marți, 16 aprilie 2013
Scrisoare lui Dumnezeu
Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu. Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.” A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – in ceruri”.
Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu. Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.” A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – in ceruri”.
Ce credeți că s-a intamplat
dupa ce Anastasie a scris scrisoarea? Dumnezeu a intervenit intr-un mod
smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar
fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa
il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un
negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe
Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul
scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si,
citind-o, si-a dat seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o
citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a
trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”.
Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca
el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in
ajutorul dumnezeiesc.
Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu.
Anastasie a rabdat vreme
indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta
suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.
Some people say they “feel” God with them. I have trouble feeling his love. Is he really there? How can I know that he loves me?
Answer:
You are not alone. Even some of our biblical heroes like David struggled at times to feel God’s love. In Psalm 13:1 he cried out, “How long, O Lord? Will you forget me forever? How long will you hide your face from me?” When you’re feeling distant from God have you ever cried a prayer like this? I have and I can tell you that it helps me feel connected to God.
I often hear from people who are Christians, but are struggling to feel God’s love for them. Their prayers seem to have bounced off the ceiling unanswered. Their cries for God’s healing touch echoed down hospital corridors, apparently unheard in the heavens. Emptiness had overwhelmed their hearts and left a Godless void inside. Doubt had driven out faith. Together we cried out for God until we found him. If you’re going through times like these you may feel like giving up on God, but don’t. He hasn’t given up on you.
Like the father in Jesus’ parable of the Prodigal Son (Luke 15:11-32), God never stops loving us. Insulted and rejected by his son, who left home and wasted his inheritance money in wild living, Father still loved his son. In fact, he missed him so terribly that day after day for months he looked to see if his son was coming home yet. When finally he saw Prodigal way off in the distance he didn’t wait for his son to get to him. He ran out to greet him - huffing, puffing, sweating, robe flying open and exposing his undergarments, he ran and ran as fast as he could - unconcerned that the town gawked at a man of distinction making a spectacle of himself. Then he embraced his dirty, disheveled, and swine-smelling son to his heart and kissed him again and again. He gave his son gifts of grace: a robe to cover his tattered clothes so he could lift his head high, sandals to welcome him home as a son and not a slave, his signet ring to give him a second chance to manage the family property, and a great party to honor him in the community. This is our Heavenly Father. He takes initiative to show his love. He is generous, overwhelming us with his love and his gifts of grace that we didn’t earn.
This picture of your Father God loving you may seem too good to be true for you. Perhaps your father didn’t take initiative to get to know you and share his love with you. Maybe hugs and kind gestures have been few and far between for you. It is hard to trust in the love of God whom you have not seen or touched if people whom you have seen and touched have shown you little love. So what can you do? How can you begin to experience the healing, life changing love of God that you long for?
I’d like to offer you some powerful possibilities for helping you to feel more of God’s love for you. Consider the faith-building steps below and focus on the steps that you most need to take:
1. Confess your shortcomings. None of us are perfect. When we hurt other people we need to say we’re sorry to restore relationship with them. It’s the same with God. Our behavior affects our relationship with Him. It’s a good idea to daily take a moral inventory in order to say you’re sorry for your shortcomings and then to turn to God. Do this and you will feel more of God’s love.
2 .Believe that you are lovable. Your problem with God may be a self-esteem problem. Some people feel bad about themselves because of something they did. Others feel bad because of something that was done to them. Either way, don’t let yourself feel bad about yourself. Work at receiving forgiveness for your failings and giving forgiveness to those who have hurt you. Don’t give in to shame, embarrassment, and negative self-talk. If you do you’ll feel like hiding and will tend to shut out God and others who care about you. Instead, dare to believe that you are lovable and worthwhile and that your emotional needs are important. Then look for loving, gracious people and receive their care as a gift from God. Additionally, try reading and praying over positive Scriptures that focus on God’s love for you. (See “God’s Love for Christmas.”)
3 .Let go of anger. Your problem feeling close to God may be tied to an anger problem. Angry people are lonely people. You may have valid reasons to be angry, but don’t stay angry or you’ll just hurt yourself. Anger and negativity push people away, even the caring people whom we need. You can’t stay angry at someone and feel their love for you at the same time. If you’re angry at God then do what Job did. His children died, his business failed, and he was afflicted with painful boils. On top of this his friends judged him, telling him that he was suffering because he sinned. Job knew he didn’t deserve this pain. He was angry at God about what had happened to him and all the pain he was in and he told him so. He was angry at his friends for criticizing him and he told them how he felt too. Because Job talked through his feelings and let go of his anger he didn’t become bitter, he became better. In the end he found God’s comfort. You can too if you talk through your anger with God, let go and trust him, reaching out to him for the love that you need.
4. Express your feelings. You may be struggling to experience God’s love because you struggle to feel your feelings. Perhaps you’re a person of action and reason and feelings just get in the way. Or you’ve experienced so much pain and disappointment in life that you’ve shut down your emotional system. In either case, if you’re emotionally detached you won’t feel close to God and his care for you. To get more in touch with your feelings find friends who are interested in you and who will ask you, “How are you feeling?” and then listen to you. Also read the book of Psalms in the Bible and look for psalms that you identify with. Then write your own psalms to God, talking to him just like you would to your best friend. Tell him what’s happened and how you feel about it and then remind yourself that God cares about you, has given you good things in the past, and will help you now. (See the Poetry section on New Hope Online.)
5. Clear up your image of God. Most people I talk to who are having trouble feeling God’s love have a distorted image of God. They don’t see God for who he is. They’re projecting pain or disappointment from childhood onto God. They may know in their heads that God is different, but emotionally they experience him like their critical father, distant mother, abusive step-father, or someone else who hurt them. I find that when these people are helped to heal from their childhood hurts they are better able to see God for who he is. Along the way, it’s helpful to immerse your heart and mind in the positive images of God presented in the Bible. Three of my favorites are the Loving Father (Luke 15, mentioned above), the Good Shepherd (Psalm 23 and John 10, see my poem, “Psalm 23 Journey”), and the Nurturing Mother Bird (Psalm 91). When one of these positive pictures of God gets in your heart you’ll feel different about God, yourself, and your life.
6. Ask for prayer. To sum it all up, if God seems far away and inaccessible to you then you need help. You can’t find God on your own. Remember the story of the paralyzed man who needed Jesus’ healing touch? (Mark 2:1-12) Four men carried him a stretcher to Jesus. Jesus was in a house ministering to hundreds of people who were crowded inside and standing outside the windows. The friends of the paralyzed man were not deterred. The carried him onto the roof, cut a whole in the roof, and carefully dropped him down at Jesus’ feet. And Jesus healed him. If your faith in God is paralyzed then ask for prayer from a friend, your pastor, or a counselor. Call or e-mail New Hope and we will pray for you. You can get unstuck! You can feel God’s love for you! Don’t give up on God. Get the help you need, take the steps I’ve suggested, and receive what He provides.
Cuvântul speranţă este înrudit cu termenul latin
„sperare“, strâns legat de verbul „spirare“, a sufla, a respira şi a
aspira. În acest sens, analogic vorbind, speranţa este respiraţia
sufletului. Deloc întâmplător, latinii aveau dictonul „Dum spiro , spero
“ (Cât respir, sper). La modul general vorbind, speranţa este
caracterizată de un sentiment puternic de încredere în binele şi în
succesele pe care viitorul ni le rezervă. Atunci când nădejdile noastre
se focalizează asupra unui bine ce este clar determinat, speranţa ce
este manifestată ca o stare globală ce există în universul fiinţei umane
este un sentiment puternic, stenic şi general. Prin metonimie, ea este
lucrul sau fiinţa umană care este obiectul precis al acestui sentiment.
Iată câteva exemple: „YOGA este speranţa mea“, „Angrenarea fermă şi
plină de aspiraţie pe calea spirituală este speranţa mea“, „Iubita mea
este speranţa mea“, „Suprema eliberare spirituală este speranţa mea“,
„Atingerea stării de SHAKTI este speranţa mea“, „Atingerea stării de
VIRA este speranţa mea“. Speranţa este una dintre cele trei virtuţi care
sunt adeseori menţionate în teologia creştină. În creştinism, speranţa
este o importantă virtute prin intermediul căreia creştinul se aşteaptă
să primească de la DUMNEZEU, cu o încredere de nezdruncinat şi fără
rezervă, Graţia Sa în această lume şi Gloria eternă în cealaltă lume.
