"Although they are not the majority, there are many people all over the world who wish to enlighten others. But as they do not know how to go about it, they gradually become discouraged by their poor results or even end up hating the whole world. Is it reasonable, really, to reach that stage?
If you truly wish to work for the good, start by leaving others alone, and concentrate on developing yourself… When eventually you are able to live in the light, they will be asking you to enlighten them, for they will feel they are in darkness floundering in the mire. But if you go and deal with the mire now, wading into it with the intention of purifying it, well, you will be covered in it yourself! Become filled with light, and when you appear before others they will understand, without your saying anything, how lost they have become, and they will ask you to guide them". Aivanhov

Shiva Sutras 3.15 & 3.16 - The Seed of the Universe & Immersion in Consciousness

 

Shiva Sutra 3.15

Bijavadhanam

The Sanskrit word bija means the seed and cause of this whole universe. The understanding that everything manifested is contained in a single seed is reached in higher states of consciousness, Samadhi.

The Oneness manifests as all the worlds, as the glory that is Earth’s Nature, and in each and every being – and yet all that is contained, eternally present in a single seed, bija. This is the greatness of the free will (svantantrya) of Shiva, God consciousness, Parabhairava.

Para means the highest and Bhairava is the combination of the three metaphysical principles in one word: BHA indicates the maintenance of the world, RA the withdrawal or dissolution of the world, and VA the projection of the world. [Jaideva Singh] Thus Parabhairava expresses the three metaphysical principles that are the foundational essence, the cosmic forces that make up our universe.

Bija is the seed and cause of the universe; bija is “the supreme energy of Shiva, svantantrya shakti. [SLJ]” The term shakti is synonymous with power and is the manifesting power of Shiva. Because the power of shakti manifests everything, she has many Sanskrit words that describe various nuances of her aspects. Here she is bija, the cause of the universe in seed form.

 

Shakti is also spanda the creative pulsation of Shiva, the foundational consciousness, motion-less movement. The movements, vibration and pulsation of spanda are only apparent – the temporal appearances of illusory forms emanating from the eternal motion-less stillness that is the One. The manifest is simultaneously un-manifest, because the Oneness is never affected or changed by the appearance of the universe. These contradictions are useful and challenge us to alter our conditioned linear thinking.

Bija is to be continually meditated on in the intense focused practice of a “break-less awareness.” Swami Lakshmanjoo tells us that the aspirant must “put your mind and your intellect on a point that is to be meditated on, again and again, in continuity, without pause.”

This capacity to achieve a break-less awareness will come after your realization. “Because before you have realized it, you won’t have the strength of awareness to do it in continuity. At the time you realize it, that strength of meditating on it in continuation comes spontaneously. [SLJ]”

This achieved spontaneity will make us active. “…after you realize the reality of the Self…you will remain fully active for the remainder of your life. [SLJ]”

The path Home is sometimes bewildering and often presenting the chicken or the egg puzzle – which comes first? Are our ‘achievements’ the result of our own endeavors, or are they merely God’s grace? Is our heartfelt devotion for God a result of our own will, or is it the will of God that immerses us in such feelings. Is the intensity of a disciplined focus our own doing? Or is this intensity the grace of God within?

 

Shiva Sutra 3.16

Asanasthah sukham hrade nimajjati

The yogi who is seated in the real posture (asana) of the supreme energy of awareness effortlessly dives in the ocean of nectar. [SLJ] In this sutra Swami Lakshmanjoo explains that the physical postures (asanas) are “only imagination. The real asana actually exists when you are truly residing in the state of absolute awareness, the awareness of Self.”

Everything is consciousness. A yogic posture without its equivalent consciousness is meaningless. The external trappings of a spiritual life are fraudulent without real understanding from experience. In my experience, flowing purple robes, mystic ornaments, and a profusion of symbols do not indicate true enlightenment. For example Swami Lakshmanjoo wore simple clothes, his hair was cut short, and he did not preside over his disciples from a golden throne. His consciousness was all.

The Sanskrit word sukham here indicates that the yogi has reached the stage where his practice is “effortless” which “means that without exerting any effort in respect to breathing or yogic exercise, contemplation of meditation, he remains seated in that posture. [SLJ]” This posture symbolizes the state of consciousness of those heroes who have entered into God consciousness.

