marți, 28 decembrie 2010

Adevarata ta inima si zidurile cu care ai inconjurat-o

La fel ca orice alt barbat, uneori imi doresc sa ma bucur de energia feminina, iar alteori sa avansez catre un scop, in maniera masculina, fara a fi intrerupt in vreun fel. Destinul a facut insa ca esenta mea sexuala sa fie masculina, asa ca ma simt atras de tine, iubita mea minunata. Stiu foarte bine ce imi doresc de la tine din punct de vedere sexual, draga mea iubita. Imi doresc sa iti contemplu mereu fascinat manifestarea ta feminina si sa percep invitatia ta continua de a fuziona cu intreaga ta fiinta. Imi doresc sa patrund in tine si sa imi daruiesti inima ta feminina, deschisa in fata lui Dumnezeu. Imi doresc sa imi fac salas in receptivitatea ta plina de iubire si sa ma deschid impreuna cu tine in fata fericirii iubirii, nu doar in calitate de simpli prieteni, ci ca iubiti, in jocul pasiunii si al desfatarii reciproce. Si totusi, simt ca de multe ori te inchizi in tine si ma respingi. Din punct de vedere sexual, iti simt uneori raceala si rezistenta, care depasesc bucuria ta de a te abandona. Stiu ca uneori este din vina mea. Am fost insensibil si crud. Stiu ca alteori esti pur si simplu prea obosita ca sa te deschizi. Exista insa si momente in care simt ca inima ta nu este deschisa sa primeasca iubirea mea, chiar daca esti plina de energie, iar eu sunt in intregime prezent alaturi de tine.


Doresc sa ma bucur de un joc amoros profund alaturi de tine, dar imi doresc de asemenea ca amandoi sa ne deschidem in fata iubirii universale, in beneficiul tuturor celorlaltor fiinte. Doresc ca dormitorul nostru sa devina un palat al fericirii, dar si ca inimile noastre sa daruiasca ce au de daruit de-a lungul intregii zile, astfel incat sa traim in implinirea iubirii, mereu deschisi in fata celorlalti, gata sa facem dragoste prin toate actiunile noastre de zi cu zi si prin toate relatiile noastre cu intregul univers. Doresc ca tu sa te deschizi sincer fata de mine si doresc sa iti daruiesc totul, dar doresc de asemenea sa ne deschidem amandoi astfel incat sa ii putem simti si sa ne putem darui fiinta tuturor celorlalti, de-a lungul intregii zile. Sper ca, impreuna, ne vom putea elibera inimile din colivia fricii. In acest fel, trupurile noastre vor putea fuziona libere in desfatarea actului amoros, iar noi ne vom putea manifesta ca iubire intreaga zi."



Daca semeni cu majoritatea femeilor, inseamna ca te-ai nascut inzestrata cu o esenta sexuala feminina. La nivelul esentei tale, tu te identifici mai degraba cu viata vesnic in schimbare decat cu moartea imuabila. Pe vremea cand erai copila, iti placea sa te joci mai degraba cu papusile decat de-a razboiul. Iti placeau catelusii, creioanele de colorat, trusele de farduri si aromele. Iti placea sa te imbraci frumos si sa te impodobesti cu bijuterii atunci cand te duceai la o zi de nastere, si mai putin jocurile provocatoare. Iti placea sa fii vazuta, pentru ca te-ai identificat intotdeauna cu lumina iubirii. Orice lucru care pune in valoare aceasta lumina – zorzoane, obiecte stralucitoare, bratari – iti amplifica fericirea.


Ca tanara femeie, ai visat probabil la un salvator masculin: staruri de muzica pop, cavaleri in armuri albe, personaje reale sau imaginare, care te-ar fi putut duce altundeva, intr-un loc magic. In adancurile inimii tale, ai sperat ca va veni o zi cand un barbat iti va vedea adevarata frumusete, adevarata lumina, oceanul nesfarsit de iubire care se ascunde in inima ta, ducandu-te apoi in acel loc in care ti-ai dorit intotdeauna sa fii. Ai visat ca daca te vei deschide la fel ca cerul luminat de luna, iubitul tau te va duce in regatul stralucitor al fericirii nascute din iubire.


Din pacate, a venit un moment in evolutia ta in care ai incetat sa mai ai incredere in aspiratia inimii tale feminine. Poate ca te-ai impregnat chiar cu atitudinea anti-feminina specifica culturii noastre. Sau poate ca familia ta te-a educat in spiritul valorilor masculine. Dintr-un motiv sau altul, ai devenit convinsa ca este mult mai bine sa te descurci singura in viata, ca in acest fel poti deveni mult mai puternica, ducandu-te oriunde doresti fara a mai astepta ca iubirea sa vina si sa te poarte pe aripile ei.


Ti-ai reprimat dorinta de a fi vazuta si adorata ca lumina a iubirii. Ai ajuns sa crezi ca asumarea unei directii in viata este mai importanta decat increderea acordata nebuloasei intelepciuni a iubirii care emana in mod natural din stralucirea esentei tale profunde.


Poate ca parintii tai au considerat-o pe sora ta mai frumoasa decat tine, asa ca ti-ai protejat inima ranita cu un zid al ambitiei masculine: „O fi sora mea mai frumoasa, dar eu pot deveni o savanta, caci sunt mai desteapta!” Poate ca ai asistat la dominarea mamei tale de catre tatal tau, asa ca ai preferat sa iti protejezi inima vulnerabila cu un zid al controlului masculin: „Nimeni nu imi va spune mie ce sa fac! Eu voi fi capitanul propriului meu vas!”


Daca ai fi optat sa devii o savanta pentru ca iubeai foarte mult stiinta sau daca ai fi ales sa iti conduci singura propria viata pentru ca numai acest lucru te-ar fi putut face cu adevarat fericita, aceste decizii nu ar fi fost deloc gresite si ti-ar fi implinit inima. Daca ai optat insa sa devii o savanta numai pentru ca parintii tai ti-au ignorat stralucirea interioara si inima ta s-a simtit ranita, ori sa iti controlezi propria viata numai pentru ca nu doreai sa fii ranita de un barbat, asa cum s-a intamplat in cazul mamei tale, inseamna ca ti-ai creat in jurul inimii ziduri puternice ale fricii, refuzandu-ti o viata traita in deschiderea iubirii.


Cand ai mai crescut si ai devenit adolescenta, ti-ai construit noi ziduri de aparare. Ti-ai dorit in acei ani ca baietii sa fie interesati de tine. Din pacate, frumusetea stralucirii tale feminine a ramas ascunsa in spatele zidurilor masculine ale autocontrolului bazat pe teama, cu care ti-ai inconjurat inima ranita si nerecunoscuta. De aceea, ai inceput sa iti construiesti deasupra acestui zid masculin protector o expresivitate feminina superficiala.


Ti-ai cumparat si tu blugii pe care ii purtau toate fetele populare din scoala, ai inceput sa iti verifici din cand in cand silueta in oglinda, intrebandu-te daca asta isi doresc baietii de la tine. Ti-ai petrecut din ce in ce mai multe ore facand cumparaturi si incercand haine si bijuterii, parfumuri si farduri, dar nu pentru ca iti doreai sa iti impodobesti si mai mult stralucirea interioara, ci pentru ca iti lipsea iubirea. Te simteai invizibila si nepretuita, din cauza zidurilor groase sub care ti-ai ascuns in timpul copilariei adevarata stralucire si iubire a esentei tale feminine.


Din cauza ranilor primite in copilarie, tu ti-ai ascuns adevarata ta esenta feminina, alcatuita dintr-o iubire luminoasa si vulnerabila, sub un zid masculin al fricii: „De vreme ce lumina iubirii mele este inadecvata, imi voi orienta viata catre succes, astfel incat sa merit sa fiu iubita pentru realizarile mele”. In anii adolescentei, ai adaugat peste acest zid un altul, de data aceasta aparent feminin: „Daca nu imi voi slefui putin suprafata, baietii nu ma vor baga in seama”.


Si astfel, stralucirea iubirii, specifica adevaratei tale esente feminine, s-a ascuns inca din anii adolescentei in spatele unui zid masculin protector, al dorintei de a te afirma si de a-ti conduce singura viata, spoit pe deasupra cu un strat superficial de feminitate de tip: „Uita-te la mine!”, dublat insa de o lipsa a increderii reale in sine si de intentia ascunsa de manipulare a atentiei barbatilor.


Dincolo de toate aceste ziduri exterioare, inima ta a fost si ramane intotdeauna plina de lumina iubirii. De aceea, la nivelul ei, manifestarea deschisa a acestei lumini si daruirea iubirii reprezinta singurul mod autentic si extatic de a trai. Zidurile de protectie sunt insa si ele inzestrate cu voce, soptindu-ti la ureche: „Frumusetea este superficiala”, „Mintea mea este mai importanta ca trupul”, „Nu pot avea incredere in barbati”, „Daca doresc ca un barbat sa ma iubeasca, trebuie sa il fac sa ma doreasca”, „Obiectivele mele profesionale sunt mai importante pentru fericirea mea decat barbatii cu care ies sau iubirea pe care o ofer lumii prin viata mea, odata cu fiecare respiratie”.


Toate acestea sunt minciuni, iar esenta ta feminina profunda o stie foarte bine. Si totusi, te simti confuza, caci zidurile protectoare cu care te-ai inconjurat pot fi foarte puternice. Fac parte din tine. Este atat de usor sa cazi in capcana minciunilor lor, traindu-ti intreaga viata fara a da curs niciodata dorintei tale cele mai profunde: aceea de a fi recunoscuta ca lumina, de a fi adorata si venerata ca stralucire a iubirii, de a te darui pe tine insati ca ofranda a iubirii care sa fie cuprinsa de o integritate masculina autentica, de a te deschide in fata lui Dumnezeu prin aspiratia plina de iubire a inimii tale.


Poate ca ai incercat sa ai incredere intr-un barbat si acesta te-a parasit. Ca de obicei, te-ai simtit tradata, asa ca ti-ai construit un nou zid de aparare, tot din cauza fricii: acela al „femeii cu o cariera independenta”. Ai sperat astfel ca te vei putea proteja si ca nu vei mai fi ranita sau parasita in noapte de un barbat in al carui angajament nu poti avea incredere. In masura in care cariera ta reprezinta o expresie a iubirii, inima ta se poate darui fara probleme prin intermediul profesiei tale, dar daca ti-ai construit cariera din teama de a nu mai fi ranita si abandonata, decizia ta va fi marcata de teama si cariera ta va avea intotdeauna un fundament slab, caracterizat prin indoieli, singuratate, stres si lipsa implinirii la nivelul inimii.


Si astfel, stralucirea iubirii care reprezinta esenta ta feminina a ajuns sa fie inconjurata de un zid masculin gros (pe care ti l-ai construit din cauza faptului ca sora ta era mai frumoasa decat tine sau pentru ca familia ta pretuia prea mult valorile masculine), spoit cu un strat subtirel de feminitate conjuncturala (pe care l-ai adaugat pornind de la premisa ca baietii nu se uita decat la suprafata fiintei tale), deasupra caruia ai construit un nou zid al ambitiei masculine (pentru ca te-ai temut sa nu devii din nou dependenta din punct de vedere financiar de un barbat instabil).


In timp, toate aceste ziduri s-au pietrificat in interiorul trupului tau, astfel incat ai devenit incapabila sa mai traiesti orgasme profunde, iar fata ti s-a ridat din cauza tensiunilor. Aceste ziduri de aparare ti-au aruncat mintea intr-o stare de confuzie, datorata dorintelor tale conflictuale, cand pentru independenta si siguranta, cand pentru un barbat periculos, care sa iti inmoaie genunchii, cand pentru a reusi pe cont propriu. Toate aceste ziduri iti blocheaza adevaratele emotii, motiv pentru care te simti uneori inerta, aproape amortita, alteori furioasa si chiar isterica, fara a-i permite insa prea des oceanului profund al luminii si al iubirii din inima ta sa iasa liber la suprafata constiintei, sub forma unor valuri emotionale jucause, indiferent daca ai de-a face cu un barbat sau cu intregul univers.


Mai mult, aceste ziduri de aparare atrag inevitabil catre tine barbati cu acelasi gen de probleme, inconjurati la randul lor de ziduri protectoare, care au renuntat cu mult timp in urma sa mai intre in contact cu esenta lor masculina autentica, manifestata prin cultivarea adevarului, prin urmarirea unor obiective ferme si printr-o iubire impecabila. Din cauza minciunilor cu care ti-ai inconjurat inima ranita, vei atrage catre tine numai barbati la fel de raniti, care s-au inconjurat la randul lor cu minciuni. Ei nu te mint numai pe tine, ci se mint chiar pe ei insisi. Intreaga lor viata este o minciuna, la fel cum este si viata ta.


In inima ta, tu visezi probabil sa cunosti un barbat cu o mare integritate, atent cu tine, plin de forta, de umor, de intelepciune, si inzestrat cu o asemenea profunzime a iubirii incat sa iti trezeasca pe deplin increderea, facandu-te sa te abandonezi in intregime lui, astfel incat el sa te poata conduce in forta catre fericirea pe care o meriti, esenta ta profunda sa se poata expune in fata beatitudinii divine, iar trupul tau sa infloreasca si sa explodeze in valuri necontrolabile de placere divina.


Alternativ, te poti simti mai echilibrata, avand motivatii deopotriva masculine si feminine, caci intreaga ta viata nu ai facut decat sa iti tradezi dorinta cea mai profunda a inimii tale, inconjurand-o cu noi si noi ziduri succesive create de frica, ce dau la randul lor nastere confuziei si iti neutralizeaza adevarata aspiratie a inimii. Astfel, ti-ai construit un zid de aparare din teama de a nu mai fi dependenta, iar aceasta te-a condus catre autonomia emotionala si catre increderea in sine. Ti-ai construit apoi un alt zid de aparare din teama ca nu esti suficient de atragatoare, iar aceasta te determina sa te compari tot timpul cu alte femei, sa te imbraci si sa te comporti astfel incat sa ii atragi pe barbati chiar daca nu ai incredere in ei, protejandu-ti astfel inima si trupul chiar in timp ce faci tot ce iti sta in puteri pentru a le atrage atentia.


Iti doresti libertatea de a te imbraca asa cum vrei; iti doresti ca barbatii sa te respecte ca persoana, si nu sa te trateze ca pe un obiect; iti doresti ca ei sa te gaseasca atragatoare, dar sa nu te hartuiasca; iti doresti un barbat de incredere, care sa isi ia angajamentul ferm ca te va iubi; iti doresti un barbat care sa iti acorde spatiul de care ai nevoie si care sa iti respecte propriile decizii; stii ca esti capabila de o iubire profunda; te misti hotarata, dornica sa obtii independenta financiara; te simti obosita si stresata, iar corpul tau feminin tanjeste dureros dupa iubire, chiar daca tu nu mai ai incredere in barbati – toate aceste ziduri de aparare se amesteca si neutralizeaza adevaratele daruri ale fiintei tale esentiale.


De aceea, atunci cand are de-a face cu tine, barbatul nu mai percepe darurile profunde ale iubirii tale, ci doar zidurile de aparare sub care le-ai ingropat. El sesizeaza dorinta ta de independenta, dar si dorinta ta de a fi dorita. Isi da seama ca il atragi, dar si ca il respingi. Simte momentele in care inima ta se abandoneaza si doreste sa fie iubita, dar si pe cele in care te ascunzi din nou in spatele zidurilor de aparare, pentru a nu fi ranita.


Este probabil la fel de confuz in ceea ce priveste menirea lui profunda cum esti tu in ceea ce priveste dorinta ta profunda de a fi iubita. De aceea, in loc sa persevereze in iubirea lui angajata fata de tine, in loc sa dea succesiv la o parte toate straturile rezistentei pe care o opui, in loc sa iti cuprinda plin de iubire adevarata esenta sexuala, astfel incat sa ii poti oferi inima ta deschisa ca pe un dar divin, - el se bucura de ce apuca, dupa care isi cauta o alta iubita, mai putin complicata. Si asa faceai atata caz de independenta ta!


Poate ca ai intr-adevar o esenta sexuala echilibrata (exista un numar relativ mic de femei care au o astfel de esenta), dar probabilitatea cea mai mare este sa fii inzestrata cu o esenta sexuala feminina, neutralizata de straturile succesive generate de frica, deopotriva masculine si feminine, care nu fac decat sa raspandeasca in jurul lor o stare de confuzie: de fapt, care este dorinta cea mai profunda a inimii tale?


Daca ai o esenta sexuala feminina, atunci doresti sa fii vazuta asa cum esti. Doresti ca barbatul sa iti patrunda in inima, sa te deschida in fata iubirii si sa danseze cu lumina iubirii tale. Tu esti acel aspect al revelatiei divine din acest moment prezent manifestata ca stralucire a iubirii; de aceea, aspiri in mod natural sa fii patrunsa de prezenta penetranta si demna de incredere a barbatului tau, in mod beatific, mai profund chiar decat poti suporta. In mod similar, barbatul aspira sa fuzioneze cu lumina ta. Aceasta aspiratie reprezinta aceeasi iubire divina unica ce se manifesta prin intermediul a doua fiinte.


Tu aspiri sa simti dorinta iubitului tau de a patrunde in tine si de a fuziona cu inima ta, iar el aspira sa fie invitat de abandonarea ta, de afisarea placerii tale corporale si de oferirea inimii tale pentru a fi cuprinsa, penetrata si deschisa dincolo de forma. Acesta este mecanismul prin care doua trupuri umane devin impreuna o unica deschidere in fata iubirii si exprima revelatia divina a constiintei si a luminii, intrepatrunderea celor doua principii divine polar opuse, clipa de clipa. Asa se manifesta un act amoros cu adevarat divin.


Adevaratul act amoros se refera la comuniunea divina, la adorarea reciproca a celor doua inimi, la deschiderea in fata fericirii generate de iubire, la oferirea reciproca a darurilor profunde cu care sunt inzestrati cei doi indragostiti si nu in ultimul rand la abandonul lor extatic in unitatea divina. Aceasta ofranda sexuala manifestata prin cele doua trupuri ii pregateste sa se deschida mai presus de egoul lor, astfel incat sa isi poata oferi in fiecare clipa darurile profunde ale inimii, tuturor fiintelor, pentru ca si acestea sa se deschida si sa isi descopere lumina iubirii in propriile lor trupuri.


Odata cu practica, barbatul tau va invata sa isi manifeste profunzimea iubirii in fiecare moment, deschis si fara sa se teama, iar tu vei invata sa receptezi clipa de clipa aceasta iubire in inima ta, bucurandu-te astfel de prezenta divina, fiind capabila sa te deschizi in fata placerii generate de plenitudinea momentului prezent, astfel incat sa iti poti oferi stralucirea inimii pentru iluminarea intregii lumi prin puterea iubirii tale neinhibate.


Chiar daca te vei deschide din ce in ce mai mult in fata plenitudinii iubirii, te vei putea bucura in continuare de cariera ta, de succesul tau si de directia pe care ti-ai ales-o, fara a mai uita insa vreodata de dorinta cea mai profunda a inimii tale si fara a-i mai nega aspiratia sincera de a primi si de a darui iubire, de a se deschide in fata lui Dumnezeu si de a sesiza lumina iubirii din inimile tuturor fiintelor.


In final, vei intelege ca autosuficienta nu reprezinta decat o etapa tranzitorie. Tu nu esti responsabila numai pentru tine, ci si pentru toti ceilalti. Inima ta se va deschide atunci in mod natural si va simti toate celelalte inimi. Ea va reactiona in mod natural la aspiratiile lor. In loc sa iti negi propriile nevoi sau sa iti limitezi iubirea la o independenta care nu se bazeaza decat pe tine insuti, vei intelege atunci ca dorinta ta mai presus de orice este sa iti manifesti deschis iubirea.


Te simti pregatita pentru aceasta aspiratie profunda a inimii tale, dar si a inimilor tuturor celorlalti oameni: aceea de a darui si de a primi iubire, traind la intensitatea maxima a luminii acesteia?


Poti opta pentru a fi directoarea executiva a unei corporatii, avocat sau brutar. Poti opta pentru o familie, pentru o scoala sau pentru conducerea unei organizatii. Nu conteaza atat de mult ce faci cu viata ta, cat felul in care ti-o traiesti: inconjurata de ziduri generate de frica sau deschisa in fata iubirii infinite a lui Dumnezeu, miscata pana in strafundurile inimii de intensitatea si prezenta divina a fiecarui moment pe care il traiesti, oferindu-ti iubirea pentru a ilumina inimile tuturor celor din jurul tau, inclusiv pe aceea a iubitului tau.

Trezirea constienta a simplitatii

De multe ori, avem tentatia de a inghesui in clipa de fata noi si noi experiente. „Doar un singur telefon mai am de dat… Doresc sa mai fac doar o scurta oprire in acest loc, inainte de a ajunge la destinatia dorita”. Ce nu ne dam seama este ca aceste interventii personale interfereaza frecvent cu adevarata directie in care curge clipa prezenta.


Personal, am invatat sa identific acest impuls interior si sa il privesc cu neincredere. Fac tot ce imi sta in puteri pentru a-i spune nu. De pilda, impulsul ma impinge uneori ca in timp ce mananc sa citesc a suta oara ce scrie pe cutia cu cereale sau uimitoarea oferta pe care o face compania. De fapt, impulsului nu-i pasa cu ce se alimenteaza, atat timp cat poate fi alimentat. Cutia cu cereale poate fi inlocuita oricand cu ziarul, cu catalogul L.L. Bean sau cu orice altceva exista in preajma. Tot ce isi doreste acest impuls este sa isi umple cumva timpul. El conspira cu mintea mea sa ma faca sa raman inconstient in timp ce mananc, ca si cum as fi usor ametit, suficient insa pentru a-mi umple excesiv stomacul, in timp ce de fapt ratez experienta micului dejun. Din cauza acestui impuls, uit sa fiu atent la ce se intampla in jurul meu, la jocul luminilor si umbrelor de pe masa, la mirosurile din bucatarie, la energiile momentului prezent, chiar si la eventualele certuri si dispute cu ceilalti membri ai familiei mele, cu atat mai mult cu cat acesta este singurul moment al zilei in care ne reunim, dupa care drumurile noastre se despart, intersectandu-se din nou abia la sfarsitul zilei.


Imi place sa traiesc simplu pentru a contracara aceste impulsuri, asigurandu-ma astfel ca procesul de hranire se deruleaza pe nivelele cele mai profunde ale fiintei mele. Aceasta simplitate presupune ca ori de cate ori fac ceva, sa uit de toate celelalte lucruri si sa ma concentrez exclusiv asupra lucrului facut. Aplic aceasta tehnica in cat mai multe ocazii, de pilda atunci cand ma plimb sau atunci cand ma joc cu cainele meu. Uit atunci de orice altceva. Trairea constienta a simplitatii inseamna sa te duci in mai putine locuri intr-o singura zi, nu in mai multe, inseamna sa privesti mai putine lucruri, ca sa poti vedea mai multe, inseamna sa faci mai putin, ca sa poti face mai mult sau mai bine, inseamna sa achizitionezi mai putin, ca sa poti avea mai mult. De multe ori mi se pare ca nu am de ales, caci sunt simultan tatal unor copii mici, cap de familie, sot, fiu care isi intretine parintii, o persoana preocupata de munca sa, dar careia i-ar placea sa se izoleze din cand in cand in propriul sau Walden Pond sau intr-un alt loc similar, retragandu-se pentru cativa ani din activitate numai pentru a asculta cum creste iarba si pentru a contempla cum se schimba anotimpurile. Dincolo de tot acest haos organizat si de complexitatea vietii de familie si a celei profesionale, cu toate solicitarile si responsabilitatile lor, cu toate frustrarile, dar si cu cadourile neasteptate pe care mi le fac in permanenta, exista intotdeauna ocazii pentru a alege simplitatea in o mie si una de mici ocazii.


Un aspect important al acestui proces este incetinirea ritmului. Ori de cate ori le transmit mintii si corpului meu sa ramana linistite si sa continue sa se joace cu fiica mea, in loc sa raspunda la telefonul care suna, ori de cate ori refuz sa reactionez in fata impulsului interior de a suna pe cineva care poate nu simte nevoia de a fi sunat, ori de cate ori optez pentru a nu-mi cumpara ceva daca nu am absoluta nevoie de obiectul respectiv, pe scurt, ori de cate ori refuz sa reactionez in fata nenumaratelor impulsuri care ma atrag catre magazine, in fata televizorului sau in o mie si una de alte directii, - in ultima instanta nu fac decat sa imi simplific putin viata. Sunt seri in care prefer sa nu fac nimic, sa stau pur si simplu, sa citesc o carte, sa ma plimb singur, cu unul din copii sau cu sotia mea, sa imi rearanjez stiva de lemne, sa privesc luna, sa simt vantul rece care imi sufla in fata sau sa ma culc devreme.


Spun de multe ori „nu” impulsurilor venite din senin, in mod deliberat, cu unicul scop de a-mi simplifica viata, si intotdeauna mi se pare ca ramane destul loc pentru a mi-o simplifica si mai mult. Este o disciplina in sine, deloc usoara, dar care merita din plin orice efort de a fi practicata. Lucrurile nu sunt insa intotdeauna simple. Exista nevoi in fata carora trebuie sa reactionezi si oportunitati care nu trebuie ratate. Trairea constienta a simplitatii in mijlocul acestei lumi complexe este un act delicat, care poate tulbura usor echilibrul vietii tale. De aceea, trebuie sa-ti amplifici tot timpul atentia si luciditatea, sa te adaptezi in permanenta si sa continui sa fii atent. In ceea ce ma priveste, consider insa ca acest concept al simplitatii deliberate ma ajuta sa fiu mai atent la ceea ce este cu adevarat important pentru mine, la acea ecologie a mintii, a corpului si a lumii exterioare in care toate lucrurile sunt legate intre ele si toate alegerile mele au consecinte cu bataie lunga. Nimeni nu poate controla in totalitate aceste conexiuni, dar alegand simplitatea de cate ori este posibil sa adaugam vietii un element de profunda libertate. Viata ne ofera numeroase ocazii in care „mai putin” inseamna de fapt „mai mult”.


"Simplitate, simplitate, simplitate! Sfatul meu este sa faci mai putine lucruri. In loc de o suta sau de o mie, fa numai doua sau trei. Daca ai un milion de treburi, rezolva doar cinci sau sase dintre ele… Atunci cand traiesti in mijlocul acestei mari agitate a vietii civilizate, in care predomina norii si furtunile si nisipurile miscatoare si alte o mie si una de capcane in care poti cadea cu usurinta, este greu sa nu te duci la fund, fara a mai ajunge niciodata la portul tau. Numai marii navigatori reusesc. Simplifica, simplifica!" (Thoreau, “Walden”)

Dezvoltarea vointei prin concentrare

Vei gasi in acest capitol o metoda foarte eficienta si practica de dezvoltare a vointei. Poti sa-ti dezvolti o vointa puternica daca vrei. Poti sa-ti faci vointa un motor care sa atraga spre tine puteri colosale. Sunt date exercitii care, daca sunt practicate, iti intaresc vointa, exact asa cum ti-ai intari muschii prin exercitii fizice.
Cand incepem sa facem ceva trebuie sa incepem intai cu principiile de baza. Vor fi date niste exercitii simple. E imposibil de estimat cel mai mare beneficiu care poate fi obtinut din dezvoltarea mentala dobandita prin aceste tehnici de concentrare. Chiar si exercitiile simple nu trebuie considerate inutile. „In nici o privinta”, scrie dr. Oppenheim, „un om nu poate demonstra o calitate mai buna a puterii vointei ca in viata sa privata, intima.” Suntem cu totii supusi anumitor tentatii. Vointa decide daca vom fi drepti sau nedrepti, curati in gandire, generosi in sfaturi, retinuti in observarea defectelor celorlalti sau daca traim conform celor mai inalte standarde ale noastre. De vreme ce toate acestea sunt controlate de catre vointa, ar trebui sa ne facem timp in viata de zi cu zi pentru multe exercitii de antrenare a vointei.
Bineinteles ca tu iti dai seama ca vointa ta ar trebui antrenata. Trebuie sa-ti dai seama si ca pentru a face acest lucru e nevoie de un efort pe care doar tu singur poti sa-l depui. Nimeni nu-l poate depune in locul tau.
Pentru a avea succes cu aceste exercitii trebuie sa le practici cu seriozitate si hotarare. Eu iti pot arata cum sa-ti antrenezi vointa, insa succesul tau depinde de stapanirea de catre tine a acestor metode.

Noi metode de antrenare a vointei

Alege o camera linistita unde nu vei fi deranjat; sa ai un ceas care sa-ti arate ora si un carnetel in care sa notezi observatiile. Incepe fiecare exercitiu cu notarea datei si a orei.
Exercitiul nr.1 -Privitul fix

22.00. Prima zi
Timp limitat. Alege un moment al zilei cand ti-e cel mai convenabil. Eu am ales ora 22.00. Aseaza-te pe un scaun si priveste la clanta usii zece minute. Apoi noteaza ce ai trait. La inceput iti va parea ciudat si nefiresc. Iti va fi greu sa stai intr-o singura pozitie pentru zece minute; dar stai cat de nemiscat poti. Timpul iti va parea lung deoarece probabil ca va fi prima data cand vei fi stat zece minute fara sa faci nimic. Iti vei vedea gandurile deviind de la clanta si te vei intreba ce e cu acest exercitiu. Repeta acest exercitiu timp de sase zile.

22:00. A doua zi
Observatii: Ar trebui sa fii capabil sa stai mai linistit, iar timpul ar trebui sa treaca mai repede. Probabil ca te vei simti putin mai puternic datorita castigarii unui control mai bun asupra vointei. Te va intari, deoarece ti-ai respectat hotararea.

22:00. A treia zi
Observatii:. S-ar putea sa-ti fie putin mai greu sa te concentrezi asupra clantei, caci poate ai avut o zi foarte incarcata si mintea ta tot incearca sa se intoarca la ce ai facut in timpul zilei. Continua sa incerci si in cele din urma vei reusi sa alungi toate gandurile straine. Apoi ar trebui sa simti o dorinta de a castiga inca si mai mult control. Exista un sentiment de putere care te cuprinde atunci cand esti capabil sa-ti exerciti vointa. Acest exercitiu te va face sa te simti mai important si iti trezeste un sentiment de generozitate si curaj. Vei spune: „Vad ca pot intr-adevar sa fac ceea ce doresc si pot sa alung gandurile straine. Acum inteleg, exercitiul e valoros.”

22:00. A patra zi
Note: „Am observat ca puteam sa privesc clanta si sa-mi concentrez atentia asupra ei imediat. Am depasit tendinta de a-mi misca picioarele. Nici un fel de alte ganduri nu incearca sa intre in minte, caci am stabilit faptul ca pot sa fac ceea ce doresc si nu trebuie sa fiu condus de alte ganduri. Cred ca incep sa castig in forta mentala, acum pot intelege valoarea deosebita a faptului ca sunt stapanul propriei mele forte a vointei. Stiu acum ca daca iau o hotarare o s-o respect. Am mai multa incredere in mine si simt ca autocontrolul imi creste.”

22:00. A cincea zi
Note: „Pare ca in fiecare zi intensitatea concentrarii imi creste. Simt ca pot sa-mi indrept atentia spre orice doresc.”

22:00. A sasea zi
Note: „Pot sa-mi indrept imediat intreaga atentie asupra clantei. Simt ca stapanesc pe deplin acest exercitiu si sunt pregatit pentru altul.”

Ai practicat suficient acest exercitiu, insa inainte sa incepi altul vreau sa scrii un rezumat despre cat succes ai avut in controlarea impulsurilor trecatoare ale mintii si vointei. Ti se va parea o practica excelenta. Nimic nu e mai util mintii decat sa acorde atentie propriilor sale activitati minunate si subtile.

Exercitul nr. 2 - Un altfel de joc

Ia un pachet de carti de joc. Alege-ti o ora sa faci acest exercitiu. In fiecare zi la ora aleasa, ia pachetul intr-o mana si incepe sa le asezi pe masa una peste alta cat de incet poti, cu o miscare constanta. Incearca sa le iei cat de constant se poate. Fiecare carte asezata trebuie sa o acopere in totalitate pe cea de dedesubt. Fa acest exercitiu timp de sase zile.

Prima zi.
Observatii: Sarcina iti va parea plictisitoare si obositoare. Necesita cea mai mare concentrare pentru a face ca fiecare carte sa o acopere complet pe precedenta. Probabil ca-ti vei dori sa le asezi mai repede. E nevoie de rabdare pentru a le aseza atat de incet, insa folosul se pierde daca nu sunt asezate astfel. Vei descoperi ca, la inceput, miscarile iti vor fi neregulate si precipitate. Va fi nevoie de putin antrenament inainte sa obtii un control usor asupra mainilor si bratelor. Probabil ca n-ai incercat niciodata sa faci ceva intr-un mod atat de calm. Va fi nevoie de cea mai mare atentie a vointei tale. Dar vei observa ca dobandesti un calm pe care nu l-ai mai avut niciodata inainte. Treptat acumulezi puteri noi. Iti dai seama cat de impulsiv si pripit ai fost si cum, folosindu-ti vointa, iti poti controla temperamentul.

A doua zi.
Observatii: Incepi sa asezi cartile incet. Vei descoperi ca, prin antrenament, poti sa le asezi mult mai repede. Insa ideea e sa le asezi incet si de aceea trebuie sa te supraveghezi. Miscarile incete, constante, sunt obositoare. Trebuie sa invingi dorinta de a te grabi. In curand vei afla ca poti aseza cartile incet sau repede, dupa dorinta.

A treia zi.
Observatii: Inca ti se mai pare greu sa le asezi incet. Vointa te indeamna sa mergi mai repede. Acest lucru e adevarat mai ales daca esti impulsiv, caci caracterului impulsiv i se pare foarte dificil sa faca ceva incet si fara graba. E impotriva „firii”. Acest exercitiu e totusi obositor. Insa cand il faci, te intareste mental. Indeplinesti ceva ce nu-ti face placere sa faci. Te invata cum sa te concentrezi asupra sarcinilor neplacute. Vei gasi foarte utila notarea acestor observatii.

A patra zi.
Observatii: „Descopar ca incep sa asez cartile intr-un fel matematic. Observ ca o carte nu o acopera complet pe cealalta. Devin putin neglijent si trebuie sa fiu mai atent. Ii comand vointei sa se concentreze mai mult. Nu pare atat de greu sa reiau controlul.”

A cincea zi.
Observatii: „Observ ca imi inving momentele bruste, ca pot aseza cartile incet si constant. Simt ca incep sa castig rapid mai mult echilibru. Capat un control mai bun asupra vointei mele in fiecare zi, iar vointa imi controleaza in totalitate miscarile. Incep sa-mi privesc vointa ca pe o mare putere conducatoare. Nici nu ma gandesc sa renunt la cunoasterea despre vointa pe care am dobandit-o. Mi se pare un exercitiu bun si stiu ca ma va ajuta sa imi indeplinesc sarcinile.”

A sasea zi.
Observatii: „Incep sa simt minunatele posibilitati ale vointei. Imi da forta sa ma gandesc la puterea vointei. Acum pot intr-atat de multe si lucrez mult mai bine incat imi dau seama ca pot sa-mi controlez puterea vointei. Oricare ar fi sarcina mea, vointa mea e concentrata asupra ei. Trebuie sa-mi pastrez vointa indreptata asupra sarcinii pana cand aceasta e indeplinita. Cu cat stabilesc mai atent si mai precis ce voi face, cu atat mai usor vointa il duce la indeplinire. Hotararea adauga vointei forta imperativa. Vointa si rezultatul actioneaza si reactioneaza unul asupra celuilalt.

A saptea zi.
Observatii: Acum incearca sa faci tot ce faci azi mai repede. Nu te grabi sau enerva. Incearca doar sa faci totul mai repede, dar intr-un mod constant.

Vei descoperi ca exercitiile pe care le-ai practicat in mod incetinit ti-au calmat nervii si au facut astfel posibila cresterea vitezei. Vointa e sub controlul tau. Fa-o sa indeplineasca hotararile rapid. Astfel iti construiesti autocontrolul si stapanirea de sine. Acum e momentul in care masina umana actioneaza dupa cum ii dicteaza autorul.
Acum ar trebui sa fii capabil sa evaluezi marele avantaj care rezulta din notarea in fiecare zi a introspectiilor tale. Bineinteles ca nu vei avea exact experientele date in aceste exemple, insa unele dintre acestea se vor potrivi cazului tau. Fii atent sa-ti analizezi experientele cu atentie si sa faci un raport cat se poate de adevarat. Descrie-ti sentimentele exact asa cum iti par. In cateva luni, daca incerci din nou aceleasi exercitii, vei descoperi ca raportul tau e cu mult mai bun. Prin aceste introspectii aflam mai multe despre noi, invatam sa ne cunoastem mai bine si cu aceasta cunoastere ne putem creste foarte mult eficienta. Pe masura ce te obisnuiesti cu redactarea raportului, acesta va deveni mult mai precis. Inveti astfel cum sa-ti stapanesti impulsurile, activitatile si slabiciunile.
Fiecare persoana ar trebui sa incerce sa creeze exercitii care se vor potrivi cel mai bine cu nevoile lui. Daca nu e convenabil pentru tine sa faci exercitii in fiecare zi, fa-le de doua sau trei ori pe saptamana. Dar du la bun sfarsit orice plan hotarasti sa incepi. Daca nu poti dedica zece minute pe zi experimentelor, incepe cu cinci minute si creste treptat timpul. Exercitiile date sunt gandite doar ca exemple.

Antrenarea vointei fara exercitiu

Sunt multi oameni care nu vor sa-si faca timp sa faca exercitii, deci urmatoarele indicatii de antrenare a vointei sunt date pentru ei.
Vrand si realizand, vointa creste. De aceea cu cat vrei mai mult, cu atat vointa creste mai mult si aduna putere. Indiferent daca sarcina ta e mare sau mica, fa-ti o regula din indeplinirea ei pentru a-ti intari vointa. Formeaza-ti obiceiul de a-ti concentra vointa cu toata puterea asupra sarcinii care trebuie indeplinita. In acest fel iti formezi obiceiul de a duce la bun sfarsit un lucru, de a duce la indeplinire un plan. Capeti sentimentul ca esti capabil sa realizezi ceea ce se afla in fata ta, indiferent ce e acel lucru. Aceasta iti da incredere si un sentiment de putere pe care nu-l obtii de nicaieri altundeva. Stii ca atunci cand iei o hotarare, o vei respecta. Nu abordezi sarcinile noi fara tragere de inima, ci cu o atitudine indrazneata si curajoasa. Stii ca vointa ta este capabila sa te treaca peste mari obstacole. Stiind acest lucru nu vei fi niciodata victima a disperarii. Ai vointa si o vei folosi cu o intensitate din ce in ce mai mare, oferindu-ti astfel puterea de a-ti face hotararile mai puternice, actiunile mai libere si viata mai frumoasa si mai buna.
Educarea vointei nu ar trebui lasata la voia intamplarii. Doar sarcinile concrete o vor face energica, pregatita, tenace si solida. Singurul mod prin care ea se poate dezvolta este prin auto-analiza si auto-disciplina. Pretul sta in efort, timp si rabdare, dar „castigul” e imens. Nu exista procedee magice care sa conduca la dezvoltarea vointei, insa dezvoltarea vointei face minuni pentru tine deoarece iti confera auto-stapanire, putere personala si tarie de caracter.

Concentrarea asupra vointei de a castiga

Adaptabilitatea persoanelor la mediul lor de afaceri e mai mult o chestiune de hotarare decat de orice altceva. Astazi auzim vorbindu-se foarte mult despre aptitudinile unui om. Unele dintre aptitudinile lui, dintre puterile lui, pot fi dezvoltate intr-o mare masura, dar ramane inca o persoana cu posibilitati necunoscute pana cand toate puterile sale latente nu sunt dezvoltate in cel mai inalt grad posibil. Poate rata intr-un domeniu si poate avea un succes deosebit in altul. Sunt multi oameni de succes care nu au avut succes in ce au inceput prima data, insa au profitat de pe urma eforturilor lor in diferite directii, iar acest lucru i-a facut mai apoi apti pentru lucruri mai importante, in vreme ce daca ar fi refuzat sa se adapteze mediului lor, fluxul progresului i-ar fi tarat in uitare.
Singurul meu scop in toate lucrarile mele este sa trezesc in om capacitatea de efort individual si determinarea de a-si dezvolta toate capacitatile si posibilitatile sale la cel mai inalt nivel. Un singur lucru as vrea sa intelegi de la inceput, acela ca nu conteaza atat capacitatea, cat dorinta de a face. Capacitati sunt destule, dar initiativa de organizare si putere creativa nu. E usor sa angajezi oameni, dar sa angajezi pe cineva sa-i pregateasca e mai greu. Abilitatile lor trebuie canalizate spre munca pe care o pot indeplini la cel mai inalt nivel de maiestrie. Trebuie sa li se arate cum sa-si pastreze energia in timpul acestei munci si trebuie invatati sa lucreze in armonie cu ceilalti, intrucat cele mai multe concerne de afaceri sunt dominate de o singura personalitate.

Concentrarea asupra fortei motrice din interior

Cu totii suntem constienti, uneori, ca avem undeva in noi o forta motrice activa care incearca intotdeauna sa ne impinga inainte spre fapte mai bune. Acea „forta” e cea care ne face sa ne simtim hotarati uneori sa facem ceva care sa conteze. Nu e un gand, emotie sau sentiment. Aceasta forta motrice e ceva diferit de gand sau emotie. E o calitate a sufletului si de aceea are o constiinta proprie. Este acel „Vreau sa fac!” al vointei. E forta care face vointa sa se concentreze. Multi au simtit aceasta forta lucrand in ei, determinandu-i sa-si indeplineasca sarcinile si sa-si implineasca idealurile. Toti barbatii de succes si toate femeile importante devin constienti ca aceasta forta suprema si puternica e aliatul lor in ducerea la indeplinire a marilor hotarari.
Forta motrice exista in toti, insa pana nu ajungi la un anumit nivel de forta nu devii constient de ea. Celor merituosi le apare in mod natural fara nici un antrenament. Apare neprovocata si dispare neobservata. Nu stim ce este exact aceasta forta, dar stim ca ea e cea care intensifica vointa de a solicita actiune dreapta si armonioasa.
Fiinta umana obisnuita, considerata o simpla marfa, daca ar putea fi vanduta ca sclav ar pretui poate zece mii de dolari. Adeseori ne batem joc de noi, si ne batem joc de ceilalti. Daca cineva ti-ar da un automobil de cinci mii de dolari ai avea mare grija de el. Nu ai pune nisip in carburator, nu ai amesteca apa cu benzina, nu ai conduce nervos pe drumuri accidentate sau nu ai lasa-o sa inghete peste noapte.
Esti absolut sigur ca ai grija de propriul tau corp, de propria ta sanatate, singura ta proprietate reala, la fel de bine cum ai avea grija de un automobil de cinci mii de dolari daca ti s-ar da unul?
Omul care isi amesteca sangele cu whisky e mai nebun decat unul care ar amesteca in masina sa apa cu benzina. Poti sa-ti iei alta masina; nu poti sa-ti iei alt corp.
Omul care nu doarme suficient, traieste agitat si gandeste haotic, care isi infuleca mancarea intr-atat incat rezerva sa de sange e insuficienta - acesta e un om nebun care se poarta cu sine cum nu s-ar purta cu nici o alta proprietate valoroasa.
Tu incerci sa vorbesti cu barbati si femei care crezi ca stiu mai multe decat tine. Si ASCULTI in loc sa incerci sa le spui si tu lor ceea ce stii. Exista sute de mii de oameni de cincizeci - saizeci de ani care merg pe vechiul fagas, si oricine ar vrea ar putea iesi din el si s-ar putea numara printre oamenii de succes, numai de-ar putea gasi scanteia care sa faca sa explodeze energia din ei, care acum se iroseste.
Poti fi flacara unui bat de chibrit care scapara o scanteie, dar nu uita ca fiecare om trebuie sa-si analizeze si sa-si rezolve singur problema.

Barbatul tau este alegerea ta

Draga mea iubita, speranta mea este ca nu vei renunta. Stiu ca barbatii din trecutul tau te-au ranit si ca, uneori, nici eu nu ma ridic la inaltimea asteptarilor tale. Dar, te rog, nu te multumi niciodata cu mai putin decat isi doreste cel mai profund inima ta. Am vazut atat de multe femei renuntand si multumindu-se cu o relatie mediocra, incapabila sa le conduca spre Dumnezeu...
Am vazut de asemenea si femei care au incercat sa evite practica dificila a devotiunii prin ambele trupuri incercand sa se iubeasca singure. Aceste femei invata sa se amageasca iubindu-se pe ele insele asa cum sunt si acceptand manifestarile barbatului cu toate limitarile sale, crezand ca mai bine de atat nu le poate fi. Poate mai bine nu va fi, dar mai raul ajung sa-l traiasca datorita compromisului si fricii din viata lor. Ele se multumesc oftand cu foarte putin si nu mai aspira catre perfectiunea si adevarul iubirii, caci, in felul acesta, cred ele ca accepta realitatea asa cum este.
In ceea ce te priveste, as fi dezamagit daca te-ai multumi cu atat. Este adevarat ca totul incepe cu iubirea de sine si cu iubirea partenerului asa cum este acesta, cu tot cu zidurile sale de autoaparare si cu tot cu imperfectiunile sale. Pasul urmator consta insa in a-i permite expresiei profunde a inimii tale sa imi ilumineze viata, astfel incat sa pot vedea dincolo de limitarile mele.
Daca ma vei alege pe mine, sau orice alt barbat in care poti avea o incredere deplina pentru a-ti deschide inima mai profund in fata lui decat daca te-ai limita sa iti iubesti propriile ziduri de autoaparare si propriile limite, atunci inima ta ar inflori intr-o masura mult mai mare decat daca te-ai multumi cu realitatea asa cum este ea acum.
Primul pas consta in a te iubi pe tine insati, in a ma iubi pe mine si in a-i iubi pe toti ceilalti asa cum suntem, cu tot cu imperfectiunile noastre. Cu totii suntem creaturi divine, asa ca este natural sa fim iubiti. Pasul urmator consta in a ne deschide in fata iluminarii mai plenare a increderii si devotiunii manifestate prin ambele trupuri. Numai in acest fel vom putea intelege mai mult si ne vom putea oferi intr-o mai mare masura iubirea decat daca nu ne-am reflecta unul in celalalt. Mai exista si un al treilea pas care conduce catre inflorirea si mai plenara a iubirii. Acesta consta in a avea o incredere deplina si in a te deschide in fata iubirii care aspira sa straluceasca in inimile tuturor fiintelor vii chiar si daca nu esti alaturi de un iubit.

Simplu, dar nu usor

Desi este simplu sa fii constient, nu este intotdeauna usor. Constientizarea presupune un efort sustinut si foarte multa disciplina, aceasta fiind singura modalitate prin care putem infrange fortele care se opun ei, respectiv obisnuintele noastre inconstiente si automatismele noastre, care sunt extrem de insidioase. Ele sunt atat de puternice si atat de greu de constientizat incat invingerea lor si focalizarea atentiei asupra momentelor prezente nu pot fi realizate fara un angajament interior sustinut si fara o anumita disciplina. Din fericire, aceasta disciplina ofera satisfactii foarte mari, intrucat ne pune in contact cu numeroase aspecte ale vietii noastre de care in mod normal nu suntem constienti, fiind, cum s-ar spune, invizibile pentru noi.


In plus, a fi constient este o activitate care ilumineaza si elibereaza. Ilumineaza in sensul ca ne permite sa vedem mai clar realitatea din jurul nostru, ajutandu-ne astfel sa intelegem mai profund diferite domenii ale vietii noastre cu care pana acum nu ne-am aflat in contact, sau pe care nu doream sa le constientizam. In aceasta categorie poate intra intalnirea fata in fata cu anumite emotii profunde – cum ar fi durerea, tristetea, mania si teama – pe care nu le manifestam sau nu le acceptam intotdeauna in mod constient. Aceasta practica ne poate ajuta de asemenea sa apreciem intr-o mai mare masura anumite sentimente precum bucuria, pacea si fericirea, care de multe ori trec pe langa noi aproape nebagate in seama. Pe de alta parte, este o practica eliberatoare in sensul ca ne conduce catre noi modalitati de a ne simti bine in pielea noastra si in mijlocul acestei lumi, si ne poate elibera de capcanele in care cadem atat de frecvent. Este totodata si o tehnica ce amplifica puterea personala, intrucat starea de a fi constient ne deschide numeroase canale care fac legatura cu rezervoarele profunde ale creativitatii, inteligentei, imaginatiei, claritatii, fermitatii si intelepciunii noastre launtrice.


Majoritatea oamenilor nu realizeaza ca mintea lor gandeste in permanenta. Fluxul continuu de ganduri care emana din mintea noastra nu prea ne permite acele momente de respiro absolut necesare contemplarii si introspectiei. In acest fel, noi pierdem adeseori din vedere acele mici momente atat de pretioase in care pur si simplu existam, fara a alerga si a actiona in permanenta. Cele mai multe dintre actiunile noastre nu sunt asumate in mod constient, ci sunt determinate de toate aceste ganduri si impulsuri comune care ne trec tot timpul prin minte, ca un rau agitat, ca sa nu spunem ca o cascada. Daca ne lasam prinsi de acest torent, el ne va scufunda si ne va tari in locuri in care nu dorim sa ajungem, fara macar sa ne dam seama incotro ne indreptam.


Meditatia este procesul care ne permite sa invatam cum putem iesi de sub influenta acestui torent, cum ne putem aseza pe malul sau, ascultandu-l si privindu-l, pentru a-i folosi apoi energia astfel incat sa fim ghidati, si nu terorizati de el. Acest proces este perfect posibil, dar nu se intampla de la sine, in mod magic. El necesita foarte multa energie. Ceea ce noi numim „practica” sau „practica meditatiei” este de fapt efortul de a dezvolta in mod constient capacitatea noastra de a fi in momentul prezent.

Intrebare: Cum pot corecta o situatie neplacuta care se manifesta in intregime sub nivelul constientului meu?
Nisargadatta: Fiind cu tine insuti… observandu-te in viata de zi cu zi, cu o atentie maxima si cu intentia de a o intelege, nu de a o judeca, acceptand total ceea ce apare indiferent ce turnura ia aceasta. In acest fel, vei incuraja iesirea la suprafata constiintei a impulsurilor ascunse in straturile ei adanci, imbogatindu-ti astfel viata si constiinta cu energiile lor captive. Aceasta este marea opera a constientizarii; ea inlatura obstacolele si elibereaza energiile prin intelegerea naturii vietii si a mintii. Inteligenta este poarta catre libertate, iar atentia vigilenta este mama inteligentei. (Nisargadata Maharaj, „I Am That”)

luni, 27 decembrie 2010

Sesizarea momentului prezent

constient inseamna a fi treaz, a sti ce faci. Dar cand incepem sa ne focalizam asupra gandurilor noastre, se intampla adeseori sa redevenim in scurt timp inconstienti, adica sa trecem din nou pe pilot automat. Aceste momente de inconstienta sunt generate frecvent de insatisfactia pe care o simtim in legatura cu momentul prezent, din care se naste dorinta arzatoare de a schimba aceasta realitate.
Nu este greu sa remarci singur aceasta tendinta a mintii tale de a scapa de momentul prezent. Incearca sa-ti focalizezi atentia asupra unui obiect oarecare o perioada oricat de scurta de timp. Vei constata ca nu este usor sa fii constient daca nu iti reamintesti in permanenta ca trebuie sa ramai lucid. Putem face asta reamintindu-ne constant sa fim atenti la ceea ce privim, la ceea ce simtim, la ceea ce suntem. Este atat de simplu... sa iti verifici capacitatea de a fi atent, de a-ti sustine luciditatea o perioada cat mai lunga de timp (alcatuita dintr-un sirag neintrerupt de momente fara timp), de a fi aici, acum.

Aminteste-ti mereu de respiratie



Pentru a ramane mereu in prezent, te poate ajuta o modalitate de a te ancora in momentul prezent si de a readuce mintea inapoi cand tinde sa o ia razna. Respiratia serveste foarte bine in acest sens si poate deveni unul din cei mai utili aliati. Prin contemplarea ei constienta, ne aducem aminte ca ne aflam aici si acum si putem astfel sa devenim constienti si de alte lucruri care se petrec in jurul nostru.

Putem sa ne folosim de respiratie pentru a simti momentul prezent. Este uimitor cat de putini oameni cunosc acest lucru. La urma urmelor, respiratia exista intotdeauna in momentul prezent, chiar sub nasul nostru. Fiind omniprezenta in viata noastra, ai fi tentat sa crezi ca multi oameni stiu sa se foloseasca de ea. Exista chiar expresii populare care atesta conexiunea dintre momentul prezent si respiratie, cum ar fi: „Nu am avut timp nici sa respir” (sau „sa-mi trag respiratia”).

Pentru a-ti folosi respiratia in scopul dezvoltarii capacitatii de a fi constient, racordeaza-te pur si simplu la ea, la senzatiile pe care ti le provoaca. Ce simti atunci cand suflul iti patrunde in corp? Dar atunci cand el il paraseste? Asta-i tot. Tot ce trebuie sa faci este sa iti constientizezi respiratia, sa respiri constient de faptul ca respiri. Asta nu inseamna ca trebuie sa respiri profund sau sa te fortezi in vreun fel, sa simti ceva special ori sa te intrebi daca practici corect tehnica. Nici macar nu trebuie sa te gandesti la respiratie. Trebuie doar sa devii constient de felul in care se deplaseaza ea in interiorul si in afara plamanilor tai, in mod natural.

Aceasta tehnica nu trebuie practicata vreme indelungata pentru a deveni constient de momentul prezent. Constientizarea se produce practic instantaneu; este suficienta o singura clipa pentru a-ti schimba obiectul atentiei. In schimb, acumularea acestor momente de luciditate, clipa de clipa, respiratie dupa respiratie, conduce in timp la o adevarata revolutie.

Practica!

Recunoaste inflorirea momentului prezent in meditatia ta zilnica, daca o faci. Trezeste-te dimineata devreme, iesi afara si contempla cu luciditate si atentie stelele, luna si lumina rasaritului cand apare. Urmareste sa simti racoarea aerului care incepe sa se incalzeasca usor; sa simti aceste senzatii in aceeasi stare de atentie si de focalizare. Constientizeaza faptul ca lumea din jurul tau doarme. Atunci cand privesti stelele, aminteste-ti ca te uiti cu milioane de ani in urma. Trecutul este prezent aici si acum.

Cum sa nu ne rugam

In lipsa unei practici adecvate, nu este intotdeauna usor de ajuns la aceasta veritabila putere a rugaciunii. De multe ori se trece prin faze intermediare, care nu pot fi considerate o autentica rugaciune, nu pentru ca ele nu ar avea cel putin pe moment anumite efecte, ci pentru ca ele nu apar dintr-un plin al sufletului si inimii si reprezinta mai mult o nevoie de moment. Fara a minimaliza nici efectul acestora, ca posibile etape catre o stare interioara autentic inaltatoare, de natura sa ne apropie de Dumnezeu, este bine sa cunoastem aceste forme partiale de rugaciune si sa evitam sa ramanem doar la ele, ceea ce ar fi o greseala. Iata, in aceasta directie, clasificarea pe care o face William Carr Peel in cartea sa “Cum raspunde Dumnezeu cand omul se roaga”, cu privire la modul inadecvat de a ne ruga, lipsit de sinceritate sau de o deschidere sufleteasca reala:


1. Rugaciunea de tip “Sunt in criza - ajuta-ma!”

Este cazul celor ce se roaga numai in situatii de urgenta, atunci cand se confrunta cu necazuri, uitand in restul timpului aproape complet de aceasta modalitate spirituala. Nu este nimic rau in a ne ruga atunci cand trecem prin momente grele, dar este o mare greseala sa uitam de sprijinul primit imediat ce ne simtim mai bine sau am depasit momentul dificil. Aceasta arata ca intelegerea noastra asupra vietii si relatia noastra cu Dumnezeu sunt inca firave... Pentru a schimba acest mod de raportare la Dumnezeu este in primul rand necesar sa nu uitam sa ii multumim cat mai des pentru ceea ce ne ofera si sa nu uitam sa ne rugam pentru cei apropiati sau pentru oricine simtim ca are nevoie de aceasta. Acest mod de a actiona ne va face sa fim mai cuprinzatori sufleteste si sa ne extindem timpul rugaciunii si asupra unor momente ce nu privesc doar nevoile noastre. A ne ruga si pentru altii poate sa constituie pentru unele persoane o cale de vindecare sufleteasca rapida, prin amplificarea compasiunii si a atentiei. In plus, intr-una dintre miraculoasele aparitii ale Fecioarei Maria de la Fatima, Ea afirma: “Multe fiinte sunt sortite sa ajunga in infern tocmai pentru ca nu au pe nimeni care ar putea sa se roage pentru ele.”



2. Rugaciunea “sablon”

Este rugaciunea facuta cu convingerea ca numai anumite formulari precise pot ajunge la Dumnezeu si ceea ce nu intra in aceste canoane este fie considerat un pacat, fie nu va fi ascultat de Dumnezeu. Nici aici, greseala nu este aceea de a folosi anumite formule precise de rugaciune, ci rigiditatea sufleteasca si micimea launtrica ce ne poate face sa credem ca numai asa este corect si orice alt fel de abordare a relatiei cu Tatal Ceresc prin rugaciune este eronata. Aceasta etapa se depaseste simplu prin purtarea unui gen de dialog interior liber cu Dumnezeu, in care ii impartasim bucuriile si suferintele noastre, chiar fara a-i cere absolut nimic. Aceasta ne va deschide si incalzi sufletul astfel ca formulele rigide care pana atunci erau un fel de invocatie stearpa pentru noi, vor deveni pline de forta si viata, datorita incalzirii inimii si trezirii sufletului.



3. Rugaciunea de tip “examen” - proba orala

Cei ce se roaga astfel il percep pe Dumnezeu in mod asemanator unui profesor de facultate care tine cont de numarul de pagini de Biblie pe care le rasfoim pentru a ne permite astfel „sa trecem anul”. In viziunea acestora, cu cat sunt rostite mai multe cuvinte si cu cat formularea este mai bine argumentata si docta, cu atat Dumnezeu va raspunde mai repede. Cei ce doresc sa depaseasca acest mod steril de a se ruga trebuie sa invete in primul rand sa savureze linistea, sa taca si sa isi invete totodata mintea sa fie mai tacuta. Rostind (cu glas tare sau doar in gand) putine cuvinte, dar foarte incarcate de emotie interioara si aspiratie, urmate apoi de o pauza de profunda tacere interioara in care ecourile rugaciunii pot fi constientizate ca reverberand in intreaga fiinta, se poate ajunge la profunzimi nebanuite ale acestei modalitati de comunicare cu Dumnezeu.



4. Rugaciunea de tip „troc”

Fie ca este formulata clar in acest sens sau are doar ca substrat dorinta de a obtine cu orice pret un anumit avantaj, acest tip de rugaciune se traduce in genul: “Doamne, sa facem o intelegere. Daca tu raspunzi rugaciunii mele si imi oferi ceea ce eu iti cer, atunci eu voi face la randul meu cutare lucru (voi da bani saracilor, voi dona pentru biserica, voi renunta la fumat, etc.)”. Acest gen de rugaciune prezinta o greseala de abordare si arata in mod surprinzator chiar o lipsa de credinta in Dumnezeu. De ce? Pentru ca inainte de toate iubirea si credinta, precum si intuirea puterii divine, exclud trocul si presupun abandonarea dorintelor care de multe ori pot fi de genul “vreau casa” sau masina, avantaje, pozitie sociala, prieteni etc. Exista insa si o alta posibilitate, de data aceasta pozitiva, in care vizam un scop pur spiritual, cum este cazul vindecarii de obiceiuri nefaste, de invidie, gelozie sau orgoliu, caz in care Dumnezeu ne poate raspunde cu repeziciune in masura in care suntem dispusi cu adevarat sa ii oferim “in schimb” efortul nostru de transformare si actiunile orientate in sensul ajutorarii altor oameni.



5. Rugaciunea de tip combativ

Este caracteristica fiintelor orgolioase care ajung nu arareori sa se supere pe Dumnezeu pentru ca, desi l-au rugat in numeroase randuri, el nu le-a raspuns la cererile lor insistente. Ei tind atunci intr-un mod prostesc sa Il “traga la raspundere” pe Dumnezeu pentru ca nu le-a raspuns in modul in care ei au dorit aceasta. Pentru cei ce se afla intr-o astfel de situatie e necesar sa inteleaga ca, asa cum afirma un intelept, Dumnezeu nu va raspunde niciodata intrebarilor prost puse si nici cererilor ce nu sunt in acord cu armonia divina. Pe de alta parte, sunt numerosi cei care considera ca nu li s-a raspuns, dar de fapt ei nu au stiut sa identifice si sa inteleaga raspunsul pe care l-au primit.

Fara indoiala ca se poate scrie extrem de mult pe tema modului de a ne ruga, a felului in care Dumnezeu ne poate ajuta sau a modului in care poate sa apara vindecarea. Toate acestea, la fel ca si relatarile care ne infioara si ne emotioneaza prin caracterul lor de revelatie si de contact cu puterile divine, nu ne sunt insa de un real folos decat intr-un singur caz: acela in care ele ne mobilizeaza pentru a incerca si a reusi sa traim in fiinta noastra aceasta realitate a comunicarii cu Tatal Ceresc prin rugaciune sincera. Odata ce am trait intens in intreaga fiinta aceasta emotie a raspunsului divin, nu vor mai exista ezitarile, indoiala sau suspiciunea vor fi risipite, iar existenta noastra poate sa capete o dimensiune noua, in care simtim ca traim mai adevarat, mai plini de iubire, deschisi fata de ceilalti si in primul rand fata de aceasta lume spirituala care este permanent prezenta in noi. Un intelept oriental afirma ca aceasta lume a spiritului la care rugaciunea ne permite sa accedem este, pentru cei ce o simt, cu mult mai reala decat cele mai solide si concrete obiecte ale acestei lumi.

Puterea rugaciunii in vindecarea naturala

De secole, stiinta oficiala cauta „medicamentul miraculos”, care alina suferinta, ia cu mana boala si slabiciunea, redand practic peste noapte sanatatea. „Medicamentul miraculos” nu a fost gasit inca, pentru nici macar o boala, dar medicii ne dau asigurari ca in curand stiinta va face noi descoperiri, gratie carora vor fi produse noi medicamente, care fireste vor costa foarte multi bani si care in sfarsit vor vindeca leucemia, cancerul, SIDA si alte boli virale grave si, de ce nu, batranetea. In ciuda increderii afisate, pentru aproape orice om de stiinta este evident ca aceste medicamente absolute nu vor fi descoperite niciodata, pentru ca pur si simplu nu pot exista, desi... Desi un asemenea “medicament” exista din timpuri imemorabile si nu si-a pierdut eficienta nici in prezent, dar oamenii de stiinta abia acum au curajul sa-i verifice eficienta si sa-i pronunte numele: RUGACIUNEA.
Fie ca a fost vorba de increderea in puterea mintii umane ori a intuitiei, in puterea iubirii ori in puterea lui Dumnezeu, credinta a fost tainica energie care a dat omului vointa sa invinga dificultatile, care a animat toate marile elanuri ale fiintei umane. Ar fi incorect sa asociem in exclusivitate credinta cu religia ca si cand ele ar coexista intotdeauna, deoarece credinta se poate raporta si la alte concepte ale fiintei si vietii, cum ar fi iubirea, binele sau dreptatea. Credinta este o opinie ferma, o convingere puternica asupra unui lucru care nu poate fi intotdeauna demonstrat, dar pe care noi il simtim in mod inefabil in fiinta noastra ca fiind adevarat. Toate lucrurile pot fi posibile pentru o persoana care CREDE cu ardoare intr-un lucru, iar sustinerea acestor convingeri este realizata si de catre mental prin intermediul vointei.

Credinta face posibila trecerea de la o stare interioara negativa la una superioara si permite abordarea extrem de coerenta a situatiilor de viata si a vietii in ansamblu, deoarece fiinta care crede este eliberata de majoritatea spaimelor si incertitudinilor cu care se confrunta omul obisnuit. Referitor la domeniul vindecarii, intotdeauna fiinta care are o mare credinta este extrem de receptiva la terapiile aplicate, procesul vindecarii fiind extraordinar de mult accelerat.

Exista forme mai mult sau mai putin elevate de credinta. Credinta in medic sau in terapia aplicata are un efect benefic asupra starii de sanatate a pacientului, insa in momentul in care apar simptome neplacute, deseori aceasta credinta este rapid zdruncinata, iar cel tratat se confrunta cu o stare de angoasa extrem de nociva. In schimb, o persoana care crede foarte mult in puterea tamaduitoare a iubirii va fi mult mai stabila in convingeri, desi ar putea avea si ea momente mai grele.

Din acest punct de vedere credinta in Dumnezeu este forma cea mai elevata de credinta, deoarece obiectul sau este o valoare absoluta, care nu este supusa schimbarii, degradarii temporale ori vreunei transformari. Crestinismul si toate marile religii ale lumii probeaza aceasta putere uriasa a credintei in Dumnezeu, lucrarile religioase fundamentale fiind presarate cu numeroase exemple de vindecari miraculoase.

Medicina este printre primele domenii care ar trebui sa beneficieze de pe urma acestui enigmatic si atotputernic medicament numit credinta. Insa ceea ce face ca deocamdata stiinta oficiala sa se delimiteze de acest concept este faptul ca apeleaza la valori ne-demonstrabile si ne-masurabile din perspectiva materialista. Mai mult, experienta vindecarii prin credinta este aparent irepetabila, datorita uriasei diversitati a fiintelor umane si a varietatii sentimentelor umane incadrate in mod arbitrar in notiunea de credinta. Pentru medicul zilelor noastre, insusi cuvantul credinta are conotatii extrem de vagi, asociind-o mai degraba formelor perturbate de vointa, despre care vom vorbi mai tarziu. Si totusi dincolo de posibilele confuzii, credinta in valorile supreme, in Dumnezeu, este o potentialitate existenta in fiecare fiinta, care preexista in cel mai inversunat ateu si in sfant, in fiintele decazute si in cele virtuoase. Majoritatea miracolelor terapeutice, pe care stiinta, neputandu-le nega, a preferat sa le ignore, se explica prin puterea credintei.



Therese Neumann – unul din cele mai celebre cazuri de vindecare prin puterea credintei

Therese Neumann s-a nascut in anul 1892, ca fiica a unor oameni simpli din Bavaria (Germania). A crescut si s-a dezvoltat normal pana cand, la varsta de 20 de ani, a avut un grav accident in urma caruia a ramas paralizata. Nervul motor era practic sectionat din cauza socului, ea fiind considerata irecuperabila, neexistand absolut nici un tratament care sa poata ameliora starea sistemului nervos care guverneaza acea zona. Dar ea nu a crezut acest lucru si a inceput sa se roage cu fervoare si completa daruire lui Dumnezeu, efectiv crezand in faptul ca va fi din nou sanatoasa si ca va putea merge din nou. Astfel, dupa o anumita perioada, credinta ei in divinitate a fost “rasplatita” si, in cele din urma, ea a putut merge din nou ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Acest miracol insa a fost continuat de altele mult mai mari.

La varsta de 26 de ani, ea a capatat pe maini si in zona pieptului rani care nu aveau nici o cauza externa, dar care coincideau cu cele pe care le avusese Iisus in timpul crucificarii. Mai mult, a inceput sa aiba stari asemanatoare celor de transa in timpul carora rostea cuvinte in aramaica, limba arhaica care se vorbea in timpul lui Iisus si pe care Therese Neuman nu avea de unde sa o cunoasca. Seria fenomenelor generate de credinta sa simpla, dar extrem de profunda, a culminat cu capacitatea sa de a trai vreme de mai multe zeci de ani fara a consuma nici un aliment. Acest post negru intins pe perioada a cateva decenii a putut fi verificat de cele mai mari somitati medicale ale vremii care au constatat pur si simplu ca Therese avea o vitalitate excelenta, crestea si scadea in greutate fara a manca absolut nimic si chiar fara a bea apa. Considerata initial impostoare, ea a fost verificata de nenumarate ori, tinuta sub observatie, dovedindu-se astfel autenticitatea acestui miracol. Este un exemplu extrem de graitor, dar nici pe departe singurul al uriasei puteri a credintei.



Putine fiinte se nasc avand trezita profund in fiinta aceasta putere a credintei. De asemenea, arareori credinta apare ca o consecinta a unei demonstratii de forta a lui Dumnezeu sau a altor puteri supranaturale supuse Lui. Noi nu credem “pentru ca”; credem pur si simplu. Foarte putini oameni au asistat la miracole, la demonstratii veridice, la evidente incontestabile si chiar si dupa aceste intamplari multi inca nu au crezut total in ceea ce au trait. Credinta apare mai degraba dintr-o experienta interioara proprie, decat prin raportarea la ceva exterior, oricat ar fi de palpabil si de concret acel lucru.

Rugaciunea este o modalitate sigura care duce la dobandirea acestei credinte ferme in Dumnezeu. Taina nu este constituita de textul rugaciunii (pot fi folosite si chiar sunt recomandate rugaciuni simple, cum ar fi “Tatal nostru”, “Rugaciunea lui Iisus”), ci de trairea si starea de concentrare din timpul rugaciunii si de perseverenta in acest demers. Majoritatea oamenilor contemporani ajung sa se roage mai ales in perioadele de criza existentiala. Mai intai ei se roaga cu indoiala, apoi cu disperare pana apar rezultatele, apoi din nou se poate instala indoiala… Dar, la un moment dat, se trezeste cu putere credinta, intr-un mod foarte firesc.

Rugaciunea nu este o simpla rostire formala sau artistica de cuvinte. Pentru a deveni cu adevarat eficienta, pentru a trezi puterea credintei, ea trebuie facuta cu dragoste, cu trairea cat mai profunda a mesajelor cuvintelor. Treptat, rugaciunea, trairea devotionala devine un mod de viata. In formele sale superioare, credinta este o exprimare a unei afectivitati profunde, a unei intuitii continue a divinitatii si este chiar un act de continua cunoastere.



Dialog misterios intre om si Creatorul sau

Vindecarea prin rugaciune este un domeniu totodata fascinant si extrem de controversat. De-a lungul timpului au existat nenumarati oameni care s-au vindecat doar prin rugaciune sau prin remedii ce le-au survenit in mod aproape miraculos atunci cand nu mai aveau aproape nici o speranta. Experientele si relatarile lor au ramas adesea ca marturii iesite din comun nu prin elementul miraculosului, ci mai ales prin pacea, credinta si starea profund afectiva pe care o emana. La polul opus exista in acelasi timp firi rigide si sectare care au transformat vindecarea prin rugaciune intr-un circ desfasurat pe scene sau stadioane, unde nu in putine cazuri orgoliul si falsitatea asa-zisilor predicatori “cu har” se impletesc cu naivitatea si lipsa de intelegere a privitorilor. Acestea din urma au dus la situatii mai triste in care cei bolnavi nu au mai folosit nici macar leacurile pe care tot Dumnezeu le-a lasat la indemana lor, fiind astfel pacaliti, dezorientati si in continuare bolnavi.

Rugaciunea nu este un „medicament” pentru sceptici, pentru cei orgoliosi si rigizi. Ea nu este nici pentru fanatici, nici pentru cei care sunt suparati pe Dumnezeu. Am putea spune ca ea este prin excelenta metoda spirituala accesibila celor care au sau isi trezesc cu un anumit efort bunatatea, umilinta si o mare sinceritate fata de ei insisi si fata de ceilalti.

Chiar daca pentru multi intelectuali fiinta umana nu pare sa mai poata aduce multe surprize, considerand ca stiinta a revelat deja foarte mult din misterele ei, omul este inca un mare mister, de care merita sa ne apropiem cu multa curiozitate si cu dorinta sincera de a-l intelege.

Ma Ananda Moyi

"Ceea ce sunt acum am fost intotdeauna, inca de la prima mea nastere. Un simplu voal separa omul obisnuit de propriul sau Sine si acest voal se “uzeaza” progresiv intr-o sadhana sincera si constanta. Dar in acest moment nu mai exista nici un voal." La 30 aprilie 1896, cu 20 de minute inainte de rasaritul soarelui, s-a nascut cea pe care intreaga Indie o cunoaste sub numele de Ma Ananda Moyi sau, pur si simplu, “Ma” ori “Mataji". Pe tot timpul nasterii, mama nu a simtit nici un fel de durere. Copilului i-au dat numele de Nirmala Sundari Devi. Fiind cea mai mare, Nirmala isi ajuta mama si avea grija de fratii ei mai mici, astfel ca nu a putut consacra decat foarte putin timp invataturii: doi ani la scoala primara. Educatia religioasa a fost, de asemeni, rudimentara, insa ea isi insotea tatal la toate ceremoniile religioase si canta alaturi de el cantece sacre.
Din cand in cand, parintii observau cu ingrijorare cum fetita devenea total absenta fata de lumea din jur, cum privirea ii devenea fixa si pierduta iar intregul corp devenea foarte inert. Revenea foarte greu din aceasta stare de profunda interiorizare care se manifesta spontan, uneori chiar cand se afla in mijlocul unei actiuni sau a unui joc.

La 12 ani este casatorita cu Ramani Mohan Chakravarty, fiul unei familii de brahmani; dupa ceremonie fata se reintoarce la parintii sai, langa care mai ramane un an. Sotul ei, pe care Nirmala il considera ca pe un tata, era un om deosebit, care si-a privit tot timpul sotia ca pe un adevarat guru. In 1918, Nirmala si sotul ei s-au mutat la Bajitpur. Aici, Nirmala s-a daruit definitiv caii ascezei. Pana in 1923 ea a urmat cu consecventa calea spirituala aleasa, dobandind succesul in toate tehnici spirituale pe care le-a abordat.

Pana in 1926 ea isi continua cu toata daruirea practica spirituala. In aceasta perioada Ma Ananda Moyi s-a hranit doar cu trei boabe de grau pe zi si a petrecut luni intregi intr-o retragere totala. Din decembrie 1926, a renuntat la a mai trai retrasa si a calatorit in nordul, centrul si sudul Indiei. Pretutindeni, prezenta sa declansa o intensa activitate spirituala, activitate ce cuprindea nu numai rugaciuni, meditatii, conversatii sau conferinte, ci si celebrarea unor importante ceremonii religioase, cum a fost cea inchinata lui Durga, sarbatorita in Calccuta. Ma Ananda Moyi a dus viata pelerinilor hindusi si, fara exceptii, a respectat traditia de a nu ramane mai mult de cateva zile in acelasi loc. Celor care era foarte tristi vazand-o ca pleaca, ea le spunea :” Eu nu plec nicaieri, sunt tot timpul aici. Nu exista nici plecare, nici sosire; totul este Atman – Sinele Divin. Am descoperit o gradina care cuprinde intreg Universul. Toate plantele, toate animalele, toate fiintele umane, toate marile spirite dezincarnate, se joaca in gradina; fiecare are felul sau de a fi si propria sa frumusete. Prezenta si infinita lor varietate umple sufletul de o negraita bucurie. Aspectele particulare ale fiecaruia sporesc gloria acestei gradini. Eu doar ma plimb de la un loc la altul, pentru ca nimic nu exista in afara ei. Aceasta absenta pe care voi o deplangeti, decurge din faptul ca eu parasesc aceea parte din gradina la care voi aveti acces”.



Cunostea textele sfinte fara sa le fi citit vreodata

Ma Ananda Moyi era totalmente daruita Vointei Divine. O expresie pe care ea o folosea foarte des “Jo ho jaye” rezuma intreaga ei filozofie de viata. Expresia semnifica ca tot ceea ce se intampla este conform Vointei Divine, viata sa era expresia vie a lipsei de egoism, a abandonului fara rezerve in bratele Providentei si a convingerii ca nimic nu se poate produce fara vointa Creatorului.

Pentru numerosii yoghini autentici care au ascultat-o descriind diversele forme de samadhi sau anumite tehnici spirituale, Ma Ananda Moyi era in stare de Mahayoga, punctul culminant al oricarei cai spirituale. Astfel se explica cum Ma Ananda Moyi cunostea in profunzime Scripturile Sacre la care niciodata nu a avut acces in mod obisnuit.

Ma Ananda Moyi nu a avut niciodata un maestru (guru), in acceptiunea cunoscuta a termenului si nu a primit niciodata initierea. Intr-o zi a fost intrebata la ce varsta a atins Iluminarea; ea a ras ca un copil si a recunoscut ca a ignorat complet data sau momentul in care a atins Iluminarea si ca nu-si aduce aminte sa existe o delimitare stricta a vietii ei in “inainte” si “dupa” ce a atins Iluminarea. Cand cineva a insistat asupra acestui subiect, ea a raspuns: "In copilarie, parintii mei mi-au fost primii ghizi spirituali; ca femeie maritata mi-am urmat sotul; acum toti oamenii si toate lucrurile acestei lumi imi sunt maestri si un lucru este sigur: Fiinta Suprema este singurul Guru si ea ne ghideaza pe toti”.



Manifesta o compasiune coplesitoare

Viata cotidiana a lui Ma Ananda Moyi era marcata de armonia sa interioara. Urmarea si coordona toate activitatile casei, dirija gospodaria in casa unde locuia, se ocupa de corespondenta, aranja locul unde primea vizite, raspundea la intrebari, decora sala de ceremonii. Usa casei sale era permanent deschisa tuturor, tineri sau batrani, bogati sau saraci, printi sau cersetori, hindusi sau straini. dar desi primea oameni apartinand tuturor castelor, religiilor sau raselor, tot ea supraveghea ca regulile din ashram (asezamant spiritual) sa fie respectate cu strictete. O memorie si o inteligenta iesita din comun ii permiteau sa aprecieze la adevarata lor valoare pe oamenii pe care ii intalnea.

Atitudinea lui Ma Ananda Moyi fata de discipolii sai si fata de vizitatori varia de la o extrema la alta, in functie de circumstante. Ea se manifesta atat ca o fetita jucausa, cat si ca o mama foarte severa. Compasiunea si dragostea pe care le manifesta erau coplesitoare.

Daca era cazul, ea era foarte ferma. Una din discipolele cele mai apropiate a scris despre ea: “Ma Ananda Moyi este mai dura ca un tunet, mai sensibila ca o floare, mai frumoasa si mai tandra ca cea mai frumoasa si mai tandra femeie din lume, transanta si ferma precum severitatea insasi, generoasa si neclintita precum moartea”.

In prezenta ei, divergente si contradictii religioase, credinte si filosofii intolerante se dizolvau de la sine. Era atat de sincera si de binevoitoare incat, indiferent de interlocutor, ca era musulman sau hindus, occidental sau oriental, ea gasea modalitatea ca acesta sa inteleaga mesajul ei si astfel sa-i fie revigorata aspiratia catre Divin. Pentru fiecare om, ea aborda atitudinea care era cea mai potrivita, intr-o anumita situatie si la un moment dat. Ea sublinia ca in randul adeptilor oricarei religii sunt oameni cu temperamente diferite si cu o pregatire intelectuala diferita si, in consecinta, ei trebuie ghidati in moduri diferite.

Daca i se punea o intrebare superficiala, prea academica sau nesincera, Ma Ananda Moyi nu raspundea deloc, sau rostea doar cateva cuvinte. Dar atunci cand raspundea, cuvintele pe care le folosea erau cat mai simple si cat mai clare si de cele mai multe ori insotite de o nota de umor in glas. Ea spunea: Invatatura lui Ma Ananda Moyi este diversificata pentru a se putea adapta posibilitatilor si necesitatilor celor care aveau nevoie de o disciplina spirituala. Si, in ciuda complexitatii (abordeaza aspecte si tehnici din toate caile spirituale, viabile si eficiente), totul este extrem de riguros si de o precizie extraordinara. Pentru ea unicul scop al fiintei umane este de a-l realiza pe DUNMEZEU; cel care a primit nepretuitul dar de a se naste sub forma umana trebuie sa-si consacre fortele pentru a atinge acest Tel. Conceptia sa despre DUMNEZEU este similara cu cea a lui Sri Ramakrishna, Sri Aurobindo sau cu a celorlalti intelepti contemporani. Pentru ea, DUMNEZEU este imuabil si fara forma, cum sustine Jnana-Yoga, dar si dinamic si avand forma, dupa cum justifica Bhakti-Yoga si Kundalini-Yoga, sau imanent si transcendent, urmand linia Jnana-Yoga si Laya-Yoga, pentru ca toate aceste cai spirituale reveleaza in majoritatea cazurilor doar cate un aspect al Fiintei Supreme. Pentru a atinge Scopul Ultim, Revelarea Sinelui Suprem, fiinta umana trebuie sa urmareasca necontenit sa fie constanta in practica sa spirituala, sa studieze Scrierile Sacre, sa mediteze plina de aspiratie, sa se roage plina de fervoare, sa caute prezenta sfintiilor si a inteleptilor, sa-si indrepte gandurile in fiecare moment catre DUMNEZEU. Pe aceasta cale a cautarii indumnezeirii, in acest efort de inlaturare a voalului ignorantei – ignoranta fiind singurul obstacol care ne impiedica sa traim conform cu propria noastra natura Divina – ghid ne este insusi DUMNEZEU, singurul Invatator, Maestrul Suprem.

Vocatia omului este comuniunea cu Divinul

Ma Ananda Moyi supraveghea de aproape viata de ashram (asezamant spiritual) si a dat chiar reguli pentru cei care locuiau aici:

"“Ashram-ul este un loc sfant, in care gandurile omului sunt spontan indreptate catre DUMNEZEU. Toti locuitorii ashram-ului trebuie sa depuna eforturi consecvente pentru ca, prin rugaciunile lor, prin sadhana zilnica, prin ganduri nobile si meditatii profunde sa mentina o atmosfera foarte pura, cu adevarat divina.

1. In cazul in care o persoana in varsta sau mai avizata vorbeste, sa nu o intrerupeti pentru a vorbi voi. Daca aveti ceva de spus in problema care se discuta, puteti vorbi mai tarziu.

2. In discutia cu un prieten nu trebuie sa fiti ironici la adresa altora si nici sa-i criticati pe altii. Nu trebuie sa vorbiti de rau pe cineva la care observati cu claritate un comportament negativ.

3. Nu judecati oamenii si nici nu stati la discutii inutile. Vorbiti concis si numai atunci cand este cazul.

4. Daca cineva va insulta sau va acuza pe nedrept, inainte de intreprinde ceva, ganditi-va: "Doamne, ma supui la o proba. Ajuta-ma sa o trec. Sa-ti inteleg mesajul ce vine odata cu ea”. Nu urati niciodata pe nimeni, in nici o circumstanta.

5. Nu va ganditi si nici nu actionati negativ fata de altcineva. Urmariti Adevarul in gand, in vorba si in fapta.

6. Fiti intotdeauna bine dispusi.

7. Ramaneti intotdeauna calmi, senini si urmariti sa indepliniti tot ceea ce va propuneti.

8. Vorbiti cu calm, fermitate si inteligenta, avand o consideratie egala fata de toti cei care va asculta.

9. Urmariti ca toti ceea ce ganditi si faceti sa fie orientat catre atingerea scopului vostru ultim, Suprem, Eliberarea.

10. Comportamentul vostru sa fie deplin armonios si plin de curtoazie.

11. In tot ceea ce spuneti, fiti onesti si sinceri.

12. Cautati adevarul in fiecare clipa. Atunci cand fortele acumulate printr-o practica consecventa, prin Japa, meditatie, participarea la ceremonii religioase, studierea textelor sacre, intonarea cantecelor de slava a lui DUMNEZEU sunt orientate catre Divin, atunci cand sadhaka se abandoneaza total Fiintei Supreme, numai atunci este posibil sa il cunosti pe DUMNEZEU in mod direct, nemijlocit; si numai astfel prostia, cunoasterea eronata si suferinta sunt eliminate pentru totdeauna. Sensul existentei fiintei umane este aspiratia frenetica de a-l cunoaste pe DUMNEZEU. Vocatia omului este comuniunea cu Divinitatea."

"La fel cum corpul dumneavoastra are diverse atitudini atunci cand radeti, vorbiti sau va plimbati, la fel se poate manifesta cand atingeti o stare de samadhi. De fapt, corpul vostru fizic este permanent in aceeasi stare, permanent acelasi. Doar atitudinea voastra interioara este cea care se modifica si antreneaza diferitele posturi corporale, pe care voi le catalogati in obisnuite sau extraordinare. Universul este un joc divin la care participati si voi. Astfel ca, interpretati dupa propria voastra cunoastere, dupa propriul vostru nivel de constiinta, tot ceea ce vedeti, simtiti sau traiti”.


"Un copil care gaseste ceva frumos si pur fuge si il arata colegilor sai de joaca; eu fac acelasi lucru, aduc in fata voastra ceva nespus de frumos si de pur. Primiti si bucurati-va de ceea ce eu va ofer.”

Rumi - misticul sufit

Jalaluddin Rumi a fost un teolog genial, un reprezentant marcant al islamismului, invatat renumit, adorator al lui Dumnezeu si totodata unul din cei mai mari poeti mistici ai tuturor timpurilor. Numele sau intreg este Moulana Jalaluddin Mohammad Ebne Sheikh Bahauddin Mohammad Ebne Housseine Balkhi.
Numit Jalaluddin Balkhi de persani si de afgani, Rumi s-a nascut la 30 septembrie 1207 la Balkh, zona care a devenit mai târziu parte a Imperiului Persan, iar acum este in Afganistan. A incetat din aceasta viata la 17 decembrie 1273.

Rumi inseamna - “din Anatolia romana”. A fost cunoscut sub acest nume dupa ce el si familia sa au emigrat in 1219. S-au indreptat spre vest; au ajuns mai intâi la Nishapur, apoi Bagdad, Siria si Meca, iar in final s-au stabilit la Laranda, in Anatolia, la 80 km de Konya.

Tatal sau a fost un profesor renumit de sufism; a scris un tratat mistic numit “Gnosis” (Cunoasterea mistica). Se spune ca in perioada copilariei sale, Rumi s-a intâlnit cu multi maestri sufiti printre care si cu Farid al-Din Attar, care i-a dat o copie a celebrei sale lucrari “Cartea secretelor”- un poem mistic plin de forta, din care Rumi a citat de multe ori in scrierile sale. Attar a recunoscut de la inceput maretia sufletului acestui copil si vazându-l intr-o zi pe tatal lui Rumi care-si tinea baiatul de mâna a exclamat: “Iata un râu care trage dupa el un ocean.”

Sultanul din Konya l-a invitat pe tatal lui Rumi sa se stabileasca acolo. In acel loc Rumi si-a petrecut restul vietii, cu exceptia câtorva ani de studiu.

Rumi avea 22 de ani când a ajuns in Konya. Doi ani mai târziu tatal sau a murit, iar el a ramas in locul acestuia, fiind un profesor si indrumator spiritual foarte respectat in rândul sufitilor.

Sufismul este considerat a fi traditia mistica a islamului. Adeptii acestei cai spirituale au intemeiat ordine monastice, scoli cu o specificitate greu de inteles din perspectiva ratiunii occidentale. Pe lânga diferite forme de rugaciune, post, tehnici secrete de meditatie, calea sufita include arta ridicata la valoarea sa arhetipala profund spirituala si transformatoare. Muzica, poezia, dansul, pictura au devenit prin sufism cai pure de iluminare. Cuvântul “sufism” are aceeasi radacina cu alte doua cuvinte din limba araba si anume safa sau “puritate” si safwa adica “cei alesi”. Analogia dintre termenul sufism si puritate a facut ca aceata religie sa fie numita “purificarea inimii” (tasfyat al-qulub), iar aceasta implica modalitati foarte precise de evolutie, bazate pe meditatie.

Cu ajutorul tatalui sau si prin diferite circumstante de viata, Rumi a acumulat o extraordinara intelepciune si cunoastere spirituala pe aceasta cale. Dar toata aceasta cunoastere intelectuala a fost zdruncinata si recladita din radacini datorita intâlnirii cu un sufit ratacitor, Shams al-Din din Tabriz. Rumi era tânar, sobru, respectabil, corect. Shams avea peste saizeci de ani, era neconventional, liber, nebun de iubire pentru Dumnezeu. S-au recunoscut, suflete vii, pline de efervescenta cautarilor cele mai inalte si au devenit inseparabili.

Shams calatorea mult si se ruga pentru a gasi un om cu care sa impartaseasca ardoarea devotionala. A auzit intr-o zi o voce: “Ce vei da in schimb?” “Capul meu!” a raspuns Shams. “Cel pe care-l cauti este Jalaluddin din Konya.” A urmat astfel intâlnirea cu Rumi in anul 1244. Prietenia lor a fost un fenomen neobisnuit si plin de mister. Shams nu avea nici un fel de respect pentru autoritatile religioase. El vroia sa zboare in Inima Lui Dumnezeu. A aruncat toate cartile lui Rumi intr-o fântâna, iar Rumi si-a abandonat studiile. Petreceau luni de zile impreuna, fara sa aiba nevoie de nimic din aceasta lume, proiectati in tarâmul purei spiritualitati.

Aceasta comuniune extatica aproape permanenta a produs tulburari in rândul studentilor lui Rumi. Simtind aceste probleme Shams a disparut la fel de neasteptat precum venise. Se spune ca acela a fost momentul din care Rumi a inceput sa devina un mare poet, sa asculte muzica, sa se invarteasca in dansuri ametitoare si extatice ore in continuu.

Dupa un timp s-a auzit ca Shams este in Damasc, iar Rumi si-a trimis fiul sa ii aduca prietenul inapoi. Când Rumi si Shams s-au intâlnit din nou, au cazut amândoi unul la picioarele celuilalt asa incât nimeni nu putea sti cine era cel iubit, cine era cel indragostit, maestru sau discipol.

Shams s-a stabilit in casa lui Rumi si s-a casatorit cu o fermecatoare tânara alaturi de care a trait amorul sacru patruns de intelepciunea sufita.

Intre cei doi prieteni au inceput din nou discutiile mistice fara sfârsit si geloziile celor din jur i-au incercuit din nou.

In noaptea de 5 decembrie 1248, in timp ce Shams vorbea cu Rumi, a fost chemat pâna la usa din spate a casei si nu s-a mai intors niciodata. S-a presupus ca a fost omorât de elevii lui Rumi cu incuviintarea fiului sau – Allaedin. Astfel si-a dat Shams capul pentru implinirea unei prietenii mistice nemaiintâlnite vreodata. Se spune ca Shams si-ar fi acceptat moartea, pentru ca altfel nici o forta pamânteana nu ar fi putut sa omoare o astfel fiinta teribila care era totodata inzestrata cu uimitoare puteri spirituale.

Rumi a plecat s-l caute. Disparitia misterioasa a prietenului sau a acoperit lumea interioara a lui Rumi cu tristete, dar spiritul sau a invins. Mai târziu avea sa spuna:

“De ce sa caut? Sunt si eu la fel ca el.

Esenta lui vorbeste prin mine.

Ma cautam pe mine insumi.”

Unirea lor sufleteasca a fost completa.Dupa 13 ani, gasindu-si linistea, Rumi a scris lucrarea sa cea mai importanta – Mathnawi. Rumi s-a indreptat gradat spre lumea dansului mistic, extaziant, a muzicii si a poeziei. A fondat ordinul Mevlevi in care discipolii practicau Sama – ritualul dervisilor rotitori.

Dupa prima disparitie a lui Shams, Rumi a scris celebrele Ruba’iyat (1600 de catrene), iar Diwan-i-Shams-i-Tabriz (2500 de ode mistice) le-a scris dupa despartirea definitiva de prietenul sau. Nu trebuie uitata nici lucrarea in proza – Fihi-ma-Fihi bazata pe transcrierea invataturilor pe care Rumi le-a dat discipolilor sai si de asemenea scrisorile trimise unor persoane diferite, toate insa fiind marcate de maretia de netagaduit a sufletului sau.

Rumi si-a trait aproape intreaga viata urmarind sa afle cine este Rumi. Ca un adevarat yoghin, ca un credincios crestin sau intelept sufit, sensibil poet si lucid filozof, Rumi cautându-si esenta divina a fiintei continua sa se inalte catre Dumnezeu. Din aceasta frenetica ascensiune s-au desprins poemele sale, precum zborul lebedelor albe.

Mathnawi a fost rostita si nu scrisa de Rumi. Husam Chelebi, un discipol drag lui marturiseste: “El nu a luat nici o singura data pana atunci când a compus Mathnawi. Putea sa recite oriunde se afla, in lacasul dervisilor, la baile din Konya, in vie. Când incepea, eu scriam si mi-era greu sa pot mentine ritmul. Uneori recita zi si noapte multe zile la rând. Alteori nu compunea nimic luni de zile.”

In “Discursuri” Rumi ne spune:

“Exista un singur lucru pe lume care nu trebuie niciodata sa fie uitat. Daca uiti orice altceva, dar iti amintesti de acesta, nu ai ce sa regreti. Dar daca iti amintesti de orice altceva, dar nu de acesta, nu ai facut nimic toata viata ta.”

“Comuniunea cu Dumnezeu” este menirea omului de care el niciodata nu trebuie sa uite. Invatatura lui Mahomed proclama: “Cel care se cunoaste pe sine Il cunoaste pe Dumnezeu”, adevar care exprima si esenta sufismului lui Rumi.

“Am privit in inima mea si acolo L-am gasit pe El – nicaieri in alt loc”, descopera extaziat Rumi. Dumnezeu este “Constiinta care anima intregul univers. Nu exista decât Dumnezeu.” Orice idee de separare este o iluzie, inclusiv aceea ca noi suntem individualitati separate. Când ne trezim din acest vis aflam ca “Dumnezeu Il cauta pe Dumnezeu”.

Ca si alti mari mistici musulmani Rumi arata ca pentru a deveni constienti de comuniunea cu Dumnezeu trebuie sa ne daruim Lui Dumnezeu; sa dizolvam tendintele de separare in oceanul Lui de Iubire. Atunci vom experimenta “Gnosis”, “Iluminarea mistica” si devenim un “Gnostic”, un “Cunoscator”.

De altfel pentru Rumi iluminarea nu este o destinatie la care trebuie sa ajungem; este un continuu proces evolutiv. De aici si admiratia lui pentru Mahomed care de fiecare data când ajungea la un nivel superior de intelegere implora iertare pentru ignoranta de pâna atunci, ramânând mereu pe aripile aspiratiei catre o si mai inalta cunoastere, intelegere si profunda iluminare.

Rumi foloseste des metafora oglinzii si poezia lui este ea insasi ca o serie de oglinzi care se reflecta una in alta pâna la infinit. Prin aceste reflectari putem uneori prinde o raza a lui Dumnezeu sau a esentei fiintei noastre.

“Iti revelezi chipul in mii de oglinzi;

apari in fiecare oglinda.

Un singur Soare

straluceste in mii de ochiuri

de oglinzi.”

Personalitatea lui efervescenta este prezenta, traieste in fiecare vers. Toate cuvintele sunt impregnate de farmecul sau, de o forta fascinata. Poeziile sunt autobiografice in sensul in care, vorbind despre sufletul misticului vorbesc despre viata sa.

Intreaga sa opera ofera o viziune ampla asupra traditiei sufite. Ea este totodata o monumentala si magnifica perspectiva poetica a starilor mistice traite de Rumi.

