Filmul "Grădina secretă" (The secret garden) regizat de Agnieszka Holland, este o emoţionantă poveste în principiu cu şi pentru copii, dar cu siguranţă va avea un puternic impact asupra oricărui om aflat pe una din rezonanţele trezite de acest film. Un rol important în crearea atmosferei îl au atât jocul natural al actorilor principali, cât şi imaginile de o frumuseţe deosebită care pun în contrast un imens castel care emană moarte şi natura plină de viaţă. Scenariul are la bază idei precum puterea vindecătoare a naturii mamă şi a purităţii şi entuziasmului copilăriei în opoziţie cu moartea sufletească generată de închistarea şi rigiditatea societăţii aşa-zis înalte.
Cu un mesaj mereu de actualitate în condiţiile în care progresul tehnologic are tendinţa de a ne îndepărta din ce în ce mai mult de valorile simple şi tămăduitoare surprinse cu atâta expresivitate in acest film, vizionarea sa are darul atât de a smulge o lacrimă cât şi de a ne încărca sufletul cu speranţă şi emoţie stenică. Oare câţi bolnavi nu se regăsesc în situaţia copilului din această poveste, boala fiind provocată de închiderea noastră prostească faţă de darurile minunate pe care Dumnezeu le-a creat în natura care ne înconjoară, dar faţă de care noi "tragem draperiile" exact aşa cum este înfăţişat în film?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu