Minunea de la Vasta

Localizată în aşezarea Vasta din Grecia, biserica Sfânta Teodora este una dintre cele mai minunate și mai vestite bisericuţe din lume, fiind unică prin faptul că din zidurile ei au crescut în mod miraculos mai mulți copaci uriași, fără însă a o deteriora câtuși de puțin.
Sfânta Teodora, în memoria căreia a fost construită această biserică, a trăit în secolul al XI-lea, în perioada bizantină. Atunci când regiunea în care locuia a fost asaltată de bandiţi, Sfânta Teodora dorind să-şi apere satul, s-a deghizat în soldat şi a intrat în rândurile luptătorilor. Sfânta nu a supravieţuit luptei, dar se spune că, înainte de a-și da ultima suflare, ea ar fi şoptit cuvintele: „Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu, iar părul meu să devină pădure de copaci.”

Locuitorii din Vasta, mişcaţi de eroismul sfintei şi îndureraţi pentru pierderea ei, au construit o biserică din piatră, chiar pe locul bătăliei în care sfânta Teodora și-a pierdut viața.
Legendele locului spun că un râu din zona respectivă și-a modificat cursul pentru a curge chiar pe sub temelia lăcașului construit în memoria sfintei. Mai apoi, din acoperişul bisericii au început să crească copaci ale căror rădăcini nu se văd nici în interiorul bisericii, nici sub tavan şi nici pe pereții exteriori ai clădirii. Copacii au deja sute de ani, dar rădăcinile lor nu sunt nici acum vizibile. În total, pe acoperișul bisericuței au crescut 17 copaci uriaşi. Cea mai mare parte dintre ei sunt înalţi de peste 30 de metri, unii având o grosime de peste un metru, mulţi având o greutate de peste o tonă.

 

Cu toate că acoperişul bisericuţei are doar câțiva centimetri și nicio întăritură specială, aceasta rezistă ca prin minune. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul mărturisesc că le este imposibil să explice cum anume cresc acești copaci pe un acoperiş atât de subţire fără ca biserica să se prăbuşească.
Sfânta Teodora din Vasta a ajuns, în scurt timp, foarte cunoscută și iubită de creştinii din zonă. Minunile nu au întârziat să apară, mulţi găsindu-şi alinare la mormântul ei. Biserica Ortodoxă a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele la Vasta sunt din ce în ce mai multe.

Oamenii de ştiinţă despre minunea din Vasta

În anul 2003, la cel de-al patrulea Simpozion de Archaeometrie din Grecia a fost prezentat un raport geofizic asupra bisericuţei din Vasta. Cercetători de la Universitatea din Patras au venit special în Grecia pentru studia minunea. Bisericuţa se află în grija Arhiepiscopiei locului, dar şi sub ocrotirea Ministerului Culturii, fiind considerat un monument bizantin de valoare naţională.
Minunea de la bisericuța din Vasta se vede cu ochiul liber: rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nici o parte a ei. Acoperişul are o grosime de doar câţiva centimetri, pereţii sunt şi ei din piatră, fără crăpături sau găuri. Rădăcinile nu se văd nici în interior, nici înafară. Datorită acestora, micuţa clădire se afla sub o imensă presiune. În timp biserica a avut nevoie de unele restaurări minore, care au fost necesare mai ales din cauza curiozităţii unora care au încercat să înţeleagă misterul.

 

A fost realizat și un test cu ultrasunete. Pereții au fost analizaţi bucăţică cu bucăţică. Astfel s-a putut vedea cum rădăcinile copacilor „se scurg” parcă prin micile spaţii rămase libere între pietrele zidurilor, până în pământ. Mica biserică a devenit un „corp viu”.      
Arheologii mărturisesc că aceasta este o minune unică în lume, la care nu s-a găsit încă o explicație științifică: cum anume rădăcinile copacilor au urmat exact spațiile libere dintre pietre pentru a crește prin pereți, fără a-i deteriora în niciun fel, și cum anume bisericuţa şi acoperişul ei au rămas intacte.

Afirmațiile unor specialiști

Loukas Constantin, geolog: „Nu există o explicaţie din partea geologiei. Este vorba de o minune continuă.” (1987).
Gheorghe Raptis, silvicultor: „Întregul fenomen depăşeşte orice explicaţie logică, firească şi ştiinţifică a omului.” (1992).
Elefterie Beligiannis, inginer: „De vreme ce vânturile care suflă pe acolo au puterea să dezrădăcineze arbori, se poate înţelege clar cu ce mare putere apasă cei 17 copaci asupra acoperişului.” (1986).
Elena Stavrogiannis, arhitect: „Fenomen inexplicabil ştiinţific. Greutatea copacilor și puterea vânturilor ar fi trebuit ca, datorită poziţiei bisericuţei, precum și a construcţiei șubrede, ţinând seama şi de vechimea ei, să o dărâme demult. Însă ea a rămas în picioare de atâtea secole, fără stricăciuni serioase” (1993).

Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: „Întreaga creştere,existenţa şi viaţa  copacilor de pe acoperişul bisericuţei Sfintei Teodora uimeşte, depăşeşte orice raţiune şi explicație. Aceasta arată o însuşire rară: intervenţia lui Dumnezeu pentru făptura Lui prin săvârşirea minunii.” Makrigiannis, geolog: „Şaptesprezece uriaşi sprijiniţi pe nimic. Toţi aceşti arbori imenşi sunt înrădăcinaţi pe nimic sau, mai bine-zis pe acoperişul gros de câţiva centimetri! Cea mai mare surpriză ne aşteaptă însă înăuntru. Nicio rădăcină, cât de mică, nu iese dintre zidurile vechi ale bisericii. Nicio crăpătură care să fie cauzată de ei! Atunci când vântul bate printr-un copac uriaş al bisericuţei, rădăcinile lui formează nişte pârghii atât de puternice, încât micul aşezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog sunt în măsură să ştiu foarte bine că zidurile s-ar fi crăpat şi s-ar fi spart chiar și numai din cauza unui singur copac, cu atât mai mult că sunt 17.” (1993).