Swami Sivananda

A avut darul vindecării

Curând după moartea tatălui său a fost solicitat să lucreze ca medic în Malaiezia, aşa că a părăsit India în 1913: „Din fericire pentru mine – relatează el – domnul Robins chiar avea nevoie atunci de un asistent care să lucreze la acel spital. M-a întrebat dacă sunt în stare să conduc singur un spital şi i-am răspuns dintr-o răsuflare că nu unul, ci trei spitale pot duce în spate odată.”

Amabil, simpatic, plin de umor şi cu darul vorbirii, doctorul Kuppuswamy a tratat şi a rezolvat cu succes cazuri considerate incurabile. Indiferent din ce localitate erau pacienţii săi, toţi afirmau acelaşi lucru: că el primise de la Dumnezeu harul miraculos al vindecării, la care s-au adăugat blândeţea, charisma şi o personalitate impresionantă. Când avea situaţii grave veghea şi noaptea, iar în cazul săracilor, nu numai că nu le întorcea spatele, dar de multe ori le dădea bani pentru mâncare sau ca să-şi achite taxele de spitalizare. Inima sa a fost la fel de pură precum zăpezile Himalayei. Spiritul său de sacrificiu şi de renunţare l-au făcut să fie îndrăgit de toată lumea. Oamenii l-au numit cu drag „Sufletul Iubirii”.

A renăscut spiritual prin renunţare

După o activitate intensă, doctorul Kuppuswamy a renunţat – asemenea prinţului Siddartha – la lume, şi în 1923, a părăsit Malaiezia, pornind spre India. Sufletul său se purificase prin serviciul dezinteresat, profund altruist, în slujba oamenilor, precum şi prin practici spirituale.

Şi-a început pelerinajul la Madras. La Benares a avut viziunea (darshan) lui Visvanath. A vizitat marii maeştri şi templele. Momentul semnificativ pentru evoluţia sa spirituală este legat de data de 8 mai 1924, când a ajuns la Rishikesh, unde şi-a întâlnit Ghidul spiritual spiritual. Pe data de 1 iunie 1924 a fost iniţiat de către Paramahamsa Vishwananda Saraswati în ordinul sannyas-ilor, primind numele de Swami Sivananda Sarasvati. Swami Vishnudevanandaji Maharaj, conducătorul ashramului din Sri Kailas, a oficiat ceremoniile Viraja Homa, iar Swami Sivananda a rămas la Swargashram pentru a-şi realiza sadhana (practica spirituală).  

Medita 12 ore zilnic

Swami Sivananda a trăit pentru a servi umanitatea. L-a apărat de ploaie şi de vânt o colibă mică şi derăpănată, plină de scorpioni, departe de lume. Acolo a ţinut tapas-uri puternice, acolo a ascultat tăcerea şi a postit. Uneori postea zile întregi. Îşi făcea o rezervă de pâine în casă, şi asta era tot, pentru o săptămână, alături de apa Gangelui. În dimineţile friguroase de iarnă stătea în apa rece ca gheaţa a fluviului sacru şi îşi începea Japa, ieşind de acolo numai după ce apărea soarele. Petrecea zilnic mai mult de 12 ore în meditaţie. Cu tot tapasul său însă, Swamiji nu şi-a neglijat serviciul faţă de bolnavi. Vizita colibele sadhu-şilor, având la el medicamente, îi ajuta şi le spăla picioarele. Binecuvânta mâncarea în numele lor şi-i hrănea cu mâinile lui când ei se simţeau rău. Le aducea apă din Gange şi le făcea curat în colibe. A vindecat holera şi cazuri de varicelă. Atunci când era necesar, îi veghea pe bolnavi întreaga noapte, sau îi căra cu spinarea la spital. Cu banii pe care i-a economisit a înfiinţat un dispensar de caritate la Lakshmanjula, în 1927.

