Nu gasesc refren povestii noastre:
A celor care mi-au intrat in viata.
A celor pe care Divinul mi i-a trimis sa-i intalnesc.
Sunt ei, refrenul vietii mele, familia, fratele meu, prietenii, cunoscutii,
necunoscutii inca si cei care vor aduce alte rime refrenului.
Nu gasesc refren acum decat acesta sa va spun:
multumesc. simplu si umil.
Multumesc pentru muzicalitatea inimilor voastre,
atat de iubitoare, de calde, de pline de frumos, de armonie,
de protectie, de sustinere, de ajutor, de indelunga rabdare,
de atentie, de incurajare, de speranta, de lumina, de pace.
Refrenul se opreste indelung la cateva fiinte iubite.
Nu le voi da numele, vor simti care sunt.
Refrenul vietii voastre sa fie mereu al iubirii si fericirii.
Ati fost langa mine cand mi-a fost greu,
cu ale voastre inimi m-ati mangait,
m-ati ocrotit, m-ati alintat.
Am ras impreuna, am plans,
am privit, ne-am bucurat. Am aspirat.
Am crezut. Am tacut. Am scris. Am contemplat.
Am fost prezenti in prezentul fiecaruia dintre noi.
M-ati surprins de fiecare data prin simplitatea de a fi,
Acolo-atunci, acum-aici, in refrenul serii.
Gasesc refrenul de a va spune tuturora ca va iubesc.
Va daruiesc o infinta si plina de recunostinta imbratisare divina.
Fiti refrenul ascultarii inimii voastre, este cel mai frumos din intreg Universul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu