1. Trăiţi povestea vieţii voastre sub Soare.
Lumina stă caldă pe chipurile voastre, frămăntând la nesfâşit descoperirea lucrurilor
noi.
2. Modul în care ne trăim
timpul dăruit de Divin, la cum ne
cheltuim floarea noastră interioară, Sufletul,cum îl îngrijim, cum îi vorbim, cum îl ascultăm,
cum îl gândim, cum îl descoperim, cum îl transformăm, cum păşim în
el, cum ne încredem,cum,atât de preţioasă ne este nouă înşine, această floare a Cerului, prin care
fiecare existam în acest Univers.
3. Există imagini la care ţi-e dor să te întorci.
Faceţi un popas în
gara interioară a Sufletului vostru.
4.
Nu ştiu de ce iubesc atât de mult
aceste scene, în care oamenii urcă şi coboară din tren/avion.
Gândul meu zboară către
călătoria fiecăruia dintre noi: urcăm, călătorim, coborâm, visăm, tăcem, ne
bucurăm, ne încredem în acest tren/avion al inimii
interioare care are destinaţia
cuprinderii Cerului în noi înşine.
5. Fiecare călătorie este o întalnire cu noi însine, fiecare
staţie este un timp în care Dumnezeu te aşează. Primeşti
un bilet, de fiecare dată pentru o altă destinaţie. El ştie de fiecare dată timpul,
locul, momentul, clipa următoarei urcări în trenul/avionul
inimii căutării şi descoperirii
Eternităţii în Tot şi Toate.
6. Fiecare dintre noi
suntem călători ai trenului/avionului
inimii Dumnezeiesti. Fiecare dintre noi avem întâlniri, amintiri,
zâmbete, iubiri, despărţiri, unicităţi, miracole, contemplaţie, beatitudine,
romantism, căutări, descoperiri, plenitudine, bucurii, lacrimi, speranţe.
7. Rămâneţi în staţia-iubirii mai mult timp, în acel
loc veţi simţi Glasul Lui
care vă vorbeşte, fiece clipă, secundă cu secundă. O face chiar Acum.
8. Doresc să călătoriţi în floarea interioară, acolo
frumuseţea îşi are Aripile sa va Inalţe către Absolut.
Acolo zâmbetul fericirii este Veşnic şi Nemuritor.
Călătorie
cu bilete ale fericirii şi împlinirii cereşti.
9. Mă iubeşti pentru că te
iubesc, te iubesc pentru că mă iubeşti, ne iubim pentru că: chemaţi am fost, suntem, vom fi!
11. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă aşeze
acolo unde El vă trimite. Să vă ia de
mână, să vă facă să-L simţiţi cu
multă atenţie şi recunoştinţă.
Să vă înveţe Caile Lui în această viaţă, şi nu voia
voastră.
12. Rugaţi-L să zidească în voi
puterea şi credinţa de nezdruncinat în Adevărul, Lumina, puritatea, dăruirea,
abandonul, recunoştinţa, bucuria, împăcarea, esenţa acestei vieţi aici, pe pămănt.
Începe-ţi chiar Acum, în locul în care vă aflaţi.
13. Rugaţi-L să vă îmbrăţişeze cu
a Lui căldură cerească, să vă întărească în clipele grele, să vă poarte în acel
loc, timp, clipă, în care vorbirea Lui, atingerea, să se manifeste pentru cei
care au nevoie.
14. Rugaţi-L să vă ajute în
obstacolele vieţii, să vă susţină, să vă vegheze, să vă ţină de mână atunci
când nu vedeţi drumul cărării Lui.
15. Mulţumiţi mereu asemeni unui copil, simplu si umil.
16. Mulţumiţi pentru protecţie, pentru ocrotire, Iubirea pe care o manifestă necondiţionat pentru fiecare dintre noi.
17. Se întâmplă lucruri cu atâta
semnificaţie daca auzim şi vedem la
timpul potrivit Vocea Sa.
18. Când alegem să fim mulţumiţi cu ce facem, rostim, gândim, întrebăm,
manifestăm, unde suntem acum, totul se schimbă. E o alegere şi
asta.
Alegeţi să fiţi mulţumitori,
iubitori, buni, chibzuiţi, înţelepţi, smeriţi, mântuiţi, dăruiţi, împăcaţi. Aşa vom învăţa să trăim
pentru El, prin El şi cu El.
19. Aveţi speranţă în ceea ce
credeţi şi mergeţi înainte ţinuţi de
mână de Dumnezeu.
Alegeţi să fiţi o fiinţă
nouă, căci în El totul se înnoieşte.
20. Zilele cele
mai frumoase sunt acelea în care alergăm cu braţele deschise să fim prinşi de
El, să avem umblare cu El, să Îi povestim tot ce avem în inima, intim şi profund. Deschide-ţi
inima chiar Acum!
21. Putem învăţa din orice, de la orice, prin orice,
dacă suntem în comuniune cu Dumnezeu.
22. Zile cu plimbări pline de bucuria existenţei pe pământ. Sărbătoreşte-ţi viaţa!
23. Staţi pe scaunul de flori,
presarat cu basme şi versuri ancestrale. Toate
sunt în voi.
24. Cântaţi în tăcerea inimii, zâmbiţi.
Culegeţi şi vă reculegeţi în splendoarea
care cuprinde Universul.
25. Timpul se scurge asemeni corzilor de vioară.
Paşiţi în zborul Eternităţii în
care şedeţi şi cuprindeţi
clipe ale existenţei astrale, cuprinse în jocul şi sunetele
clinchetelor cristaline de iubire
pură şi bucurie.
26. Atinge cu tine,
misterul clipei.
Atinge prin tine seninătatea.
Cuprinde în tine Totul din tine.
27. Păşeşte, bucură-te, încrede-te, abandonează-te.
Trăieşte în tine
însuţi.
Trăieşte
cea mai frumoasă întâlnire cu tine
Acum.
28. Aduşi am fost să sfinţim locul.
Aduşi am fost să rostim sacre cuvinte.
Aduşi am fost să dăruim lumină până în adâncul pământului.
Aduşi am fost să purtăm crucea cosmică,
sacru altar, în care Cerul cu Pămăntul se întâlneşte.
Aduşi am fost să rostim sacre cuvinte.
Aduşi am fost să dăruim lumină până în adâncul pământului.
Aduşi am fost să purtăm crucea cosmică,
sacru altar, în care Cerul cu Pămăntul se întâlneşte.
29. Am
fost chemaţi să ne bucurăm clipă de clipă.
Am fost chemaţi să gândim, trăim, rostim: frumuseţe şi armonie,
mulţumire. recunoştinţă şi abandon. puritate şi devoţiune.
mângâiere şi plenitudine.
Am fost chemaţi să gândim, trăim, rostim: frumuseţe şi armonie,
mulţumire. recunoştinţă şi abandon. puritate şi devoţiune.
mângâiere şi plenitudine.
Am fost chemaţi în noi înşine în
această călătorie a venirii pe pămănt.
30. Ţineţi minte şoapta cerului: “Căutaţi mai întâi Împărăţia!”
Indiferent ce vă promite pământul,ţineţi minte,Cerul e ţinta,Cerul e locul spre care alergaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu