Lara Fabian

Aida Nikolaichuk

 Crystal clear pointers from Jean Klein

"Living is to be found in the timeless Now”
"When you are attentive to a tree or flower, the perception, shape, name and concept are not the only things present. There is also the All-presence that you share with them and that you are both part of. The very name and form spring forth from this eternal background, the All-presence. This is instantaneous awareness that cannot be reached by thought.”
"When I observe myself, I am really forced to admit that every day I am the prisoner of a thousand unsatisfied desires, or desires whose satisfaction brings me no permanent bliss. So it seems to me that instead of endless running from one desire to another, it would be better to stop and examine the true nature of desire. If this investigation is successful you will penetrate the nature of the true aim of all desire. What any desire really aims at, is a state of non desire. This non desire is a state in which we demand absolutely nothing. Thus it is a state of extreme abundance, of fullness. This fullness is revealed as being bliss and peace. You now know that you are really seeking nothing else but fullness and absolute peace. Now that you have understood the inner nature of your ultimate goal, you perceive that the ultimate goal is, in fact, not a goal, that is to say an end towards which you strive, but that the ultimate state can only be the consequence of relaxing and letting go. Liberation is not to be obtained by collecting and accumulating, but by being rooted in a state of being which is truly ours and in which we live constantly without knowing it. Even if we wished to, we could not live for a single moment outside of this state.”

http://jeanklein.wordpress.com/writings/

Jean Klein despre unitate si relatie

Jean Klein, in cartea sa “Cine sunt eu?”, scrie despre unitate si relatie.


“A fi uman inseamna a fi in relatie. Ca fiinte umane noi traim in relatie cu elementele, soarele, luna, pietrele din pamant si cu toate fiintele vii. Dar ce inseamna „a fi in relatie”, “a trai in legatura” cu ceva? In general, cand folosim acest termen, noi intelegem o legatura de un anumit gen intre entitatile individuale, obiect cu obiect, sau subiect cu obiect. Cuvantul legatura presupune aici separare, unirea impreuna a fractiunilor. Aceasta vedere fractionara a legaturii este pur conceptuala. Este o nascocire a mintii si n-are nimic de-a face cu perceptia pura, cu realitatea, cu ceea ce este real.
Cand noi traim liberi de toate ideile si proiectiile, intram intr-un contact real cu ceea ce ne inconjoara. Asadar, practic vorbind, inainte de a putea fi in relatie cu mediul nostru inconjurator, noi trebui sa stim cum sa fim in relatie cu ceea ce este cel mai apropiat de noi – corp, simturi si minte. Unica piedica in perceptia clara a starii noastre naturale este ideea puternica de a fi un individ separat, traind intr-o lume cu alte fiinte separate. Noi avem o imagine despre noi insine. Aceasta imagine poate fi mentinuta doar in relatie cu lucrurile si deci ea face obiecte din tot ce ne incon­joara – prieteni, copii, sotul sau sotia, inteligenta, contul in banca etc. – si intra intr-o asa-zisa relatie personala cu aceste proiectii. Strania idee de sine este o contractie, o limitare a intregului, a fiintei reale. Cand aceasta notiune moare, ne gasim expansiunea naturala, linistea, globalitatea fara periferie sau centru, exterior sau interior. Fara notiunea de individ nu exista nici o senzatie de separare si noi simtim unitatea cu toate lucrurile. Simtim cele din jur ca evenimente in intregul fara restrictii. Cand iubitul sau copiii nostri parasesc casa, sau cand contul la banca scade, este un eveniment in noi. Constienta ramane constanta.
Orice fenomen, orice existenta este o expresie in interiorul globalitatii si varietatile de expresie au un inteles si o legatura numai in lumina intregului. A fi in relatie inseamna a fi legat in interiorul intregului, intrucat nu exista nici o unire a fractiunilor, in intreg nu exista un altul. Strict vorbind, in relatia perfecta nu exista nici o legatura, nici o dualitate; exista numai globalitate. Toata perceptia tinteste direct spre fiinta noastra primordiala, spre liniste, spre non-starea naturala care este comuna intregii existente.
Astfel, in expresie umana “a fi in relatie” in­seamna a te afla in comuniune cu intregul. In aceasta comuniune, asa-zisa prezenta a altora este resimtita ca o daruire spontana, iar propria noastra prezenta este o primire spontana. Nu mai exista senzatia de lipsa si, in consecinta, nici nevoia de a cere, deoarece simpla receptare ne aduce deschidere. Cand traim in deschidere, primul impuls este acela de a darui. A fi in deschidere si in miscare spontana de daruire in­seamna iubire. Iubirea este meditatie. Ea este o noua dimensiune in viata.
In iubirea adevarata nu exista iubitor si iubit. Exista un moment care vine din corp pentru a celebra acea iubire in plan fizic. Senzatia de “a fi una” in senzatia corporala se iveste direct din unicitatea iubiri insasi.
Comportarea intre doi iubiti este o arta. Un artist apeleaza la cea mai inalta imaginatie a sa. Dar imaginatia trebuie folosita pentru a exalta iubirea, nu pentru a-i compensa lipsa. Ritmul biologic si imaginatia sunt conduse de iubire si doar iubirea poate reinnoi constant stimularea; altfel apare plictiseala.
Astazi, din pacate, se face o mare confuzie intre dorinta care decurge din ritmul biologic si dorinta care vine din minte si este repetitie mecanica. Exist atat de multa stimulare mentala, incat multi oameni au pierdut legatura cu ritmurile lor biologice si a devenit indolenti sau lacomi in mod mecanic. Repetitia mecanica impiedica ritmul natural. In repetitia mecanica exista doar a lua si a folosi. Cand mintea, memoria, intervin, corpul nu mai este deschis in toate capacitatile lui; atunci stimularea senzuala nu mai este puternica si tu o compensezi cu imagini si efort. Este un cerc vicios.
Trebuie sa te lamuresti in legatura cu natura dorintei tale. Nu lasa informatia de mana a doua sa te influenteze. Exista doar iubire si in aceasta iubire barbatul si femeia apar uneori. Nu exista obicei, nici reflex automat in aceasta aparitie. Cele mai mult dintre asa-zisele raspunsuri ale oamenilor sunt doar obiceiuri si reactii.
Cand totul apare in iubire si dispare in iubire, este o expresie a iubirii, de ce sa traiesti in restrictie? Nu-i prezent nici un barbat sau vreo femeie, exista doar iubire. Aceasta iubire neconditionata poate fi transpusa la nivel biologic, dar ceea ce se numeste sexualitate nu exista pentru mine. Cand exista numai un act biologic sau niste sentimente temporare, exista adesea un sentiment de pierdere ulterioara a ceva. Asta creeaza o reactie psihologica de aversiune sau de indiferenta de care poti sa nu fii constient. Poti fi constient doar ca ai pierdut interesul pentru celalalt. Intr-o relatie bazata in primul rand pe biologie exista separare. Dar in momentul in care functia biologica este o extensie a trairii in unitate, nu exista nici un sentiment de separare.Bucuria unitatii este iubire adevarata si niciodata nu-si va pierde atractia.
In expresia iubirii, totul este moral. Tu esti un poet, un artist, un muzician. Tu celebrezi cu toata  fiinta ta.
In relatia unei personalitati cu alta, a unei imagini cu alta, exista numai conformare, exploatare si cerere, constrangere si violenta. In intimitatea suprema exista sensibilitate si un puternic simt al frumusetii si elegantei. Relatia trupeasca este incununarea pe plan fizic a impartasirii comune a unei stari spirituale. Dar, pentru ca relatia trupeasca sa fie ridicata la asemenea inaltimi, ea trebuie sa vina ca o revarsare spontana intre doi indragostiti care traiesc cu adevarat in uniune.”

Jean Klein - Martorul eternităţii

„Te-ai obişnuit să trăieşti în fracţiuni. Când imaginea de sine moare, tu trăieşti în întreg. Această împlinire nu poate fi niciodată obiectivată, deoarece nu există niciun agent autorizat s-o gândească. Ea poate fi trăită. Tu trebuie să te familiarizezi cu moartea. Este un nou sentiment. Un sentiment fără sentiment. Tu îţi imaginezi că moartea imaginii de sine este o absenţă. Dar asta o spune doar ego-ul în numele propriei lui supravieţuiri. Ieşi afară din cercul vicios al trăirii în lumea îngustă a ego-ului. Moartea ego-ului nesigur te lasă în deplină securitate. Astfel, ceea ce este insecuritate din punctul de vedere al eu-lui relativ, este securitate absolută în ceea ce priveşte fiinţa ta întreagă.”

