Câteva aforisme despre perseverenţă:
•    „Cât de uşor loveşti mereu un lucru / tot îl înfrângi şi-l birui pân-la urmă / nu vezi cum picătura cea de apă / căzând pe piatră găureşte piatra?” – Lucretius
•    „Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru.” - Confucius
•    „Victoria aparţine celui ce perseverează.” – Napoleon Bonaparte
•    „Perseverenţa constă în a ne impune în mod voluntar în vederea acceptării de bunăvoie de către alte persoane a viziunii noastre.” – Mahatma Gandhi
•    „Cucereşte cel care rezistă mai mult.” – Persius
•    „Să nu descurajezi niciodată pe nimeni... care progresează continuu, indiferent cât de încet.” – Platon
•    „Efortul îşi arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească.” – Napoleon Hill
•    „Prin perseverenţă melcul a ajuns pe arcă.” – Charles Haddon Spurgeon
•    „Orice obstacol are în el bucuria omului care-l va depăşi.” – Napoleon Bonaparte
•    „Perseverenţa este munca grea efectuată în continuarea muncii grele, care deja te-a obosit până la epuizare totală.” – Newton Leroy Gingrich

Câteva citate inspirate despre tenacitate:
•    „Fără tenacitate, îndrăzneală, hotărâre, curaj devenim goi, forme tremurânde ale umanităţii sfâşiate de furtunile vrăşmaşe care, inevitabil se abat în drumul nostru.” – June Curtis
•    „Norocul este o altă denumire pentru tenacitatea voinţei.” – Ralph Waldo Emerson
•    Caracteristica adevăratului eroism este tenacitatea.” – Ralph Waldo Emerson
•    „În atingerea unui ţel, răbdarea şi tenacitatea valorează mai mult decât dublul lor în isteţime.” – Thomas Huxley
•    „Permite-mi să-ţi spun secretul care m-a condus la atingerea scopului dorit. Puterea mea stă numai în tenacitatea pe care o am.” – Louis Pasteur

Puterea tainică a comunicării cu Dumnezeu

Sfântul Siluan Athonitul spunea: "Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea".
Când eşti îndrăgostit, doar o clipă dacă te gândeşti la fiinţa dragă, tot sufletul tău înfloreşte de o fericire neaşteptată; aşa poţi să îţi dai seama ce mare fericire trăiesc cei care se îndrăgostesc de Dumnezeu şi se gândesc adeseori la El, rugându-se.

Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, în care îi spui cele mai ascunse tristeţi sau cele mai strălucitoare bucurii, în care te plângi Lui pentru o nedreptate sau te rogi ca cei dragi să fie feriţi de orice primejdii; în rugăciune îi spui de cine ţi-e dor şi chemi ajutorul îngerilor pentru cei aflaţi în impas. Lui îi spui toate grijile tale, toate dorinţele şi speranţele, Lui îi vorbeşti ca unui părinte drag şi Atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădiniţă, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel vino ca un copil în faţa Tatălui Ceresc şi, după ce spui rugăciunea Tatăl Nostru, continuă să vorbeşti cu El, povestindu-i despre tine, cerându-i ajutorul, protecţia şi rugându-L să te înveţe cum să te rogi cu adevărat. Când te rogi şi vorbeşti cu El, nu te mai gândi la nimic altceva, ca şi cum atunci exişti pe lume, doar tu şi Dumnezeu. Fii convins până în adâncul fiinţei tale că El ascultă fiecare rugăciune şi te iubeşte nespus de mult.

Să vedem acum de ce unele rugăciuni se împlinesc, iar altele nu. Dacă un copil neascultător şi rău, perseverând în aceste greşeli, îi cere mamei să îi cumpere bomboane, pentru purtarea lui urâtă, mama nu îi îndeplineşte cererea, deşi îl iubeşte. Tot astfel şi Dumnezeu nu îndeplineşte rugăciunile celor răi, care încalcă poruncile Lui. Un copil ascultător şi bun, care nu cere nimic, va primi adesea hăinuţe noi, mâncare bună şi multe altele pe care mama le consideră necesare; dar dacă el nu cere ceea ce îşi doreşte, nu va primi. La fel şi noi, dacă suntem plini de iubire şi bunătate, dar nu ne rugăm niciodată, vom primi daruri de la Dumnezeu, dar nu atât de multe cât am primi dacă am cere mereu şi mereu ajutorul Lui şi al îngerilor Săi.

"Cere şi ţi se va da; bate şi ţi se va deschide!"

Dacă un copil este supărat pe prietenul lui şi o roagă pe mama lui să îl bată pe acel copil, ea nu îi va îndeplini cererea. Tot astfel, Dumnezeu, când ne rugăm pentru răul altor oameni, nu ne ascultă rugăciunile şi nici nu ni le împlineşte. Dacă un copil o întâlneşte pe mama lui pe stradă şi în toată aglomeraţia străzii îi şopteşte timid şi încetişor că ar vrea jucăria aceea, iar în secunda următoare vede o prăjitură şi uită de jucărie, mama nu îi mai cumpără jucăria, fie pentru că în zgomotul străzii nu a auzit ce vrea copilul, fie pentru că el a uitat imediat şi nu a cerut insistent ceea ce dorea.

Tot astfel, dacă noi ne rugăm în treacăt, neatenţi şi obosiţi, spunând seara, în fugă, o rugăciune doar cu buzele fără să fie trăită cu ardoare în adâncul inimii, acea rugăciune este lipsită de viaţă, lipsită de forţă şi nu va fi împlinită de Dumnezeu. În rugăciune trebuie să stăruim plini de credinţă, speranţă şi tenacitate, aşa cum cer copiii mici când vor să obţină ceva de la părinţi. 
Un preot spunea despre rugăciune: "Stăruie. Ca un copil care bate la uşă. Bate… şi bate încă… şi bate tare şi îndelung, fără ruşine. Şi cel care iese să deschidă înfuriat, se îmbunează în faţa nevinovăţiei făpturii inoportune… Aşa trebuie să fii înaintea lui Dumnezeu!"