At this point in the journey the external means of spiritual practice are no longer necessary. Without any effort, the yogi in an internal way “immerses himself in the ocean from which the universe rises and expands. [SLJ]” You dissolve into and become one with, immersed and imbued with the nectar that is the ocean of consciousness. Your consciousness enters into God consciousness. All words are mere attempts to describe the subtle feelings that are beyond words, beyond the five senses and the intellect.

***

The teachings in the Sanskrit texts use the words ‘subjective’ and ‘objective’ in a unique way. It can be confusing at first. The Oxford dictionary defines the word subjective as ‘based on or influenced by personal opinions.’  This usage is more often heard in the west.

The word ‘subject’ is also used in English grammar as the word that performs the action of the verb. So when the texts talk of the ‘subjective consciousness’ they are referring to the subject, or I consciousness – and not a personal subjective opinion. The thinking in the Sanskrit texts is connected and interwoven into Sanskrit grammar, and so a grammatical reference is natural and to be expected.

The word ‘objective’ has the same difficulty. In the dictionary it can be defined as ‘not influenced by personal feelings or opinions: historians try to be objective.’ While the meaning of the word ‘object’ is ‘a physical thing that can be seen or touched’ or ‘a person or thing to which an action or feeling is directed.’

In the Sanskrit texts, the word ‘objective’ refers to the external manifested universe – that which is outside and projected by the subject. The subject is the interior ‘doer’ and the object is the external, what is done.

When we reach the state of God consciousness, we become the state of the revealer – the subject, subjective consciousness. We are no longer in the state of what is revealed – the objective universe.

The sequence of events described in this sutra are that the yogi moves from external means and realizing his/her own nature as the One – to an internal means, which relies on thought and Grace, and thus moves into the “supreme nectar” of dissolving in the Ocean of God consciousness.

Spanda

Spanda este Parashakti, Suprema Rezonanţă Divină, Energia Ultimă a Conştiinţei Divine. Ea este în acelaşi

timp transcendentă, dar totodată şi ca un freamăt subtil, o mişcare care animă transcendentul; altfel spus ea este acea manifestare transcendentă dinamică din sânul Tatălui Suprem care face să apară manifestarea. Realizând o paralelă cu tradiţia creştină, ea ar putea fi asimilată Duhului Sfânt – acel martor credincios care este de fapt şi Vibraţie Creatoare Supremă, în lipsa căruia nimic nu ar putea să existe.
Această acţiune de manifestare a universului prin intermediul lui spanda se realizează cuantificat, în 12 faze sau momente distincte de Conştiinţă şi de Energie în acelaşi timp, care sunt cele 12 Kali-uri. Această acţiune se manifestă la nivel cosmic, divin, reflectându-se totodată şi la nivel individual - la nivelul lui Atman (în fiecare conştiinţă umană), fiind chiar Lumina Divină Necreată care face să existe atât manifestarea universală, cât şi fiecare conştiinţă în parte. Spanda este deci acea Lumină necreată care susţine şi animă totul.

Sistemul Spanda este un sistem al Graţiei divine. Aici Graţia este privită, ca de altfel în întregul şivaism, ca o revărsare instantanee şi copleşitoare de energie provenind direct de la Shiva. Dumnezeu răspunde în acest mod celor mai profunde aspiraţii ale fiinţei umane, iar acest act de coborâre a Graţiei se poate manifesta, de asemenea, cu aceeaşi eficienţă şi de la Maestru la discipol. Şivaismul este o line de filiaţie spirituală în care Maestrul nu are doar rolul de a-şi învăţa discipolul modalitatea de a parcurge calea spirituală, ci el este în acelaşi timp pentru discipol ca un Tată Suprem, elevul fiindu-i un fiu preaiubit. Este de ajuns o privire, o atingere, un gând al Maestrului către discipol ca instantaneu acesta să acceadă la nivelul Suprem de Conştiinţă. Este de fapt aceeaşi graţie a lui Shiva manifestată în acest caz printr-un vehicul sau instrument uman – Maestrul.

