Lucrarea tainică a rugăciunii inimii

Sfinții Părinți spun că rugăciunea ,,Doamne Iisuse Hristoase, miluește-mă,, este una foarte puternică, deoarece este scurtă și mintea nu se poate împrăștia, iar cuvântul devine ca o pară de foc prin numele Domnului. Cei care se concentrează pe această rugăciune și o rostesc mereu pot ajunge la trăiri duhovnicești înalte. Am extras câteva date și repere, despre această rugăciune, dintr-o carte de referință pentru creștini: ”Pelerinul Rus”.
Cartea cuprinde mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus. Pelerinul rus este povestea unui creștin care începe prin a se întreba, plin de uimire, cum poate omul să se roage ,,neîncetat,, și care, pornind în căutarea răspunsului, ajunge, din marea milostivire a lui Dumnezeu, să dobândească lucrarea plină de har a rugăciunii lui Iisus și să descopere astfel că, într-adevăr, împărăția lui Dumnezeu se află înăuntrul nostru.
,,Curând după aceasta s-a răspândit vestea prin toate părţile că sunt înainte văzător, doctor şi vrăjitor. Din toate părţile au venit la mine să mă cerceteze tot felul de oameni, cu diferitele lor treburi şi întâmplări. Îmi aduceau daruri, începând să mă cinstească şi să mă fericească. Timp de o săptămână am răbdat toate acestea, însă m-a cuprins teama să nu cad în slavă deşartă, aşa încât am plecat de acolo noaptea, în taină.
Am pornit din nou pe drumul meu singuratic, simţind o mare uşurare, de parcă mi se luase un munte de pe umeri. Rugăciunea mă mângâia din ce în ce mai mult, iar uneori inima mea parcă fierbea de nesăturata dragoste pentru Iisus Hristos; din acest clocot dulce parcă mi se revărsa putere în toate încheieturile mele, ca nişte pârâiaşe mângâietoare. Pomenirea lui Iisus Hristos mi s-a întipărit atât de puternic în minte, încât, cugetând la întâmplările evanghelice, parcă le vedeam înaintea ochilor Şi plângeam de bucurie. Uneori simţeam în inimă o bucurie aşa de mare, încât nu o pot spune în cuvinte. Se întâmpla să nu intru în nici o locuinţă omenească câte trei zile şi trei nopţi şi, în extazul meu, simţeam că parcă sunt singur pe pământ, un ticălos păcătos singur în faţa milostivului şi iubitorului de oameni Dumnezeu. Această singurătate mă mângâia şi dulceaţa rugăciunii era de data aceasta atât de viu simţită, încât lucra mai cu putere decât atunci când eram între oameni,, (…)
,,Mi-am adus Filocalia, am căutat cuvântul lui Petru Damaschinul, alcătuit din trei părţi, şi am început să citesc următoarele: Trebuie să ne învăţăm a chema numele lui Dumnezeu mai mult decât a respira, în toată vremea şi în tot locul şi la tot lucrul. Apostolul zice: «Rugaţi-vă neîncetat», adică ne învaţă să avem aducere-aminte de Dumnezeu în orice vreme, în orice loc şi în timpul oricărui lucru. Dacă faci ceva, trebuie să ai în minte pe Creatorul lucrurilor; dacă vezi lumina, adu-ţi aminte de Cel ce ţi-a dat-o; dacă vezi cerul, pământul, marea şi tot ce se află într-însa, minunează-te şi proslăveşte pe Cel ce le-a zidit; dacă te îmbraci cu hainele tale, adu-ţi aminte cine ţi le-a dat pe acestea şi mulţumeşte-I Celui care are grijă de viaţa ta. Ca să spun pe scurt, orice mişcare să-ţi fie pricină de aducere-aminte şi de proslăvire a lui Dumnezeu. Şi, iată, în acest fel tu te vei ruga neîncetat, iar sufletul tău se va bucura totdeauna de aceasta.” (…)
,,Închipuie-ți inima. Întoarce-ți ochii ca și cum te-ai uita la ea prin piept și imaginează-ți-o cât mai viu cu putință, iar cu urechile ascultă cu atenție cum palpită și cum bate ea, lovitură după lovitură. Atunci când te vei obișnui cu aceste bătăi, începe să-ți potrivești cuvintele rugăciunii cu fiecare bătaie de inimă, uitându-te la ea.
În acest fel, la prima bătaie să zici sau să gândești: ,,Doamne,, la a doua:,,Iisuse,, la a treia: ,,Hristoase,, la a patra: ,,miluește-mă,, și repetă aceasta de mai multe ori. Pentru tine e ușor, căci ai făcut începutul și pregătirea pentru rugăciunea inimii. Apoi, îndată ce o să te obișnuiești cu aceasta, o să poți intra înlăuntrul inimii și ieși de acolo, unind rugăciunea lui Iisus cu respirația, precum învață Părinții. Adică, atunci când tragi  înăuntru aerul, soarbe şi pe „Doamne Iisuse Hristoase”, iar când slobozeşti aerul din tine, şopteşte „miluieşte-mă”.
Ocupă-te cât mai mult şi cât mai des cu această lucrare şi în puţină vreme vei simţi o durere uşoară şi plăcută în inimă, apoi vor apărea înăuntrul ei o bucurie şi o treptată încălzire. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei dobândi rugăciunea cea dinăuntrul inimii, de sine lucrătoare şi îndulcitoare.
O dată cu aceasta însă fereşte-te pe cât îţi stă în putere să primeşti închipuiri în minte, neprimind chipurile care ţi se vor arăta. Cu nici un preţ să nu primeşti nici un fel de închipuiri, căci Sfinţii Părinţi ne poruncesc cu putere să ne păzim în timpul rugăciunii mintea fără închipuiri, ca să nu cădem în înşelăciune.
Orbul, ascultând cu luare-aminte toate acestea, a început să lucreze cu stăruinţă, după metoda arătată, iar noaptea, când ne opream să dormim, se îndeletnicea în mod special cu această rugăciune, vreme mai îndelungată. După vreo cinci zile, a început să simtă o căldură puternică şi o bucurie nespusă în inimă şi pe deasupra o mare dorinţă să se ocupe neîncetat cu această rugăciune, care a deschis într-însul dragostea pentru Iisus Hristos.
Din când în când a început să vadă câte o lumină, dar nu vedea în ea nici un fel de chipuri sau lucruri.
Uneori i se arăta, când intra în inimă, ca o flacără de lumânare puternică, care izbucnea desfătător înăuntrul inimii, izbucnind afară prin gâtlej şi luminându-l. Iar în vremea acestei înflăcărări, putea vedea şi lucrurile care se petreceau în depărtare, ceea ce chiar s-a întâmplat odată,, (Pelerinul Rus).

