Iubirea divină - darul nepreţuit al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi

Motto: „Atunci când iubirea devine infinită,
imposibilul devine cu uşurinţă posibil...
...şi iubirea devine DUMNEZEU”.

 

DUMNEZEU este IUBIRE şi IUBIREA divină este calea cea mai directă către DUMNEZEU, 

căci atunci când iubirea devine infinită ea îşi regăseşte spontan şi aproape instantaneu propria-i sursă, 

care este DUMNEZEU.

Întreaga creaţie a fost structurată de către DUMNEZEU ca manifestare a Iubirii Sale infinite exprimată într-o formă concretă, din iubire, pentru iubire, pentru ca acesta să se regăsească pe sine însăşi, recunoscându-şi esenţa printr-un gen de autorevelare am putea spune, căci atunci când orice impuritate a fost eliberată din iubirea umană şi aceasta se transformă în iubire divină nimic nu o mai împiedică să fie ceea ce a fost creată să fie şi să manifeste – autorevelarea tainicei vibraţii infinite şi supreme a Inimii lui DUMNEZEU.

Iubirea divină este infinită, eternă, constantă, nesfârşit de profundă, continuu egală ca manifestare sau altfel spus absolut necondiţionată. Ea nu cere niciodată nimic, nu reproşează nimic, ci pur şi simplu există într-o continuă exprimare şi autorevelare de sine a Inimii (Conştiinţei) Supreme a lui DUMNEZEU. Singur jocul iluziei cosmice (MAYA) este cel care prin Voinţa Supremă a lui DUMNEZEU face ca ea, iubirea, să fie uneori revelată, alteori ocultată, numai şi numai pentru a spori în inima creaturii dorul infinit după Creatorul său, Supremul Tată Ceresc - DUMNEZEU.

Însăşi Suprema Mamă Divină, MAHASHAKTI, nu este altceva decât prima proiecţie exterioară (nemanifestării) a lui DUMNEZEU, Supremul Tată Ceresc, ca manifestare a Inimii Sale, al cărei freamăt inefabil nu exprimă altceva decât iubirea Sa infinită. Tocmai de aceea, la acest nivel ultim, Tatăl şi Mama Divină sunt etern şi indisolubil fuzionaţi în Suprema Unitate Divină, Doi într-Unul, Cuplu Divin SHIVA – SHAKTI, expresie eternă a Conştiinţei şi Beatitudinii divine în pura sa Existenţă (SAT-CIT-ANANDA), din a căror iubire supremă şi eternă totul s-a născut. De aceea DUMNEZEU ne spune: „Eu vă iubesc dinainte ca voi să vă naşteţi, iubirea mea vă dă viaţă şi vă susţine în fiecare moment al ei. [...] Realizaţi copiii mei, iubirea mea este cea după care voi tânjiţi!” (Paramahansa Yogananda – Vinul misticilor).

De aceea iubirea creaturii faţă de Creator, iubirea fiinţei faţă de DUMNEZEU, Îl cheamă pe DUMNEZEU şi face ca acesta să rămână în inima fiinţei, revărsându-Şi harul, Duhul Său Sfânt. IISUS spunea: „Iubirea pentru voi oamenii M-a atras pe acest Pământ! Iubirea fiinţei umane pentru DUMNEZEU este Spiritul lui DUMNEZEU în inima omului. Eu sunt adevărata viaţă din om, prin iubirea sufletului său pentru Mine, iar această iubire este esenţa Mea în fiecare om. Cel care-şi trezeşte iubirea pentru Mine, acela îşi trezeşte şi spiritul dat lui de către Mine şi, pentru că acest spirit sunt şi trebuie să fiu Eu Însumi, deoarece în afara Mea nu va exista niciodată un alt spirit de viaţă, el Mă trezeşte astfel chiar pe Mine în el şi va renaşte pe deplin în viaţa veşnică. [...] El va fi una cu Mine.”

 

„Nu există decât un singur simţ care se numeşte iubire şi care sălăşluieşte în inimă. Mai ales acest simţ trebuie întărit, dezvoltat şi purificat, şi tot ceea ce omul face, vrea, gândeşte şi judecă trebuie să fie luminat şi examinat în lumina caldă şi vie ce izvorăşte din focul iubirii curate, pentru ca toate spiritele vieţii să se trezească în dimineaţa vieţii care trebuie să ia naştere în inima omului, (...) căci în esenţă DUMNEZEU este iubire pură şi nu poate fi simţit şi înţeles altfel decât prin iubire! (...) Nimeni nu-L poate recunoaşte pe DUMNEZEU în afara spiritului divin pe deplin revelat din inima omului, care, asemenea lui DUMNEZEU Însuşi, este iubirea cea mai pură şi eterna sărbătoare din inima omului.” (Marea Evanghelie a lui Ioan, transcrisă de Jakob Lorber)

 

De aceea, aşa cum spunea şi Sfântul Ioan al Crucii, într-o anumită etapă a ei, calea care duce către DUMNEZEU nu este decât o creştere continuă în iubire. În căutarea sa „sufletul Îl iubeşte pe DUMNEZEU cu o iubire atât de mare, chiar dacă e ascunsă şi nu o simte, încât ar fi gata să suporte întru gloria lui DUMNEZEU nu doar etapele uneori dificile ale căii, dar chiar şi multe morţi. [...] Ar fi în stare să săvârşească curajos, calm şi fără reţinere faţă de nimeni, lucrurile cele mai ieşite din comun, cele mai neobişnuite, prin puterea şi beţia dragostei sale pline de dor, numai din dorinţa de a se întâlni cu Cel pe care Îl iubeşte (DUMNEZEU)”.

 

Iubirea divină este darul nepreţuit al lui DUMNEZEU pentru fiecare dintre noi, dar pe care putem şi chiar este absolut necesar să-l împărtăşim cu semenii noştri și, mai presus de orice, chiar cu Acela care ni l-a dăruit, Supremul Tată Ceresc. Nu mai puţin important este să manifestăm iubire față de noi înşine, acceptându-ne în fiecare clipă exact aşa cum suntem, fără însă a neglija prin aceasta continua noastră creştere şi transformare. De aceea toate marile religii şi filosofii ale lumii ne învaţă: „Iubeşte-L pe DUMNEZEU mai presus de orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

 

Atunci când inima se deschide, ea este plină de o nesfârşită iubire şi capacitatea ei de a dărui nu se mai bazează pe nimic exterior. Ea dăruieşte pur şi simplu dintr-un elan interior, fără a aştepta ceva în schimb, deoarece ea îşi găseşte spontan şi firesc împlinirea în însuşi actul dăruirii şi primeşte doar spre a dărui şi mai mult, într-o divină împărtăşire a darului primit, împlinind astfel miracolul iubirii.

 

Iubirea necondiţionată este un atribut firesc al sufletului. A avea o inimă deschisă înseamnă să-i priveşti pe ceilalţi ca fiindu-ţi egali, căci inima recunoaşte spontan esenţa, scânteia divină din fiecare, indiferent care ar fi gradul acesteia de trezire şi manifestare, sfidând în totalitate împărţirea în inferior şi superior, pe care doar egoul o poate face. De aceea, o inimă deschisă este întotdeauna un sanctuar al iubirii și, astfel, o poartă larg deschisă spre dumnezeire. Şi în acest sens, iată un exectițiu foarte simplu, edificator: opriți-vă pentru câteva clipe din ceea ce faceți, fiind cât mai conştienți de momentul prezent şi puneţi-vă întrebarea: Sunt eu acum, în acest moment, conştient de iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru mine? Dacă răspunsul este „Da” atunci veți simţi cu siguranţă în inimă căldura inefabilă a Prezenţei Divine. Dacă răspunsul este încă „Nu” atunci conştiinţa vă va face să vă amintiți acea Prezenţă şi să o atrageți în fiinţa voastră. Această practică simplă nu poate da greş. Încercați-o şi vă veți convinge!

 

Trăirea profundă a stării de compasiune exprimă întotdeauna vibraţia spontană a iubirii din inima noastă, gata oricând să întindă o mână de ajutor şi să aducă alinare unui suflet aflat în nevoie. Disponibilitatea de a ne ierta pe noi înşine şi pe ceilalţi, eliberându-i astfel de judecăţile noastre, este una dintre cele mai mari puteri de care dispunem în această încarnare. Singura putere care este mai mare decât aceasta este puterea iubirii însăşi. Dar fără gestul iertării care îndepărtează vălul fricii, puterea iubirii nu ne stă la dispoziţie. În schimb, de fiecare dată când iertăm, noi dizolvăm o condiţie pe care am impus-o propriei noastre capacităţi de a iubi. De fiecare dată când iertăm, iubirea este trezită în noi la niveluri tot mai profunde, capacitatea noastră de a ne expansiona iubirea creşte tot mai mult şi astfel însuşi drumul reîntoarcerii acasă, în suprema Sursă a Iubirii, este regăsit. Dacă vreodată un semen al nostru ne atacă, să fim conştienți că el nu se simte iubit. Dacă ar simţi iubire, nu ar ataca. De aceea să nu reacţionăm niciodată la atacul său ci, dimpotrivă, să găsim o cale de a-i reaminti că este iubit! Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti altora şi nouă înșine ca suntem iubiți, pentru că astfel apare reamintirea şi recunoaşterea a însăşi omniprezenţei pline de infinită iubire a dumnezeirii.

 

Pentru a regăsi calea reîntoarceii la DUMNEZEU trebuie să ne dăm seama că dincolo de iluzia jocului suprem al manifestării, „separarea” nu poate fi menţinută decât de opţiunea noastră de a refuza iubirea sau iertarea ori de a face voia Tatălui Suprem. Dar încrezându-ne pe deplin în El şi făcând voia Sa inimile nostre vor deborda întotdeauna de iubire şi acceptare şi astfel toate limitările pământului vor fi absorbite în iubirea infinită a Cerului şi însăşi Împărăţia lui DUMNEZEU se va revela în inimile noastre.

 

Să mulţumim împreună lui DUMNEZEU cu infinită recunoştinţă pentru darul nepreţuit al Iubirii Sale ce deschide pentru fiecare dintre noi calea reîntoarcerii Acasă, în Inima Sa!

 

Cele cinci forme de eliberare [cunoscute în tradiţia indiană]:  
a trăi în aceeaşi lume divină cu Mine – SALOKYA,
a fi mereu aproape de Mine – SAMIPYA,
a fi întru totul la fel ca Mine – SARUPYA,
a atinge aceleaşi puteri divine ca Mine – SARISHTI şi
a fi în întregime identificat cu Mine – SAYUJIA.

 SHIVA-KALYANASUNDARA

SHIVA în ipostaza de protector şi susţinător al inimilor care sunt pline de o mare iubire

 

SHIVA NILAKANTHA este ipostaza tainică a lui SHIVA cu gâtul de culoare albastră, numit şi VISHAPAHARANIA - cel care preia în fiinţa sa gigantică veninul teribil al păcatelor lumii, pentru a-l sublima apoi în nectar.

In cuibul nostru Dumnezeu repara mereu lucruri si inimi.

 ,,Dăruiește dragul meu, dă din ce ai. Doar ceea ce dai strângi, doar ceea ce lași pentru alții vei găsi în Cer.,, 

Aceleași cuvinte ar trebui să mi le spun și mie în fiecare dimineață.
 ,,Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
 .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..
 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu Sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
  Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
 Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
  Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. 
Ajunge zilei necazul ei.,, (Sfânta Biblie)

 https://andreeastanciu.wordpress.com