Oferim în cele ce urmează unele exemple de speranţe înşelătoare:
* speranţa prostească şi înşelătoare că banii aduc fericirea;
* speranţa cretină şi îndârjită că DUMNEZEU nu există;
* speranţa imbecilă că până la urmă tot răul va învinge;
* speranţa cretină că totul fără excepţie îţi este permis, datorită convingerii amăgitoare că DUMNEZEU nu există;
* speranţa înşelătoare că poţi să te dedai la nu contează ce acţiuni rele, inclusiv la acelea care implică magia neagră, fără a fi obligat vreodată să suporţi consecinţele ineluctabile ale tuturor faptelor tale rele;
* speranţa inconştientă şi prostească că de fapt eşti liber să faci tot ceea ce vrei datorită faptului că DUMNEZEU nu există;
* speranţa nebunească şi imbecilă că poţi să fii în acelaşi timp sau alternativ în comuniune atât cu Satana, ori cu Lucifer, cât şi cu DUMNEZEU TATĂL, folosindu-te când de unul, când de celălalt, după cum vrei tu;
* speranţa cretină şi nebunească pe care o nutresc magicienii negri cum că poţi să comanzi fie demonilor, fie diavolilor, obligându-i să facă ceea ce vrei tu, fără ca aceste acţiuni să aibă consecinţe malefice, nefaste în propriul univers lăuntric;
* speranţa imbecilă cum că nu există viaţă după moarte, totul sfârşindu-se în momentul aşa-zisei morţi a trupului fizic;
* speranţa amăgitoare că puterea efemeră pe care o conferă anumite reuşite în sfera socialului este totul;
* speranţa cretină şi amăgitoare că bârfa şi calomnia la care multe fiinţe se dedau nu vor declanşa nici un fel de consecinţe oculte nefaste în universul lor lăuntric;
* speranţa cretină şi nebunească a celor orbi spiritual că poţi să încalci nestingherit legămintele sau jurămintele pe care le-ai făcut în faţa lui DUMNEZEU TATĂL fără a suporta ulterior nici un fel de consecinţe nefaste sau pedepse divine;
* speranţa cretină că DUMNEZEU iartă totul şi de aceea poţi să greşeşti mereu şi mereu la nesfârşit fără ca aceasta să aibă consecinţe nefaste în universul tău lăuntric;
* speranţa prostească a acelora care încep să involueze că un orgoliu spiritual exacerbat nu va avea nici o influenţă asupra evoluţiei lor spirituale ulterioare;
* speranţa nebunească a fiinţelor umane care trăiesc o existenţă larvară că propria lor existenţă nu are nici un sens şi că viaţa pe această planetă este de fapt rodul întâmplării;
* speranţa imbecilă că poţi să atingi cele mai înalte trepte ale realizării spirituale fără a fi necesar să-ţi transcenzi ego-ul;
* speranţa nebunească a celor orbi şi rătăciţi spiritual care consideră că eşti în permanenţă liber să faci tot ceea ce vrei tu, pentru că aceasta consideră ei că este în realitate „suprema libertate spirituală“;
* speranţa cretină că exacerbarea orgoliului spiritual nu va influenţa în nici un fel transformarea ulterioară a fiinţei umane în cauză;
* speranţa tâmpă că între YOGA stării demoniace şi YOGA stării divine nu există nici o
diferenţă;
* speranţa cretină că probele spirituale majore la care am căzut nu vor provoca la scurt timp după aceea un anumit regres spiritual, care este consecinţa ineluctabilă a testelor spirituale pe care le-am ratat;
* speranţa cretină că poţi să te foloseşti nestingherit de puterile paranormale (SIDDHI-uri) pe care le-ai dobândit, profitând de ele pentru a obţine bani sau beneficii materiale în exces, fără ca aceste puteri paranormale (SIDDHI-uri) să-ţi dispară vreodată;
* speranţa cretină cum că poţi să practici „cu succes“ YOGA fără a fi nevoie să respecţi preceptele yoghine fundamentale ale acestui sistem, care sunt YAMA şi NIYAMA;
*
speranţa nebunească şi deşartă că există un nivel spiritual foarte
înalt de realizare spirituală, care îţi permite să faci fie mult bine,
fie mult rău, după cum vrei tu, pentru că nu mai eşti condiţionat de
legea KARMA-ei;
* speranţa deşartă că poţi să fii şi să rămâi orgolios, meschin, egoist fiind totodată un «yoghin avansat» care a atins înalte trepte spirituale;
* speranţa cretină că poţi să faci o mulţime de compromisuri pe calea spirituală fără ca aceasta să aibă vreodată consecinţe nefaste asupra evoluţiei tale spirituale ulterioare;
* speranţa cretină că absenţa umilinţei nu are nici un fel de importanţă în cazul unor aşa-zişi yoghini care se consideră a fi foarte avansaţi;
* speranţa cretină că absenţa evidentă a progreselor în ceea ce priveşte realizarea cu succes a continenţei amoroase şi a sublimării energiei rezultante (mai ales în cazul bărbaţilor) nu împiedică cu nimic transformarea spirituală profundă şi accelerată a fiinţei umane în cauză;
* speranţa cretină cum că este cu putinţă să practici cele mai înalte forme de meditaţie yoghină (DHYANA) fără a fi câtuşi de puţin nevoie să te antrenezi mental, atingând un anumit nivel de concentrare a minţii (DHARANA);
* speranţa deşartă că poţi să practici cu succes YOGA şi să atingi înalte nivele de realizare spirituală fără a face câtuşi de puţin progrese în ceea ce priveşte controlul focalizării atenţiei;
* speranţa cretină că nici unul dintre compromisurile pe care le vom face atunci când suntem angrenaţi pe calea spirituală nu ne vor afecta ulterior transformarea lăuntrică şi creşterea spirituală;
* speranţa cretină că, de fapt, nu păcătuim atunci când ne menţinem într-o relaţie preponderent sexuală care totuşi se poate baza pe continenţă sexuală, ce este realizată cu o fiinţă umană de sex opus, care a încetat deja să ne mai iubească;
* speranţa cretină că nu păcătuim şi nu curvim atunci când ne angrenăm într-o relaţie preponderent sexuală bazată pe continenţă sexuală cu o fiinţă umană de sex opus pe care noi nu o iubim şi care doar ea ne iubeşte;
* speranţa cretină că nu păcătuim atunci când ne angrenăm într-o aşa-zisă relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus ale cărei gesturi, fapte şi stări dovedesc într-un mod aproape indubitabil că în realitate ea nu ne iubeşte;
* speranţa cretină că angrenarea noastră într-o relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus care ne iubeşte şi pe care o iubim, dar care nu vrea în mod evident să înceapă să practice fuziunile amoroase cu continenţă, este perfect echivalentă cu o relaţie amoroasă bazată pe iubire reciprocă cu consacrare şi transfigurare, în care cei doi iubiţi practică în mod constant şi perseverent continenţa sexuală;
* speranţa cretină că ne putem angrena într-o relaţie amoroasă bazată pe continenţă sexuală chiar şi atunci când observăm că celălalt nu ne iubeşte sau ne lăsăm păcăliţi de promisiunile mincinoase ale acelei fiinţe umane cum că este bine să începem mai întâi o relaţie deocamdată sexuală şi să aşteptăm până când iubirea se va trezi şi în celălalt;
* speranţa cretină că celălalt ne iubeşte lăsându-ne amăgiţi sau amăgite de declaraţiile în mod evident mincinoase ale celuilalt sau ale celeilalte, care sunt în mod flagrant contrazise de faptele sau de gesturile pe care le realizează în mod constant în cadrul aşa-zisei relaţii de iubire cu noi.
* speranţa cretină că acolo unde există un ego mare şi puternic sau un orgoliu exacerbat există în acelaşi timp o mare iubire;
* speranţa cretină că fugind de iubirea pe care o simţim cum creşte şi se amplifică în fiinţa noastră sau reprimând-o cu îndârjire vom scăpa în felul acesta de experienţa divină a unei stări de iubire care începe să se trezească în fiinţa noastră deloc întâmplător;
* speranţa cretină că nu greşim şi nu păcătuim atunci când ne angrenăm într-o relaţie amoroasă din simplă curiozitate, fără a simţi deloc iubire, cu o fiinţă umană care ne iubeşte;
* speranţa cretină că ne putem angrena în simple experienţe sexuale bazate pe continenţă sexuală cu o fiinţă umană care ne iubeşte, sperând că în felul acesta se va trezi apoi şi în noi starea de iubire care deocamdată nu există;* speranţa cretină că vom beneficia din plin de iubirea intensă, profundă şi fără măsură a celuilalt, chiar şi atunci când iubirea noastră este mică, sperând în mod egoist că o astfel de angrenare ne va permite sa profităm din plin de iubirea fără măsură sau de adoraţia pe care celălalt o manifestă în mod constant;
* speranţa cretină că egoismul nostru exacerbat nu va influenţa în mod nefast intensitatea, profunzimea şi calitatea acelei relaţii în cazul în care celălalt ne iubeşte intens, profund, fără măsură;
* speranţa cretină că ne putem angrena nestingheriţi într-o relaţie de iubire, fie cu o fiinţă
umană care nu ne merită, fie cu o fiinţă umană care nu ne mai merită datorită regreselor evidente care au apărut la ea. În această direcţie trebuie să ne dăm seama de tâlcul ascuns ale cuvintelor lui Iisus, care a spus cândva: „IUBEŞTE-L PE APROAPELE TĂU ÎNTOCMAI CA PE TINE ÎNSUŢI “. Cuvântul „APROAPELE“ ascunde aici un tâlc care trebuie să fie descoperit. Cuvântul „APROAPELE“ dezvăluie o tainică semnificaţie care urmăreşte să ne facă să înţelegem că în realitate cei doi iubiţi trebuie să se merite cu adevărat unul pe celălalt. Altfel spus, o fiinţă umană ce este înzestrată cu anumite calităţi va simţi în mod spontan iubire şi atracţie amoroasă faţă de o altă fiinţă umană de sex opus, care la rândul ei este înzestrată şi ea cu anumite calităţi şi talente extraordinare. În cazul unei astfel de relaţii, cei doi iubiţi se vor merita reciproc şi totodată se vor recunoaşte cu anticipaţie unul pe celălalt, intuind că fiecare dintre ei are cu adevărat anumite daruri pentru a-i oferi celuilalt. O astfel de relaţie amoroasă bazată pe iubire reciprocă, pe transfigurare şi pe descoperirea calităţilor trezite sau latente care există în fiecare dintre ei va contribui din plin la apariţia unei relaţii amoroase extraordinare şi pline de experienţe sublime, profunde şi îmbogăţitoare. O astfel de relaţie amoroasă în care fiecare dintre cei doi iubiţi este din multiple puncte de vedere aproapele celuilalt va face, fără îndoială, ca experienţa lor amoroasă să fie ceva rodnic şi extraordinar pentru fiecare dintre ei. În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama că în fiecare relaţie amoroasă în care ne angrenăm sau pe care o acceptăm, chiar şi atunci când simţim iubire, este totodată important să dăm dovadă de o constantă selectivitate. Altfel spus, atunci când noi înşine suntem o fiinţă umană care, spre exemplu, are valoarea 1000 trebuie să dăm dovadă de selectivitate şi atunci când ne angrenăm într-o relaţie amoroasă trebuie să veghem ca valoarea sau, altfel spus, meritele ce există în cealaltă fiinţă să fie cât mai apropiate sau, altfel spus, oarecum echivalente cu meritele care există în universul nostru lăuntric. Ştiind aceasta, este important să ne angrenăm, aproape fără excepţie, în relaţii amoroase cu fiinţe umane de sex opus care ne merită din toate punctele de vedere. Altfel spus, aceasta implică să ne angrenăm în relaţii amoroase cu fiinţe umane care sunt cât mai aproape de nivelul nostru de transformare lăuntrică. Spre exemplu, în cazul în care noi avem valoarea ocultă 1000 şi ne angrenăm într-o relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus care are valoarea ocultă 100, procesul ocult de multiplicare care apare în mod implicit între cei doi va fi : 1000 X 100 = 100 000. Prin urmare, 100 000 va fi valoarea rezultantei oculte globale a acestui cuplu. Sau, altfel spus, aceasta va fi puterea lor ocultă, care se va manifesta cu mici variaţiuni de fiecare dată atunci când ei fuzionează amoros. Să vedem acum ce se va petrece dacă aceeaşi fiinţă umană se va angrena într-o relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus care are valoarea 970. Într-o astfel de situaţie, procesul ocult de multiplicare care apare atunci în mod implicit între cei doi va fi: 1000 x 970 = 970 000. Prin urmare, 970 000 va fi valoarea rezultantei oculte globale a acestui cuplu. Vă rog acum să vă gândiţi la diferenţa considerabilă care apare în primul caz, atunci când rezultanta finală va fi 100 000, şi cel de-al doilea caz, în care rezultanta finală va fi 970 000. Această diferenţă imensă ne permite să înţelegem într-un mod intuitiv de ce trebuie să se merite unul pe celălalt cât mai bine cei doi iubiţi. Cunoscând aceste aspecte şi comparând ceea ce se petrece în primul caz cu ceea ce se petrece în cel de-al doilea caz, putem să înţelegem că valoarea ocultă 970 000 ilustrează totodată, într-un anume mod, ceea ce Iisus a vrut să spună prin cuvintele : „IUBEŞTE-L PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI“. În cazul celui de-al doilea exemplu, este evident că cei doi iubiţi sunt mult mai aproape unul de celălalt ca valoare şi tocmai de aceea procesul de multiplicare ocultă care apare între ei atunci când fuzionează amoros cu continenţă şi transfigurare va fi foarte mare, tocmai datorită faptului că ei sunt foarte apropiaţi sau, altfel spus, foarte aproape unul de celălalt ca valoare ocultă. Totodată acest aspect ne permite să înţelegem din punct de vedere ocult de ce trebuie să se merite unul pe celălalt cât mai bine cei doi iubiţi.
În
Vechiul Testament, fundamentul speranţei poporului în DUMNEZEU era
legământul solemn al Tatălui Ceresc şi promisiunile Lui: „CERE FIIND
PLIN DE UMILINŢĂ ŞI ŢI SE VA DĂRUI, BATE FIIND PLIN DE UMILINŢĂ ŞI ŢI SE
VA DESCHIDE, CAUTĂ ŞI VEI GĂSI. “
Speranţa divină, universal valabilă, mizează îndeosebi pe comorile spirituale, invizibile şi viitoare (să nu uităm că ceea ce se vede, nu mai poate fi sperat). Speranţele celor credincioşi nu se întemeiază niciodată numai pe propria lor puritate sau neprihănire, ci mai ales pe credinţa fermă şi de nezdruncinat în DUMNEZEU. Spre deosebire de cei cinici sau sceptici, cât şi de aceia „CARE NU AU SPERANŢĂ“, cei credincioşi sunt caracterizaţi printr-o speranţă vie, prin intermediul căreia mulţi dintre ei pot fi născuţi din nou. Cei credincioşi şi plini de speranţă aşteaptă într-un mod activ împlinirea întregului plan al lui DUMNEZEU TATĂL: când El va fi cu totul în toţi, atunci ei vor atinge starea de îndumnezeire.
Pentru toţi aceia care cred cu putere în DUMNEZEU şi Îl iubesc, bunătatea Tatălui Ceresc nu se epuizează niciodată.
Această
întreită combinaţie între credinţă, speranţă divină puternică şi
dragoste nu este deloc întâmplătoare. Prin legătura ei tainică cu
dragostea fără măsură, speranţa divină puternică este, astfel, eliberată
de orice egoism. Fiinţa umană nu speră să primească doar ea
binecuvântări pentru sine însăşi căci, totodată, ea aspiră să
împărtăşească aceste binecuvântări şi cu ceilalţi. Atunci când îşi
iubeşte fără măsură semenii, omul speră cu putere că şi ei vor fi
beneficiarii cadourilor minunate pe care el ştie că DUMNEZEU este
oricând dispus să le ofere. Credinţa puternică şi de nezdruncinat,
speranţa constantă şi dragostea fără măsură sunt, aşadar, inseparabile.
Speranţa puternică nu poate să existe fiind separată de credinţă şi la
rândul ei, dragostea fără măsură nu poate fi manifestată fără speranţă.
Acestea trei sunt comorile care rămân şi, atunci când acţionează
împreună, ele însumează cu totul altfel modul de viaţă al fiinţei umane.
Speranţei
i se opun două păcate de care fiecare fiinţă umană trebuie să se
păzească. Aceste păcate sunt: 1. îngâmfarea (trufia, infatuarea), care
printre altele ne deviază privirea sau, altfel spus, atenţia într-un mod
exclusiv şi egoist asupra noastră înşine şi 2. disperarea, care este
caracterizată de o completă absenţă a speranţei.
Speranţa
implică existenţa şi menţinerea unei stări globale
pozitiv-anticipative, binefăcătoare simultan cu acţiunea neîncetată de a
aştepta un anumit bine cu o încredere de nezdruncinat, toate acestea
făcând să apară sentimental specific care le însoţeşte. Speranţele
obiective sau, altfel spus, care sunt îndreptăţite implică o determinare
globală anticipativă, care este de natură să favorizeze împlinirea, la
momentul potrivit, a speranţelor noastre binefăcătoare. Este important
să reţinem că toate speranţele binefăcătoare pe care le hrănim implică
totodată din partea noastră manifestarea unei constante stări de
umilinţă. Fiecare speranţă pe care o nutrim presupune că de fiecare dată
fiinţa umană speră, fiind plină de încredere şi umilinţă, şi în felul
acesta ea propune, dar în ultimă instanţă DUMNEZEU este întotdeauna
Acela care dispune.
Manifestarea unei stări
constante şi puternice de speranţă implică întotdeauna să avem răbdare
în aşteptarea noastră. Speranţa divină binefăcătoare este o stare
firească şi specifică fiinţei umane care este armonioasă şi echilibrată.
Ea constituie o necesitate psihică ce este indispensabilă vieţii şi
echilibrului său interior. Speranţele binefăcătoare, sublime, divine,
ideale sunt un semn al dorinţei omului de a ajunge o fiinţă umană
împlinită, îndumnezeită. A nu manifesta niciodată nici un fel de
speranţe echivalează cu un fel de moarte anticipată ce apare în fiinţele
umane care se lasă acaparate de disperare. Prin intermediul proceselor
tainice de rezonanţă ocultă pe care le declanşează în universul nostru
lăuntric, speranţele puternice şi constante ne consolează şi ne
anihilează rapid temerile, toate acestea apărând în mod independent de
realitatea obiectului sperat.
Absenţa
speranţelor binefăcătoare şi perfect îndreptăţite este caracteristică
pentru fiinţele umane cinice, foarte sceptice, demoniace, satanice,
atee, materialiste care s-au izolat de DUMNEZEU şi s-au îndepărtat de El
prin intermediul stărilor lor lăuntrice predominante. Fiecare speranţă
pe care o fiinţă umană o manifestă şi totodată o hrăneşte într-un mod
constant şi perseverent generează în universul ei lăuntric procese de
rezonanţă ocultă care sunt constante şi cumulative. Nu este, prin
urmare, acelaşi lucru să sperăm cu îndârjire că banii sunt totul sau că
în această lume doar poziţia socială şi averea contează şi a spera cu o
credinţă fermă constantă şi de nezdruncinat că în DUMNEZEU TATĂL trebuie
să ne punem toate speranţele sau că speranţa fundamentală a existenţei
noastre actuale este angrenarea perseverentă şi plină de aspiraţie pe
calea spirituală pe care ne aflăm, pentru a atinge neîntârziat starea de
îndumnezeire şi de eliberare spirituală. În lumina acestor revelaţii,
ne putem da seama că, atunci când ne lipseşte discernământul,
înţelepciunea şi intuiţia valorilor spirituale, este cu putinţă să
hrănim speranţe care generează în universul nostru lăuntric stări
nefaste, ce ne fac să deviem de pe calea cea dreaptă care ne conduce
către atingerea celor mai înalte idealuri spirituale care totodată ne
permit să-L descoperim pe DUMNEZEU TATĂL.
La modul general vorbind, se poate spune că speranţele sunt de două feluri:
1. Speranţe divine, universal valabile, binefăcătoare, întemeiate, adevărate, care nu ne înşală niciodată şi nici nu ne dezamăgesc. Astfel de speranţe pot fi hrănite de noi în mod constant şi fără teamă, pentru că ele contribuie din plin la transformarea noastră spirituală, lăuntrică şi contribuie la accelerarea evoluţiei noastre lăuntrice.
1. Speranţe divine, universal valabile, binefăcătoare, întemeiate, adevărate, care nu ne înşală niciodată şi nici nu ne dezamăgesc. Astfel de speranţe pot fi hrănite de noi în mod constant şi fără teamă, pentru că ele contribuie din plin la transformarea noastră spirituală, lăuntrică şi contribuie la accelerarea evoluţiei noastre lăuntrice.
Oferim
în cele ce urmează unele exemple de astfel de speranţe divine şi
universal valabile, pe care este întotdeauna foarte bine să le hrănim:
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că DUMNEZEU TATĂL ne ajută de fiecare dată direct proporţional cu aspiraţia noastră, atunci când Îi implorăm, fiind plini de iubire şi de umilinţă, ajutorul, ghidarea şi inspiraţia.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că vom beneficia de ajutorul pe care ni-l oferă Graţia Divină, de fiecare dată când merităm aceasta.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat, în cazul unui bărbat, că trezirea şi dinamizarea stării de VIRA va provoca în universul său lăuntric transformări spirituale ample, profunde şi ireversibile.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat, în cazul unei femei, că trezirea şi dinamizarea stării de SHAKTI va provoca în universul său lăuntric transformări spirituale ample, profunde şi ireversibile.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că trezirea stării androginale glorioase va declanşa în MICROCOSMOSUL lăuntric al fiinţei umane în cauză atât trezirea anumitor puteri benefice paranormale latente (SIDDHI-uri), cât şi o serie întreagă de transformări lăuntrice fundamentale.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat a beneficiilor pe care le declanşează în universul nostru lăuntric trezirea şi amplificarea anumitor virtuţi fundamentale, cum ar fi: compasiunea, credinţa în Dumnezeu, dreptatea, puterea invincibilă a energiei binelui, cumpătarea, înţelepciunea, iubirea, altruismul.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că revelarea deplină a Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) ne va permite să-L descoperim în esenţa universului nostru lăuntric pe DUMNEZEU TATĂL. Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că întotdeauna, fără excepţie, cunoaşterea Adevărului Ultim Divin ne va elibera şi ne va permite să transcendem toate iluziile şi limitările.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că practica atentă, constantă şi perseverentă a fuziunilor amoroase care se bazează pe iubire reciprocă, continenţă sexuală, transfigurare şi consacrarea prealabilă a roadelor (fructelor) fie către DUMNEZEU TATĂL, fie către una dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice, fie către SHIVA este o modalitate importantă de a ne transforma în mod profund şi durabil fiinţa şi de a evolua spiritual.
* Credinţa fermă constantă şi de nezdruncinat în eficacitatea ocultă a fiecărui TAPAS care este realizat aşa cum se cuvine pe fundalul unei stări de aspiraţie frenetică, fie către DUMNEZEU TATĂL, fie către Marea Putere Cosmică pentru care a fost consacrat, fie către SHIVA, fiind apoi dus la bun sfârşit, aşa cum s-a stabilit în prealabil (la începutul realizării consecvente a TAPAS-ului respectiv).
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat în transformările spirituale profunde pe care le declanşează în universul lăuntric al celor doi iubiţi fuziunile amoroase ce implică realizarea corectă şi care se finalizează cu succes a ritualului MAITHUNA.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că trecerea cu bine a feluritelor încercări sau tentaţii iniţiatice conduce la scurt timp după aceea la anumite salturi spirituale, care sunt evidente atât pentru fiinţa umană în cauză, cât şi pentru fiinţele umane competente şi binevoitoare care sunt capabile să deceleze transformările spirituale certe ce însoţesc aceste salturi.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că acumulările masive de energie benefică în universul lăuntric al yoghinului declanşează apoi, la momentul potrivit, salturi spirituale extraordinare, care sunt de natură să îi transforme într-un mod profund şi definitiv punctul de vedere atât asupra realităţii înconjurătoare, cât şi asupra realităţii lăuntrice.* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că întotdeauna, fără excepţie, Binele Divin triumfă.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că, mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la lumină şi triumfă.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că acolo unde există iubire este totodată prezent DUMNEZEU şi unde DUMNEZEU se manifestă este totodată prezentă şi pregnant perceptibilă o mare iubire.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că niciodată, fără excepţie, nu există spiritualitate superioară adevărului.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat pe care o manifestăm în eficacitatea spirituală a fiecărei metode sau tehnici yoghine milenare.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat în eficacitatea pe care o conferă fiecare iniţiere spirituală autentică în cazul acelora care pun constant în practică învăţătura iniţiatică la care au avut acces în urma acelei iniţieri.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că o cunoaştere justă şi temeinică a legilor oculte divine ale Manifestării ne ajută să intuim misterele Creaţiei lui DUMNEZEU şi totodată ne revelează prezenţa Sa constantă şi enigmatică în întreaga Manifestare.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare dintre sincronicităţile care apar atât în propria noastră existenţă, cât şi în existenţa fiinţelor umane care ne sunt apropiate, vehiculează mesaje divine tainice, a căror semnificaţie trebuie să fie înţeleasă aşa cum se cuvine.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare faptă bună pe care o realizăm este apoi răsplătită aşa cum se cuvine la momentul potrivit.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că vom beneficia, fără excepţie, de întregul ajutor, de toată inspiraţia şi de întreaga susţinere pe care le merităm în strânsă legătură cu întreaga noastră transformare spirituală lăuntrică.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare acţiune profund binefăcătoare pe care o realizăm generează în universul nostru lăuntric anumite efecte benefice care fac să apară, în strânsă legătură cu toate acestea, transformări spirituale durabile.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că o cunoaştere profundă şi cât mai temeinică a Legii Rezonanţei Oculte este o cheie universală a cunoaşterii tainelor Manifestării divine care totodată ni-L dezvăluie pe DUMNEZEU TATAL.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că atunci când, fiind plini de iubire şi umilinţă, facem un prim pas către DUMNEZEU, DUMNEZEU face după aceea zece paşi în întâmpinarea noastră.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că, prin trezirea deplină şi armonioasă a fiecăruia dintre cei şapte centri subtili de forţă (CHAKRA), care există în universul nostru lăuntric vom descoperi în felul acesta tainele celor şapte niveluri ale conştiinţei.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că, în strânsă legătură cu transformările spirituale profunde şi durabile pe care le generăm în universul nostru lăuntric, apar, la scurt timp după aceea, anumite salturi spirituale.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare efort spiritual pe care îl facem, oricât ar fi de mic, declanşează apoi în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre anumite efecte corespunzătoare, a căror durată este strâns legată de acel efort pe care l-am realizat în prealabil.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că DUMNEZEU TATĂL ne ajută de fiecare dată direct proporţional cu aspiraţia noastră, atunci când Îi implorăm, fiind plini de iubire şi de umilinţă, ajutorul, ghidarea şi inspiraţia.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că vom beneficia de ajutorul pe care ni-l oferă Graţia Divină, de fiecare dată când merităm aceasta.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat, în cazul unui bărbat, că trezirea şi dinamizarea stării de VIRA va provoca în universul său lăuntric transformări spirituale ample, profunde şi ireversibile.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat, în cazul unei femei, că trezirea şi dinamizarea stării de SHAKTI va provoca în universul său lăuntric transformări spirituale ample, profunde şi ireversibile.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că trezirea stării androginale glorioase va declanşa în MICROCOSMOSUL lăuntric al fiinţei umane în cauză atât trezirea anumitor puteri benefice paranormale latente (SIDDHI-uri), cât şi o serie întreagă de transformări lăuntrice fundamentale.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat a beneficiilor pe care le declanşează în universul nostru lăuntric trezirea şi amplificarea anumitor virtuţi fundamentale, cum ar fi: compasiunea, credinţa în Dumnezeu, dreptatea, puterea invincibilă a energiei binelui, cumpătarea, înţelepciunea, iubirea, altruismul.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că revelarea deplină a Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) ne va permite să-L descoperim în esenţa universului nostru lăuntric pe DUMNEZEU TATĂL. Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că întotdeauna, fără excepţie, cunoaşterea Adevărului Ultim Divin ne va elibera şi ne va permite să transcendem toate iluziile şi limitările.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că practica atentă, constantă şi perseverentă a fuziunilor amoroase care se bazează pe iubire reciprocă, continenţă sexuală, transfigurare şi consacrarea prealabilă a roadelor (fructelor) fie către DUMNEZEU TATĂL, fie către una dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice, fie către SHIVA este o modalitate importantă de a ne transforma în mod profund şi durabil fiinţa şi de a evolua spiritual.
* Credinţa fermă constantă şi de nezdruncinat în eficacitatea ocultă a fiecărui TAPAS care este realizat aşa cum se cuvine pe fundalul unei stări de aspiraţie frenetică, fie către DUMNEZEU TATĂL, fie către Marea Putere Cosmică pentru care a fost consacrat, fie către SHIVA, fiind apoi dus la bun sfârşit, aşa cum s-a stabilit în prealabil (la începutul realizării consecvente a TAPAS-ului respectiv).
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat în transformările spirituale profunde pe care le declanşează în universul lăuntric al celor doi iubiţi fuziunile amoroase ce implică realizarea corectă şi care se finalizează cu succes a ritualului MAITHUNA.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că trecerea cu bine a feluritelor încercări sau tentaţii iniţiatice conduce la scurt timp după aceea la anumite salturi spirituale, care sunt evidente atât pentru fiinţa umană în cauză, cât şi pentru fiinţele umane competente şi binevoitoare care sunt capabile să deceleze transformările spirituale certe ce însoţesc aceste salturi.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că acumulările masive de energie benefică în universul lăuntric al yoghinului declanşează apoi, la momentul potrivit, salturi spirituale extraordinare, care sunt de natură să îi transforme într-un mod profund şi definitiv punctul de vedere atât asupra realităţii înconjurătoare, cât şi asupra realităţii lăuntrice.* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că întotdeauna, fără excepţie, Binele Divin triumfă.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că, mai devreme sau mai târziu, adevărul iese la lumină şi triumfă.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că acolo unde există iubire este totodată prezent DUMNEZEU şi unde DUMNEZEU se manifestă este totodată prezentă şi pregnant perceptibilă o mare iubire.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că niciodată, fără excepţie, nu există spiritualitate superioară adevărului.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat pe care o manifestăm în eficacitatea spirituală a fiecărei metode sau tehnici yoghine milenare.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat în eficacitatea pe care o conferă fiecare iniţiere spirituală autentică în cazul acelora care pun constant în practică învăţătura iniţiatică la care au avut acces în urma acelei iniţieri.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că o cunoaştere justă şi temeinică a legilor oculte divine ale Manifestării ne ajută să intuim misterele Creaţiei lui DUMNEZEU şi totodată ne revelează prezenţa Sa constantă şi enigmatică în întreaga Manifestare.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare dintre sincronicităţile care apar atât în propria noastră existenţă, cât şi în existenţa fiinţelor umane care ne sunt apropiate, vehiculează mesaje divine tainice, a căror semnificaţie trebuie să fie înţeleasă aşa cum se cuvine.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare faptă bună pe care o realizăm este apoi răsplătită aşa cum se cuvine la momentul potrivit.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că vom beneficia, fără excepţie, de întregul ajutor, de toată inspiraţia şi de întreaga susţinere pe care le merităm în strânsă legătură cu întreaga noastră transformare spirituală lăuntrică.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare acţiune profund binefăcătoare pe care o realizăm generează în universul nostru lăuntric anumite efecte benefice care fac să apară, în strânsă legătură cu toate acestea, transformări spirituale durabile.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că o cunoaştere profundă şi cât mai temeinică a Legii Rezonanţei Oculte este o cheie universală a cunoaşterii tainelor Manifestării divine care totodată ni-L dezvăluie pe DUMNEZEU TATAL.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că atunci când, fiind plini de iubire şi umilinţă, facem un prim pas către DUMNEZEU, DUMNEZEU face după aceea zece paşi în întâmpinarea noastră.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că, prin trezirea deplină şi armonioasă a fiecăruia dintre cei şapte centri subtili de forţă (CHAKRA), care există în universul nostru lăuntric vom descoperi în felul acesta tainele celor şapte niveluri ale conştiinţei.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că, în strânsă legătură cu transformările spirituale profunde şi durabile pe care le generăm în universul nostru lăuntric, apar, la scurt timp după aceea, anumite salturi spirituale.
* Speranţa fermă, constantă şi de nezdruncinat că fiecare efort spiritual pe care îl facem, oricât ar fi de mic, declanşează apoi în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre anumite efecte corespunzătoare, a căror durată este strâns legată de acel efort pe care l-am realizat în prealabil.
2.
Speranţe deşarte, prosteşti, înşelătoare, nerealiste, iluzorii care,
mai devreme sau mai târziu, fac să apară, în universul nostru lăuntric,
stări de disperare, de regret, de suferinţă, de regres, de prăbuşire, de
involuţie, de haos, de anarhie, de boală. Despre astfel de aşa-zise
speranţe cei înţelepţi afirmă că ele sunt nişte speranţe înşelătoare.
Astfel de speranţe deşarte sunt speranţele pe care şi le pun oamenii
ignoranţi în tot ceea ce este efemer, trecător sau care este lipsit de
valoare divină.