Paramahamsa Yogananda

Paramahamsa Yogananda a fost un mare maestru spiritual al secolului XX care a urmarit sa reveleze Occidentului bogatia spirituala a Orientului si care a dorit sa trezeasca in sufletele semenilor lui dorul de Dumnezeu. S-a nascut pe 5 ianuarie 1895 la Gorakhpur in nord estul Indiei, in apropiere de muntii Himalaya. Numele lui de familie era Mukunda Lal Ghosh. Parintii lui erau amandoi practicanti Kriya Yoga si discipoli ai lui Lahiri Mahasaya.
Inca din copilarie, Paramahamsa Yogananda a avut o credinta puternica si o frenetica aspiratie catre Divin. Avand un inalt nivel spiritual, el isi amintea fragmente din existenta exterioara in care fusese un yoghin solitar pe varfurile inzapezite ale Himalayei si suferea foarte tare din cauza neputintei si limitarilor pe care i le impunea micutul lui trup. Dorinta lui cea mai fierbinte era dintotdeauna sa se intoarca in Himalaya si sa gaseasca un Maestru spiritual care sa ii ghideze mai departe practica spirituala.

Fiinta care a luminat primii ani ai existentei lui a fost Lahiri Mahasaya, al carui portret, asezat la loc de cinste in altarul familiei, era obiectul contemplarilor si devotiunii lui zilnice. Pentru el Lahiri Mahasaya era o prezenta vie, care il ajuta intotdeauna in situatiile dificile. In jurul varstei de 8 ani, bolnav fiind de holera asiatica, medicii declarasera ca nu are nici o sansa sa supravietuiasca. In ciuda faptului, el s-a autovindecat in mod miraculos prin contemplarea plina de daruire a fotografiei Maestrului.

Evenimentul tragic care i-a marcat profund copilaria a fost moartea mamei, fiinta care cu caldura, generozitatea si afectiunea ei insufletea intreaga familie. La un an de la moartea mamei sale, pe cand Mukunda avea 10 ani, Anata, fratele lui mai mare, i-a trimis mesajul pe care mama sa i-l incredintase pe patul de moarte. Ea si-a dorit ca fiul ei sa stie ca Lahiri Mahasaya ii daduse binecuvantarea sa pe cand Mukunda era inca in fasa si ca ii prezisese ca va fi yoghin, ca va urma invatatura sa si ca va aduce multe suflete in Imparatia lui Dumnezeu. Un alt sfant care venise intr-o zi in casa lor ii prezisese apropiata ei moarte si o rugase sa ii incredinteze lui Mukunda o amuleta de argint pe care era inscrisa o mantra. “El o va primi in momentul se va simti gata sa renunte la lume pentru a-l cauta pe DUMNEZEU”. Aceasta amuleta i-a trezit lui Mukunda amintiri uitate din alte vieti si l-a insotit si protejat pana in apropierea intalnirii cu Maestrul sau spiritual.

Intr-adevar, micul Mukunda era pregatit sa renunte la lume si a incercat de mai multe ori sa fuga in Himalaya, dar tatal lui i-a interzis sa faca acest lucru inainte de terminarea studiilor medii si l-a adus inapoi de fiecare data. Singura lui bucurie erau desele vizite pe care le facea fiintele sfinte care locuiau in apropierea casei lui.

Dupa terminarea studiilor secundare, el a plecat la ashramul din Benares condus de Swami Deyananda, unde spera sa se poata dedica meditatiei. Dar a fost dezamagit de disciplina stricta de acolo si de faptul ca o mare parte din timp era consacrata activitatilor gospodaresti si organizatorice. La scurt dupa aceea l-a intalnit intr-un mod miraculos pe Maestrul lui, Sri Yukteswar. Spre marea lui dezamagire, tocmai cand se bucura ca scapase de scoala, acesta i-a cerut sa urmeze studiile Colegiului din Calcuta, explicandu-i: „Candva vei merge in Occident. Oamenii vor gusta mai bucurosi intelepciunea antica a Indiei daca Maestrul hindus poseda o diploma universitara”.

Natura lui Paramahamsa Yogananda era iubire si devotiune pura. In viziunea lui, daruirea fata de Divin ar fi insemnat o viata retrasa petrecuta in meditatie pe culmile muntilor, ceea ce nu corespundea misiunii sale. Sri Yukteswar a fost cel care, prin exemplul sau stralucit, l-a pregatit pentru a-si indeplini misiunea ce implica o viata sociala intensa si dinamica. Maestru desavarsit, aflat in permanenta fuziune cu Constiinta Cosmica, Sri Yukteswar nu neglija si nu dispretuia aspectele practice ale existentei in aceasta lume si isi modela discipolii in asa fel incat ei poata face fata in mod exemplar solicitarilor de natura sociala.

In 1915, Paramahamsa Yogananda a absolvit Colegiul din Calccuta, dupa ce anii studentiei ii petrecuse mai mult in ashramul Maestrului sau decat in Universitate. Imediat dupa absolvirea Colegiului, el a facut legamantul de renuntare la lume si a intrat in Ordinul Swami.

Doi ani mai tarziu, in 1917, a infiintat o scoala pentru baieti la Dinika, in Bengal, urmarind sa le ofere copiilor o educatie cat mai complexa care sa ii pregateasca pentru o existenta mai armonioasa si dinamica atat in plan material, cat si in plan spiritual. A inceput cu sapte elevi, dar dupa un an, datorita generozitatii Maharajahului din Kasimbazar el a avut posibilitatea de a muta scoala, care avea din ce in ce mai multi elevi, in palatul de la Ranchi. Programele pentru invatamantul secundar contineau, pe langa disciplinele curente, si ore de agricultura, industrie, comert. Urmand idealul de educatie al inteleptilor, elevii invatau si metode yoghine de concentrare si meditatie, precum si un sistem de educatie fizica pus la punct de Paramahamsa Yogananda numit yogoda. Studiul era armonios imbinat cu practica spirituala, precum si cu munca fizica pe terenul agricol al scolii si cu treburile gospodaresti. Paramahamsa Yogananda era foarte apropiat de elevii lui, inconjurandu-i cu multa caldura si afectiune in timp ce le indruma pasii spre atingerea idealului spiritual.

In 1920, Paramahamsa Yogananda a primit o invitatie pentru a reprezenta India la Congresul International al Religiilor, care se tinea in acel an la Boston. El a plecat in America, avand atat binecuvantarea Maestrului lui spiritual, cat si pe cea a lui Babaji, Mahavatarul vesnic tanar, care l-a vizitat inainte de plecare, spunandu-i:

“Tu esti cel pe care l-am ales pentru a raspandi in Occident Kriya Yoga. Cu multi ani in urma l-am intalnit pe maestrul tau, Sri Yukteswar , la Kumbha Mela. Atunci l-am anuntat ca te voi conduce la el pentru a te instrui“.

Desi oarecum inhibat la inceput de reputatia materialista a Occidentului si de lipsa obisnuintei de a vorbi in public, cu atat mai putin in limba engleza, gratiei inspiratiei divine Paramahamsa Yogananda si-a indeplinit in mod desavarsit misiunea sa. Pe 6 octombrie 1920 a tinut prima sa conferinta in America, la Congres. El a ramas in America dupa inchiderea Congresului si a petrecut urmatorii patru ani in Boston tinand conferinte, deschizand cursuri de yoga si publicand o culegere de poezii, Cantecele sufletului.

In 1924, a traversat America tinand conferinte in fata a mii de oameni, turnee care s-a incheiat cu o vacanta in nord, in Alaska. La sfarsitul anului 1925, cu ajutorul unor discipoli generosi, si-a stabilit resedinta pe Domeniul Muntelui Washington, Los Angeles. In toata decada 1920 – 1930, americanii, cu zecile de mii, au urmat cursurile sale de yoga. In 1929, Paramahamsa Yogananda le-a dedicat o noua carte de rugaciuni, Soaptele eternitatii.

In 1935, s-a intors in India la chemarea subtila a Maestrului sau, care se pregatea sa paraseasca aceasta lume. In drumul spre India el s-a oprit mai intai la Londra, apoi a strabatut impreuna cu insotitorii lui Europa, vizitand-o pe Therese Neumann, precum si numeroase locuri sfinte de pe tot cuprinsul continentului. In India i s-a facut o primire deosebit de calda, iar reintalnirea cu Maestrul lui, Sri Yukteswar , a fost o emotie si o bucurie pe care cuvintele nu o pot reda. Scurta perioada petrecuta in India a fost una de activitate intensa, punctata de vizite la fiintele sfinte pe care Paramahamsa Yogananda le indragea atat de mult. El a participat cu o mare bucurie la ritualurile funerare ale Maestrului sau, dar a avut bucuria de a-l reintalni dupa cateva luni, cand Sri Yukteswar s-a materializat in mod miraculos in fata sa, relevandu-i unele mistere ale existentei in lumile subtile superioare din punct de vedere spiritual si demonstrand printr-o noua experienta nemurirea spiritului.

La sfarsitul anului 1936, Paramahamsa Yogananda se intoarce in America, dupa ce mai intai tine o serie de conferinte la Londra. Discipolii care il asteptau in California construise intre timp ashramul de la Encinitas, pe care i l-au oferit in semn de bun venit. In mijlocul splendorilor de pe malul Pacificului, Paramahamsa Yogananda a dus la bun sfarsit o opera proiectata de mai multa vreme: Cantecele cosmice – cuvintele in engleza si muzica pentru aproape 40 de imnuri, unele originale, altele adaptari ale melodiilor stravechi. Opera sa mai include textul unei interpretari spirituale a vietii lui Iisus care a aparut periodic in revista Self – realization si o traducere comentata a Bhagavad Gitei (1951). Paramahamsa Yogananda si-a parasit corpul fizic la 7 martie 1952.

Moartea sa i-a umplut de uimire pe discipolii occidentali, deoarece corpul fizic al Maestrului si-a pastrat stralucirea si prospetimea nealterate dupa ce spiritul l-a parasit. Sicriul a fost inchis la 20 de zile dupa deces fara ca trupul neinsufletit sa prezinte cele mai mici urme de descompunere.

Scoala de yoga pe care el a fondat-o in America se numesta Self – Realization Fellowship, iar cea din India Yogoda Sat – Sanga Brahmacharya Vidyalaya.

Opera sa fundamentala ramane Autobiografia unui yoghin. Aceasta carte fiind un document spiritual de o inestimabila valoare, deoarece prezinta viata si realizarile unor fiinte divine care au trait in India in secolul trecut si la inceputul acestui secol, multe dintre faptele relatate putand sa para de necrezut pentru o minte inchistata de prejudecati si dogme. El descrie cum a intalnit fiinte care aveau puterea de a fi simultan in doua locuri (sfantul cu doua corpuri), fiinte care pluteau prin aer (levitau), care aveau puterea de a impregna cu un anumit parfum diverse obiecte, care traiau fara a consuma nici un fel de hrana (Therese Neumann, Giri Bala), relateaza cateva cazuri de vindecari miraculoase si de inviere a mortilor. Sri Yukteswar i-a marturisit discipolului sau ca scrierea acestei carti fusese prezisa de Lahiri Mahasaya in felul urmator: “ La 50 de ani dupa moartea mea, viata mea va fi descrisa intr-o carte, datorita profundului interes fata de yoga in Occident. Acest mesaj yoghin va face inconjurul globului, ajutand la stabilirea unei fraternitati umane, nascuta din perceptia directa a Tatalui unic".”

Paramahamsa Yogananda a facut cunoscuta Stiinta Kriya Yoga unui numar foarte mare de discipoli din intreaga lume. Dar el a pus accentul asupra practicii spirituale subliniind ca o intelegere teoretica, daca nu este insotita de o practica sustinuta, este lipsita de valoare. Referitor la acest aspect, Paramahamsa Yogananda le spunea discipolilor sai:

“Cel care doreste sa ajunga un virtuos al pianului va practica zilnic 12 ore pe zi. Daca practica numai cateva minute, cu mintea distrata, gandindu-se la altceva, nu va ajunge niciodata un bun pianist. La fel se intampla si cu fiinta care porneste in cautarea lui Dumnezeu. Cum ai putea sa speri ca Il vei gasi daca vei incerca numai pe jumatate? Va fi foarte dificil sa-l gasesti pe Dumnezeu. Daca un pianist trebuie sa munceasca foarte mult ca sa ajunga o personalitate, cu atat mai mult un aspirant trebuie sa se focalizeze in meditatia sa pentru a reusi sa inteleaga Infinitul. Pentru a va incuraja o sa va spun ca pe calea spirituala toti cei care vor depune eforturi sincere vor ajunge cu siguranta la tinta. Nu poti sa spui acelasi lucru in cazul ambitiilor terestre. Nu oricine poate deveni un celebru pianist pentru ca, indiferent de domeniul de activitate, in varf este loc doar pentru cateva persoane. Insa toti oamenii pot sa realizeze plenar ca sunt copiii lui Dumnezeu”.

Paramahamsa Yogananda a fost un mare maestru spiritual al acestui secol care a urmarit sa reveleze Occidentului bogatia spirituala a Orientului si care a dorit sa trezeasca in sufletele semenilor lui dorul de Dumnezeu.

“ Cum sa-l iubesti pe DUMNEZEU? Iubeste-L asa cum un sarac iubeste banii, asa cum un inecat tanjeste dupa o gura de aer, asa dupa cum o fiinta ratacita in desert tanjeste dupa o cana de apa. Iubeste-L cu inflacararea primei iubiri a tuturor indragostitilor. Atunci cand vei invata sa-L iubesti cu toata inima ta, atunci Il vei gasi. Doar atunci vei fi cu adevarat yoghin, fiinta ce a atins uniunea cu Dumnezeu.

Contopirea cu Fiinta Preaiubita Cosmica este cea mai minunata experienta posibila. Este vis in vis, bucurie in bucurie, un milion de divine iubiri intr-una singura ce-ti vor topi inima. In orice punct din spatiu te-ai afla, vei primi dragostea Sa, stralucind cu intensitatea a milioane de sori. De fiecare data cand vei gandi ca ai epuizat dragostea Lui vei simti cum un val infinit te cuprinde si te topeste in fericire. Acesta este extazul divin!”