sâmbătă, 29 decembrie 2012

Dumnezeu nu răspunde apelurilor anemice sau călduţe, dar apare în faţa celor care i se roagă cu cea mai mare ardoare o zi şi o noapte (24 de ore neîntrerupt). La asemenea chemări pline de fervoare, răspunsul lui nu lipseşte niciodată.
“O Doamne Dumnezeule, TATĂ CERESC, Tu eşti acum pentru mine invizibil, impersonal, necunoscut şi misterios; eu cred însă, cu toată ardoarea iubirii şi dăruirii mele către Tine, că Tu vei lua o formă şi Te vei arăta pentru a Te manifesta în fiinţa mea.“
Atâta vreme cât noi încă nu L-am convins pe Dumnezeu că nu mai avem nici o altă dorinţă mai puternică decât aceasta în inima noastră, El nu ne va răspunde. Privind aceasta cu înţelepciune, realizăm că este firesc să fie aşa, căci, în fond, de ce ni s-ar revela nouă, în însăşi Fiinţa Sa Supremă, Dumnezeu Tatăl, dacă noi nu dorim, de fapt, nimic altceva în afara darurilor Sale ?
Dumnezeu Tatăl tânjeşte cu multă răbdare după noi. El doreşte să revenim la El. Acesta este dreptul nostru suprem prin naştere. Mai devreme sau mai târziu noi va trebui să părăsim acest Pământ, căci, în realitate, nu este adevăratul nostru cămin. Viaţa noastră pe Pământ nu este nimic altceva decât o şcoală la care noi am fost trimişi de către Dumnezeu pentru a vedea dacă dorim deşarta glorie terestră sau dacă am dobândit suficientă înţelepciune pentru a spune :
“O Doamne Dumnezeule, s-a sfârşit cu toate amăgirile mele de până acum. Nu mai doresc să vorbesc cu nimeni altcineva în afară de tine. Ştiu acum că Tu eşti singura mea comoară nepieritoare căci, chiar şi atunci când întreaga lume va dispare, eu voi rămâne în veşnicie cu Tine.”
În fond, Pământul nu este nimic altceva decât un loc în care noi ne pregătim să devenim una cu Dumnezeu. El ne vorbeşte atunci când noi acţionăm pentru El şi în numele Lui iar noi, plini de iubire, trebuie să îi vorbim plini de iubire, în permanenţă. Ne putem adresa adesea lui astfel:
“Doamne Dumnezeule, Te implor cu umilinţă, dăruieşte-mi Graţia Ta Supremă“.
Făcând aceasta, noi nu trebuie să considerăm niciodată tăcerea lui drept un răspuns definitiv.
Adeseori Dumnezeu va începe prin a ne răspunde împlinind una dintre dorinţele noastre, arătându-ne astfel că este atent la noi. Este însă cazul să menţionăm încă odată că nu trebuie să ne limităm niciodată la darurile sale. Trebuie să îi spunem, ferm şi continuu că nu vom fi niciodată fericiţi până nu ne vom contopi definitiv cu el. În cele din urmă, Dumnezeu Tatăl va începe prin a ne dărui un răspuns, care ne va oferi un adevărat mesaj divin. Atunci s-ar putea să avem viziunea unui sfânt, a unui înger sau s-ar putea să auzim, pur şi simplu, Vocea Sa Divină. Vom şti atunci, în virtutea unui tainic sentiment inefabil, că suntem în comuniune cu Dumnezeu. Tărâmul angelic uneşte supraformalul cu lumea formelor. De aceea, în unele situaţii, Dumnezeu ne poate apărea şi sub forma unuia din mesagerii Săi angelici dar, chiar şi în acest caz, noi nu va trebui să uităm nici o clipă că, de fapt, vorbim cu Dumnezeu Tatăl.
Pentru a obţine acest dar suprem este necesar un efort constant, frenetic. Nimeni nu ne poate explica teoretic şi nici nu ne va putea descrie cu lux de amănunte această inefabilă stare de aspiraţie către Dumnezeu şi nici ce produce în noi fiorul ei divin. Noi nu avem altceva de făcut decât să o trezim şi să o amplificăm mereu şi mereu în noi înşine. În ultimă instanţă, chiar şi această trezire şi amplificare spontană a aspiraţiei către Dumnezeu nu este, la rândul ei, nimic altceva, decât tot expresia graţiei lui Dumnezeu. Unul dintre proverbele indiene spune că: “ Oricine poate duce un cal la adăpat, dar nimeni nu îl poate sili să bea apă. Dacă totuşi calului îi este foarte sete, el va căuta singur apa, cu cel mai mare zel din lume”. Tot astfel şi noi, când vom avea o sete uriaşă de Dumnezeu şi nu vom mai acorda absolut deloc importanţă celorlalte activităţi – lumeşti sau corporale – el va veni cu siguranţă la noi. Atunci când noi îl vom chema în fiinţa noastră pe Dumnezeu, cu toată ardoarea inimii noastre, fără să ne mai găsim fel de fel de scuze pentru aceasta, el va veni.
Atunci când noi realizăm tehnica de Laya Yoga cu mantra AUM şi punem totodată lui Dumnezeu, din adâncul sufletului o întrebare, dacă am ajuns la o comunicare divină autentică, vom constata cu uluire că acest sunet se modulează în mod tainic, în fraze perfect inteligibile în limba română care ne vor oferi instrucţiuni şi revelaţii precise.
De fapt, Tatăl Ceresc ne vorbeşte mereu spunându-ne :
“Cheamă-Mă mereu, vorbeşte-Mi din profunzimea inimii Tale, din străfundurile fiinţei tale, din sanctuarul sufletului tău, cu insistenţă şi hotărâre ferm menţinută, continuă să mă cauţi, chiar dacă, deocamdată nu îţi voi răspunde. Dacă nu vei înceta niciodată să-mi adresezi în inima Ta, însetată de tainicul meu vid beatific, acest murmur: “O multiubitule Tată ceresc, care eşti atât de tăcut, te implor plin de umilinţă, vorbeşte-mi, atunci eu voi veni la tine, dacă îmi eşti suficient de dăruit. ”
Dacă noi vom auzi, fie chiar şi o singură dată, răspunsul lui Dumnezeu, nu ne vom mai simţi niciodată separaţi de El. Această supremă experienţă divină va rămâne de-a pururi în noi. Dar această “prima oară“ este, la început, mai greu de obţinut căci, de cele mai multe ori inima şi mintea nu sunt uşor de convins să renunţe la tendinţele inferioare. Adeseori noi ne mai îndoim încă şi suntem frământaţi şi tulburaţi de această neîncredere din cauza impulsurilor noastre materialiste anterioare (deoarece unele dintre acestea sunt adânc scufundate în subconştientul nostru).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu