Neale Donald Walsch

Rugăciunea corectă nu este deci rugăciunea de cerere, ci rugăciunea de recunoştinţă.
Dacă tot ceea ce faceţi voi e doar să urmaţi regulile altcuiva, atunci nu aţi evoluat, v-aţi supus.
Iluminarea înseamnă a înţelege că nu ai unde să mergi, că nu ai ni­mic de făcut şi că nu trebuie să fii nimeni altcineva decât exact cel ce eşti chiar acum.
Dumnezeu este pretutindeni. De aceea, Dumnezeu nu este ni­căieri anume, deoarece, pentru a fi undeva anume, Dumnezeu ar tre­bui să nu fie în altă parte - ceea ce nu este posibil pentru Dumnezeu.
E foarte romantic să spui că, din clipa în care a intrat cineva special în viaţa ta, te simţi desăvârşit. Totuşi, scopul unei relaţii nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârşească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvâr­şirea ta.
Rostul vieţii nu este să ajungeţi undeva, ci să vă daţi seama că deja sunteţi acolo şi că aţi fost din totdeauna. Sunteţi din totdeauna şi pentru totdeauna - în momentul creaţiei pure.
Viaţa nu este un produs al întâmplării.
Nimeni nu vine către voi în mod accidental.
Transparenţa este, de fapt, un alt cuvânt pentru adevăr.
Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie să vă asiguraţi că daţi ascultare adevăratelor sentimente şi nu unui model contrafăcut, construit în mintea voastră.
Pentru ca sufletul să trăiască experienţa grandorii sale, el trebuie să ştie ce înseamnă grandoarea. Şi asta nu poate s-o ştie, dacă în jurul lui nu există decât grandoare.
Adevărul este neîndurător. Asta-i problema cu el. Nu te lasă în pace, se furişează spre tine din toate părţile, arătându-ţi adevărata faţă a lu­crurilor şi aceasta te poate deranja.
Visaţi la o lume în care niciodată unul nu-l mai judecă pe celălalt, în care nu se mai pun condiţii, înainte de a se oferi dragoste şi în care frica nu mai este niciodată un mijloc de a se obţine respect.
Pentru suflet, este foarte clar că scopul lui este evoluţia. Acesta este singurul lui scop. Pe el nu-l interesează realizările trupului sau dez­voltarea minţii. Toate acestea nu au nici un înţeles pentru suflet.
Dacă te gândeşti că eşti deprimat, abătut, gândeşte-te din nou. Dacă te gândeşti că lumea este un loc rău, plin de evenimente negative, gândeşte-te din nou. Dacă te gândeşti că viaţa ta se prăbuşeşte şi că nu mai ai nici o şansă să o refaci, gândeşte-te din nou.
Frica ne înfăşoară corpurile în haine. Dragostea ne permite să stăm goi. Frica înhaţă şi acaparează tot ce avem, dragostea dăruieşte tot ce a­vem. Frica îmbrăţişează averi, dragostea îmbrăţişează pe cel iubit. Frica ţine strâns, dragostea dă drumul. Frica înveninează, dragostea mângâie. Frica atacă, dragostea iartă.
Salvarea voastră nu se află în acţiunea altuia, ci în acţiunea şi reac­ţia voastră.
Nu există "ar trebui" şi "nu ar trebui" în lumea lui Dumnezeu. Fă ce vrei. Fă ceea ce te reflectă, ceea ce te reprezintă ca o versiune mai grandioasă a Sinelui tău. Dacă vrei să te simţi prost, simte-te prost. Dar nu judeca şi nu condamna, pentru că tu nu ştii de ce se întâmplă un lucru şi nici ce scop are el.
Sufletul tău înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
Există un scop divin în spatele a tot ceea ce se află - şi deci o prezenţă divină în totul.
Dacă ai nevoie de o revelaţie, nu poţi să o ai, pentru că însuşi actul de a cere este o afirmare a faptului că ea lipseşte.
Într-un moment de mare tragedie, încercarea la care sunteţi supuşi este întotdeauna să liniştiţi mintea şi să treceţi în adâncimea sufletului vostru.
În majoritatea cazurilor, voi nu vreţi să dovediţi că părinţii voştri, şcoala voastră, religiile voastre, tradiţiile voastre, scrierile voastre sfinte greşesc - aşa că vă negaţi propria experienţă în favoarea a ceea ce vi s-a spus să gândiţi.
De-a lungul tuturor coridoarelor experienţei umane s-a auzit ecoul acestui Adevăr: Dragostea este răspunsul. Dar voi nu aţi ascultat.
Vezi frumuseţea acolo unde doreşti să o vezi. Vezi urâţenia acolo unde ţi-e frică să vezi frumuseţea.
Dragostea este energia care se extinde, se deschide, trimite departe, stă pe loc, scoate la iveală, împarte cu alţii, vindecă.
Marele har a lui Iisus a fost că El i-a văzut pe toţi aşa cum erau ei cu adevărat; El a refuzat să accepte aparenţele. El a refuzat să creadă ceea ce credeau alţii despre ei înşişi. El a avut întotdeauna gândirea cea mai înaltă şi întotdeauna i-a invitat şi pe ceilalţi să o aibă.
Indiferent de ce gândeşti, indiferent de ce spui, după cuvintele "eu sunt" se pun în mişcare, se pornesc, vin către tine experienţele.
Dacă Dumnezeu este ţinta ta, atunci ai noroc; pentru că Dumnezeu este atât de mare încât nu se poate să nu nimereşti.
Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele. Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele.
Dumnezeu te-a creat pe tine după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Tu ai creat restul prin puterea pe care Dumnezeu ţi-a dat-o.
Un adevărat profesor nu este cel care ştie cel mai mult, ci cel care îi face pe cei mai mulţi să ştie.
Lasă fiecare suflet să meargă pe drumul lui.
Când nu este nimic de care să-ţi fie frică, nu există nimic care să te facă mânios.
Dumnezeu a creat procesul vieţii şi viaţa însăşi aşa cum o cunoşti. Totuşi Dumnezeu ţi-a dat liberul arbitru să dispui cum vrei de viaţa ta.
Vă îngrijiţi voi sufletul? Îl băgaţi măcar în seamă? Îl vindecaţi sau îl răniţi? Evoluaţi sau vă veştejiţi? Vă extindeţi sau vă contractaţi?
Voi faceţi ceva şi mai rău decât să condamnaţi, pur şi simplu căutaţi să vătămaţi ceea ce nu alegeţi. Încercaţi să-l distrugeţi. Dacă există o per­soană, un loc sau un lucru cu care nu sunteţi de acord, îl atacaţi. Dacă există o religie care nu este conformă cu a voastră, o consideraţi greşită. Dacă există un gând care-l contrazice pe al vostru, îl ridiculizaţi. Dacă există o idee diferită de a voastră, o respingeţi. Aici greşiţi voi, deoarece creaţi numai o jumătate dintr-un univers. Şi nu puteţi nici măcar să înţelegeţi jumătatea voastră, atunci când o res­pingeţi, din pornire, pe cealaltă.
Nimic nu se întâmplă la voia sorţii.
Ţelul este să-i ajuţi pe cei slabi să devină puternici, nu să-i laşi să devină şi mai slabi.
Ceea ce urmăreşte sufletul reprezintă cel mai înalt sentiment de dra­goste pe care ţi-l poţi imagina. Aceasta este dorinţa sufletului. Acesta es­te scopul lui. Sufletul caută sentimentul. Nu cunoaşterea, ci sentimentul. El are deja cunoaştere, dar cunoaşterea este conceptuală. Sentimentul ţine de experienţă.
Cei care se străduiesc atât de tare să-şi depăşească toate patimile pă­mânteşti muncesc atât de din greu, încât s-ar putea spune că aceasta a de­venit pentru ei o patimă. Ei au o "patimă pentru Dumnezeu"; o patimă de a-L cunoaşte. Dar patima e patimă. Şi, a negocia una în schimbul alteia, nu o elimină.
De unde ţi s-a dat, ţi se va mai da.
Dacă păcatul ar exista, el ar fi acesta: să îţi dai voie să devii ceea ce eşti, datorită experienţei altora. Acesta este "păcatul" pe care l-aţi comis. Voi toţi. Voi nu aşteptaţi propria voastră experienţă, voi acceptaţi experienţa altora ca pe o scriptură (ad litteram), şi apoi, când întâlniţi pentru prima dată adevărata experienţă, voi extindeţi ceea ce credeţi că ştiţi deja şi asupra acestei noi experienţe.
Uneori, cel mai bun mod de a iubi pe cineva şi cel mai mare ajutor pe care i-l poţi da este de a-l lăsa în pace sau de a-i da puterea de a se ajuta singur.
Când te surprinzi având gânduri negative, gândeşte-te din nou.
Sentimentul este limbajul sufletului.
Dacă un fulg de zăpadă are o formă absolut perfectă, nu crezi că ace­laşi lucru s-ar putea spune despre ceva atât de minunat cum ar fi viaţa ta?Dumnezeu este în tristeţe şi în râs, în amărăciune şi în bucurie.Majoritatea oamenilor definesc ca fiind "rău" tot ceea ce e diferit de ei.Secretul cel mai adânc este că viaţa nu e un proces de descoperire, ci unul de creaţie.
Trebuie să încetaţi de a-L vedea pe Dumnezeu separat de voi şi pe voi separaţi unul de celălalt.
Lumea este compusă esenţialmente din două feluri de oameni: cei care îţi dau ceea ce ai nevoie şi cei care dreg.
Să-ţi trăieşti viaţa fără să te aştepţi la ceva, fără nevoia de a avea rezultate specifice - aceasta este libertatea.
Conceptul lui Iisus despre Iubirea Perfectă a fost să ofere tuturor persoanelor exact ajutorul pe care-l ce­reau, după ce le spunea ce fel de ajutor puteau primi.
Deşi am profunde remuşcări pentru că am învăţat provocând altora durere, sunt extraordinar de recunoscător pentru tot ce am învăţat şi mai am încă de învăţat mulţumită oamenilor din viaţa mea.
Iisus nu i-a vindecat pe cei pe care i-a vindecat, deoarece a conside­rat condiţia lor ca fiind imperfectă. El i-a vindecat pe cei pe care i-a vin­decat, pentru că a văzut că acele suflete aveau nevoie de vindecare ca parte a evoluţiei lor. El a văzut perfecţiunea procesului de evoluţie. El a recunoscut şi a înţeles intenţia sufletului. Dacă Iisus ar fi simţit că tot ceea ce înseamnă boală fizică sau mentală reprezintă imperfecţiunea, n-ar fi fost mai simplu să vindece pe toată lumea de pe planetă dintr-o dată?
Întreaga viaţă fizică funcţionează în concordanţă cu legile naturale. În clipa în care-ţi aminteşti aceste legi şi le aplici, stăpâneşti viaţa la nivel fizic. Ceea ce ţie îţi pare a fi pedeapsă - sau ceea ce numeşti rău sau ghinion - nu este altceva decât o lege naturală care se manifestă.
Credeţi că ştiţi deja ade­vărul! Credeţi că înţelegeţi deja cum stau lucrurile. Astfel că voi sunteţi de acord cu tot ceea ce vedeţi, auziţi sau citiţi, care se încadrează în para­digma înţelegerii voastre şi respingeţi tot ceea ce nu se încadrează. Iar aceasta numiţi voi a învăţa. Aceasta numiţi voi a fi deschis spre învăţă­tură. Din păcate, voi nu veţi fi niciodată deschişi spre învăţătură, atâta timp cât sunteţi închişi spre orice, în afară de propriul vostru adevăr.
E momentul ca omenirea să înceteze de a se mai autoamăgi, să se tre­zească, să-şi dea seama că singura problemă a omenirii este lipsa de dra­goste. Dragostea dă naştere la toleranţă, toleranţa dă naştere la pace. In­toleranţa produce război şi priveşte cu indiferenţă către condiţii de neîngăduit. Dragostea nu poate fi indiferentă. Nu ştie cum să o facă.
Pasiunea este dragostea de a face ceva.
Dacă nu intri înăuntrul tău, rămâi pe dinafară.
Gândul este energie pură.
Sunt încurajat de Dumnezeu să mă iert pe mine însumi pentru eşecurile mele şi să nu trăiesc în frică şi vină, ci să mă străduiesc în permanenţă - să continui să mă străduiesc - pentru a trăi experienţa unei viziuni mai înalte.
Toate acţiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai profund de una din cele două emoţii - frica sau dragostea. Există, într-adevăr, numai două emoţii - numai două cuvinte în limbajul sufletului.
De mii de ani încoace oamenii nu au încredere în promisiunile lui Dumnezeu, pentru motivul cel mai ciudat: erau prea bune ca să fie ade­vărate. Aşa că aţi ales o promisiune mai mică - o dragoste mai mică. Promisiunea cea mai mare făcută de Dumnezeu provine din dragostea cea mai mare.
Persistă lucrurile cărora le opui rezistenţă.
Cu cât eşti mai mult, cu atât poţi deveni mai mult şi cu cât devii mai mult, cu atât poţi fi mai mult.
Când treci în absolut, treci în iubire.
Dragostea este realitatea supremă. Este singura realitate. Realitatea completă.
Dumnezeu nu se arată ca Dumnezeu în Sine, din sau prin observare exterioară, ci prin experienţă interioară.
Ascultă-ţi sentimentele. Ascultă-ţi gândurile cele mai înalte. Ascultă-ţi experienţa. Ori de câte ori oricare dintre ele diferă de ceea ce ţi s-a spus de către un profesor sau ai citit în cărţile tale, uită cuvintele.
Modalitatea de a reduce durerea pe care o asociaţi cu experienţele şi evenimentele pământeşti - atât ale voastre cât şi ale altora - este prin a schimba felul în care le priviţi.
Gândul tău este părintele care dă naştere tuturor lucrurilor.
În absolut nu există trăire prin experienţă, ci numai cunoaştere.
Bucurie, adevăr, dragoste. Acestea trei sunt surori şi una te duce întotdeauna la cealaltă. Nu contează ordinea în care sunt aşezate.
Când le daţi copiilor voştri înţelepciune, nu le spuneţi ce să ştie sau ce e adevărat ci, mai degrabă, cum să ajungă la propriul lor adevăr.
A împărţi cu altul trebuie să fie un mod de viaţă, nu un edict impus de guvern. A împărţi cu altul trebuie să fie un gest voluntar, nu forţat.
Să nu numeşti ceva nenorocire sau eveniment fericit, până când nu poţi să decizi sau să-ţi dai seama de cum este folosită respectiva întâmplare.
Scopul unei relaţii este de a decide ce parte din tine ai vrea "să se a­rate", nu ce parte din celălalt ai putea să capturezi şi să păstrezi.
Cuvintele sunt cu adevărat mijlocul de comunicare cel mai puţin eficient. Ele sunt cele mai expuse la intrepretări greşite şi cel mai adesea prost înţelese.
Toate evenimentele, toate experienţele au ca scop crearea unor oportunităţi. Evenimentele şi experienţele sunt Oportunităţi. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
Vă gândiţi la voi ca fiind oameni în căutare de trezire spirituală, când de fapt voi sunteţi fiinţe spirituale încercand să faceţi faţă la trezirea constiinţei umane.
Emoţia este puterea care atrage.
Dacă vrei să ştii ce adevăr găseşti tu într-o anumită situaţie, gândeş­te-te ce simţi faţă de ea.
Mama a fost prima mea întâlnire cu un înger.
Dumnezeu este observator, nu creator. Şi Dumnezeu e gata să te ajute să-ţi trăieşti viaţa, dar nu în modul în care te-ai aşteptat tu.
Dumnezeu îţi cere ca tu să te incluzi pe tine însuţi printre cei pe care-i iubeşti.
Să nu invidiezi suc­cesul, nici să nu-ţi fie milă de cineva care suferă un eşec, pentru că tu nu ştii ce înseamnă succes sau eşec din punctul de vedere al sufletului.
Dacă tu crezi că Dumnezeu este cel care creează şi care decide toate lucrurile în viaţa ta, greşeşti.
Adevărul este că Dumnezeu vorbeşte cu toată lumea. Cu cei buni şi cu cei răi. Cu sfântul şi cu ticălosul. Şi, desigur, cu noi toţi.
Toţi oamenii sunt speciali şi toate momentele sunt deosebite.
Viaţa este o ocazie să cunoaşteţi ca experienţă ceea ce deja cunoaşteţi sub formă de concept.
Gândeşte-te la ce vrei să fii, să faci şi să ai, şi când ţi-e clar, nu te mai gândi la nimic altceva.
Vrei ca lumea să se schimbe? Fă schimbări în propria ta lume.
Cel mai Înalt Gând este întotdeauna acel gând care conţine bucurie.
Dumnezeu ştie ce ştii tu şi ceea ce tu ştii este ceea ce apare ca realitate a ta.
Deci, vrei ca viaţa ta "să pornească"? Începe imediat prin a-ţi imagi­na cum vrei să arate şi încadrează-te în ea. Verifică fiecare gând, cuvânt şi acţiune care nu este în armonie cu ea şi îndepărtează-te de ele.
În momentul în care tu făgăduieşti dragostea cea mai înaltă, îţi recunoşti, de fapt, cea mai mare frică. Pentru că primul lucru care te îngrijorează după ce spui "te iubesc" este dacă ţi se va răspunde la fel. Şi, dacă ţi se răspunde la fel, începi imediat să-ţi faci griji că vei pierde dragostea pe care abia ai găsit-o.
Divinitatea nu are nevoi.
Pre­tenţiile distrug relaţia.
Conşti­enţa creează experienţa.
Niciodată să nu implori. Apreciază.
Iubirea dă totul şi nu pretinde nimic.
Bucură-te de tot. Nu avea nevoie de nimic.
Înţelepciunea înseamnă cunoştinţe aplicate.
Vorbeşte sincer, ca să nu fii înţeles greşit.
Mintea ta ştie adevărul despre gândurile tale.
Pasiunea este Dumnezeu care vrea să te salute.
Facem să fie real lucrul căruia îi dăm atenţie.
A face ceva înseamnă a fi - trăit ca experienţă.
Vorbeşte cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.
Albul înseamnă toate culorile care există, combinate.
Cunoştinţele se pierd. Înţelepciunea nu e niciodată uitată.
Vorbeşte adesea, astfel încât cuvântul tău să nu fie uitat.
Vorbeşte numai întru adevăr. Acţionează numai întru dragoste.
Vorbeşte cu dragoste, astfel încât fiecare silabă să vindece.
Adu pace pe Pământ, aducând pace celor a căror viaţă o atingi.
Cele mai Clare Cuvinte sunt acele cuvinte care conţin adevărul.
Nicio acţiune care-i face rău altuia nu duce la evoluţie rapidă.
Vorbeşte deschis, ca nu cumva să se creadă că ai ceva de ascuns.
Vorbeşte cu bunătate, pentru ca toţi să poată cunoaşte Dragostea.
A avea nevoie de cineva este cel mai rapid mod de a omorî o relaţie.
Nu se poate să nu fii salvat. Iadul înseamnă să nu ştii acest adevăr.
Cel mai Mareţ sentiment este acel sentiment pe care-l numiţi dragoste.
Nu există nicio persoană sau niciun moment mai special decât celălalt.
Ca să-L cunoşti cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să ieşi din mintea ta.
Patima este focul care ne îndeamnă să exprimăm cine suntem cu ade­vărat.
Sufletului tău îi pasă numai de ceea ce eşti în timp ce faci orice faci.
Vorbeşte blând, ca nu cumva să se creadă că încerci doar să captezi atenţia.
Când gândurile tale sunt clare şi stabile, începe să le consideri ca adevăruri.
Oricine poate să iubească orice, în momentul în care înţelege ce face şi pentru ce.
Totul este viaţă şi viaţa este darul suprem; o comoară de nedescris; sfânta sfintelor.
Nimic nu rămâne la fel, nimic nu e static. Dar depinde de tine în ce fel se schimbă ceva.
Adevăraţii Maeştri sunt aceia care au ales să-şi câştige viaţa, mai curând decât existenţa.
Toate marile descoperiri s-au făcut când oamenii au acceptat şi au dorit să nu aibă dreptate.
Orice este făcut fără dragoste nu repre­zintă drumul cel mai rapid spre starea de Dumnezeire.
Vrei să fii ca şi Christos? Acţionează asemenea lui Christos, în fiecare clipă a fiecărei zile.
Când ceea ce face nu dă rezultate, un savant dă deoparte toate presupunerile şi o ia de la capăt.
Prin natura ei, viaţa nu poate să dea garanţii, pentru că aceasta ar con­tracara întregul ei scop.
Bucuria la locul de muncă nu are nici o legătură cu funcţia, dar este legată, în totalitate, de scop.
Când cineva intră pe neaşteptate în viaţa ta, află ce dar trebuie să pri­mească această persoană de la tine.
Ceea ce se întâmplă este, pur şi simplu, ceea ce se întâmplă. E cu to­tul altceva ce simţiţi voi faţă de aceasta.
Dacă doreşti garanţii în viaţă, atunci nu doreşti viaţa. Doreşti repetiţii pentru un scenariu care a fost deja scris.
Este în natura oamenilor să iubească - apoi să distrugă, apoi să iu­bească din nou - ceea ce ei preţuiesc cel mai mult.
Renun­ţarea nu este o decizie de a nega acţiunea. Renunţarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat.
Chiar şi în termeni pământeşti se poate spune, destul de corect, că, dacă nu ai nici o pasiune pentru nimic, nu trăieşti.
În măsura în care rugăciunea este susţinută în mod arzător ca fiind un adevăr, în aceeaşi măsură ea se va manifesta în experienţa ta.
Cel mai rapid mod de a ajunge la dragoste şi grijă faţă de întreaga omenire este să consideraţi întreaga omenire ca pe familia voastră.În fiecare zi caută adevărul, spune adevărul, trăieşte adevărul. Fă aceasta cu tine însuţi şi cu flecare persoană a cărei viaţă o atingi.
Nu poţi să-ţi asumi responsabilitatea pentru cât de bine acceptă celălalt adevărul tău; poţi doar să te asiguri de cât de bine este el comunicat.
Dorinţa e începutul întregii creaţii. Este primul gând. Este un senti­ment grandios din suflet. Este Dumnezeu care alege ce să creeze în con­tinuare.
Aceasta este esenţa fiecărei probleme pe care o trăieşti ca experienţă în viaţă - faptul că nu te consideri destul de demn ca Dumnezeu să-ţi vorbească.
Este momentul să te împrieteneşti iarăşi cu mintea ta. Fii alături de ea - s-a simţit atât de singură. Fii cel care o hrăneşte - a fost atât de flămândă!
Căsătoria este o taină sacră, dar nu din cauza obligaţiilor sacre pe care le implică, ci, mai de­grabă, din cauza oportunităţii unice pe care o reprezintă.
Dacă vorbeşti foarte mult despre Dumnezeu, probabil că o faci pentru că eşti încă în căutare. E bine aşa. E foarte bine. Trebuie doar să ştii unde te afli.
Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri. Fii atent să nu intri în viaţa altuia, dacă nu poţi să fii un dar.
Un Maestru practicant nu vorbeşte despre suferinţă; pur şi simplu, înţelege clar puterea Cuvântului şi alege, astfel, să nu spună nici o vorbă despre aceasta.
Dragostea perfectă este pentru sentiment ceea ce albul perfect este pentru culoare. Mulţi cred că albul este absenţa culorii. Nu este aşa. El include toate culorile.
Pentru că Dumnezeu nu porunceşte celor pe care Dumnezeu îi creează, Dumnezeu, pur şi simplu, le spune copiilor lui Dumnezeu: în felul acesta veţi şti că veniţi acasă.
În Lumea lui Dumnezeu, compasiunea e fă­ră de sfârşit, dragostea nu încetează niciodată, răbdarea nu se termină niciodată. Numai în lumea omului, bunătatea este limitată.
Spuneţi clienţilor voştri exact cât costă marfa sau serviciul pe care le oferiţi. Puneţi aceste două cifre pe etichetă: costul şi preţul. Mai puteţi fi mândri de cât cereţi?
Dumnezeu este energia pe care tu o numeşti imaginaţie. Dumnezeu este creaţie. Dumnezeu este primul gând. Şi Dumnezeu este ultima experienţă. Şi Dumnezeu este to­tul între ele.
Nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu, până nu ai încetat să-i mai spui că-L cunoşti deja pe Dumnezeu. Nu poţi să-L auzi pe Dumnezeu, până nu încetezi de a crede că L-ai auzit deja.
Datele dintr-un timp anterior sau o experienţă anterioară ar trebui să fie întotdeauna numai şi numai baze pentru noi întrebări. Comoara ar trebui să fie în întrebare şi nu în răspuns.
Adevărul şi Dumnezeu pot fi găsiţi în acelaşi loc: acolo unde este linişte. Când L-ai găsit pe Dumnezeu şi când ai găsit adevărul nu e nevoie să vorbeşti despre el. Se dezvăluie singur.
Iisus ştia că, dacă le dădea oamenilor ajutorul pe care-l cereau - în loc doar de ajutorul pe care voia El să-l dea, le dădea putere la nivelul la care ei erau pregătiţi să primească putere.
Până când nu veţi vrea să vă asumaţi responsabilitatea pentru tot, nu puteţi schimba nimic. Nu puteţi continua să spu­neţi că ei au făcut-o şi ei o fac şi ce bine ar fi dacă ei ar face ce trebuie.
Ceea ce Iluminarea îţi cere să faci este să ştii ceva ce n-ai trăit ca experienţă şi, astfel, să o trăieşti. Cunoaşterea deschide uşa experienţei, dar tu îţi închipui că lucrurile se întâmplă exact invers.
Fii un exemplu viu, însufleţit, al Celui mai Înalt Adevăr care sălăşluieşte în tine. Vorbeşte despre tine cu smerenie, ca nu cumva Cel mai Înalt Adevăr al tău să fie interpretat, în mod greşit, ca o lăudăroşenie.
Dumnezeu nu se arată ca Dumnezeu în Sine, din sau prin observare exterioară, ci prin experienţă interioară. Şi, atunci când experienţa interioară L-a arătat pe Dumnezeu în Sine, observaţia exterioară nu mai este necesară. Iar dacă observaţia exterioară este necesară, experienţa interioară nu este posibilă.
Procesul rugăciunii devine mult mai uşor când, în loc să trebuiască să crezi că Dumnezeu va spune totdeauna "da" la fiecare cerere, înţelegi în mod intuitiv că cererea însăşi nu este necesară. Atunci rugăciunea este o rugăciune de recunoştinţă. Nu este deloc o cerere, ci o afirmare a re­cunoştinţei pentru ceea ce este.
Ideile tale despre corect şi greşit sunt doar atât - idei. Ele sunt gân­durile care dau forma şi creează substanţa lui Cine Eşti. Ar exista un sin­gur motiv ca să schimbi toate acestea; un singur scop ca să faci o modi­ficare: dacă nu eşti mulţumit de Cine Eşti.
Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat.
Acum, un lucru este să fii dragoste şi cu totul alt lucru este să faci ce­va cu dragoste. Sufletul tânjeşte să facă ceva pentru ceea ce este, ca să se poată cunoaşte pe sine însuşi în propria sa experienţă. Aşa că, se va strădui să realizeze - prin acţiune - ideea lui cea mai înaltă.
Daţi-i înainte şi alegeţi preamărirea celorlalţi, dar consideraţi-i pe toţi ca pe nişte fiinţe asupra cărora voi vă puteţi revărsa întreaga preamărire, şi faceţi-o! Daţi-i înainte şi alegeţi să fiţi mai buni - dar nu mai buni de­cât alţii; mai degrabă, mai buni decât aţi fost înainte. Daţi-i înainte şi ale­geţi să aveţi mai mult, dar numai pentru ca, în felul acesta, să aveţi mai mult de dăruit.
Hai să ne gândim. Dacă fiecărei persoane de pe planetă i s-ar îndeplini nevoile fundamentale - dacă masa de oameni ar putea trăi în demni­tate, scăpând de lupta pentru supravieţuire - aceasta nu ar deschide oare drumul pentru ca întreaga umanitate să se angajeze în realizarea unor scopuri mai nobile? Oare măreţia individuală ar fi cu adevărat suprimată dacă s-ar garanta supravieţuirea individuală?
Îmbrăţişează fiecare împrejurare, însuşeşte-ţi fiecare vină, împărtăşeşte fiecare bucurie, contemplă fiecare mister, pune-te în pielea fiecă­ruia, iartă orice jignire (inclusiv cea adusă de tine), vindecă fiecare ini­mă, respectă adevărul fiecărei persoane, iubeşte Dumnezeul fiecărei per­soane, protejează drepturile fiecărei persoane, păstrează intactă demnita­tea fiecărei persoane, promovează interesele fiecărei persoane, îngrijeş­te-te de nevoile fiecărei persoane, acceptă că fiecare persoană este sfân­tă, scoate în evidenţă cele mai mari daruri ale fiecărei persoane, fă să se vadă binecuvântările coborâte asupra fiecărei persoane şi afirmă că viitorul fiecărei persoane este garantat în dragostea sigură a lui Dumnezeu.
Niciodată să nu oferi genul de ajutor care ia din putere. Niciodată să nu insişti să oferi ajutorul care crezi tu că este necesar. Lasă persoana sau oamenii care au nevoie de ajutor să cunoască tot ceea ce ai tu de dat - apoi ascultă ce vor; vezi ce sunt ei gata să primească.
Dorinţa de a fi ca celălalt este o emoţie naturală, care te îndeamnă să te străduieşti să fii mai mult. Este copilaşul de doi ani care se străduieşte şi se chinuie să ajungă la clanţa uşii pe care fratele mai mare o poate atinge. Nu e nimic rău în asta. Nu e nimic rău într-o asemenea dorinţă.
Cuvintele sunt, pur şi simplu, sunete rostite care înlocuiesc sentimentele, gândurile şi experienţa. Ele sunt simboluri, semne, embleme. Ele nu sunt Adevăr. Ele nu sunt realitatea.Nu ai venit în viaţa asta ca să înveţi ceva; trebuie doar să demon­strezi ceea ce ştii deja. În cadrul acestei demonstraţii pui în funcţiune tot ceea ce ştii şi te creezi din nou prin experienţă. În felul acesta, îţi justi­fici viaţa şi îi dai sens. În felul acesta, o faci să fie sfântă.
Dorinţa lui Dumnezeu este ca fiecare suflet să se întoarcă la Dumnezeu şi nu se poate ca Dumnezeu să nu-Şi împlinească propriile dorinţe.
Nu vei primi ceea ce ceri şi nu poţi avea nimic din ceea ce vrei.

