Viata la tara este simpla dar plina: sunetele tainice ale naturii, simplitatea, mirosurile satului, lumina lompasului lumina intreaga casa, citeam povesti la lumina lui si adormeam in a Sa lumina parca din alta lume.
Asteptam seara pentru a apinde flacara lompasului atins de mainile mici, plina de fascinatie pentru copila din mine. Uneori ieseam afara cu el pentru a-mi lumina drumul sau pur si simplu sa-l asez in noapte pentru a-l privi de'acolo.
Am iubit lompasul de cand ma stiu ..face parte din lumea veche, plina de profunzime si iubire eterna. face parte din mine.Am copilarit impreuna. eu si lompasul. ca doi prieteni devotati.

Linişte tainică care se prelinge prin venele trupului şi cuprinde Sufletul în palmele ei, ca într-un culcuş. Aici zilele reci sunt calde.
Paşii pe drumul îngheţat, acoperişurile ce-şi înalţă fumul, animalele adăpate la lăsatul întunericului, clopoţei legaţi la gâtul oilor obosite, clopote din turn de biserică la asfinţit…în aşteptarea sărbătorii, oameni care merg uşor fără grabă, saci cu făină aduşi de la moară…pentru pâinea de casă şi cozonaci, câini lăţoşi alergând. Toate acestea creionează o zi, sau mai bine spus o seară de iarnă petrecută la sat.
Asa se trăia in satul copilariei mele!


Poveştile din fiecare casă se ţes lângă sobele în care lemnele aduse târziu cântă.
Viaţa aceasta simplă şi plină de sens mi-e dragă si tare mi-e dor de ea.