Pentru că ea mi-a învățat ființa să se roage fără cuvinte.
E o primăvară nouă .. și eu o sorb ca pe
întâia primăvară.
Nu mi-e dor de oraș, nu mi-e dor de aglomerație, nici
de oameni ce se îmbulzesc, nici de asfalt, nici de magazinele în care
totul e de-a gata.
Mi-e atât de bine în simplitate.
Nu aș lăsa-o pentru
nimic din ce are pământul de oferit. Pare-se că m-am sălbăticit…și că
acum orașul mi se pare doar o cușcă cu condiții pe care o credeam
adevărata realizare.
Aici toate sunt surse de energie, de împrospătare, de renaștere, de vindecare.
Azi mi-am așezat chipul sub cer, să-l
mângâie ploaia și mi-am deschis toate celule spre cântecul păsării ce se
aude după ploaie. Am lăcrimat cu brațele sufletului întinse spre Cer.
Viața poate deveni rugăciune!
Simplitatea cu toate ale ei, mi-e loc de întâlnire cu Dumnezeu.
Mâinile cu bătături, cu urme de pământ, cu fiori de apă rece…
Chipul cu urme de soare și ploaie și vânt…
Zgomotole blânde: de tractoare dezvelite,
de căruțe trase de cai,… lătrat de câine, glas de miei, râsete de copii
zugrăviți cu libertate, vocile vecinilor mei, acele nesfârșite
,,Bună-ziua!,,…
\Într-un ritm alert, încorsetată de
complexe, ironizată, într-o competiție continuă, aruncată la pământ de
temeri..credeam că așa e viața: grea, tristă, că trece fără să aibă
răbdare cu mine.
Am învățat lucruri inutile doar pentru a dovedi altora
că pot, am luptat să ajung cineva, să am un loc de muncă bine plătit, să
am haine frumoase și să-mi dovedesc și mie că sunt cineva.
Acum m-am liniștit. Acum mă mulțumesc cu
ce am și cu ce primesc de la Dumnezeu ca prin vis.
Viața nu mai e o
trudă. Acum munca se împletește cu realaxarea, nu ne mai grăbește nimeni,
nu ne mai apasă povara unui program lung petrecut într-un birou.
Viața e simplă. De ce am crezut așa mult timp că e grea?
Dealurile, pădurile, ogorul arat și coșul
cu semințe de toate soiurile ne vor da hrană ..pentru că avem un
Dumnezeu bun! El a dat ploaia minunată azi, după ce am așezat în pământ
semințe. Ploaia ce mi-a mângâiat chipul … Nu trebuie să stau într-un
birou 8 sau 10 ore ca să am hrană. Dumnezeu e bun și ne-o dă ca în
vis…în simplitate.
Munca pâmăntului e o altă terapie…despre care mi-aș
dori să scriu mai pe larg…
Urzici, ciuperci, leurdă, usturoi verde au răsărit pe lângă noi.
Salata, spanacul, ridichile, ceapa și alte răsaduri vor ieși și ele curând…Dumnezeu a dat ploaie azi…
A Lui să fie slava! Ce Dumnezeu minunat
avem. Luxul și condițiile m-au ținut la distanță de Inima Lui. Întorși
la simplitate suntem ca niște copii ce aleargă bucuroși în jurul
Tatălui, într-un joc minunat…
Câteodată din neatenție ne împiedicăm și
ne julim genunchii. Atunci ne ia Dumnezeu de mână și ne duce sub soare,
ne unge cu alifie de gălbenele și adie cu un vânt peste răni.
Câteodată, de-atăta bucurie uităm să ne
luăm jerseul și strănutăm sau facem febră.
Atunci ne ,,aduce,, Dumnezeu
un ceai de soc și ne spune că l-a creat pentru că știa că vom răci.
Ne
dă apă de izvor și fructe pline de vitamine și ne spune:
,,Copiii mei, de când vă așteptam să vă dăruiesc ce am creat pentru voi, pentru toate bolile voastre. Pe unde ați rătăcit? ,,