Oferim în cele ce urmează unele exemple de speranţe înşelătoare:* speranţa prostească şi înşelătoare că banii aduc fericirea;
* speranţa cretină şi îndârjită că DUMNEZEU nu există;
* speranţa imbecilă că până la urmă tot răul va învinge;
* speranţa cretină că totul fără excepţie îţi este permis, datorită convingerii amăgitoare că DUMNEZEU nu există;
* speranţa înşelătoare că poţi să te dedai la nu contează ce acţiuni rele, inclusiv la acelea care implică magia neagră, fără a fi obligat vreodată să suporţi consecinţele ineluctabile ale tuturor faptelor tale rele;
* speranţa inconştientă şi prostească că de fapt eşti liber să faci tot ceea ce vrei datorită faptului că DUMNEZEU nu există;
* speranţa nebunească şi imbecilă că poţi să fii în acelaşi timp sau alternativ în comuniune atât cu Satana, ori cu Lucifer, cât şi cu DUMNEZEU TATĂL, folosindu-te când de unul, când de celălalt, după cum vrei tu;
* speranţa cretină şi nebunească pe care o nutresc magicienii negri cum că poţi să comanzi fie demonilor, fie diavolilor, obligându-i să facă ceea ce vrei tu, fără ca aceste acţiuni să aibă consecinţe malefice, nefaste în propriul univers lăuntric;
* speranţa imbecilă cum că nu există viaţă după moarte, totul sfârşindu-se în momentul aşa-zisei morţi a trupului fizic;
* speranţa amăgitoare că puterea efemeră pe care o conferă anumite reuşite în sfera socialului este totul;
* speranţa cretină şi amăgitoare că bârfa şi calomnia la care multe fiinţe se dedau nu vor declanşa nici un fel de consecinţe oculte nefaste în universul lor lăuntric;
* speranţa cretină şi nebunească a celor orbi spiritual că poţi să încalci nestingherit legămintele sau jurămintele pe care le-ai făcut în faţa lui DUMNEZEU TATĂL fără a suporta ulterior nici un fel de consecinţe nefaste sau pedepse divine;
* speranţa cretină că DUMNEZEU iartă totul şi de aceea poţi să greşeşti mereu şi mereu la nesfârşit fără ca aceasta să aibă consecinţe nefaste în universul tău lăuntric;
* speranţa prostească a acelora care încep să involueze că un orgoliu spiritual exacerbat nu va avea nici o influenţă asupra evoluţiei lor spirituale ulterioare;
* speranţa nebunească a fiinţelor umane care trăiesc o existenţă larvară că propria lor existenţă nu are nici un sens şi că viaţa pe această planetă este de fapt rodul întâmplării;
* speranţa imbecilă că poţi să atingi cele mai înalte trepte ale realizării spirituale fără a fi necesar să-ţi transcenzi ego-ul;
* speranţa nebunească a celor orbi şi rătăciţi spiritual care consideră că eşti în permanenţă liber să faci tot ceea ce vrei tu, pentru că aceasta consideră ei că este în realitate „suprema libertate spirituală“;
* speranţa cretină că exacerbarea orgoliului spiritual nu va influenţa în nici un fel transformarea ulterioară a fiinţei umane în cauză;
* speranţa tâmpă că între YOGA stării demoniace şi YOGA stării divine nu există nici o
diferenţă;
* speranţa cretină că probele spirituale majore la care am căzut nu vor provoca la scurt timp după aceea un anumit regres spiritual, care este consecinţa ineluctabilă a testelor spirituale pe care le-am ratat;
* speranţa cretină că poţi să te foloseşti nestingherit de puterile paranormale (SIDDHI-uri) pe care le-ai dobândit, profitând de ele pentru a obţine bani sau beneficii materiale în exces, fără ca aceste puteri paranormale (SIDDHI-uri) să-ţi dispară vreodată;
* speranţa cretină cum că poţi să practici „cu succes“ YOGA fără a fi nevoie să respecţi preceptele yoghine fundamentale ale acestui sistem, care sunt YAMA şi NIYAMA;
*
speranţa nebunească şi deşartă că există un nivel spiritual foarte
înalt de realizare spirituală, care îţi permite să faci fie mult bine,
fie mult rău, după cum vrei tu, pentru că nu mai eşti condiţionat de
legea KARMA-ei;* speranţa deşartă că poţi să fii şi să rămâi orgolios, meschin, egoist fiind totodată un «yoghin avansat» care a atins înalte trepte spirituale;
* speranţa cretină că poţi să faci o mulţime de compromisuri pe calea spirituală fără ca aceasta să aibă vreodată consecinţe nefaste asupra evoluţiei tale spirituale ulterioare;
* speranţa cretină că absenţa umilinţei nu are nici un fel de importanţă în cazul unor aşa-zişi yoghini care se consideră a fi foarte avansaţi;
* speranţa cretină că absenţa evidentă a progreselor în ceea ce priveşte realizarea cu succes a continenţei amoroase şi a sublimării energiei rezultante (mai ales în cazul bărbaţilor) nu împiedică cu nimic transformarea spirituală profundă şi accelerată a fiinţei umane în cauză;
* speranţa cretină cum că este cu putinţă să practici cele mai înalte forme de meditaţie yoghină (DHYANA) fără a fi câtuşi de puţin nevoie să te antrenezi mental, atingând un anumit nivel de concentrare a minţii (DHARANA);
* speranţa deşartă că poţi să practici cu succes YOGA şi să atingi înalte nivele de realizare spirituală fără a face câtuşi de puţin progrese în ceea ce priveşte controlul focalizării atenţiei;
* speranţa cretină că nici unul dintre compromisurile pe care le vom face atunci când suntem angrenaţi pe calea spirituală nu ne vor afecta ulterior transformarea lăuntrică şi creşterea spirituală;
* speranţa cretină că, de fapt, nu păcătuim atunci când ne menţinem într-o relaţie preponderent sexuală care totuşi se poate baza pe continenţă sexuală, ce este realizată cu o fiinţă umană de sex opus, care a încetat deja să ne mai iubească;
* speranţa cretină că nu păcătuim şi nu curvim atunci când ne angrenăm într-o relaţie preponderent sexuală bazată pe continenţă sexuală cu o fiinţă umană de sex opus pe care noi nu o iubim şi care doar ea ne iubeşte;
* speranţa cretină că nu păcătuim atunci când ne angrenăm într-o aşa-zisă relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus ale cărei gesturi, fapte şi stări dovedesc într-un mod aproape indubitabil că în realitate ea nu ne iubeşte;
* speranţa cretină că angrenarea noastră într-o relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus care ne iubeşte şi pe care o iubim, dar care nu vrea în mod evident să înceapă să practice fuziunile amoroase cu continenţă, este perfect echivalentă cu o relaţie amoroasă bazată pe iubire reciprocă cu consacrare şi transfigurare, în care cei doi iubiţi practică în mod constant şi perseverent continenţa sexuală;
* speranţa cretină că ne putem angrena într-o relaţie amoroasă bazată pe continenţă sexuală chiar şi atunci când observăm că celălalt nu ne iubeşte sau ne lăsăm păcăliţi de promisiunile mincinoase ale acelei fiinţe umane cum că este bine să începem mai întâi o relaţie deocamdată sexuală şi să aşteptăm până când iubirea se va trezi şi în celălalt;
* speranţa cretină că celălalt ne iubeşte lăsându-ne amăgiţi sau amăgite de declaraţiile în mod evident mincinoase ale celuilalt sau ale celeilalte, care sunt în mod flagrant contrazise de faptele sau de gesturile pe care le realizează în mod constant în cadrul aşa-zisei relaţii de iubire cu noi.
* speranţa cretină că acolo unde există un ego mare şi puternic sau un orgoliu exacerbat există în acelaşi timp o mare iubire;
* speranţa cretină că fugind de iubirea pe care o simţim cum creşte şi se amplifică în fiinţa noastră sau reprimând-o cu îndârjire vom scăpa în felul acesta de experienţa divină a unei stări de iubire care începe să se trezească în fiinţa noastră deloc întâmplător;
* speranţa cretină că nu greşim şi nu păcătuim atunci când ne angrenăm într-o relaţie amoroasă din simplă curiozitate, fără a simţi deloc iubire, cu o fiinţă umană care ne iubeşte;
* speranţa cretină că ne putem angrena în simple experienţe sexuale bazate pe continenţă sexuală cu o fiinţă umană care ne iubeşte, sperând că în felul acesta se va trezi apoi şi în noi starea de iubire care deocamdată nu există;* speranţa cretină că vom beneficia din plin de iubirea intensă, profundă şi fără măsură a celuilalt, chiar şi atunci când iubirea noastră este mică, sperând în mod egoist că o astfel de angrenare ne va permite sa profităm din plin de iubirea fără măsură sau de adoraţia pe care celălalt o manifestă în mod constant;
* speranţa cretină că egoismul nostru exacerbat nu va influenţa în mod nefast intensitatea, profunzimea şi calitatea acelei relaţii în cazul în care celălalt ne iubeşte intens, profund, fără măsură;
* speranţa cretină că ne putem angrena nestingheriţi într-o relaţie de iubire, fie cu o fiinţă
umană care nu ne merită, fie cu o fiinţă umană care nu ne mai merită datorită regreselor evidente care au apărut la ea. În această direcţie trebuie să ne dăm seama de tâlcul ascuns ale cuvintelor lui Iisus, care a spus cândva: „IUBEŞTE-L PE APROAPELE TĂU ÎNTOCMAI CA PE TINE ÎNSUŢI “. Cuvântul „APROAPELE“ ascunde aici un tâlc care trebuie să fie descoperit. Cuvântul „APROAPELE“ dezvăluie o tainică semnificaţie care urmăreşte să ne facă să înţelegem că în realitate cei doi iubiţi trebuie să se merite cu adevărat unul pe celălalt. Altfel spus, o fiinţă umană ce este înzestrată cu anumite calităţi va simţi în mod spontan iubire şi atracţie amoroasă faţă de o altă fiinţă umană de sex opus, care la rândul ei este înzestrată şi ea cu anumite calităţi şi talente extraordinare. În cazul unei astfel de relaţii, cei doi iubiţi se vor merita reciproc şi totodată se vor recunoaşte cu anticipaţie unul pe celălalt, intuind că fiecare dintre ei are cu adevărat anumite daruri pentru a-i oferi celuilalt. O astfel de relaţie amoroasă bazată pe iubire reciprocă, pe transfigurare şi pe descoperirea calităţilor trezite sau latente care există în fiecare dintre ei va contribui din plin la apariţia unei relaţii amoroase extraordinare şi pline de experienţe sublime, profunde şi îmbogăţitoare. O astfel de relaţie amoroasă în care fiecare dintre cei doi iubiţi este din multiple puncte de vedere aproapele celuilalt va face, fără îndoială, ca experienţa lor amoroasă să fie ceva rodnic şi extraordinar pentru fiecare dintre ei. În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama că în fiecare relaţie amoroasă în care ne angrenăm sau pe care o acceptăm, chiar şi atunci când simţim iubire, este totodată important să dăm dovadă de o constantă selectivitate. Altfel spus, atunci când noi înşine suntem o fiinţă umană care, spre exemplu, are valoarea 1000 trebuie să dăm dovadă de selectivitate şi atunci când ne angrenăm într-o relaţie amoroasă trebuie să veghem ca valoarea sau, altfel spus, meritele ce există în cealaltă fiinţă să fie cât mai apropiate sau, altfel spus, oarecum echivalente cu meritele care există în universul nostru lăuntric. Ştiind aceasta, este important să ne angrenăm, aproape fără excepţie, în relaţii amoroase cu fiinţe umane de sex opus care ne merită din toate punctele de vedere. Altfel spus, aceasta implică să ne angrenăm în relaţii amoroase cu fiinţe umane care sunt cât mai aproape de nivelul nostru de transformare lăuntrică. Spre exemplu, în cazul în care noi avem valoarea ocultă 1000 şi ne angrenăm într-o relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus care are valoarea ocultă 100, procesul ocult de multiplicare care apare în mod implicit între cei doi va fi : 1000 X 100 = 100 000. Prin urmare, 100 000 va fi valoarea rezultantei oculte globale a acestui cuplu. Sau, altfel spus, aceasta va fi puterea lor ocultă, care se va manifesta cu mici variaţiuni de fiecare dată atunci când ei fuzionează amoros. Să vedem acum ce se va petrece dacă aceeaşi fiinţă umană se va angrena într-o relaţie amoroasă cu o fiinţă umană de sex opus care are valoarea 970. Într-o astfel de situaţie, procesul ocult de multiplicare care apare atunci în mod implicit între cei doi va fi: 1000 x 970 = 970 000. Prin urmare, 970 000 va fi valoarea rezultantei oculte globale a acestui cuplu. Vă rog acum să vă gândiţi la diferenţa considerabilă care apare în primul caz, atunci când rezultanta finală va fi 100 000, şi cel de-al doilea caz, în care rezultanta finală va fi 970 000. Această diferenţă imensă ne permite să înţelegem într-un mod intuitiv de ce trebuie să se merite unul pe celălalt cât mai bine cei doi iubiţi. Cunoscând aceste aspecte şi comparând ceea ce se petrece în primul caz cu ceea ce se petrece în cel de-al doilea caz, putem să înţelegem că valoarea ocultă 970 000 ilustrează totodată, într-un anume mod, ceea ce Iisus a vrut să spună prin cuvintele : „IUBEŞTE-L PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI“. În cazul celui de-al doilea exemplu, este evident că cei doi iubiţi sunt mult mai aproape unul de celălalt ca valoare şi tocmai de aceea procesul de multiplicare ocultă care apare între ei atunci când fuzionează amoros cu continenţă şi transfigurare va fi foarte mare, tocmai datorită faptului că ei sunt foarte apropiaţi sau, altfel spus, foarte aproape unul de celălalt ca valoare ocultă. Totodată acest aspect ne permite să înţelegem din punct de vedere ocult de ce trebuie să se merite unul pe celălalt cât mai bine cei doi iubiţi.
