Simeon Toko

„Tatăl mă iubeşte pentru că îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu de-a sila, ci o dau Eu de la Mine. Am puterea să o dau şi am puterea să o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:17- 18)

În perioada în care Simeon Toko a stat în Luanda, capitala Angolei, în timp ce era deportat pentru a noua oară, s-a petrecut un alt eveniment ce a arătat adevărat sa  natură și menire.
Ar trebui să precizăm că atunci când a venit pe Pământ, în Palestina, Iisus s-a referit la sine însuşi la persoana a treia, folosind termenul de „Fiul Omului”. De cele mai multe ori vorbea despre Iisus Hristos, ceea ce însemna, pentru adepţii lui, că şi el era un servitor al lui Hristos, ca toţi ceilalţi, în ciuda miracolelor care se petreceau în jurul său, era ca o „umbră”, nimeni nu ştia cine era cu adevărat.

Vaticanul şi înalţii oficiali ai Bisericii Catolice urmăreau îndeaproape cazul lui Simeon Toko și acțiunile sale, de altfel ei se află în spatele condamnărilor extrem de severe suferite de acesta. Putem deduce că Vaticanul se temea de misiunea lui Simeon Toko deoarece în viziunea capilor Bisericii acesta, prin puterea sa extraordinară de a profeţi viitorul, ar fi putut dezvălui cel de-al treilea secret de la Fatima. Totodată Vaticanul şi oficialii de acolo se temeau ca nu cumva acest Simeon Toko să fie unealta prin care Fecioara Maria sau însuşi domnul nostru Iisus Hristos să vorbească oamenilor. Din acest motiv Papa a trimis doi emisari la Simeon Toko pentru a afla cine este el de fapt. Simeon Toko i-a transmis Papei prin cei doi emisari un răspuns din Biblie: „Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos, şi a trimis pe ucenicii săi să îl întrebe: „Tu eşti acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul? Drept răspuns Iisus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: orbii îşi recapătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Binecuvântat este acela pentru care Eu nu voi fi prilej de poticnire.“ (Matei 11:2-6)

Folosind un scurt citat biblic, Simeon Toko a dat de înţeles Papei Ioan al XXIII-lea că ceea ce a găsit în nota scrisă de către Lucia dos Santos era adevărat. Ca Papă, fostul cardinal Roncalli putea să-şi aleagă orice nume, dar l-a ales pe cel de „Ioan”, astfel că scriptura din Matei, pe care Simeon Toko i-a trimis-o s-o citească, i se adresa direct pe nume.

Temându-se de cine era cel care trăia acum printre cei mai dispreţuiţi oameni de pe pământ, Papa 1-a contactat pe dictatorul portughez Antonio de Salazar. În data de 18 iulie 1962, Simeon Toko a fost din nou arestat şi deportat; dar de data asta nu într-un colţ îndepărtat din Angola, ci în Portugalia.

Un avion aparţinând forţelor aeriene portugheze îl aştepta pe Toko pemtru a-1 deporta în Portugalia. Avionul era dotat cu cele mai avansate sisteme de navigaţie şi telecomunicaţii. În avion se afla un preot catolic şi membri ai poliţiei secrete a lui Salazar, PIDE-DGS, plus pilotul şi copilotul. Misiunea acestora era de a zboare deasupra Oceanului Atlantic şi după aproximativ o oră de zbor, să îl arunce pe Simeon Toko în ocean. Acesta era acelaşi tratament inuman pe care militarii argentinieni l-au utilizat câţiva ani mai târziu împotriva adversarilor lor politici. Se presupune că preotul catolic a fost adus în avion pentru a contracara prin rugăciune puterile magice ale africanului. Dar acest proiect, ingenios planificat, avea să eşueze în momentul în care agenţii PIDE s-au ridicat pentru a-l imobiliza şi a-şi duce crima la bun sfârşit. Simeon Toko s-a ridicat în picioare şi a ordonat avionului să se oprească. Avionul s-a oprit în mijlocul aerului! A stat nemişcat, neavansând niciun centimetru, nici înălţându-se nici prăbuşindu-se. Echipajul a fost cuprins de panică. Preotul de abia mai putea respira şi cu un glas răguşit spunea rugăciuni disperate. Toţi au început să îl implore pe „preto” [Termen denigrator în limba portugheză ce are sensul de „cioroi”] să aibă milă. Simeon şi-a ridicat ochii şi mâinile către cer şi după o scurtă rugăciune a ordonat avionului să pornească din nou. Deîndată, avionul a început să se deplaseze. Simeon Toko a relatat el însuşi această povestire.

În calitatea sa de „prizonier politic exilat” Simeon Toko a fost lipsit de toate drepturile cetățenești fundamentale. Nu vom insista aici însă asupra nedreptăților îndurate de el în viața de zi cu zi. Vom descrie însă una dintre multele tentative de asasinat realizate asupra sa în timpul şederii forţate la Ponta Delgada, în arhipelagul insulelor Azore, unde a primit sarcina de a supraveghea un far.

De-a lungul anilor, mii de oameni au văzut cicatricea de pe pieptul lui. „Aproape că puteai vedea prin cicatrice inima lui Toko pompând în pieptul său, o imagine aproape insuportabilă”, a relatat o persoană care l-a cunoscut, Dona Laurinda.

Aceasta se referea la cea mai abominabilă încercare de a-1 omorî pe Simeon Toko, la ordinele dictatorului Salazar, căruia el i-a supraviețuit în mod uluitor. Această tentativă, care ar fi fost o „crimă de gradul I” dacă victima era oricine altcineva, a avut loc cu puţin timp înainte de eliberarea sa, în iulie 1974. Potrivit lui Tom Dark Simeon Toko nu a fost eliberat de către Salazar, dictatorul a fost răsturnat de la putere de către o revoluţie, Simeon fiind eliberat în cadrul unei amnistiţii generale a prizonierilor politici.

Dar ce s-a petrecut de fapt? Un medic portughez citise rapoarte privind aşa-zisa „invincibilitate” a lui Toko şi a invitat câţiva doctori din Europa să realizeze, chipurile, o operaţie asupra acestuia, sub pretextul eliminării unei tumorii din pieptul său. Doctorii l-au dus la spitalul civil. L-au pus pe masa de operaţii, au realizat o tăietură în partea stângă a pieptului, au ajuns la cavitatea pieptului şi au extras inima care încă pulsa. Aorta şi celelalte artere au fost tăiate cu un bisturiu, iar inima sa a fost îndepărtată. Simeon era mort, cu corpul acoperit de sângele cald ce împroşcase afară din pieptul şi inima sa.

Medicii au aruncat inima lui Simeon într-un vas metalic şi au dus-o la un laborator, în aceeaşi clădire. Au realizat diferite teste pe ea. Aparatele, analizele microscopice şi experimentele realizate au arătat că nu era nimic extraordinar sau anormal din punct de vedere fizic la inima lui Simeon. Doctorii au concluzionat că acest organ nu era sursa invulnerabilităţii sale — dacă se poate spune că oamenii pot trage concluzii asupra unui asemenea fapt. Incontestabil, aceşti medici l-au ucis pe Simeon în acest macabru experiment, dar spre oroarea şi a uluirea acestora, Simeon Toko şi-a revenit pe masa de operaţii! Corpul său lipsit de inimă se mişca sub puterea voinţei sale. A deschis ochii, s-a ridicat şi s-a uitat la ei, rana de la piept său rămânând larg deschisă. „De ce mă persecutaţi în acest mod?” le-a spus. „Daţi-mi inima înapoi!”

Cu această ocazie, Simeon Toko a prezis că guvernarea portugheză asupra Angolei se va sfârși în curând. El s-a reîntors în ţara sa natală, Angola, în 31 august 1974, cu încrederea că vorbele sale se vor împlini. Un an mai târziu, în 11 noiembrie 1975, Angola şi-a câştigat independenţa faţă de Portugalia, iar adepții săi susțin că eliberarea Angolei i se datorează lui Toko.

