miercuri, 10 aprilie 2013

imbratisez noaptea cu dor de a privi stelele, de a respira aerul noptii, de a imbratisa Universul in mine si a-mi lua zborul spre Muntele Templului.
Cu dor de o Ea..din vremurile indepartate, cu dor de a se regasi si merge mai departe asa cum o data, atingea prin pasul ei soaptele, se bucura si traia clipa prezenta, plina de frumusetea ce o primea.

Cu dor de voi stele, paradisuri ale inimii mele ma inchin si va rog sa ma primiti iar in bratele voastre.
Acolo mi-e bine, ma simt protejata si ocrotita, simt ca sufletul este in Pace si Lumina.
Cu dor, gandul calator..
noapte buna, calatori ai noptii in Sfere Paradisiace

Swami Sivananda

A avut darul vindecării
Curând după moartea tatălui său a fost solicitat să lucreze ca medic în Malaiezia, aşa că a părăsit India în 1913: „Din fericire pentru mine – relatează el – domnul Robins chiar avea nevoie atunci de un asistent care să lucreze la acel spital. M-a întrebat dacă sunt în stare să conduc singur un spital şi i-am răspuns dintr-o răsuflare că nu unul, ci trei spitale pot duce în spate odată.”
Amabil, simpatic, plin de umor şi cu darul vorbirii, doctorul Kuppuswamy a tratat şi a rezolvat cu succes cazuri considerate incurabile. Indiferent din ce localitate erau pacienţii săi, toţi afirmau acelaşi lucru: că el primise de la Dumnezeu harul miraculos al vindecării, la care s-au adăugat blândeţea, charisma şi o personalitate impresionantă. Când avea situaţii grave veghea şi noaptea, iar în cazul săracilor, nu numai că nu le întorcea spatele, dar de multe ori le dădea bani pentru mâncare sau ca să-şi achite taxele de spitalizare. Inima sa a fost la fel de pură precum zăpezile Himalayei. Spiritul său de sacrificiu şi de renunţare l-au făcut să fie îndrăgit de toată lumea. Oamenii l-au numit cu drag „Sufletul Iubirii”.


A renăscut spiritual prin renunţare
După o activitate intensă, doctorul Kuppuswamy a renunţat – asemenea prinţului Siddartha – la lume, şi în 1923, a părăsit Malaiezia, pornind spre India. Sufletul său se purificase prin serviciul dezinteresat, profund altruist, în slujba oamenilor, precum şi prin practici spirituale.
Şi-a început pelerinajul la Madras. La Benares a avut viziunea (darshan) lui Visvanath. A vizitat marii maeştri şi templele. Momentul semnificativ pentru evoluţia sa spirituală este legat de data de 8 mai 1924, când a ajuns la Rishikesh, unde şi-a întâlnit Ghidul spiritual spiritual. Pe data de 1 iunie 1924 a fost iniţiat de către Paramahamsa Vishwananda Saraswati în ordinul sannyas-ilor, primind numele de Swami Sivananda Sarasvati. Swami Vishnudevanandaji Maharaj, conducătorul ashramului din Sri Kailas, a oficiat ceremoniile Viraja Homa, iar Swami Sivananda a rămas la Swargashram pentru a-şi realiza sadhana (practica spirituală).  
Medita 12 ore zilnic
Swami Sivananda a trăit pentru a servi umanitatea. L-a apărat de ploaie şi de vânt o colibă mică şi derăpănată, plină de scorpioni, departe de lume. Acolo a ţinut tapas-uri puternice, acolo a ascultat tăcerea şi a postit. Uneori postea zile întregi. Îşi făcea o rezervă de pâine în casă, şi asta era tot, pentru o săptămână, alături de apa Gangelui. În dimineţile friguroase de iarnă stătea în apa rece ca gheaţa a fluviului sacru şi îşi începea Japa, ieşind de acolo numai după ce apărea soarele. Petrecea zilnic mai mult de 12 ore în meditaţie. Cu tot tapasul său însă, Swamiji nu şi-a neglijat serviciul faţă de bolnavi. Vizita colibele sadhu-şilor, având la el medicamente, îi ajuta şi le spăla picioarele. Binecuvânta mâncarea în numele lor şi-i hrănea cu mâinile lui când ei se simţeau rău. Le aducea apă din Gange şi le făcea curat în colibe. A vindecat holera şi cazuri de varicelă. Atunci când era necesar, îi veghea pe bolnavi întreaga noapte, sau îi căra cu spinarea la spital. Cu banii pe care i-a economisit a înfiinţat un dispensar de caritate la Lakshmanjula, în 1927.
A călătorit în întreaga Indie şi a vizitat locuri importante de pelerinaj din sud, inclusiv Rameswaram. A ajuns în ashramul lui Sri Aurobindo şi la cunoscut pe Suddhananda Bharati Maharishi. La ashramul Ramana, el a avut viziunea (darshan) lui Sri Ramana Maharishi, chiar în ziua naşterii acestuia. A cântat Bhajanas şi a dansat până la extaz cu bhakta-şii din Ramana. Apoi a plecat într-o călătorie la Kailas-Manasrovar şi la Badri. Swamiji a avut întotdeauna la el hârtie şi condei, pentru a-şi nota revelaţiile şi modalităţile de lucru folositoare în practica spirituală, care au devenit în scurt timp adevărate învăţături.
După ani de intensă şi neîntreruptă sadhana, el s-a bucurat de binecuvântarea stării de   NIRVIKALPA SAMADHI ajungând, astfel, la capătul călătoriei sale spirituale.  
A trezit sufletele oamenilor
După pelerinaj s-a întors la Rishikesh, iar în anul 1936 a pus bazele societăţii Viaţa Divină, pe malurile sfântului fluviu Gange. Societatea este astăzi centrul şi sediul unei organizaţii internaţionale, cu un număr mare de filiale atât în India cât şi în alte ţări, având ca principal obiectiv răspândirea cunoaşterii spirituale şi serviciul dezinteresat oferit umanităţii. Distribuirea gratuită a scrierilor spirituale i-a atras lui Sivananda un val constant de discipoli. Apariţia revistei lunare Viaţa Divină a început în septembrie 1938, în chiar ziua de naştere a lui Sivananda. Lumea se afla în pragul celui de-al doilea război mondial şi, pentru a emite un influx benefic de pace în întreaga lume, pentru a ajuta orientarea pozitivă a gândirii grav afectate a lumii el a iniţiat Akhana Mahamantra Kirtan, adică rostirea continuă a incantaţiei sfinte: Hare Rama Hare Rama / Rama Rama Hare Hare / Hare Krishna Hare Krishna /  Krishna Krishna Hare Hare timp de mai multe zile. Această acţiune spirituală a început pe 3 decembrie 1943 şi a continuat până la 31 decembrie 1943.
  Întrucât simţea nevoia să ajute oamenii cu preparate ayurvedice obţinute din plantele de pe Himalaya, a înfiinţat, în 1945, Farmacia ayurvedică Sivananda care a avut un impact foarte mare asupra populaţiei, ajungând în timp record să nu mai facă faţă cererilor sale. Micul dispensar al lui Swami Sivananda s-a dezvoltat lent şi a devenit un spital permanent. Spitalul Sivananda pentru afecţiuni oculare s-a deschis în decembrie 1957, având zece paturi şi extinzându-se apoi la treizeci. 
Swami Sivananda a întreprins o călătorie spirituală în 1950 prin întreaga Indie şi în Ceylon, pentru a-şi face cunoscut mesajul divin. El a trezit sufletele oamenilor faţă de o nouă viaţă, cu adevărat divină. Efectul a fost copleşitor. De atunci a venit neîncetat spre ashram un şuvoi de căutători spirituali şi de nenumărate scrisori de la aspiranţii din ţară, care îi cereau o mai mare răspândire a învăţăturii sale. În septembrie 1951 s-a înfiinţat Liga Editorială, ca modalitate puternică de transmitere în întreaga lume a învăţăturilor spirituale şi a scrierilor Învăţătorului spiritual, aspiranţii la calea spirituală simţind inclusiv nevoia cercetării întregii lui opere. Asta a favorizat apariţia Institutului de Cercetare a Literaturii lui Sivananda, în 1958, care, printre alte lucruri, a hotărât ca opera lui să fie tradusă şi publicată sistematic în toate dialectele Indiei, perfectând în 1959 câte un comitet regional pentru fiecare dintre ele.
Swami Sivananda şi-a răspândit mesajul divin despre altruism, meditaţie şi comuniune cu Divinul către toate părţile lumii, prin aproximativ 300 de cărţi, prin periodice şi prin scrisori. Discipolii săi devotaţi aparţin tuturor religiilor, cultelor şi sectelor lumii. 
 
Pe 14 iulie 1963, marele suflet Swami Sivanada a intrat în Mahasamadhi în coliba sa de pe malul Gangelui, la Sivanandanagar.


Efectul Charisma = putere exceptionala, puterea de influenta,  de un fel de camp de farmec care caracterizeaza de regula marile personalitati, marii conducatori.
Toata lumea de exemplu stie de aceasta puterea formidabila  pe care o degaja Napoleon, pe care o degaja de exemplu Hitler care a folosit-o intr-un sens cu totul negativ, a condus o intreaga natiune la acele realitati pe care le stim cu totii si care au fost cutremuratoare, deci natura acestui efect de farmec, de influenta irezistibila este deci definit sub denumirea de charisma.

Astfel spus, este misterioasa si uluitoarea putere a conducatorilor, a marilor personalitati si care aceasta putere este foarte strans legata de o sugestie,  de o autosugestie extraordinar de mare pe care aceste fiinte si-o dezvolta si prin aceasta ele ajung sa devina veritabile focare gigantice, prin care anumite energii subtile, prin care acest camp se manifesta.

Aceasta deci  face cu putinta o  putere adevarata a mintii acestor naturi umane exceptionale asupra celorlalte minti.



Si sigur ca, aceasta putere i-a uimit, i-a  intrigat adeseori pe foarte multi oameni, care au fost tentati sa spuna ca aceasta charisma, aceasta influnta exceptionala este doar atributul misterios al conducatorilor, al marilor oameni, al genilor si sigur ca pentru prima data, termenul de charisma, de influenta uluitoare, extraordinara, teribila, puternica introdus pentru prima oara in sociologie de Max Weber pentru a desemna influenta intensa, subtil energetica, chiar paranormala, care se manifesta in si prin persoana conducatorilor, a celor care sunt personalitati legendare, facand cu putinta puterea lor reala si autoritatea cu totul iesita din comun de care se bucura.



La origine, charisma inseamna Har divin.  Harul divin este in viziunea intelepciunii traditonale, un dar meritat care pune in evidenta ajutorul psihic, mental si spiritual ce survine prin Gratia divina si i se acorda omului pur si pregatit launtric sa-l primeasca. Aceasta atrage dupa sine, punerea intr-o inefabila stare de rezonanta si mentinerea astfel a unui anumit punct focar in interiorul Microcosmosului launtric al  fiintei noastre cu un fel  de focar sau sfera gigantica de forta superioara, sublima din Macrocosmos, din Sfera Inalta Sublima Divina.

 In aceasta situatie fiinta  umana in cauza devine un sui-generis canal de manifestare sau releu in si prin intermediul careia se manifesta energii forte sublime, de natura superioara, divina.



Harul este o calitate care se trezeste si se amplifica datorita mecansimul de rezonanta inefabila, de pararezonanta, expus anterior si prin intermediul sau, fiinta umana care este astfel inzestrata are anumite insusiri sau dispozitii naturale care o face vrednica de admiratie, de stima, si astfel  deci ea poate sa exercite aceasta infleunta exceptionala, benefica care este definita sub numele de charisma.



Prin acelasi mecanism de rezonanta inefabila, launtrica se explica foarte bine talentele artistice, vocatiile sau darurile innascute, care incep sa se manifeste spontan la o fiinta umana, atunci cand sunt intrunite anumite conditii care faciliteaza manifestarea plenara a acestora.

O persoana care se naste sau care eventual isi trezeste singura prin anumite metode un asemenea Har divin va deveni  mai devreme sau mai tarziu un conducator de o anumita talie, aceasta direct proportional cu campul subtil de forta pe care il are sau pe care il amplifica gradat in jurul sau.





Îngerii intuiţiei

Idee- forţă: "Creez realitatea din jurul meu cu ajutorul gândurilor pline de iubire pură, divină."
 
Simbolism: Torţa pe care o poartă aceşti îngeri este simbolul iluminării intuitive. Focul intuiţiei poate deschide poarta dintre lumea vizibilă şi cea invizibilă. Aceşti îngeri ne permit accesul la o cunoaştere profundă, care este ascunsă, printre altele, în memoria celulelor.

Funcţia angelică: ei le oferă ocazia tuturor oamenilor să aibă acces la tărâmurile paradisiace.

Darurile spirituale pe care ni le oferă:
aceşti îngeri ne pot ajuta să înţelegem adevărata natură a oamenilor şi a situaţiilor; ne ajută să ne dezvoltăm intuiţia şi să avem încredere în ceea ce simţim; ne ajută de asemenea să experimentăm viaţa şi prin prisma altor dimensiuni.

Intuiţia este capacitatea noastră de a avea acces la propriile noastre percepţii interioare. Funcţia ei nu este raţională, căci intuiţia vine din profunzimile fiinţei noastre. Ea este precursorul gândirii raţionale şi este asociată de cele mai multe ori cu ceea ce noi simţim. Intuiţia este abilitatea noastră de a percepe ceva ca fiind adevărat, cu o certitudine care vine din adâncul fiinţei noastre. Este cea mai reală, şi din anumite puncte de vedere, este modalitatea imediată de a percepe realitatea proprie şi a celorlalţi.
Îngerii intuiţiei ne ajută să acumulăm informaţii pe care apoi putem să le folosim în mod benefic pentru a creşte şi a ne dezvolta. Inconştient noi ne folosim intuiţia aproape tot timpul ca  pe o modalitate de a şti dacă cineva sau ceva este potrivit pentru noi sau dacă suntem în siguranţă. Noi ne putem trezi această calitate prin trezirea conştiinţei şi prin a ţine cont tot mai mult de vocea noastră interioară.
Îngerii ni se revelează adesea cu ajutorul imaginilor, pe care noi apoi le interpretăm cu minţile noastre raţionale. Dar pentru a fi capabili să percepem mesajele pe care le primim din lumile angelice  ne este necesară o focalizare clară a intuiţiei. Este necesar să fim capabili să citim semnele filtrându-le cu ajutorul raţiunii, şi decodându-le.
Îi rugăm pe aceşti îngeri ai intuiţiei să trezească în noi capacitatea de a fi intuitivi şi să ne ajute să ştim cum să folosim acest dar. Asta înseamnă că e necesar ca noi să vrem  să recunoaştem proiecţiile propriilor noastre emoţii asupra oamenilor şi asupra lumii înconjurătoare. Astfel de proiecţii adesea ne pot împiedica în a vedea o situaţie cu claritate. Îi putem ruga pe aceşti îngeri să ne ajute să avem această capacitate de a percepe situaţiile cu claritate şi puritate.
Viziunea clară şi intuiţia sunt daruri pe care le au misticii şi care pot fi trezite de către oricine apreciază acest mod de cunoaştere, deşi acestea nu au fost apreciate la adevărata lor valoare în occident până de curând. Aceşti îngeri ne pot oferi realizarea unuia din darurile noastre înnăscute doar dacă noi alegem să asimilăm acest dar pentru noi înşine.