m-am indragostit de lumea prin cuvintele asternute, de puritatea si nobletea Sufletului..

Oricît de multe dureri am fi adunat în suflet nu sîntem acele dureri. Oricîte bucurii am trăit nu sîntem acele bucurii. Nu sîntem doar suma faptelor noastre. O ştim cu toţii, chiar dacă, din comoditate, ajungem să ne definim unii pe alţii în funcţie de faptele pe care le realizăm, noi nu sîntem doar suma faptelor noastre.
Îndreaptă-ţi iar şi iar gîndurile către această parte a fiinţei tale care, deşi este, nu poţi să spui ce este şi cum este. Observă cum te însoţeşte în tot şi în toate ceva misterios, ceva care te susţine în tot ceea ce faci, chiar şi atunci cînd faci prostii. Observă, măcar din cînd în cînd, modul în care te simţi uneori destul de departe de ceea ce cred ceilalţi că ai fi.
Adeseori mă simt foarte departe şi de laude şi de critici. Nu le contest, dar simt că ele nu definesc decît o fărîmiţă mică de tot din ceea ce sînt. Iată de ce pot să rămîn atît de senin şi în faţa succesului şi în faţa eşecului. Succesul sau eşecul faptelor mele nu definesc decît o mică parte din ceea ce sînt. Am ajuns să simt aceasta tot mai mult pe măsură ce am căutat să contemplu cu mai multă atenţie ceea ce simt că sînt fără să reuşesc să cuprind în cuvinte. Nu trebuie să vă străduiţi să definiţi ceea ce simţiţi că sînteţi, acolo, în adîncul fiinţei. Faceţi efortul de a ajunge să conştientizaţi că dincolo de tot ceea ce credeţi că sînteţi, rămîne o parte din fiinţa voastră care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, care nu poate fi definită, dar care există cu adevărat şi vă însoţeşte în tot şi în toate. Aceasta este calea sau doar începutul drumului către propria fiinţă.
Acest sentiment, cum că avem în inima fiinţei noastre ceva ce nu poate fi atins de faptele nimănui, ceva ce nu poate fi distrus nici măcar de faptele tale, ar trebui să ne confere o stare de siguranţă şi fericire tăcută.

Azi dimineaţă am mers la rîul din apropierea casei. Am dus vaca să bea apă şi în timp ce stăteam aşa privind pur şi simplu m-a cuprins deodată o linişte profundă. Privind pur şi simplu, apa, pietrele, vaca, dealul din apropiere cu copacii lui mîngîiaţi de vînt şi scăldaţi în lumină am simţit că totul este o expresie a fiinţei divine, o manifestare a Sa plină de frumuseţe. Am simţit o lumină fascinantă iradiind din tot şi din toate.

 Există un mister profund în fiecare atingere. Nimic nu calmează sufletul mai mult decît o atingere potrivită. Nimic nu alină mai mult o durere decît o atingere plină de compasiune. Nimic nu ne deschide sufletul mai mult decît o mîngiiere, o atingere, o îmbrăţişare. Nimic nu îmblînzeşte mai mult decît o atingere curajoasă. Oamenii se atingeau mai mult cîndva şi parcă erau mai sănătoşi sufleteşte, aveau spirite mai puternice, caractere mai ferme şi oneste. Desigur, nu deplîngem acum vremurile cînd oamenii bănuim că erau mai buni şi mai vii decît în vremurile noastre. Deplîng însă faptul că în ultima vreme ne-am bombardat mult de tot vazul şi auzul în detrimentul celorlalte simţuri şi mai ales în detrimentul atingerilor.

 Fie să aveţi parte de vînt bun, fie ca porumbelul care coboară din cer să se aşeze pe sufletul pe care doriţi să-l atingeţi şi să vi-l apropie.

 Eu unul sînt copleşit de atîta frumuseţe, care îmi inundă sufletul. Sînt mereu recunoscător lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în care ochii mei l-au privit ca fiind Frumuseţe. Mulţumesc tuturor celor care îmi aduc în suflet vîltoarea şi pacea cu frumuseţea lor! Şi în primul rînd îi mulţumesc Naturii! Copleşitoare sînt frumuseţile sale!

Poate părea incredibil, dar chiar şi în marile oraşe ale ţării oamenii pot suferi de singurătate. Chiar şi înconjurat de alţii fiind, poţi să te simţi singur, dacă ceilalţi nu rezonează cu tine şi nici tu cu ei. Singurătatea este dificilă, poate una dintre cele mai dificile încercări la care poate fi supus un om. Singurătatea nu este uşor de suportat nici pentru introvertiţi nici pentru extrovertiţi, este la fel de grea pentru toate temperamentele şi pentru că te pune faţă în faţă cu tine, iar şi iar, este o sursă de confuzie, de îndoială, de apăsare.
Soluţia este să faceţi ceva care să vă dezvolte creativitatea, ingeniozitatea, deprinderile practice. Nu este de ajuns să citiţi sau să priviţi la televizor. Aceste activităţi nu ajută prea mult, dar puteţi exersa ceva nou, cum ar fi să învăţaţi o limbă străină sau să învăţaţi să dansaţi, să atingeţi măiestria într-o artă, fie ea şi culinară. Atitudinea de a vă implica activ în ceva benefic şi plăcut este cea mai bună modalitate de a combate singurătatea. Singurătatea este cea mai dificilă atunci cînd simţi să iubeşti şi să fii iubit. Atunci cînd simţi că ai iubire în tine cît pentru o mie de oameni şi nu ai cui să i-o dăruieşti este într-adevăr dificil. Implicaţi-vă activ în ceva benefic şi lucrurile o vor lua pe un alt făgaş, mai favorabil. Fiţi activi, fiţi creativi, creaţi universul în care aţi vrea să trăiţi.

Dacă ar fi să nu mai ai serviciul pe care îl ai, cum ar fi viaţa ta? Dacă ai ajunge undeva departe de tot ceea ce ai acumulat sau ţi s-ar lua pur şi simplu tot ce ai agonist, cum te-ai simţi? A trăi cu înţelepciune înseamnă a putea să răspunzi „Bine!” la toate aceste întrebări. Mulţumiţi-vă cu mai puţine lucruri, nu mai căutaţi să aveţi neapărat cît mai mulţi prieteni pe facebook, nu mai căutaţi aprecierea lumii, toate acestea sînt atît de efemere încît pot fi numite pe bună dreptate iluzorii. Vedeţi ce puteţi FI prin voi înşivă. Fiţi fericiţi, iubindu-vă!
„A fi bogat înseamnă a te mulţumi cu puţin!” Adevărata bogăţie este înţelepciunea, lucrurile de care îţi aminteşti sînt TRĂIRILE pe care le-ai avut. Ceea ce te îmbogăţeşte cu adevărat este ceea ce ai adunat în suflet, nu în afara corpului tău.


 sursa: http://www.artadeatrai.ro