“Asculta-voi ceea ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu (Ps 84,9) Asa sa fie si asa este
Fericit sufletul care aude pe Domnul vorbind înlăuntrul său şi care primeşte din gura Lui cuvânt de mângâiere.
Fericite urechile care se deschid la vărsarea şoaptei dumnezeieşti şi care se închid cu totul la zgomotul lumii.
Fericiţi ochii care, închişi pentru cele din afară, sunt aţintiţi la cele dinăuntru.
Fericiţi cei ce pătrund cele lăuntrice şi se străduiesc prin deprinderi zilnice, să se pregătească pentru a înţelege tainele cereşti.
Fericiţi cei ce saltă de bucurie gândind la Dumnezeu şi se debarasează de orice piedică lumească.
Ia aminte la acestea, suflete al meu, şi închide porţile în faţa poftelor tale, ca să poţi asculta ce grăieşte în inima ta, Domnul Dumnezeul Tău!”

Urmarea lui Hristos – Toma de Kempis

Francesca Chillemi

 

Pranayama sau cum putem să ne branşăm la izvorul nesecat al energiei universale

În mod normal putem trăi fără apă şi fără hrană câteva zile, dar fără aer doar câteva minute. Este esenţial să respirăm pentru a trăi şi este important să respirăm corect pentru a ne menţine sănătatea şi pentru a ne bucura de o viaţă cât mai lungă. Stresurile zilnice, tensiunile cu care ne confruntăm şi alţi factori perturbatori din exterior ne fac să nu acordăm atenţie respiraţiei, ceea ce conduce la apariţia multor probleme de sănătate. Conştientizarea procesului respirator şi controlul asupra tuturor etapelor acestuia ne vor ajuta enorm să ne armonizăm şi chiar să ne vindecăm la nivel fizic, psihic, mental şi mai mult, să acordăm atenţie aspectelor de ordin spiritual.

Marii înţelepţi şi iniţiaţi ai acestei planete, indiferent de tradiţia de care au aparţinut, vorbesc despre existenţa unei energii divine vitale fundamentale ce impregnează toate lucrurile şi fiinţele din univers, transcenzând totodată timpul şi spaţiul. În tradiţia YOGA această energie fundamentală este numită PRANA. PRANA face parte integrantă din toate fenomenele manifestării: mişcarea corpurilor celeste, electricitate, magnetism, forţa de atracţie gravitaţională, de exemplu, precum şi din toate formele de viaţă, pornind de la cele mai simple microorganisme, până la cele mai complexe fiinţe din univers. Ea pătrunde toate formele de materie, fără să fie ea însăşi materie. Viaţa tuturor fiinţelor depinde de PRANA.

Energia vieţii (PRANA) este atrasă în fiinţa noastră în primul rând  prin respiraţie. Acordând o atenţie specială acestui proces, realizând tehnici YOGA de respiraţie sau PRANAYAMA, vom putea să ne branşăm la izvorul nesecat al energiei universale. În zilele noastre, în care poluarea este excesivă, aerul pe care îl consumăm este extrem de sărac în energie vitală. Practicând PRANAYAMA zi de zi, vom putea să ne îmbunătăţim considerabil întregul proces respirator, aducând în fiinţă întreaga energie de care avem nevoie.

PRANAYAMA în YOGA SUTRA

PRANAYAMA este cea de-a patra etapă din cele opt ale sistemului ASHTANGA YOGA descris de Patanjali în YOGA SUTRA. Calea cu opt ramuri (ASHTANGA) conţine două mari subdiviziuni - una exterioară, incluzând elemente ce purifică şi pregătesc corpul şi mintea pentru etapele superioare ale practicii YOGA, grupate în a doua subdiviziune, a YOGA-ei interioare.

Primele patru etape, deşi absolut necesare, ţin de YOGA aşa-zis exterioară, BAHIRANGA YOGA:
1. codul etic – YAMA;
2. codul moral – NIYAMA;
3. posturile corporale – ASANA;
4. controlul respiraţiei – PRANAYAMA.
Următoarele patru etape aparţin practicilor interioare, ANTARANGA YOGA:
5. retragerea simţurilor de la obiectele exterioare – PRATYAHARA (această etapă face de fapt trecerea către lumea interioară);6. concentrarea – DHARANA;
7. meditaţia – DHYANA;
8. supraconştiinţa, extazul divin – SAMADHI.

 

PRANAYAMA reprezintă de fapt controlul şi ritmarea respiraţiei, experimentând vehicularea energiei PRANA-ice şi ajungând în final la un control deplin asupra suflurilor subtile.

Cele trei procese distincte dintr-un ciclu respirator sunt: expiraţia, inspiraţia şi momentele de tranziţie dintre ele. In extenso, în procesul respiraţiei putem identifica patru etape: inspiraţia, retenţia pe plin (reţinerea aerului în plămâni), expiraţia şi retenţia pe vid (oprirea respiraţiei după ce aerul este complet eliminat din plămâni).

Pentru a practica cu succes şi a obţine rezultate în controlul respiraţiei (PRANAYAMA) este necesar să putem să menţinem suficient de mult timp, stabil şi confortabil totodată, o postură (ASANA) de meditaţie.
În SUTRA 49, Patanjali afirmă: „Această ASANA fiind realizată, urmează PRANAYAMA care este pacificarea, regularizarea şi interiorizarea conştientă a suflului care conduce la suspendarea mişcărilor de inspiraţie şi expiraţie.”

 

Există o strânsă legătură între frecvenţa respiratorie (numărul de respiraţii pe minut) şi durata de viaţă. Şerpii, elefanţii, broaştele ţestoase, de exemplu,  animale care trăiesc mult, respiră de mai puţine ori pe minut decât fiinţele umane. Ne putem da cu uşurinţă seama că, dobândind controlul asupra respiraţiei printr-un antrenament adecvat şi prin practica susţinută a tehnicilor de PRANAYAMA, ne putem prelungi viaţa.

Se spune despre PRANA că dacă vrei să o controlezi, trebuie să fi la fel de precaut ca atunci când îmblânzeşti un elefant sălbatic. În acest demers este nevoie de fermitate şi răbdare, evitându-se graba şi orice fel de forţare.
Respiraţia este o punte de legătură între trup şi minte, aceste trei elemente influenţându-se reciproc. Cu toţii am observat, de exemplu, impactul unor emoţii puternice asupra respiraţiei. Dacă dorim să medităm dar structura noastră fizică nu este suficient de pură, la început putem observa diferite tensiuni musculare şi gânduri obsesive, haotice. Sistemul nervos este ca un arbitru între corpul tensionat şi mintea agitată. Respiraţia controlată ne poate ajuta imens pentru a elimina aceste perturbări.

În SUTRA 50 Patanjali indică cum trebuie realizată PRANAYAMA: „Conştientizând mişcările respiratorii care sunt spre exterior (expiraţia), spre interior (inspiraţia) şi de suspendare (retenţiile), în funcţie de locul în care se află suflul, durata sau amplitudinea în timp a suflului şi ritmul impulsurilor respiratorii, realizăm prelungirea şi trecerea suflului în starea subtilă nemanifestată.”

Pentru a înţelege cum anume trebuie să respiram în timp ce realizăm PRANAYAMA, să ne imaginăm că suntem la volanul unei maşini şi apăsăm foarte uşor pedala de acceleraţie iar apoi, la fel de uşor, pe cea de frână. În ambele situaţii vom folosi o forţă slabă pentru a accelera sau pentru a încetini maşina. În acelaşi mod vom proceda atunci când vrem să inspirăm sau să expirăm în procesul de respiraţie. Cu cât inspiraţia şi expiraţia se realizează mai atent, lin şi conştient, efectele benefice asupra corpului fizic, asupra minţii şi asupra psihicului vor fi mai intense, producându-se o expansiune a câmpului conştiinţei asupra vehiculării energiei PRANA-ice.
Întreaga ştiinţă a respiraţiei începe cu conştientizarea a ceea ce se produce în timpul respiraţiei. Aceasta implică să avem o atitudine de explorare plină de curiozitate şi în acelaşi timp detaşată asupra a ceea ce se produce în interiorul fiinţei noastre şi în jurul nostru în timpul procesului respirator.
Conştientizarea a ceea ce simţim în timp ce respirăm şi vehiculăm aerul prin nări este foarte simplă şi are un efect benefic foarte mare în practica meditaţiei.

În SUTRA 53 se spune: „Ca urmare a suspendării suflului (PRANAYAMA), mintea devine focalizată şi stabilizată asupra obiectului sau asupra procesului folosit ca ţintă ori suport.” Cu alte cuvinte, procesul respiraţiei şi procesele mentale sunt cuplate, nemişcarea uneia generând nemişcarea celeilalte. Când vehicularea PRANA-ei se opreşte, mintea se linişteşte de asemenea. Înţelegem astfel cum PRANAYAMA este o etapă care ne conduce automat la realizarea concentrării (DHARANA) şi a celorlalte trepte superioare ale practicii YOGA.

Tipuri de respiraţie

Există trei tipuri principale de respiraţie: respiraţia abdominală sau diafragmatică, respiraţia toracică sau costală şi respiraţia claviculară.

Respiraţia abdominală sau diafragmatică favorizează cea mai amplă expansiune a plămânilor, asigurând absorbţia unei cantităţi sporite de aer proaspăt, în timpul unei inspiraţii. În plus, acest tip de respiraţie realizează un masaj al organelor intra-abdominale şi energizează plexul solar al fiinţei.

Diafragma este un muşchi situat între torace şi abdomen, boltit spre torace. În timpul inspiraţiei, muşchiul diafragmatic se contractă şi este împins în jos, iar în timpul expiraţiei, aerul este expulzat din plămâni şi diafragma se relaxează. Într-o respiraţie profundă, spaţiul dintre partea inferioară a toracelui şi partea superioară a zonei abdominale este împins uşor în sus şi în jos, atât cât să se producă o respiraţie completă.
Când diafragma este folosită pentru respiraţie, apare o mică mişcare în partea inferioară a abdomenului, iar pieptul rămâne nemişcat. În general, noi trăim într-un mod alert, stresant şi respirăm foarte haotic, utilizând pentru aceasta doar zona pieptului şi cea abdominală. Aceasta ne creează tensiuni şi ne împinge într-un cerc vicios al minţii agitate care conduce la respiraţii neregulate şi la încordare psihică care, la rândul lor, produc agitaţie mentală etc., respiraţiile necontrolate determinând probleme de sănătate atât fizică cât şi mentală.

Respiraţia costală sau toracică are loc prin mişcarea coastelor, ceea ce nu asigură decât o expansiune uşoară a plămânilor şi deci o cantitate mai mică de aer inspirat, care determină şi o frecvenţă mai mare a ritmului respirator.

Respiraţia claviculară este cea mai slabă deoarece face să pătrundă în plămâni cel mai mic volum de aer. Ea asigură doar o ventilare superficială a părţii superioare a plămânilor şi aceasta este cauza, uneori nebănuită, a multor disfuncţionalităţi şi boli psiho-somatice.

Modalităţi de eliminare a tulburărilor respiratorii

Aşa cum am arătat anterior, corpul fizic, respiraţia şi mintea sunt strâns legate. Când respiraţia este neregulată, se produc spasme, blocări în curgerea suflului, respiraţia devine zgomotoasă, toate acestea fiind provocate de agitaţia minţii. Când corpul este relaxat, respiraţia curge lin, fără pauze, în linişte şi uşor, iar la rândul ei, mintea este calmă, liniştită. Ca urmare, primul pas pe care trebuie să-l facem este să conştientizăm modul în care respirăm. Dacă observăm că apar tot felul de neregularităţi în respiraţie, trebuie să intervenim imediat pentru a le elimina.

Spălarea nazală

Pentru a respira uşor şi pentru a facilita absorbţia energiei PRANA-ice la nivelul nasului, trebuie să ne asigurăm că nările sunt perfect curate. Pentru aceasta există o tehnică foarte simplă numită JALA NETI, spălarea nazală. Se realizează folosind apă călduţă, uşor sărată pe care o introducem în nări cu un fel de cană specială sau pur şi simplu absorbind apa din căuşul palmei alternativ, prin câte o nară, după care o scoatem afară suflând puternic. Sarea trebuie să fie bine dizolvată, iar gustul apei să fie aproximativ cel al lacrimilor. Concentraţia optimă este un vârf de cuţit de sare neiodată la o jumătate de cană cu apă. Spălarea nazală are ca efect o curăţire foarte bună a nărilor, iar respiraţia se va realiza mult mai uşor. De asemenea, această curăţire are şi un efect calmant.

 

Exerciţii simple de PRANAYAMA

Un aspect foarte important în realizarea tehnicilor YOGA este să ţinem cont de succesiunea etapelor aşa cum au fost ele descrise de Patanjali în YOGA SUTRA, şi anume, în practica noastră spirituală vom începe întotdeauna cu exerciţii de HATHA YOGA şi apoi vom continua cu exerciţiile de PRANAYAMA. Cei care nu vor respecta această indicaţie extrem de importantă se pot confrunta cu unele probleme fizice şi chiar psihice. La sfârşitul tuturor exerciţiilor de PRANAYAMA este obligatoriu să se realizeze o relaxare a corpului fizic, executând relaxarea yoghină completă sau SHAVASANA.

Vă prezentăm în continuare câteva exerciţii simple de respiraţie (PRANAYAMA) pe care le puteţi realiza cu uşurinţă, respectând indicaţiile amintite mai sus.

Postura crocodilului:
În această postura ne întindem la sol cu faţa în jos, cu zona abdominală şi zona pieptului atingând podeaua. Picioarele sunt întinse. Fruntea se aşează pe braţele îndoite, partea superioară a trunchiului fiind uşor ridicată de la sol. În această postură vom respira în mod automat diafragmatic. Pieptul va rămâne nemişcat. Ne orientăm atenţia asupra respiraţiei, asupra nemişcării zonei pieptului, asupra imobilităţii zonei inferioare a abdomenului şi asupra modului în care operează această respiraţie diafragmatică. Prin observarea tuturor acestor aspecte ne va fi uşor să devenim conştienţi asupra procesului respirator chiar şi după ce am încheiat execuţia acestei posturi.

Postura cadavrului:
Postura cadavrului (SHAVASANA) implică să ne întindem la sol pe spate, cu mâinile uşor depărtate de trunchi, având palmele orientate în sus şi picioarele uşor depărtate între ele. Rămânem perfect imobili în această postură şi vom realiza diferite exerciţii de control mental al respiraţiei. De exemplu:
- observăm ridicarea şi coborârea abdomenului;
- observăm şi eliminăm spasmele din timpul respiraţiei;
- devenim conştienţi şi eliminăm pauzele din respiraţie;
- observăm reducerea gradată a fluxului respirator şi încetinirea naturală a respiraţiei;
- conştientizăm cum respiraţia devine liniştită şi abia perceptibilă;
- ne imaginăm cum energia vehiculată prin respiraţie coboară şi urcă de-a lungul coloanei vertebrale.
Înainte de a realiza o meditaţie yoghină este indicat să realizăm pentru  câteva minute postura cadavrului, conştientizând eliminarea tuturor neregularităţilor din procesul respirator.