Născut în 1916, într-o familie de muzicieni, Jean Klein a copilărit la Brno, în Cehoslovacia, călătorind apoi în Germania şi Austria, către Viena şi Berlin. În timpul adolescenţei sale, cuprins de o sete de cunoaştere şi o „profundă dorinţă către libertate”, a citit foarte multe lucrări aparţinând lui Dostoievsky, Nietzsche, Krishnamurti. La vârsta de 16 ani, influenţat de scrierile şi filosofia lui Gandhi, a devenit vegetarian. Însă fiinţa care a avut cel mai mare impact asupra sa, prin mesajul transmis în scrierile sale, a fost Rene Guenon, cu a sa lucrare „Simbolismul crucii”. În urma citirii acestei cărţi, Klein a avut pentru prima oară intuiţia posibilităţii de a fi sau a deveni o parte integrantă a Totului, a unităţii divine. La vârsta de 17 ani, a experimentat o primă „trezire a conştiinţei”, pe care o descrie astfel: „Aşteptam, într-o după amiază călduroasă, venirea unui tren. Nu era nimeni pe peron, iar peisajul nu mă atrăgea în niciun fel. Era linişte. Trenul întârzia, iar eu aveam sentimentul că aştept fără a aştepta; eram relaxat şi mintea era liniştită, fără niciun gând care să-mi capteze atenţia. La un moment dat, un sunet neobişnuit m-a făcut să devin conştient de liniştea din jurul meu. Nu era o linişte obiectivă de care devenisem conştient, aşa cum adeseori se petrece când ne aflăm într-un loc calm unde, brusc, un sunet străpunge tăcerea. Nu, devenisem conştient de acea linişte şi pace aflată dincolo de liniştea exterioară. Era ca o stare interioară de fundal, care m-a ajutat să devin un martor atât în ceea ce priveşte evenimentele lumi interioare, cât şi în cazul celor exterioare”.

„Am ştiut pentru prima dată că sunt cu adevărat prezent”

La maturitate, a devenit medic, iar în 1933 a părăsit Germania trăind, în timpul celui de-al doilea război mondial, în Franţa. În tot acest timp însă, nevoia interioară de a găsi „o împlinire” reală, sufletească, l-a determinat să plece în India. Nu plecase în căutarea unui Ghid spiritual. Chiar el afirmă că: „Am lăsat în urmă toate referinţele la experienţele trecute. De aceea, am avut o stare de deschidere, de receptivitate faţă de tot.” A întâlnit totuşi, la Bangalore, un Învăţător, pe care el l-a numit simplu Pandiji, şi care l-a iniţiat în înţelepciunea ADVAITA, aceeaşi înţelepciune a non-dualismului răspândit de învăţăturile lui Ramana Maharishi sau Nisargadatta Maharaj. „Învăţătorul meu sublinia mereu faptul că toate percepţiile au nevoie de Înţelegerea Ultimă. Dar o astfel de înţelegere nu poate fi obiectul percepţiei. Odată ce falsa identificare cu corpul este îndepărtată, aceasta ne va conduce firesc la întrebarea «Cine sunt eu?» – iar cel care întreabă este chiar el răspunsul viu. Căutătorul este el însuşi ceea ce caută.” Într-o dimineaţă, „între somnul profund şi trezire, am avut sentimentul dispariţiei tuturor reziduurilor «eu-lui» meu, fiecare din aceste reziduuri fiind convins, până în acel moment, că el este cel care execută, cel care trăieşte, cel care suferă sau este fericit. Toate acestea au dispărut complet şi am fost «cuprins» în deplinătatea conştiinţei mele de o lumină atotpătrunzătoare. Aceasta a fost trezirea la Realitate, în acel «Eu sunt» inefabil. Am ştiut atunci, pentru prima oară, că sunt cu adevărat prezent, nu ca un concept, ci ca o fiinţă divină aflată în afara condiţionărilor timpului şi spaţiului. În această stare, aflată dincolo de toate coordonatele cunoscute, non-stare, de fapt, am trăit cea mai deplină libertate şi fericire”,

Când eşti pregătit, Ghidul spiritual apare

Din acel moment, el a simţit nevoia să împărtăşească şi altora această învăţătură care devenise pentru el o realitate vie, luminoasă integrantă. A început să predea în jurul anului 1960, timp de aproape 40 de ani (a murit în 1990, în Santa Barbara, California). El spunea despre sine că aparţine unei linii de maeştri „de un gen mai special”. „Niciodată nu m-am prezentat ca fiind un învăţător. Ghidul spiritual apare numai atunci când i se cere.” „Nu poţi căuta un Învăţător, deoarece tu nu şti ce cauţi. Nu poţi înţelege, nu poţi concepe un ghid. Poţi doar să cauţi funcţii secundare, nume, reprezentări exterioare, puteri magice, personalitate etc. Tot ce poţi face este să fii deschis pentru ca învăţătorul să te găsească.”

Învăţătura sa are la bază conceptul atât de cunoscut al ADVAITA-ei, care spune: „Singurul fapt care este sigur este că tu eşti. «Eu sunt» cert. „Eu sunt acesta” nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce eşti tu în realitate.”

