Voința

Despre ce ai vrea să scriu? Chiar crezi că eu știu…ce scriu? Îmi las mâna condusă de gânduri …uff, când voi scăpa de ele?! Cum scriu așa gândesc sau scriu ca să aflu ce gândesc? Îhm, mai cu seamă și cu-adevărat așa: nu știu ce gândesc și scriu pentru a afla, asta este. Hai, măcar o dată, mai vărsă-ți potirul cu inspirație, să se prelingă și în ceașca mea un strop!

Să scriu ce îmi doresc, zici? Vezi tu, aș scrie, dar am o superstiție: că scriind nu se va mai împlini și nu vreau asta. Prefer să țin în mine și dorința, și dorurile, și voința. Că tot venii vorba, despre voință mai degrabă aș scrie. E simplu: nu o posed, nu am posedat-o nicicând. O oarecare formă de voință am cunoscut: aceea de-a nu fi deranjată, de-a nu fi întrecută, de-a nu fi ultima -care face, află, știe – de-a fi pregătită, de-a fi dorită, de-a fi …a fi, punct. Și, de aceea, cred că nu m-am lăsat deranjată prea des, nu am fost niciodată prima, dar nici ultima, am avut mereu un răspuns, o reacție, am stârnit curiozitate, interes și… restul. Dacă sunt mulțumită, dacă mi-e destul? Mulțumirea mea nu vine din atâta lucru; vine mai simplu, mai lin și mai frumos decât în trecut. Vine încă de cu-ziuă, cu primul firicel de lumină, cu prima respirație conștientă, cu fiorul picioarelor reci și a pleoapelor grele de somn neîmplinit, cu zgomotul străzii, cu tremurul din piept, cu emoția unei zile noi-nouțe ce stă să înceapă-de îndată ce mă cobor din pat. Și firul logicii se oprește aici; curios(?!)…ziua mea începe doar când și dacă mă cobor din pat? Decid eu asta sau…?! Oricum e lipsit de sens ce spun, că spun doar așa să mă aflu în treabă. Dacă aș vorbi serios aș spune poate, altfel. Voința mea nu e nici mai mare, nici mai mică, nici mai cu greutate, nici mai cu folos decât o plapumă atunci când ți-e frig. În situații limită, când este imperios necesar să se arate, apare, încrezută și trufașă. Toată o energie și un zbucium, să se știe că există, că e și ea acolo. Fără scenă -situația critică- și spectatori, e domolită, prietenoasă și calmă. Dacă mă întrebi pe mine, o prefer așa, de fapt o încurajez și o conserv așa în neînsemnatele mele activități. E mai bine astfel, mai sinceră, mai aproape de ea însăși. În fapt, nici nu am nevoie de ea, îmi ajung năzuințele, dorurile și…momentul acesta, așa cum este.
Nici voința mea nu e mai mult decât ”dorință și înfrânare, dorință și renunțare” (Anton S. Makarenko) și…atât.

 http://delaordinarlaextraordinar.wordpress.com

Azi tac. E randul tau sa vorbesti.
Inchide ochii  pentru cateva minute, asculta melodia de mai jos si simte. Apoi revino si lasa un comentariu.

 


E pagina ta. E articolul tau. E sansa ta sa iti dai voie sa simti, tot ceea ce simti, e sansa ta sa te eliberezi de toate gandurile.
Azi iti ascult inima, dincolo de spatiu si timp, ma deschid sa primesc mesajul tau. Lasa-l sa vina la suprafata pentru a crea spatiul in care anul acesta vor intra toate minunatiile pamantului.
Uneori tacerea mea e mai presus de orice cuvinte, si azi tac pentru ca vreau sa te ascult, si sa transform cuvintele tale in iubire pe care sa ti-o daruiesc tot anul acesta.
Esti pregatit/a sa dai totul afara pentru a primi IUBIREA?
Mi-am inceput calatoria anul acesta cu o rugaciune care spune asa:
‘’Doamne, anul acesta, vreau sa vorbesc cu cuvintele tale, sa aud cu urechile tale si sa simt cu inima ta.’’
Pentru ca te iubesc si pentru ca stiu ca misiunea mea in aceasta lume, rolul meu, este sa iti transmit tie, cat mai pur, cat mai curat si cu toata iubirea mea, mesajul divin pe care creatorul a tot ceea ce este ti-l trimite prin mine.
In primul mesaj al  unei noi calatorii miraculoase prin acest minunat an, vreau sa-ti multumesc ca existi. Tu ai fost si esti calea prin care eu ma desavarsesc zi de zi. Iti multumesc ca iti deschizi sufletul pentru a primi iubirea ca stil de viata, pe care eu si Tatal, o promovez in fiecare articol si mesaj. Iti multumesc ca acolo unde esti iti faci rolul perfect si potrivit pentru intreaga existenta, in fiecare clipa. Nici nu stii cat esti de minunat/a.  Nici nu stii ca nici o clipa nu te-am considerat ca fiind mic si neputincios, ci intotdeauna am stiut  ce fiinta mareata esti.
Iti multumesc ca mi-ai stat alaturi, ca m-ai criticat, ca m-ai apreciat si ca de fapt in fiecare clipa, mi-ai aratat ce trebuia sa vina la lumina din interiorul meu. Iti sunt profund recunoscatoare.
Dumnezeu mi te-a trimis si m-a trimis pe mine, pentru a ne re-aminti reciproc cine suntem, si pentru a pasi usor , usor spre paradisul si imparatia lui in aceasta viata.
Nu voi afirma niciodata ca eu detin meritele pentru ceea ce fac complet, si pentru ca te sustin si te insotesc in aceasta calatorie, pentru ca stiu ca nu as putea sa fac nimic fara sustinerea si harul divin.
De aceea, azi te rog sa imi vorbesti si ma deschid sa primesc raspunsurile pentru tine, in articolele care urmeaza.
Lasa sa vina tot ce a ramas nespus de-a lungul vremii si in acest fel iti lansezi rugaciunea catre Dumnezeu, si in perioada urmatoare asculta. Taci.  Si asculta!
Ai incredere in mine si fa acest lucru.
Acum tac, si ma retrag in tacerea binecuvantata.
Te iubesc.

http://artafeminina.ro