Scrisoare

 Cand a fost ultima oara cand ati primit o scrisoare in cutiuta postala?

Vai, e prima data cand primesc o scrisoare! E prima data! De cativa ani am tot spus ca mi-ar placea sa corespondez cu cineva, dar era mult mai lejer sa trimit un mail si sa nu trec prin tot procesul de creatie, de lupta cu cerneala (da, scriu cu stiloul), de lupta cu maini nesigure, emotie, iar apoi, rabdare, asteptare, rabdare, asteptare si nesiguranta ca posta romana chiar isi face treaba cum trebuie. Dar, exista un suflet, undeva in Romania, care e departe si care e la fel de romantic si idealist ca mine. Astfel, am trimis a doua mea scrisoare si am primit-o pe prima. Si bucuria ce am trait-o din clipa cand i-am scris pana in clipa in care am primit raspuns, a fost o experienta scoasa din timp si spatiu. Si..voi continua sa trimit scrisori. Si sper sa si primesc. Este intim, este emotie, este caldura si visare, este dincolo de hartie.
Este ceva ce societatea si cultura ne fura de ceva timp.
Este ceva ce necesita investitie de ganduri inspre persoana care va primi cuvintele, investitie de sentimente si amintiri..

Sa scriem scrisori, oameni buni! Sa scriem cu inimile!

 https://calatorinhar.wordpress.com

Sunt momente cand vrei sa nu mai intelegi nimic. Cand vrei moartea cuvintelor, moartea ratiunii si a logicii. Momente cand vrei doar sa simti adevarul, sa simti viata, sa te izbeasca in altfel decat ti-o poti explica. Pana pe la 2-3 ani copiii nu isi formeaza amintirile pe baza cuvintelor. Pentru ca nu au limbajul suficient de dezvoltat pentru a stoca informatiile cum o facem noi adultii. Acest lucru nu inseamna ca nu traiesc intens, ca nu se bucura, ca nu sufera, ca nu gusta fiecare clipa cu seninatatea si inocenta specifica. Uneori, vreau sa uit de sens, de coerenta si de cuvinte. Mai ales de cuvinte. Pentru ca uneori sunt asa de insuficiente. Deseori. Vreau sa am mintea unui copil. Si sa simt cu simturile, cu toate simturile fizice sau spirituale. Stiti expresia bla, bla, a fost dincolo de cuvinte? Ei bine, cred ca exista o realitate dincolo de cuvinte.
Si e frumos cand reusim, noi oamenii, sa impartasim prin cuvinte tot felul de interioruri, de experiente, de sentimente, de trairi, dar vai, sa nu ajungem sa credem ca, cuvantul e substitutul acelei realitati care e dincolo.
Ei bine, realitatea aceea imi lipseste si se ineaca in toate cuvintele mele si ale altora. Ah..si totusi, Cuvantul lui Dumnezeu e altceva. Pentru ca nu e ca al nostru..care ne iasa pe gura si se pierde in vazduh. Cuvantul Lui e altfel..caci s-a facut trup. A luat forma de realitate suprema.
Cuvantul lui Dumnezeu se infaptuieste negresit, nu ca al nostru..care poate sa se infaptuiasca sau se poate sa fie de prisos. Acum, am sa tac.

 https://calatorinhar.wordpress.com

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
De n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mîna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după un colţ de rai.

Şi nu te-nalţi în slăvi, dacă nu cazi
Cu fruntea grea în pulberea amară,
Iar dacă-nvii în zîmbetul de azi,
E c-ai murit în lacrima de-aseară.

Nuntă-n cer

Nu cunosc dorul
de tine, iubite
căci nu caut doar să te am aproape
ci să fim adamșieva
un singur trup
chiar de-ntreg pământul ne desparte
dragostea e mai tare decât moartea
și moartea tace
rămâne de rușine și nu desface
nicicum ce Dumnezeu a unit.

Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi rîurile n’ar putea s’o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n’ar avea de cît dispreţ. (Cântarea Cântărilor 8:6,7)

 https://calatorinhar.wordpress.com/

Lectie despre bucurie

 

In postul meu de facebook mi-am imbogatit sufletul si mintea cu o multime de lucruri citite in carti, pe bloguri. Anul acesta am cantat colindele cu scapari de lacrimi…pentru ca in mine se derula suferinta crestinilor din inchisorile comuniste si valoarea pe care o avea pentru ei fiecare sarbatoare, inima lor credincioasa, multumita, bucuroasa.

Recitesc cartea  ”Cu Dumnezeu in subterana”  a pastorului Richard Wurmbrand. Pretioasa carte!
Azi impart cu voi un pasaj despre bucurie. Adesea intalnesc oameni incruntati, nemultumiti…care nu se pot bucura, care sunt imbufnati, razvratiti. Si spre uimirea mea…adesea ma intalnesc pe mine in aceasta situatie.
Azi nu va cer sa invatam bucuria de la un om liber, bogat, inconjurat de familie, cu afaceri prospere, cu casa cu doua etaje si trei masini in garaj. Nu va cer sa invatam bucuria de la un om care are frigiderul plin de bucate si dulapul indesat cu haine de firma, cu portmoneul plin de bani de hartie.
Va invit sa-l cunoastem si sa-l ascultam pe un om trecut prin suferinta care militeaza pentru bucurie.
”Apoi, intr-o dimineata, am vazut in curtea inchisorii, langa camera gardianului, un preot batran si foarte demn, cu barba alba ravasita de vantul rece. Tocmai sosise si fusese lasat acolo. Mai multi ofiteri se aflau in juru-i.
- Ce-i cu popa asta batran aici? a intrebat unul dintre ei.
- A venit sa-i spovedeasca pe toti, a spus altul in bataie de joc.
Asta a si facut parintele Suroianu. Era inconjurat de o asemenea aura de sfintenie, incat te simteai imboldit sa-i spui acestui om intregul adevar. Chair si eu, care nu credeam in taina spovedaniei, i-am dezvaluit sentimentul meu de disperare si pacate despre care nu mai vorbisem niciodata cu nimeni. Adesea, radacinile raului nu sunt complet scoase la iveala la spovedanie. Dar cu cat ma acuzam mai mult, cu atat mai mult ma privea parintele Suroianu cu dragoste si nu cu dispret.
Suroianu avea in mai mare masura decat oricare dintre noi motive de mahnire. Intreaga lui familie fusese lovita in mod tragic. Uneia dintre fiicele sale, invalida, ii luasera sotul, care era cu noi, la Targu Ocna. O alta fiica si sotul ei fusesera condamnati la douazeci de ani. Unul dintre fiii sai murise in inchisoare, Un altul, preot, in care Suroianu isi pusese mari sperante se intorsese impotriva lui. Nepotii lui fusesera indepartati din scoala sau din slujbe din cauza activitatilor ”antistatale” ale parintilor lor. Totusi parintele Suroianu, un om simplu, autodidact, isi petrecea timpul incurajand pe altii si ridicandu-le moralul. Nu saluta niciodata cu ”Buna dimineata!”, ci cu formula biblica ”Pururea va bucurati”. El mi-a spus:
- In ziua in care nu poti zambi, nu-ti deschide pravalia. Pentru zambet te folosesti numai de saptesprezece muschi ai fetei, dar pentru a te incrunta – de treizeci si trei!
L-am intrebat:
- Ati avut atat de multe nenorociri. Cum de va mai puteti bucura?
- Pai, e mare pacat sa nu te bucuri, a zis. Gasesti intotdeauna motive pentru a te bucura. Exista un Dumnezeu in cer si in inima. Azi-dimineata am avut o bucata de paine. A fost asa de buna! Uite-te acum, soarele straluceste si aici ma iubesc atat de multi oameni.
Fiecare zi in care nu te bucuri este o zi pierduta, fiule.  
N-o sa te mai intalnesti niciodata cu ziua aceea. ”

 https://andreeastanciu.wordpress.com