În
Vechiul Testament, fundamentul speranţei poporului în DUMNEZEU era
legământul solemn al Tatălui Ceresc şi promisiunile Lui: „CERE FIIND
PLIN DE UMILINŢĂ ŞI ŢI SE VA DĂRUI, BATE FIIND PLIN DE UMILINŢĂ ŞI ŢI SE
VA DESCHIDE, CAUTĂ ŞI VEI GĂSI. “Speranţa divină, universal valabilă, mizează îndeosebi pe comorile spirituale, invizibile şi viitoare (să nu uităm că ceea ce se vede, nu mai poate fi sperat). Speranţele celor credincioşi nu se întemeiază niciodată numai pe propria lor puritate sau neprihănire, ci mai ales pe credinţa fermă şi de nezdruncinat în DUMNEZEU. Spre deosebire de cei cinici sau sceptici, cât şi de aceia „CARE NU AU SPERANŢĂ“, cei credincioşi sunt caracterizaţi printr-o speranţă vie, prin intermediul căreia mulţi dintre ei pot fi născuţi din nou. Cei credincioşi şi plini de speranţă aşteaptă într-un mod activ împlinirea întregului plan al lui DUMNEZEU TATĂL: când El va fi cu totul în toţi, atunci ei vor atinge starea de îndumnezeire.
Cei
credincioşi speră ca încă aici pe Pământ, în timpul vieţii, să devină
părtaşii puterilor divine ale lumii viitoare. Tocmai de aceea, ei nu
aspiră doar la nişte bucurii trecătoare.
Speranţele lor divine, universal valabile, îi stimulează să atingă starea de îndumnezeire, să se sfinţească şi tocmai de aceea ei urmăresc să-şi purifice viaţa şi să treacă cu bine de toate ispitele şi încercările spirituale care le apar. Descoperirea lui DUMNEZEU în noi este speranţa slavei dumnezeieşti la care aspirăm. Speranţele divine, universal valabile, sunt o necesitate psihologică importantă în tentativele fiinţelor umane de a preconiza viitorul. Chiar şi atunci când nu există temeiuri raţionale pentru a spera, omul trebuie să continuie să spere într-un mod ferm şi cu putere, hrănind speranţe divine, universal valabile. Astfel de speranţe divine, universal valabile, sunt foarte fireşti chiar şi atunci când ele par a nu fi justificate. Mai ales cei sceptici şi materialiştii îndârjiţi consideră că speranţele sunt efemere şi iluzorii. Este chiar uluitor cât de des este calificată speranţa de către unii poeţi şi scriitori prin epitete cum ar fi „VAGĂ“, „TREMURĂTOARE“, „DISPERATĂ“, „FANTOMATICĂ“, „SLABĂ“.
Speranţele lor divine, universal valabile, îi stimulează să atingă starea de îndumnezeire, să se sfinţească şi tocmai de aceea ei urmăresc să-şi purifice viaţa şi să treacă cu bine de toate ispitele şi încercările spirituale care le apar. Descoperirea lui DUMNEZEU în noi este speranţa slavei dumnezeieşti la care aspirăm. Speranţele divine, universal valabile, sunt o necesitate psihologică importantă în tentativele fiinţelor umane de a preconiza viitorul. Chiar şi atunci când nu există temeiuri raţionale pentru a spera, omul trebuie să continuie să spere într-un mod ferm şi cu putere, hrănind speranţe divine, universal valabile. Astfel de speranţe divine, universal valabile, sunt foarte fireşti chiar şi atunci când ele par a nu fi justificate. Mai ales cei sceptici şi materialiştii îndârjiţi consideră că speranţele sunt efemere şi iluzorii. Este chiar uluitor cât de des este calificată speranţa de către unii poeţi şi scriitori prin epitete cum ar fi „VAGĂ“, „TREMURĂTOARE“, „DISPERATĂ“, „FANTOMATICĂ“, „SLABĂ“.
Uneori, termenul de speranţă este
folosit într-un mod convenţional. În Biblie, se spune că plugarul
trebuie să are şi să cultive ogorul cu speranţă, deoarece nădejdea
într-o recoltă bogată este cea care face ca munca sa să fie mult mai
plăcută. În cea mai mare parte, speranţele divine, universal valabile,
de care se ocupă Biblia sunt ceva foarte diferit în comparaţie cu
speranţele înşelătoare, efemere ale marii majorităţi a fiinţelor umane.
Atunci când sunt comparate cu speranţele divine, universal valabile, celelalte speranţe, înşelătoare, efemere nu pot fi considerate drept speranţe. Unii gânditori sceptici din lumea antică nu considerau speranţele divine şi universal valabile ca fiind expresia unei virtuţi, ci ei le priveau ca fiind nişte iluzii temporare.
Atunci când sunt comparate cu speranţele divine, universal valabile, celelalte speranţe, înşelătoare, efemere nu pot fi considerate drept speranţe. Unii gânditori sceptici din lumea antică nu considerau speranţele divine şi universal valabile ca fiind expresia unei virtuţi, ci ei le priveau ca fiind nişte iluzii temporare.
Apostolul Pavel
a făcut o descriere exactă a păgânilor atunci când a spus că ei nu au
speranţe. Motivul de bază pentru această convingere a sa era că, în
viziunea lui, păgânii erau „FĂRĂ DUMNEZEU“. Acolo unde există o credinţă
puternică şi de nezdruncinat în DUMNEZEU care acţionează şi intervine,
uneori chiar miraculos în viaţa omenească (un exemplu de acest gen fiind
sincronicităţile şi minunile care apar în existenţa noastră) şi în care
se poate avea încredere că Îşi va îndeplini promisiunile, speranţa
divină, universal valabilă, devine posibilă şi este chiar necesară. O
asemenea speranţă divină, universal valabilă, nu este niciodată o
problemă de temperament şi nici nu este condiţionată de anumite
circumstanţe predominante sau de posibilităţile omeneşti. O astfel de
speranţă divină, universal valabilă, nu depinde niciodată de ceea ce
posedă un om, de ceea ce ar fi el capabil să facă pentru sine însuşi, şi
nici de ce ar putea să facă oricare fiinţă omenească pentru el.
În situaţia în care se afla Avraam, spre exemplu, nu exista nimic care să justifice speranţa lui Divină că Sara va da naştere unui fiu, dar cu toate acestea, deoarece el credea cu o credinţă puternică şi de nezdruncinat în DUMNEZEU, această minune a devenit posibilă, numai pentru că el a sperat şi a putut să creadă „NĂDĂJDUIND CU PUTERE, DINCOLO DE ORICE NĂDEJDE“. Speranţa divină, universal valabilă, este prin urmare inseparabilă de o credinţă puternică şi de nezdruncinat în DUMNEZEU. Ca urmare a tot ceea ce DUMNEZEU a făcut pentru oameni în trecut şi ca urmare a tot ceea ce DUMNEZEU contină să facă, cei care cred cu putere în El speră şi îndrăznesc să aştepte o mulţime de binecuvântări viitoare care sunt invizibile în prezent.
În situaţia în care se afla Avraam, spre exemplu, nu exista nimic care să justifice speranţa lui Divină că Sara va da naştere unui fiu, dar cu toate acestea, deoarece el credea cu o credinţă puternică şi de nezdruncinat în DUMNEZEU, această minune a devenit posibilă, numai pentru că el a sperat şi a putut să creadă „NĂDĂJDUIND CU PUTERE, DINCOLO DE ORICE NĂDEJDE“. Speranţa divină, universal valabilă, este prin urmare inseparabilă de o credinţă puternică şi de nezdruncinat în DUMNEZEU. Ca urmare a tot ceea ce DUMNEZEU a făcut pentru oameni în trecut şi ca urmare a tot ceea ce DUMNEZEU contină să facă, cei care cred cu putere în El speră şi îndrăznesc să aştepte o mulţime de binecuvântări viitoare care sunt invizibile în prezent.
Pentru toţi aceia care cred cu putere în DUMNEZEU şi Îl iubesc, bunătatea Tatălui Ceresc nu se epuizează niciodată.
Pentru
toţi aceia care cred cu o tărie de nezdruncinat în DUMNEZEU şi Îl
iubesc, tot ceea ce este bun şi care poate fi dăruit de DUMNEZEU TATĂL
urmează să le fie oferit. Speranţa lor divină, puternică şi constantă
există în timp ce ei meditează la lucrările lui DUMNEZEU. Însăşi
mântuirea noastră finală, prin Harul lui DUMNEZEU, se sprijină în
permanenţă pe o asemenea speranţă divină.
Speranţa
divină puternică nu este niciodată un zmeu înălţat pe cer, care se află
la discreţia vânturilor schimbătoare, ci ea este şi rămâne „O ANCORĂ
SIGURĂ ŞI NECLINTITĂ A SUFLETULUI CELUI CREDINCIOS“, care pătrunde adânc
în lumea cea veşnică şi invizibilă.
Datorită
credinţei lui puternice şi de nezdruncinat, omul dobândeşte în felul
acesta o încredinţare şi o mare siguranţă că lucrurile binefăcătoare pe
care le speră sunt şi vor deveni până la urmă reale.
Acţionând
în felul acesta, speranţa lui divină şi puternică nu îl dezamăgeşte
niciodată, ba dimpotrivă, toate speranţele sale divine până la urmă se
îndeplinesc întrutotul.
În învăţătura plină de înţelepciune dumnezeiască a lui Iisus Christos, nu există nişte referiri clare şi explicite la speranţa divină. El îi învaţă, totuşi, pe ucenicii Săi, să nu se teamă niciodată cu privire la viitor deoarece, atunci când oamenii Îl iubesc pe DUMNEZEU şi Îi cer ajutorul, acel viitor se modelează apoi în strânsă legătură cu speranţele lor, deoarece el se află în mâinile unui tată bun şi iubitor. Iisus îi îndeamnă, de asemenea, pe ucenicii săi să spere cu putere şi să aştepte primirea de la DUMNEZEU a unei puteri spirituale reînnoite, care le va da posibilitatea să facă o mulţime de minuni, chiar mai mari decât acelea pe care El le-a făcut.
În învăţătura plină de înţelepciune dumnezeiască a lui Iisus Christos, nu există nişte referiri clare şi explicite la speranţa divină. El îi învaţă, totuşi, pe ucenicii Săi, să nu se teamă niciodată cu privire la viitor deoarece, atunci când oamenii Îl iubesc pe DUMNEZEU şi Îi cer ajutorul, acel viitor se modelează apoi în strânsă legătură cu speranţele lor, deoarece el se află în mâinile unui tată bun şi iubitor. Iisus îi îndeamnă, de asemenea, pe ucenicii săi să spere cu putere şi să aştepte primirea de la DUMNEZEU a unei puteri spirituale reînnoite, care le va da posibilitatea să facă o mulţime de minuni, chiar mai mari decât acelea pe care El le-a făcut.
Multe
minuni ale lui DUMNEZEU i-au revelat puterea în istorie, într-un mod
fără precedent. Atunci când cerem şi simţim din plin în fiinţa noastră
inspiraţia şi susţinerea lui DUMNEZEU pentru oricare dintre noi, panica
şi disperarea dispar. Credinţa creştină este, în esenţă, credinţa
puternică şi de nezdruncinat în DUMNEZEU. Acest DUMNEZEU atotputernic
către care mulţi oameni îşi îndreaptă credinţa, iubirea şi speranţa,
este adeseori numit „DUMNEZEUL SPERANŢEI“, care îi poate umple de
bucurie şi de pace profundă pe cei care cred în El şi care Îl iubesc,
Simţirea tainică şi profundă a susţinerii şi a inspiraţiei lui DUMNEZEU
TATĂL îi face pe oameni să se abandoneze în speranţă. Pentru fiinţa
umană care crede cu tărie în El, DUMNEZEU este
Speranţa sa, atât pentru acum, cât şi pentru eternitate.
Speranţa sa, atât pentru acum, cât şi pentru eternitate.
Existenţa
acestei speranţe divine puternice face imposibilă satisfacerea
fiinţelor umane numai cu bucurii trecătoare. Această speranţă divină
acţionează, de asemenea, ca un stimulent în ceea ce priveşte purificarea
vieţii. Este demn de remarcat cât de des este asociată în Noul
Testament speranţa divină puternică cu „RĂBDAREA“ sau cu „STATORNICIA“.
Această virtute (a speranţei) este mult diferită de îndurarea stoicilor,
deoarece cu siguranţă ea este legată de o speranţă divină care le era
necunoscută stoicilor. În lumina acestor revelaţii, nu este deloc
surprinzător faptul că speranţa divină puternică a fost atât de des
menţionată ca un important fenomen însoţitor al credinţei în DUMNEZEU.
Eroii credinţei în DUMNEZEU sunt, de asemenea, nişte sui generis faruri
călăuzitoare ale speranţei divine puternice. Este, totodată, remarcabil
faptul că există o frecventă asociere a speranţei puternice cu
dragostea, precum şi cu credinţa puternică şi de nezdruncinat.
Această
întreită combinaţie între credinţă, speranţă divină puternică şi
dragoste nu este deloc întâmplătoare. Prin legătura ei tainică cu
dragostea fără măsură, speranţa divină puternică este, astfel, eliberată
de orice egoism. Fiinţa umană nu speră să primească doar ea
binecuvântări pentru sine însăşi căci, totodată, ea aspiră să
împărtăşească aceste binecuvântări şi cu ceilalţi. Atunci când îşi
iubeşte fără măsură semenii, omul speră cu putere că şi ei vor fi
beneficiarii cadourilor minunate pe care el ştie că DUMNEZEU este
oricând dispus să le ofere. Credinţa puternică şi de nezdruncinat,
speranţa constantă şi dragostea fără măsură sunt, aşadar, inseparabile.
Speranţa puternică nu poate să existe fiind separată de credinţă şi la
rândul ei, dragostea fără măsură nu poate fi manifestată fără speranţă.
Acestea trei sunt comorile care rămân şi, atunci când acţionează
împreună, ele însumează cu totul altfel modul de viaţă al fiinţei umane.
În
cadrul viziunii biblice, speranţa puternică este una dintre cele trei
virtuţi principale şi inseparabile ale fiinţei umane. Aşa cum am arătat
anterior, speranţa puternică este una dintre cele trei comori care
rămân. Unii dintre noi s-ar putea să se întrebe: „Dar oare va putea
rămâne speranţa chiar şi în viaţa noastră veşnică? “
Răspunsul
la această întrebare este: „Da, fără îndoială. Putem fi siguri că
speranţa va rămâne întotdeauna, cu condiţia să considerăm într-un mod
înţelept veşnicia, nu ca pe ceva static, încremenit şi definitiv, ci ca
pe o devenire beatifică eternă şi ca o necurmată adaptare la darurile pe
care le-a pregătit DUMNEZEU pentru aceia care Îl iubesc. “
În
concluzie, se poate spune că speranţa divină este starea pregnantă,
benefică, pe care o manifestăm atunci când intenţionăm şi dorim ceva
benefic care este posibil sau care urmează să se împlinească. Orice
speranţă divină implică să aşteptăm într-un mod activ, hrănind fără
încetare o anumită intenţie şi aspiraţie şi să avem încredere deplină că
exact ceea ce sperăm se va realiza. Altfel spus, o speranţă puternică
corespunde unei intenţii clare şi ferme pe care o manifestăm chiar în
ascuns. Orice speranţă divină puternică se bazează pe faptul de a crede
cu tărie că ceva anume, care este benefic şi profitabil pentru noi, se
va produce. A crede, a crede cu putere şi în mod constant în avantajele
unei speranţe divine puternice, este ceva important într-o lume care,
deocamdată, este încă inconştientă şi în care noi nu suntem pregătiţi să
manifestăm o încredere totală în tot ceea ce MACROCOSMOSUL, în spatele
căruia se află DUMNEZEU TATĂL, poate să ne ofere. Speranţa divină atrage
în universul nostru lăuntric o tainică lumină divină. A spera într-un
mod divin şi cu putere poate să ajute foarte mult unele fiinţe umane să
accepte să continue să trăiască, să realizeze unele acţiuni şi să le
susţină până ce ele vor deveni conştiente de propria lor natură divină,
de imensa lor putere de a crea cu ajutorul propriei energii pe deplin
trezite.
Un strop de feminitate ...
"De câte ori am iertat câte o mizerie de-a unui bărbat, am descoperit curând că de fapt nu l-am iertat. Sau, mai degrabă, nu l-am înţeles, deci nu l-am mai iubit."
"Dacă aş avea o jumătate... i-aş iubi felul în care mă iubeşte. Celelalte calităţi sunt mereu imperfecte şi mai uşor de găsit."
"Dacă aş fi bărbat, n-aş iubi o femeie pentru frumuseţea ei, ci pentru feminitatea ei...
Dor de iubirea vieţii tale- e culmea dorului. Întreabă-ţi sufletul. Îţi va spune, probabil, că atunci te-a cunoscut cu adevărat...
Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta."
"Bărbaţii care plâng în faţa unei femei sunt nişte oameni foarte frumoşi şi au o forţă pe care nici un muşchi de suprafaţă n-ar putea-o întrece."
"Un bărbat iubeşte o femeie pentru că are o coregrafie frumoasă a gesturilor de viaţă în doi şi abia apoi o iubeşte pentru că e compusă din piese frumos armonizate, cremuite, lustruite, parfumate şi impecabil articulate, chiar dacă pe acestea le vede primele. Femeia pe care o vrea de soţie nu e numai aleasa inimii, ci şi a creierului."
"Nu toţi bărbaţii ştiu să alinieze cuvinte care să devină versuri spre a vorbi despre femeia pe care o iubesc- dar le simţi privirea şi un fel anume de a se purta cu ea care-ţi spune tot. Îi ador pe bărbaţii care văd la femeile lor amănunte sublime, care observă mici şi rafinate detalii pe care le iubesc ca pe întreg. În afară de sâni, fund, picioare şi buze, femeile norocoase au privilegiul, din partea bărbaţilor lor, de a fi admirate pentru felul în care-şi trec mâna prin păr..."
"Adevărul despre frumuseţea unei femei e mereu în ochii celui care o iubeşte."
citate din cartea "Nişte răspunsuri" - Mihaela Rădulescu
Kamalatmika
Kamalatmika
Tu, Cea care esti precum esenta lotusului
Cea care infloresti in tot si in toate ca si splendoare si frumusete divina
Tu, care porti apele drept veşmant, simbol al gratiei divine
darurieste-ne fervoarea aspiratiei spirituale.
Tu, Cea care esti precum esenta lotusului
Cea care infloresti in tot si in toate ca si splendoare si frumusete divina
Tu, care porti apele drept veşmant, simbol al gratiei divine
darurieste-ne fervoarea aspiratiei spirituale.
O, Kamalatmika
Tu, Cea care daruiesti miscarea si forta vitalizanta, datatoare de viata
Te rugam daruieste-ne bunastarea spirituala si materiala,
Fa ca viata noastra sa o
traim ca si splendoare, incantare si iubire divina
Asa cum Lotusul Înţelepciunii Divine înfloreşte din spaţiul Purei Conştiinţe Divine
asa sa infloreasca si in noi desavarsirea spirituala.
Asa cum Lotusul Înţelepciunii Divine înfloreşte din spaţiul Purei Conştiinţe Divine
asa sa infloreasca si in noi desavarsirea spirituala.
Fie
ca dragostea nostra pentru Dumnezeu
sa
devina atat de intensa incat sa arda ceea ce inca ne desparte de
Dumnezeu.
Fie
ca prin gratia Ta, Kamalatmika
Sa-l
cunoastem pe Cel ce nu poate fi cunoscut decat prin Iubire.
Fie
ca prin gratia Ta, Kamalatmika
Sa-L
simtim din ce in ce mai mult
Pe
Cel ce se dezvaluie doar inimii pline de adoratie.
http://eternuluifeminininchinare.blogspot.ro/2013/04/kamalatmika.html
Zboruri şi esenţe prin timpul cu miere
De ce am ales ca și subiect mierea? Cât de importantă este în alimentaţia zilnică?Ce conţine mierea? Ce efecte terapeutice are?
Ne mai aducem-aminte de fagurele cu miere, găsit pe câmp după cosit, plini de bucurie și încântare, savurând dulceaţa lui?
Am uitat să ne hrănim ca și bunicii noștri.
De ce cotidianul ne încarcă cu atât de multe mărci de produse, când mierea românească are atât de multe beneficii?
Ştiaţi că este un aliment miraculos,un aliment deosebit de important pentru o dietă sănătoasă, datorită efectelor terapeutice, echilibrante, vitalizante, purificatoare şi de prelungire a vieţii?
Aceasta îşi datorează numeroase calităţi bogăţiei în vitamine naturale, în săruri minerale, în oligoelemente indispensabile. În plus, mierea românească aduce o sănătate perfectă, longevitate şi vitalitate.
Mierea românească de care vă spun se găsește în mai multe sortimente de miere: salcâm, mană, cimbrișor, zmeură, polifloră, rapiţă, floarea-soarelui, iarba neagră, albăstrele, mentă, coriandru, mărăcine și tei.
Mirera este recoltată din toate colţurile ţării: începând cu Delta Dunării (mierea de mentă) și terminând cu Munţii Apuseni (mierea de zmeură).
Cu un iz rustic, proaspăt, cu arome dulci-aurii, ducându-ne intr-o lume de poveste a mirodeniilor și miracolului naturii, la Prisaca Transilvania găsiţi aceste tipuri de miere, miere cu bunătăţi, de la o diversitate complexă a stupului ( lăptișor de matcă, pastură, polen, propolis), suplimente nutritive (reteta Tatoiu), oţet, îngrijire personală (săpunuri, gât, hemoroizi), suveniruri. cadouri, până la accesorii, nunţi. botezuri.
Gâtuleţul fericit este un produs Spray de gat pentru copii si adulti, pur natural, fără alcool, doar propolis extras in + apă + miere, care se poate administra și copiilor cu vârstă peste 1 an.
Dragi mămici, bunici și străbunici veţi putea descoperi efectele terapeutice și miraculoase pentru copii voștrii cu minim 3 pufuri de cel putin 3 ori pe zi (aplicate asupra zonei afectate), care nu vor mai suferi de dureri și infecţii ale gâtului, într-un interval scurt de timp. Stopează durerea de gât folosind gâtuleţul fericit, pe care îl găsiţi la Prisaca Transilvania.
Mierea de albineAliment esenţial în dieta naturistă, mierea naturală de albine este un produs de origine animală şi vegetală, uşor de digerat şi asimilat, cu o enormă valoare nutritivă, calităţi pe care nu le pierde în timp. Este fabricată de albine din nectarul florilor care, printr-o prelucrare specială în interiorul organismului albinelor, este îmbogăţită cu substanţe proprii şi depozitată apoi în celulele fagurilor. Adevărat concentrat de lumină solară, despre mierea naturală se spune în mod semnificativ că era folosită frecvent chiar şi de zeii din Olimp.
Mierea conţine o gamă largă de zaharuri asimilabile aproape instantaneu de către organismul uman (dextroză, levuloză, zaharoză, etc.), diverse enzime, aminoacizi, unii factori antibiotici (cum ar fi inhibina), minerale în formă naturală uşor de asimilat (fier, cupru, mangan, siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu, fosfor, etc.), precum şi o varietate de vitamine (C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul B) pentru care mierea este (spre deosebire de vegetale) un excelent mediu de conservare. Cele mai importante calităţi îi sunt conferite mierii de complexul biologic al oligoelementelor pe care le conţine şi care acţionează în cele mai diferite părţi ale organismului. Acestea, alături de conţinutul în vitamine, fac din miere un aliment indispensabil, un adevărat medicament, cu largi perspective de utilizare terapeutică.
Avantajele pe care le are mierea faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea de neglijat. Mierea nu este absolut deloc iritantă pentru mucoasa aparatului digestiv, dimpotrivă, este chiar eficientă în unele afecţiuni ale tubului digestiv. Ea este pe primul loc din punctul de vedere al asimilării aproape imediate şi fără efort în organism, astfel încât poate fi folosită în toate cazurile în care organismul are nevoie de un aport energetic imediat. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai bine suportată de către rinichi. Este un bun calmant, liniştind în mod natural şi fără efecte secundare negative organismul. Este un aliment prin excelenţă igienic, relativ uşor de procurat şi chiar ieftin ţinând cont de economiile pe care, prin intermediul ei, le facem nemaiavând nevoie de medicamente.
Dintre multiplele binefaceri ale mierii de albine menţionăm: mierea
- hrăneşte inima asigurând constanţa conţinutului de zaharuri din sânge;
- este un aliment ideal pentru copii (e un bun îndulcitor, le furnizează mineralele de care au nevoie pentru creştere, are o acţiune uşor laxativă şi antiseptică
- poate fi folosită ca înlocuitor al edulcoranţilor în alăptarea artificială a sugarilor
- favorizează funcţionarea căilor digestive şi erupţia dentară.
- este un remediu eficace contra enurezisului – adică urinarea involuntară în pat în timpul nopţii
- are o acţiune calmantă binefăcătoare şi este spontan foarte plăcută de copii); este un aliment cu efecte hotărâtoare în timpul sarcinii;
- un bun tratament pentru combaterea cârceilor - două linguriţe de miere la fiecare masă timp de o săptămână;
- poate fi folosită cu succes în vindecarea plăgilor şi arsurilor;
- este de un mare ajutor pentru convalescenţi;
- are efecte de prelungire a vieţii;
- are posibilităţi de utilizare cosmetică;
- poate fi folosită atât în curele de îngrăşare, cât şi în cele de slăbire;
- este o sursă de energie şi recuperare a forţelor pentru sportivi.
Polenul
Polenul reprezintă un aliment “miracol” prin excelenţă. Asociat cu puţină miere, el asigură creşterea organismului. Un grup de cercetători ruşi au identificat nu mai puţin de 27 de elemente în compoziţia sa. Analiza biochimică arată că în conţinutul său se găsesc proteine, zaharuri, substanţe minerale, oligoelemente, toate vitaminele şi, în plus, fermenţi biochimici, hormoni, factori de creştere, pigmenţi. Aliment echilibrant, dinamizator şi revitalizant, el redă în numai câteva zile vigoarea şi bucuria persoanelor deprimate, obosite şi surmenate. Uşor laxativ, el dezintoxică organismul, iar consumul său sistematic permite să se evite îmbătrânirea prematură. Polenul provoacă, de asemenea, o creştere rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge. Examenele de laborator au permis să se constate că în anemii, numărul globulelor roşii creşte cu aproximativ 500.000/mm3 de sânge, după absorbţia timp de o lună a unei linguriţe de polen zilnic. La convalescenţişi bătrâni, polenul determină o creştere în greutate. Această acţiune este însoţită de un efect energizant.
Raţia cotidiană normală de polen este de la o jumătate de linguriţă la o linguriţă. Se va diminua doza dacă ea produce un efect laxativ prea accentuat; ea va fi mărită, însă, în caz de oboseală accentuată, slăbire, creştere dificilă, anemie. Se indică să se consume cu regularitate, mai ales de către cei care au împlinit deja 60 de ani. Este posibil ca unii, ţinând o astfel de cură de polen, să resimtă unele dureri, ca nişte spasme sau crampe în zona abdominală, aspect ce indică acţiunea puternic energizantă, de tonifiere şi purificare a polenului ingerat, aspecte cu care organismul nu era obişnuit anterior. Totuşi, după un anumit timp în care s-a preseverat cu “stoicism” în menţinerea curei, durerile vor dispărea treptat până la eliminarea completă şi înlocuirea lor cu stări euforice, de bună dispoziţie şi încredere. Acesta va fi un semnal edificator al acţiunii pline de eficienţă a polenului.
Efectele maxime se obţin atunci cînd polenul este luat dimineaţa, după toaleta obişnuită, pe stomacul gol. El trebuie ţinut în gură şi mestecat îndelung, chiar dacă se va topi repede. În acest fel, pe lângă o excelentă asimilare în organism, el va ajuta la igiena şi sănătatea cavităţii bucale. După ce a fost luată întreaga cantitate de polen, timp de 30 minute, nu trebuie să se mănânce şi nici să se bea ceva. Este recomandat în toate bolile, cu excepţia dibetului şi este un bun adjuvant în terapia cancerului. Luându-l în mod regulat şi respectând aceste sugestii, polenul se va dovedi un adevărat panaceu, îmbunătăţindu-ne starea de sănătate; consumul acestuia are efecte cumulative în timp.
Propolisul este cel mai “medicamentos” produs al stupului; poate fi folosit pentru acţiunea lui antiinflamatorie, dezinfectantă, imunostimulatoare.
Cu exceptia acestuia, niciunul din produsele apicole nu este recomandat diabeticilor.
Imagine preluată de pe: www.dietopedia.ro
http://frumusetecustil.com/index.php/sanatate/54-zboruri-%C5%9Fi-esen%C5%A3e-prin-timpul-cu-miere.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)