duminică, 27 mai 2012
Constantin Brâncuşi:
Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.
Ceea ce legi tu aici pe pământ - se leagă şi în ceruri.
Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale.
În timpul copilăriei - am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii - am zburat înspre ceruri...
În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poţi culege de oriunde şi oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viaţă.
ş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii.
Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.
Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală.
Lumea poate fi mântuită prin artă.
Se poate că poezia pură este o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei - adică o... tehnică filosofică.
Arta este altceva decât "redarea" vieţii, este transfigurarea ei.
Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.
Simplitatea este în sine o complexitate - şi trebuie să te hrăneşti cu esenţa, ca să poţi să îi înţelegi valoarea.
Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul.
Raţiunea de a fi a artiştilor este aceea de a revela frumuseţile lumii.
Trebuie să cauţi întotdeauna şi să găseşti o detaşare de tine însuţi.
Alexandru Pargaru:
Binecuvantare:
“Ce m-as face mama eu
De n-as fi copilul tau
Sa-ti fiu mama mangaiere
Bucurie si durere
Ca Dumnezeu m-o dat tie
Cea mai mare bogatie
Inima de mama stie”
Soare Sfant:
“O data sa te mai vad as vrea,
Ajuta-ma cu puterea ta,
Sa fiu un copil precum raza ta;
Tu esti Sfant,
Eu pe pamant nu pot straluci
N-am galbenul tau pur al vietii
Nici vesnicia tineretii”
DUREREA:
“Mergea Iisus prin ploaia franta/si-o Maica Sfanta il saruta/ Tiranul in balta de sange cand a calcat/ Inima Maicii s-a faramat; O, Iisuse Doamne Sfant/ Stapanul meu pe-acest pamant/ Tu m-ajuta, ma ocroteste/ De pacate ma fereste!“
*MERIȚI pe cineva care TE IUBEȘTE cu fiecare bătaie a inimii sale și care ÎȚI DUCE DORUL cu fiecare respirație.
*Meriți pe cineva pentru care EȘTI primul și ultimul gând din zi.
*Meriți pe cineva care printr-o simplă privire iti reaminteste cat esti de frumoasa, de minunata si unica.
*Meriți pe cineva care TE cunoaște așa cum ești cu adevărat, care crede în tine și în fața căruia să nu trebuiască să te justifici.
*Meriţi pe cineva lângă care ești TU şi în faţa căruia spui tot ce gândeşti şi ce simţi.
*Meriți pe cineva care TE RESPECTĂ și pentru care ești cea mai importantă persoană.
*Meriți pe cineva care te apreciază, te adoră, te place așa cum ești și care nu încearcă să te schimbe.
*Meriți pe cineva care traiește bucuriile tale și suferința ta împreună cu tine, care visează aceleași vise cu tine, care te face să râzi și care îți alină durerile cu o îmbrățișare.
*Meriți pe cineva care te protejează de temerile tale și care te încurajează atunci când îți pierzi încrederea și forța.
*Meriți pe cineva care nu îți îngrădește libertatea, dar pe care nu l-ai părăsi pentru nimic în lume.
*Meriți pe cineva care îți oferă siguranța iubirii și lângă care nu trăiești teama unui sfârșit.
*Meriți pe cineva care să simta ca fericirea ta este si fericirea sa.
.. quiero decir buenos días todos los días con la fragancia de flores que se pone en la almohada antes de que despiertes .. quiero decir que me encanta cada momento con todo su ser .. yo quiero preparar el desayuno y disfrutar de ella, junto con mucha luz .. quiero caminar por la senda que conduce a los bosques del corazón mágico, lleno de misterio .. y escuchar por siempre palabras llenas de gracia se reunieron en sus poemas .. quiero sentir tu perfume en tus abrazos eternos .. pero ¿cómo estás .. yo .. pero .. en que vivimos aquí y ahora .. el momento divino .. Te echo de menos, por nosotros, nuestro amor lleno de pureza, profundidad y espontaneidad. Estás en mi corazón cada momento, cada pensamiento, cada sentimiento. Abrazo con amor infinito. Sea bendito.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)