Dimineata calatoriei interioare,
presarata in pasii cuprinsi de emotia trezirii unei noi dimineti.
Preafrumoasa este fiecare dimineata, cu aerul rece de toamna,
Alteori cu stralucirea rasaritului, cu ceata care se astere pe pamant.
Dimineti cuprinse de picaturile ploii,
Dimineti senine, dimineti tacute, pline de mister,
Iar noi, pasim in calatoria lor.
Ne indreptam pasii pentru o noua zi, cuprinsi fiind fiecare clipa
De timpul in care calatorim impreuna cu dimineata zilei.
Amurgul diminetii, iti cupinde fiinta de un zambet interior,
De mulumirea ridicarii ochilor catre cer,
si spunadu-ui Celui prin care traim inca o dimineata:
Te PraMaresc!
Cat de frumoase sunt diminetile, cat de frumoase sunt trezirile zorilor,
Indreptandu-ne fiintele in rugaciunea inchinarii,
Recunostintei, bunatatii, milostivirii si puritatii inimii noastre.
Celui prin care existam si Caruia Ii suntem plini de umilinta recunoscatori.
Efortul de a fi in rugaciune, de a simti constient atingerea aromei diminetii.
atingerea fina a aerului toamnei racoros.

Dumnezeu ne incalzeste sufletele cu a Lui iubire vesnic vie, plina de mister, de a ne darui tot ceea ce este mai bun, mai plin de armonie Sufletelor noastre.
Sa fim vii, sa fim asemeni diminetilor care nu au glas, nu au cuvinte, nu au timp, nu au spatiu,
Sunt atemporale ..sa cuprindem misterul tacerii divine in noi.
Sa cuprindem raza de lumina a diminetilor in pasii catre directiile unde ne indreptam fiecare.
Sa cuprindem culorile dimientilor toamnei, acest incantator tablou paradisiac,
In vietile noastre, sa ne ridicam deaspura grijlor, problemelor, si sa fim, sa ne oprim,
Sa contemplam, sa ne bucuram de ceea ce Dumnezeu ne-a daruit prin fiecare minunat anotimp,
prin fiecare dimineata diferita, asemeni fiintelor noastre, unice, aparte, minunate in felul fiecaruia de a fi.
Sa fim dimineti calde, dimineti cu culori de toamna, sa fim dimineti contopite in armonia Interioara.
Sa putem fi mai buni, mai generosi, mai umili, raportandu-ne la misterul diminetii.
Sa nu uitam sa descoperim esenta acesti vieti, incepand cu fiecare dimineata.
Calatoruia diminetii inetrioare a inceput.
Cum simti aceasta dimineata?
Noteaza-ti si scrie-mi si mie sa ne bucuram impreuna de calatoria diminetilor interioare.

Sunt femeia care se trezeşte în fiecare dimineaţă în căutarea soarelui, care doreste ca pe parcursul zilei daruite de Dumnezeu sa simta intensitatea bucuriei de a fi imbratisata, mangaiata de razele soarelui daruite de Tatal Ceresc, de a privi in interior pentru a ma adanci in seninatatea Cerului.
Ce doreste Dumnezeu de la noi? a ne bucura de ceea ce primim fiecare clipa de la El, de a ne accepta fiintele dupa a Sa creatie, de a deveni mai puri, mai curati, mai apropiati de rugaciunea inimii, mai devotati in drumul calatoriei noastre printre Soare si Cer. Nu de fiecare data reusim sa fim plini de Lumina, de incredre de speranta, de victorie in tot ceea ce ne propunem, insa planul divin, cel prin care Dumnezeu ne vorbeste, ne sustine sa mergem pe acel drum al armoniei interioare, al ascultarii glasului interior fiece secunda, a face voia Lui si nu voia noastra, si astfel calatoria va fi una simpla, plina de culoare, mai usoara cand il ai mereu langa tine pe Dumnezeu. O calatorie fara Dumnezeu, este o calatorie a incertitudinii, a unei directii neimbratisate de dorul nemarginit de a fi Una cu Cel care Totul a creat.
Porniti de azi, din aceasta secunda, in drumul pe care, alaturi il aveti pe Dumnezeu. Zilele grele se vor transforma ca prin miracol in zile luminoase, grijile vor disparea, se va instala pacea in inima ta. Stii de ce, El toate le stie despre tine, cand te trezesti, cand te incarci cu poveri, si iti sopteste in inima: Dragul meu/ draga mea sunt langa tine, nu ma vezi, nu ma simti ..descopera-te cu adevarat si astfel Ma vei descoperi pe Mine, Cel care te-am creat “dupa chipul si asemanarea Mea”.

Amurgul frunzelor de toamna

Stiu ca, intr-o zi daca mi-as termina cuvintele
mi-as scrie amurgul pe frunze de toamna.
Stiu ca daca intr-o zi, cerneala gandurilor mele s-ar ispravi
Te-as scrie pe Cerul timpului cu boabe de roua.
Stiu ca daca intr-o zi, ti-as putea cuprinde mainile cu timpul,
As lasa ca mangaierea sa le fie vesnica invatare.
Stiu ca, intr-o zi te vei intalni cu tacerea inimii,
Si as dori sa-i ramai vesnic fidel Prefrumoasei tale inimii.
Stiu ca, intr-o zi vei dansa cu zambetul dorului de Cer.
Si atunci deveni’vei nemuritor.
Stiu ca, intr-o zi, vei cuprinde cu gandul imensitatea Shambalei,
Si atunci vei primi initierea Muntelui Sacru.
Stiu ca, intr-o zi grijile, gandurile, toate se vor dizolva in Absolut,
Si atunci Sinele’ti Divin ti se va revela.
Stiu ca, atins esti mereu de Ingerul Pazitor al fapturii tale.
Si atunci, simti linistea Celui care iti inunda fiinta,
traiesti fericirea de a fi plin de Dumezeu.
Stiu ca , atunci cand simti puterea meditatiei,
Fericirea te cuprinde.
Stiu cat esti de minunat, cel caruia ii scriu aceste randuri.
Lasa-ti fereastra clipelor,deschisa,
si citeste-ti sufletul in amurgul frunzelor de toamna.
Pasetul lor te face sa crezi cu toata fiinta in frumusetea Celui care le-a creat.
Frunzele amurgului de toamna, sa-ti cuprinda in suflet,
Dorul de A fi, sa stii, sa fii, insuti Tu.
In Tot si-n toate numai Tu,
Si Cel caruia Te-a creat sa fii,
Multumindu-I, i te inchini.

Douăzeci de strofe despre suprema învăţătură spirituală (Mahopadeshavimshatika)

1
Slavă Ţie, Doamne, căci corpul Tău este întregul Univers
Iar fiinţa Ta transcende toate lumile,
Ţie, lumina veşnicei bucurii.
Sinelui meu, cuprinzând energii şi forţe nesfârşite.

2
Slavă Ţie, Doamne, acolo unde Tu eşti Tu, iar eu sunt eu.
Acolo unde doar Tu exişti, iar eu nu sunt.
Acolo unde nu suntem nici eu, dar nici Tu.
Slavă Ţie, Doamne, acolo!

3
Eu te-am căutat mereu, plin de dor, în interiorul trupului meu
Ca „Tu” sau „Sinele meu”.
Dar ceea ce descopăr când nu te găsesc nici pe Tine, nici pe mine,
Ceea ce gândesc atunci, eşti chiar Tu!

4
Atunci când te-am contemplat în forma Sinelui meu, eu, adoratorul Tău
Am obţinut deja forma Ta –
Slavă Ţie, Da!, chiar mie, slavă!

5
A spune „Tu trebuie să faci asta” este doar un mod de a vorbi,
Căci cel care este în Sinele său a devenit deja una cu Tine.
De ce s-ar mai resorbi, Doamne, în Tine şi unde sau de unde ar mai putea să o facă?

6
Chiar şi a spune „eu sunt Tu, Tu eşti eu” nu este adevărul suprem,
Căci separarea de Tine nu a existat niciodată.
O astfel de stare de separare înşeală dorinţa de a obţine iluminarea.

7
Cuvinte ca „eu, tu, el, ea” nu-şi găsesc locul în Tine
Şi, cu atât mai puţin, lumea obiectivă exterioară.

8
Cine a gustat o singură dată cu nesaţ din nectarul beatific al Iubirii Tale,
Acela nu va mai vorbi despre diferenţieri, ba chiar se va feri să mai afirme şi:
„Totul este Unul, preaplin al păcii absolute”. [Este vorba de un binecunoscut vers vedic.]

9
Atunci când Tu îţi revelezi adevărata esenţă
Eşti Tu, eşti eu, eşti chiar întreaga lume.
Dar când manifestarea a fost complet resorbită
Nu eşti nici Tu, nici eu, nu mai există nimic din toată această lume.

10
Tu apari prin propria-Ţi voinţă
Întocmai ca un actor ce îşi asumă diferitele roluri ca şi cum ar fi o parte a acestora,
Cum ar fi stările de veghe, de vis sau de somn profund.
Dar, în realitate, Tu nu eşti niciodată fragmentat.

11
Când Tu eşti treaz, întreaga lume e trezită.
Când Tu dormi, ea se dizolvă în somnul tău supraconştient.
Astfel, întregul univers manifestat şi nemanifestat
Este una cu Tine.

12
Limba oboseşte lăudând numele Tău,
Gândirea oboseşte meditând asupra Ta.
Cum s-ar putea medita asupra Celui fără de formă
Şi cum ar putea fi denumit Cel fără de însuşiri?

13
Cum ar putea fi invocat spre adorare Cel Desăvârşit
Şi cum I s-ar putea oferi un loc sacru Celui ce se află pretutindeni?
Cum I s-ar putea spăla picioarele Celui Preacurat?
Cum I s-ar putea oferi Acestuia apă să-şi clătească gura?

14
Cum să-L speli pe Cel nepătat
Şi cum să-L îmbraci pe Cel al cărui corp este întregul Univers?
Cum să-I oferi parfumuri Celui de neatins
Şi cum să-L împodobeşti pe cel ce este însăşi frumuseţea?

15
Cum poţi să-I legi şnurul sfânt al brahmanilor Celui de neînlănţuit
Şi cum să-I oferi flori Celui care transcende mirosul?
Cum poţi să arzi tămâie pentru Cel care transcende suflul
Şi cum să arzi ulei în lămpi pentru Cel ce transcende văzul?

16
Cum să-I oferi Celui etern mulţumit ofrande de mâncare
Şi cum să-I oferi betel Celui Omniprezent?
Cum să mergi în pelerinaj în jurul celui nesfârşit
Şi cum să te închini Celui Unic şi fără de al doilea?

17
Cum să-I aduci ofrandă de lumină Supremului ce străluceşte veşnic în Sinele Său
Şi cum să-I cânţi Celui de necunoscut un imn vedic?

18
Cum poţi să Îl eliberezi din ritual
Pe Cel ce este atât interior cât şi exterior desăvârşit?
Cum poţi să-I oferi ofrande Celui
Ce este pretutindeni prezent, lipsit fiind de orice diferenţiere?

19
Cum poţi să-I oferi Celui desăvârşit vreo răsplată
Şi cum poţi să-I oferi apă Celui veşnic împlinit?
Cum poţi să-L eliberezi pe Cel ce pătrunde toate lucrurile?
Cum ar putea Cel nevăzut să realizeze ritualul iertării?

20
Suprema adorare a lui Dumnezeu poate fi realizată
În toate stările doar astfel:
Atunci când conştiinţa îţi este unită cu El (Dumnezeu)
Să îţi abandonezi toate gândurile lui Dumnezeu, Stăpânul Absolut al întregii manifestări.

Darul trăirii (Anubhavanivedana)

Mantra
este cuvântul iluminator,
fără a mai fi necesară alcătuirea literelor.
Mudra
este acea atitudine ce apare
când orice mişcare corporală a încetat.
Yoga este practica spirituală ce se revelează
când curgerea respiraţiei s-a dizolvat.
Când cei bine intenţionaţi au pătruns în tărâmul Tău plin de lumină,
ce nu ar putea fi oare extraordinar la acest banchet al
fericirii?