A călătorit în întreaga Indie şi a vizitat locuri importante de pelerinaj din sud, inclusiv Rameswaram. A ajuns în ashramul lui Sri Aurobindo şi la cunoscut pe Suddhananda Bharati Maharishi. La ashramul Ramana, el a avut viziunea (darshan) lui Sri Ramana Maharishi, chiar în ziua naşterii acestuia. A cântat Bhajanas şi a dansat până la extaz cu bhakta-şii din Ramana. Apoi a plecat într-o călătorie la Kailas-Manasrovar şi la Badri. Swamiji a avut întotdeauna la el hârtie şi condei, pentru a-şi nota revelaţiile şi modalităţile de lucru folositoare în practica spirituală, care au devenit în scurt timp adevărate învăţături.

După ani de intensă şi neîntreruptă sadhana, el s-a bucurat de binecuvântarea stării de   NIRVIKALPA SAMADHI ajungând, astfel, la capătul călătoriei sale spirituale.  

A trezit sufletele oamenilor

După pelerinaj s-a întors la Rishikesh, iar în anul 1936 a pus bazele societăţii Viaţa Divină, pe malurile sfântului fluviu Gange. Societatea este astăzi centrul şi sediul unei organizaţii internaţionale, cu un număr mare de filiale atât în India cât şi în alte ţări, având ca principal obiectiv răspândirea cunoaşterii spirituale şi serviciul dezinteresat oferit umanităţii. Distribuirea gratuită a scrierilor spirituale i-a atras lui Sivananda un val constant de discipoli. Apariţia revistei lunare Viaţa Divină a început în septembrie 1938, în chiar ziua de naştere a lui Sivananda. Lumea se afla în pragul celui de-al doilea război mondial şi, pentru a emite un influx benefic de pace în întreaga lume, pentru a ajuta orientarea pozitivă a gândirii grav afectate a lumii el a iniţiat Akhana Mahamantra Kirtan, adică rostirea continuă a incantaţiei sfinte: Hare Rama Hare Rama / Rama Rama Hare Hare / Hare Krishna Hare Krishna /  Krishna Krishna Hare Hare timp de mai multe zile. Această acţiune spirituală a început pe 3 decembrie 1943 şi a continuat până la 31 decembrie 1943.

  Întrucât simţea nevoia să ajute oamenii cu preparate ayurvedice obţinute din plantele de pe Himalaya, a înfiinţat, în 1945, Farmacia ayurvedică Sivananda care a avut un impact foarte mare asupra populaţiei, ajungând în timp record să nu mai facă faţă cererilor sale. Micul dispensar al lui Swami Sivananda s-a dezvoltat lent şi a devenit un spital permanent. Spitalul Sivananda pentru afecţiuni oculare s-a deschis în decembrie 1957, având zece paturi şi extinzându-se apoi la treizeci. 

Swami Sivananda a întreprins o călătorie spirituală în 1950 prin întreaga Indie şi în Ceylon, pentru a-şi face cunoscut mesajul divin. El a trezit sufletele oamenilor faţă de o nouă viaţă, cu adevărat divină. Efectul a fost copleşitor. De atunci a venit neîncetat spre ashram un şuvoi de căutători spirituali şi de nenumărate scrisori de la aspiranţii din ţară, care îi cereau o mai mare răspândire a învăţăturii sale. În septembrie 1951 s-a înfiinţat Liga Editorială, ca modalitate puternică de transmitere în întreaga lume a învăţăturilor spirituale şi a scrierilor Învăţătorului spiritual, aspiranţii la calea spirituală simţind inclusiv nevoia cercetării întregii lui opere. Asta a favorizat apariţia Institutului de Cercetare a Literaturii lui Sivananda, în 1958, care, printre alte lucruri, a hotărât ca opera lui să fie tradusă şi publicată sistematic în toate dialectele Indiei, perfectând în 1959 câte un comitet regional pentru fiecare dintre ele.

Swami Sivananda şi-a răspândit mesajul divin despre altruism, meditaţie şi comuniune cu Divinul către toate părţile lumii, prin aproximativ 300 de cărţi, prin periodice şi prin scrisori. Discipolii săi devotaţi aparţin tuturor religiilor, cultelor şi sectelor lumii. 

 

Pe 14 iulie 1963, marele suflet Swami Sivanada a intrat în Mahasamadhi în coliba sa de pe malul Gangelui, la Sivanandanagar.