„Tu eşti conştiinţa primară. Viaţa este doar conştiinţa primară. Te afli între două gânduri sau două percepţii. Recunoşti momentele de adevăr din viaţa ta, atunci când remarci că tu exişti şi în intervalul dintre două gânduri.” Şi cine există de fapt în acele momente? Sinele, Eu-l suprem, Martorul obiectiv, subiectul ultim, cel care nu poate fi cuprins în nici o coordonată spaţio-temporală, pentru că el este pe deplin liber de toate condiţionările, iar esenţa sa este iubirea.

Descoperă Sinele în intervalul dintre două respiraţii

Se poate pune acum întrebarea: „Dacă adevărata noastră natură este liberă şi iubitoare, de unde apar sentimentele de ataşament, posesivitate, teamă, de unde apare dorinţa şi chiar lumea însăşi?” „Lumea cu nume şi forme este rezultatul activităţii minţii. Ignoranţa (AVIDYA) începe în acel moment în care ego-ul ia nume şi forme pentru a separa realităţile”.  „Ego-ul, conştiinţa de sine ca individ, este doar un concept între multe altele. El este creat de societate, părinţi şi educaţie şi se cristalizează ca un complex de date şi experienţe. Nu există nici un ego care să poată fi descris. Mai degrabă există două, trei, o mie de „eu”-uri. Poţi avea un set diferit de caracteristici din partea apropiaţilor tăi, dar această colecţie de caracteristici nu eşti tu. Fiecare „eu” corespunde unei situaţii diferite, dar întrucât memoria reţine „eu”-ul mult timp după trecerea acelei situaţii, diferitele ego-uri sunt adesea în conflict în colecţia pe care o numim personalitate. Nu există nici o posibilitate de a circumscrie agregatul de „eu”-uri memorate, iar dacă tu vezi că el este un obiect care poate fi perceput ca şi altele, vei constata că nu este vorba de ceva constant. Ideea unui ego care ocupă un centru psihic este o presupunere. Dă la o parte toate caracteristicile, tot ceea ce crezi că eşti tu însuţi, tot ce este fenomenal – ce mai rămâne? Doar fiinţa, liniştea, prezenţa.”

Fii observatorul reacţiilor tale

Cum putem evita identificarea cu corpul şi cu reprezentările şi proiecţiile minţii? Primul pas este ceea ce Klein numeşte a fi conştient sau atent în permanenţă, a nu fi limitat de niciunul dintre cele cinci organe de simţ şi nici de minte. „Trebuie să explorezi. Asta înseamnă că ceea ce deja ştii trebuie să se oprească. În viaţă trebuie să fii la fel de nou ca un copil. Trebuie să fi alert când te asculţi pe tine însuţi sau pe cei din jurul tău. Manifestă un interes sporit faţă de propria-ţi poveste. Priveşte-ţi reacţiile. Ori de câte ori îţi observi reacţiile, tu încetezi să le fi complice. Şi fiind lipsite de combustibil, ele slăbesc. În general, când spui: „Eu cunosc această persoană, poem, tablou”, ceea ce cunoşti este doar o reacţie. Dar când trăieşti liber de orice reacţie, te afli într-o nouă dimensiune, care este întotdeauna interesantă.”

„Nu este nimic de încercat, de adăugat sau de scăzut din viaţa pe care o trăieşti. Trebuie doar să fi vigilent, să vezi obiceiurile gândirii şi modul cum acestea ne limitează. Când vedem că aproape toată existenţa noastră este repetiţia mecanică, păşim automat în afara modelului şi în observare. Toate încercările de a ne schimba pe noi înşine se bazează pe interpretarea care presupune existenţa unui interpret, dar când nu există niciun interpret, nici un centru individual de referinţă, accentul cade spontan pe observarea de sine.” Această vigilenţă permanentă este primul pas ce ne conduce către realizarea de Sine, „adevărata noastră natură”, către pura spontaneitate.

„Pentru a descoperi spontaneitatea, trebuie să mergi dincolo de moralitatea convenţională stabilită de societate. Spontaneitatea este iubire şi apare din cea mai mare inteligenţă şi integrare. Este trăirea clipă de clipă  în suprema artă a renunţării unde conflictul nu este cunoscut. Acţiunea care porneşte din gând, obişnuinţă, emoţie, dorinţe oarbe şi instinct este forţată şi nu poate fi spontană. Spontaneitatea răsare din liniştea meditativă. Ea nu poate fi dirijată; nici un sistem sau tehnică nu te poate învăţa spontaneitatea.

De fapt, devii repede dependent de metodele de excludere şi de disciplină şi acestea conduc la o stare de sensibilitate redusă şi la o comportare automată şi mecanică. În vigilenţă şi ascultare, mintea suferă o transformare penetrantă, în care intelectul îşi vede limitele şi este iluminat, nu mai este confuz, nestatornic şi auto-centrat. El devine liniştit, meditativ. Agitaţia conştientă şi inconştientă trebuie să ia sfârşit prin observare şi neînţelegere, pentru ca spontaneitatea să le ia locul. Când noi ne îndreptăm spre sursa acţiunilor noastre din trecut, observăm cum dorinţele ascunse ale minţii subconştiente neagă acţiunea spontană ce răsare din libertate.
Sfârşitul procesului de devenire este începutul spontaneităţii. Spontaneitatea este umplerea de energie. Este iubire.”

„ - Cum pot să devin liber – senzaţia de a fi o entitate individuală?
- Întâi acceptă complet tot ceea ce crezi că eşti. Când accepţi pe deplin tot ceea ce consideri că eşti, te vei găsi deodată în deschidere şi atunci vei vedea că aceasta este natura ta reală şi nicidecum presupunerile tale despre caracterul tău. În deschidere, tu eşti conştient că tot ce gândeşti, tot ce apare, nu eşti tu. Când îţi accepţi corpul, simţurile şi mintea şi constaţi că ele sunt doar obiecte ale percepţiei tale care apar în tine, descoperi o nouă dimensiune în spatele credinţelor tale. Vei fi absorbit de această nouă dimensiune şi vei vedea că ceea ce consideri a fi tu însuţi este doar o expresie a ceea ce eşti. Apoi vei trăi complet integrat, conştient în totalitatea ta.”

„ - Ce ne motivează să căutăm?
- Dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi. Natura ta adevărată te atrage chiar fără să ştii.”

Jean Klein quotes 

“It is only through silent awareness that our physical and mental nature can change. This change is completely spontaneous. If we make an effort to change we do no more than shift our attention from one level, from one thing, to another. We remain in a vicious circle. This only transfers energy from one point to another. It still leaves us oscillating between suffering and pleasure, each leading inevitably back to the other. Only living stillness, stillness without someone trying to be still, is capable of undoing the conditioning our biologoical, emotional and psychological nature has undergone. There is no controller, no selector, no personality making choices. In choiceless living the situation is given the freedom to unfold. You do not grasp one aspect over another for there is nobody to grasp. When you understand something and live it without being stuck to the formulation, what you have understood dissolves in your openness. In this silence change takes place of its own accord, the problem is resolved and duality ends. You are left in your glory where no one has understood and nothing has been understood.” 

“The root of all desires is the one desire: to come home, to be at peace. There may be a moment in life when our compensatory activities, the accumulation of money, learning and objects, leaves us feeling deeply apathetic. This can motivate us towards the search for our real nature beyond appearances. We may find ourselves asking, 'Why am I here? What is life? Who am I?' Sooner or later any intelligent person asks these questions. What you are looking for is what you already are, not what you will become. What you already are is the answer and the source of the question. In this lies its power of transformation. It is a present actual fact. Looking to become something is completely conceptual, merely an idea. The seeker will discover that he is what he seeks and that what he seeks is the source of the inquiry.”  Jean Klein, I Am

"The root of all desires is the one desire: to come home, to be at peace.”  
 

Books

 

Excerpt

“You were talking about giving up the personality. Does giving up the personality include giving up the importance of things that are meaningful to you and make you happy? Let us say you are a musician, a composer, and you would like to find someone who supports you, so you would be able to compose and get a deep satisfaction from composing. Do you have to give that up when you give up the personality?

I would say, see that you are more than your personality. Why live in restriction? In other words, see that you identify yourself as a personality—you go around as a personality, you look at things around you, beauty, truth, with this personality; that means you live in restriction. See the real value of what you call the personality. Do not identify yourself with it any more than you identify with your house or your car. Then you are completely free. Nothing is wrong with the personality, absolutely nothing.
But do you have to give up that need for satisfaction from things that are important to the personality to get to the stage where you do not identify yourself with your personality, or are they simultaneously compatible?
See only that when you identify yourself with your personality you live in restriction. What is the use of the personality? Face your daily life free from restriction. See that all that is perceived, all that is thinkable is an expression of life, an extension of life. When you really understand that all existence is an expression of life and that the only mission of these expressions is to jubilate, to admire life, then you use your personality for thankfulness throughout your life; and then you use it in the right way.”

In the late 1980s Jean Klein was invited to give seminars in the Santa Cruz Mountains of California. In this isolated, peaceful mountain setting, a small group of students gathered with their life questions. The conversations of the 1988 seminar were transcribed and printed as a pamphlet entitled Mount Madonna Dialogues, but it was felt that the contents of all of the seminars were rich and rewarding enough to be gathered into a more substantial publication. ‘Living Truth’ is the result.

