William Blake

„De legi de tine chiar bucuria cea mai pură
Pe dată ai şi frânt aripile vieţii;
Dar de te bucuri de această bucurie,
lăsând-o liberă în voia ei,
Tu vei trăi în minunatul
veşnic răsărit al Eternităţii.”

Energia este încântare eternă.
Oamenii sunt egali prin deosebirile lor.
Nici o pasăre nu are zbor prea înalt, dacă nu zboară cu aripi proprii.
Pentru a fi fericit, este esenţial să ai ceva de iubit, ceva de făcut şi ceva spre care să năzuieşti.

Vreau sa pictez cu saruturile tale.
Vreau sa dansez cu zambetul tau.
Vreau sa culeg cu privirea ta,
Cerul si pamantul,
Rasaritul si apusul.
Tacerea si sfintenia.
Adierea si zborul.
Vreau sa ating cu mangaierea,
Lumina trupului tau.
Vreau sa pasesc in tine,
Asemeni adierii vantului in maretia muntelui.
Vreau sa-ti soptesc:
Sarutul iubirii rostirii dumneziesti,
Pentru a saruta sarutul rugii inimilor noastre.
Vreau sa culeg pasii tai,
Cu pasii mei,
Sa simt finetea, delicatetea urmelor timpului,
In secundele dorului de A fi.
Vreau sa-ti cant frumusetea lacramioarelor,
Pe campul naturii ceresti.
Vreau sa ne contopim in Verdele ierbii
Pentru a rasuna in noi,
Soapta Cerului.
Vreau sa-ti daruiesc cuvintele transformate,
In nemarginirea si contemplarea re-gasirii.
Vreau sa strig Cerului: cat de minunat esti!
Vreau sa te colorez in versuri,
Sa devenim tabloul iubirii paradisiace,
Vreau sa-ti pictez picioarele cu florile,
Primaverii lunii mai,
pentru a picta secundele in templul Duhului Sfant.