Dacă ar fi făcut parte din Înalta Curte a lui Indra,
ar fi fost surghiunit de nenumărate ori şi trimis jos, pe pământ, drept pedeapsă.
Dar el nu era în grădina paradisului.
Se afla în familia sa şi fiecare din noi trebuia să i se supună fără condiţii.
Roţile trenului bat ritmic - tac, tac, tac, tac - ca o melodie, ele nu pot vorbi, pot numai cânta.
Un cântec mi-a venit şi mie în minte:
"cineva dedeparte a apărut în preajma mea. Stă tăcut, învăluit în întuneric"...
Pe atunci nu prea aveam ocazia să ascultăm cântecele lui Rabi Tkakur, sau Rabindra-Sageet,
cum i se mai spunea.
Nu se aflau prea mulţi cântăreţi profesionişti în Calcutta.
- - Amrita.- Da, i-am răspuns.
- Priveşte-mă, te rog.
M-am întors şi am privit în sus, către el.
Ne uitam unul în ochii celuilalt.
Am rămas nemişcaţi, privindu-ne cu încântare.
Îl văd şi acum, exact aşacum îl vedeam atunci.
Agăţat de cureaua de piele a cuşetei de deasupra noastră,
se aplecă spre mine şi mă privi în ochi.
După un timp, amândoi am izbucnit în râs. În timp ce discuta cu tata filosofie adâncă,
şi-a întins încet picioarele ca să mi le atingă pe-ale mele.
Mi-am retrasdeîndată picioarele, încercând să mă conving că este vorba de-un accident.
L-am privit puţin speriată.
Un fior straniu mi-a străbătut trupul şi
un gând absurd m-a fulgerat fără voie.
Ce voi face când acest om va pleca?
Şi deodată m-am simţit foarte dezolată şi nenorocită.
Nu eram perseverentă, îmi plăcea să stau pe pervazul ferestrei,
cu o carte în mână,
şi să-mi las gândurile să zboare către o ţară îndepărtată.
Omul nu este niciodată mulţumit cu tot ceea ce a primit în dar.
El însuşi este un creator, misiunea sa fiind aceea de a-şi transforma necazul în fericire.
Am citit poemul dar nu eram suficient de matură ca să-i înţeleg semnificaţia. Acum simt că grijile şi fericirea se pot amesteca între ele.
Câteodată citeam împreună până la 11 noaptea.
"Tu eşti un pelerin în drum spre un templu îndepărtat
Eu sunt un copac, îmi întind umbra spre a săruta pământul pe care păşeşti,
O, pelerinule, împart cu tine pedeapsa,
La picioarele tale îmi depun florile şi tămâia.
Eu voi rămâne la marginea drumului, ca martor al trecerii tale".
Îşi întinsese umbra răcoroasă peste drumul tatălui meu,
pentru a-i alunga oboseala.
Nu dorea nimic pentru ea însăşi,era
nimbată de pasiunea dragostei ei, sacrificând întotdeauna propriu-i confort.
Viaţa mamei este sublimă, totuşi nu doresc să fiu ca ea.
Nu mă pasionează modul ei de viaţă.
Dă-mi forţa, o, dă-mi forţa!
Fă-mi mintea puternică, încât să accept toate
stavilele pe care mi le pui în cale,
să pot îndura cele mai cumplite blestemeale lumii".
Cântecul mi se derula mai departe în minte. M-am întrebat:
"Ce se înţelege prin necazuri omeneşti?
Stăteam în picioare, la fel şi el - nu aveam curajul să mă aşez, cine ştiede ce - şi nici el nu se aşeza. Am deschis pianul şi stăteam cu spatele spre el.
Oare aşteptam ceva? Se va întâmpla ceva ciudat?
Era foarte aproape demine, dar nu mă atingea.
Ar fi putut să pună mâna pe umărul meu dar nu afăcut asta.
Exista un mic spaţiu liber între mine şi el.
Stăm tăcuţi şiîmpietriţi. Îi simt prezenţa cu întregul meu trup.
În mintea mea îi simt chiar atingerea. Ciudat. Golul nu este gol, este plin de eter. Eu nu ştiu ce esteacela eterul, dar cred că trebuie să fie acela ce ne apropie cu o mânănevăzută.
În jurul meu, atmosfera este plină de respiraţia sa. "Briza parfumată adie deasupra florii obosite de seară,
umplându-i ramurile de o neîmplinită îmbrăţişare"
a început să recite un poem de Rabi Thakur.
Închinat femeii, poemul spunea:
"O, femeie, poţi dubla gloria unui rege cu atingerea mâinii tale,
totuşi glorie ţie, căci cu aceleaşi mâini scuturi praful în casa ta..."
- Opreşte-te, Mircea, opreşte-te! Mi-ai zdrobit mâinile. M-ai ucis.
Şi-a ridicat faţa. Am privit la el fascinată. Nu voiam să mă mişc de lângăel.
Un fel de clopote au început să-mi bată
prin vene astea nu erau, cusiguranţă, semnele unei boli -
un fluture părea să-şi fi desfăcut aripile de-o parte şi de alta, pe umerii mei.
Aş fi putut să zbor cu uşurinţă acum.
Mircea şi-a îngropat din nou faţa în mâinile mele.
Cerul a coborât pe pământ,soarele şi cerul păreau una cu pământul, am rămas fără cuvinte, ţintuită degreutatea unui sărut.
Noaptea aceea era minunată.
Razele lunii creionau un mozaic de umbreşi de lumini,
prefăcând acea stradă din Calcutta în Indrapuri - un paradis.
Stau pe terasă - ceasul bate - una, două, ding, dang.
Luna traversează cerul,la fel şi Orion, Kalpurush.
Stau singură aplecată peste balustradă.
Nu mi-am legat părul, aşa că şuviţele cad în dezordine.
Îmi zăresc umbra pe perete. O privesc.
Am auzit odată expresia: "a pluti într-un ocean de fericire".
Acum înţeleg ce vrea să spună. Mintea meaa devenit una cu lumina lunii, sunt ca o
somapayees.
Am băut din suculotrăvitor - esenţă de lună, plutesc pe
akasganga
(Calea Lactee), Gangelesacru al cerului.
Într-o mână ţin lampa stelelor, la gât un colier de stele - priveşte arzătoarea
capella
Brahmahriday, semnul purpuriu de pe frunteamea.
La picioare îmi răsună clopoţei de stele - tinc, tinc, tinc, tine, tine - nu,nu, acestea nu sunt sunetele clopoţeilor, este un pian.
Mircea cântă încamera lui.
Sunt sigură că va rămâne să cânte până noaptea târziu.
Ca şi mine, nu va fi în stare să adoarmă.
Ştiu ce vrea. Perdeaua se mişcă uşor şi
simt un imbold al luminii misterioase, necunoscute.
"Dragostea mea să zboare către tine, mentorul meu.
Nu-mi voi apropia niciodată nimic şi pe nimeni, pentru a-mi deveni mai drag"? Oare fug de adevăr?
T oate strunele minţiimele cântă această muzică. El este cântăreţul.
El este cel care cântă aceastămelodie în mine. El este cel care a făcut să apară acest val de muzică în trupul şi în mintea mea.
Pătrund în lumea asta minunată prin cântecele sale.
Undeva a scris:
"Când privesc la această lume prin muzica ta,
numai atunci pot să o cunosc, totul îmi devine familiar".
Poate să se rupă oare acest fir? Dacă da, atunci şi eu aş fi zdrobită.
Dar nu i-am spus-o niciodată. Nu i-am dat niciodată ocazia de a-mi cunoaşte gândurile.
Aşa că plutea în necunoscut.
Nu avea nici un semn care să-i dea sentimentul de încredere în mine.
Nu sunt eu, ci mâna mea, care a greşit în acest fel.
Când razele soarelui cad pe floare şi o fac să-şi deschidă petalele,
ea nu ştie că ascultă o comandă pentru obţinerea fructului.
Aşa şi dragostea, luminoasă, caldă, minunata dragoste,
ca şi raza de soare,m-a pătruns
şi m-a făcut să aştept nerăbdătoare.
Mâna mea se desprinsese uşor de trup sau eu devenisem întreaga mână.
Toate simţurile mele erau concentrateacolo şi întreaga mea fiinţă a început să pulseze în locul acela.
Nu mi-amdat seama cât timp şi-a ţinut mâna mea lipită de piept.
Pieptul şi gâtul său lesimţeam pe cot iar faţa peste umărul meu.
Nu stătea, se mişca mereu.Treptat, mâna mea s-a transformat.
Nu a mai rămas un obiect din carne şi sânge, întreaga materie solidă a dispărut. S-a prefăcut într-o străfulgerare din infinitul cer.
Toţi atomii şi moleculele ei s-au dezagregat - se rotesc şi dansează asemenea planetelor şi constelaţiilor - planete, stele, luna şi soarele se aflau acum în locul lor. Stăteam nemişcată.
Aveam ochii închişi şi lacrimile îmi curgeau pe obraji.
"De ce mi-ai dat dragoste în inimă,
Doamne, când mi-ai interzis frumuseţea?"
I-am spus: "Eşti aşa de bine făcută, încât versul ăsta nu arenici un rost".
Dezamăgită, a început să bombăne: "Dar este atât de frumos!"
Nu cu mult timp înurmă, vorbind despre prietenie, tata a spus că definiţia unui prieten în sanscrită este:
"Cineva în legătură cu care despărţirea este insuportabilă".
Coborând, am simţit o nerăbdare în tot trupul.
Nu-mi aduc exact amintede tot ce s-a întâmplat în ziua aceea, deoarece nu ţineam un jurnal. Scriu despre ceea ce s-a petrecut cu 42 de ani în urmă -
nu dintr-o agendă, ciefectiv numai din memorie -- aşa că nu ştiu dacă succesiunea secvenţelor este corectă - ceea ce atunci a fost înainte sau după.
O viaţă pierdută pentru totdeanna
Dincolo de mările timpului
Dacă ar fi să se reîntoarcă în totalitate
Înlăuntrul inimii Sub formă de lumină
Şi stând Alături de lună şi de stele...
Acest soare Îmi va releva Forma universală...
Atunci nu va fi altă cale
Şi mă voi preda, o Doamne,
Şi-ţi voi cere binecuvântarea.