Respiraţia alternantă la nivelul nărilor:

În practica YOGA se vorbeşte adeseori despre echilibru şi centrare. Atunci când energiile subtile sunt necontrolate, acestea pot produce perturbări la nivelul corpului fizic şi al minţii. Procesul de centrare interioară se produce atunci când energiile din partea stângă a corpului se echilibrează cu energiile din partea dreaptă a corpului.

Când energiile nu sunt echilibrate în fiinţă, una dintre cele mai bune modalităţi pentru a realiza echilibrarea acestora este să ne focalizăm atenţia asupra intrării şi ieşirii aerului la nivelul nărilor. În majoritatea timpului, aerul respirat circulă predominant printr-o singură nară, alternativ. În cazul în care respiraţia se realizează în mod egal prin cele două nări, mintea se linişteşte profund, devenind pregătită pentru meditaţie.

Respiraţia alternantă nazală este o metodă prin care devenim conştienţi asupra energiilor PRANA-ice prin reglarea procesului respirator prin una sau prin cealaltă nară. Practic, astupăm alternativ nările cu degetele, controlând astfel curgerea respiraţiei, dirijând-o printr-o singură nară, nara activă. Procesul se poate repeta de câteva ori, schimbând degetele şi astupând nara opusă, respirând numai prin nara rămasă activă.
Pe parcursul practicii, vom urmări să nu mai folosim degetele pentru a astupa una sau cealaltă nară, ci doar ne vom îndrepta atenţia asupra procesului respiraţiei prin nara stângă, apoi prin nara dreaptă, succesiv, păstrând ochii închişi şi fiind într-o stare de relaxare.

Respiraţia echilibrată prin utilizarea minţii:
Ca o continuare a respiraţiei alternative prin nări, în această tehnică vom urmări să blocăm curgerea aerului prin nări prin intermediul minţii. Atenţia este îndreptată asupra nării care este inactivă şi în scurt timp ea va deveni activă şi respiraţia va curge liber prin ea. În felul acesta, mintea este folosită în mod direct pentru a regla procesul respiraţiei, iar energia ce se vehiculează în acest caz este cu mult mai subtilă decât în cazul unei respiraţii obişnuite. Aceasta este cheia pentru a învăţa cu adevărat cum să ne reglăm propriul sistem energetic, ceea ce ne este totodată extrem de folositor în meditaţie şi pentru a ne autovindeca.
În timpul acestei tehnici urmărim de asemenea să simţim curgerea aerului inspirat şi expirat prin nări. Expiraţia este lentă şi de două ori mai lungă decât inspiraţia. Respiraţia se realizează continuu, fără pauze între inspiraţie şi expiraţie, una curgând uşor după cealaltă.

Respiraţia doi-la-unu:
Acest tip de respiraţie presupune să respirăm într-un mod controlat, astfel încât expiraţia să fie de două ori mai lungă decât inspiraţia. De exemplu, putem să ne cronometrăm respiraţia şi să facem astfel încât expiraţia să aibă o durată de 6 secunde iar inspiraţia 3 secunde, sau să realizăm circa 6-7 respiraţii pe minut.
Urmărim să ne găsim un ritm respirator cu rata corespunzătoare expiraţiei şi inspiraţiei, care ne este cel mai convenabil. De exemplu: 4:2, 6:3, 8:4, 10:5, 12:6, în care primul număr reprezintă secundele de expiraţie, iar cel de-al doilea număr reprezintă durata inspiraţiei, tot în secunde. Apoi, pe parcursul practicii, pe măsură ce ne obişnuim să respirăm în acest fel, putem elimina contorizarea, focalizându-ne doar asupra respiraţiei.
Respiraţia doi-la-unu are un efect foarte relaxant asupra sistemului nervos şi este şi ea o modalitate excelentă pentru a ne pregăti înaintea unei meditaţii.

Respiraţia controlată şi actul amoros
O respiraţie realizată corect ne influenţează în bine întreaga fiinţă: aduce un plus de vitalitate la nivelul corpului fizic prin armonizarea energiilor în fiinţă şi prin asimilarea PRANA-ei din Macrocosmos, ne influenţează pozitiv stările emoţionale şi trăirile, iar mintea devine clară, lucidă şi uşor de controlat.
În timpul fuziunilor amoroase cu continenţă, ritmul respirator se echilibrează şi intră în armonie cu suflurile subtile cosmice şi astfel cei doi iubiţi pot să asimileze prin rezonanţă energii extrem de elevate şi regenerante.
În mod obişnuit, în timpul actului amoros respiraţia se accelerează odată cu creşterea excitaţiei sexuale. În consecinţă, mintea începe să se agitate şi conduce la o stare de emotivitate crescută, iar respiraţia devine neregulată. Astfel, momentul de pierdere a controlului asupra energiei sexuale (ejacularea sau descărcarea) este inevitabil. Cea mai simplă modalitate de a controla acest proces este aceea de a ţine sub control respiraţia. Cu cât respiraţia este mai ritmată şi mai calmă, cu atât mintea devine mai liniştită şi vor predomina trăirile amoroase elevate, afective. Stările intense de iubire, de expansiune sau de interiorizare profundă pot fi induse şi susţinute de controlul exercitat asupra respiraţiei.
În încheiere, prezentăm în sinteză consecinţele unei respiraţii defectuoase:
- stres, oboseală;
- creşteri în greutate, accese de astm;
- hiperventilaţie care conduce la scăderea anormală a concentraţiei de bioxid de carbon din sânge;
- încetinirea metabolismului;
- stări de leşin, de anxietate;
- stări de ameţeală şi confuzie;
- muşchii abdominali, toracici şi pectorali se rigidizează cu timpul, ducând la insuficienţă respiratorie;
- fluctuaţii mentale;
- mental greoi, mult încetinit.
   

Şi efectele unei respiraţii corecte, ca urmare a realizării tehnicilor de PRANAYAMA:
- eliminarea surescitării şi a iritabilităţii nervoase;
- micşorarea ritmului cardiac;
- creşterea rezistenţei la infecţii;
- eliminarea riscului de a face boli cardiovasculare;
- eliminarea oboselii cronice;
- vindecarea problemelor respiratorii;
- normalizarea valorilor tensiunii arteriale;
- longevitate;
- elasticizează şi conferă strălucire pielii;
- încălzirea sau răcirea corpului, în funcţie de tehnica de PRANAYAMA abordată;
- liniştirea minţii, relaxarea globală a fiinţei;
- echilibrarea energetică la nivelul tuturor sistemelor funcţionale ale corpului;
- vitalizare;
- stare de entuziasm, poftă de viaţă;
- încredere în sine, putere de acţiune.

Starea de recunoştinţă profundă faţă de Dumnezeu Tatăl
 Foarte mulţi oameni obişnuiesc să se roage şi să îi ceară lui Dumnezeu Tatăl diferite lucruri, dar mai puţini îşi amintesc să-I mulţumească atunci când Dumnezeu le răspunde rugilor. Chiar mai puţini sunt cei care acceptă orice se petrece în viaţa lor cu seninătate şi Îi sunt recunoscători lui Dumnezeu chiar şi atunci când li se pare că nu primesc ceea ce se meritau. Dacă în relaţiile dintre oameni lipsa recunoştinţei sau incapacitatea de a mulţumi este o deficienţă de caracter, în schimb în relaţia cu Dumnezeu Tatăl am putea spune că, de fiecare când suntem nerecunoscători, cădem la o anumită încercare spirituală.

Este chiar foarte bine dacă ne obişnuim să Îi mulţumim în fiecare zi lui Dumnezeu Tatăl pentru tot ceea ce ne oferă, amintindu-ne de cel puţin 5-7 ori pe zi să ne exprimăm spontan şi sincer recunoştinţa faţă de El. O astfel de practică spirituală extrem de eficientă ne va ajuta să ne transformăm uluitor de rapid, dar pentru aceasta trebuie să avem deschiderea şi curiozitatea de a experimenta această metodă spirituală.

Atunci când ne manifestăm exemplar recunoştinţa faţă de Dumnezeu Tatăl, vom remarca imediat adevărul afirmaţiei că atunci când noi facem un singur pas către Dumnezeu,  El face 10 paşi către noi. De cele mai multe ori este suficient să manifestăm spontan şi sincer o stare exemplară de recunoştinţă, pentru ca imediat după aceea să simţim o inconfundabilă revărsare de Graţie Divină. În realitate, tot Dumnezeu este cel care ne copleşeşte cu daruri spirituale, chiar şi atunci când, în aparenţă, noi suntem cei care ne exprimăm recunoştinţa.

Este prin urmare esenţial să fim recunoscători mereu lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem şi pentru tot ceea ce se manifestă în viaţa noastră. Procedând mai mereu astfel, putem fi siguri că această atitudine superioară va avea chiar ea un efect alchimic benefic asupra întregii noastre existenţe. Bucurându-ne şi fiind mereu recunoscători lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care el ni le oferă, vom constata că acestea se vor multiplica apoi în avalanşă. Iubind lumina şi frumuseţea din fiecare floare, vom învăţa sa iubim splendoarea şi măreţia lui Dumnezeu, pe care le vom recunoaşte apoi în noi înşine, precum şi în toţi ceilalţi.