.

Excerpt
“The root of all desires is the one desire: to come home, to be at peace. There may be a moment in life when our compensatory activities, the accumulation of money, learning and objects, leaves us feeling deeply apathetic. This can motivate us towards the search for our real nature beyond appearances. We may find ourselves asking, ‘Why am I here? What is life? Who am I?’ Sooner or later any intelligent person asks these questions.

What you are looking for is what you already are, not what you will become. What you already are is the answer and the source of the question. In this lies its power of transformation. It is a present actual fact. Looking to become something is completely conceptual, merely an idea. The seeker will discover that he is what he seeks and that what he seeks is the source of the inquiry.”
.
Excerpt
“We have come to satisfy the inner need to know ourselves, to share our oneness, to hear directly what life is. To receive life one must be open to it. Life can only be understood by life. This means that the being open is life itself.

During these meetings, be open to the openness, allow yourself to be deeply impregnated by the sayings that come directly from life. To be impregnated, the mind must be free from wrong knowing, that is, free from imposing an independent existence on all that is objective. Nothing that can be known has existence in itself. It depends on a knower. The knower is consciousness. Only consciousness never changes. We must find out what never changes in us.”
Beyond Knowledge is a crystallization in word-form of this timeless wisdom. To read these dialogues is to enter into a scale of inquiry and clarity that knows no compromise. It carries one through to the end of thought and to the beginning of self-knowledge.
.
Excerpt
“Questioner: In certain situations in life I feel blocked by a fear which prevents me from acting. How can I be free from this obstacle?

Jean Klein: First free yourself from the word, the concept, ‘fear’. It is loaded with memory. Face only the perception. Accept the sensation
completely. When the personality who judges and controls is completely absent, when there is no longer a psychological relationship with the
sensation, it is really welcomed and unfolds. Only in welcoming without a welcomer can there be real transformation.

We are in essence one with all existence; when we truly observe ourselves there is ultimately no observer, only observation – awareness.”
.
Be Who You Are is one of the earliest published books of dialogues with Jean Klein. Written in the lucid and eloquent style which characterises his work, each chapter is composed of an introductory discourse followed by questions and answers.
“The ‘eternal present’, our theme in these meetings, lies within the depth of ourselves. It is the eternal awareness of the Self. Seen from the Ultimate, the world projected by the mind appears and disappears, in other words, it “becomes”. When we talk of time and space, it must be thoroughly understood that their reality is relative, it is a reality in the world of becoming. But beyond space-time is that stillness which knows no becoming.”
.
Transmission of the Flame
“Your suffering is fundamentally because you feel yourself isolated. The moment you objectify yourself you are contracted. But be careful about taking yourself for nothing! Taking yourself for nothing is also something.”
.
.
.
.
.
The Ease of Being
“Your physical appearance is the accidental result of two people and these two people are the accidental result of two other people. The birth with which you identify is completely accidental. The real birth is when you are free from the image which thinks it is born.”
.
.
.
.
.
.
Open to the Unknown
More dialogues with Jean Klein in Delphi, Greece in 1990.
.
.
.
.
.
.
.
The Book of Listening
Listening was produced by the Jean Klein Foundation in single volumes (ten volumes in total) over a six year period from 1989 – 1995. The Journal was not widely circulated and we felt that the quality of the material it contained warranted reissuing in one volume.As well as the original material by Jean Klein (Dialogues, Q&A’s, prose pieces) interwoven are extracts selected by Jean from his own favourite literature and poetry, covering many ages and cultures, which complement the depth and richness of his own expression.

Henriette Yvonne Stahl: "Puterea fără iertare a senzualităţii"
Senzualitatea si carisma sunt ipostaze ale fortei umane, acea forta care lasa urme in semeni, captivandu-i, uneori, cu iradieri samanice. Frumusetea fizica a devenit un idol de plastic, silicon si vopsea, atunci cand este dramatic secatuita de spirit. Am ales-o ca prototip al personalitatii feminine iesite din comun, prin frumusete, spirit si esenta rara, pe scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, careia ii apartine sintagma din titlu. S-a nascut in 1900, din tata bavarez si mama frantuzoaica, a fost cetatean roman si a trait 83 de ani. S-a scris memorabil despre frumusetea, farmecul, misterul, prezenta eclatanta a acestei femei care a facut sa vibreze viata literara si a ravasit sufletele unor barbati fascinanti si celebri. "De cum a intrat in salon, aparitia ei ne-a amutit pe toti tinerii de emotie si admiratie. Era o aparitie stralucitoare, cu gatul alb si inalt de lebada. Decolteul rochiei de culoarea visinei putrede, bratele goale dezvaluiau o carnatie delicata, cu fragizimi de crin imaculat. Spre uimirea si incantarea ascultatorilor, aceasta superba aparitie feminina se dovedea si o scriitoare de mari intensitati psihologice si de rafinatii intelectuale."(Ieronim Serbu, "Vitrina cu amintiri").

O artista stralucind intre personalitatile epocii
In 1925, a terminat "Conservatorul de Arta Dramatica", la clasa renumitului actor si profesor Ion Livescu. A jucat pe scena Teatrului National din Bucuresti, iar cronicarii timpului au remarcat entuziasti in prezenta si interpretarea sa "o halucinanta aparitie", "o artista a gestului", "un nou si autentic ales". Henriette Yvonne Stahl castigase insa un concurs de literatura, inca din 1924, cand Garabet Ibraileanu i-a recunoscut talentul si i-a publicat fragmente din primul sau roman, "Voica", in Viata romaneasca. Actrita a ales sa se retraga din fata reflectoarelor si aplauzelor, in favoarea a ceea ce avea sa ii devina destin, scrisul. Cand a mers la fotograful "Julietta" sa faca o fotografie pentru coperta primului sau roman, a fost intrebata daca poza este pentru concursul "Miss Romania" care era atunci in pregatire.
A renuntat, cum spuneam, la luminile rampei, dar, oricum, a trait printre stele. In preajma acestei femei speciale, fermecatoare, cultivata si talentata au fost cele mai reprezentative personalitati ale epocii. Henriette Yvonne Stahl era chemata de Regina Maria la Palatul Cotroceni, frecventa in mod obisnuit palatul Marucai Cantacuzino si Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia al Martei Bibescu, opera, teatrele, saloanele aristocratiei, cenaclurile literare. Despre opera si personalitatea sa au scris, intre altii, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, G. Calinescu, Eugen Lovinescu, Al. Piru. Iar Mihail Sebastian a scris cu convingere, in revista Rampa (1933): "Domnisoara Stahl vorbeste cu oarecare cruzime despre barbati. O femeie lucida este un martor intolerabil pentru un barbat, chiar atunci cand il iubeste. Ridicolul, chiar in formele sale imperceptibile, nu-i scapa. Sunt gesturi de vanitate virila, pe care nu le iarta, pe care le identifica; sunt inocente sau grave terori, pe care le suporta numai placerea de a le observa".

Doi barbati celebri si un imens curaj
In 1931 l-a intalnit pe poetul, prozatorul si gazetarul Ion Vinea, cu care a trait o poveste de dragoste timp de 14 ani. "O mare iubire este la fel de rara ca un mare talent", spunea Henriette Yvonne Stahl, iar despre temperamentalul si aventurierul Vinea a scris transant: "Un singur vers al lui este mai valoros decat tot ce i se reproseaza".

In 1945 era recunoscuta, pretuita, celebra, avea 45 de ani si l-a cunoscut pe atunci pe debutantul Petru Dumitriu, autorul de mai tarziu al rasunatoarei trilogii "Cronica de familie". El avea 21 de ani si era inalt, frumos, elegant, inteligent si talentat. "Intalnirea mea cu Petru Dumitriu, intre multe intalniri neobisnuite din viata mea, a fost poate cea mai ciudata. Oricat mi s-ar fi spus pana atunci ca sunt frumoasa, ca arat bine, mi-a trebuit in 1945 un imens curaj sa-l accept langa mine pe acest splendid barbat, care avea cu 24 de ani mai putin decat mine", spune Henriette Yvonne Stahl in consistenta carte de confesiuni realizata de autoare impreuna cu Mihaela Cristea. Culmea este ca Ion Vinea i-a ramas alaturi, prieten apropiat, in timpul relatiai ei cu Petru Dumitriu, pe care l-a adoptat literar. Erau, desigur, priviti ca un cuplu excentric. Doamna Stahl l-a introdus pe Petru Dumitriu in societatea fostilor aristocrati, dar si in lumea scriitorilor, gazetarilor, artistilor. Obisnuiau sa ia masa la "Capsa" sau la "Athene Palace", costumati in tinute scumpe, pentru acea epoca, comandate la croitori de lux. Petru Dumitriu prezenta publicului spectator o desavarsita eleganta vestimentara, din recuzita careia faceau parte fracuri, esarfe de matase si costume impecabile. Circula cu masini de care se bucurau doar stabii timpului. Cancanurile nu sunt exclusiv apanajul prezentului. Majoritatea oamenilor de atunci era mai putin interesata de literatura celor doi, cat de faptul ca Ion Vinea, fostul partener al doamnei Sthal, l-a rugamintea acesteia, l-a sustinut si i-a netezit cararea lui Petru Dumitriu catre lumea buna. "Petru si cu mine ne intelegeam perfect. Au fost cei mai fericiti ani. Si dupa divort a venit sa ma vada zilnic, timp de sase ani, ca sa mai putem sta in continuare de vorba", povesteste in cartea-interviu. In urma fugii lui Petru Dumitriu din tara in Germania (1960), Henriette Yvonne Stahl a fost pentru scurt timp arestata. Le-a spus anchetatorilor, intre altele, ca da, stia de intentia lui, "dar a preferat un transfug unui sinucigas".