Henri Rousseau

Frumuseţea reprezintă promisiunea fericirii.
Nimic nu mă face mai fericit decât să observ natura şi să pictez ceea ce văd.

Heraclit

Cultura este un al doilea soare pentru cei culţi.
Frumuseţea este armonia contrariilor.
Nimic nu este permanent cu excepţia schimbărilor.
Intraţi, intraţi, şi aici sunt zei.
Nici un om nu calcă în acelaşi pârâu de două ori, pentru că pârâul nu mai e acelaşi, şi nici el nu mai e acelaşi om.
Caracterul omului e destinul său.
Totul curge.
M-am căutat pe mine însumi.
Măgarul preferă aurului paiul.
Lucrurile îşi găsesc un repaus numai în schimbare.
Fără speranţă e imposibil să găseşti ceva de nesperat.
Dacă nu aştepţi imprevizibilul, nu vei găsi niciodată adevărul.
Unui om nu-i poate ramâne ascunsă lumina simţurilor, dar nici cea a minţii.
Dacă nu te aştepţi la neprevăzut, n-ai să-l găseşti, pentru că nu poate fi căutat şi nici nu i se dă de urmă.
Nu este bine să obţii tot ce vrei.

L. Wittgenstein

Scriptura este însuşită de către oameni cu credinţă (ceea ce înseamnă cu dragoste).
Munca în filosofie este propriu-zis o muncă asupra propriei fiinţe. Asupra modului cum vedem lucrurile.
Religia este, ca să spunem aşa, adâncul liniştit al mării, care rămâne liniştit, oricât de înalte ar fi valurile.
In cazul mortii, lumea nu se schimba, ci se termina. Moartea nu este un eveniment al vietii. Moartea nu se traieste. Daca prin eternitate nu se intelege durata nesfarsita, ci atemporalitate, atunci cine traieste in contemporanietate, traieste in prezent.

Euclid

Razele... se propagă în linie dreaptă şi pleacă la infinit.
Moartea este pentru aceia ce ştiu că au trăit cât o eternitate.
În geometrie nu există drumuri speciale pentru regi.
Tot ce este vizibil se vede în direcţie rectilinie.
Legile naturii sunt doar gândurile matematice ale lui Dumnezeu.

Marc Levy

Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul şi hotărârea de a te apleca pentru a o lua în braţe... şi a o păstra. Asta-i inteligenţa inimii.
Aş fi preferat să fii absent, dar tu te-ai mulţumit să nu fii lângă mine.
Trebuie să ai seninătatea de a accepta ceea ce nu poţi schimba, curajul de a schimba ceea ce poţi şi mai ales, înţelepciunea de a face diferenţa dintre ele.
Toate visele au un preţ.
Te iubesc, fără să ştiu cum să mă opresc din a te iubi, fără să ştiu nici cum, nici de ce te iubesc aşa, pentru că nu ştiu altfel. Unde nu eşti tu, nici eu nu mai sunt.
Nu poţi să le trăieşti pe toate, şi atunci important este să trăieşti esenţialul, iar fiecare dintre noi are "esenţialul său".
E îngrozitor să pierzi un om pe care l-ai iubit; însă ar fi şi mai cumplit dacă nu l-ai fi întâlnit niciodată.
Inteligenţa singură fără inteligenţa inimii este doar o simplă logică şi nu e mare lucru de ea.
Viaţa nu depinde decât de speranţa pe care i-o dai.
Visele trăite în doi alcătuiesc cele mai frumoase amintiri.
Plecarea nu e întotdeauna un abandon, este şi un mod de a păstra ceea ce ai trăit, dacă ştii să pleci înainte de a fi prea târziu.
Ce o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi aasculţi povestea, dacă ai vrea să ai încredere în mine, atunci poate că vei sfârşi prin a mă crede şi asta e foarte important fiindcă eşti, fără să ştii, singura persoană din lume cu care pot împărţi acest secret.
Singurătatea este o grădină în care sufletul se usucă, florile care cresc în ea n-au parfum.
Memoria este un artist ciudat, îţi desenează viaţa în culori mai vii, şterge ceea ce este mediocru şi nu păstrează decât cele mai frumoase linii, curbele cele mai emoţionante.
Marea ne poartă privirea, pământul picioarele.
Un lucru nu inceteaza sa existe numai pentru ca nu-l vedem cu ochiul liber.
Chiar şi cel mai neînsemnat amănunt poate redeştepta durerea.
Dragostea înseamnă îngăduinţă.
Timpul închide toate rănile, chiar dacă nu ne scuteşte de câteva cicatrice.
Când iubeşti, nu există distanţe.
Iubirea trăieşte hrănindu-se cu speranţe şi moare odată cu ele.
Viaţa nu-ţi oferă niciodată o a doua şansă de a face o primă impresie.
Ieri a trecut, mâine nu există încă, ce contează este astăzi, prezentul.
E de ajuns un grăuncior de speranţă ca să semeni un câmp întreg de fericire... şi un pic de răbdare, ca să-i laşi timp să crească.
Dacă destinul ar avea raţiunile lui, omul - aşa, fără imaginaţie, cum este - le-ar găsi mereu nod în papură.
Lucrul cel mai bun din noi e ascuns pe undeva şi trebuie să-i dăm o mână de ajutor ca să-şi deschidă aripile, nu să le sufoce.
Există suferinţe pricinuite de dragoste pe care timpul nu le şterge şi care pecetluiesc cu cicatricele lor nedesluşite zâmbetele.
Visele cele mai nebuneşti se scriu cu cerneala inimii.
Mâine e un mister pentru toată lumea, iar acest mister trebuie să provoace râsul sau dorinţa, nu frica sau refuzul.
Unele clipe au gustul eternităţii.
Dragostea e scurtă, dar amintirile durează mult.
Cea mai mare inconştienţă a omului este aceea a propriei sale vieţi.
Neputând concepe viitorul, am putea închide valiza şi trăi în prezent.
Când calculezi, când analizezi argumentele pro şi contra, iţi trece viaţa şi nu se petrece nimic.
Eternitatea existenţei omului se află doar în sentimentele pe care le împărtăşeşte cu semenii.
Nu vezi niciodată când vine goanga suferinţei: este aici şi, apoi, într-o bună zi, dispare nu se ştie cum...
Părinţii sunt nişte munţi pe care încercăm toată viaţa să-i escaladăm, neştiind că într-o bună zi noi vom fi aceia care le vom juca rolul.

Schiller

Iubirea e preţul iubirii.
Sufletele mari rabdă în tăcere.
O, Doamne, viaţa e totuşi frumoasă!
Sufletul acestui om cu ce pot eu să-l înlocuiesc?
Cine nu se teme de nimic, nu e mai puţin puternic decât acela de care se tem toţi.
Lumea nu-ţi poate dărui ceea ce nu primeşte de la tine.
Şi ceea ce-i frumos trebuie să moară.
Scurtă e durerea, şi veşnică-i bucuria!
Mai mult decât viaţa îmi iubesc libertatea.
Cu cât o greşeală ne orbeşte mai mult şi este mai ademenitoare, cu atât este mai mare triumful adevărului.
Uitarea este cea mai divină victorie.
Iertarea e regăsirea unei averi înstrăinate.
Ştie ce este iubirea numai acela care iubeşte fără speranţă.
Numai stăruinţa duce la ţintă, numai abundenţa duce la claritate, şi-n abis se află adevărul.
Cine vrea să realizeze ceva excelent şi năzuieşte să producă ceva mare, acela să-şi concentreze în tăcere şi neobosit în punctul cel mai mic puterea cea mai mare.
Iute se apropie moartea de om; lui nu-i este dat nici un răgaz; ea îl doboară în mijlocul carierei, îl smulge în plină viaţă. Pregătit sau nu să meargă, el trebuie să stea înaintea Judecătorului său!
Voinţa omului este un privilegiu, o idee înaltă, chiar când nu se ia în consideraţie folosirea ei morală. Simpla voinţă ridică deja pe om deasupra animalităţii, iar voinţa morală îl saltă până la divinitate.

Dumitru Stăniloae

Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis.
Răstignirea este prima înălţare.
Sfânta Treime este suprema taină a existenţei.
Nimeni nu-şi poate da seama cât de mult valoarează el pentru altul, dar îşi dă seama cât valorează altul pentru el.
Numai conştiinţa lui Dumnezeu poate întemeia iubirea faţă de om şi numai conştiinţa omului poate întemeia voinţa de veşnicie a omului şi de înaintare în lumina infinită şi eternă a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu conştient poate preţui pe om şi numai un om conştient poate preţui pe Dumnezeu.
Iubirea e tare pentru că poate merge până la moarte.
Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a deschide.
Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării.
Iubirea cuprinde toate virtuţile şi este contrară tuturor păcatelor. Ea este sursa tuturor formelor de bine.
Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eului meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centrul existenţei mele, încât îmi substitui eul meu.
Orice persoană este în mod natural un focar al iubirii. Începând de la ultimul focar al iubirii - care este Dumnezeu Tatăl - continuând prin iubirea Fiului - care este viţa din care provin şi în care sunt mlădiţele - între toate e unitatea iubirii, care dă vinul bucuriei.
Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei.
Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău.
Dumnezeu ne ia ca pe nişte copii şi ne arată într-o legănare iubirea Sa.
Eu am nevoie de cineva să mă descopere, să mă înţeleagă, să mă întregească cât mai deplin.
Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi înşine.
Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătura cu Dumnezeu.
Lumea nu este doar un dar, ci şi o sarcină pentru om.
Îndumnezeirea este desăvârşirea şi deplina pătrundere a omului de Dumnezeu, dat fiind că în alt chip el nu poate ajunge la desăvârşire şi deplina spiritualizare.
Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vieţii şi al raţionalităţii.
Sfânta Treime nu este prezentă doar în învăţătura lui Hristos, ci e lucrătoare în tot ce face El.
Lumea este un pedagog spre Hristos.
Patimile sunt dorinţe întoarse asupra relativului în care căutăm absolutul.
Omul e făcut cu o aspiraţie spre viaţa veşnică. Spre aceasta se pregăteşte în viaţa lui pământească.
Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic.
Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât devine mai mult om.
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii.
Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul.
Iisus Hristos, ipostasul supremei afecţiuni şi raţiuni, intră cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legătură interumană, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire.
A fi chip al lui Dumnezeu înseamnă a fi partener de dialog cu Dumnezeu. Iar iubirea lui Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat o dată în dialog cu El. Astfel se motivează de ce omul a fost făcut spre o existenţă eternă.
Îmi eşti necesar mie nu pentru a te face subordonatul meu şi slujitorul meu, ci pentru a-mi fi tu mie centrul meu de preocupare şi de slujire. Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eu-lui meu.
Treimea nu se reduce la o esenţă divină abstractă şi impersonală, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-şi extind iubirea Lor peste noi şi în noi, în Hristos Care pătimeşte pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheamă de asemenea să înaintăm cu ajutorul Său spre o umanitate asemenea umanităţii Sale: o umanitate care vrea să sufere pentru ceilalţi ca să-i înnobileze, ca să facă bucurie Tatălui ceresc, dându-I bucuria de a vedea că înaintăm prin iubirea dintre noi spre iubirea faţă de El.
Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura.
Chipul uman al lui Hristos este alcătuit din armonia a nenumărate virtuţi, a nenumărate aspecte ale binelui, care reflectă în chip uman însuşirile lui Dumnezeu. Cel ce prin fapte statornice de diferite feluri imprimă în sine diferitele virtuţi, imprimă prin aceasta înseşi trăsăturile chipului lui Hristos sau dă formă umană, în persoana sa, însuşirilor lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Şi aceasta e o adevărată participare la Dumnezeu şi o reflectare a lui Dumnezeu prin fiinţa noastră personală.

Mihai Leonte

Mama mea, tu eşti departe
Acolo unde mergem toţi,
Eu te simt totuşi aproape
Eşti printre vii, nu printre morţi.

Tu m-ai păzit pe drumul vieţii
Acolo unde îmi era mai greu,
Te vedeam în zorii dimineţii
Şi aşa te voi vedea mereu.

Când arde dorul poţi să spui,
Cât ţi-e de greu? Aştepţi,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeţi.

Timpul trece foarte greu.
Te uiţi la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun ?

Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul foarte bine,
Că fiinţa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.

Cu smerenie

Doamne, nu pot să te mint,
Tu ştii bine cine sunt.

Tu cu Înaltat-ţi bunătate,
Pe Pământ mi-ai dat de toate.

Tot ce-mi dai consider Sfânt,
Şi din suflet eu Te cânt.

De Tine, sufletul mi-e plin,
Cu smerenie mă-nchin,

Cu puterea ta Divină,
Poartă-mă doar în Lumină.
UN CANTEC...

Un cântec din inimă-mi zboară
Departe spre un ţărm nelimitat,
Spre o ţintă veche , ce poate m-a uitat,
Sau poate spre una imaginară.

Dar care-mi e ţinta precisă?
Oare am eu un ideal adevărat?
Oricând inima mea tare mi-a pulsat
Chiar de-a avut sau nu o ţintă concisă.

De vrei să-mi afli ţelul meu
Vei încerca zadarnic să o faci
Vei spune, sigur nu mi-e greu.

Dar, ar urma concluzia să tragi
Specific, doar în felul tău
Şi în final, va trebui să taci.

1963
Trec seunde I

Secundele curg în clepsidre,
Se joacă în nepăsare intens,
Ca prin apă simpatice hidre,
În trupul Timpului imens.

Anii cei trecuţi prin viaţă,
S-au adunat în amintiri,
Cu privirea lor semeaţă,
Vor naşte noile trăiri.

Am plutit pe marea fericirii
Şi mă miram cum de plutesc,
Sub cerul magic al iubirii
Pe care iată, astăzi o trăiesc.

Ne pierdeam în valuri mari
Distanţele erau aşa de mici,
Pluteam aşa de solitari
Doar noi, două bărci mici.

Zburam apoi în spaţii ireale
În dimineţi cu soare plin,
Ne atingeam braţele goale
Fără să ştim că noi plutim.

Nu ne ascundeam de lume
Care de noi era departe,
Aveam atâtea a ne spune
Pe a iubirii valuri înspumate.

Glasul tău

Muzica cea mai frumoasă,
este glasul tău.
Zâmbetul tău,
îmi înseninează sufletul.
Norii fug din,
calea zâmbetului tău
trandafiriu,
şi soarele se bucură,
zărindu-l.


FIECARE

Fiecare-n lume are o poveste,
Cu episoade lungi, ca un roman,
Dar toate lucrurile aceste,
Au trecut an după an.

De povestit este destul,
Dar cine stă să mă asculte,
Căci pe al vieţii drum,
De spus sunt lucruri multe.

Sunt mândru că am reuşit,
Prin viaţă să pătrund adânc.
Chiar dacă nu tocmai iscusit,
De greutăţi n-am să mă plâng.

Drumul vieţii este încurcat,
Cu piedici şi cu greutăţi,
Dar nu trebuie abandonat,
Oricând să fii tu însăţi.

Aş vrea totul de la lume,
Însă e nu-mi dă nimic,
De aceea îi voi spune,
Că-mi iau eu câte un pic.

Chiar acum, că sunt bătrân,
Încerc să fac ce pot,
Nu stau cu mâinile în sân,
Din latenţă eu mă scot.

Când te înfioară briza dimineţii,
Şi viaţa înainte te îndeamnă,
Nici nu ştii ce mult înseamnă,
Să te simţi ca-n anii tinereţii.

N-am terminat cuvintele din cărţi,
Pentru a crea noi comparaţii,
Am studiat în multe părţi,
Dar am făcut şi declaraţii.

19 ianuarie 2003
Copil fiind...

Aşa de simplu am crescut,
Am mers prin noroi şi ploaie,
Cu vânturi multe m-am bătut,
Am purtat şi pălării de paie.

Când mergeam desculţ pe jos,
Pe dealul legendarului Corb,
Totul mi se părea frumos,
Drumul cu bolovani şi colb.

Nucul bătrânului bunic,
Cetate de grauri şi cuci,
Coroană regală, trunchi unic,
Acoperit de frunze şi nuci.

Adunam în pumni pământ
Din fânaţul de pe Groapă,
Alergam chiar şi flămând
Să mă scald la Ciofu-n troacă.

Salcâmii cu ciorchini de flori,
Spre al lunii Mai sfârşit,
Livada cu privighetori
Ce cântau necontenit.

Iubirea pentru Dumnezeu a celui mai mare sfânt de pe pământ este infinit mai mica decât iubirea lui Dumnezeu pentru ultimul ticălos de pe pământ.
Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu pentru noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru ca noi să viem printr-Însul.
Dumnezeu este iubirea pe care cerul o coboară pe pământ; iar omul este iubirea care înalţă pământul la cer.
Darul suferinţei este mai mare decât darul învierii morţilor, pentru că cel care înviază morţii îi este dator lui Dumnezeu, iar celui care suferă Dumnezeu îi este dator.
Dumnezeu nu poate dărui fericirii celor care se iubesc decât o durată fără capăt. După o viaţă de dragoste, o eternitate, da, e o întregire. Dar nici lui Dumnezeu nu-i e cu putinţă să facă ceva mai mare decât fericirea desăvârşită pe care o dă sufletului iubirea. Dumnezeu e împlinirea în cer. Dragostea e împlinirea oamenilor.
Iubirea, cântec infinit,
Ştiut de cei ce au iubit.
Iubirea e întregul Univers,
Ce niciodată nu e şters.
Iubirea e Melancolie,
Cuprinsă şi în Poezie.
Cu iubirea mergi departe,
Chiar în stele îndepărtate.
Iubirea e spaţiul necuprins,
Un Apogeu ce poate fi atins.
(Mihai Leonte)

Ce e iubirea? - Valeria Mahok

Ce e iubirea? De inima o cheamă.
Ce e iubirea? De lasă-n suflet rană.

Ce e iubirea? Când fără ea, degeaba mai trăim.
Ce e iubirea? De nimic pe lume, nu e mai sublim.

Ce e iubirea? Când o cunoşti
Şi simţi că eşti omul cel mai bogat din lume,
Ce e iubirea? Când te părăseşte şi rămâi buimac.

Ce e iubirea? De toţi îi cântăm, scriem şi vibrăm.
Ce e iubirea? Atunci când o trădăm.

Ce e iubirea? Atunci când nu o cunoşti.
Ce e iubirea? Pentru cei răi şi proşti.

Ce e iubirea? Când te părăseşte
Şi totul în viaţă, ţi se prăbuşeşte.

Ce e iubirea? Când din ateu, devii un credincios.
Ce e iubirea? Pentru tirani şi ticăloşi.

Ce e iubirea? De n-ar fi Dumnezeu
Şi în iertare, nu încercăm să credem mereu.

Ce e iubirea? De inima mereu o cheamă,
Ce e iubirea? Când mai toţi, de la ea, avem o rană.

Ce e iubirea? Când viaţa ne-o fericeşte un timp,
Apoi ne părăseşte căutând al destin.
Ce e iubirea? La care atâta râvnim.