Spanda – vibraţia primordială - are un rol fundamental în cadrul şivaismului caşmirian. Lucrarea de bază a şcolii Spanda o constituie tratatul Spandakarika al cărui autor, Vasugupta, a trăit în prima jumătate a secolului al IX-lea. Kshemaraja, unul dintre comentatorii săi, mai numeşte această lucrare şi Spandasutra (Aforisme asupra vibraţiei) sau Sapandashastra (Tratat asupra vibraţiei). Există mai multe comentarii asupra acestei lucrări: Spandakarikavritti a lui Bhatta Kallata, cel mai vechi şi cel mai succint dintre ele, cele ale lui Kshemaraja, Spandasamdoha, care comentează exclusiv doar primul verset al lucrării şi Spandanirnaya, care o comentează în întregime, Spandapradipika a lui Upalavaishnava şi, de asemenea, Spandakarikavivriti a lui Ramakantha, pe care îl citează adesea şi Abhinavagupta.

În cadrul şcolii Spanda, termenii care caracterizează aspectul vibrant al energiei sau al Conştiinţei au diferite niveluri de manifestare. Astfel, termeni ca: spanda, spandana, sphurana, sphuratta, samsphuratta au ca rădăcină spand- sau sphur-.

Spand - înseamnă freamăt, tremur, vibraţie, pulsaţie a inimii.

Sphur - are aceeaşi semnificaţie cu diferenţa că această rădăcină verbală asociază mişcării şi lumina, emoţia vie, izbucnirea, ţâşnirea, ceea ce conduce la sensul de scânteiere, străfulgerare, reverberaţie (luminoasă) etc. Deşi numeroase texte consideră echivalenţi termenii spanda şi sphuratta, putem totuşi spune că sphuratta (scânteiere, străfulgerare) vizează identitatea dintre Conştiinţă şi activitatea Sa şi desemnează manifestarea sau iluminarea universală ce caracterizează actul de priză de conştiinţă de sine (vimarsha). Practic, semnificaţia acestor termeni este diferită în funcţie de nivelul la care se aplică: suprem (para), intermediar (para-apara) sau inferior (apara). 

 Suprema Spanda sau Paraspanda

Realitatea vibrantă sau sandatattva, aşa cum mai este ea denumită, este sursa tuturor formelor de activitate divină sau umană (universală sau individuală). La nivelul suprem, această realitate în acţiune este Conştiinţa universală dincolo de care nimic nu există.

Ea este Unitate şi Totalitate şi este adesea desemnată prin termeni ca: svatantrya – suprema libertate a Divinului, purnahanta – plenitudine, mahasata - existenţa universală, sphuratta – priză de conştiinţă vibrantă, parapramatri - supremul subiect conştient, dhvani- rezonanţă primordială şi hridaya– inimă.

În lucrarea sa Paratrimshikavivarana, Abhinavagupta o defineşte astfel: „În realitatea sa, Conştiinţa (samvid) este spanda. Această spanda este într-un anumit fel o mişcare (un freamăt extrem de subtil, o vibraţie foarte subtilă) (kimcitcalana). Dacă  ar fi vorba doar de o orientare progresivă de la natura sa proprie către un alt lucru, această spanda nu ar fi decât o simplă mişcare şi nu am numi-okimcit – „într-un anumit fel”; dacă, dimpotrivă, această progresie nu ar fi o mişcare, ea  nu ar exista. Numim aşadar vibraţie această înflorire progresivă (ucchalatta) în însăşi esenţa, proces lipsit de orice desfăşurare şi identic lui camatkara, pura uimire. Agama-ele o desemnează prin expresii ca: urmi, undă şi udara, ventru.”

Fiind însăşi Conştiinţa, această Spanda nu poate să devină niciodată inconştientă. Luminoasă în sine înşăşi şi prin sine însăşi (svaprakasha), ea este vibraţia eternă şi imperceptibilă proprie prizei de conştiinţă. Fără ea nimic nu s-ar manifesta. Etern pură şi nediferenţiată în esenţă, în ea însăşi, prin ea însăşişi şi pornind din ea însăşi, ea manifestă tot ceea ce există. Ea este cea care conţine totalitatea vibraţiilor scufundate în Beatitudinea Supremă. Datorită acestei Beatitudini vibrante, Conştiinţa se orientează către emanaţia universului, dar a unui univers identic lui Shiva. Putem vorbi atunci de prathamaspanda, actul spontan, perfect pur, interior Sinelui Suprem, cea mai înaltă formă a voinţei, care nu este un efort îndreptat către un scop exterior sieşi, ci prin care se revelează întreaga iniţiativă şi libertate divină scăldată de beatitudine.

Spanda intermediară sau Paraparaspanda

Această vibraţie foarte subtilă asociată organelor de cunoaştere este intermediară între vibraţia eternă izvorâtă din spandatattva şi cea grosieră, specifică lumii devenirii, care antrenează fiinţa individuală în timp, necesitate şi acţiune înrobitoare.

Nediferenţiată încă, ea constituie sursa vieţii universale, primul pas în evoluţia Conştiinţei. Energie a suflului (pranana), ea devine funcţie vitală sub forma celor cinci sufluri care animă corpul uman.

Această vibraţie este numităapara, inferioară, în măsura în care, orientată căre exterior, ea se distinge de pura energie din care a luat naştere, separând obiectul de subiect, până când obiectivitatea începe să primeze asupra subiectivităţii. Dar ea participă la nivelul suprem în măsura în care, orientată către interior ea regăseşte pura instantaneitate a actului primordial.

Această spanda este cea care dă viaţă mantra-ei, ea este eficienţa cuvântului sacru, freamătul ardorii interioare a adoraţiei şi în acelaşi timp suportul unic al Conştiinţei în momentul dispariţiei definitive a oricărei urme de obiectivitate. La acest nivel, activitatea diferenţiată ia ca suport energia nediferenţiată.

Din spanda intermediară se naşte orice activitate purificatoare a energiei, aşa-numita frecare a suflurilor subtile, acea vibraţie (asemănătoare smântânirii laptelui) aptă să trezească energia Kundalini şi să pună în mişcare roata Kali-urilor.

Aceasta este eficienţa celui care, deşi nu este încă stăpânul energiilor sale, nu este nici la bunul lor plac, căci el rămâne conştient de însăşi sursa abilităţilor sale, retrăgându-se progresiv din obiectivitate şi orientându-se către Conştiinţa universală.

Spanda inferioară sau aparaspanda

Aparaspandaînglobează orice activitate a omului obişnuit prins în fluxul samsara-ei sau al obiectivităţii şi exteriorităţii care ascunde (ocultează) natura reală a Sinelui Divin. Numită şi spanda particulară sau emanaţie particulară, ea cuprinde orice manifestare obiectivă care dă naştere unei activităţi limitate sub forma celor trei guna (tendinţe).

O astfel de activitate are drept caracteristici dispersia, diferenţierea, agitaţia, în corelaţie cu o dorinţă intenţională al cărui scop este plasat undeva în exterior şi care generează efecte, care la rândul lor vor atrage anumite consecinţe (o anumită karma).

Prinsă astfel în lanţul cauzal al necesităţii şi fiind supusă fluctuaţiilor (vikalpa), energia unei astfel de activităţi este numită karma deoarece ea este asociată cuiraselor, organelor interne şi externe şi elementelor subtile şi grosiere care animă roata energilor divine. La acest nivel, pashu (fiinţa înlănţuită) se substituie lui pati (stăpânul acţiunilor), cunoaşterea şi obiectul de cunoscut apărând ca fiind diferite.

Dar, cu toate că la acest nivel cele cinci energii divine apar ca energii ale iluziei, ele rămân totuşi prezente, chiar dacă numai la nivelul senzaţiilor. Şi aşa cum afirmă Abhinavagupta în Tantraloka: „Cu toate că la acest nivel afirmăm că Conştiinţa este în mod necesar distinctă de suflu, de corp, inteligenţă etc.,  în realitate ea nu este distinctă de acestea, căci această diferenţiere ţine de funcţiile pe care ele le îndeplinesc şi nu de natura lor esenţială.” „Conştiinţa rămâne întotdeauna ascunsă în ele, căci fără de aceasta ele nu ar exista. Substratul divin susţinător nu este niciodată afectat de diferenţierea stărilor.”

Astfel, esenţa fundamentală a sistemului Spanda este că absolut totul este Divin. În tot şi în toate există doar Divinul. Absolut totul fiind creat de Dumnezeu, nimic nu-L poate acoperi, căci pentru ca ceva să-L acopere ar trebui să fie în afara Lui, a Celui care prin simpla închidere şi deschidere a ochilor face să dispară şi respectiv să apară universul, şi aşa cum afirmă sutra 3 din Spandakarika:

„Deşi această Supremă Rezonanţă Divină manifestatoare, Spanda, se răspândeşte în procesul emanaţiei, în stările distincte de veghe, somn şi altele, care sunt în realitate nedistincte de ea (de Spanda), ea nu-şi părăseşte niciodată propria Sa natură de Subiect Absolut (Suprem) care percepe.”

Maria Berseneva