O femeie frumoasa invesmantata in cultura si talent
A scris romane de fina introspectie psihologica, proiectate pe fundalul social al epocii. Se slefuia si se perfectiona zilnic, traindu-si acut istoria, iubirile, patimirile si despatimirile prin cunoastere. Avea umor, era beata de viata pana la extaz si lucida vindecator, pana la detasare.

Henriette Yvonne Stahl citea enorm, scria in franceza si romana, traducea din marea literatura a lumii, avea preocupari ezoterice, experiente suprasenzoriale, credea ca, atunci cand discipolul e gata, maestrul apare. Maestrul dansei a fost Jean Klein, pe care l-a intalnit la Paris si care a condus-o pe "calea abrupta a intelegerii", care presupune, intre altele, depasirea orgoliului mental. In acelasi timp a avut o grija meticuloasa de tinuta sa, perlele, coafura, unghiile rosii sangeriu, parfumul, toaletele...

Personalitatea acestei femei confirma adevarul ca rasa inseamna si clasa, iar carisma tine in mod organic de inteligenta, cultura, talent. "Puterea fara iertare a senzualitatii" despre care vorbeste doamna Stahl atrage cu magnetismul spiritului acel rarisim "amor intellectualis".

 REALITATEA   ILUZIEI (1980 – 1982)  Mihaela Cristea  de vorba cu  Henriette  Yvonne  Stahl (1900 – 1984)

HYS : Impresia de frumusete a fiintei lui si a muzicii lui [G. Enescu] mi-a dat un soc tonic, vital, sa lupt si eu pe masurile mele, pentru a nu degrada nimic din viata mea... Când l-am cunoscut mai bine, l-am gasit mai pamântean. Transfigurarea de înger, de titan era a concertelor. Acea daruire totala a marilor artisti care-i aseaza într-o înfratire aparte de transfigurare, poate fi exemplu pentru oameni sa nu dispere de mediocritatea atâtor alti oameni. 
HYS : Pe printesa Maruca Cantacuzino Enescu a iubit-o toata viata, dar s-au casatorit cam la  sfârsitul vietii lui. Grandoarea sufletului lui Enescu s-a putut arata si în dragostea pe care i-a purtat-o. Enescu era la Paris când a aflat ca Maruca – într-un act de disperare – si-a dat foc pentru Nae Ionescu. A  lasat toate contractele balta si s-a întors în tara ca s-o îngrijeasca. Atunci s-a casatorit cu ea. El a iubit-o si asa desfigurata… O mare iubire este tot atât de rara ca un mare talent: nu-i e data oricui… Enescu stia sa cânte, stia sa iubeasca. Privindu-i, îmi devenea clar prin exemplul lor, ce e efemer într-un om si ce calitati  ramân. Tineretea disparuse la amândoi, dar nobletea lui Enescu ramânea vie în fiinta lui. Nu cred ca  Maruca l-a înteles vreodata pe Enescu, care era un om excesiv de modest. Dintr-o prea mare dragoste pentru ea, a îndurat cumplite umilinte din partea ei: este nobilitatea lui si ingratitudinea ei, care dincolo de  o spoiala de cultura primita în familie, nu pricepea nimic din genialitatea lui Enescu. Ea credea ca daca are obârsie nobila si el nu, i-a facut o favoare ca l-a luat de barbat. Or, smerenia lui autentic taraneasca era cu adevarat nobila: fiecare gest, fiecare privire a lui erau distinse. Multa lume a spus ca s-a casatorit cu ea  pentru ca era snob si voia sa parvina. Nu-i adevarat: el a iubit-o pur si simplu pentru ca avea ceva din  chipul tarancilor lui Grigorescu, ceva autentic românesc… Foarte des iubim o iluzie, nu o realitate. A fost  – daca vrei – crucea vietii lui, în afara genialitatii ce atârna pe umerii lui.