Inima Sfanta, curpinde timpul in mana Tatalui Ceresc.
Nu mai existam ca si nume, ca si personalitate, ca si individ,
Ne dizolvam in Lumina Inceputului, devenim Unul cu fiecare atom,
cu fiecare particula a complexitatii Universului in care existam.
Suntem timpul apropierii, simtirii si atingerii sacrelor si misterioaselor
parabole, care apar in viata fiecaruia din noi.
Cine esti? Cum simte a ta inima? Cum iubeste a ta privire?
Cum gandeste a ta fiinta in gandurile celor straini?
Cum curpinzi in a ta inima, fiece secunda, fiece zi, fiece
dimineata cand sunetul ceasului te pregateste pentru un nou inceput.
O alta descoperire a inimii tale, o alta calatorie a Celui care “ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa.”
Mereu am simtit sunetul, avand o rezonanta aparte si profunda cu Tibetul, de multe ori proiectandu-mi fiinta, in acele temple, in care rugaciunea diminetii era atat de plina de umilinta, plina de devotament,
plina de simplitate si iubire pura.
Sunt proiectii care imi apar f intens si profund in al meu suflet, dorindu-mi cu ardoare sa pot ajunge, ca oriunde ne-am gasi, un loc de munca, sa il putem simti, sa il transfiguram asemeni templului Tibetan.
Omul sfinteste locul, si am putea schimba un loc de munca, angrenandu-ne fiecare intr-o stare de sinceritate si iubire, intr-o rugaciune a templului.
Mai cred si imi doresc, sa ajung sa pot trai si bucura unui astfel de loc de munca, cu ajutorul Iubitului Tata Ceresc!

Sunetul ceasului in diminetiile tarzii de februarie.
Sunetul secundelor vietii care se scurg in tacere si atat de fin.
Sunetul vocii inimii, care te priveste, te asculta, te pregateste,
Si-ti sopteste: sunt cu tine, te voi iubi, ocroti, te voi alinta
Iti voi mangaia clipele grele si te voi Inalta in mine!
Este sunetul primordial, este locul-acasa, de unde ai plecat si unde te vei intorce.
Este povestea mea cu tine, faptura pe care am creat-o inainte ca tu sa existi.
Este povestea clipelor traite, este haina cu care te protejez de frig, este perna pe care iti asezi chipul,
pentru odihna, este poveste de unde visele iau aripi si te poarta pe-ale Heruvimilor brate.
Este locul de unde te trezesc, inainte ca tu sa iti deschizi ochii, este camera, pe care am incarcat-o cu Lumina, Rugaciune, lacrimi de dor, speranta, inchinare, umilinta, rabdare.
Este locul de unde iti scriu si te indrum, esti iubita Mea, a inimii Tale, a respirului Dumnezeiesc,
si pentru toate astea si toate cate vor mai fi, te rog, cu umilinta si plina de compasiune, sa ma iei cu tine pretutindeni, si iti multumesc, frumoasa povestea a inimii mele, vocea care mi-a vorbit suav si plin de cuvantare.
Te imbratisez, imbratisarea inimii Tale si cu iubire te-astept mereu si mereu sa vorbim, sa ne cunoastem si sa redevenim ceea ce am fost, vom fi si suntem!
Cu dor, te-ating si-ti soptesc: paseste usor, esti in dor.