Dumnezeu ne dăruieşte permanent şi necondiţionat totul. Nu ar fi oare de dorit să răspundem şi noi, cât mai des şi cât mai conştient, nepreţuitului Său dar, întorcându-ne cât mai des inimile pline de recunoştinţă către El? Recunoştinţa pe care o manifestăm este însăşi măsura conştienţei noastre şi măsura a ceea ce suntem capabili cu adevărat să primim. Un suflet nerecunoscător este de fapt un suflet închis în faţa darului pe care Dumnezeu i-l oferă şi în situaţia închiderii sale singura alternativă este retragerea darului ce i s-a acordat, pentru simplu fapt că el nu îl poate primi. Deloc întâmplător, în popor se spune că „nemulţumitului i se ia darul“.

Starea de recunoştinţă este o „hrană“ spirituală tainică, o hrană subtilă de lumină pentru sufletele noastre, hrană ce va face ca ele să crească şi să poată să primească şi mai mult, alte noi şi noi daruri pe care Dumnezeu, în imensa Sa iubire şi compasiune, ni le oferă neîncetat.

 Starea de atemporalitate presupune ieşirea din timpul-durată, sau timpul văzut ca o desfăşurare cronologică ce merge de la trecut, prin prezent, spre viitor, şi intrarea în timpul eternitate, sau timpul existenţei divine. În fiinţa care realizează translaţia în atemporalitate are loc, simultan, transcenderea personalităţii individuale, a egoului şi revelarea esenţei ei divine, Sinele nemuritor Atman. Această stare apare în fiinţa noastră atunci când trăim plenar în momentul prezent. Eckhart Tolle o descrie astfel în cartea sa „Puterea prezentului“: „Când fiecare celulă din trupul vostru este atât de prezentă, încât o simţiţi vibrând de viaţă, şi când în orice moment puteţi simţi această viaţă ca fiind bucuria Fiinţei, atunci se poate spune că v-aţi eliberat de timp. A fi liber de timp înseamnă a fi liber de nevoia psihologică de trecut pentru a avea o identitate, şi de viitor pentru a atinge împlinirea. Aceasta reprezintă cea mai profundă transformare a conştiinţei pe care ne-o putem imagina.“

Omnipotenţa divină este un Atribut Dumnezeiesc fundamental, prin intermediul căruia fiinţa umană poate avea revelaţia stării de măreţie Dumnezeiască. Omnipotenţa lui Dumnezeu este puterea Sa uimitoare şi fără limite, care ni se dezvăluie mai ales în procesul creaţiei şi de asemenea în actul divin al mântuirii fiinţelor create. Despre această realitate divină, profetul Ieremia a spus: „Ah, Doamne Dumnezeule, Stăpân divin absolut, ai făcut cerurile şi Pamântul, cu puterea Ta nemărginită şi cu braţul tău divin întins. Nimic nu este greu pentru Tine!“ (32, 17).

Prin voinţa omnipotentă a lui Dumnezeu totul se manifestă, aşa cum se afirmă în Psalmul 102, versetele 25-27: „Tu, Doamne Dumnezeule, ai întemeiat în vechime pământul. Şi cerurile sunt tot lucrarea mânilor Tale. Cu toate că ele vor pieri, Tu vei rămânea pururea. Toate se vor învechi ca o haină. Tu le vei schimba ca pe un veşmânt şi atunci ele se vor schimba. Numai Tu rămâi mereu Acelaşi, în eternitate. Şi anii Tăi nu se vor sfârşi nicicând.“.

Omnipotenţa lui Dumnezeu este unul dintre Atributele Divine esenţiale, alături de Omniprezenţă şi Omniscienţă. Omnipotenţa divină sau Atotputernicia lui Dumnezeu este acel atribut dumnezeiesc prin care Dumnezeu poate face să se petreacă tot ceea ce El vrea să se petreacă. Puterea infinită a lui Dumnezeu nu are îngrădiri şi nici oprelişti. Iov a recunoscut acest lucru când a spus: „Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale“ (Iov 42, 2). Sau aşa cum spune Arhanghelul Gabriel în Biblie: „Niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de puterea lui divină“ (Luca 1, 37). Întrebarea retorică pe care Dumnezeu i-o pune lui Avraam şi anume: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?“ (Facerea 18, 14) subliniază tocmai Omnipotenţa lui Dumnezeu.

