“şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare”

Învaţă-mă să mă îndrăgostesc de flori şi păsări, de cerul întins deasupra mea, de glasul copiilor, de nevoia celor suferinzi, de mâna cerşetorilor, de strigătul celo în nevoie. Să alerg…să alerg…de dimineaţa până seara strângând comori pentru Împărăţia Senină ce nu are margini. Învată-mă să nu ma tem…să alerg, să alerg neobosita după cele ce nu se văd şi aminteşte-mi când uit, ca Tu vei avea grijă de ce voi mânca, vei avea grijă de cele ce le voi îmbrăca… Ah! cât de frumos îmbraci Tu livezile, dealurile, munţii….Dacă le-aş privi mai des aş înţelege că nu trebuie să mă tem…Ah! ce minunat se hrănesc păsările cerului după zboruri line.
 intăreste-mi voinţa…ancorându-mă în Tine, urmând Paşii Tăi. Aş vrea să înfloresc din Tine. Să fiu într-o veşnică primăvară …să pot arăta cât de frumos eşti Tu şi cât de frumos se înfloreşte în prezenţa Ta.



Iată-mă!…Trimite-mă! să fiu lumină pentru locuinta unde sunt acum. Aici mi-s luptele grele. Aici se nasc dimineţile mele si apun zilele. Aici înainte de oriunde altundeva…Aici mi se văd şi mi se ştiu căderile…bune sau rele..încă le port..încă mi-e teama de transparenţă, de judecată, de indiferenţă, nepasare