vineri, 26 aprilie 2013

Urmarea lui Hristos - Toma de Kempis

Cand un om ascultator este necajit sau ispitit sau coplesit de ganduri rele, atunci pricepe ca are mai mult nevoie de Dumnezeu, fara de care vede ca nu poate face nimic bun.
Atunci se intristeaza, se vaita si se roaga din pricina nenorocirilor pe care le indura.
Atunci ii e sila ma mai traiasca si doreste sa vina moartea, ca "sa se dezlege si sa fie cu Hristos." (Filipeni 1,23).
Toate ispitele adeseori sunt foarte folositoare, desi sunt grele si chinuitoare, fiindca printr-nsele omul se smereste, se curata si se intareste.
Nu se afla nici o stare atat de sfanta, nici un loc atat de tainic, unde sa nu fie ispite sau necazuri.
Primeste mai degraba sfat, in ispita, iar cu cel ispitit nu te purta aspru, ci mangaie-l, asa cum si tu ai dori sa fii mangiat.
Intoarce-ti privirile spre tine insuti si fereste-te sa judeci faptele altora.
Judecand pe altii, omul se trudeste in zadar, adeseori greseste si pacatuieste cu usurinta; daca insa se judeca si se cerceteaza pe sine insusi, de multe ori se osteneste cu folos.
Adeseori insa e ceva ori in afara de noi, ori ascuns in launtrul nostru care ne trage dupa sine.
Multi oameni, in faptele ce savarsesc, se urmaresc in chip tainic pe ei insisi si nu-si dau seama de aceasta.
Li se pare chiar ca sunt intr-o liniste trainica, atata vreme cand lucrurile se fac dupa voia si gustul lor.
Daca te bizui pe mintea si iscusinta ta mai mult decat pe puterea lui Iisus Hristos, cu greu si tarziu vei ajunge un om luminat, caci Dumnezeu voieste ca noi sa fim intru totul supusi Lui si, printr-o inflacarata dragoste de El, sa trecem peste orice gandire a noastra.

Poveste de dragoste cu tine însuți (II)

Cât de mult te iubeşti cu adevărat?
Primul pas ar fi să îţi dai seama cât de multe te iubeşti cu adevărat. Pentru asta ar trebui să înţelegi că există în tine un copil care are nevoie de răbdare, de toleranţă, de încurajare, de dragoste, de tandreţe...
I le acorzi?
Ţi se petrece să-i spui „poveşti cu balauri”, despre tot felul de lucruri pe care le va pierde în curând, despre cât de ghinionist este sau ce puţine şanse are să reuşească? Se numeşte pesimism, şi copilul din tine este trist şi deprimat mult timp după ce îi spui aceasta.
Uneori îi explici în amănunt nenumăratele reuşite ale altora care lui „nu îi vor fi niciodată accesibile”? Numele acestui comportament este invidie şi gelozie, şi pe el îl face să-şi piardă încrederea în sine.
Îl stârneşti, promiţându-i mereu noi şi noi plăceri – pe care e clar că nu i le poţi oferi la nesfârşit? Îi trezeşti astfel pofta nemăsurată care îl face avid şi veşnic nemulţumit.
Îi explici uneori că ceilalţi sunt vinovaţi de eşecurile lui şi că ar trebui să le dea o lecţie? Îl înveţi astfel ura, iar violenţa care o însoţeşte îl umple de răni adânci.
În plus, ca să mai „îmbunezi” un pic situaţia, îi spui că nu contrează câte îndură, tot el este „centrul Universului”? Orgoliul pe care i-l trezeşti astfel, în mod paradoxal, îi alimentează complexele de inferioritate...
Toate aceste obiceiuri nefaste îi rănesc mult mai puţin pe cei din jur decât pe cei care le practică.
Dacă ţi se mai petrece uneori să te comporţi astfel cu tine însuţi înseamnă că încă nu te iubeşti suficient...

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta
Tot restul – iubirea şi aprecierea celorlalţi, satisfacţiile de tot felul, diferite idei şi teorii metafizice – nu îl vor linişti decât pentru scurt timp.
Periodic el va deschide ochii, va înţelege că nu a primit ce îi trebuie şi va reîncepe să plângă.
Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalţi, reproşurile, ironia, violenţa (fizică sau verbală), neîndurarea, răceala sufletească, tristeţea, neîmplinirea, nerăbdarea, împrăştierea – toate acestea sunt semne care îi anunţă pe ceilalţi că în tine există un copil care plânge.
O relaţie de iubire între două fiinţe care nu ştiu aproape deloc să se iubească pe ele însele este ca o punte îngustă peste un abis.
Fiecare din cei doi speră că celălalt va reuşi miracolul să umple golul – să îi ofere atât de mult încât să îl scutească de necesitatea de a se descoperi şi iubi pe Sine. Evident, este doar o himeră...
Atunci când nu mă iubesc pe mine însumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celălalt. Dacă nu mi le oferă mă voi considera îndreptăţit să mă supăr.
Dacă mi le oferă din plin, dar eu nu simt că merit cu adevărat atât de mult, voi gândi că pur şi simplu se înşeală, că totuşi este o persoană naivă, iar dragostea sa va începe să mă sufoce...
De fapt, nu voi reuşi niciodată să primesc de la ceilalţi mai mult decât sunt capabil să-mi ofer eu însumi.
Dimpotrivă, atunci când aducem în relaţiile noastre starea de împlinire pe care o conferă o veritabilă iubire de Sine, interacţiunea se stabileşte pe cu totul alt nivel.
Nu mai este vorba de acea „foame de iubire” care face ca interacţiunea cu celălalt să fie o necesitate stringentă şi dureroasă, ci de revărsarea unui prea plin.
În felul acesta „a dărui” şi „a primi” dobândesc o altă semnificaţie. Atunci când îl eliberez pe celălalt de „obligaţia” de a vindeca rănile pe care mi le provoc singur prin faptul că nu mă iubesc, îi las timp pentru a savura iubirea.

Ce se petrece atunci când te iubeşti cu adevărat?
Te bucuri mai mereu de o sănătate aproape perfectă.
Nu ţi se petrec aproape niciodată accidente, nici măcar acel gen de „incidente stupide” care lasă în urmă vânătăi, zgârieturi şi alte semne de „bună purtare”.
Nu te cerţi cu ceilalţi (nici măcar în gând) iar dacă trebuie să îţi susţii punctul de vedere o faci cu calm, bunăvoinţă, toleranţă şi fermitate.
Dispare acea stare de aviditate care altfel te face să-ţi petreci viaţa aşteptând mereu cu nerăbdare câte ceva (iubitul, filmul, cina, vacanţa, banii etc).
Trăieşti deseori o stare interioară de transparenţă şi luminozitate pe fundalul căreia gândurile şi sentimentele se conturează calm, fără confuzii sau conflicte interioare.

Iubeşte-te și descoperă-te cu adevărat
A face pace cu tine însuţi, într-un mod plin de luciditate şi dragoste, este primul pas către veritabila cunoaştere de Sine care aduce simultan la suprafaţă culmile cele mai sublime ale personalităţii dar şi abisurile cele mai întunecate.
Dacă nu te iubeşti cu adevărat nu vei avea niciodată tăria să te priveşti în faţă, exact aşa cum eşti – OM – supus greşelii, tentaţiilor căderilor, dar totodată capabil să oglindeşti în inima ta măreţia Totului.

http://venus.org.ro

Folosește conștient forța magică a cuvintelor

Cuvintele vorbesc despre ce este înăuntrul nostru
„La început a fost Cuvântul”, spune marea carte a vieții, Biblia. Puțini însă țin cont de acest indiciu și nu înțeleg puterea magică a cuvântului rostit. Cuvintele nu trebuie să fie vorbe aruncate în vânt, ci mantre aducătoare de pace, armonie și frumusețe. Deseori cuvintele aduc în afară ceea ce este în interiorul nostru, căci ele exprimă adevărurile universului nostru lăuntric.
Dacă vrei să ştii cu adevărat cine eşti, ascultă-te când vorbeşti cu ceilalţi. Fiecare cuvânt pe care-l foloseşti reflectă ceea ce se petrece în interiorul tău. De aceea depinde cu adevărat de tine ca schimbul de replici dintre tine şi ceilalți să fie întotdeauna binefăcător și să îți asigure o viață armonioasă și fericită.

Renunță la verbul ”a încerca” – renunță la îndoială
Aminteşte-ţi de câte ori ai spus ceva de genul: „Am încercat să vorbesc deschis cu el despre neînţelegerea care a apărut”, „Am încercat să merg la toate cursurile din semestrul acesta”... Ce crezi, aveai cu adevărat intenţia să faci lucrul respectiv?

Trainingurile de psihologie cognitiv-comportamentală de ultimă oră votează în unanimitate pentru ceea ce iniţiaţii aplică deja: evitarea acestui verb. „A încerca” exprimă o acţiune încheiată cu insucces, adică conține deja în el ideea de eşec.

Imaginează-ţi că vrei să te întâlneşti cu iubitul tău, mâine, la ora 15, în parcul Cişmigiu. Şi el îţi spune: „Voi încerca să fiu acolo”. Ce înţelegi din cuvintele lui? Că e posibil să vină sau să nu vină. Dacă spune : „La ora 15 ne întâlnim”, atunci eşti sigură că el va fi atunci acolo.
Atunci când emiți un cuvânt sau când formulezi o afirmație dai o formă prezentului și creezi viitorul. De aceea este bine să îți dai seama că ceea ce spui te va servi să ajungi acolo unde dorești, sau dimpotrivă te va împiedica.
Renunță „să încerci” să faci ceva. Mai bine hotărăște-te și treci direct la acțiune, fă-o. Atunci când spui „da, voi încerca să fac aceasta”, deja pui sub semnul îndoielii reușita ta. Folosește cuvintele care au puterea magică a succesului. Mai bine afirmă: „Da, cu siguranță voi face asta”. Îndoiala te limitează. Îndoiala conține în ea frica și sâmburele nereușitei. Nu îți pune singură bețe în roate. Folosește cuvintele care îți pavează drumul spre succes și fericire.

Transformă neputințele în reușite
Foloseşti deseori expresia „Nu sunt în stare să...”? Crezi despre tine că nu poți face o mulțime de lucruri? Ți s-a spus în copilărie că nu ești în stare să faci o mulțime de lucruri? Îți aduc aminte că poți mult mai mult decât ai putea crede. Tu, la fel ca majoritatea oamenilor, nu îți folosești decât un procent infim din capacitățile creierului. 3% ți se pare mult? Ce facem cu restul de până 100%? Se pare că blocăm acest potențial și ceea ce blochează cel mai mult este această credință greșită că „nu putem să”, că „nu suntem în stare să”.
Mulți dintre noi ne remarcăm prea mult neputințele, le subliniem, uneori ne place să ne plângem sau chiar să ne victimizăm. Renunță la aceste tendințe negative și pesimiste. Pune-ți viața pe baze optimiste. Nu ai nimic de pierdut, dar ai toate șansele să câștigi.
Alege să crezi în tine, în potențialul nefolosit, în ființa nelimitată care ești de fapt. Transformă acest „nu sunt în stare să...” în „am toate șansele să reușesc”. Vei remarca singură transformarea. Cuvintele tale magice te vor ajuta să transformi în mod magic neputința în reușită.

Exercițiu
Merită să înţelegi pentru început ce anume doreşti într-adevăr să duci la bun sfârşit. Notează apoi ce acţiuni pozitive concrete ai întreprins deja în acea direcţie. Cât de intens este efortul tău, cât timp acorzi acelor acţiuni, ce eficienţă ai?
După o asemenea verificare e posibil să devii conştientă că eşti capabilă să faci mult mai mult decât ai presupus. Reformulează obiectivul. Notează acţiunile concrete pe care le poţi realiza într-o perioadă precisă si care te pot ajuta să-ţi îndeplineşti cu succes ţelul. Notează-ţi zilnic impresiile. În final evaluează cu sinceritate obiectivul ales, găsind soluţii alternative.

Incredibil dar adevărat
Ai exclamat vreodată în momente excepţionale ale vieţii tale: „Incredibil”, „Nu-mi vine să cred”, „E prea frumos ca să fie adevărat”? Comentariile de acest gen sunt defetiste şi blochează energia extraordinară a acelor momente. Dincolo de ele se ascunde credinţa că nu meriţi astfel de experienţe frumoase. Aceste cuvinte anulează efectul benefic a ceea ce se petrece extraordinar, minunat, sublim. Atunci când tu spui că ceva e incredibil, te dezici de acel lucru, nu crezi în el, te separi și îl negi. De fapt, astfel te separi de realitate, te separi de momentul prezent și blochezi curgerea armonioasă a energiilor care ar putea să te facă fericită sau să îți aducă succes.

Amintește-ți mereu că întotdeauna devii ceea ce gândeşti și că de fiecare dată tu dai o valoare magică cuvintelor tale. Depinde numai de tine cum folosești această putere magică pe care o ai la îndemână. Crezi că oamenii de succes sunt oameni care pur și simplu au noroc și atât? Nicidecum. Sunt oameni care au o disciplină interioară și exterioară, care folosesc conștient cuvântul potrivit la locul potrivit. Fă și tu aceasta. Nu este foarte complicat. Primul pas este să fii atentă la ce vorbești și indiferent de emoțiile prin care treci să nu dai drumul la cuvinte pe care ulterior să le regreți.
Pentru a fi mult mai ușor, dacă decizi să renunţi la expresiile necâștigătoare, pesimiste și negativiste: „Am încercat să……”, „Nu sunt în stare să…..”, „E prea frumos ca să fie adevărat”, roagă-i pe cei apropiaţi să te avertizeze când le foloseşti automat. Este o metodă excelentă de a deveni conştientă de limbajul pe care îl foloseşti. Apoi vei căpăta aceste obișnuințe superioare care îți vor aduce automat fericirea și succesul.

http://venus.org.ro

Sissel Kyrkjebø

Memoria istoriei: Regina Maria – Regina Marii Uniri

Vrei un cuplu fericit? Iubeşte-te mai întâi pe tine însăţi

Bucură-te de prezenţa iubitului tău, fără teama de a-l pierde, fără teama de a suferi. Gândeşte-te că nimeni nu poate să-ţi facă rău. Ai întreaga responsabilitate a gândurilor, emoţiilor, sentimentelor şi intenţiilor tale.

Ai şansa de a fi fericită
Ai puterea de a-l iubi pe celălalt fără să-i pretinzi ceva anume, fără să te plângi de una sau alta, fără să te îndoieşti, admirându-i pur şi simplu calităţile, sprijinindu-l în dezvoltarea lui personală.

Iubirea voastră este în felul acesta echilibrată, adevărată, bogată, mereu nouă şi veselă. Eliberată de aşteptarea neliniştită, îi primeşti dragostea ca pe un dar, nu ca pe un ajutor vital (în mod paradoxal purtător de potenţiale suferinţe).

Iubitul tău nu se află aici pentru a umple un gol în sufletul tău, ci pentru a aduce un prinos. Alege să atragi fericirea şi aşa drumul spre iubirea adevărată e deschis. Pentru că totul începe cu dăruirea de sine.

Intră în contact cu forţa interioară
Cea care nu se iubeşte pe sine îi cere insistent iubitului să o iubească şi se arată deseori nesăţioasă. Câteodată aşteaptă dovezi de dragoste, pândeşte cuvintele, iscodeşte gesturile. Îi sunt necesare confirmări, reasigurări.
Uneori îi este teamă să nu piardă fiinţa iubită, se nelinişteşte la cea mai mică aparenţă de retragere afectivă.
Interpretează frazele şi atitudinile într-un sens care îi este defavorabil. Din când în când reţine exact ceea ce ar putea fi o dovadă a lipsei de afecţiune.

Când îi e lumea mai dragă trece de la bucurie la suspiciune, de la adoraţie la pesimism. Iubirea bazată pe astfel de comportamente şi pe dependenţă se va sfârşi într-o zi sau alta.

Încercările în cadrul cuplului nu sunt problemele celuilalt. Sunt evenimente care provoacă o întâlnire cu noi însene. Fie o refuzăm, fugim mâncând pământul şi recădem mereu în aceeaşi eroare, fie acceptăm confruntarea cu propriile limite şi alegem să intrăm în contact cu propria forţă interioară, cu zona de pace din noi însene.

Preţuieşte marele privilegiu
Iubeşte-ţi propriul suflet şi nu vei mai tânji mereu după suplimente de iubire. Ai încredere deplină în sine şi nu vei simţi nevoia să cauţi reasigurări, de-aici, sau de acolo. Descoperă-ţi calităţile şi defectele şi nu vei avea impulsul să cucereşti pentru a-ţi dovedi că exişti cu adevărat.

A te iubi pe tine însăţi nu are nimic de-a face cu egoismul sau orgoliul. Acestea sunt doar lipsa de comunicare cu eu-l profund. Iubirea de sine aduce cu ea bunătate, modestie, nobleţe, mulţumire interioară, optimism şi maturitate emoţională.

Iubirea adevărată respectă în mod firesc libertatea celuilalt. De multe ori credem că avem drepturi asupra celuilalt, pentru că îl iubim, iar el are obligaţii faţă de noi. Nu avem nici un drept asupra lui. Iar el nu are nici o obligaţie faţă de noi. Iubirea nu oferă drept de proprietate. Este dăruire spontană.

Bineînţeles că viaţa în cuplu îţi dă un statut privilegiat care deschide accesul la intimitatea celuilalt. Acesta este un privilegiu acordat, nu un drept datorat. Un privilegiu pe care îl poţi primi cu demnitate. Un dar pe care doar iubirea te face să-l meriţi în fiecare zi.

Perseverează să pui în practică aceasta
În afara nefericirii din cuplu nu ai nimic de pierdut. Fericirea nu este scopul, ci mijlocul împlinirii vieţii.

http://www.edituravenusiana.ro/articol/vrei-un-cuplu-fericit-iubeste-te-intai-pe-tine-insati

A fi sau a nu fi… femeie. Scurt tratat de feminitate - Lidia Butu

A fi femeie este o artă. E mai mult decât a purta tocuri cât mai înalte, decolteuri adânci sau parfumuri ce se simt de la colţul străzii. In primul rând, a fi cu adevărat femeie înseamnă nu doar înfăţişarea fizică, pentru că depăşeşte cu mult suprafaţa epidermei. Feminitatea, ca şi frumuseţea, vine din interior. E o stare de spirit pe care femeia o emană prin toţi porii, e acel ceva pe care îl simţi de cum o zăreşti, chiar dacă e îmbrăcată doar într-o pânză de sac sau într-o rochie strălucitoare semnată Versace.
Fiecare reprezentantă a sexului frumos este unică în felul ei, are acel element fermecător ce îi e specific doar ei. Insă nu e suficient să aparţii acestui sex pentru a te numi cu adevărat femeie. Feminitatea şi senzualitatea rafinată reprezintă atât o atitudine, cât şi o aptitudine, care, ca oricare alta, se învaţă, se cultivă. Căci nu te naşti femeie, devii. Iar adevărata feminitate poate fi descoperită de oricine îşi doreşte să pornească în această călătorie, indiferent de vârstă, de religie, de cultură sau mediu social. Aşadar, alegerea îţi aparţine. A fi sau a nu fi femeie: tu decizi.