 „Trebuie să îi dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în tot ceea ce faci, şi care este important. În cazul în care nu-i dai aproape întotdeauna primul loc lui Dumnezeu, care este locul cel esenţial în existenţa ta, pierzi în felul acesta posibilitatea de a-I simţi mereu prezenţa sau, altfel spus, nu mai ai posibilitatea de a-I savura Omniprezenţa. În felul acesta pierzi posibilitatea de a beneficia fără încetare de ajutorul Lui sau altfel spus nu beneficiezi de Omnipotenţa Sa. Totodată atunci pierzi posibilitatea de a fi ghidat şi inspirat fără încetare de Dumnezeu Tatăl în tot ceea ce ai stringent nevoie, atât pentru tine, cât şi în situaţia în care urmăreşti să-i ajuţi pe ceilalţi. În situaţia în care nu-i dai aproape întotdeauna lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta, atunci nu mai beneficiezi de Omniscienţa sa, care fără îndoială ţi-ar fi putut oferi soluţii creatoare, absolut noi, geniale, care nu numai că te pot ajuta pe tine, dar totodată ele îi pot ajuta în mod eficient şi pe ceilalalţi oameni care au nevoie de ajutor. În concluzie se poate spune că atunci când nu îi oferi lui Dumnezeu primul loc în existenţa ta nu poţi beneficia de ajutorul Său pentru toate problemele dificile care implică fie ajutorul său tainic, fie o soluţie înţeleaptă şi divin inspirată. Procedând în acest mod putem primi semnele sau ghidarea de care avem nevoie şi pe care providenţa lui Dumnezeu ni le transmite prin această modalitate. Pentru a fi înţeles aşa cum trebuie acest aspect care este revelat aici trebuie să fie intim corelat cu principiul tainic al sincronicităţii, care nu este altceva  decât  o expresie accesibilă  posibilităţilor noastre omeneşti de înţelegere a misterului copleşitor al Omiprezenţei şi Atotputerniciei permanente sau, altfel spus, a Omnipotenţei lui Dumnezeu. Atunci când urmărim să primim această ghidare de la Dumnezeu Tatăl este foarte important să realizăm în prealabil consacrarea fructelor respectivei acţiuni lui Dumnezeu Tatăl şi totodată este necesar să realizăm trei binecuvântări ale spaţiului în care ne aflăm atunci când realizăm această acţiune“.

 Pe calea graţiei şi a renunţării, beatitudinea şi dorul nesfârşit de Dumnezeu se contopesc într-un mod inefabil. „Glorie acestei mari sărbători a inexprimabilei iubiri divine, unde chiar şi lacrimile au savoarea ambroziei. Universul întreg a secat în mine. Mi-am consumat sufletul în focul iubirii şi astfel L-am găsit pe Shiva.“ - Lalleshvari.

„Dacă te dăruieşti Lui în totalitate, vei descoperi astfel că Dumnezeu este cu tine tot timpul. Nu trebuie să te străduieşti prea mult pentru aceasta. Trebuie doar să-ţi dai seama că niciodată tu nu exişti decât prin El, şi că în realitate Dumnezeu este pentru tine totul. Fii întotdeauna neclintit în susţinerea şi trăirea deplină şi profundă a acestui adevăr."

Câteva citate inspiratoare ale poeţilor şivaiţi ai căii Bhakti Yoga (yoga iubirii frenetice pentru Dumnezeu):
„Fie ca setea nepotolită de a mă bucura de savoarea dumnezeiască a adoraţiei Tale, o Dumnezeule Omniprezent, să crească zi de zi şi să rodească pentru mine întotdeauna“.
„Ce ar mai putea să ceară acei ce sunt din plin dăruiţi cu Frumuseţea nesfârşită a iubirii? Iar cei ce nu o au încă, la ce bun să ceară altceva?“
„Pentru ce motiv s-ar arunca în ambrozia adorării Tale cei ce Te iubesc frenetic şi pe care căldura arzătoare a unui extraordinar elan de iubire i-a dezbrăcat de orice voinţă personală? Intensitatea arzătoare a elanului de care sunt cuprinşi este atât de mare, încât nu le rămâne decât să se arunce în undele nectarului extatic şi în plenitudinea conştiinţei Supreme pentru a regăsi instantaneu răcoarea şi prospeţimea eliberării în Divin.“
„Victorioşi, ei văd. Chiar şi învinşi, ei încă râd! Aşa sunt aceste fiinţe extraordinare pe care le îmbată nectarul iubirii Tale absolute, Dumnezeule Omniprezent!“

Lalla ne spune:

 

Prin practică perseverent repetată, (Sinele individual limitat) a fost dizolvat în infinitul Sine Universal! Fiinţa înzestrată cu atribute s-a contopit cu Akasha (unificându-se cu Fiinţa Eternă fără de atribute), într-un întreg omogen!
Însuşi Vidul a dispărut atunci. Nimic nu a rămas, cu excepţia lui Anamaya - nemişcatul, purul, prosperul Paramashiva;

Adevărata învăţătură secretă constă cu precizie în această practică, o, căutătorule! 

Lalla exprimă misterul imanenţei lui Shiva, regăsit acum în întreaga creaţie:

Într-o căutare ardentă am ieşit din sufletul meu în plin clar de Lună.
Într-o căutare ardentă am ajuns să realizez că Acelaşi (Dumnezeu) se uneşte cu Acelaşi (Dumnezeu).
Această întreagă lume eşti Tu, o Narayana (Shiva)!
Ce sunt toate aceste lucruri şi fiinţe? Sunt ochii tăi!

Shiva Bhairava

Shiva , transcendent şi inefabil care se manifestă în noaptea tainică a revelaţiei divine, Shivaratri 

"Lumină mirifică a tuturor luminilor, tenebre tainice ale tuturor tenebrelor! Acestor lumini paradisiace şi acestor tenebre tainice, care manifestă neîncetat o strălucire fără pereche, închinare!” Ahinavagupta – Laghuvritti I.I.