Dacă un copil îi cere mamei să îi cumpere un briceag, dar mama ştie că el este prea mic pentru un astfel de dar şi ar putea să se taie din greşeală sau să lovească pe cineva, din neatenţia jocului,  ea nu îi va da ceea ce el a cerut. Tot astfel, când cerem lui Dumnezeu ceva ce ne-ar aduce nefericire şi cădere, Dumnezeu nu ne împlineşte rugăciunea. Doar El, în înţelepciunea Lui desăvârşită, poate cunoaşte cu adevărat ce ne face bine, dar noi de multe ori îi cerem ceea ce credem noi că ne-ar bucura, fără să ştim exact ceea ce ne trebuie. De aceea, cel mai bine este să ne rugăm pentru ca mintea noastră să fie luminată de înţelepciune divină, pentru ca inima noastră să se umple de dragoste şi fericire; să ne rugăm pentru ca rugăciunea noastră să fie arzătoare, puternică şi să aducă în noi pace, har şi intimitate sfântă cu Dumnezeu; să ne rugăm pentru toţi cei dragi în acelaşi fel şi pentru toţi oamenii necunoscuţi care se află în nefericire sau necredinţă, să chemăm asupra lor harul şi binecuvântarea Tatălui Ceresc.

Gustând din rugăciune, mai ales când te rogi din dragoste pentru ceilalţi oameni, vei fi uimit de fericirea cerească  pe care o trăieşti astfel, şi vei dori iarăşi şi iarăşi să te asemeni cu îngerii, hrănindu-te zilnic cu pâinea rugăciunii şi cu mierea harului ce coboară asupra ta. Rugându-te, binecuvântarea Tatălui Ceresc te va însoţi pretutindeni, şi îngerii Săi te vor însoţi, luminându-ţi tainele ascunse ale existenţei, protejându-te şi umplându-ţi sufletul de bucurie. 
Roagă-te în timp ce mergi la cumpărături sau pe drum spre şcoală, roagă-te când faci curăţenie sau când faci mâncare, roagă-te când te plimbi sau când eşti gata să adormi. Caută tot timpul să simţi prezenţa lui Dumnezeu şi să-I vorbeşti, să-L rogi, să-I mulţumeşti.

De exemplu, spune-I: "Doamne, cu voia Ta, acum fac de mâncare; trimite îngerii Tăi să mă ajute şi să sfinţească tot ceea ce fac şi tot ceea ce gândesc!" Apoi, tot ceea ce faci, fă în prezenţa Lui, adică dă-ţi seama că pentru El nu există pereţii sau tavanul care să Îl împiedice să te vadă. Dă-ţi seama că El te priveşte mereu, că deasupra capului tău se află de fapt un cer nesfârşit, plin de lumina şi bunătatea prezenţei Sale. Când faci de mâncare, fii atent la acest adevăr al prezenţei Lui şi la cerul nesfârşit şi plin de lumină care este deasupra ta. Toate mişcările tale vor fi atunci pline de o atenţie sfântă, ca un copil care ştie că se joacă în prezenţa mamei sale şi doreşte să o bucure. Nu lăsa grijile sau supărările să întunece bucuria comunicării cu Dumnezeu. Roagă-l pe El să îţi poarte de grijă, să rezolve tot ceea ce ţi se pare greu şi încurcat şi vei vedea că prin puterea comunicării tale cu Dumnezeu nimic nu va mai fi greu sau trist.
Roagă-te cu adevărat şi cu stăruinţă. Dumnezeu revarsă harul şi pacea unei fericiri cereşti peste sufletul şi peste viaţa celor care se roagă. Rugăciunea nu este o teorie, ci viaţă practică, aducătoare de nesfârşită bucurie, în care ne asemănăm îngerilor şi sfinţilor.

Un preot spunea despre rugăciune: "Stăruie. Ca un copil care bate la uşă. Bate… şi bate încă… şi bate tare şi îndelung, fără ruşine. Şi cel care iese să deschidă înfuriat, se îmbunează în faţa nevinovăţiei făpturii inoportune… Aşa trebuie să fii înaintea lui Dumnezeu!"

Sfântul Siluan Athonitul spunea: "Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea".

 "Doamne, cu voia Ta, acum fac de mâncare; trimite îngerii Tăi să mă ajute şi să sfinţească tot ceea ce fac şi tot ceea ce gândesc!"

Despre lucrurile importante și neimportante

Uneori am impresia că nimic important nu se mai întîmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează prea puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sînt considerate importante.

Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să considere important acel lucru.

Cum arată un lucru important? Nicicum. Pentru cineva e important că plouă, pentru altcineva – că nu plouă. Pentru cineva e important că se căsătorește, pentru altcineva – că se desparte. Dar ce este cu adevărat important și ce face ca ceva să fie important?

Cred că ceea ce face ca un lucru să fie important este bucuria. Dacă ceva îți aduce bucurie – este important.

Cînd sufletul este apăsat sau amărît, nimic nu i se mai pare important. Dar bucuria poate atribui importanță și lucrurilor celor mai mărunte.

Am văzut oameni care se bucură de bomboane, de o pereche de pantaloni, de o călătorie, de o bătaie în ușă. Pentru că, într-adevăr, ce poate fi mai important decît o bătaie în ușă, decît o pereche de pantaloni sau decît niște bomboane? Poate doar un cuțitaș, un pix, o portocală, un zîmbet, o pasăre care se izbește în geam. Păziți-vă bucuria – e ceea ce face viața importantă.

http://savatie.wordpress.com/

“Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa”.

“Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa”. 

Fragment din Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post:

„Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii,  furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sânt care spurcă pre om.” (Mat. 15:19)

1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată putreziciunea.

