Cat as vrea sa ma pierd in Lumina.
Cat as vrea sa ma nasc din nou in dragostea Ta,
Duhul Sfant sa-l simt in inima mea!

Sunt dorinte ce nu le pot uita.

Te strig si Te chem in mine.

Cat as vrea sa m-atingi cu Sfintenia Ta.
Cat as vrea sa-Ti cant cu inima mea,
Bucuria, abandonul, calatoria Ta in viata mea.

Sunt dorinte ce nu le pot uita,
Vino in Mine, te chem si te strig,

Vino, Iubite Divin!

Cat as vrea sa-ti pictez chipul Tau cel Curat,
In adancul apei-
Munte cel Sacru, Iubit Divin, Tu esti!
In tacere vantul isi unduie usor,
Frunzele toamnei pe-al drumului calator.

Cerul senin deschide bratele dansand.
Sa ne cuprinda cu-al lui vals Sfant.

Cerul din noi asculta, cum cobara noaptea pe pamanat.
Cerul din ochi priveste, la ceea ce suntem!

Cerul din versul-gand parcurge timpul o data atins.
Cum Tu, cobori in Mine,
Cum Tu, cobori in Noi,
Asa din vechime un nume,
ne este scris.

Din noi ne renastem, “de noi” ne vrei Tu azi.
A-ti asculta cuvantul, la fiecare pas.
A-ti darui gandul, cel nobil Inaltat,
a-Ti aduce Jertfa, PreaSfantului Palat!

Vino Iubite Tata, si-aseaza-Te in noi.
In fiecare-n parte, chemarea Ta “de noi”.
Vino Iubite Tata si invata-ne curat
Cum sa Te gasim, la fiecare pas.
Din inimi scoate colbul car’ ne-a-mpins un pas.
Iarta –ne Doamne gandul si da-ni-L mereu curat.

Pentru cine? Costache Ioanid

Pe cărările răzleţe
dintre zîmbet şi suspine,
ţi se pune o-ntrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atîta frumuseţe,
e atîta gingăşie
într-o floare ?

Pentru cine s-ar desprinde
din broaboada
de zapadă
ghiocelul în april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă,
dacă totu-i inutil ?


Pentru cine-n miez de roadă,
sorb şi strîng în ei culoare
pentru vara următoare
embrionii
din begonii,
dacă totul e-o-ntîmplare ?


Pentru cine-şi ţese-n casă
haina pală
de vestală
cu lumini de diamant
floarea albă de mireasă,
dacă totul e neant ?
Pentru minţile obtuze
de bondari şi buburuze ?
Pentru fluturii ce sboară
în zig-zaguri pe afară ?
Oare viespile ursuze
sunt iniţiate-n artă ?
Oare bărzăunii trupeşi,
plini de miere pe musteţi,
sunt sensibili,
sunt esteţi ?
Oare-ar stă flămînd bondarul
de n-ar fi subtil decorul
şi nu şi-ar abate sborul
în grădinile bogate,
dacă florile de crin
n-ar fi ... proporţionate ? ...
n-ar avea acea prestanţă
ca de clopot florentin ?
n-ar avea varietate
de culoare şi nuanţă
de la alb pîn' la carmin ?


Nu cumva pretind ... culbecii
să dezvolte-atîtea specii
rozele şi liliecii ?


Nu.
In floare e-un mister !
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un înger din Eden,
care-aduce-n valea morţii
o înaltă mărturire
în culoare,
în proporţii,
în mireasmă
şi-n desen.

Omule cu mintea plină,
du-te-o clipă în grădină,
treci prin văile-înflorite
şi te uită la sulfină,
la bujori, la mărgărite,
la conduri, la inimioare,
la gherghina din cărare,
la naframa de mătase
ce ne-o dăruie ciclama !
Lasă-te să te desfete
ochii-adînci de violete,
clopoţeii cu trei cupe
şi narcisele trompete !
Şi ia seama !
Dacă inima-ţi rămîne
ca un bulgăr, ca o piatră,
ca un bolovan în vatră ...
leapăd-o !
zdrobeşte-o-n cioburi !
Sparge-o pe ilău cu dalta !...
Şi apleacă-te în rugă
să ceri alta !

Dar de simţi o-nseninare,
un surîs şi o blîndeţe,
care vine
să te-aline
de povara,
de tristeţe,
tu apleacă-te şi spune:
"Surioară,
pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atîta frumuseţe,
e atîta gingăşie
într-o floare ?"
"Pentru cine ?...
Pentru om !
Pentru voi Făuritorul
şi-a ascuns în floare dorul,
în petalele de aur
de fior şi de lumină,
ca în opera divină
să cunoaşteţi
AUTORUL..."