 Ieromonahul Hrisostom Filipescu: ”Bucură-te, suflete!”

Când credeam că nu merit să primesc un astfel de dar, ieromonahul Hrisostom Filipescu, egumenul Schitului ”Sf. Maria Magdalena”, mi-a trimis răspunsurile la interviu. Mulțumesc, citesc, plâng și mă bucur. De ce? Pentru că fiecare răspuns al părintelui îmi arată cât de dulce este cuvântul îndumnezeit, și îmi înfățișează un suflet în care strălucește Hristos, cu duioșie și dor de Cer. Vă invit să citiți acest interviu, apoi să continuați lectura pentru suflet cu cele două cărți ale părintelui ”Puține lacrimi, multă bucurie” și ”Puține cuvinte, multă iubire”.

Ce reprezintă data de 11 august 2007 pentru dvs.?
Pe data de 11 august 2007 Dumnezeu mi-a sărutat sufletul într-un mod care nu poate fi nicicând uitat. Este momentul în care sufletul meu a făcut cununie cu Hristos pentru veșnicie. Monahul este cel care cu ochii zâmbește, dar cu sufletul suspină pentru durerile lumii. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!
Ce v-a îndemnat să mergeți la mănăstire?
Viața este o călătorie spre nemurire. Dintre toate stelele eu am ales doar una care îmi luminează întunericul existențial. Opțiunea mea este un act de iubire. În felul acesta am mulțumit Domnului pentru darul vieții… Așa am știut eu să mulțumesc, prin Iubire. Mănăstirea șlefuiește precum o apă colțurile ascuțite ale pietrelor interioare și le rotunjește, le face fine. Este o poveste de iubire spusă cu altfel de rostire.

