiranţilor care merită aceasta, pentru a-i ajuta să realizeze salturi spirituale imense într-un timp extrem de scurt.
Cel mai cunoscut exemplu în această direcţie este cel al marelui MAHASIDDHA Tilopa (care a trăit în secolul 10 e.n. în nordul Indiei) care, înainte a-i acorda iniţierea în MAHAMUDRA (Suprema Atitudine Spirituală) discipolului său iubit, Naropa (în imagine), l-a supus pe acesta probelor iniţiatice a aşa numitelor Cele douăsprezece suferinţe mici şi Cele douăsprezece suferinţe mari. Aceste probe spirituale teribile nu au fost nicidecum acte de sadism ci acte de infinită iubire şi extraordinară graţie, care l-au ajutat pe Naropa să se transforme interior într-un timp extrem de scurt, devenind apt să primească înaltele iniţieri spirituale la care aspira. Însă ceea ce a făcut posibil ca Tilopa să se manifeste în aceasta manieră, a fost starea exemplară de încredere şi abandon pe care Naropa a avut-o faţă de Ghidul său spiritual.
Învăţăturile tantrice care fundamentează VAJRAYANA au la bază iniţieri spirituale primite direct de la diferite ipostaze ale lui Dumnezeu:
- Nagarjuna a revelat Guhyasamaja Tantra şi compendiul de practici numit Corpul Iluzoriu (în sanscrită - MAYADEHA; în tibetană - sgyu lus);
- Nagpopa a revelat Mahamaya Tantra şi Arta visului conştient (SVAPNA în sanscrită; rmi lam în tibetană);
- Luipa a revelat Chakrasamvara Tantra şi Viziunea asupra Luminii Clare (PRABHASVARA în sanscrită; 'od gsal în tibetană);
- Maestra tantrică Khandro Zangmo a revelat Hevajra Tantra şi practici cu privire la căldura interioară (CANDALI în sanscrită; gtum mo în tibetană);
- Chilupa a revelat KALACHAKRA TANTRA, după ce a primit iniţierea în SHAMBALA de la regele Durjaya;
- Tilopa a revelat MAHAMUDRA primind iniţierea de la BUDDHA VAJRADHARA (Realitatea Divină Ultimă) şi Transferul Conştiinţei (SAMKRANTI în sanscrită; 'pho ba în tibetană) primind iniţierea de la Khandroma Sukhasiddhi.