Opt strofe despre Suprem (Anuttara shtika)

1
Aici procesul evoluţiei nu mai este necesar
Nici contemplarea imaginativă,
Nici vorbirea inspirată sau dezbaterea,
Nici meditaţia, nici concentrarea,
Nici măcar strădania rugăciunii.
Spuneţi-mi, ce este această Supremă Realitate Divină Conştientă şi Absolută?
Ascultaţi răspunsul: nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Ia parte la bucuria totului şi fii aşa cum eşti!

2
În realitate lumea fenomenelor trecătoare (samsara) nici nu există,
Atunci cum poate să mai apară ideea vreunei înlănţuiri?
Dacă Sinele cel veşnic liber nu poate fi niciodată înlănţuit,
La ce s-ar mai strădui să se elibereze?
Toate acestea nu sunt altceva decât păcăleala umbrei unei fantome,
Sau funia considerată din greşeală drept un şarpe, producând astfel o teamă fără de sens.
Nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Bucură-te, stabilit în Sinele tău, exact aşa cum eşti!

3
Cum s-ar putea distinge în Supremul Divin
Între adorator, cel adorat şi adorarea însăşi?
Cum s-ar putea vorbi despre aşa ceva?
Pentru cine ar exista vreun progres, oare cum ar fi acesta
Şi cine ar păşi pe o cale ascendentă?
Chiar dacă această iluzie apare ca fiind diferită,
Ea nu este totuşi separată de Conştiinţa Divină Supremă.
O, totul nu este nimic altceva decât pura natură a cunoaşterii de Sine -
Nu-ţi mai face griji inutile!

4
Această beatitudine nu este comparabilă cu bucuria adusă de bogăţie
Ori de o beţie cu vin sau de fuziunea amoroasă cu iubita.
Apariţia acestei Lumini nu este nicidecum comparabilă
Cu aprinderea unei lămpi şi nici cu strălucirea Lunii sau a Soarelui.
Repaosul ce apare prin eliberarea de toată separarea (diferenţierea) inerentă existenţei în dualitate
Este precum uşurarea resimţită după ce o povară grea a fost lăsată la pământ.
Răsăritul acestei lumini este ca regăsirea unei comori pierdute:
Comoara tărâmului non-dualităţii universale.

5
Iubirea şi ura, bucuria şi suferinţa, creaţia şi resorbţia
Încrederea în sine şi adânca disperare,
Sunt toate nişte stări ce apar în lume ca fiind separate,
Nefiind însă, în realitate, diferite.
Oricând eşti încarcerat de vreo formă individuală a acestor stări,
Fii conştient de identitatea dintre starea ta şi Fiinţa Divină Supremă.
Împlinit fiind de această contemplare, nu te vei bucura tu din tot sufletul?

6
Ceea ce înainte nu exista devine brusc activ;
Aşa sunt şi stările firii în această lume.
Cum pot ele să existe în realitate,
Cât timp există o rătăcire
Provocată de modificarea "stării de mijloc"?
Unde ai putea găsi oare adevărul în irealitate şi nestatornicie,
În multitudinea formelor manifestate în iluzia unui vis, ori
În frumoasa înşelăciune?
Depăşeşte-ţi nedesăvârşirea de care este legată teama şi îndoiala
Şi trezeşte-te!

7
Nu cel primordial (Paramashiva) nu este creatorul stărilor de conştiinţă condiţionate,
Mintea ta este cea care le crează.
Ele nu posedă o conştiinţă reală,
Prinzând o formă (aparentă) doar printr-o păcăleală de moment.
Frumuseţea iluzorie a universului apare în puterea imaginaţiei tale,
Ea nu are vreo altă origine.
Din acest motiv tu luminezi prin propria-ţi strălucire -
Tu ai atât natura Unicului Divin cât şi o manifestare multiplă.

8
Realul şi irealul, Unicul şi multiplul,
Ceea ce este pătat de iluzie sau Sinele pur -
Toate acestea strălucesc în oglinda clară a conştiinţei iluminate.
Dacă vei recunoaşte toate aceste lucruri ca având forma Luminii Necreate,
Dacă vei recunoaşte în tot şi în toate strălucirea copleşitoare a Sinelui tău Divin (Atman)
Iar strălucirea îţi va fi mereu înrădăcinată ferm în propria-ţi trăire,
Atunci vei lua parte pe deplin la atotputernicia Domnului Dumnezeu (Paramashiva).