sâmbătă, 26 mai 2012
„Un înţelept plânge cu cel care plânge, râde cu cel care râde, se joacă cu cel care se joacă şi cântă cu cel care cântă, devenind cântecul însuşi. Prezenţa sa este precum o oglindă extrem de pură. Ea reflectă imaginea noastră, aşa cum suntem. Noi suntem cei care ne jucăm rolurile în această viaţă. El este oglinda sau scena pe care se desfăşoară spectacolul; cum ar putea fi ea reflectată? Nimic nu o poate atinge, ea fiind numai un suport.”
Ramana Maharishi
„Stăteam plângând la picioarele divinului meu maestru, iar el, cu o voce vibrând de dragoste cerească, îmi spunea: «Am aşteptat mult, mai mult de 30 de ani, ca tu să te reîntorci la mine. Te pierdusem, tu dispărusei în sânul valurilor tumultoase ale existenţei terestre. Bagheta magică a destinului tău te-a atins şi tu ai dispărut. Eu te-am urmat pe valurile luminoase ale oceanului astral unde plutesc îngerii glorioşi. Prin lumină, dar şi prin întuneric, prin furtuni, eu te-am urmat pretutindeni aşa cum o mamă îşi veghează copilul. Ochii mei erau fixaţi asupra ta încă de când erai în pântecele mamei tale. Cu răbdare, lună de lună, an de an, te-am vegheat aşteptând ziua fericită când vei fi din nou alături de mine.»”
Lahiri Mahasaya (1828-1895) povesteşte întâlnirea cu Ghidul său spiritual, Babaji
Incet timpul se scurge ca intr-o clepsidra.
Incet pasim spre Cel care cunoaste fiecare gand, fiecare rostire, fiecare cuvantare.
Cantul dorului, visarea Cerului, culegerea florilor, trandafirie-mireasma in zori apari, in pasi ma porti, in zbor ma duci, pe drum ma indrepti, in zare si timp colind, acum si aici atunci si acolo, mereu in El, dansul Cerului este pasul priviri in fata albului Ceresc, in fata Creatiei datatoare de plenitudine si imbratisare!
Clipa a zorilor care pasesti alaturi de fiecare suflet, iti multumesc!
Protejeaza in aceasta zi toate fiintele si daruieste-le Harul Tau Ceresc!
Iti multumesc si ma inchin in fata Ta!
Faca-se Voia Ta!
Amin
Muzica imi poarta fiinta in capodopera milenara a timpului, unde unificarea sufletului cu sfera angelicului culege petale trandafirii, unde brazii inalti se pregatesc pentru transformare,unde Imparatia este transformata in dorul rugii.In basmul clipei pasesc, privesc, privesc si ma contopesc in frumusetea paradisiaca.
Cata puritate in jurul meu, cate glasuri ale sunetelor de copii coboara din Cer.
Ce clipa minunata in divinitatea Ta, Doamne!
Iti multumesc pentru trairea daruita, iti multumesc pentru fiecare atingere a Ta!
In Sufletele fiecarei fiinte daruieste Armonie si Dar Ceresc!
In gandurile lor daruieste-le iubire, pace, cautare, Dor nesfarsit!
In si prin Toate Tu te manifesti.
In darul tau Ceresc gasesc timpul contopit in zbor, dor, cant dumnezeiesc, in pasii contopiti de Har, ma inalti!
Noapte asternuta peste lumea luminilor, noapte in care patrundem in sfera misterului, iti multumesc ca ai aparut iar!
Imprevizibilul clipei, bucuria, trairea constienta a darurilor vietii..-un dar plenar al creatiei.. -
Ascult Edera si patrund in sunetul iubirii, care ma inalta si ma face sa patrund in frumusetea ei.
Cata iubire este in jurul nostru, cata frumusete in noaptea care s-a asternut peste oras.
Vocile corului isi Inalta vocea in Drumul spre regasirea taboulului.
Incet pasesc pe drumul inconjurat de flori.
Luceafarul a aparut in cale rostind: Ascultati,ascultati cum vibreaza la unison cantecul marii, cum se unifica cu muntele Imparatiei, cum sunt unul in Tot si Tot in Unul!
El și Ea
Ea iubea să zboare și El s-a făcut vânt,
Ea iubea ploaia și El a devenit curcubeu,
Ea iubea să scrie iar El îi picta misterele,
Ea iubea roua și El era cea mai minunată floare roz,
Ea iubea să danseze iar El o sorbea cântând,
Ea iubea să viseze și El devenise un izvor de miracole,
Ea zâmbea mereu iar El o ținea de mână,
Ea iubea și El o adora,
Ea îl adora și a devenit zeiță,
Iar El neclintit, mereu același, era dintotdeauna acolo
În Paradisul din Sinele ei.
Cand soarele de dimineata se furiseaza pe geam, zambitor si precaut, ca un copil care vrea sa surprinda, dis-de-dimineata, intr-o zi de sarbatoare ..
atunci imi intind, plin de o bucurie debordanta, bratele deschise spre o noua zi.
Pentru ca Tu esti ziua, si lumina esti Tu.
Tu esti soarele, si primavara esti Tu si intreaga viata frumoasa, atat de frumoasa, care asteapta, esti Tu!
multumesc pentru aceste ganduri pline de frumos si iubire
Abonați-vă la:
Postări (Atom)