Kalist monahul” (ucenic al Sfântului Nicolae Velimirovici) 

”Trebuie să vă mărturisesc sincer că nu eram încă pregătit să mor. Deși trecusem de optzeci de ani și aveam atâtea în spate , îmi doream să mai trăiesc puțin, să rămân în singurătate, să lupt cu mine însumi și să încerc să mă curățesc, printre altele chiar și de gândurile nevrednice  care mi-au trecut vreodată prin cap. Vroiam să mă căiesc pentru toate faptele urâte făcute în viață, pentru a primi în suflet o bucățică de cer, și de ce nu, să mai am parte de oameni buni….

I-am rugat pe medici să-mi spună deschis dacă voi putea supraviețui, iar răspunsul a fost: ”- Dacă ai fi fost mai tânăr și dacă nu ai fi avut un glonte în plămâni, negreșit te-ai fi înzdrăvenit. Nu putem spune ce o să se întâmple:putem doar spera că va fi bine.”

Judecând după cele spuse de ei, nu prea era mare nădejde de scăpare. După cum v-am mai spus, îmi mai doream să trăiesc, dar, pe zi ce trecea, deveneam tot mai neputincios. Medicii au făcut tot ce le-a stat în puțință ca să mă facă bine, dar rezultatele nu se vedeau. Când mi-am dat seama că nu mai am nici o scăpare, am hotărât să mă folosesc de leacul pe care îl știam eu – unul pustnicesc.

Am respins hrana și băutura. Cu ochii închiși, stând în pat, am început să mă rog lui Dumnezeu și la Sfânta Fecioară să-mi mai dăruiască ceva zile de trăit pe pământ. La început medicii n-au îmțeles această hotărâre a mea, pentru că nu-i vedeau rostul. Când și-au dat seama că nu mai vreau să mănânc, au încercat să mă lămurească cum că n-are nici un rost, pentru că așa ceva o să mă bage în mormânt. Nici prin cap nu mi-a trecut să-i ascult. Știam că doar voința proprie și o minune de la Dumnezeu m-ar putea salva…

În a treia zi de post negru a venit în vizită la mine episcopul, chemat de medici să mă facă să mă las păgubaș. Liniștit, l-am lămurit că sunt un om liber și că am dreptul să fac ce vreau cu viața mea. ”Știu că n-am dreptul să-mi iau viața, preasfințite, dar știu  în același timp că îmi pot preda sufletul lui Dumnezeu prin post și rugăciune. așa că nu sunt dator să vă ascult nici pe dumneavoastră, nici pe oricine altcineva,” i-am spus eu.

Personalul și bolnavii vorbeau vrute și nevrute pe seama mea. De fapt, cine ar fi putut să mă înțeleagă și să fie de acord cu mine? Până și episcopul credea că nu prea sunt întreg la minte.

Mă dureau rănile, măchinuiau febra, setea…Cu toate acestea, eu continuam zi și noapte să mă rog să-mi mai dea Dumnezeu câteva zile de viață. Nu puteam sta cum se cuvine la rugăciune, dar nădăjduiam ca Domnul să înțeleagă.

Am îndurat până la împlinirea a nouă zile. Atunci, undeva pe la miezul nopții, am avut o noua vedenie, nesperată și neașteptată. Am auzit Cuvântul adevărului, și îndată după aceea am simțit o mare ușurare.

La vizita medicului de gardă l-am rugat să-mi aducă ceva de mâncare, ceva lichid….”

Povestea continua. Părintele Kalist a plecat la cele sfinte pe 12 Aprilie 1991, la 95 de ani.

HOLISTICA | Postul, o noua terapie (documentar) from Holistica on Vimeo.