Eckhart Tolle

Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea.
Nu aranjându-ţi altfel circumstanţele vieţii îţi vei găsi liniştea, ci dându-ţi seama cine eşti la cel mai profund nivel.
Cea mai mare parte a suferinţei oamenilor este inutilă. Este creată chiar de dumneavoastră, atât timp cât viaţa vă este condusă de mintea care nu este supusă observării. Durerea pe care o creaţi acum este întotdeauna o formă de neacceptare, o formă de rezistenţă inconştientă faţă de ceea ce este.
Când sunteţi bolnavi, nivelul de energie este scăzut, astfel că inteligenţa organismului poate prelua controlul pentru a folosi restul energiei în vindecare, astfel că minţii (şi implicit gândurilor şi emoţiilor) nu le rămân prea multe resurse. Ego-ul consumă cantităţi considerabile de energie. Nu mai e nevoie să spun că acei oameni care experimentează o consolidare a ego-ului, în caz de boală, au nevoie de mult mai mult timp pentru vindecare. Unii nu mai apucă să se vindece, şi astfel, boala se cronicizează şi devine o componentă permanentă a falsului lor sentiment de sine.
Cuvântul "iluminare" evocă într-un fel ideea unei realizări supraomeneşti, iar sinele fals vrea să perpetueze această idee; dar aceasta este pur şi simplu starea dumneavoastră naturală, trăirea identităţii cu Fiinţa. Este o stare de conectare la ceva incomensurabil şi indestructibil, la ceva care, aproape paradoxal, sunteţi în esenţă dumneavoastră, dar care, cu toate acestea, vă depăşeşte cu mult. Ea înseamnă regăsirea naturii dumneavoastre adevărate, dincolo de nume şi de înfăţişare. Incapacitatea de a simţi această conectare dă naştere iluziei separării — separare de propria persoană şi de lumea care vă înconjoară. Atunci vă percepeţi, conştient sau inconştient, ca pe un fragment izolat. Apare frica, iar conflictul interior devine starea normală.
Fiţi cât se poate de conştienţi de faptul că momentul prezent este tot ce aveţi.
 În viaţa de zi cu zi, ai nevoie de trecut şi de viitor, dar identitatea ta nu trebuie să provină din ele.
 La început poate fi dureroasă trezirea şi realizarea bruscă a faptului că acea colectivitate cu care s-au identificat şi pentru care au muncit este de fapt nebună, în acest punct, unii adoptă cinismul sau amărăciunea şi de atunci încolo neagă orice valoare, orice merit. Aceasta înseamnă că îmbrăţişează rapid un alt sistem de credinţă, în chiar clipa în care cel anterior a fost recunoscut drept iluzoriu şi, în consecinţă, s-a prăbuşit. Ei n-au înfruntat moartea egoului lor, ci au alergat şi sau reincarnat într-unul nou.
 Fiecare dependenţă îşi are sursa în refuzul tău de a-ţi înfrunta durerea proprie. Fiecare dependenţă începe cu durere şi se termină cu durere. După ce euforia dependenţei trece, şi mai multă durere va ieşi la iveală, pentru că ea era deja ascunsă în interior. Fiecare dependent ajunge la un punct unde nu mai funcţionează pentru tine, şi atunci vei simţi şi mai multă durere decât ai simţit vreodată.
 Până şi Iluminarea poate deveni o iluzie, dacă o cauţi ca pe o stare viitoare.
 Sunteţi aici pentru a permite scopului divin al universului să se dezvăluie. Aceasta este dimensiunea reală a importanţei voastre.
 De mii şi mii de ani, am trăit identificându-ne cu mintea condiţionată, din care a rezultat un simţ limitat şi iluzoriu al sinelui, un eu infim, care se luptă în permanenţă, fiind veşnic temător, neliniştit şi în conflict cu el însuşi şi cu ceilalţi. Acum ne deschidem către starea naturală a sinelui nostru, unificat cu Prezenţa Divină – vastul tărâm al conştiinţei sau inteligenţa universală însăşi, în care mintea gânditoare este doar un mic aspect. Acesta este tărâmul păcii lăuntrice, din care iau naştere toate aspectele care fac ca viaţa să merite a fi trăită: creativitatea, pacea, vioiciunea, bucuria, iubirea.