2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: Din prisosinţa inimii grăieşte gura. (Mat. 12:34) Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sânt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.

3. Adâncă e inima omului, zis-a prorocul. O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului până în tăria cerurilor.

4. De aceea s’a zis: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Izvorăşte viaţă dacă o păzeşti; iar, de nu o vei păzi, va izvorî toată urâciunea.

5. Şi una, şi alta. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat, şi botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh.Fiul lui Dumnezeu s’a pogorât şi te-a îmbăiat, precum o maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieţii într’un izvor al morţii?

6. O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti, cât de bine este pentru om a-şi preda inima în mâinile Tale decât a o călăuzi cu propriile mâini! Cu adevărat primejdios lucru este pentru om a-şi călăuzi inima cu muritoare mâini! Tu, Doamne, dintotdeauna ai ştiut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită şi tainică minune! – părinteşte l-ai sfătuit: Fiule, dă-mi inima ta! Adică, întoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.

7. Mulţi vorbesc despre voia slobodă a omului. Sânt oameni slobozi întru bine, iar alţii slobozi întru rău. Slobod întru bine este cel ce îşi predă libertatea celui mai slobod, adică Celui ce este cel mai slobod, ca să o folosească spre bine. Slobod întru rău este cel ce vrea să folosească singur libertatea sa, şi atunci, fără să bage de seamă, o predă Tiranului, celui ce este cel mai lipsit de libertate.

8. Oare nu ai văzut vreun copil căruia maica i-a dat cuţitul să taie pâine, şi copilul ţine cuţitul, iar mama ţine cuţitul copilului? Aşa, de fapt, mama e cea care taie cu cuţitul, chiar dacă copilului i se pare altminteri. Dacă copilul împinge mâna mamei, atunci nu va tăia pâinea, ci se va tăia pe sine. Oare nu este aceasta chipul libertăţii omeneşti? Oare nu este pildă despre cei slobozi întru bine şi cei slobozi întru rău?

9. O, cel ce eşti slobod întru cele bune, foloseşte-ţi libertatea dăruită pentru a da inima ta Domnului spre călăuzire. Va rămâne a ta şi o vei purta în sine, iar El o va călăuzi.

10. În această a patra săptămână a Postului Mare, adu-ţi aminte de înfricoşatele, dar adevăratele cuvinte al Mântuitorului tău despre inima pe care nu o călăuzeşte Dumnezeu şi de toate cele ce se ies din această inimă. Aminteşte-ţi şi înfricoşează-te amintindu-ţi.

11. Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune: Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin.

Savatie Bastovoi: Bucuria de a te simti inteles

Savatie Bastovoi: Bucuria de a te simti inteles

Nimeni nu stie ce e in sufletul omului, decat numai omul insusi si Dumnezeu. Sufletele noastre se intalnesc in ganduri 
si in emotii si de multe ori tresalta simtind ca s-au unit. Cand sufletele se intalnesc unul cu altul, 
ele se cunosc si se inteleg.

In Duhul Sfant sufletele sfintilor se unesc si se recunosc si aceasta este adevarata bucurie.

Nimeni nu se bucura decat regasindu-se in altcineva. Numai în Duhul Sfînt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul 
şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întîlnire totul este nedeplin şi schimbător.

Pe pămînt noi ne cunoaştem în parte şi asta din cauză că sufletele noastre sunt împărţite din pricina multelor dorinţe.
Oamenii au obiceiul să se identifice cu propriile dorinţe şi din această cauză se îndepărtează de ei înşişi. 
Atunci cînd doi oameni cu dorinţe comune se întîlnesc, ei se bucură şi se împrietenesc. 
Văzînd în celălalt doar propriile dorinţe, ei ajung să creadă că se cunosc unul pe altul şi că se înţeleg.

Viaţa însă ne schimbă pe toţi, pentru că unele sînt dorinţele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinşi de 
grijile familiei şi altele ale bătrînilor. Viaţa ne arată că prieteniile se leagă la tinereţe, dar arareori vei găsi un bătrîn 
care să poată spune despre cineva că îi este prieten. Oamenii se despart din cauză că dorinţele lor se schimbă.

Singurătatea sufletească în care petrec majoritatea oamenilor ne descoperă cît de puţin ne cunoaştem unul 
pe altul şi cît de puţin ne cunoaştem pe noi înşine.

Ca orice om, am căutat şi eu să mă înţeleg pe mine însumi. În tot acest răstimp am înţeles că nu este pe pămînt 
o bucurie mai mare decît aceea de a te regăsi în altcineva, pentru că atunci simţi că tot ce ai trăit şi ai acumulat 
în decursul vieţii tale nu este o minciună. Atunci cînd te regăseşti într-un om, simţi că îl iubeşti. 
Îl iubeşti pentru că te iubeşti pe tine? Da. Dar oare eu mă iubesc pe mine? Cred că nu. 
Şi atunci cum mă pot iubi pe mine în celălalt? Tocmai pentru că pe noi înşine nu putem să ne iubim decît 
în celălalt şi nu iubim atît ceea ce sîntem, cît ceea ce am putea să fim şi poate ceea ce ar trebui să fim.

Din copilărie şi pînă acum eu am iubit mulţi oameni. I-am iubit omeneşte, nu duhovniceşte, 
aşa cum iubesc majoritatea oamenilor. L-am iubit pe tatăl meu pentru că era puternic, 
am iubit-o pe mămica pentru că ea mă iubea pe mine, am iubit-o pe sora mea pentru că mă gîndeam că este singurică şi 
l-am iubit pe fratele meu pentru că semăna cu mine. Mai apoi, l-am iubit pe un oarecare profesor de sport, 
Dmitri Petrovici pentru că avea muşchi şi putea să facă acrobaţii cum nu mai văzusem. Mai apoi l-am iubit pe 
profesorul meu de pictură, Ivan Grigorievici, pentru că desena şi picta aşa cum eu nu mai văzusem. Mai apoi, 
ca orice om, m-am îndrăgostit de o fată pentru că mi se părea că o fată ca aceea eu nu mai văzusem.

În sfîrşit, m-am minunat pe rînd de Coşbuc, Eminescu, Bacovia, Trakl, Ionescu, Freud, Nietzsche, Garcia Marquez, 
Sallinger, Dostoevski, Gogol, Stainbek, Salvador Dali, Picasso, Van Gogh şi o mulţime de alţi oameni 
în care s-a regăsit pe rînd sufletul meu, pentru că mi se părea că toţi aceşti oameni au făcut lucruri cum 
eu nu mai văzusem şi au rostit cuvinte pe care eu nu le mai citisem.

Cu alte cuvinte, pe mine mă fascina oricine putea să-mi descopere noi dimensiuni ale propriului meu suflet, 
pentru că în adîncul meu eu ştiam că sufletul este fără de margini şi că în el se pot petrece cele mai grozave lucruri, 
atît de grozave, încît mintea mea de atunci nici nu putea să le cuprindă.

Totuşi, eu am fost foarte nestatornic în îndrăgostirile mele. Până în clasa a patra am reuşit să schimb 
şcoala de sport pe şcoala de muzică şi şcoala de muzică pe şcoala de pictură. Pînă la urmă am ajuns poet. 
Din pricina acestei nestatornicii mulţi ochi au plîns pentru mine. Aşa s-a întâmplat că într-o viaţă scurtă 
am schimbat multe lucruri: am schimbat locuri şi activităţi şi oameni. Acesta nu a fost un lucru uşor, pentru că fiecare loc şi 
fiecare om şi poate că fiecare poet citit a însemnat pentru mine o viaţă aparte, o viaţă pentru care a trebuit de fiecare 
dată să mă nasc şi de fiecare dată să mor. Toate acestea au umplut sufletul meu de multă durere şi amărăciune.

Eu m-am născut ca un artist, am trăit ca un artist, am simţit şi am iubit ca un artist. Acum mi se pare că şi 
laptele mamei mele l-am supt ca un artist. Când eram copil de leagăn, mămica mă îmbrăca în salopetă, mă lua cu ea 
călare pe cal şi mă adormea în şa. Desigur, nici mama mea nu era o mamă normală, când mă avea în pântece cânta, citea poezii, 
picta şi făcea şi alte trăsnăi, crezînd că aşa va reuşi să nască un „artist”! Cu toate acestea, eu m-am simţit foarte neînţeles 
între artişti. De ce? Nu ştiu, poate pentru că toţi artiştii nu fac decât să ceară altora să-i înţeleagă, o cer insistent şi 
cu durere, bravînd totodată cu nebunia şi bizareria lor.

Toate acestea au trecut. Acum oamenii văd în mine un călugăr, un preot. Uneori pe stradă adolescenţii de 14 ani râd
 în urma mea, fac glume proaste, iar eu trec serios pe alături, de parcă niciodată n-aş fi fost ca ei. Atunci sînt un popă 
morocănos. A început să-mi placă să fiu un popă morocănos. De ce? Pentru că nu mai simt nici o nevoie să contrazic 
părerile pe care şi le fac oamenii despre mine. De ce? Am zis de ce, pentru că nimeni nu poate înţelege pe nimeni, 
decât în Duhul Sfânt. Şi eu am pe Duhul Sfânt? Nu pot să zic, dar simt că am fost înţeles odată şi pentru totdeauna 
şi că aventura căutărilor mele a luat sfârşit. Cine m-a înţeles atât de profund, atât de dulce? Acesta e secretul inimii mele.

Sursa: Savatie Bastovoi - Bucuria de a te simti inteles

Teama de a vorbi celui iubit 

Orice om doreşte să fie iubit. În sinea sa, fiecare crede că ştie de ce are nevoie de la celălalt pentru a se simţi iubit. 
Încă din copilărie, mintea fiecăruia dintre noi a fost ocupată de fantasme despre dragoste, despre o relaţie ideală 
cu oamenii lângă care ni s-a dat să trăim.

Cu toate acestea, a vorbi despre dragoste este considerat un lucru cu totul sublim şi inaccesibil omului de rând. 
Se crede că despre dragoste vorbesc numai poeţii.

Pentru că toată lumea ştia că eu am scris poezii, nu o dată mi s-a întâmplat să fiu rugat să scriu scrisorele de dragoste de la 
numele unui tânăr către o tânără pe care eu nici nu o cunoşteam. Desigur, n-am scris niciodată astfel de scrisori. 
N-am scris pentru că niciodată n-am înţeles cum cineva care iubeşte nu poate găsi cuvinte pe care să le spună 
celui iubit. Întotdeauna am crezut că în gura celui ce iubeşte orice cuvânt poate fi o declaraţie de dragoste, 
după cum în gura omului superficial până şi cuvintele lui Hristos sună neplăcut.

Oamenii, în special tinerii, trăiesc complexul că nu-şi pot exprima dragostea, că vor fi înţeleşi greşit de cel iubit sau 
că nu vor fi înţeleşi deloc. De aceea cei mai mulţi preferă să se dea în spatele unor autorităţi consacrate. Un tânăr 
va suferi mai uşor eşecul unui început de relaţie, dacă acest eşec va fi provocat de un bileţel care conţinea 
un vers de Eminescu sau o maximă a unui guru indian. Pare de neconceput, dar un adolescent preferă să-şi încredinţeze 
soarta sa în mâinile unui om care se „pricepe” la cuvinte, cerându-i să-i redacteze o scrisoare de dragoste 
către fata pe care o iubeşte, decât să-şi asume responsabilitatea de a fi el însuşi în faţa dragostei.

De unde această teamă de a vorbi celui iubit? De unde teama de a vorbi despre dragoste?

A vorbi despre dragoste este la fel de greu ca şi a vorbi despre Dumnezeu. Aşa cum există oameni care nu cred în 
Dumnezeu, tot aşa există oameni care nu mai cred în dragoste.

Dragostea este de la Dumnezeu, ea este însuşi Dumnezeu. Dragostea este la fel de cuprinzătoare şi la fel de 
necunoscută ca şi Dumnezeu, iar despre lucrurile pe care nu le cunoaştem nu putem vorbi, decât greşind. 
De aceea, din acest punct de vedere, este firesc ca oamenii să nu se simtă stăpâni în faţa dragostei, 
să-şi conştientizeze incapacitatea de a comunica verbal starea pe care o trăiesc.

Ceea ce nu este normal, este faptul de a lăsa pe alţii să-ţi definească propria ta trăire. Noi trebuie să înţelegem 
că dragostea nu are nevoie de purtători de cuvânt, să înţelegem că cea mai scumpă declaraţie de dragoste este 
prezenţa şi că un cuvânt poate să transmită ceva numai în măsura în care cel ce l-a rostit este prezent el însuşi 
în acel cuvânt.

Hristos ne-a arătat că ne iubeşte nu pentru că ne-a vorbit frumos, şi, îndrăznesc să spun, nici măcar pentru 
că a murit pentru noi, ci, mai ales pentru că ne-a încredinţat că El Însuşi este cu noi până la sfârşitul veacului. 
S-ar fi putut întâmpla ca Cel ce a murit pentru noi 2000 de ani în urmă să-şi schimbe relaţia faţă de omenire 
acum sau mâine, după cum mulţi îndrăgostiţi care au făcut gesturi de jertfă s-au schimbat în timp.

De aceea, nimic nu ne încredinţează de dragostea lui Hristos, decât făgăduinţa Lui de a fi cu noi până la sfârşitul veacului. 
Moartea lui Hristos pe cruce nu trebuie luată ca o demonstraţie de iubire, deşi a fost şi asta, căci cei ce iubesc
 nu au nevoie de demonstraţii. Sfinţii l-ar fi iubit pe Hristos chiar dacă El ar fi ales o altă cale de răscumpărare a omului, 
decât moartea Sa pe cruce. Însă nimeni n-ar fi suferit despărţirea de Hristos şi dacă Hristos s-ar fi despărţit de noi după Învierea Sa, nu numai cuvintele Lui cele pline de dragoste, ci şi însăşi moartea Sa cea din dragoste n-ar fi însemnat nimic.

Iată de ce cea mai scumpă declaraţie şi dovadă a dragostei este prezenţa, este legământul, pe care şi Hristos 
l-a făcut cu noi, acela de a fi împreună până la sfârşitul veacurilor.

Hristos este prezent în cuvintele pe care le-a rostit. Evanghelia nu este o simplă informaţie despre dragostea 
lui Hristos faţă de noi, Evanghelia este o prezenţă de netăgăduit. Oricine citeşte Evanghelia se împărtăşeşte 
de Hristos, Îl primeşte în sine pe Hristos.

Cuvintele de dragoste ale oricăruia dintre noi sunt şi rămân cuvinte de dragoste numai în măsura 
în care noi înşine suntem prezenţi în acele cuvinte, adică le îndeplinim.

Evanghelia mai este numită şi adunare de „cuvinte ale vieţii veşnice”, aşa cum a fost descoperită de către 
Înger sutaşului pomenit în Faptele Apostolilor. Altfel spus, atât cuvintele, cât şi faptele noastre, 
au o valoare numai în măsura în care pot rămâne veşnice, veşnicie pe care o primesc din împărtăşirea 
cu Cel singur veşnic, Dumnezeu.

Aşadar, dragostea este mai întâi de toate prezenţă, poate nu atât fizică, cât duhovnicească, prezenţă atotcuprinzătoare, 
prezenţă până la identificare. Este o prezenţă în care doar Cel iubit mai există, iar noi ne micşorăm şi ne golim 
pentru a lăsa loc Aceluia să ne cuprindă şi să ne umple de prezenţa Sa. În faţa acestei întâlniri Sfântul Vasile cel Mare 
a găsit să zică doar cuvintele pe care adunarea credincioşilor le cântă până astăzi în biserici: 
„Să tacă tot trupul omenesc, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Hristos Dumnezeul nostru, vine să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor…”

Pr. Savatie Baștovoi – Evitã sã declanşezi prejudecãţile celuilalt

Este foarte important sã evitãm declansarea prejudecãtilor. Nu da niciodatã rãspunsurile asteptate. De exemplu, când un harizmat îti spune cã are descoperiri de la Duhul Sfânt, nu-i rãspunde cã “si satana ia chip de înger al luminii”. Acela deja asteaptã acest rãspuns, pentru cã asa i-a zis pastorul cã rãspunde un ortodox la aceastã provocare. Rãspunzând astfel, tu nu faci decât sã întãresti credinta interlocutorului tãu în infailibilitatea si vizionarismul pastorului sãu. In aceeasi clipã el simte cã tot ce a învãtat în secta sa este dumnezeiesc, iar tu devii în ochii lui un exemplar tipic de om înselat de diavol. M-au invitat odatã niste prieteni misionari sã merg la o disputã cu harizmatii, la cererea unui preot de tarã. Aceasta a avut 1oc chiar în casa lor de rugãciune si au luat parte numai liderii sectei. La un moment dat acestia au pierdut firul metodicii lor de discutie cu ortodocsii, deoarece noi nicidecum nu am pronuntat cuvintele “Sfintii Pãrinti” si “sfânta traditie”. Sã vedeti în ce încurcãturã îl pune pe un sectant faptul cã nu te porti asa cum l-au învãtat pe el la cursurile de evanghelizare. De exemplu, acestia abia asteaptã sã ridici putin vocea ca sã înceapã: “Vedeti, nu aveti duhul dragostei lui Hristos, asa v-ati învãtat voi, preotii, numai sã conduceti si toatã lumea sã vã pupe mâna”. Dupã ce discutia “oficialã” s-a încheiat si fiecare din noi a rãmas fatã în fatã cu câte un grupulet de sectanti, eu m-am gândit sã-i fac o surprizã celui care vorbea mai mult. Taman când interlocutorul meu delira fascinat de cele câteva cuvinte grecesti prin care încerca sã-mi arate cã Biblia ortodocsilor nu-i bunã, în loc sã-l numesc satanã si sã-l blestem, eu m-am apropiat si l-am luat prieteneste de umeri, chemându-l de-o parte. Tu, din ce sat esti, frate?” Acesta, fâstâcit cu totul, mi-a rãspuns: “Din Copanca ···” Zic: “Si asa te-au învãtat pe tine in Copanca sã tâlcuiesti Scriptura?” Zice: “Nu, cã satul nostru nu-i departe de mãnãstirea voastrã si eu de multe ori am fost la mãnãstire···” Zic, fãrã sã-l las din brate: “N-ar strica sã mai mergi la mãnãstire, cã maicã-ta cred cã merge”. Sparge tiparul, simplificã discursul, adu-l pe interlocutor la normalitate. Smulgeti-vã din suvoiul de citate si versete din Biblie, care transformã totul într-un fel de show. Vorbiti ca doi oameni de treabã, pur si simplu, nu ca doi concurenti la alegeri. Hristos rãmâne acelasi, indiferent de câte citate stie fiecare. Învingãtor este cel care a instaurat dragostea, nu cel care a stiut sã citeze mai spectaculos Scriptura. Am arãtat, desigur, numai un exemplu cum se poate face acest lucru. Anume în acest fel trebuia dezarmat un tânãr harizmat din Basarabia. Fiecare însã trebuie sã se adapteze în functie de interlocutor. In cazul adus, am procedat astfel din câteva motive. In primul rând, stiam cã sectantii n-au voie sã numeascã frate pe un ortodox (în special harizmatii si martorii lui Iehova) (Îi anunt pe cei care vor sã experimenteze astfel de lucruri sã fie foarte precauti, pentru cã mai ales sectele neoprotestante practicã un cameleonism admirabil, asa cã ele diferã de la “sat la sat”, desi poartã acelasi nume.). În clipa în care eu l-am îmbrãtisat de fatã cu membrii sectei lui si i-am zis “frate” acesta si-a pierdut graiul, la propriu. Pentru o chestie de asta poti fi dat afarã din sectã. Totodatã, eu stiam cã el nu se poate apãra de îmbrãtisarea mea, pentru cã altfel ar fi pãrut lipsit de dragoste, pe care chiar mai înainte sustinea cã nu o au ortodocsii. In al doilea rând, analizându-i gesturile, mi-am dat seama cã este de la tarã. Atunci, peste primul soc, am adãugat altul: în loc sã mã stingheresc din cauza cuvintelor grecesti, asa cum i-a zis lui pastorul cã trebuie sã reactionez, sau sã-l blestem, eu l-am întrebat din ce sat este. Iar aceasta este cea mai grozavã armã: sã-l readuci pe om la origini. Nu este deloc acel mod jignitor de a numi pe cineva “tãran”, ar fi pãcat, ci tocmai aducerea la origini în sensul cel mai profund. Sã-l simplifici pe om. Prejudecãtile stau între slujitorii lui Hristos si restul lumii ca un zid. Le stim cu totii care sunt ele. Deci, sã nu le hrãnim prin purtãrile noastre. Cei dintâi se grãbesc sã-i eticheteze pe ceilalti, iar aceia încã nu au avut ocazia sã scape de urmãrile ateismului stiintific si a umanismului desacralizat. De aceea, de multe ori, e nevoie de actiuni socante care sã dãrâme, ca un fulger, zidul acesta al indiferentei. Am fost si eu martor la o convertire care ar putea alcãtui un capitol dintr-un pateric contemporan. M-am întâmplat cu un ieromonah de la Noul Neamt în Chisinãu trimisi cu ceva ascultare de la mãnãstire. Pe drum acesta m-a invitat sã mergem la verisorul lui, cu care nu s-a vãzut de la intrarea lui în mãnãstire. N-am vrut sã-l refuz, desi mie nu-mi prea place sã intru în case strãine neinvitat. Când am intrat in casã, m-a izbit acel duh cumplit al pustietãtii, care mie îmi era cunoscut. Verisorul acesta concubina cu o fetiscanã care se prostitua prin Grecia. El însusi era hot de masini si hot de tot ce vrei. Pe masã erau câteva sticle de votcã ieftinã, niste lãmâi si parcã niste peste. Tot atunci mai intrase o pereche, cam cu aceleasi îndeletniciri. Toti fumau, si bãrbatii si fetele. Închipuiti-vã cum arãtau doi cãlugãri la aceastã masã. Prietenul meu încã avea ce vorbi cu ei, cã-i cunostea, eu însã chiar nu aveam nici un rost acolo. Cu toate cã, se pare, rostul a fost acela de a vedea si de a putea scrie acum despre asta. Atmosfera aceea de betie ruseascã era atât de apãsãtoare, încât începuse sã-mi macine încetul cu încetul linistea sufleteascã. Vedeam cã mã cufund într-o tristete aproape bacovianã. Si la toate acestea a pus capac purtarea prietenului meu. Acesta s-a pus umãr la umãr cu ceilalþi si bea votcã cu lãmâie. Am început sã mã îngrijorez. Zic: “Acesta acu” se îmbatã si, pânã la urmã, ne mai trezim în pat cu vreo femeie”. N-am îndrãznit însã sã-i spun nimic, ziceam si eu “Doamne Iisuse…” cum puteam, asteptând sã se termine totul mai repede. Pânã la urmã m-am cufundat în judecare, convins cã ceea ce face el chiar e un mare pãcat, cã nu este el ca Sfintii Pãrinti care recurgeau la astfel de metode extreme pentru a câstiga un om. Cã, oricum, un om ca vãrul sãu nu-l convertesc nici o mie de Sfinti. Mai ales cã acela nu mai sfârsea cu glumele si batjocura. Asa am si plecat, cu acest gust amar de zãdãrnicie. Peste câteva luni însã ne-am pomenit cu acel vãr la mãnãstire. Acesta se întâlnise cu un om cãruia îi furase BMW-ul, dar, spre mirarea lui, acela nu i-a luat masina, ci doar i-a zis: “Sã stii cã tu nu o sã mori de moarte bunã”. Aceastã întâmplare l-a determinat sã lase viata pe care a dus-o si sã aleagã monahismul. Fratele acesta a petrecut în mãnãstire doar câteva luni si a murit. În timp ce umfla roata de la camion, cã avea ascultarea asta. De la presiune, i-a sãrit discul în frunte. A mai trãit câteva zile în spital, în comã. În ultima zi s-a sculat si a umblat, spre mirarea medicilor. La capul lui stãtea un frate rus, care-i cânta “Bucurã-te, Stãpânã, milostivã pentru noi înaintea lui Dumnezeu mijlocitoare”. Ii plãcea si-l ruga pe fratele sã-i cânte iarãsi si iarãsi. A murit ascultând acest cântec. Atunci am înteles cã prietenul meu ieromonah, atunci când îl judecam eu, nu a bãut votcã, ci dragoste. Si acesta este un fel de a înfãptui cuvintele Apostolului Pavel, care rãmân la fel de valabile si astãzi, în ciuda comportamentului de lemn pe care si-l însusesc crestinii: “Cu iudeii am fost ca un iudeu, care sã dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, desi eu nu sunt de sub lege, ca sã dobândesc pe cei de sub lege; cu cei ce n-au Legea, m-am fãcut ca unul fãrã lege, desi nu sunt fãrã legea lui Dumnezeu, ci având legea lui Hristos, ca sã dobândesc pe cei ce nu au Legea; cu cei slabi m-am fãcut slab, ca pe cei slabi sã-i dobândesc; tuturor toate m-am fãcut, ca, în orice chip, sã mântuiesc pe unii” (I Cor. 9, 20-22).

Moldova Ortodoxă

M-am rugat la DUMNEZEU și I-am spus: «Tu ai promis că celor care se dăruiesc complet Ție, le va fi dat totul și că Te vei ocupa de toate nevoile lor. Mă dăruiesc acum Ţie, Te rog să ai grijă de mine.»

În viața noastră nu este loc pentru minciună. Crede asta și îndepărtează orice urmă de ea din sufletul tău. În viața noastră nu este loc pentru dezamăgiri și tristeți. Fă bine și ia măsuri, timpul nu stă pe loc. În viața noastră nu este loc pentru jumătăți de iubiri. Ia aminte și deschideți în întregime sufletul căutând adevărata dragoste. În viața noastră nu e loc pentru jumătăți de măsură. Fă totul de la început, dă tot ce ai mai bun și nu exista nici măcar o fărâmă de regret în sufletul tău. În viața noastră nu este loc pentru eșecuri. Așteaptă-te să greșești, însă nu uita să înveți din ele și să nu le repeți. În viața noastră nu e loc pentru neîncredere și teamă. Nu îți permite să simți decât curaj și îndrăzneală. În viața noastră nu e loc pentru ură. Amintește-ți că iubirea are puterea de a te salva din mijlocul tuturor dușmanilor. În viața noastră nu e loc și nici timp pentru iluzii. Nu îți mai trăi zilele ca și când de-abia le-ai duce. Nu mai șovăi când vrei să faci un anumit lucru. Nu mai da vina pe alții pentru neajunsurile tale. E tare greu, știu asta. E la fel pentru toți, chiar dacă circumstanțele sunt altele. Dar nu uita că în viața ta singurul pentru care există cu adevărat loc este Dumnezeu. Primește-l în viața ta, în inima ta și roagă-te să rămână permanent acolo.

Asculta linistea noptii ce cade ca o panza de matase peste intreaga suflare. Asculta adierea vantului ce canta ,cand strident cand infundat povestea noastra, a oamenilor. Asculta melodia inconfundabila a zorilor care-ti trezeste simturile si revitalizeaza gandurile lenese. Asculta respiratia persoanei iubite, ce inca mai doarme, ce inca mai viseaza si vegheaza-i surasul delicat. Asculta-ti inima cum bate, puternic, trepidant, rasunator, si asculta cum ii raspunde ecoul sufletului pereche. Asculta vorbele aproape soptite ale unei pereche de indragostiti ce traverseaza fugind strada, fara insa a se desparti. Asculta glasul dulce al unei mamici ce-si striga puiul, scapat din stransoarea-i blanda. Asculta incantarea micutului ce strapunge zambitor aerul, suprins fiind de sentimentul de pace si placere ce-i inunda sufletelul. Asculta natura. Asculta oamenii. Asculta-le povestile. Apoi asculta-ti sufletul. Fara graba. Fara indoieli. Fara temeri. Asculta doar. Si apoi, in momentele dificile, cand simti ca totul se prabuseste, ia-o de la capat. Asculta din nou. Elibereaza-ti mintea de stres, de griji, de ganduri ingrijoratoare. Asculta melodiile tuturor lucrurilor marunte care te fac fericit, care iti induc starea de liniste si armonie, care te fac sa dansezi, vibrezi si sa te simti iubit. Apoi , ridica-te și zboară.    

Amintiți-vă că sunteți minunați, speciali, unici în fiecare moment în care vă îndoiți de propria voastră valoare.
Amintiți-vă să vă iubiți și să vă respectați în fiecare clipă în care aveți impresia că nu sunteți ca restul lumii.
Amintiți-vă de momentele grele prin care ați reușit să treceți, amintiți-vă de toate acele clipe care v-au făcut să vă îndoiți de forța voastră interioară, de toate realizările care v-au transformat în persoana minunată care se privește cu teamă în oglindă.

Amintiți-vă de fiecare eșec care s-a transformat în câștig, de fiecare hop care s-a dovedit o încercare, de fiecare etapă care a stat la baza temeliei vieții.

Ceea ce se află în urma noastră şi ceea ce se află înainte nu înseamnă nimic în comparaţie cu ceea ce se află în noi.

Amintiți-vă că ușa către progresul personal se deschide numai dinăuntru și că voi sunteți cheia care se potrivește.

Amintiți-vă de toate lucrurile pozitive, de tot ce ați realizat cu sau fără ajutor, de tot ce ați reușit să creați, de familia voastră, de prietenii voștri, de căminul vostru.

Când ești la pământ și nu găsești motive pentru a te ridica amintește-ți toate cele scrise mai sus și nu uita că nu poţi schimba cărţile pe care ţi le-a împărţit viaţa, dar poţi hotărî cum vei juca cu ele.

http://anasstassya.wordpress.com

Timpul...
Doar el ofera mangaiere sufletelor ranite. Doar el sterge din inimi amintirea unor false iubiri, lasand sa infloreasca speranta dragostei adevarate.
Timpul este un aducator de pace si armonie. Culege ce ai semanat, iti inapoiaza tot ce ai daruit fara sa astepti nimic in schimb. 
Sufla racoritor peste ranile sangerande ale trecutului, si daruiste fericire celor ce stiu sa astepte, celor ce cred, celor care nu renunta niciodata.
Timpul, fredoneaza melodia vietii noastre aducandu-ne pe fiecare pe ringul vietii, asteptand sa ne potrivim odata cu el pasii. Asteapta , tacut si impaciutor ca sa ne dam seama de anumite lucruri, sa invatam anumite lectii, sa ne maturizam, sa privim cu alti ochi viitorul. Ne rasplateste cu dragoste si bunatate, cu zile fericite, cu oameni iubitori, cu momente frumoase.
Timpul. Magie. Un lucru atat de frumos dar atat de complicat. Un lucru atat de divers dar atat de valoros. Uneori il masuram doar in cuvinte, alteori doar in clipe si in imbratisari. Uneori, pare ca trece atat de incet incat iti da o stare de neliniste, alteori parca tocmai a zburat pe langa tine si nu a ramas decat o idee si un curent placut ce ti-a srabatut intreg corpul.
Nu am o definitie clara pentru timp. Si nici nu ii pot da o definitie corecta. Poate fiindca timpul este un buchet de definitii, o multime de ecuatii, o mare de necunoscute. Sau poate ca pentru fiecare , timpul are definitia lui proprie si personala. Nu stiu decat ca pentru mine, timpul este o mangaiere, uneori dulce, alteori amaruie, dar o mangaiere totusi. El stie a atinge suflete ranite, inimi frante, lacrimi desarte, cuvinte nespuse. El stie a le canta, a le dansa, a le da aripi.
Timpul le stinge pe toate ca mai apoi sa le aprinda intr-un foc de artificii superb. Si numai atunci cand vei simtii acel foc, acea lumina, acea scanteie in trupul si sufletul tau, atunci vei cunoaste adevarata lui magie. Atunci ii vei cunoaste povestea si iti vei da seama ca povestea lui este si povestea ta. Sunteti una si aceeasi poveste.

http://anasstassya.wordpress.com

Primeste fiecare zi care vine cu bratele deschise si cu sufletul impacat. Nu oricine are oportunitatea de a se mai bucura de inca o zi. 
Actioneaza, dupa cum iti dicteaza inima si numai atunci vei avea o minte relaxata. 
Debaraseaza-te de rutina , de comoditate, de tot ce te retine pe loc. 
Sterge tonurile de gri din viata ta si poarta cu indrazneala curcubeul sperantei, al iubirii, al prieteniei, al fericirii. Cauta sa observi in fiecare zi frumusetea, bunatatea, iubirea oamenilor de langa tine. 
Cauta sa fii tu insuti aducator de lumina, liniste, dragoste, si armonie in vietile celorlalti. Cauta sa fii tu insuti in fiecare clipa, in fiecare moment, fie el de tristete, sau bucurie. 
Exprima-ti intotdeauna in mod deschis si sincer sentimentele , starea sufleteasca, gandurile. Inconjoara-te de tot ceea ce iubesti, de tot ce te face fericit, de tot ce te multumeste. 
Rupe barierele trecutului si orice legatura cu persoane care nu mai fac parte din viata ta, din prezent. Aminteste-ti sa traiesti fiecare zi asa cum iti doresti ca sa nu ai regrete. 
Aminteste-ti ca esti puternica, frumoasa, inteligenta, unica. Nu uita niciodata ca nu esti singura si ca indiferent de problemele ivite ai alaturi suportul familiei, al prietenilor, al persoanei iubite. Alege sa nu te impiedici in propriile ezitari si sa continui sa mergi indiferent de lungimea si dificultatea drumului. 
Aminteste-ti ca ”maine” poate fi o noua sansa, o noua oportunitate, un nou inceput si nu e cazul sa te lasi prada disperarii. Impartaseste-ti dragostea cu toate persoanele importante din viata ta si ghideaza-te dupa motto-ul : ” Viata nu se masoara in numarul de respiratii ci in momentele in care ti s-a taiat respiratia !” Pentru o viata frumoasa, plina, fericita, avem nevoie de pozitivism, pace si zambetul pe buze. 
Trebuie sa ne aducem aminte intotdeauna ca singurul lucru ce-l putem controla este atitudinea noastra. 
Viata este frumoasa si merita traita!

http://anasstassya.wordpress.com

Dani Martin

La Oreja de Van Gogh

Meditation with Dr. Wayne Dyer

Nancy Falconi

“The power of imagination makes us infinite.”