Care sunt lucrurile care vă bucură?
În toate lucrurile este nevoie de măsură, de dreaptă socoteală. Sunt un om al bucuriei, al zâmbetului. Mă bucură lucrurile firești, mărunte, simple. O plimbare în pădure, o carte bună, o întâlnire cu Omul, copilul ce se joacă frumos, bătrânul ce zâmbește cald, cățelul plin de bucurie, pisica leneșă ce toarce a tihnă, toate pot deveni adevărate porții de sărbătoare pentru suflet și minte. Desaga cu bucurii este în inima fiecăruia. Dumnezeu nu are nevoie de oameni încruntați și veșnic nemulțumiți.
Dincolo de momentele mele de povestit cu Dumnezeu, mă bucură mult scrisul, mă împlinește. Am cochetat și cu pictura, cu fotografia. Mă mângâie artele într-un fel aparte. Aștern gânduri, mă joc cu rimele, sau cu versul alb. Îmi ascult glasul interior și scriu cu colțul inimii. Adeseori mă simt doar un scrib…
Care a fost cel mai important sfat primit vreodată?
Am primit multe sfaturi și primesc în continuare. Până la buza mormântului învățăm. Mă plec cu recunoștință tuturor celor care mi-au așezat un cuvânt, un gând în inimă. De la fiecare om care îmi apare pe Cale am ceva de învățat. Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața noastră. Fiecare din noi reprezintă un dar pentru ceilalți.
Trei sfaturi dragi îmi sunt: „Cine se pregăteşte este deja!”, „Să caut mereu lumina din viața oamenilor” și „Hai să vorbim ceasuri întregi despre tăcere!”.

Care credeți că este rolul nostru în lume?
Să învățăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieții. Suntem aici într-o continuă lecție și poveste de iubire. De când ne naștem pornim în căutarea iubirii. Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniți, ne umflăm, ne dezumflăm. Când în sfârșit am învățat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni și nimic să nu mai murdărească acea iubire.
Iartă, iubește, binecuvântează, ești o minune! Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată! Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu.

Ce importanță are Sfânta Liturghie în viața creștinului?
Liturghia este centrul vieții creștine. Axis mundi. Din potir luăm putere, har, iubire și iertare. Unindu-ne cu Hristos reușim, din darul lui Dumnezeu, să gustăm bucuria comuniunii. Avem nevoie de Liturghie, de a ne uni cu Hristos. Euharistia (mulțumirea) nu este premiul I cu coroniță pentru sfințișori, ci medicament pentru suflet și mai mult de atât. Iau „pastila”, Doamne, să vindece Hristos în mine ceea ce omul nu poate vindeca şi totodată să reuşesc să iau har şi putere în lupta cu păcatul. Cad, mă ridic.
Important este să nu dezertez, să nu divorţez de Hristos. Smerită cugetare. Hristos nu numără căderile, ci ridicările omului! Nu o să întrebe de ce am căzut, că ştie, ci de ce nu ne-am ridicat, de ce am crezut că nu ne poate ierta, iubi, îmbrăţişa?! Nu putem noi greşi cât poate Dumnezeu ierta! Dar să fie „stare de întoarcere” a fiului risipitor către Tatăl Ceresc. Unire cu Hristos Euharistic.

Ce locuri din România vă bucură și de ce?
Fiecare loc din România are specificul, farmecul și frumusețea sa. Îmi plac tradițiile românești, portul. Am chiar o ie care îmi este foarte dragă. Mă bucură locurile care au parfum românesc autentic și oamenii care nu pun privirea în pământ când spun că sunt români! Sunt zone pe care le-am vizitat și locuri în care încă nu am ajuns, dar pe care le am în suflet cu aleasă prețuire. Așa că nu o să vă indic un loc anume, ci vă spun vorba bătrânească dulce și plină de adevăr că omul sfințește locul, nu locul pe om. Fă Rai din ce ai!

Ce are de învățat un frate de mănăstire?
Să nu îl cântărească pe Dumnezeu și să se păzească de judecată. Ai văzut un episod din viața unui om, nu ai văzut toată viața lui și nu știi ce se ascunde în spatele acelei „dureri”. Îngerii nu vorbesc de rău pe alți îngeri.
Cum ne putem păzi mintea de gânduri nepotrivite?
Mutând gândul, dând volumul la minimum, schimbând ritmul. Depinde, sunt fel de fel de metode, fiecare găseşte ritmul său potrivit. Ceea ce e folositor pentru cineva, poate fi povară pentru altul. Rugăciunea curăță mintea și inima.
În formările mele profesionale am învățat că sunt momente în viață când e nevoie să  lăsăm să curgă gândul fără să ne îndulcim cu el. Și fără să ne învinovățim. Sunt oameni care fac adevărate tulburări psihice pentru un mic gând de care se învinovățesc mai mult decât e nevoie. Sunt gânduri și gânduri. Tocmai de aceea e nevoie să nu lovim în noi cu bice pentru orice pornire.
Observăm și corectăm ce este de corectat, iar ce este pentru smerenie acceptăm, nu ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Învăţăm lecţia şi mergem mai departe. Să nu bruscăm! Cum trece o barcă pe apă si eu o privesc, dar nu intru în ea, tot la fel și gândul. Eu aleg în ce barcă (gând) stau. Mintea este o apă, bărcile sunt gândurile, iar noi observatori pe mal. Fiți amabili cu gândurile! Ele trec dacă le dați pace și nu le dați valoare.
Cum se poate mântui omul în lume?
Omul este o taină, un unicat. Alergăm 24 din 24 de ore cu fel de fel de motive în spate. Pe drumul vieții se mai parchează, ne mai întoarcem la izvoare să ne adăpăm sufletele însetate. Vedeți dumneavoastră, tendința omului contemporan este de a se anestezia la tot pasul. Nu mai vrea să asculte tăcerea, nu își mai oferă momente de regăsire interioară, nu își mai ascultă glasul conștiinței. Pornește mereu ceva în fundal să uite, să nu audă strigătul interior. Adeseori are de toate și totuși nu are pace, nu are liniște. Le-a bifat pe toate și încă geme. Sufletului îi este foame și sete de Dumnezeu și omul nu aude, nu simte.
Gândul meu pe care îl așez la inima omului este de a asculta glasul interior, ce vrea Dumnezeu să îmi spună prin durerea, întâmplarea, omul acela. Apoi de a antrena mintea să vadă mereu ceea ce are, nu ceea ce îi lipsește pentru că altfel intră într-un labirint al minții de unde se rănește trăind mereu prin comparații. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie, are cât poate duce și îi este de folos și nimic nu este întâmplător în viața noastră! Dacă nu ne amăgim, nu ne poate dezamăgi nimic.
Omul se mântuiește în lume, la fel ca și cel din mănăstire, prin întâlniri dese cu Dumnezeu și cu omul în care se odihnește chipul lui Dumnezeu. Un părinte duhovnic care ne oferă nu numai dezlegare de păcate, ci și sfat, îndrumare, rugăciune, suport emoţional, poate reprezenta un început. Bucurând, iertând, iubind pe cel de lângă mine l-am bucurat pe Dumnezeu. Oamenii au nevoie de dovezi că sunt iubiți. Să nu ne bârfim mai mult decât ne rugăm. Nu cumva avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiți?

 Cum ne putem reîntoarce la Hristos?
Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.
Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Doamne. Sunt oameni grăbiți și Dumnezeu intervine și îi învață să se oprească și să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin și încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viața noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Așa că este nevoie să chemăm pe Doamne în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri amețitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim și să mulțumim pentru orice problemă! Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste.

Ce îi spuneți Bunului Dumnezeu atunci când vorbiți cu EL?
Îi mulțumesc pentru toate pe care le știu și nu le știu şi pentru tot ce mi se va mai îngădui să cunosc şi să bucur. Nu îi cer nimic pentru că știe El de ceea ce am nevoie, nu trebuie să-L învăț eu ce și cum. Mă las dansat pe melodia vieții. Doamne, fie voia Ta! Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu! Când privești spre Hristos se găsesc soluții în orice.
Vă mulțumesc, părinte!
Mulțumesc pentru dragoste și vă doresc multă bucurie!

 http://www.frumusete-fara-limite.ro