În decursul nopţii de 31 decembrie 1983 spre 1 ianuarie 1984, când moartea lui Simeon Toko a fost anunţată de către mass-media, tunete cutremurătoare şi o ploaie torenţială au izbucnit pe cerul Luandei. În această zonă nu mai plouase de câţiva ani. Meteorologii erau uluiţi. Timp de trei zile a plouat continuu. Manifestarea aceasta ieșită din comun a fost asociată tuturor zvonurilor ce înconjurau moartea marelui profet.

Un anumit politician care era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai duri oameni din anturajul lui Neto, preşedintele Republicii Angola, era de multe ori chemat în cazul unor misiuni delicate şi confidenţiale. Portughezii, împotriva cărora luptase timp de 14 ani în războiul de eliberare aveau multe de spus despre el. Numele său stârnea groază şi veneraţie. Condusese un grup de rezistenţă specializat în tăierea capetelor. Acest om era unul dintre ofiţerii Preşedintelui Neto; i se spunea Comandante Paiva.

După ce a auzit că Simeon Toko a murit, Paiva a alergat până la locul în care corpul acestuia era expus. Şi-a croit drum prin mulţimea de zeci de mii de oameni. S-a uitat la corpul lui Simeon şi apoi a cerut să vorbească. A declarat: „Nu este adevărat că Simeon Toko este mort, deoarece el este invulnerabil!”

A face o asemenea confesiune publică era extrem de incriminator. Cu şapte ani înainte, comandantul Paiva primise ordinul de a îl ucide pe Simeon Toko odată pentru totdeauna. A spus publicului că aceasta este ceea ce el şi oamenii lui au făcut. L-au răpit pe Simeon Toko şi l-au dus într-o locaţie secretă; odată ajuns aici l-au măcelărit metodic, aşa cum procedează un măcelar cu cadavrul unui animal. Au tăiat capul lui Simeon, apoi braţele şi picioarele, apoi i-au separat pieptul de abdomen. Au îndesat cadavrul măcelărit într-un sac mare, au legat capătul acestuia cu o sfoară şi l-au ascuns într-un anumit loc. După trei zile au revenit pentru a lua sacul şi pentru a-l arunca în mare, la rechini.

Însă sacul dispăruse. Oamenii au început să se certe asupra locului în care acesta fusese ascuns. Brusc, în mijlocul discuţiei lor, o voce pe care au descris-o ca pe „sunetul a multe ape” a acoperit vocea lor: „Pe cine căutaţi? Sunt aici!” Era chiar Simeon Toko, în carne şi oase, viu, maiestuos. Oamenii au luat-o la fugă urlând „Este Dumnezeu, este Dumnezeu!”.

După această crima oribilă pusă la cale de Paiva nimeni nu a mai îndrăznit să atingă un singur fir de păr de pe capul lui Simeon Toko. Iar acum, când corpul lui Simeon era întins pe jos, abandonat de către acesta prin propria sa alegere, Paiva refuza să creadă că este mort. Comandantul Paiva avea să înebunească după câteva zile de la moartea lui Simeon Toko.

Desigur că toate aceste fapte miraculoase dintre care noi am prezentat doar câteva au fost însoţite de o gamă numeroasă de calităţi pe care Simeon Toko le-a dovedit din plin în decursul vieţii sale tumultoase. „Un suflet mare, plin de iubire pentru semenii săi” sunt cuvintele prin care este amintit astăzi Simeon Toko de cei care au avut șansa să-l cunoască.

Aceste două exemple pe care le-am prezentat sunt sugestive din mai multe puncte de vedere. Ele dovedesc din plin că uneori Dumnezeu se manifestă prin anumite ființe umane alese, pentru a înfăptui unele minuni și miracole care, în ultimă instanță, au rolul de a face cât mai multe ființe umane să se reîntoarcă spre Dumnezeu. Remarcăm însă și faptul că viața acestor taumaturgi (făcători de miracole) nu este deloc ușoară. Istoria omenirii este din păcate plină de exemple ale unor mari înțelepți care au fost martirizați, persecutați, chinuiți. Reversul medaliei este lumina, speranța și frumusețea pe care aceste extraordinare ființe le-au revărsat în lume și în sufletele celor care i-au urmat și i-au iubit.