Tu ești asemeni cupei din străvezii cristaluri,
cu încrustații pure și unduiri ușoare
Din tine pot să soarba, în sacre ritualuri
și gurile-ncepătoare ..

Tu ești asemeni vântului de iul’,
transformi în tine viața’ți în belșug.
Tu ești izvorul Cerului unde te adapi,
Din roua dimineții culgând un pas.
Tu ești cărarea care duce la izvor,
Purtând pe umeri vasul-umplerii cu dor.
Tu ești firul ierbii crescut pe pământ,
și-aduci cu tine cântarea Elfului Cel Sfânt!
Tu ești cântarea dimineții,
în Vocea de demult.
Tu ești Cel care aduni, buchetele de flori-
din inimile celor călători.
Tu ești, știi oare, știi..Ești!
Răspunsul Vid al Inimii-tăceri sfinte,
Unde ești și ai devenit tu însăți-inima Tatălui Ceresc!
Preaminunată adiere a dorului ceresc!
Prefrumoasele tale mâine atinse de zâmbetul Celui sfânt,
Prearostirea vocii umplută cu nectar,
Din nesecatul templul al aurului-alb!

Versuri Da Doamne iarna - Tatiana Stepa

Imparte Doamne cu mine durerea
Din lacrima care te striga
Si da-mi alinarea si da-mi mangaierea
Imparte cu mine durerea

Imparte Doamne cu mine tacerea
Ce noaptea se lasa pe ploape
Cand somnul sau moartea sunt tot mai aproape
Imparte cu mine tacerea

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Imparte Doamne cu mine tradarea
cu care ma acoperira
Sterge-mi din lacrima chinul si sarea
Imparte cu mine tradarea

Imparte Doamne cu mine minciuna
Zvarlita pe singuratate
Si liniste pune acum peste toate
Imparte cu mine minciuna

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Imparte Doamne cu mine iubirea
Risipa ursita risipei
Si lasa uitarea la marginea clipei
Imparte cu mine iubirea

Imparte Doamne cu mine tristetea
De-ati pune pe umeri povara
Durerii tacerea, minciunii tradarii
Imparte cu mine tristetea

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

Da Doamne iarna sa ma adoarma
Sa ma ingroape cu tot cu toamna
Sa cada alba peste destine
Sa nu mai stie nimeni de mine

In sferele cu cantece sublime inima sa se topeasca,
In pasul secundei sa se inalte cantarea de dor.
In palma atinsa sa cuprinzi fericirea divina.
In clipa zilei sa renasti din tine.
In renasterea din tine sa culegi din Cer
Al tau cant de slava, pentru Iubitul Dumnezeu!
In a ta casa sa aduci comori, pentru un dulce dor!
Pe a ta carare sa presari cu flori,
vorbite din stele, Preasfinte Comori!

In a tau timp si loc sacru sa atingi natura sufletului tau,
Sa devii Cerul toamnei, incununat de mana Bunului Dumnezeu !
In drumul timpului-a te gasi de fiecare data,
A te atinge cu Cel care ti-a dat viata!
A te ruga in liniste si pace,
Pentru Cel care ti-a dat de toate.

Unde tacerea aduce cu ea sferele Inaltului.
unde pasim fiece zi mai departe,ne privim si ne
amintim-ceea ce o data am fost-copii,
Ceea ce am devenit, incotro am pasit si unde am ajuns,
Acolo- in locul sferelor cu cantece sublime inima sa se topeasca
in binecuvantarea rugii divine cu aripi de fericire si daruire,
sa te adoarma .. sa te culeaga ..sa te cuprinda ..sa te iubeasca ..
Amin

Am trăit dincolo de acest spațiu.
Am trăit în mângâirea divinului.
Am trăit în tăcerea sfântă a heruvimilor,
am trăit în sfera de lumină.
Am trăit în eternitatea lacrimii dumnezeiești,
am trăit în beatitudinea timpului.
Am pășit în mângâierea dorului ceresc,
am simțit în trăire vocea Universului,
pentru a mă umple de Pace, Har, Smerenie, bucurie, încântare, abandon,
pentru a redeveni însămi tăcerea dumnezeiască,
pentru a contempla la însămi a fi în beatitudinea perfectă a tăcerii dumnezeiești!
Câtă frumusețe, câtă umplere cu nectarul care curge prin fiecare por al ființei!
Câtă frumusețe în Paradisul inimii lui Hristos- comuniunea inimii Tatălui Ceresc!
Câtă nerostire în litere a trăirii dincolo de timp și spațiu,
Totodată unificându-se în cele mai fie, delicate, pline de iubire pură, forme de manifestare a naturii,
devenind și oglindindu-mă în imensitatea cerului,
Putând privi cum din apă cele două mâini mă ridică și mă înalță la pieptul Său,
Simțind cum eu am devenit Tu, și eram într-o picăturaă, resobită în Unitate,
Cum două suflete, pot să se plieze și să redevină acea enerie primordială,
În tăcerea Sfântă de iul’!
Mulțumesc Tată, și ție, frumoasă fiică a Cerului!