Shiva învăluie atât luminile, cât şi tenebrele într-o strălucire transcendentă incomparabilă. El nu are nici un mod definit de a fi (deoarece aceasta ar constitui o limitare). El este “cea de-a treia minune, de dincolo de existenţă şi de non-existenţă”, fiind astfel dincolo de orice atribut. El este acea ipostază a lui Dumnezeu cel extraordinar şi suprem, al cărui semn distinctiv este acela de a nu avea nici unul. Astfel, yoghinul care aspiră să se identifice cu starea lui Shiva accede în “inefabila Noapte, unde nu se mai pune problema călătoriei sau a etapelor”. Utpaladeva invocă această noapte cu o dorinţă arzătoare: “Te implorăm, plini de umilinţă, fă ca în noi să domnească mereu, atotstăpânitoare, acea paradisiacă Noapte a lui Shiva, a cărei esenţă luminoasă răspândeşte mereu propria-i strălucire necreată. În Ea, luna (-, femininul) şi soarele (+, masculinul), precum şi toate celelalte dualităţi pătrund asfinţind.”

Noaptea tainică a nediferenţierii – ce reprezintă puritatea fără umbră a lui Shiva, care înlocuieşte ziua iluziei – nu este altceva decât un aspect al deznodământului ce duce la starea de nedeterminare finală (nirvikalpa) a conştiinţei fuzionate cu Shiva.

Putem aminti aici şi noaptea bucuriei extatice, în care fiinţa adoratorului este copleşită de inefabilul Paramashiva, noapte a eroului spiritual (vira), care a ajuns la capătul ascensiunii sale, deşi ea este mai presus de orice descriere, căci în fond nici o noţiune nu îşi găseşte drum până la ea.

Fie că doarme, fie că veghează, adoratorul cunoaşte somnul conştient (yoganidra) al iubirii, care îl va conduce până la starea de nediferenţiere extatică (nirvikalpa). Graţie intensităţii extraordinare a voinţei, gândirea discursivă este atunci ca şi adormită, adormită pentru lumea iluziei, căci întreaga fiinţă a adoratorului lui Shiva se odihneşte în liniştea beatifică a iubirii de Dumnezeu. Iar acest somn supraconştient (yoganidra) nu cuprinde numai înţelegerea mentală limitată şi diferenţiatoare, ci învăluie chiar şi inima, fiindcă aşa cum mintea se leapădă de conceptele şi imaginile sale fluctuante şi se resoarbe apoi în nediferenţiere lăsând să subziste doar Pura Conştiinţă (cit), tot aşa şi inima trebuie să se golească de tot ce nu este Shiva: amintire, devoţiune concretă, bucurii spirituale minore etc., pentru ca în final să nu rămână decât starea imensă, vidă şi pură a lui Shiva. Aceasta este, în realitate, pentru inima iubitoare, adevărata asceză spirituală.

Tainica noapte a nediferenţierii care însoţeşte înaintarea yoghinului spre iluminarea spirituală este diferită în funcţie de etapa parcursă şi de intensitatea iubirii acestuia. Dacă ea se sfârşeşte pentru cel care a realizat identitatea cu Shiva într-o “noapte” (starea de vid beatific) de fuziune totală, plină de beatitudine, ea apare de-a lungul drumului când dulce, când dificilă. Uneori, adoratorul (bhakta) înaintează prin tatonări, aproape dezorientat, lipsit provizoriu de Prezenţa divină, după ce cunoscuse multă vreme fericirea de a o resimţi plenar.

Dorul copleşitor de Shiva se adânceşte tot mai mult pe măsură ce yoghinul înaintează pe calea spirituală. Într-un stadiu mai avansat al ascensiunii sale spirituale, aspirantul este supus altor încercări teribile ale ego-ului, dar încă oarecum obscure, în căutarea unei Realităţi Ultime care acum îi scapă.

Chiar şi după ce yoghinul a trăit revelarea fulgerătoare a Sinelui Suprem Atman, nemaiavând apoi nici o îndoială şi ataşându-se lui Shiva într-o stare de comuniune în care “incomparabila fericire a acoperit înspăimântătorul abis al separării”, el se mai poate întrista încă, cuprins de dor, şi nemulţumit de incapacitatea sa de a-l contempla pe Shiva fără întrerupere. Splendoarea divină străluceşte pentru el numai în anumite momente, fiind o lucire fulgerătoare, ca o rază de speranţă, ce se manifestă numai în timpul extazului (samadhi), nu şi în cursul stărilor de veghe sau de somn.

Pe această cale a graţiei şi a renunţării, beatitudinea şi dorul nesfârşit de Dumnezeu se contopesc într-un mod inefabil. "Glorie acestei mari sărbători a inexprimabilei iubiri divine, unde chiar şi lacrimile au savoarea ambroziei. Universul întreg a secat în mine. Mi-am consumat sufletul în focul iubirii şi astfel L-am găsit pe Shiva.” - Lalleshvari.