SHIVA NILAKANTHA este ipostaza tainică a lui SHIVA cu gâtul de culoare albastră, numit şi VISHAPAHARANIA – cel care preia în fiinţa sa gigantică veninul teribil al păcatelor lumii, pentru a-l sublima apoi în nectar. Fundamentul acestei manifestări divine de alchimist perfect este mitul despre acţiunea cosmică pe care forţele misterioase ale luminii, zeii (DEVA-șii) au realizat-o împreună cu forţele ascunse ale întunericului, demonii (ASURA-șii); spre surprinderea lor, tocmai când decantau laptele oceanului primordial (SAMUDRA MATHANA) pentru a obţine astfel nectarul esenţial cel misterios (AMRITA), o teribilă otravă ucigătoare (HALAHALA) a ţâşnit din adâncuri, ameninţând toate lumile existente cu distrugerea iminentă. Pentru a salva însă întreaga Creaţie, SHIVA s-a sacrificat fără să ezite şi a sorbit pe loc toată otrava. PARVATI, mama Universului şi divina sa iubită, s-a temut atunci ca nu cumva cumplita băutură să distrugă trupul lui gigantic ce cuprinde în eternitate lumile văzute şi nevăzute. Aşa că s-a îndreptat fulgerător spre preaiubitul ei şi l-a apăsat strâns pe gât, pentru a opri astfel otrava fatală şi a o împiedica să treacă mai departe. Băutura ucigătoare a fost într-adevăr stăvilită înainte ca SHIVA să o înghită, dar gâtul său a devenit de aceea imediat albastru (NILAKANTHA). Prin acţiunea sa plină de curaj, lumile existente au fost atunci salvate.
Această istorie mitologică are o profundă şi complexă semnificaţie spirituală. Ea revelează în primul rând puterea nemărginită a lui SHIVA, care, în ipostaza de perfect alchimist, este capabil să transforme fulgerător otrava în nectar, să sublimeze Răul în Bine şi, totodată, să vindece prin tainica sa putere divină orice suferinţe, tulburări şi boli.
Decantarea oceanului de lapte
Atunci, la începuturile lumii, la scurt timp după ce toate fiinţele fuseseră create, forţele misterioase ale luminii (DEVA-șii) şi cele ascunse ale întunericului (ASURA-șii) voiau să obţină doar pentru ele însele nectarul cel divin (AMRITA), elixirul ce face posibilă o viaţă extraordinar de fericită, ce conferă neasemuite puteri spirituale şi chiar nemurirea. Pe atunci, cu toate că erau veri apropiaţi, zeii şi demonii trăiau în continuă rivalitate şi se luptau deseori între ei. Într-una din aceste confruntări, zeii erau pe punctul de a fi înfrânţi de demoni. Conduşi de temutul şi curajosul INDRA, DEVA-șii i-au cerut imediat ajutorul lui BRAHMA, creatorul tuturor lumilor. BRAHMA însă i-a îndemnat să meargă la VISHNU, cel care are puterea de a menţine ordinea macrocosmică. VISHNU, la rândul său, i-a sfătuit atunci pe zei să se împace imediat cu demonii şi să înceapă să decanteze împreună tainicul nectar divin (AMRITA) ascuns în oceanul nediferenţiat, supranumit oceanul de lapte al Universului. INDRA s-a întâlnit după aceea cu BALI, conducătorul forţelor ascunse ale întunericului; amândoi au înţeles atunci necesitatea de a renunţa la luptă şi de a acţiona împreună într-un mod creator, ca să poată obţine elixirul pe care toţi îl căutau, izvorul misterios al fericirii, puterii şi nemuririi.
Iar pentru că apele primordiale, de lapte, erau nediferenţiate, urma ca ei să strecoare într-un anume fel întregul ocean, pentru a extrage din el elixirul dătător de beatitudine şi viaţa veşnică. Pentru a realiza aşa cum trebuie această acţiune dificilă, zeii şi demonii au ales drept instrument muntele mitic MANDARACHALA. Dar cu toate că au făcut eforturi susţinute pentru a-l muta din loc şi a-l aduce în apropierea oceanului, nici cei mai puternici luptători nu au izbutit. După multe încercări zadarnice, ei s-au decis să-i ceară sprijin lui VISHNNU. Cu ajutorul vulturului celest GARUDA, rege al tuturor păsărilor, VISHNU a reuşit să aducă imediat muntele deasupra apelor primordiale, dar când l-a aşezat acolo s-a scufundat fulgerător în adâncuri. Din nou toţi au privit ca pe o problemă cu adevărat dificilă readucerea muntelui la suprafaţă. De aceea, zeii şi demonii l-au rugat încă o dată pe VISHNU să le vină în ajutor. Acesta le-a spus: „Voi lua forma unei broaşte ţestoase uriaşe şi voi ţine muntele pe spatele meu până când veţi strecura întregul ocean şi veţi extrage tainicul nectar sublim al nemuririi”.
Imediat după aceea, VISHNU s-a transformat în broască ţestoasă şi astfel a adus muntele la suprafaţă şi l-a sprijinit pe carapacea sa uriaşă. Şarpele cel mare VASUKI şi-a asumat atunci rolul frânghiei care să permită stoarcerea apelor de lapte ale oceanului primordial, pentru a face cu putinţă extragerea nectarului. Zeii şi demonii au început apoi să bată oceanul de lapte cu ajutorul muntelui MANDARA şi cu ajutorul şarpelui VASUKI folosit întocmai ca o funie. Demonii l-au prins pe VASUKI de cap, iar zeii l-au apucat cu putere de coadă. Pe măsură ce oceanul era astfel filtrat, ei obţineau tot soiul de nestemate şi perle, care mai de care mai preţioase şi nemaiîntâlnite.
În timpul procesului de separare a nectarului divin, şarpele VASUKI a simţit brusc o mare durere. El şi-a vărsat atunci veninul nimicitor (HALA). În acelaşi timp alt şuvoi cumplit a ţâşnit din ocean. Cele două otrăvuri înspăimântătoare s-au amestecat şi au devenit împreună o ameninţare teribilă pentru existenţa tuturor lumilor şi a tuturor făpturilor care le locuiau, atât fiinţe umane, cât şi zei şi demoni. VISHNU a vrut atunci să stăvilească nenorocirea şi a înghiţit o parte din otrava mortală. Corpul său a devenit instantaneu albastru, dar nu a putut să anihileze tot veninul.
Sacrificiul Divinului
Îngroziţi de puterea devastatoare, nemaiîntâlnită a otrăvii rezultate, toţi şi-au îndreptat atunci ruga către Supremul SHIVA, cel care oferă întotdeauna protecţie şi este refugiul divin ultim al tuturor fiinţelor. Abia în acel moment de criză totală, şi-au amintit cu toţii de SHIVA. Fascinaţi de perspectiva obţinerii nectarului sublim al nemuririi din oceanul primordial, aşa-zis de lapte, până în acel moment DEVA-șii și ASURA-șii nu se gândiseră că, în realitate, sursa nemuririi spirituale, AMRITA, se află şi în desăvârşitul SHIVA. Doar dezastrul iminent şi pericolul morţii care i-ar fi urmat i-au făcut să-şi amintească de Stăpânul Suprem.
Zeii şi demonii deopotrivă au procedat atunci la fel ca oamenii ignoranţi, care realizează adesea felurite acţiuni, pentru a-şi satisface bunul plac şi pentru a culege singuri roadele dulci ale acelor fapte. Doar când acţiunile nesăbuite pe care le-au făcut fără să respecte voia lui Dumnezeu dau roade amare şi conduc la urmări dureroase pe care nu le-au putut anticipa, aceşti oameni se îndreaptă spre Dumnezeu şi abia atunci Îi cer ajutorul şi Îl imploră să-i scape de consecinţele nefaste ale gesturilor lor egoiste.
În acele momente dramatice, Supremul SHIVA s-a îndurat de nesăbuiţii căutători ai nectarului cel tainic, AMRITA; a răspuns rugilor lor disperate şi, cu o divină detaşare, a luat otrava terifiantă în mâna sa divină, ca pe un fruct foarte apetisant şi tocmai bun de mâncat. Otrava înfricoşătoare ce ameninţa atunci existenţa lumilor era, de fapt, rodul catastrofal al tuturor acţiunilor egoiste pe care atât oamenii, cât şi zeii şi demonii le realizaseră fără a avea integrarea divină.
SHIVA i-a întrebat pe toţi ce anume doresc să facă El cu acea otravă. Temători şi fără să aibă nici cea mai mică idee despre cum s-ar putea rezolva situaţia tragică în care se aflau, căutătorii înspăimântaţi s-au plâns lui SHIVA că veninul care s-a ivit reprezintă o ameninţare groaznică pentru orice făptură, fie că este om, demon sau zeu, şi niciunul dintre ei nu ştie cum să fie anihilată. Supremul SHIVA a zâmbit atunci jucăuş şi, cu deplină detaşare, a sorbit otrava apocaliptică. DEVA-șii şi ASURA-șii au înţeles fulgerător cu toţii că SHIVA îmbrăţişează în interiorul său toate lumile şi că dacă înghite veninul fatal toate universurile cuprinse de fiinţa sa gigantică vor pieri şi ele în scurt timp. Prin urmare, otrava înghiţită nu l-ar fi afectat pe Stăpânul Suprem, ci în realitate ar fi distrus toate creaturile şi toate lumile care există în fiinţa Macrocosmică.
Atunci SHAKTI, mama cea divină şi protectoare a tuturor fiinţelor, a oprit brusc otrava punându-şi mâna în jurul gâtului lui SHIVA. Băutura teribilă a rămas în acest fel acolo şi, datorită ei, a apărut instantaneu o culoare albastră în jurul gâtului lui SHIVA. În acel moment otrava respectivă a fost sublimată fulgerător în ceva bun, prin intermediul formidabilei şi enigmaticei forţe subtile a eterului, AKASHA TATTVA. După cum se ştie eterul îşi are reşedinţa în MAHAVISHUDDHA CHAKRA, focarul secret care se află în regiunea gâtului, chiar zona din trupul lui SHIVA care s-a colorat atunci în albastru. Tocmai de aceea această ipostază misterioasă a Divinului a fost, deloc întâmplător, numită NILAKANTHA.
Restabilirea ordinii cosmice
În final, după ce prin curajoasa sa acţiune de o compasiune infinită a salvat toate lumile de pericolul nimicirii, SHIVA a oferit binecuvântarea sa zeilor şi astfel ei au continuat să separe tainica esenţă divină din oceanul primordial, aşa-zis de lapte. SHIVA a oferit zeilor elixirul nemuririi, păstrând pentru el otrava teribilă pe care a sublimat-o instantaneu în nectar, prin puterea alchimică infailibilă a spiritului său desăvârşit.
El, care este etern, conţine de fapt în „potirul” macrocosmic al fiinţei sale nectarul nemuririi. Ce nevoie ar mai avea să obţină fluidul miraculos, atâta timp cât îi este sursa?
SHIVA Însuşi este, în realitate, una dintre cele mai sublime licori extatice care există. Şi chiar în fiinţa sa îşi are izvorul cel mai pur nectar divin. El, SHIVA, este pentru noi precum sublima AMRITA. El, SHIVA, este pentru fiecare dintre noi salvarea din orice suferinţă şi sursa sacră a regenerării spirituale.
În India, aceasta ipostază a lui SHIVA este frecvent pusă în strânsă legătură cu DHANVANTARI, zeul vindecării şi totodată inspiratorul procedeelor secrete tămăduitoare în sistemul medical Ayurveda.
În această ipostază extraordinară, trupul său este pictat predominant în roşu, are patru braţe şi trei ochi, dintre care unul este chiar AJNA CHAKRA. Poartă podoabe strălucitoare şi părul împletit sub formă de coroană. În mâinile sale din partea superioară ține antilopa neagră şi sceptrul său. În mâna dreaptă, din față, poartă vasul plin cu otravă, pe care SHIVA îl priveşte înainte de a bea. Mâna sa stângă realizează atunci gestul protecţiei, ABHAYA MUDRA, iar în alte reprezentări, cel al oferirii darurilor divine, VARADA MUDRA. În stânga sa se află Parvati cea mlădioasă, cu piciorul drept trecut în stânga piciorului stâng. În reprezentările iconografice, chipul ei exprimă starea de îngrijorare faţă de ceea ce s-ar putea să se petreacă iubitului ei SHIVA. Parvati are veşminte galbene, iar mâna sa dreaptă este plasată pe gâtul lui SHIVA, presându-l ferm, pentru a împiedica astfel otrava să coboare.
Iată cum este descrisă într-unul dintre tratatele secrete tradiţionale această ipostază a lui SHIVA: „Face gestul protecţiei, ABHAYA MUDRA
, şi pe cel al binecuvântării, VARADA MUDRA,
are sceptrul şi antilopa în mâinile sale, poartă luna, şerpii şi roba galbenă ca să-şi împodobească trupul divin, are trei ochi, dintre care al treilea este chiar AJNA CHAKRA şi se manifestă plin de o mare bunăvoinţă, El, SHIVA NILAKANTHA, cel cu gâtul de culoare albastră. El este cel care înghite cu detaşare otrava cea cumplită a păcatelor lumilor, pentru a o sublima apoi în nectar şi a restabili astfel ordinea divină în întregul macrocosmos”.
