Cântă, nu te opri…

Când o femeie dintr-un vechi trib african îşi dă seama că este însărcinată se pregăteşte pentru cel mai important lucru pe care-l trebuie să-l facă în aşteptarea copilului. Se retrage în afara comunităţii cu prietenele, se roagă şi meditează împreună, până când ea sau o alta aude cântecul celui care se va naşte peste câteva luni.

 

Foto: Anne Geddes

 

O credinţă a locurilor spune că fiecare suflet are propria vibraţie, care îi exprimă amprenta unică şi menirea existenţei. Femeia care a prins cântecul din invizibil îl îngână cu glas tare, iar celelalte frendonează împreună cu ea, ca să-l memoreze şi să-l poată repeta fără şovăire. Apoi se întorc în trib, unde îl vor învăţa şi ceilalţi.

În momentul naşterii întreaga suflare se adună în jurul pruncului şi îi cântă cântecul propriului său suflet. În anii următori tribul este prezent la fiecare dintre lecţiile de viaţă pe care le primeşte copilul şi îi sărbătoreşte fiecare reuşită cu acelaşi cântec. Mai târziu, când intră în rândul bărbaţilor sau al femeilor, când se căsătoreşte, când are primul copil… Omul îşi aude cântecul din nou şi din nou. De fiecare dată primeşte celebrarea colectivă a esenţei sale sufleteşti. Când se pregăteşte să părăsească această existenţă îl ascultă pentru ultima oară.  La fel ca în prima zi de viaţă, toţi membrii tribului vin la căpătâiul său şi cântă cântecul care-i însoţeşte naşterea  în lumea de dincolo.

Comunitatea aceasta se conduce după reguli simple. Dacă cineva din grup comite o greşeală gravă, o nedreptate, un act imoral sau violent este convocat întregul trib. Oamenii fac cerc în jurul celui vinovat. Ce fel de judecată şi ce fel de pedeapsă urmează? Niciuna.

Grupul începe să cânte celui care a greşit cântecul propriului său suflet. Tribul ştie că nu pedeapsa este cu adevărat folositoare pentru cineva care a încălcat codul de convieţuire. Ci iubirea şi reamintirea esenţei reale a fiinţei sale. Căci atunci când un om îşi recunoaşte cântecul propriului suflet nu mai are nici cruzimea, nici slăbiciunea de a face lucruri care îi rănesc pe cei din jur.

 

 

Un prieten adevărat îţi ştie cântecul pe dinafară şi ţi-l cântă când tu l-ai uitat. Cei care te iubesc nu se lasă înşelaţi de greşelile pe care le-ai făcut sau de imaginea catastrofală pe care o poţi avea uneori despre tine însuţi. Îţi amintesc frumuseţea unică a sufletului tău, tocmai când te simţi mai urât şi mai nevrednic. Îţi amintesc faptul că eşti complet chiar în momente când te consideri neputincios şi rupt în bucăţi, îţi aduc aminte că eşti curat, exact când te simţi mai vinovat. Şi te fac să vezi din nou care-ţi este menirea în această viaţă, tocmai când eşti mai confuz şi mai puţin încrezător.

Te-ai născut şi ai crescut departe de tribul african care în momentele de răscruce fredonează omului cântecul esenţial al sufletului său. Dar viaţa îţi arată când ţii linia melodică şi când nu. Dacă te simţi împăcat şi senin, ceea ce faci se potriveşte cu adevărat cântecului tău; dacă suferi, te frămânţi, te revolţi sau te blamezi, probabil că ai început să falsezi. În cele din urmă însă toţi  vom ajunge să ne recunoaştem propriul cântec şi să-l cântăm desăvârşit.

Nu te îngrijora dacă te simţi nesigur uneori şi ai senzaţia că glasul îţi derapează. Chiar şi marii cântăreţi păţesc asta câteodată. Bucură-te de fiecare clipă şi cântă fără oprire pe drumul tău de întoarcere acasă.